Un strop de sange vienez

trebuie sa existe-n Timisoara asta, oricat de departe ar fi ea de marea Viena.. Nu ma imbat cu apa rece visand la vechea eticheta si, chiar daca exista un eveniment anual numit "Timisoara, mica Viena", nu m-as hazarda sa vad orasul meu drept o copie in miniatura a capitalei austriece. Dar, un strop de sange vienez tot este si-aici pe malul Begai..., o pofta pentru cultura si pentru evenimente culturale, un gust minim pentru muzica clasica si pentru Opera. Si pe cat de mult se straduiesc niste oameni sa tina viu Festivalul de Opera si Opereta (zilele trecute a fost a 6-a editie), in aceeasi masura e si publicul dispus sa le rasplateasca eforturile printr-o prezenta de tip sala plina (cu toate ca e in aer liber) si cu un bun simt pe care nu-l vezi la un Festival al berii, spre exemplu. Nu zic ca n-or fi aceeasi oameni, sau macar o parte din ei, dar cred ca exista o reactie constienta sau poate un reflex in a-ti sti locul si a te purta ca atare.

Am fost in doua seri in Parcul Rozelor, in seara cand a fost "Carmen" si in cea cu baletul vienez. Multa lume in fiecare din ele. Parcul era plin. Am intelez ca zilnic s-au prezentat vreo 3000 de oameni. Si cel putin in ziua cu spectacolul de balet Sange vienez, una din serile racoroase care au 'lovit' orasul, spectatorii au manifestat acel stoicism ce caracterizeaza omul venit din interes nu din lipsa de ocupatie. Am vazut oameni de toate varstele, tineri si batrani in proportii egale, oameni pregatiti de stat, veniti cu paturi si haine groase. Cred ca in fata scenei erau si multi copii, ori asa mi s-a parut ca eram in spate, dar de obicei ii vad deseori la manifestari de genul asta (adica gratuite) cum stau fascinati cu barbia in coate si coatele pe marginea scenei si admira ceva menit sa-i uimeasca.

Desigur ca au fost si nelipsitii comercianti si chiar nu vad nici o problema in a vinde niste gogosi sau popcorn la poarta 'Operei in aer liber' (grilu cu pui la rotisat era poate cam mult) atata vreme cat nu devine un balci galagios. Lumea rabda mai bine frigu cu stomacul plin, asteptarea trece mai usor cand nu tre sa iti faci griji de sete etc. Si nu, n-am auzit fosnaieli deranjante de pungi chiar daca in spate erau cativa tineri bine aprovizionati. Au avut bun-simt, nici macar sucul nu a fasait. Si uitandu-ma prin public crantzanelele erau destul de rare. Deci se poate..

In rest cred ca Festivalul a fost inca o dovada ca 1. chiar se intampla 'chestii culturale' pe-aici prin TM (deloc putine) si 2. exista si un public pentru ele, chit ca gratuitatea lor e o motivatie in plus pentru o parte din acel public. Insa simplul fapt ca ceva e gratis nu inseamna ca va si atrage.. e nevoie de o minima curiozitate si un pic de simt al aprecierii. Adica nu stai 2 ore la un spectacol daca nu te atrage.
Cateva chestiuni legate de organizare: nu cred ca ecranul ala plasat in mijlocul spectatorilor e o idee buna; ar fi mai ok ridicarea lui mai sus sau mutarea intr-o parte a scenei ca sa nu fure din vizibilitate. Iar bancile alea din parc sunt cam mancate de carii.. ar putea fi inlocuite, se aude la primarie?

sursa foto

Cer de vară

Dacă ai vedea luna aşa cum o văd eu...
Dacă ai vedea lumea aşa cum o văd eu..
Ce simplu ar fi să-ţi ghicesc în palmă.

Dacă ai vedea stelele cum le văd eu..
Te-ai ascunde-n noapte învelită doar cu mine,
Aşteptând vreun ceas sau două
ca să înveţi cum să descânţi o luna nouă?

Uite-o pe Casiopeia
Şi pe-a ei copilă, Andromeda,
Cum fără minte şi în aroganţă oarbă
Îşi împart seninul cer de vară..
În şoaptă numai de-aş numi cinci stele,
Fiecare pe câte-un buric de deget fin
- Al tău -
N-aş zgândări mai tare
Orgoliosul şi impunătorul nimb divin.

Şi totuşi,

Dacă ai vedea luna aşa cum o văd eu..
Dacă ai vedea lumea aşa cum o văd eu..
Gândul meu ar fi pentr-o secundă gândul tău.

Dacă te-ai privi o clipă doar prin ochiul meu..
Nu ţi-ar fi greu să mă citeşti ca-n palmă,
Şi-ai aştepta poate un ceas, sau două,
Să deşteptăm deodată soarele şi lumea nouă!

Bula misoginului (14)

E o diferenta intre a vrea sa oferi totul si a fi capabil sa oferi totul. In mod ironic insa cel ce vrea nu e intotdeauna si capabil iar cel capabil nu e intotdeauna si dispus. Cele mai multe femei tind sa uite insa ultima parte atunci cand aleg...

Culori

Cred ca cea mai misto scena din J'ai tue ma mere (I Killed My Mother) trebuie impartasita cititorilor. Pentru muzica si culori.

Blogmeet XXXI

Din motive tehnice legate de gazduirea domeniului Tm99Blog saitul e cam picat pentru moment dar asta nu ne opreste sa ne intalnim la a 31-a blogereala. Daca vreti desigur. Asadar duminica facem o mica iesire la aer? Pe dupa-masa, in jur de 17.. o crasma, o terasa, un birtulet.. mie sincer mi-e cam dor de Irish ca din primavara nu l-am mai vazut..

Muzica clasica in Parcul Rozelor

De azi incepe la Timisoara editia a 6-a a Festivalului de Opera si Opereta ceea ce inseamna 4 zile de muzica clasica pe scena Teatrului de Vara din Parcul Rozelor. Faptul inedit e ca vom avea parte pentru prima data si de un spectacol de balet.."Sânge vienez" - pe muzică de Johann Strauss şi Franz Lehar. N-avem noi parte de prea mult balet la Timisoara asa ca nu-l ratati.. Bineinteles Carmen de Bizet, care e in seara asta, si Vaduva vesela de Franz Lehar, care se tine maine, sunt nume sonore iar ce ma face sa zambesc e musicalul My Fair Lady care ma intreb daca va avea ceva din savoarea filmului cu Audrey Hepburn. Trebuie verificate. Btw, daca esti un copil, du-te la Motanul Incaltat, duminica de la 12.

Programul integral

Joi, 26 august 2010, ora 20:30
CARMEN de G. Bizet

Vineri, 27 august 2010, ora 20:30
VADUVA VESELA de Fr. Lehar

Sambata, 28 august 2010, ora 20:30
SANGE VIENEZ - spectacol de balet

Duminica, 29 august 2010, ora 12:00
MOTANUL INCALTAT de C. Trailescu

Duminica, 29 august 2010, ora 20:30
MY FAIR LADY de F. Loewe

Intrare libera ca-ntotdeauna..

via Crinutza

Joust!

Iubesc turnirurile moderne, acele intalniri neprevazute intre doi oameni sexual si diametral opusi, care, intr-un moment nespecificat al zilei, se nimeresc pe un trotuar pustiu. Daca eu vin dispre sud, de la nord e musai sa apara o Ea, iar daca eu pornesc de la rasarit, de la apus o alta Ea se-ntoarce. Pe un trotuar pustiu. (Relativ. In fine, chiar daca ar fi alti oameni prezenti acestia ar iesi temporar din campul nostru vizual.) Si o vad de departe si ea ma vede la randul ei si stim amandoi ca ne privim reciproc in ciuda ochelarilor de soare care ne ascund ochii. Ai mei sunt cenusiu spre negru, cu rame subtiri de titan si contur road patrol -fara oglinda- oferind un bun contrast si o protectie UV multumitoare. Ai ei sunt mari si neregulati, cu rame groase de plastic roscat, cu sticle oranj-fumurii ce-i ofera imaginea luminoasa a unei lumi de ei polarizate. 

Pe masura ce ne apropiem, pasii isi copiaza ritmul iar mersul ni se echilibreaza de parca suntem doua pendule pe-aceeasi masa. Trupurile sunt nefiresc degajate, ca si cand ne-am afla la o plimbare pe plaja si nu in inima infierbantata a unui oras aglomerat. E insa doar o fatada menita sa-i dezvaluie celuilat armura impasibila pe care ne-am pus-o la plecare. Doar un mic zambet sfidator, adeseori luat drept ranjet, isi face loc pe chipul care altfel para sa ignore iminenta intalnire. Cu doar cativa metri despartindu-ne, expiram profund si trupul fiecaruia executa acea miscare subtila de aplecare si rotire spre stanga, de doar cateva grade, un fel de plecaciune medievala ce si-a redus de-a lungul vremurilor inclinatia devenind astfel aproape insesizabila, si alunecam rapid unul pe langa celalalt: eu prin dreapta, Ea prin stanga. Inspirand... Adulmecand... Sorbind cu nesat parfumurile, odorile, mirosurile trupurilor noastre ce pentru o fractiune au parut a intra pe o orbita reciproca... Ah ce dans ar fi iesit. Si departandu-ne unul de celalalt in acelasi ritm de pendul sincronizat, nu resistam nicicare tentatiei de-a intoarce capul, chiar si pentr-o clipa, ca sa vedem posteriorul ultimului adversar. Iar singurul neajuns al acestor intalniri e ca foarte rar reusim sa ne intoarcem in aceeasi clipa...

photo source

Raceala de vara

De o saptamana m-am pricopsit cu o raceala de-aia urata care apare odata la 5 ani si, ca o femeie fatala, iti face praf imunitatea si-ti goleste portofelu.. Da, nu-i chip sa scap de ea, tot pe capul meu sta si simt ca ma sufoc, caci chiar nu mai am nervi cu mucii astia si cu tusea care nu ma lasa sa dorm noaptea. Si bag acum antibiotice in mine, dinalea tari de zici ca-s arme de distrugere-n masa, gen 1 pilula pe zi ca mai mult se lasa cu victime colaterale. Bai si e vara! Si sunt in concediu! Si n-am mai iesit din casa de o saptamana (nu c-as fi invalid dar am asa o stare pe care-as putea-o caracteriza drept proasta! si devin irascibil) si ma oftic la culme ca nu-mi pot regasi placerile alea mici ale vietii.. Eu sunt un om cu tabieturi, ca britanicii, imi place sa-mi beau ceaiul negru dimineata, sa ies singur pe-o terasa la cafea dupa-amiaza, sa cutreier librariile, sa rasfoiesc ziarele proapete si ghidurile citadine iar acum sunt asa sictirit ca n-am chef decat sa zac. Si daca dorm putin sunt obosit si daca dorm mult sunt la fel, nu-mi gasesc o stare de gratie si ma seaca la culme.

Si mai am si timp liber ca sa mi-l umplu cu toate hobby-urile alea cultivate cu grija in acesti ani pana sa ma scarbesc si de ele, pana nu mai gasesc nici placere nici relaxare.. Adica ma uit la filme sa treaca timpul, citesc o carte si ma plictisesc in 10 minute de trebuie sa ma fortez, sa-mi impun mie sa continui pentru ca ea, cartea, n-are nici o vina dar starea mea actuala e de nestatornic. Si mai e si caldura asta enervanta plus miriadele de ganganii infernale care intra prin orice crapatura, fereastra, usa, gaurica, atrase de lumina monitorului aprins la care ma inchin eu in fiecare seara..

Caut muzica linistitoare. Ascult Club 8 si Seabear si descarc seriale de pierdut timpul fara regrete. Big Bang Theory cade perfect: scurt si tonifiant. Noul Sherlock imi solicita rabdarea cu episoadele lui de 90 de minute, dar merita pentru stil si personaj. Sincer, daca as vrea sa vad toate serialele misto cu detectivi cred ca nu mi-ar ajunge o viata! Valabil si pentru fanii serialelor cu medici. De bloguri abia de ma apropii.. iar restul instrumentelor de zaboveala in online (twitter, mess, facebook) imi provoaca depresie. Fuck, oameni buni, eu vreau sa ies si nu pot, dar voi ce-asteptati.. mirositi o floare sau ceva; rupeti o frunza si pentru mine ca se-apropie toamna imediat.

Si a vazut asina pe inger

Din nou Nick Cave! Placut impresionat de al doilea roman al sau, Moartea lui Bunny Munro, pe care-l cititsem anul trecut, am pus repede mana si pe cartea de debut, proaspat publicata asta vara. Şi a văzut asina pe înger e altfel, e mult mai intunecata, fara pic de umor, cu personaje si intamplari grotesti, cu multa religie, alcool si putin spre deloc sex (in comparatie cu al doilea roman, care abunda in desfrau). In cartea cu titlu imprumutat din Biblie, Cave descrie o lume sumbra in care violenta e trasatura definitorie si preponderent indreptata inspre un singur personaj - Euchrid Eucrow - un tanar mut, nascut dintru mama exagerat de betiva si un tata exgerat de sadic care prindea si tortura animale in cele mai inventive moduri. Locul de desfasurare e o vale numita Ukulore unde locuiau cateva mii de oameni printre care si ukulitii, o secta crestina ce se inchina profetului Jonas Ukulore. Acolo la marginea satului, intr-o curte plina de gunoaie si-n caroseria arsa a unui Chevy, Euchrid, "pe atunci fara nume, s-a prelins in lume cu toata gloria unui oaspete nepoftit". Glorie de care nu va scapa pana la moarte intrucat un personaj mai napastuit decat el n-am gasit pana acum prin lecturile mele.

"Cu intuiţia ţinându-i loc de moaşă şi cu un ciob mare de sticlă în loc de bisturiu, [Pa] şi-a întins pe spate nevasta gravidă, stoarsă de vlagă, şi i-a stropit părţile intime cu tescovină. Apoi, în timp ce un lanţ de sudalme i se revărsau din gură şi toate insectele verii îi bâzâiau în jur, cu soarele pe cer şi fără nici un nor în zare, cu un urlet sinistru şi un jet de sânge purulent, două mogâldeţe au năvălit afară miorlăind.

- Doamne! Îs doi! a strigat Pa, dar unul a murit curând."

Fiind povestea lui Euchrid, Cave il face constient de sine inca de la inceput, atribuindu-i ganduri si intrebari pe care un nou nascut intrat atat de violent in lume si le-ar putea pune, referitor la Viata si la Moarte. Intrebarile vor continua pe tot parcursul cartii, cu raspunsuri din cele mai halucinante privind rostul sau in lume iar la final tanarul Euchrid ajunge sa se considere un veritabil Mesia, indeplinind planul lui D-zeu de a-i pedepsi pe nedemnii sai concetateni. Cartea e scrisa cand la persoana I cand la a III, oferind atat punctul de vedere al "naratorului" cat si gandurile sau personajului sau. Totodata nu e deloc cronologica, constituind o succesiune de momente al caror loc in axa timpului e destul de confuzant.

In principiu e vorba de drumul nefericitului mut, care, crescut fara iubire de o familie de nebuni, se refugiaza in mintea lui si accepta situatia de oropsit. Retras intr-o mlastina din apropiere si convins ca vede un inger care il protejeaza si-l conduce spre un destin deocamdata obscur Euchrid dezvolta o manie de colectionar, adunand tot felul de resturi, construind un mic altar si devenind un mic voyeuer. O pandeste pe prostituata satului pana se indragosteste de ea, isi pandeste tatal confectionand capcane si torturand animale, isi pandeste mama band ca o scroafa pana e ucisa de taica-su, crescand astfel o fiinta fricoasa si ascunsa. Abrutizat de copiii mai mari, batjocurit de locuitori, alungat de peste tot, Euchrid devine un fel de outcast intr-o comunitate de muncitori tampiti si sectanti zelosi. Ajuns la maturitate se transforma intr-un personaj caricatura, un nebun luminat care vorbeste singur in capul sau, care uraste pe toata lumea drept reactie la ura cu care a fost tratat, cu halucinatii si episoade de timpmort in care nu-si aminteste ce-a facut, si care, imbracat intr-o veche uniforma de ofiter de marina si inarmat cu o secera pregateste Ziua Judecatii in satul natal. Adaugand la astea si aparitia unui personaj feminin, Beth, o fetita din flori gasita pe-un altar si care e crescuta de babele satului ca un fel de "mireasa pt Christos" avem toate premizele pentru un deznodamant epic intrucat relatia ciudata (obsesie/iubire divina) nascuta intre Euchrid-necuratul si Beth-ingerasul poarta auspiciile bizare ale unui sacrificiu ritual.

Nick Cave scrie genial, la modul ca poate aduna cele mai "murdare" cuvinte si construi o fraza de sa-ti mangaie neuronii iar abundenta de "sange si cacat" nu are de ce sa oripileze caci e dozata potrivit de lirismul unui poet-muzician. Insusi autorul spune ca „In proza gasesc o libertate pe care muzica nu mi-a oferit-o niciodata...” Tipul are un vocabular si o apetenta pentru detalii si imagini plastice, ceva fantastic.. Tot timpul mi-am imaginat personajele si scenele relatate ca niste benzi desenate pulp, grotesti, bizare, interzise sub 18 ani, uneori respingatoare. De ex. descrie venirea unei ploi torentiale pe vreo 4 pagini, incepand de la o senzatie pe piele si pana la drumul unei tigai luate de suvoaie si scufundata in mlastina, tocmai pentru a intari imaginea ei de "pedeapsa divina", caci urgia urma sa dureze 3 ani:

"Şi a tunat. A tunat rău. Pielea cerului s-a despicat revărsându-şi povara în bazinul văii. Spurcată, puturoasă şi neînduplecată, cădea în valuri de zoaie şi cascade de lături - ape scârboase şi otrăvite, de parcă toată fierea celestă ar fi fost pompată din canalele Iadului şi vomitată într-un torent negru şi furios peste colibă şi peste trestie, udându-mă pană la piele înainte să-mi treacă prin cap măcar să fug, înainte să-mi vină să ridic capul. M-am uitat cum praful roşcat se umple de pustule, apoi se transformă în noroaie şiroinde în jurul bocancilor mei. Am lăsat ploaia să-mi muşte ceafa şi braţele goale, gândindu-mă că era pierdere de vreme să-mi caut adăpost şi oricum n-aş fi suportat să aud larma blestemată dinăuntru - căci o văzusem pe Ma, stând în continuare pe prispă, cum ridică un pumn grăsan la ploaie şi izbucneşte în scurte şi furtunoase imprecaţii, întrerupte brusc când jgheaburile ruginite de deasupra capului ei s-au încovoiat sub povara lor neaşteptată şi noroioasă şi au pişat o zeamă de frunze şi căcat de oposum între ţîţele ei săltăreţe." Tre' sa recunosc ca si traducerea Alexandrei Coliban e pe masura.

Nu mai insist ca deja m-am intins cu vorba insa ca o concluzie de incheiere: Si asina a vazut pe inger e chiar mai buna decat Moartea lui Bunny Munro, iar asta spune totul din punctul meu de vedere.

Micile placeri ale vietii

Un scurt metraj sensibil care te pune pe ganduri. Ti-ai identificat micile placeri ale vietii? Stii sa le pretuiesti, sa le gusti, sa le transformi in scurte clipe de fericire gratuita..

Die Antwoord - Enter the Ninja

Nu stiu exact de ce dar am o obsesie cu piesa asta. Am auzit-o prima oara in Aethernative Cafe, eram la o bere si ma relaxam pe o muzica chillout cand o intrat Ninja astia.. Like wtf?! Si incet mi-au intrat pe sub piele cu vocea aia chitaita I am your butterfly, I need your protection, be my samurai... Iar cand e vorba de samurai, ma stiti doar.. Astia-s Die Antwoord, niste rapperi sud-africani intre care se distinge vocalul (the Ninja ofcors) pe care nu trebe insa sa-l luati foarte in serios intrucat joaca roluri, e un personaj inventat, un fel de Slim Shady.. Dar merita ascultat.. Muzica lor abunda cica in elemente specifice culturii zef, un stil original sud-african atat modern cat si trashy.. se cam observa in clip. No, poate se pune de-o adictie.. Ah, si-au fost la Szigetfest in acelasi timp cu Kasabian motiv pentru care evident ca i-am ratat. Acum regret.

A fi inuman

"Astăzi am devenit conştient de descendenţa mea. N-am nevoie nici să-mi fac horoscopul, nici să-mi cercetez arborele genealogic. Despre ce mi-e scris în stele sau în propriul meu sânge n-am habar. Ştiu că descind din întemeietorii mitologici ai neamului. Bărbatul care duce la buze butelca divină, criminalul care îngenunchează în piaţă, inocentul care descoperă că toate cadavrele put, nebunul care dansează cu fulgere în mâini, călugărul care ridică pulpana sutanei ca să se pişe peste lume, fanaticul care-şi umple sacul cu biblioteci ca să descopere Cuvântul, toţi aceştia sunt topiţi în plămada fiinţei mele, toţi aceştia alcătuiesc confuzia mea şi extazul meu. Dacă sunt inuman, este pentru că lumea mea s-a revărsat peste hotarele a ceea ce este uman şi pentru că a fi uman mi se pare o stare pauperă, mizerabilă, limitată de simţuri, restricţionată de legi morale şi coduri, definită de platitudini şi "isme". Îmi vărs sucul strugurelui în adâncul gâtlejului şi descopăr în el întelepciunea, dar întelepciunea mea nu izvorăşte din bobul de strugure, beţia mea nu-i datorează nimic vinului..."

Henry Miller- Tropicul cancerului

..simt o chemare catre Rastignirea Trandafirie..

Un roman la unguri

E cam trist ca noi romanii tre sa fugim tot pe la altii pentru a ne satisface poftele muzicale asa cum trebuie, in conditiii decente si cu bruma aia de respect pentru tine ca si client platitor de bani grei! Totusi e bine pentru noi timisorenii, aradenii, oradenii si restul tarii de la Sibiu incoace ca-i avem pe unguri in coaste si pret de un giga de mp3 am ajuns la Budapest. Mai greu e cu bucurestenii, ca le ia vreo 13 ore pana acolo, exceptie cazul in care zboara direct, ca altfel, tren sau masina nu conteaza tot o zi pierduta e. Probabil ca sunt nenumarate motive ca sa vezi Budapesta dar unul e specific unei luni, august, pentru ca se intampla SzigetFest-ul.. si nu e in jurul amaratei noastre tari un nume mai rasarit in playlistul festivalurilor internationale decat Sziget. Mai se-ntampla EXIT-ul la Novi Sad - o aruncatura de bat de TM, cca 150 de km - dar ca organziare e net depasit de unguri. Poate s-o confirme oricine..

Io am plecat din Timisoara la 7 si eram in Budapesta la 11, ora lor. Cinci ore cu IC-ul, deloc aglomerat, curatenie, aerul conditionat non-stop fiind singura chestie demna de carcotit.. Daca te simti strain de oras e bine sa apelezi la ajutorul information point-urilor (e unul chiar in gara), au harti si ghiduri si-s dornici sa te ajute si excesiv de politicosi. Eu mergand deja a doua oara eram de-al casei, cum ar veni, si-am fost chiar folosit drept ghid de un nene din TM pe care l-am indrumat si insotit cat mi-a permis drumul spre insula Obudai.. Langa gara e metroul, care te duce vreo 5 statii pana in locul de unde iei trenul urban (HEV) si apoi mai vreo 5 si-ai ajuns la insula. Mai simplu de atat nu exista. Si cel mai important, bilete unice pentru tot sistemul de transport budapestean. Timisoara cand va renunta la biletele de expres?

Despre festival in sine v-a povestit Ovi zilnic, ca el era de la inceput acolo cu frate-su, gagica-sa, cumnata-sa, fratele de sanje - Rob - si ce mai romanasi or adunat ei pe-acolo. Pe dansii i-am gasit eu asteptandu-ma, cu ochii carpiti de somn - pentru ca la Sziget noptile sunt grele, se stie - si cu dansii am trait magia concertului Muse. Bine si Kasabian, dar intrucat astia m-or dezamagit (probleme tehnice la inceput si apoi s-a auzit cam "incet" si "nesatisfacator" pentru mine, care frematam la gandul acestor eclectici englezi ce imbina asa misto indierock-ul cu electronica) o sa pastrez amintirea singurei zile din Sziget 2010 ca ziua cand am fost la Muse!

Ceea ce pe mine ma deprima e faptul ca noi romanii nu prea suntem in stare sa ne organizam o drumetie dinasta in grup.. nu stiu, ori vrem sa scapam unii de altii cand iesim din tara ori e lipsa de comunicare frate. Deci ca sa va zic de francezi: la plecare erau vreo 500 veniti cu 10 autocare!! Un singur grupo, ca presupun ca pe insula erau de 10 ori mai mult de atat. Aia 500 insa - in parcare la Auchan. Italienii? O armata si astia prin statiile de tren si metrou. Noi daca n-aveam steag eram juma de duzina. Noroc cu minunatul nostru drapel. Adus de un baiat din Bucuresti si agatat de noi intr-o creanga de vreo 2 m, minunatul steag a devenit punctul de referinta intr-o mare de zeci de mii de oameni. Asa am gasit si alti timisoreni, niste oradeni, aradeni, bucuresteni... la un moment dat aveam romanian village, o mica comunitate, ce mai. Acum am inteles la ce-s bune steagurile la Sziget. Orientare, prieteni, orientare... si socializare.

Alt regret de-al meu e ca singurii ambasadori al muzicii romanesti la Sziget sunt tiganii. Ei sunt cei care fac oamenii de toate natiile sa danseze in fata scenelor de world music.. Ei fac strainii sa ne ia steagul si sa-l fluture in locul nostru! Mahala Rai Banda au fost super misto si apoi noaptea au rupt podelele Fanfara Vagabontu.

Cum e cu organizarea ati auzit probabil de la Ovi. E tsais.. O armata de oameni responsabili de paza, curatenia si informarea vizitatorilor, nenumarate locuri de mancat si beut, facilitati nesperate pentru toti: telefoane vodafone la 7 euro - credit inclus - prin care sa tii legatura cu oamenii tai sau Szigetcardul cu care sa faci plati mai usor. Bancomate si toalete curate nu vor fi niciodata destule. Dar se straduiesc.. Plus ca au aparut shewee, deci fetelor, v-ati scos. Barbatii aflati la inghesuiala pot folosi cu incredere sticle de Nestea cu conditia sa nu le arunce in public. Berea a ramas la fel ca anul trecut, 500 de forinti paharul (cam 7,5 lei) deci piperata. Mancarea, la fel, si tot atat de diversificata incat ajungeam inevitabil la dictonul when in doubt choose pizza.

Activitati extracuriculare sunt destule.. de la cursuri de dans la bara pana la reciclat pahare de plastic pentru insigne greenpeace. Cursuri de maghiara sau sedinte de masaj tailandez.. Relaxare in satul lui bob marley cu muzica reggae si narghilele. Sarituri cu bungee sau aruncari cu tiroliana.. Cred ca orice i-a trecut cuiva prin cap se regaseste acolo. E o atmosfera de carnaval. La un moment dat a aparut si o mireasa cu tot cu mire sa arunce buchetul acolo.. ceva total inedit.

In alta situatie ne-am trezit cu o corabie trecand pe trotuar:

Mai incolo am dat peste un dude ce canta la o chitara amplificata de privitori pedaland pe bitze!

Cine se plictiseste deseneaza corturi:

 

Sau se ascunde in singurul lor de pe insula care nu face parte din festival :)) o crasma unde berea era doar 400 de forinti.

Si ca sa nu uit, inainte de plecare am facut pasi prin Budapesta si-am gasit o cafenea pe faimoasa Fashion Street, langa gura de Metrou, de-i zice coffeeheaven.. bai, dementiala cafa.. si mare..si scumpa (vreo 10 lei) dar buna frate. Si cu muzica relaxanta, un loc numa bun de citit sau zabovit pana la ora plecarii...

Muse in imagini. De la Sziget.

M-am intors aseara de la Budapesta, singur si murdar - chiar si dupa numai o zi - pe un tren gol si fara baterii la mp3. Iar internetii sunt scumpi in roaming.. Prin urmare din memorie am rulat din nou concertul Muse. In imagini. Tre' sa spun a fost printre cele mai misto vazute de mine, cam tot atat de 'stralucitor' ca cel al lu The Killers de la Bucuresti dar fara ploaie, care oricum a venit dupa si a transformat insula intr-o mocirla imensa si a bagat apa in corturi so, no sleep 'till breakin' dawn! Dar, au fost MUSE, those Knights of Cydonia coming down from UK and shooting Black Holes and Revelations on us, bringing the Resistance and the Uprising, waiting for the New Born to take as all on a Starlight to United States of Eurasia!! Mindblowing, worba unei prietene. Ravasitor, ametitor, atmosferic, stratosferic, psihedelic sau pur si simplu EPICI, vorbele mele... Pentru geeks, awsm :).

 cu cateva secunde inainte de intrare in scena

 boxele zumzaie, luminile ne ametesc, multimea tremura de nerabdare

 and here they are!! Scena explodeaza la unison cu publicul. It's the Uprising.

 Our hopes and expectations are fulfilled ..

 Love is our resistance

 Starlight cu lasere.. ubercool!

 jocuri de lumini fascinate pe ecranele tip fagure..

 Matt la pian incepe United States of Eurasia.. demential

 In total au cantat 13 piese, cele mai cunoscute de public si au incheiat cu o versiune speciala la Knights of Cydonia. Daca vreti s-o vedeti, unii au filmat-o:

Space Dementia

Facem pauza de culturalizare prin muzica buna (Muse si Kasabian), vizitare de obiective turistice (insula Obudai, Budapesta) si socializare cu alti cetateni romani plecati din tara, clanul Sirb bunaoara, dar si cu cei de alte natii, probabil unguroaicele de la intrarea la SzigetFest, cu jo napot kivanok ce face fetele?

La ora asta sunt deja pe drum. Ma duc sa-mi dau dementa spatiala!!! Pe ultima suta de metri, hop si io...

Ne reauzim peste vreo 2 zile. Servus.

L-am gasit pe Caravaggio

Recunosc umil ca eu n-auzisem pana zilele astea de acest tip, Caravaggio. Asta e, sunt un incult cand vine vorba de pictura, n-am studiat-o si tot ce stiu e rodul unei minime culturi generale. Uitandu-ma insa la tablourile astea mi-a sarit pana si mie in ochi cat de realiste si naturale par si ca tipul foloseste lumina intr-un mod genial. Acum daca studiezi un pic afli chestii despre stiluri si modalitati de reprezentare, despre clar-obscurul italian, despre inceputul barocului... si despre Michelangelo Merisi de Caravaggio, un tip care la 1600 era "cel mai faimos pictor din Roma". Eu insa am dat de el in filmul asta! Poate vreti sa-i stiti viata unuia dintre cei mai "tenebrosi" pictori italieni. In fine tablourile mie imi par uimitor de 'moderne'.

David si capul lui Goliat

Martiriul Sfantului Petru

Arestarea lui Christos

Judith decapitandu-l pe Holophernes

Acum, motivul pentru care numele lui e atat de obscur pesemne ca e reputatia lui de scandalagiu, bataus - chiar ucigas - si faptul ca a murit cam repede (39 de ani).. dar de azi imi va ramane in memorie. Btw, Rembrant a fost un "caravaggist" din moment ce a pus lumina italiana in picturile sale.

Noapte bună

stai cu mine!
da, ştiu că vrei să dormi,
dar stai cu mine.
nu pleca cu aripile alea de vis,
mai stai un pic!

plecând, sub genele tale m-am pierdut...
cine-i de vină c-ai adormit
iar eu n-am apucat să-ti spun ceva?
să-ti spun
măcar pentru ce să rămâi:

nu pentru mine...
pentru tine.

însa tu adormind -
eu am dispărut.
iar acum,
eşti doar tu...
şi visul celălalt.

pe când eu
mă sufoc singur în dragostea mea.

ce dracu' să fac eu cu ea?

Îngeri cu feţe neclare

Minunat lucru mintea umana. Cum isi formeaza ea singura inchipuirile ce-i vin la-ndemana, cum plasmuieste ea inconstienta fiinte cu trasaturi nedefinite dar cu un profil emotional perfect compatibil cu dorintele ei, si asta numai din franturi de informatii furnizate de alte minti la fel de vivace in exprimare. Cum absoarbe la fiecare noua 'intalnire', pe care mijloacele de comunicare newage o intermediaza, fiecare informatie, si nu la modul intelectual, constient ci sub imperiul excitarii simturilor, a subconstientului care se imprima cu inca un gand minunat despre "celalalt", stocand caramida cu caramida in adancurile tale emotionale si construind un mic inger. Iar la un moment dat te trezesti cu o imagine fixata in spatele ochilor, cu un mic idol fara o forma definita dar a carui prezenta e validata de simplul raspuns emotional pe care ti-l provoaca un gand fugar.. si da, ingerul a zburat.

Am cativa ingeri de felul asta. Sunt cei pe care ii admiri, respecti, adori, iubesti de la distanta.. oameni pe care-i consideri "geniali" sau "uimitori" si pe care-i tii departe, fie din timiditate, fie din grija de a nu spulbera magia unei apropieri prea brutale. Poate ca stii cum arata dar nu stii cum sunt cu adevarat. Cand cineva mi-a spus ca sunt un om intr-o cutie, pus deoparte si ocrotit prin evitarea unui contact real, nu m-am simtit deloc dubios. Am fost... magulit. Am recunoscut dorinta de a nu "spoi" imaginea perfecta. Mi-am amintit idolii mei...

Dar e iluzie. E constructia mentala a unei figuri pornind de la o singura dimensiune pe baza unei tipar doar mie familiar. Si stiu asta dar nu-mi pasa. Am nevoie de ei.. acolo, la indemana, pentru ca, din cand in cand, curiozitatea e mai mare decat simtul prevederii si cateodata un inger imi aterizeaza in brate.. figurat vorbind.. si-atunci ... ce mai cursa!

Sa nu uitam de Perseide

Daca aveti o slabiciune pentru "stele cazatoare" sau doar o curiozitate fireasca pentru evenimentele cosmice atunci e bine sa stiti ca zilele astea va fi perioada de maxima activitate a Perseidelor. Anual Pamantul trece prin dara de particule lasate de cometa Swift-Tuttle iar acestea, intrand in atmosfera, ard in flacari provocand un mic spectacol pe cer. Insa va trebuie rabdare ca sa le vedeti (vreo 2 arderi pe minut) si niste locuri linistite, fara "lumini parazit." Se recomanda statul pe spate cu privirea in vazduh in noaptea de 12/13 august dupa ora 1. Bafta si cafea! Detalii excelente in articolul din evz, de unde am sutit si eu poza. (pentru a intelege harta imaginati-va ca o tineti deasupra capului)

Prin TimisoaraNoastra (filmul)

Cu alte cuvinte, daca doriti sa revedeti:



material realizat de baietii de la FTR.ro cu privire la evenimentul de larga implicare turistica petrecut pe Bega :). Faina treaba!!

Timisoara pas cu pas

Ieri am petrecut una din cele mai "pline" zile din existenta mea de timisorean intrucat vreme de mai multe ore am fost turist in orasul meu. Ideea Blogului de Turism prin care blogerii locali si cei din tara erau invitati sa (re)descopere orasul intr-un cadru organizat a fost o minunata ocazie pentru mine de a-mi atinti ochiul de turist pe cateva locuri emblematice din Timisoara si de a asculta povestea lor. Prin urmare, sambata dimineata pe la 9 si ceva, o trupa de vreo 30 de internauti locali impreuna cu cei 13 musafiri, a caror venire se anuntase de mai inainte, au aglomerat zona din fata Catedralei in asteptarea plimbarii urbane.

Tot atunci ne-am intalnit si cu ghidul nostru -ca plimbare fara ghid nu-i deloc profesionist- deci pe Dan Caramidariu, care cred ca ne-o lasat pe multi perplecsi cu volumul de informatii impartasit cu atata generozitate. Intocmai ca un sef de grup Dan ne-a purtat dintr-un loc de interes in celalalt, atragandu-ne la fiecare popas in jurul sau si prezentand ca un maestru de ceremonii "spectacolul". In centrul P-tei Operei ne-a descris fiecare din cladirile impozante de pe laturi, adevarate palate construite pe la 1900 de bogatele familii de afaceristi nemti si maghiari din oras. La fel despre Opera construita in 1870 si prin fata careia treceau zidurile vechii cetati pentru a caror daramare s-a astepat vreo 20 de ani autorizatia de la Viena. Habar n-aveam ca drumul ce trece prin fata Librariei Eminescu era pe vremuri vestitul Corso pe unde se plimbau domnii si doamnele in vreme ce prin fata la Mec, pe asa-zisul Surogat, treceau servitorii acum 100 de ani.

Am vizitat un pic Opera si-am dezbatut in sala mare multiculturalitatea din perspectiva infratirii celor 3 Teatre de Stat in aceeasi cladire si faptul ca sub fatada de marmura cu balcon zace vechea fata arsa a Operei din secolul XIX. Te pune un pic pe ganduri. Daca n-ar fi existat incendiul din 1920 si nevoia de a imbraca "fata" oare balconul de la Revolutie unde ar fi fost? La Castelul Huniade am stat suficient cat sa ni se explice de ce nu e "cea mai veche cladire din oras". Pai pentru ca la 1848 a sarit complet in aer de la un depozit cu munitii si s-a refacut complet intr-un stil mai "retro" decat pentru vremea aia. Dar totusi sub el sunt ruinele vechilor castele medievale de unde Iancu a stat cu ochii de turci.

Totusi am gasit si cea mai veche cladire din Timisoara (in picioare) adica un spital vechi de 270 de ani (cel din spatele hotelului Timisoara). A fost una din primele cladiri construite in Timisoara eliberata de sub turci dintr-un motiv pur pragmatic - se murea pe capete in mlastinile Banatului de-atunci. Am bifat scurt Sinagoga din Cetate, casa Eugeniu de Savoya (numita asa pentru ca se afla pe locul portii prin care pritul a intrat in Cetate la 1716 nu pentru ca ar fi dormit in ea), Palatul Baroc aka Muzeul de Arta prin care ne-a plimbat in ritm rapid o doamna (curator cred, n-am retinut exact) si ne-am odihnit pe bancile din Unirii in asteptarea meniurilor KFC. Normal ca ghidul Dan nu ne-a scapat din mana bagand in creierii nostri alte informatii despre P-ta, Dom, cladirile din jur, monumentul ciumei etc..

Drumul a continuat spre P-ta Traian, centrul cartierului Fabric unde am ajuns pe jos discutand despre banci,  porti, cladiri monumentale sau pur si simplu monument (sunt vreo 15000 de cladiri protejate in Timisoara) ni s-a evidentiat unicitatea stilului arhitectural jugendstil in care s-au construit o multime de cladiri la inceputul sec XX, s-a vorbit despre efervescenta economica de atunci - aveam o bursa a cerealelor la Timisoara - in fine, curiozitati ale epocii si motive de nostalgie. Am vazut exemple de arta decorativa pe care sincer le-am scapat in anii de vietuire pe strazile orasului meu natal.. In piata Traian am vazut fostul hotel La printul turcesc care da numele zonei si apoi ne-am imbarcat in surpriza zilei, un tramvai de epoca romanesc pus de RATT la dispozitie sa ne plimbe unde vrem! Se-ntelege? Fara statii de oprire ne-a dus pe toti leganatu-leganat prin centru, P-ta Libertatii, P-ta 700, P-ta Maria pana in Balcescu.

Am facut popas in cel mai lejer loc din Timisoara - Scarț - zabovind la umbra in gradina cu niste beri si limonăzi pentru ca, la plecare, io sa infulec cea mai gustoasa placinta cu mere si scortisoara, buna de lins pe degete dupa. Hidratati dupa caldura din tramvai ne-am mai 'ratacit' un pic prin cartierul Elisabetin depanand amintirea reginei Sisi si teribila soarta a lui Gh. Doja acest el comandante al taranilor romani si maghiari din Transilvania lui 1514. Am bifat asadar locul unde a murit o rascoala (statuia Sfintei Maria) si apoi cel in care s-a nascut o Revolutie (casa pastorului Tokes si biserica reformata). Ne-am umplut de fiorul istoriei, vine vorba. Si pe final am dat o raita pe faleza visand la vremea cand traseul navigabil va fi reinstituit si, mai ales, facand poze cu indicatorul "B-dul Bega". If only :))

Dupa o scurta "inspectie de rutina" in Porto Arte, ca sa verificam daca nefiltrata era cu adevarat rece si micii fierbinti, toata gasca a fost invitata la Sag in cabana musafirilor (pusa lor la dispozitie de Hotel Timisoara) pentru o petrecere de adio, dar mai stam un pic, cu bere si pizza buna de la Nabuco (sarumana Amalia). Daaar ce s-a intamplat la Sag sta la Sag ;). Suficient de spus ca ne-am imbaiat in piscina, stat la povesti, facut poze la momente awkward si probabil exista si un film pe undeva.. Unii au jucat mima si cand se joaca mima e intotdeauna epic dar eu n-am ce sa declar pentru ca plecand mai repede am ratat 3 sfert din momentele cu râși. Totusi sa mergi noaptea cu bitza 7 km pe un drum european fara far e la fel de intens, deci castig io.

Impresii? Bine fie: o fost fain ma!! Cum naiba sa nu fie cand ma simteam ca-n tabara, io, care eram de-al casei cum se zice.. Ce sa mai zic de ei, care venisera din alte parti sa simta Timisoara. Cred ca au simtit-o cum trebe iar eu m-am straduit sa-i simt pe ei. Pe Lilişor şi Siropel, aceeasi oameni calzi si sociabili care cred ca abia asteapta sa duca genul asta de event acasa la Oradea, pot sa-i numesc deja prieteni ca-i stiu mai binisor. Si pe Maka la fel, ca-i genul de om serios care gandeste neserios.. asa ca mine. Unii il banuiesc de machiavelism reptilian dar eu cred ca-i doar un tip sensibil si neinteles. Si nu spun asta pentru ca mi-ar fi facut avansuri sau ceva :)). Cu el si cu Alex Negrea am ajuns la o dezbatere despre film care s-a soldat cu un rezultat socant: nicicare nu vazusera Star Wars! Ce oameni... diferiti. Pe Corina Georgescu am abordat-o gresit - trantind o usa peste mana ei - iar ca sa ma scot am intrebat-o "tu esti idaho.ro, nu-i asa?" cand ea era acolo in calitate de sefa de expeditie cu BlogDeTurism si mno, mi-am luat talpasita..si-o bere. Cu Ana Bulgar insa alta poveste. Ea o fost cea care a pus Petromu' in inima mea :) (de-acum incolo numa' de la voi bag benzina, sa stii, OMV-ul nu mai pupa nimic, jur, țucuț-aș ochii aia albastri-mustratori care m-or facut om prea serios!). Na, draga, suficient de neserios :)? Tvdece-ii (Razvan si Alina) si Crivatu sunt echipa de la Cluj, oameni veseli pusi pe cantec ce cred ca s-or simtit bine. La fel si baietii de la ftr.ro - Radu si Daniel - niste profesionisti dotati cu toata artileria necesara unei relatari obiective sau domnitele Miruna si Iulia venite tocma' de la Bucuresti. Iar Diana, care a venit de pe Marte cu al ei ozeneu, s-a dovedit a fi cel mai mare fan al Marelui Ecran, dezvaluindu-ne dupa atatea luni ca ea a fost cea care ne-a nominalizat la roblogfest

Gazde si responsabili sa tina hangu' la plimbare or fost: marele-ecran (hehe) Tomata, Daciana, Crina, Dan, Sora, Elena, Nicoletta, Ovi, Corina, Milo, Sirg, Deme, Dani Sima, Ily, Adelina, Alex Bleau, Cristi, Dan Patrascu, Boghi, Raul, Bloo, Adi Dragos, Andrei si nu in ultimul rand Cristina si Nebuloasa, raspunzatoare cu coordonarea locala a actiunii. Totusi, fara o lista de prezenta nu pot fi sigur ca n-am uitat pe cineva.

Asta a fost Prin Timișoara noastră, un proiect al BlogDeTurism realizat impreuna cu bloggeri timișoreni, clujeni, orădeni, alba-iulieni si bucureșteni și cu susținerea sau sprijinul Hotel Timisoara, Blue Air, Porsche Timisoara, KFC, Trabucuri.com și StartUpDays. Next stop?

restul pozelor la Tomata de unde am sterpelit si eu cateva, sarumanutele..

I love the way you lie

Intotdeauna l-am admirat pe baiatul asta, Eminem, cum a reusit el sa utilizeze in mod creativ inspirational toata frustrarea, ura, mania, nesiguranta si iubirea ce izvorau din relatiile lui cu Femeia. Omul asta cand e in cel mai jos punct se pune si scrie... e exact ceea ce ziceam si eu, tristetea si depresia sunt genial de inspirante. A avut albumele alea fantastice de acum cativa ani in care turna amestecul ala de piese pline de ura si venin in care isi "ucidea" nevasta si cele in care isi declara iubirea paterna pentru fiica sa.. Cred ca melanjul asta creativ al sau se datoreaza unei personalitati de tip romantic complexate care a suferit genul ala de dezamagire care-ti face praf sistemul si a rabufnit, singura iesire gasind-o in muzica.

Acum am dat peste piesa asta noua, I love the way you lie, si-am exclamat: he's fucking back!! Aceeasi relatie tumultoasa cu Kim intre in creuzetul muzical al raperului american  si se transforma in versuri teribile despre iubire si tradare, minciuna, violenta si pasiune mistuitoare ("maybe that's what happens when a tornado meets a volcano"). Iar vocea Rihannei e extraordinara. Clipul ii aduce impreuna pe Megan Fox si Dominic Monagham in rolul celor doi iubareti autodistructivi. E fascinant. Pur cinematic. I mean, talking about the purifying fire...

Just gonna stand there and watch me burn
Well that's all right because I like the way it hurts
Just gonna stand there and hear me cry
Well that's all right because I love the way you lie
I love the way you lie

I can't tell you what it really is, I can only tell you what it feels like
And right now it's a steel knife in my windpipe
I can't breathe but I still fight while I can fight
As long as the wrong feels right it's like I'm in flight
High off her love, drunk from my hate, it's like I'm huffin' paint
And I love it the more I suffer, I suffocate
And right before I'm about to drown, she resuscitates me, she f**kin' hates me
And I love it, "wait, where you goin'?"
"I'm leavin' you," "no you ain't come back"
We're runnin' right back, here we go again
So insane, cause when it's goin' good it's goin' great
I'm superman with the wind in his back, she's Lois Lane
But when it's bad it's awful, I feel so ashamed I snap
Whose that dude? I don't even know his name
I laid hands on her
I never stoop so low again
I guess I don't know my own strength

[Chorus]


You ever love somebody so much you can barely breathe
When you with em you meet and neither one of you even know what hit em
Got that warm fuzzy feeling
Yeah them chills used to get em
Now you're getting fuckin' sick of lookin' at em
You swore you'd never hit em, never do nothin' to hurt em
Now you're in each other's face spewin' venom in your words when you spit em
You push pull each other's hair
Scratch claw hit em throw em down pin em
So lost in the moments when you're in em
It's the face that's the culprit, controls you both
So they say it's best to go your seperate ways
Guess that they don't know ya
Cause today that was yesterday
Yesterday is over, it's a different day
Sound like broken records playin' over
But you promised her next time you'll show restraint
You don't get another chance
Life is no nintendo game, but you lied again
Now you get to watch her leave out the window
Guess that's why they call it window pane

[Chorus]

Now I know we said things, did things, that we didn't mean
And we fall back into the same patterns, same routine
But your temper's just as bad as mine is, you're the same as me
When it comes to love you're just as blinded
Baby please come back, it wasn't you, baby it was me
Maybe our relationship isn't as crazy as it seems
Maybe that's what happens when a tornado meets a volcano
All I know is I love you too much to walk away though
Come inside, pick up the bags off the sidewalk
Don't you hear sincerity in my voice when I talk?
Told you this is my fault, look me in the eyeball
Next time I'm pissed I'll aim my fist at the drywall
Next time there won't be no next time
I apologize even though I know it's lies
I'm tired of the games I just want her back
I know I'm a liar if she ever tries to fuckin' leave again
I'ma tie her to the bed and set this house on fire.

Umblam hai hui prin Timisoara Noastra

M-am abtinut sa dezvalui excursia de maine pentru ca am asteptat intai sa vad cum o fac cei implicati si apoi reactiile entuziastilor. In plus, eu de 3 ani de cand am blog tot despre Timisoara vorbesc: ca e plin de parcuri si flori, ca are o Padure Verde extraordinara, ca detine o P-ta a Unirii unica, ca e misto sa o strabati pe bitza, ca s-a dichisit cu tot felul de festivaluri misto, ca are o Fabrica de Bere unde, ia ghici, poti sa bei, etc.. Asta e, noi timisorenii vorbim mult despre Timisoara.. unii ne cred aroganti pentru asta, ori ingamfati, altii ne dau dreptate si poate ne si admira dar chestia e ca noi iubim orasul asta cu toate lipsurile sale pentru simplul motiv ca ii apartinem. Nu suntem inconstienti, doar indragostiti. 

Zilele astea am avut placerea sa-i vad la treaba pe cei "veniti" in Timisoara, pe "adoptatii" de comunitate in spiritul ce caracterizeaza acest oras.. Adica oameni care intr-o scurta perioada au inceput sa se simta ca acasa si sa scrie chestia asta pe bloguri.. Pe Cristina o stiam ca-i moarta dupa orasul asta.. Nebuloasa s-a mutat din Sibiu (care io cred ca-i cel mai frumos oras din tara asta) si nu cred ca ar mai pleca de-aici. Cristi a lasat Alba Iulia si simte ca apartine deja Timisoarei. Adi Dragos a fugit din Maramures si nu se mai satura de locul asta.. Si multi au facut la fel.. Eu unul stau de 30 de ani aici si inca mai gasesc chestii care sa ma surprinda.. In afara de asta e placut sa vezi cum se transforma orasul..

Asadar, acum facem pe gazdele pentru ca se misca niste vizitatori incoace. Si nu ca in alte dati, la mancare si beutura aka "networking" ci la batut orasul pas cu pas dupa un itinerar bine stabilit. Pentru ca se intampla Prin Timișoara noastră, un proiect al BlogDeTurism realizat impreuna cu bloggeri timisoreni si susținerea Hotel Timisoara, Blue Air, Porsche Timisoara, KFC și Trabucuri.com și StartUpDays. Au fost Bucurestiul, Aradul, Clujul, acum e randul nostru. Deci:

"Bloggeri timișoreni, ne vedem sâmbătă la 9:15, în fața catedralei, împreună cu Makavelis – makavelis.com, Andrei Crivăț – andreicrivat.ro, Corina Georgescu – idaho.ro, Alina și Răzvan – tvdece.ro, Laurențiu – oradeanul.com, Lilișor – lilisor.net, Miruna  – anurim.com, Alex Negrea – alexandrunegrea.ro, Iulia Nalatan – viajoa.ro, Ana Bulgar – anabulgar.blogspot.com, Radu Beligăr și Daniel Iftene – ftr.ro. O adunare frumoasă de oameni mari. Pregătiți papuci comozi și energie pentru o zi întreagă!"

 Si chiar daca oricare din noi ar putea fi un ghid ad-hoc atunci cand se cere e bine ca avem si pe cineva cu o oarecare autoritate: Dan Cărămidariu.

Zeii insisi..

Sa-l luam pe Asimov. Tipul e un zeu, fara doar si poate. Adica serios, cred ca la o prima strigare ar aduna mai multi adoratori decat Iahve, D-zeul Israelului, iar cu vorbele astea mi-am atras probabil niste blesteme.. dar in fine. Numiti-mi voi alt om care s-a sculat intr-o zi si-a formulat cele 3 legi ale roboticii scriind sf-uri pentru ca 70 de ani mai incolo altii sa construiasca 'trupuri mecanice' pastrand nealterat spiritul acelor legi pentru vremea cand vor pune si-un creier artificial in 'omul de tinichea'. Extragand o concluzie din noiamul de idei eu as vedea perfect probabila o religie a viitorilor androizi (oricat de absurda ar parea ideea) in care prinosul maxim de recunostinta sa se indrepte catre vizionarul rus. Asa, de bun simt pentru parintele roboticii.

Cred ca inainte de a fi un scriitor de science-fiction Isaac Asimov a fost un scriitor de stiinta cu o afinitate deosebita pentru fictiune. Asa imi explic cum pornind de la o banala discutie cu Robert Silverberg (alt mare sf-ist) privind imposibilitatea existentei unui izotop de plutoniu-186 in universul nostru, Asimov sa plece cu mintea la drum incercand sa-si imagineze in ce fel de univers asa ceva ar fi posibil. Si apoi sa scrie cartea numita Zeii insisi... titlu pe care daca-l punem in contextul frazei din care a fost smuls ("In fata prostiei zeii insisi lupta in zadar" Schiller) avem niste indicii privind subiectul respectivei carti. Dar totusi nici macar nu banuim unde se avanta Asimov.

Romanul distins in 1972 cu cele mai prestigioase premii ale 'literaturii pentru tocilari' - adica Hugo si Nebula - e superb structurat in 3 episoade. Primul - In fata prostiei - e pure science si fara instruirea celor 8 ani de fizica si a nenumaratelor ore de pe Discovery Science l-as fi tratat drept plictisitor. Asadar prin 2070 omenirea isi rezolva problemele energetice printr-o descoperire accidentala: o mostra de tungsten dintr-un laborator de fizica s-a transformat peste noapte intr-una de plutoniu-186, element chimic ce practic nu putea exista in universul nostru intrucat nu respecta legile imuabile ale fizicii. Explicatia logica: provine din alt univers. Urmarea: repetarea experimentului si concluzia rationala ca fiinte inteligente dintr-un para-univers schimba "amabilitati" cu pamantenii. Ba chiar le furnizeaza planurile pentru o pompa de electroni care sa furnizeze energie infinita, gratuita si nepoluanta. Sau asa pare la inceput.. pentru ca teoretic aducand niste materie dintr-un alt univers aduci si legile fundamentale care o sustin si astfel 'deteriorezi' legile locale si, nici mai mult nici mai putin, afurisitul de Soare va exploda. Teoretic. Dar, hey, energie ieftina..remember?

Al doilea capitol - zeii insisi - schimba cu 180 de grade toata perceptia noastra mutand actiunea exact in para-univers. Aici geniul asimovian isi acorda cea mai mare libertate de imaginatie, hasurand o lume noua, fiinte noi si totusi pastrand o urma de umanitate in actele lor ca sa nu ne simtim complet straini. Descoperi o societate alcatuita din fiinte moi si fiinte tari, forme de viata amorfe traind in caverne si hranindu-se cu energie pura absorbita din razele soarelui. Organizandu-se instinctiv in triade, avand 3 sexe diferite dar complementare - Rationalul, Parentalul si Emotionala - aceste fiintele moi sunt niste bieti invatacei in lumea celor Tari. Ei trebuie sa afle cum sa se hraneasca, cum sa se 'topeasca' (alt cuvant pentru sex) si cum sa creeze la randul lor "copii". E destul de ametitor sa inghiti regulile acestei lumi noi si mai ales sa ti-o imaginezi. Fiinte care plutesc si se disipa in aer trecand prin stanci, pff.. Evident ca acest capitol se invarte in jurul unei singure triade, si anume cea formata din Odeem (un "rational" preocupat de invatatura), Dua (o "emotionala" un pic ciudata) si Tritt (un "parental" obsedat de cresterea copiilor). Daca paruski un pic de ruseste sonoritatea numelor lor va parea familiara.. Anyway, acestia sunt un pic mai speciali si profesorii lor ii trateaza cu multa atentie.. iar lucrurile se anima cand apare zvonul ca s-a descoperit o noua sursa de 'hrana'. Dintr-un alt univers(!)..

Al treilea capitol - lupta in zadar - revine la paradoxul creat in lumea noastra de o sursa de energie inepuizabila si gratuita dar cu potential atotdistrugator. Cum sa evitam prapastia spre care ne conduc "zeii" din universul alternativ.. Raspunsul e continut in acest paragraf de o simplitate logica dezarmanta:

"E o greşeală să presupui că oamenii doresc ca mediul să fie protejat sau vieţile lor salvate, şi că ar fi recunoscători unui idealist care ar lupta pentru astfel de ţeluri. Oamenii doresc confort personal. Ştim asta suficient de bine din experienţa crizei mediului din secolul douăzeci. Odată ce se ştia că ţigările sporesc riscul cancerului pulmonar, remediul evident era oprirea fumatului, dar remediul dorit era o ţigare care să nu provoace cancer. Cînd a devenit clar că motorul cu ardere internă poluează în mod periculos atmosfera, remediul evident, era abandonarea acestor motoare, dar remediul dorit a fost construcţia de motoare nepoluante."

Stop joc

Dragostea e subestimata. A fost si va fi intotdeauna descalificata din ceva "extraordinar" in ceva monden si "dragut" la fiecare schiopatare sentimentala, la fiecare zbatere confuza intre doua raspunsuri lucide si cu orice prilej de barfa ex-conjugala... N-am absolut nici o idee ce-i dragostea dar stiu sigur ca nu a fost inventata de oameni. Poate cel mult descoperita. O fi ea un cumul de efecte biochimice cauzate de feromoni, hormoni si cativa pitici pe creier dar hai sa nu fim superficiali: exista istorii de amor ce-au durat ani de zile pe baza unor simple scrisori dragastoase, asa ca nu, nu suntem chiar sclavii unor instincte ancestrale. Poate la origine a fost ceva de tip prada-pradator, un joc sexual menit sa aduca in prim plan cei mai potriviti parteneri pentru imperechere dar azi acest concept e destul de depasit. Nu mai iubim pentru singurul scop de a ne imprastia samanta, iubim pentru purul sentiment al dragostei si nimic nu ne mai poate convinge ca ceea ce simtim e doar un joc dragut..

Curtarea e un joc. Seductia e si ea un joc. Amorul fizic poate fi si el o multitudine de jocuri dar dragostea nu pot sa cred ca e un simplu joc. Nici macar unul complex. In primul rand nu are reguli. Apoi nu are loc de desfasurare precis. Si cel mai important nu are o miza!! Dragostea se intampla. E ca o idee care se infiripa, creste si apoi nu mai poti scapa de ea pentru ca te domina in orice moment al existentei. Nu exista motive. Nu poti iubi pe cineva pentru ca are pantofi sau ochi frumosi. Alea cel mult il fac atragator, tolerabil sau eligibil pentru a-ti completa anturajul. E adevarat ca oamenii au fost cei care au dat un nume dragostei dar cred ca au facut-o pur si simplu pentru ca n-au stiu ce sa spuna despre ea. Da, ii poti sesiza efectele, ii poti banui consecintele, poti specula asupra factorilor care ar putea s-o fi influentat, dar cand esti tu fata in fata cu oglinda ta si constientizezi ca "iubesti pe X" ai cumva atasat si un motiv in spatele ei? Pentru ca atunci imi pare rau sa-ti spun dar nu e dragoste... Poti gasi o mie de motive pentru care cineva sa fie placut ochiului sau pielii sau nasului sau simturilor tale dar cand pui in balanta inima ta intr-o parte si motivele in cealalta echilibrul lipseste. Pentru ca oricat le-ai substitui intre ele, oricate compromisuri si permutari ai realiza, inima tot greu iti va atarna si vei sti ca renuntand la ele te vei usura. Cand iubesti nu exista balanta, talgere sau echilibru iar inima ti-e usoara ca un nor.

Un om rational va lua intotdeauna in deradere dragostea. Probabil pentru ca cei care au descoperit-o si laudat-o au fost poetii, cei sentimentali, cei naivi, cei visatori, cei simtitori. Nu poti gandi ca iubesti si simti ca iubesti in acelasi timp. Poti simti si poti apoi concluziona ca ceea ce simti e inexplicabil, dar nu poti dovedi empiric ca esti indragostit. Sau cine stie, nu inca... Drept urmare nu poti sa te joci constient cu dragostea.. Poti insa simula ca te joci cu ceva, dar nu cu sentimentele tale. Ti-ai pierde mintile... te-ai sfasia singur. Flirtul nu e dragoste, e teasing, atatare.. gluma mai mult sau mai putin vinovata, o farsa pe care mintea o joaca trupului ademenindu-l sa produca raspusurile instinctuale. Putem flirta atata vreme cat stim ca suntem detasati, cat stim ca avem plasa de siguranta ori ca nu ne avantam prea adanc, ca nu avem nimic de pierdut etc... dar cand iubim e trup si suflet.

Iar jocul intotdeauna necesita parteneri. Nu te poti juca singur, corect? Dar de iubit? Cati n-au simtit pe pielea lor povara unui amor ascuns. Cati n-au iubit din umbra, cati nu si-au ocrotit cu grija sentimentul, rusinati sau timorati de o dezvaluire prea rapida.. Cati n-au pastrat tacerea arzand in sinea lor ca un taciune intr-un cuptor de lut, pazind taina fata de cei dornici sa le-o stinga-n mod barbar. N-a fost nici pe departe-un joc. Eu nu ma consider un om foarte rational desi las impresia de judecata rece in unele momente, n-am raspunsuri nici pentru cele mai aiurite abateri ale sufletului meu si tot ce stiu e ca bajbai neincetat in cautarea a ceva ce sa-mi justifice ratacirile de idealist.. Nici n-am verificat pe propria piele teoria celor 18 luni (dumnezeu mi-e martor ca am incercat) dar parca mi-e mai usor sa accept rostul unei afectiuni nedeclarate decat o viata de jocuri repetate... Asa ca daca o sa spun odata "Te iubesc" o s-o fac cu acea usurare sisifica din varful muntelui iar daca vorbele-mi vor fi aruncate din nou la vale, ei bine, dupa ele nu ma duc... Eu nu ma joc.