O agonie

O agonie, dulce şi suavă agonie,
Cum m-ai învăluit când am văzut ce-mi scrie!
Prin rânduri reci şi fără şansă de-mpăcare,
Cuvinte ce ardeau atunci în carne ca o sare.

Dar nici nu ştii tu, dragă agonie,
Ce despărţire nemiloasă va să vie
Acum, când te voi da pe ignoranţă
Şi mă voi scutura, ieşind din transă.

Mi-ai stat trei luni aproape ca o haină nouă
Când veşnic-disperarea mă lăsa cu rouă
În ochi, şi când cu mână tremurândă
Scriam mesaje pentru mintea mea flămândă..

Armură de argint mi-ai fost o vreme
Şi m-am înveşmântat în tine ca în pene.
Acum, sunt gata să renunţ ... în fine;
M-ai protejat destul şi apele-s mai line...

Te las deci, agonia mea înfrigurată,
Şi mă dezbrac de vălul tău plăpând de ceaţă;
Oricum, mai jos de-atât, n-am unde să cobor
Aşa că voi urca, de-ar fi să mor de-acelaş dor..

Şi-apoi...
O armă nouă, rece şi subtilă
Işi face loc la şold cu graţie gentilă;
La fel de bună în atac şi-n apărare:
De azi, eu voi lovi cu sfânta ignorare.

photo