Ramanem fara timp oameni buni... ne scapa printre degete. Iar cel ce ne ramane il pierdem cu activitati infantile ca cititul mailurilor sau impartasitul lolz-urilor pe twitter. Poate ocazional citim o carte buna sau strangem in brate o femeie dar si astea incep sa se rareasca tot mai mult in favoarea unor distractii inutile. E ironic ca tocmai aceasta expansiune a mijloacelor de comunicare care ne-a adus oamenii mai aproape sau care ne-a extins cercul de cunostinte e vinovata si pentru indepartarea lor. Scria Dora mai demult despre prietenie si felul in care se naste si moare, doar ca sa renasca din nou la cea mai mica scanteie, despre felul cum relatiile demult stabilite raman indisolubile chiar si neintretinute, fiind suficient o intalnire de priviri pentru a relua discutia de unde a ramas.. iar asta mi-a fost inspirant dar nu in felul in care va ganditi... ci in ideea de a nu mai amana la nesfarsit chestiunile necesare.
Altcineva imi povestea zilele astea cum s-a reintalnit cu vechi amici pe care abia daca avusese timp ca sa-i cunoasca si cum, in ciuda distantei in timp si spatiu, conexiunile s-au refacut instantaneu la fel cum ai cupla o siguranta noua... Dragut si acest lucru.. dar ne permitem sa asteptam atata timp? Oamenii mor in jurul nostru, prieteni, si numai modul nostru tot mai solitar si alienat de trai ne permite sa ne dispensam asa usor de orice. Spunem doua trei vorbe, ce rau ne pare, Dzeu sa-l odihneasca si apoi trecem la urmatorul clip funny de pe net...
Azi a murit un tip pe care il cunosteam oarecum, nu eram prieteni, nici cunostinte, dar dadusem mana cel putin o data cu dansul in virtutea profesiei pe care o exercita si a locului sau de munca - o librarie, Carturesti. Intodeauna am avut un respect si o admiratie pentru oamenii care se implica in lumea literara, care au grija ca cele mai dragi carti sa ne intre in casa, si mai mult sa ne scoata pe noi din casa la discutii sau evenimente conexe. In felul sau el avea grija de cartile noatre, acum cine o sa aibe grija de el? Va scrie cineva o pagina despre dansul, alta decat o stire anosta cum ca a trecut in nefiinta. Poate era un om deosebit, poate avea si el o poveste de zis, sau de trait, de ce nu.. Avea 33 de ani.. eu implinesc 31 intr-o luna...el a murit de cancer...eu de ce-o sa mor? Caci oamenii mor in jurul nostru. in bratele noastre, in paturile noastre, in blocuri, pe strada sau pe-o afurista de insula la capatul Pamantului. E rostul lumii... si al nostru, traim si murim. Singuri. Si ne permitem sa-i tratam pe cei din jurul nostru care s-ar chema "apropiati" cu indiferenta rezultata din siguranta zilei de maine? E absurd ce facem..
Acum doua saptamani tovarasul Luci experimenta la prima mana o pierdere asemanatoare, Toni Tecuceanu (37 ani). Tocmai vorbisera cu ceva timp inainte, era un om pe care il putea considera in "cercul" sau si deodata puff..a disparut in neant, ca un vis de dimineata.. Poate ar fi vrut sa-is ia ramas bun sau sa-i transmita vorbe de imbarbatare. Poate si eu i-as fi transmis lui Cosmin Lungu daca m-as fi considerat mai mult decat o strangere de mana, poate i-as fi multumit macar pentru tot ce-a facut in Timisoara, in loc sa ma gandesc ca de azi suntem mai saraci cu-n nume si mai impovarati de-o umbra.. Mi-e frica de moarte... si nu de moartea mea..ci de a celor din jurul meu care v-ati inmultit ca naiba. Va stiu ca stati acolo, fara griji si la fel stau si eu fara griji dar poate ar trebui sa spunem ceva, sa stim pozitia in care ne afla unii fata de ceilalti. Timpul fuge fratilor si e silentios, nici nu-ti dai seama cand se termina... Stiu ca o multime de oameni mor ca asa le vine timpul, de varsta, de boli, dar parca atunci cand si una si alta coincid socul nu e asa mare, era ceva previzibil.. Cand oameni de generatia ta incep sa paraseasca lumea devii mai contemplativ in fata fenomenului.
Acu multi ani am lucrat si eu intr-o companie mai mare, o fabrica in toata regula.. Si am cunoscut acolo o fata, lucra si ea de putin timp ca mine, locuiam in zona, mergeam impreuna la servici.. Nu mi-a luat mult timp sa ma gandesc ca poate ar fi ok sa ies cu ea la o cafea, sa vad ce gandeste, ce pasiuni are, ce vise.. Pueam extinde relatia noastra de la tinut locul in autobuz la un alt tip de conexiune, amicala, ceva mai mult nu se stie.. Dupa vreo luna de mers impreuna la job si socializare la cantina deodata a disparut..iar peste doua zile am auzit de la o doamna ca i-a citit necrologul in ziar...wtf!? Intr-o clipa vorbeam cu ea si intr-o alta clipa distantata temporal de prima aflam ca acea persoana nu mai exista. Macar de i-as fi zis ceva care s-o scoata din tristetea ce i-o citeam pe fata in fiecare zi.. s-o fi facut sa rada, sau ceva... sa nu fi ratat ocazia de a cunoaste mai multe despre dansa.
Pentru ca asta conteaza pentru mine. Odata ce ai cunoscut o fiinta vie, ti-a intrat in viata, fa totul sa stii cat mai multe despre dansa, in masura in care ti se dezvaluie desigur, pentru ca sincer, singura dovada a existentei noastre pe Pamant e data de capacitatea noastra de a ramane in memoria colectiva. Murim singuri dar nu trebuie sa traim asa. Macar sa cunoastem si sa lasam sa fim cunoscuti in timpul cat ne este dat. Cu totii purtam o gramada de discutii cu noi insine, ne punem o mie de intrebari despre cei din jurul nostru, ezitam si actionam dupa cele mai tampite reguli si folosim subtilitati ridicole de cele mai multe ori de parca ne-am fi pierdut gonadele de-a lungul istoriei. Sunt atat de satul de dat ture si alergat dupa cozi imaginare sau fluturate pe la nas in cat imi vine uneori sa strig un "STOP fuckin' around" si spune-mi in fata ce ai de zis: goneste-ma din viata ta sau iubeste-ma mi-e tot una, ne dezgustam, ne pretuim, ne ignoram sau ne iubim nu mai conteaza daca traim cu adevarat ceea ce spunem si nu jucam roluri triste.. Odata si-o data o sa asteptam prea mult si cand ne-om da jos mastile ne vom trezi in fata ochilor cu chipul unui mort pe care nu l-am cunoscut.
Punctul meu de vedere: daca deseara o sa simt ca tre sa spun ma/va/te iubesc / doresc / pretuiesc / urasc / ignor si chiar dispretuiesc, voi incerca sa nu ma razgandesc cat mai am timp. Stiu ca ni se tot spune ca speranta de viata creste de la an la an dar nu ni se spune si cat din viata o petrecem intr-o stare aproape "catatonica", voita sau nevoita... oameni vii conectati la aparate care sa-i ascunda de alti oameni la fel de vii..
Later Edit: savantii spun ca azi e cea mai deprimanta zi a anului..ca sa vezi, o mai si nimeresc din cand in cand...
Poate de-aia m-am simtit asa aiurea toata ziua. Sau poate din cauza plecarii lui Cosmin.
RăspundețiȘtergereNu l-am cunoscut prea bine. Dar mi-ar fi ajuns si numai 5 minute in compania lui, ca sa-mi dau seama ce om am pierdut. Un suflet frumos. O lumina.
Asa e cum zici: trebuie sa pretuim luminile, cat sunt aprinse. Din pacate, unele se sting prea repede. Si parca tot mai des.
Ieri de dimineaţă am vrut să scriu că am o zi perfectă. Am ieşit din casă şi mergeam pe stradă cu un zâbet larg pe faţă, de probabil că ăia care mă vedeau credeau că-s nebună.
RăspundețiȘtergereApoi, m-am întâlnit cu colegii de la redacţie şi mi-au spus de Cosmin.
Am vrut să scriu în ograda mea, dar n-am putut. Şi nu e ca şi cum am fi fost cei mai buni prieteni, dar, de când l-am cunoscut, am achimbat numai vorbe bune, spuse cu o voce care urla şoptind a bunătate. Nu l-am cunoscut mai mult de atât, dar am simţit un om cu un suflet incredibil, de a cărui soartă îmi pare foarte rău.
Am citit ieri ceea ce ai scris, lent si cu reluari de pasaje. Apoi am recitit. Am vrut sa imi spun si eu parerea, dar m-au impiedicat 2 lucruri: un nod in gat si ceata din privire. Nu stiam de unde sa incep. Gandurile veneau de-a valma, imbulzindu-se mai rau ca multimea in timpul unei manifestatii. Cand o sa fiu in stare, voi scrie si eu ceva asemanator. Deocamdata nu pot...
RăspundețiȘtergereLa inceputul anului am pierdut o prietena, Manu, din cauza unui accident auto...
Cand vei reusi sa-ti ordonezi trairile si gandurile presimt ca vei spune ceva care sa provoace ceata in priviri si noua... Condoleante pentru amica ta.. Nasol inceput de an.
RăspundețiȘtergereBuna :). Cred ca e prima data cand am intrat pe blogul tau. Sincer nu am idee cum am ajuns aici. Am citit ceea ce ai scris mai sus si,nu stiu,simt ca ar trebui sa zic ceva. Cred ca am jumatate din varsta ta, dar mi-e frica de moarte de parca acum mi-ar bate la usa,dar in special de moartea celor dragi. Cateodata stau pur si simplu si ma gandesc la ziua aceea,care stiu ca o sa vina,pe care nu o poate evita nimeni.In toata viata mea am pierdut o singura persoana extrem de apropiata,din familie. Abia am putut face fata. Stiu ca probabil nu conteaza ceea ce scriu acum,aici, pentru altii,dar simteam ca vreau sa spun ceva,sa ma descarc,pentru ca nu am vorbit in viata mea cu cineva despre temerea asta a mea.
RăspundețiȘtergereFrumos blog,cred ca ai ceva al tau care capteaza atentia,si care pana nu am terminat de citit,nu m-am putut dezlipi.
Nu conteaza cum ai ajuns, bine ai venit. Imi pare sincer rau pt pierderea suferita dar stiu ca nu te incalzeste. Tot ce-ti pot spune e ca iti impartasesc daca nu frica cel putin disconfortul din preajma mortii..am pierdut 3 bunici pana acum, si un unchi, si n-am fost la nici o inmormantare, tot timpul s-au gasit scuze. Si adevarul e ca am trecut destul de usor peste ele pentru ca eram destul de departat de ei, nemaifiind copil. Dar mi-e teama cand o sa se intample mai aproape.. Tu insa nu poti sa te gandesti la asta...esti viu si ai multe drumuri inaintea ta..nu lasa finalitatea vietii sa te distraga de la frumusetile ei pe care ar trebui sa le gusti cu inima usoara.. Fii aproape de cei dragi .. si nu te lasa cuprins de griji, toti avem frici dar cei mai buni gasesc curajul sa le infrunte..
RăspundețiȘtergereSa stii ca,totusi,m-a inclzit ceea ce ai spus,mai ales faptul ca ai luat in seama ceea ce am scris. Poate pentru ca m-am obisnuit sa nu spun nimic,niciodata, si de aceea,mai nou, nu prea am fost luata in seama. Am sa iti urmez sfatul,sa incerc sa nu las totul sa treaca pe langa mine din cauza unor probleme,sau a unor temeri pe care ma concentrez prea mult.
RăspundețiȘtergereP.S. scuze de raspunsul asta intarziat ;))
N-ai de ce sa te scuzi, nu pretind sa fii zi de zi la curent cu ce se intampla aici.. Bafta in tot ce-it propui.
RăspundețiȘtergerePs. scuze pe modul in care am formulat raspunsul initial. am crezut ca esti un baiat... se pare ca "anonim" e chiar f anonim.