28 august 2011

Eternity



'I have recovered it.
What? Eternity.
It is the sea
Matched with the sun.'

Rimbaud

27 august 2011

Morgan M. Morgansen's Date with Destiny

Cinci minute de arta media intr-o montura suprarealista si steampunkish, parte film, parte animatie, parte decupaj foto in care un tanar pe nume Morgan (Joseph Gordon Levitt) petrece o seara romantica la un restaurant impreuna cu d-ra Destiny (Lexy Hulme). Ceea ce este special la short-ul asta, dincolo de aspectul si realizarea inedita, e naratiunea ce consta intr-un text (pe care unii il asemuiesc cu limbajul lui Joyce iar altii cu nadsatul lui A. Burgess), fiind vorba de limbaj cvasi-inventat, dar foarte original si destul de comic:

Capricitous califrag Morgan M. Morgansen stood in the longroom of his fourwalls, narcissising himself in the doubleglass. He horizontalized his neckbow and let a long stream of air out of his facehole. He was ready to lothariate. Or at least, ready as he’d ever be. (restul textului transcris aici)



Daca v-a prins exista si partea a doua.

26 august 2011

Teoria relativităţii după Al Pacino.

"Dacă aş putea scrie n-aş mai practica nicio altă artă. Am scris o dată o scrisoare, n-am mai trimis-o, unei femei de care eram îndrăgostit cu adevărat. Mă chinuiam serios: singurul fel în care am reuşit să scap a fost să-i scriu. M-am pus pe scris şi când am ridicat capul trecuseră deja cinci ore, de parcă ar fi fost cinci minute. Şi m-am gândit Ce fel minunat de a trăi. Aşa mă simt când vine vorba de filmele mele, de cele mici pe care le fac. Doar să reuşeşti să fii acolo şi să te pierzi, şi timpul dispare pur şi simplu."

Al Pacino - in dialog cu Lawrence Grobel

Ps: in mod surprinzator, unui artist i-a luat infinit mai putine cuvinte decat unui matematician.
 

24 august 2011

Misterele Timisoarei


 foto by Luci

Cum e posibil ca intr-o dupa-amiaza linistita de duminica, pe o strada secundara, cu linii de tramvai si intr-o zona rezidentiala, o Dacie sa faca dragoste in felul asta cu zidul unei case? Adica soferul n-a avut nimic de spus? Pur si simplu a dat buzna? Posibile explicatii:

- soferul era preocupat sa asculte modificarile noului cod rutier. Cand a aflat de scoaterea punctelor pur si simplu s-a pierdut cu firea. Ii mai lipseau doua ca sa-si reinoiasca permisul.
- la radio spuneau ca parcul auto al Terrei numara acum 1.015.000.000 de autovehicule si a simtit ca trebuie sa se implice.
- e curtea lui si asa parcheaza el.
- defectiune tehnica SI eroare umana caci nu poti avea una fara cealalta in cazul unei Dacii, stiut fiind ca orice defectiune tehnica nereparata pe loc cu o surubelnita e o eroare umana.
 
Ps: articol inspirat de amicul Lucian care, plimbandu-se intr-o duminica pe strada 1 decembrie a dat peste un adevara mister timisorean.

Auster

Imi plac zorii, in special cand vin dupa o noapte alba. Imi plac pentru ca-s asemeni unei mangaieri parintesti care te va trimite la culcare iar acel somn va fi unu de neuitat.

Imi plac mainile feminine, in special cele mici si reci. Desteapta ceva anume in mine.. un instinct oarecare.

Admir oamenii care scriu versuri, chiar si atunci cand nu-s vreo opera de arta ci doar niste timide, stangace sau puerile alaturari de cuvinte care au mai mult sens in capul lor... Visatori curajosi.

Imi plac copiatoarele. Au aerul ala de masinarie complicata care o sa-ti dea batai de cap. Cam ca femeile. Esti aproape sigur ca vei apasa cele mai gresite butoane pana sa-ti faca o copie A3. Iar manualul de instructiuni? Fucking useless...

Imi plac conservele fara cheita. Nu exista nimic mai linistitor decat un barbat desfacand o conserva dinasta. Opusul acestei stari zen e o femeie desfacand aceeasi conserva. Cand s-a inventat conserva fara cheita cred ca cel putin 1000 de feministe au plans ca niste fetite desi au jurat sa n-o faca.

Imi plac semafoarele. Lasa impresia unei lumi civilizate atunci cand functioneaza.

Admir curierii care transporta flori. Cred ca au cea mai misto slujba din lume.

Sticlutele de alcool sunt o inventie geniala. Par adevarate “potiuni magice” gata sa-ti schimbe viata...

Cred ca “Niciodata nu ai suficienta dulceata in casa!” ar putea fi o filozofie a fericirii. Din pacate dulceata din casa se termina tot timpul inainte de venirea iernii.

23 august 2011

Ridicarea valului

O compilatie foarte reusita de interviuri si filmari care diseaca societatea americana actuala si mai ales administratia Obama, indepartand valul ipocriziei ridicat de complexul elitist economico-politico-militar peste ochii fraierilor ademeniti de visul american. Sper sa vedeti filmul. Nu trebuie sa fii fan al teoriilor conspirationiste ca sa recunosti eroziunea libertatii si imensa disproportie de clasa intr-un stat care inca ne flutura prin filme notiuni ca "land of the free" si "cea mai democratica tara". Documentarul lui Scott Noble cuprinde interviuri originale cu Noam Chomsky, Michael Parenti, Michael Albert, John Stauber (PR Watch), Sharon Smith (istoric), William I. Robinson (editor, Critical Globalization Studies), Morris Berman (scriitor, Dark Ages America) si faimosul membru al partidului "Panterelor Negre", Larry Pinkney, la care se adauga prezentari si filmari cu multe alte personalitati politice sau jurnalistice.

22 august 2011

Muzeul relatiilor destramate

Exista. In Croatia. A castigat anul asta premiul pentru cel mai inovator muzeu european. E la Zagreb. Poate treceti pe la el in drum spre localitatea aia cu nume de organ sexual masculin. Doar asa sa aruncati o privire, nu neaparat sa va aduceti aportul (muzeul accepta simboluri ale propriilor iubiri destramate) ci ca sa inspirati un pic de ingeniozitate turistica de la vecinii comunitari. Poate ne dam si noi seama care-i secretul? Cum sa faci un muzeu din nimic si sa aduci lumea sa-l viziteze. Croatii au inceput cu o expozitie. Acum au succes international.
Our societies oblige us with our marriages, funerals, and even graduation farewells, but deny us any formal recognition of the demise of a relationship, despite its strong emotional effect. 

No comment. Daca ei zic ca merita si exista oameni care ar vizita un asemenea cimitir de vestigii sentimentale sunt sigur ca si noi, romanii, am fi in stare sa facem un muzeu inedit. 

21 august 2011

Maybe I was born to hold you in these arms

La cat de mare si diversa e lumea asta e perfect posibil ca unii sa se fi nascut pentru a fi presedinti iar altii vesnic indragostiti. Iubitori de viata, de muzica, de vreo femeie mai deosebita... Indragostiti fara speranta. Nascuti pentru a iubi si.. atat. "Nu te cunosc, dar te doresc". Doar cu idealul asta nobil in cap. Niste aiuriti visatori rupti de prezentul pragmatic, fara ganduri carieriste, griji cotidiene, responsabilitati normale de cetatean cu slujba si canapea. Personalitatile erotice ale lui Freud. Opiomanii lui Eros si traficantii poetici de "hormonul fericirii". Ratacitori sentimentali autoproclamati 'spirite libere' ce-si batatoresc cararea cu zel dogmatic in aceeasi clipa in care au gasit-o, savanti hedonisti in cautarea unei "chimii organice" care sa le ofere un joie de vivre indelungat. E foarte probabil pentru dansii sa se treazeasca in orice clipa "destinati" posesori ai unor brate cu o singura specializare, aceea de a te prinde pe tine, cea care uneori practici caderea libera catre aceeasi ruptura in panza destinului prin care sa scapi de o etapa neconfortabila a propriei existente. In acele brate iti poti regasi confortul si numai pentru ca cineva a crezut cu obstinatie ca existenta lui e intr-un fel legata de acel singur, unic moment. Dar, desigur, astfel de oameni sunt foarte rari. Mai rari decat presedintii.. De fapt, eu nu cunosc nici unul.



You were restless
I was somewhere less secure
So I went running to the road
And so now there's
A long list of places I was
I quit my rambling and I came home


Cause maybe I was born to hold you in these arms

20 august 2011

Muzica clasica e pentru oricine

Nu trebuie decat sa ti-o explice cineva ca lumea. Unul ca Benjamin Zander, care pune atata pasiune in speech-ul sau atunci cand deconstruieste o bucatica de Chopin incat mintea iti fuge la Carturesti, raftul cu cd-uri audio unde-ai vazut un disc cu Nocturna la 10 lei ce-ar fi sunat magnific in masina ta la un drum de noapte.



Apropo, incepe Festivalul de Opera si Opereta in Parcul Rozelor. Verdi va fi acolo. Si Puccini. Si Strauss. Pentru toata lumea.

18 august 2011

Curs de AI la Stanford

Sper ca chestia asta sa mai intereseze macar o persoana ca sa n-o scriu degeaba. Deci prestigioasa Stanford University ofera niste cursuri gratuite si online pentru studenti din intreaga lume. Unul dintre ele se intituleaza Introduction to Artificial Intelligence si va fi predat de Sebastian Thrun and Peter Norvig (Director of Research la Google). Detalii despre modul de desfasurare si inscrierile se pot face aici. Daca va pasioneaza, desigur. Lectiile incep in octombrie si pana acum s-au inscris cam 100.000 de persoane. Mi se pare o initiativa extraordinara. Programa va fi cea de la Stanford, se vor da examene si chiar daca nu primesti un certificat de absolvent sansa de a studia cu profesori de acest calibru n-ar trebui ratata. Oare mai sunt si alte universitati care fac asa ceva? Ma indoiesc.


17 august 2011

Back to solitude

Lucrurile par uneori mai bune cand sunt privite din partea opusa. Aproape... reversibile. Ca scurtmetrajul lui Joschka Laukeninks.




via Raluxa

Summerwell: Ziua Doi

Un neajuns al acesui festival branduit "ca o vacanta" a fost nevoia de a parasi locul de distractie pe perioada noptii. Asta nu e cool. Cand esti intr-o vacanta nu parasesti locul de vacanta ca sa revii la indeletnicirile de dinainte de "vacanta". Iti iesi din ritm. N-am cautat sa aflu motivele pentru care acest festival s-a putut desfasura doar intre anumite ore pe acel domeniu, cert e ca locul are potentialul de a gazdui si un camping cu toate facilitatile pentru minim cateva sute de oameni. Accesul cu doar 2 ore inainte de concerte lasa si el putin timp pentru alte activitati conexe. Presupun ca a fost o varianta "beta", organizatorii nestiind inca la ce sa se astepte in materie de public. Dovada fiind aceleasi toalete ecologice pe care le-am amintit in ziua unu si care a doua zi isi dublasera miraculos numarul.

In ziua secunda a Summerwell-ului am venit ceva mai pregatit, cu vreo ora inainte de primele concerte ca sa pot arunca o privire mai atenta asupra zonei si posibilitatilor de petrecere a timpului. Prima oprire a fost la Food Court unde am incercat ceva clatita indiana cu pui, destul de gustoasa si picanta dar probabil trebuia sa mai manc 4 ca sa fie o masa adevarata. Existau insa si alte mancaruri, cateringul fiind la putere. Locuri de zacut ca sa-ti tihneasca erau suficiente, la mare pret fiind scaunele de plaja ale sponsorului. Pentru ars caloriile unii chiar incisesera un meci de volei in vreme ce vizitatorii mai comozi se relaxau pe terasa Sunset by Fratelli cu niste haus. Cinema-ul indoor era spatios si racoros dar putin vizitat dat fiind ca intr-o zi de vara lumea prefera sa stea la aer si s-asculte muzica. Alta treaba era insa o vizionare pe timp de noapte, spre exemplu, a acelui documentar in 7 parti despre rock. Poate ca organizatorii or sa tina cont pe viitor.
alex clare
Concertele au fost tot in numar de cinci. Primul care a deschis seria a fost Alex Clare insa prestatia lui si a band-ului a fost cam dur faultata de absenta basistului. Cantand un mix de soul, funk si dubstep (lovemaking music, hehe) lipsa unui bass a fost eficient suplinita de electronica insa atunci cand s-a incercat un cover dupa When Doves Cry (Prince) au trebuit sa renunte cu scuzele de rigoare. Alex a fost insa un om de mare treaba, putand fi abordat de niste amice si saracit de niste autografe la o sueta pe malul lacului.

Chapel Club sunt niste londonezi fixati pe rock alternativ si cu un singur album la activ. Din nefericire sunt atat de multe trupele de acest fel incat mai au de luptat pana sa se impuna ca niste viitori/promitatori/tinere talente. Solistul avea o voce familiara insa nu stiam de unde sa-l iau. Au pastrat ambianta pana le-a venit randul danezilor The Raveonettes, motivul prezentei mele acolo din capul locului.
the raveonettes
The Raveonettes insa au avut un ghinion bizar luna asta (si noi pe langa ei) caci lead vocalul/chitaristul, efectiv jumatatea masculina a trupei - Sune Rose - suferise o hernie de disc pe 3 august si a lasat-o singura pe blonda Sharin Foo sa onoreze concertele programate (cu ajutorul colegilor normal). Or fi ei mai dark si depresivi dar chiar sa-i bata soarta asa? Pe blogul trupei e clara frustrarea lui Sune ca va lipsi de la o serie de concerte si presiunea la care urma sa fie supusa Sharin. Desi concertul nu a fost asa cum il speram ma bucur ca nu l-au anulat (ar fi fost perfect posibil). Au inceput cu primul lor hit Attack of the ghost riders au continuat cu Dead Sound si cele mai cunoscute piese de pe cele 5 albume inclusiv Love in a trashcan, Hallucinations, Last Dance, The Great Love Sound. Vocea lui Sharin suna misto dar s-a simtit o lipsa de vlaga, multe piese avand nevoie de sonoritatea lui Sune iar sora ei a ajutand-o doar putin cu backing vocal. Percutionistul avea insa o precizie hipnotica. Instrumentalul a compensat astfel din plin iar noise rock-ul a rasunat vreo 45 de minute. Distort serios n-am avut decat pe Ally walk with me cu care au incheiat. Insuficient insa dar sper ca ii vom mai vedea in Romania. Acum, ca au spart gheata ramanand datori...
the wombats
The Wombats au fost acea surpriza pe care din experienta mea scurta stiu ca urmeaza sa se intample cam la fiecare festival. Intotdeauna exista o trupa pe care n-ai ascultat-o cum trebuie, sau de care chiar n-ai auzit (cum au fost IAMX la Sziget2009) insa care te face curios si apoi livreaza o tona de distractie cu potential obsesiv. The Wombats au fost atat de energici pe scena iar indie-pop-ul lor a prins publicul imediat storcandu-i de lichidele ingerate. Am dansat si-am transpirat si a fost bine incat m-as fi dus impacat acasa daca ei inchideau seara. But, still, Interpol owned the damn show.

N-am vazut pana acum o trupa mai distanta (in sens un pic mai metafizic, desigur) decat Interpol. Poate doar Snow Patrol. Invaluite in ceata si protejate de lumini difuze, chipurile celor trei americani abia s-au putut observa pe scena Summerwell-ului. Erau ca niste mistici iesind din intuneric, proiectand versuri si riff-uri de chitara inspre public si apoi disparand ca inghititi. A inceput cu Success si au trecut prin cele mai tari hituri cu la fel de mult succes. M-am sucarit ca n-au abordat Rest my chemicals chemistry dar asta e, au cantat o ora si jumatate. Insa foarte putina comunicare cu audienta, verbal sau emotional. Poate e o chestie studiata, asta fiind felul lor de a presta live: scot ce-i mai bun din instrumente, din voce, creaza atmosfera si atat.
 filmare via mahmur.info


Paul Banks a fost cam prea cool si nu s-a exteriorizat deloc, lucru care m-a cam lasat rece dar... asteptam sa zica si el ceva trivialitati de post-punker, sa ne incite la un dezmat sau  niste crowd surfing, un ceva acolo de inchidere... Vorbind de crow surfing n-o sa credeti cine a fost singurul care a "plutit" pe multime. Dementul de Matthew Murphy, vocalul de la Wombats, aparut in public impreuna cu trupetii ca sa-i vada pe new-yorkezi. N-am reusit sa-l filmez dar m-am ales cu o intalnire de gradu 3 mai mult decat prietenoasa la finalul concertului. Tipul era atat de fumat incat m-a confundat cu o bunaciune nebarbierita si aproape mi-a mancat fata.

In incheierea acestui review exagerat de lung ramane de pus o singura intrebare: a fost Summerwell un festival de hipsteri sau n-a fost? Pentru unii care au stat acasa probabil c-a fost, pentru unii care au batut sute de km clar n-a fost, pentru unii de-ai locului e posibil sa fi aproapefost, la fel cum aproape a fost un festival al purtatorilor de tenisi, al studentelor, al parintilor cu copii in carucior, al snobilor sau al catorva pensionari boemi. Pentru mine n-a fost hipstereala deloc, nu m-a agasat nimeni cu vreun fashion statement, nu m-a revoltat nici o atitudine, fiecare si-a vazut de treba sa si a fost numa bine. Sau fain. Indiefain. Iar in doua zile de umblat pe insula n-am vazut un singur om beat, un singur scandalagiu, un singur gest ofensator sau  reprobabil. Youtubul e foarte sarac in Summerwell. Daca i se poate reprosa ceva festivalului ar fi "prea cumine". Asa, ca de duminica.

15 august 2011

Summerwell: Intermezzo

Pana ajung acasa si procesez cum trebuie ziua 2 (feeling and video footage) va las cu cateva poze de pe insula domeniul Stirbey, un loc unde vara se simte-n largul ei.
















14 august 2011

Summerwell: Ziua Unu

Iata-ma din nou in Bucuresti, dupa 2 ani, tot pentru un festival care are toate sansele sa devina epic. Desi pare mai degraba un microfest indie pentru cativa oameni cu obsesii muzicale alternative sau fani Interpol, Summerwell a suprins prin faptul ca livreaza mult peste ce te asteptai sa primesti pentru banii platiti. Pentru 99 de lei  (chiar jumatate pentru cei care au prins ofertele online) primesti 2 zile departe de oras, pe un domeniu verde si linistit in jurul Palatului Stirbey, unde 10 trupe alese pe spranceana abia asteapta sa-ti gadile timpanele cu muzica lor. Locul de desfasurare are marimea Muzeului Satului Banatean (pentru timisoreni) si se prezinta ca un parc, cu alei si cateva zone de chillaxing, un lac cu lebede peste care s-a 'aruncat' un podet cochet pe care sa-si faca oamenii poze cu telefonul, plus un foisor si o zona de clubbing pe care n-am avut vreme sa le inspectez cum trebuie.

Zona scenei permite la vreo 2000 de oameni sa stea lejer iar pe jos s-a asternut o panza binevenita care protejeaza iarba iar in caz de ploaie va impiedica innoroirea si va strica planurile de mudwresteling. In ce priveste organizarea n-am reprosuri, chiar si ingrijorarea mea ca cele cateva toalete vizibile vor fi insuficiente si aglomerate, vazandu-ma deja incatusat de oamenii de la securitate pentru urinat pe domeniul regal, s-a risipit cand, asezat civilizat la una din cozi, lumea s-a miscat incredibil de repede desi era alcatuita majoritar din fete. Altfel, berea festivalului este Becks, moneda festivalului este jetonul (5 lei=1 jeton=1bere=1suc=1popcorn) iar sponsorul este Orange (lucru vizibil pe pielea catorva prin tatuajele portocalii cu fluturi). Dupa prima zi senzatia este de loc relaxat, lume decenta (majoritar tineri studenti) si muzica foarte, foarte buna (sonorizarea a fost la inaltime.)

Transportul pana la Buftea a fost asigurat de organizatori cu autobuze curse speciale pentru Summerwell care plecau de la Muzeul Taranului Roman si-n juma' de ora te lasau la destinatie. 7 lei biletul dus-intors. Singurul inconvenient a fost aglomeratia, dar climatizarea a fost o binecuvantare.

Concertele din prima zi au fost in numar de 5 si-au debutat pe la 16 si ceva. Primul dintre ele, londonezii Chew Lips, l-am prins doar pe jumatate fiind prea ocupat cu treburi administrative (gen, orientare). Au cantat ceva dance-pop care suna binisor dar nu prea s-a ridicat publicul in picioare. Prea devreme pentru ei. I-am gasit suprinzatori pe cei de la Graffiti6, niste pop-rockeri tot din Londra cu un lead-vocal foarte capabil. Highlight-ul a fost cover-ul No Diggity in care a invitat o d-ra pe scena sa-i tina partitura (chipurile).

 Graffiti6


Mystery Jets au prestat ca la mama lor acasa, indie-rock britanic foarte antrenant care nu te lasa sa stai jos lucru destul de bizar cand il vezi pe solist (sufera de o afectiune care nu-i permite deplasarea decat in carje). Piese foarte catchy, dar oarecum prea scurt concertul pentru o trupa cu 4 albume iar lipsa bis-ului ma determina sa-l calific de-un 8 asa.. De revazut.

Noisettes

PlanB

Numele mari ale serii au fost Noisettes si Plan B. Prima, Noisettes sau femeia care te face sa ai ganduri gresite cu "crema de alune" a starnit publicul la dans plutind pe scena cu rochia aia vaporoasa si pozand in tot felul de ipostaze studiate ca o mare diva. Muzica insa chiar a sunat divain. Un concert de 9.

Soarele a apus, jocurile de lumini pe scena au inceput sa-si faca efectul si toata lumea era gata pentru main event. Plan B si-a facut intrarea prin vocea colaboratorului Faith SFX, mester al beatbox-ului care iti da senzatia ca toata tehnologia implicata azi in muzica e cam inutila.

Opt minute de dubstep, dnb, clubbin, efecte a la Transformers plus tema din Godfather si alte nebunii scoase pe gura au dus lumea in crazymode pana la intrarea lui Ben Drew (PlanB). Ben si-a facut circuitul obisnuit prin rap, soul, r&b dovedind niste calitati vocale deosebite si lipici la public. A incheiat seara dupa ce publicul a cerut bis oferind inca 15 minute de medley (amestecatura de piese) acompaniat de acelasi Faith SFX: covers dupa Kiss from a rose, Forgot about Dre, ceva piesa de la Chase & Status (cu care a mai colaborat).

Eu unul nu ma asteptam ca Plan B sa fie atat de reusit. Dupa ce ca albumul lui Ben Drew nu mi-a starnit nici o emotie cand l-am ascultat habar n-aveam ca tipul se insoteste cu asemenea masinarie umana cum e Faith SFX.. Showul lor a cazut ca un fulger si numai sentimentul de responsabilitate blogareasca m-a oprit sa ma imprastii pe domeniul Stirbey intr-un dans frenetic cand tipul striga la noi make the mosh pit. Eram prea ocupat sa filmez in vreme ce multimea era gata sa faca dragoste cu boxele de mii de wati.

Cam asta a fost ziua unu. Numai ziua doi ar putea fi mai reusita pentru ca astept Alex Claire, Chapel Rock, The Wombats, The Raveonettes si Interpol. E atat de bine ca nu trebuie sa te stresezi ce s-alegi :) Vin unul dupa altul cu pauze lejere de bere si pipi. Un festival ca o vacanta, bine spus. I'm gonna sit there and wait.

11 august 2011

Un motiv pentru a cumpara carti

(indicat +18 ani)

"Cunosti o studenta de la Litere, ochelarista, poarta ciorapi lungi cu dungi multicolore si basti impletite, genul studiat neglijent, ai cunoscut-o la Green pe terasa, bea singura dintr-un cocktail si isi astepta o prietena, ajungeti repede la intimitati, iti spune ca viseaza sa faca dragoste pe un pat din carti, pragmatic o intrebi daca nu se teme ca ar putea rani-o, iti raspunde ca de cand a descoperit palmele peste fund si micile trucuri sado-maso de la un fost prieten belgian, nu se mai teme de nimic, poate doar sa nu se indragosteasca intrucat asta intr-adevar doare, pat de carti iti spui si ii strecori la ureche ca seara nu ai niciun program, ea accepta, te opresti fireste la librarie pentru ca stai in chirie si proprietareasa asta batrana n-a colectionat la viata ei decat mileuri si servicii de ceai, intri, iei un cos, indesi in el de-a valma Plesu si Salinger, Dan Lungu si Beckett, Rodica Draghincescu (o carte veche, pierduta pe acolo) si Stefan Peca, dupa ce-l umpli, platesti, ajungi acasa si intinzi cartile pe jos, la cap pui Gellu Naum, iar sub fund va simti Pascal Bruckner, are colturile usor ascutite, asta o s-o excite, inconjori patul cu celelalte carti, fata apare pe la 9, intra, ramane uimita, se dezbraca instant, e cam schiloada si are labiile foarte departate, fixezi lejer acolo un roman de-al lui Breban, se intinde pe carti si incepe sa se frece de ele, te urci peste ea, o faceti, miroase frumos, striga moderat, iti suge lobul urechii, la orgasm iti da cu Balzacul din mana stanga in cap, dar e ok, e o editie cu coperti subtiri, te intinzi langa ea, aprinzi o tigara, esti cam crispat cu Buzura ala sub cur, dar strangi din dinti si faci rotocoale, pentru ca..." (continuarea)
by Kaos Moon

Ps: mai sunt si-alte motive (unul implicand o shaorma)...dar de departe al de sus e cel mai "productiv" prin prisma numarului de carti si a satisfactiei obtinute. 

Votati schimbarea?

Oamenii se schimba din ce in ce mai repede zilele astea. Uneori prea repede. Nu schimbari masive doar mici ajustari in personalitate, in obiceiuri, in aura aia de idei si interese care face posibila o interactionare reusita. Ajunge cateodata o pauza mai lunga si te trezesti ca nu mai recunosti persoana. De fapt, o recunosti, dar nu mai poti adera asa usor la ea. E ca si cum puntea comuna a fost invadata de balarii (in speta, idei, convingeri si experiente noi) si fie tre sa tai prin ele fie sa le adopti ca pe puii de matza. Atat de multe lucruri i se pot intampla unei persoane in decursul unei luni de tacere incat orice reconectare incepe cu un mic vid de cunoastere care poate ascunde te miri ce. Parca ai privi abisul in ochi. Remarci cateva asperitati, te agati de cateva liane, unele se rup altele se dovedesc serpi veninosi ce nu stiai ca pot exista si in tot timpul asta te intrebi ce altceva mai ramane nedescoperit. Lucrul asta e insa valabil doar in cazul cunostintelor recente, care oricum se formasera pe un teren sintetic si erau complet lipsite de radacini. In lipsa ta terenul abia explorat s-a reacoperit cu ‘fog of war’ ca-ntr-un joc de strategie iar pe masura ce patrunzi gasesti noi asezari si forme de relief personal. 

Cateodata prevezi astfel de lucruri dar nu faci nimic sa le previi. Consideri ca nu tin de tine. Nu te mai invarti destul de repede si unii din satelitii tai migreaza spre alte centre de atractie sociala, sau tu migrezi de pe-o orbita familiara, iar cand orbitele vi se incruciseaza din nou (nu m-am putut decide care orbiteaza pe care) te trezesti intr-un impas de comunicare care nu poate fi depasit cu “si ce-ai mai facut?” Pentru ca e evident ca a facut multe, tu nu ai fost prezent, lipsa ta n-a avut vreun impact real si oricum toate sunt prea putin esentiale pentru a fi amintite. Dar efectul lor e acolo si esti constient ca ceva s-a pierdut. O experienta comuna in lipsa careia sunteti un pic mai straini. Unii oameni pot ramane multa vreme neschimbati, adevarate puncte cardinale, altii sunt adevarati magneti. Totul se lipeste de ei. Sunt insa cativa pentru care merita efortul de a te readapta noilor realitati.

Lumea se schimba si ne schimba. Indata ce scoti piciorul din casa si te amesteci printre ceilalti, interactionand (mingle-mingle), modelezi sau iti adapti la randul tau comportamentul intr-o reactie de aprobare ori respingere a curentilor (curentelor?) din jur. Nu spun ca lucrul asta se petrece la toti oamenii insa unii sunt mai ‘burete’ decat altii.

10 august 2011

Invitatia la Artmania

Daca sunteti din Timisoara si va doreati cumva sa mereti la Artmania dar nu v-ati dus din motive care tin de bani in principal, un amic are o invitatie de dat moka. Sau pe-o bere si-un zambet, ca sa nu fim chiar ieftini. In weekend vor concerta Tarja, Lacuna Coil, Lacrimas Profundere, Sonata Arctica, Republica, Helloween asa ca daca aveti "filme" cu ei dati un comentariu (sa contina mailu in caz ca n-avet blog sau ceva viata sociala online :p) si io va trimit numarul de telefon al generosului sa va stabiliti detaliile. Bafta.

de Pahar

 E o noapte feerică.
 Luna tremură galbenă și rotundă în pahar.
 Îmi bag degetul în pahar.
 Apoi îmi bag mâna până la cot în pahar.
 Apoi îmi bag mâna până la umăr în pahar.
 Vodca e rece ca gheața.
 Pe fundul paharului este o lespede mare de piatră.
 Mai sunt frunze moarte și rădăcini negre.
 Mai este o cizmă de cauciuc spartă.
 Pe fundul paharului mai este o sobă ruginită.
 Îmi bag capul în pahar.
 Vodca e rece ca gheața.
 Deschid ochii în pahar.
 În pahar văd bine și fără ochelari.
 Zic: "Totu-i vis și armonie".
 Lespedea de piatră este albă cu vinișoare roșii.
 Acum văd dihania.
 Acum o aud cum toarce molcom, ca o pisică.
 Îi văd picioarele albastre.
 Îi văd coada grozavă ieșind de sub lespedea de piatră.
 Lângă lespedea de piatră curge un izvoraș limpede.
 El susură cristalin peste pietricele.
 În jurul lui iarba e veșnic verde.
 În iarbă cresc flori gingașe.
 În izvoraș înoată copii mici cât păpușile.
 Ei înoată cu mișcări uluitor de iuți.
 Ei înoată îmbrăcați în rochite și cămășuțe și pantalonasi în culori vesele.
 Sunt îngerașii de pahar.
 Îngerașii de pahar nu mușca și nu fac rău nimănui.
 Îmi vine să vomit de milă, îmi vine să vomit de tristețe.
 Îmi vine să vomit gândind că aș putea înghiți un îngeraș de pahar.
 Îmi vine să plâng la gândul că el ar fi, brusc, foarte singur.
 Să plâng la gândul că el ar plânge toată noaptea cu sughițuri în mine.
 Să plâng la gândul că el ar putea cânta în mine cântece de grădiniță.
 El ar putea cânta, cu voce subțirică, "Vine, vine primăvara!".
 Cu unghiile înfipte în spinarea dihăniei cobor spre fundul paharului
 Acolo e o lespede de piatră cu vinișoare roșii.
 Acum stau lungit pe lespedea de piatră cu vinișoare roșii.
 Departe în pahar latră un câine.
 E toamnă.
 E ziua eclipsei.
 Luna rotundă și galbenă tremură în pahar.
 Printr-un ciob de sticlă afumată cu lumânarea văd cum un muscoi negru trece peste bec.
 Cu unghiile înfipte în spinarea dihăniei îi trag capul de sub piatră.
 Spinarea ei grozavă șerpuiește ca trenul printre munți.
 Cu unghiile trag locomotiva dihăniei de sub lespedea de piatră.
 Îngerașii de pahar se prind de mânuțe și, cuminți, dansează în cerc.
 Îngerașii de pahar dansează și cântă în jurul nostru.
 "Totu-i vis și armonie".
 Dihania are un ochi al mamei și un ochi al tatii.
 În pahar văd bine și fără ochelari.
 Citesc în ochiul mamei: "Măi, copile, când o să-ți bagi tu mințile în cap?"
 Citesc în ochiul tatii: "Măi, copile, când o să-ți bagi tu mințile în cap?"
 Paharul se strânge ca un cerc de fier în jurul frunții mele.
 Doare.
 Capul mi se lovește de pereți: unu, doi, unu, doi.
 Îngerașul de pahar, de durere, plânge cu sughițuri.
 Îngerașul de pahar cântă în mine cu o voce subțirică: "Vine, vine primăvara!"
 "Totu-i vis și armonie".
de Ion Mureșan



Interpol - Rest My Chemistry Video from Aaron Koblin on Vimeo.

09 august 2011

Paranoia

- Cine-i acolo?
- Oh, eram doar eu.
- Mbine, mi s-a parut c-aud pe cineva.
- Si mie.
- E evident faptul ca sunt singur.
- Yep, doar eu cu mine si..
-.. a noastra paranoie.
- ....
- ...WHAAAT THE FUUUCK
- Cine plm esti?
- Cine-s io? Da cine esti tu?
- Sunt Eu! Tuu cine esti?
- Si eu sunt Eu!
- Imposibil. Pentru mine esti un TU! N-am decat un singur Eu.
- Si Eu am tot un singur Eu. Ergo tu esti TU!
- Dude, nu ma convingi cu latinisme. Am fost toata viata Eu! Nu mai e altul ca mine.
- Nu-ncerc sa te conving. Exprim doar evidenta faptului ca eu sunt Eu. Nu poti fi tu.
- Hmm...s-ar parea ca avem o problema.
- Hmm...s-ar parea ca avem.
- Si cum rezolvam aceasta dilema? Nu putem ocupa amandoi acelasi spatiu identitar.
- Intr-adevar nu putem... cum propui s-o rezolvam?
- Eu? Pai te intreb pe tine!
- Si eu pe tine.
- Ok, n-ajungem cu asta niciunde.
- De acord. Sa lasam soarta sa hotarasca.
- Perfect! Dam cu banul!
- Ce anume?
- Eu sunt Cap. Iar tu esti Pajura.
- Esti sigur? As putea fi eu Capul. Am fost primul aici.
- ... Iar o luam de la inceput. Hai, Capul mai destept cedeaza! Fii tu Pajura.
- ... ok(!?).
- Cine da cu banul? Eu?
- N-am incredere in Tine!
- Nici eu in Tine!!!
- Pai si-atunci?
- Lasati-ma va rog pe Mine!
.....
- Whaaat the fuuuck!! Tu cine mai esti?
- Ca si tine.. sau ca tine..., sunt si eu unul ca mine!
....Drace! O sa fie o noapte lunga. Cati mai sunteti pe-aici?

- DOAR NOI!







08 august 2011

Se intampla in Romania

Un tanar din Miercurea Ciuc si-a construit propriul dirt-park in curte. De capul lui. Un loc unde sa se dea cu BMX-urile ca la competitie. Pentru el si pretenii lui. Mi se pare genial ca exemplu ca atunci cand ai un vis trebuie sa te murdaraseti un pic da-ti iese pana la urma.

06 august 2011

SdC dupa 4 ani

Asa, scurt, ca n-avem timp de formalitati: daca mai are cineva chef sa schimbe (impresii despre) carti, sa recomande, povesteasca, imprumute sau sa desfiinteze vreuna din lecturile verii e binevenit duminica la Sevastia de la 15. O sa fiu eu gazda pentru ca Andra e cam ocupata (cu treburi estivale :p gen zacut la soare sau mai stiu eu ce ca doar n-o munci in miez de august) asa ca nu va fi toata biblioteca Schimbului prezenta (s-au adunat cateva plase ce-i drept) ci doar alea cu care venim fiecare in maini sau in minte. Pe scurt vom barfi deloc elitist despre literatura (si nu doar literatura) intrucat nu tre sa fii brainiac ca sa-si dai seama ca scopul principal si original al SdC-ului (schimbul de carti) s-a cam diluat in cei 4 ani, in parte datorita ieftinirii lor si 'maturizarii' (fara sens peiorativ) cititorilor. Acum oricine isi permite o carte bunicica. Prin urmare vom schimba mai putine carti si mai multe impresii... Ceea ce nu-i chiar rau. Doritorii se pot anunta pe pagina facebook a schimbului.

02 august 2011

A problem of mine

Every time I think of you
I feel shot right through with a bolt of blue
It's no problem of mine
But it's a problem I find
Living a life that I can't leave behind
But there's no sense in telling me
The wisdom of the fool won't set you free
But that's the way that it goes
And it's what nobody knows
well every day my confusion grows.


I feel fine and I feel good
I'm feeling like I never should
Whenever I get this way
I just don't know what to say
Why can't we be ourselves like we were yesterday
I'm not sure what this could mean
I don't think you're what you seem
I do admit to myself
That if I hurt someone else
Then I'll never see just what we're meant to be.

Filme preferate de la A la Z

O leapsa cinefila de la Adina sub forma unei supe alfabet cu titluri din filme preferate. Luati-le ca recomandari.

A - Apocalypse Now
B - Back to the future
C - Charade
D - Dark City
E - The Exorcist
F - The French Connection
G - The Godfather
H - The Hitchhiker's Guide To The Galaxy
I - Ichi The Killer
J - JFK
K - Kill Bill
L - Leon
M - Malena
N - Nostalghia
O - Oldboy
P - Persona
Q - Quills
R - Reservoir Dogs
S - Scarface
T - The Thing
U - The Untouchables
V - V fosr Vendetta
W - The Watchmen
X - XXY
Y - Yojimbo
Z - Zatoichi

Am evitat din motive destul de evidente filme si serii ca Indiana Jones, Terminator, Matrix sau LOTR. Astea-s by default in topul alfabetic.

Dam supa cinefila mai departe spre a fi reincalzita de Ioana, Adriana, Cristina, Liz, Garm si Kolcs.

01 august 2011

Timisoara tuturor

Ei bine, s-a incheiat si a doua tura oraseneasca organizata de timisorencele Titza si Cristina, una cel putin la fel de reusita si de interesanta ca plimbarea de anul trecut. Desi a debutat mai timid, sub auspiciile unei ploi torentiale matinale care a spalat centrul orasului si ochii rupti de somn ai plimbaretilor, #timisoaranoastra (cum a fost botezata in social media toata escapada asta) a reusit sa adune in jurul extrem de capabilului nostru ghid, Dan Caramidariu, o gasca de oameni curiosi, nerabdatori si mai mult sau mai putin ascultatori. Au purces la (re)descoperirea istoriei si locurilor interesante ale orasului timisoreni nascuti, timisoreni adoptati dar mai ales timisoreni de-o zi sau doua, cam cat le-a luat musafirilor sa prinda treaba cu 'spiritul timisorean' (nou sau vechi) si sa fie sedusi. Pentru ca, daca e sa privim lucrurile detasat, Timisoara noastra-i tot creuzetul ala cultural, etnic, social-economic si religios in care s-au amestecat si se amesteca inca toate ingredientele unei societati in plina transformare, dar cu o singura "piatra filozofala" in target: armonia care sa ne schimbe pe toti in oameni mai buni... indiferent de unde-am venit si unde o sa ne ducem. Caci Timisoara a fost intotdeauna un oras de vinituri si de feciori si fiice de vinituri: de la primul neamt adus in mlastinile de pe Bega si pana la ultimu oltean coborat din tren. Poate chiar asta ne face pe noi mai cu mot.



Trecand la obiectivele marcate in acest periplu stradal trebuie mentionat ca cel mai important checkpoint a fost Muzeul Revolutiei, de existenta caruia unii stiau iar altii mai putin. La Muzeu, domnu Orban (fondatorul si curatorul muzeului) ne-a asteptat cu o istorie personala destul de nefericita (a fost impuscat in P-ta Libertatii) si cu un film documentar de vreo 40 de minute, Noi Nu Murim. Filmul descria cursul evenimentelor de la Timisoara din decembrie '89 si dincolo de emotia starnita privitorului ne-a oferit destule informatii pe care unii le uitseram iar altii nu le stiuseram niciodata. Cred ca cei care n-au prea avut de-a face cu Revolutia live au fost destul de miscati de ce-au vazut acolo (fotografii sau obiecte). Un detaliu interesant sunt manechinele in spatele carora am stat - un militian, un soldat, un securist, si-o garda patriotica condamnate simbolic la vizionarea atrocitatilor savarsite atunci. Un pic disturbant, unul purta un maieu de revolutionar gaurit de gloante.


S-au trecut in revista si Pietele importante ale orasului: Victoriei, Libertatii, Unirii, Traian, toate punctate cu detalii istorice si arhitecturale, am sezut o vreme pe marmura noua a Bastionului Terezia (daca se pastrau jumatate din cele 9 initiale ce mai cetate a Timisoarei aveam acum), apoi am baut o bere la Fabrica de Bere Timisoreana - pe care sunt foarte dezamagit ca n-am putut s-o vizitam - si ne-am dat o tura cu un tramvai epocal din 1872 pus le dispozitia noastra de RATT si Primaria Timisoara. Mergea destul de incet antica masinarie dar franele erau in regula. Am filmat drumul asa ca o sa vedeti ce si cum..




In P-ta Balcescu ne-a asteptat dom' viceprimar care ne-a si insotit o vreme in plimbare. Am descoperit multumit ca s-au terminat lucrarile la Parcul Doina: acum copii zonei au un adevarat fort acolo. Zona Parcului Doja, Pietei Maria si Iosefin e plina de istorie si fineturi arhitecturale si a fost misto sa-l vad pe Dan cata pasiune punea in explicatii. Expresia jugendstil va ramane pe veci intiparita in mintea mea. Plimbarea s-a incheiat dupa vreo 7 ore pe podul metalic Huniade a carui constructie este uneori eronat atribuita lui Eiffel (tre sa avem si noi legende urbane). Singura legatura intre pod si inginerul francez este ca a fost construit din acelasi otel de Resita ca si vestitul turn din Paris.

Astea fiind scrise tin sa remultumesc fetelor cu spirit organizatoricesc pentru inca un efort (va pupa 60 de oameni, bre), "encliclopediei banatene" Dan Caramidariu si sa-i felicit pe sponsori (Bere Timişoreana, Hotel Timişoara, Mareea, Lucas Super Sandwich, Skoda Timişoara, Pizza Rustica si Trabucuri.com) pentru alegerea facuta cu sustinerea acestui eveniment. F. inspirati.

Poze realizate de Cristi Sitov, Lilisor, Tomata si Diana.