PS-uri (3)

Si uite-asa draga, vom ajunge la adanci batraneti inconjurati de o seama de cuvinte alese si-un morman de sticle goale, multumind exagerat celor ce si-au rupt din timpul lor sa ne trimita atatea mesaje de iubire la juma' de litru. Goale, virtuale, anonime, ca de la user la user, in numele sfintei dependente de cuvantul "divin".  Mai are sens un ultim raspuns? Ma indoiesc. Discard. Log out. A(d)min.

Nigel Kennedy: "You are a fucking great audience"

Asta inteleg eu prin imbogatirea interioara de care vorbeam acum 2 zile. Sa te umpli cu experiente de felul celei traite aseara la Filarmonica “Banatul” din Timisoara, unde ‘capitanul’ Nigel Kennedy si ‘echipa’ sa de instrumentisti au oferit un concert cum rar vezi prin Timisoara, poate o data la cateva luni ca amploare si mult mai rar ca satisfactie. Am fost norocos sa capat o invitatie de la organizatori, in speta cei din spatele festivalului Plai, si astfel sa il descopar pe energicul si talentatul englez cu accentul lui mockney.

Despre concert n-am decat cuvinte de lauda. Sala Capitol are oricum o acustica buna iar instalatia de sunet si lumini montata special pentru concertul acesta n-a facut decat sa adauge o noua dimensiune experientei. Trebuie mentionat ca una din viorile lui Nigel este electrica lucru care lasa loc de experimente de sunet foarte interesante. Practic intr-una din piese vioara aia facea ca o chitara electrica amplificata si reverbuita pana in prag de ardere. Alte bucati mai soft, mai andante, ca sa folosesc terminologia muzicala, erau cantate la vioara clasica (cred ca o Stradivarius desi mai are si o Guarneri) pentru ca apoi sa preia din nou jucaria electrica pentru bucatile foarte rapide. 

Recitalul a inceput cu o mostra de Bach, ocazie pentru Nigel de a ne mangaia orgoliul national amintind respectul pe care i-l poarta lui George Enescu si multumindu-i pentru redescoperirea partitelor pentru vioara solo ale marelui compozitor german. Dupa momentul introductiv omul si-a introdus colegii de Quintet (Piotr Wylezol – pian, Adam Kowalewski – contrabas, Krzysztof Dziedzic – percutie si Tomasz Grzegorski – saxofon) oferind apoi un melanj de muzica clasica, jazz, cover-uri adaptate si compozitii proprii. Doua ore de muzica buna intr-o sala arhiplina (desi biletele nu au fost chiar pomana, avand pretul intr-o plaja de 100-220 lei).

Despre omul Nigel as putea spune ca e nu doar un performer senzational dar si un showman priceput. Comunica sincer si deschis cu publicul, nu are inhibitii, e degajat si plin de glume. De la schimburile de replici cu d-ra translator (a carei meserie a fost complicata de limbajul licentios al lui Nigel) la glume pe seama amicului de la pupitrul de sunet, prieten de peste 20 de ani, pe seama percutionistului Dziedzic, pe care muzica l-a salvat de puscarie (era bataus in copilarie, chipurile) sau pe seama scotienilor. Nu trebuie uitata nici pasiunea sa pentru echipa de fotbal Aston Villa, tricoul lor rosu completand personalitatea carismatica a violonistului.

Dincolo de toate micile codimente ale spectacolului ramane insa muzica iar cand Nigel Kennedy inchidea ochii si punea arcus peste vioara audienta era realmente vrajita. Aproape fiecare bucata mai energica sau mai armonioasa era salutata la incheiere cu ropote de aplauze. Finalul a numarat trei bis-uri si asta fara sa fie nevoie de insistente. Nigel a refuzat sa paraseasca sala vazand atatia oameni in picioare. O conexiune interesanta se formase, exact acel schimb de energii de care vorbesc toti artistii care interpreteaza in fata unor oameni reali. Greu te mai dai dus de-acolo, fie ca esti pe scena, fie ca esti in sala. L-as putea asculta pe omul asta nopti intregi.

Pentru The Nigel Kennedy Quintet urmeaza acum deplasari la Cluj(31.03) si Bucuresti(2.04). Pentru mine o revizitare a discurilor cu muzica clasica.

sursa photo

Uniqueness

It’s not the look of your sweet eyes I miss,
your smile, it’s not your voice,
your smell, or your dear face;
not even your gentle touch
is missed as much
as the frantic movement of your lips,
unconscious,
like a little rabbit’s nose.
This was always your uniqueness.

Dezvoltare personala vs Imbogatire personala

Ascultandu-i pe elevii scolii de blog motivandu-si prezenta la cursurile noastre sau dorinta de a-si face un blog am sesizat recurenta unui motiv destul de ambiguu definit, sau cu o plaja de acoperire destul de larga: dezvoltarea personala. L-am intalnit dealtfel si la un curs pe care l-am urmat eu anul trecut din interese legate de job. O gramada din colegi isi doreau dezvoltare personala. Nu e un termen impropriu pentru dorintele cuiva insa cand am stat un pic sa reflectez la ce-ar insemna el pentru mine am constatat ca nu ma imbraca cum trebuie. Practic, eu nu caut acea dezvoltare personala (in felul in care o interpretez eu, desigur) ci mai mult un fel de imbogatire interioara, launtrica, la fel de personala. S-ar putea sa nu fie nici o diferenta intre cele doua chestiuni dar mie una imi pare ca pune focus pe exterior iar cealalta pe interior si de aici rezulta doua idei destul de diferite.

In opinia mea dezvoltarea asta personala tine de gasirea unui potential interior si cresterea lui. Pentru contrast, imbogatirea ar presupune umplerea unui gol interior. Mecanica celor doua ar presupune disipare vs acumulare de potential. O alta chestie ce m-a intrigat ar fi orientarea spre imagine sau invelis a dezvoltarii pe cand imbogatirea mea ar presupune ceva mai multa substanta. In consecinta cele doua chestiuni ar fi la cutite si in materie de vizibilitate, procesul de imbogatirea interioara fiind o latura aproape invizibila a persoanei. S-ar mai putea distinge si sub forma de dezvoltare rationala vs imbogatire spirituala, ca doua cai de atac catre intelegerea universului prin noi insine, dar aici cred ca lucrurile se pot amesteca.

Totusi, cea mai clara discrepanta pe care am observat-o filozofand pe margine acestor doua idei a fost in privinta scopului: dezvoltarea personala pare sa se motiveze prin sine insasi in vreme ce imbogatirea launtrica urmareste o anumita satisfactie si senzatie de plinatate a carei atingere putea fi sesizata. Judecand astfel am concluzionat ca cele doua sunt fundamental diferite in ochii mei, dezvoltarea presupunand evolutie si transformare pe cand imbogatirea cauta conservarea si transfigurarea. Si cu asta ma opresc aici.

Nigel Kennedy la Timisoara

Mai sunt doar 3 zile pana la mult asteptatul concert al The Nigel Kennedy Quintet programat joi, 29 martie, ora 20 la Filarmonica Banatul din Timisoara. E, daca nu ma insel, primul dintre evenimentele pe care cei de la Plai le sustin anul acesta ca sa ne potoleasca (sau poata sa ne atate) pofta de muzica buna. Nu sunt printre ascultatorii impatimiti de muzica clasica ori de jazz insa am degustat multe spectacole live si din experienta am constatat ca la Filarmonica, daca stai undeva in randul 3-4 vioara suna aproape dumnezeieste. Iar norocul nostru e ca dl Nigel Kennedy e atat un virtuoz al acestui instrument cat si cel mai bine vandut violonist de muzica clasica din lume. Omul a colaborat cu artisti precum Sir Paul McCartney, The Who, Jeff Beck, Kate Bush, Ron Carter şi Jack DeJohnette, printre altii, a cantat si pentru familia regala britanica, are o gramada de premii si acum vine sa se faca cunoscut si timisorenilor. Nu e un eveniment de ratat, mai ales daca va place muzica clasica sau instrumentele care o produc.

Care nu v-ati luat inca bilet o mai puteti face inca. Asta daca va convinge demonstratia de mai jos.

PS-uri (2)

Distanta cea mai scurta dintre doi oameni nu e, din pacate, linia dreapta ci zigzagul plin de meandre si rute alternative adeseori intampinate cu ziduri de teracota neagra peste care, aidoma iederei otravitoare, itele se-ntind si se agata pana cand, ori esti de-a dreptul sugrumat, ori zidurile sunt ele spulberate intr-un nor cenusiu aducator de ploi verbal acide.

Orasele invizibile ale lui Calvino

Orasele invizibile ale lui Italo Calvino s-a dovedit a fi cea mai condesata bucata de literatura escapista pe care am citit-o in ultima vreme. Folosind ca pretext istoric rolul de ambasador si consilier al lui Marco Polo la curtea lui Kubilai Han, Calvino inchipuie 55 de orase imaginar vizitate de Polo si descrise apoi de acesta marelui han in virtutea calitatii sale de fost calator si observator detasat al lumii inconjuratoare. Peisajele urbane deosebit de minutios redate sunt incadrate apoi din cand in cand de bucati de dialogori la fel de imaginare, ca niste rame de tablou suprarealiste, intre negutatorul venetian si conducatorul tatarilor. Se descopera astfel nu doar finetea unei naratiuni descriptive si o imaginatie fecunda cat si o interesanta reflectie a autorului asupra istoriei, trecute, prezente sau viitoare, redata ingenios in parabole filozofice.

Neputandu-l numi nici roman, nici eseu, nici nuvela - desi este o colectie de proza scurta - ‘scrierea asta’ a italianului e prima pe care i-o citesc si, asa cum patesc de fiecare data cu un autor nefamiliar dar totodata suficient de notoriu, asteptarile mi-au fost inselate. Nu ca as fi avut cine stie ce asteptari... dar m-am trezit surprins de elanul creativ care razbate din cele 150 de pagini de “orase invizibile”. Practic la fiecare 2 pagini descopeream o lume noua, cu regulile si ciudateniile ei, una care are un anume talc ascuns ce te indeamna la reflectie.

Orasele lui Calvino/Polo sunt asadar cetati moderne cu nume de femei, nume exotice, nume orientale, care definesc locuri imposibil de fixat geografic dar potrivite ca loc de manifestare pentru orice fel de fantezii. Intocmai ca o femeie si aceste orase sunt capricioase, misterioase, de neinteles, instinctuale sau conduse dupa idei fixe. Organisme vii care se arata a fi mai importante si mai durabile decat locuitorii care le-au construit. Prin descrierea lor hanului acesta nu pare sa caute a-si cunoaste mai bine imperiul ci mai degraba sa descopere in sanul lui samanta distrugerii, petele de degradare care ameninta sa devoreze nu doar stapanirea lui ci intreaga lume.

Impartite in 11 categorii tematice orasele lui Italo Calvino sunt cand miracole ale arhitecturii impodobite cu turle si temple, cand mahalale nesfarsite sau pustiuri dezolante. Unele sunt construite dupa principii armonioase sau reguli astronomice, altele sunt incalceli bizare de strazi si case. Unele sunt organisme vii, in stare perpetua de reinnoire, altele sunt neschimbate, doar oamenii fiind cei care se tot innoiesc. Am gasit orase duble sau triple, cu imagini oglindite in ceruri sau in subterane, orase ale viilor sau ale mortilor, orase ascunse, orase suspendate, orase acvatice, orase abandonate sau orase pur si simplu nesfarsite din care nu mai gaseai iesire.

Printre orasele care mi-au incitat imaginatia ar fi Zobeide, un oras alb scaldat in lumina lunii si avand niste strazi intortocheate ca un labirint. Se spune ca oameni de natii diferite au avut acelasi vis cu o femeie frumoasa si goala dupa care alergau pe strazile unui oras fara a reusi s-o prinda. Cand au plecat in cautarea orasului nu l-au gasit dar s-au intalnit unii pe altii si au hotarat sa construiasca orasul dupa visul fiecaruia. A iesit astfel un oras labiritic dupa drumul pe care-l facuse fiecare in visul lui. Altul ar fi Sofronia, jumatate un montagne-ruse imens iar cealalta jumatate model clasic din piatra si ciment, cu strazi si cladiri etc. In fiecare an insa muncitorii vin si demonteaza piatra cu piatra versiunea clasica si-l urca in caravana plecand spre alte locuri. Octavia e un oras suspendat intre doua piscuri, legat prin punti si pasarele ca o panza de paianjen de care atarna scari de funie, hamace si case in forma de sac, Olinda, un oras care creste in cercuri concentrice ca inelele unui copac iar Leonia, orasul in care in fiecare zi locuitorii isi arunca toata viata la gunoi, in saci frumosi de plastic pe care gunoierii ii cara apoi in afara orasului extinzand neincetat dimensiunea lui cu o imensa ghena care-l impresoara si ameninta sa-l inghita. Te face sa te intrebi cine a inventat reciclarea...

Alternand de la unitati individuale urcate pe stalpi la adevarate megalopolisuri, metropolele fictive ale lui Italo Calvino sunt mostre de organizare umana al caror simbolism fantastic lasa loc atat pentru vise nostalgice cat si pentru conexiuni daca nu apocaliptice cel putin cinice, vis-a-vis de cateva referinte spre alienare. Totul insa sub pretextul dragostei pentru “cetatea moderna” asa cum e lasata sa respire din chiar vorbele autorului: “un ultim poem de dragoste inchinat oraselor, in momentul in care devine tot mai greu sa le percepem ca pe niste orase”. Si pentru placerea neobosita, gratuita, estetica de a crea.

Ps. si cronica asta face parte din campania vALLuntar initiata de Grupul Editorial ALL si aduna alte 15 minute de voluntariat echipei. Comentariile voastre ar spori cu cate 3 minute timpul oferit de ei unor centre de ajutor social.

Istoria "Keep calm and carry on"

Una din cele mai raspandite meme de pe internet e afisul de tip "keep calm and...". Am si eu cateva variante preferate dar marturisesc ca niciodata nu m-am intrebat de unde vine toata treaba asta. Se pare ca primul mesaj a fost un poster conceput de britanici in cel de-al doilea razboi mondial care continea un mesaj de rezistenta simplu, in 5 cuvinte: "keep calm and carry on". Printat in milioane de copii, ramas nedistribuit si apoi cazut in uitare, mesajul a reaparut in 2000 cand un afis a fost descoperit de proprietarii unei librarii prin arhiva si afisat la intrare. In 10 ani a devenit sursa de inspiratie, subiect de gluma sau ridiculizare pentru o mare parte din utilizatorii de net, insa esenta celor 5 cuvinte e definitorie pentru spiritul britanic. Urmariti in filmuletul de mai jos povestea lui:

via openculture

Asa, ca de ziua poeziei

cateva zbateri lirice ale unor oameni pe care-i admir, daca tot e zi festiva pentru poezie. nu stiu de ce zice lumea ca nu se mai citesc versuri cand e plin de ele prin sloganuri publicitare, pancarde revolutionare sau electorale, pereti de buda etc. aa... nu se mai citesc versuri bune? ei, las' ca macar se scriu... si le-om citi noi odata.

Ce rămâne din viaţă

oamenii sunt convinşi
că în poezii nu se întâmplă nimic
că ele ar trebui citite
după moarte
când e bine să nu mai ai pofte
idei

oamenii nu deschid cărţi subţiri
iar dacă o fac
observă imediat că înăuntru sunt
puţine cuvinte pe rând
puţine cuvinte pe pagină
în rest
alb mult alb
şi le închid repede

fără să le spună nimeni
oamenii ştiu însă că
poezia este ceea ce rămâne din viaţă
după ce o trăieşti

Robert Serban

Te iubesc pentru că vei muri

Probabilitatea ca doi oameni să existe,
să se găsească
şi să se iubească
este egală cu posibilitatea
ca un meteorit
să cadă
pe pămînt
exact în gaura
care i se potriveşte.

Simt cum mă-ndepărtez de tine
cu fiecare cuvînt
pe care-l scriu,
simt că fiecare literă-i o cărămidă
din zidul
pe care neputinţa mea
de-a nu scrie
îl ridică între noi.

Scriu şi mă tem că "te iubesc" e un ferpar
al sentimentului pe care, scriindu-l,
îl ucid.

Scriu, deşi ştiu că, oricît de frumoasă ar fi o carte,
publicarea ei nu va putea justifica
tăierea unui copac.

N-am timp să cred, trebuie SĂ FIU Dumnezeu -
un Dumnezeu care sacrifică lumea-ntreagă
pentru un singur om,
un Dumnezeu care se roagă-n fiecare zi
în faţa oglinzii,
sperînd că te va vedea pe Tine.

Din nenorocire însă,
Dumnezeu e un poet prost:
poeziile lui ajung,
fără excepţie,
în coşul de gunoi
al morţii.

Daniel-Silvian Petre

Femeile retrovizoare

Privirile din aceste oglinzi retrovizoare sînt mult mai
aproape decît par
de aceea femeile din aceste priviri retrovizoare sînt atît de departe
pentru că umbrele din ferestre sînt mult mai tăcute decît par
însă obiectele din aceste oglinzi retrovizoare sînt mult mai femei
decît oricare alte ferestre.

Trecerea

De cîte ori mă vedea că trec
(pentru că eu trec mai tot timpul)
el venea la mine şi mă ruga să-l omor
şi eu, pentru că îl ştiam, îl omoram de fiecare dată
trecînd mai departe.
Pînă într-o zi cînd
de teamă sau din cu totul alte motive
nu am vrut să-l mai omor
şi atunci el a murit, trecînd mai departe.

Iulian Tanase, Iubitafizica

To Do List

Intotdeauna am avut o problema cu facut liste de tip "chestii de facut". Mi se par utile doar pentru cei care isi pot organiza timpul in viitor pe mai mult de 3 zile. Eu nu fac parte din randul lor. In programul meu e o adevarata devalmasie ceea ce nu-i decat un cuvant mai prietenos pentru o "democratie a ideilor". Practic, singura data cand mi-am facut "liste cu chestii" a fost atunci cand aveam atat de multe lucruri sa-mi cumpar incat era nevoie de o structurare a bugetului si-un plan de organizare a nevoilor personale: gen bicicleta, componente pc, niste carti, niste haine de munte, ceas, toate intr-un timp relativ scurt de cateva luni. Atat. Am avut o lista pe care am bifat lucruri si preturi si-apoi am urmat-o pana nevoile s-au astamparat si-am aruncat-o.

Acum singura lista e o aplicatie de android "Do it Tomorrow" care face ce zice, adica amana chestiile nebifate azi pe maine. De ex: plateste netul, hraneste pestii, cafea cu X, bere cu Y la ora Z, ia flori mamei sau sorei and so on. Nu te avertizeaza nicicum, nu-ti sare in ochi ci din cand in cand o verifici tu singur si te plesnesti peste frunte: iar am uitat ceva! Relaxant nu?

Enfin, mi-a placut lista cu chestii a individului asta de mai jos, care pe langa ca e un visual misto, cuprinde si cateva ziceri, oarecum, inspirationale. De tipul "make a mess and if it doesn't work, start over."

Ia-ti un job, tinere!

Zilele acestea se intampla in Timisoara al XIX-lea targ de joburi organizat de BEST Timisoara pentru studentii absolventi, in ani terminali sau dornici de internship-uri. Intre 17-23 martie revine asadar pe holurile Facultatii de Automatica si Calculatoare a Politehnicii (corpul Electro) unul din cele mai importante evenimente de cariera pentru studenti, JobShop.

Desi a inceput inca din weekend cu o serie de training-uri si prezentari de "cariere de succes" targul isi atinge azi si maine apogeul cu zilele de stand unde companiile isi prezinta oferta de job-uri aplicantilor si potentialilor viitori angajati.

Prin urmare, marti, 20 martie, are loc deschiderea oficiala a JobShop-ului (de la 9:30) urmand ca in tot restul zilei de azi si miercuri studentii aflati in cautarea unui loc de munca sa-si incerce norocul la standurile companiilor participante (Microsoft, AEM, P&G, Atoss, Zopas, Hilti, Saguaro, etc). Va fi si o sectiune de "Zoom pe companie" in care se va prezenta, ce altceva decat, "interioarele" unei companii.

Joi(22) si vineri(23) ofera posiblitatea participarii la vizite prin companii si numeroase ateliere tehnice tinute la sediul lor. Ar fi bine sa va inscrieti din timp. Noutatea acestei editii consta in sectiunea "Interviuri" in care studentii pot obtine un loc de munca chiar pe loc in urma discutiilor cu angajatorii... asta daca reusesc sa-i convinga asupra cunostintelor si aptitudinilor lor.

Nu pot sa le spun decat: Bafta! Depinde de ei daca fac saltul din camin pana pe holul targului... si spre o cariera frumoasa.

BEST este o organizaţie studenţească la nivel european, apolitică şi non-profit care oferă oportunităţi de învăţare şi dezvoltare personală pentru viitorii ingineri. Organizația este prezentă în 91 de universităţi tehnice din 30 de ţări europene. Organizaţia BEST Timişoara a prins viaţă în primăvara anului 1991, la iniţiativa unui grup de studenţi entuziaşti, dornici de a profita din plin de anii de studenţie şi oportunităţile pe care aceştia le oferă. JobShop® este un eveniment marca BEST Timișoara.

Always like this

It’s always like this -
Like a wildfire -
the heart skips a beat,
then another one
Little by little you see the sun.
It’s fun.

In two weeks it’s over;
vanished - like Houdini.
No postcards, no nothing...
the bitter definition of not in love.
This too shall pass:
our blood is young.


Forget about the naked island
in the sun.
That lovely place is gone.

Scoala de Blog no. 3

Incepem de maine a 3-a editie Scoala de Blog. Am anuntat-o de vreo 10 zile asa ca nu am nimic in plus de adaugat afara de cele cateva schimbari adoptate de noi in speranta ca vom imbunatati formula de la o editie la cealalta. Probabil cea mai consistenta modificare tine de largirea bazei de selectie si introducerea unor interviuri ca un criteriu secundar de selectie pe langa scrisoarea de aplicare ce continea deja lucruri ca motivatia si experienta. Am vrut sa vorbim cu oamenii inainte de a-i selecta. Am avut astfel aplicanti nu doar de la Facultatile de Comunicare ale UVT-ului sau Politehnicii, ci si de la Arte, Jurnalism, Arhitectura, Constructii, Publicitate si chiar un elev de liceu foarte motivat. 

Am desfasurat doua sesiuni de interviuri saptamana trecuta, una miercuri, una sambata, si am triat dintre ei pana am ramas cu 15 tineri dornici sa afle cum sta treaba cu blogurile. Asa ca de maine pornim lectiile urmand sa-i instruim si evaluam in cele 4 workshop-uri ce vor cuprinde o initiere in wordpress (cu cat de mult html pot duce), plus chestiuni teoretice si practice de redactare, documentare si promovare a unui blog. In principiu, impartasim din experienta pe care speram noi ca am acumulat-o de cand facem blogging, unora mai tineri care au curiozitatea sa inceapa dar nu sunt suficient de siguri pe ei ca se descurca fara tutela celor mai vechi in bransa. 

Un alt pas inainte pt Scoala de Blog in 2012 e atragerea unui sponsor oficial, BCR, lucru care ne bucura si relaxeaza bugetul de consumabile. In caz ca nu se stie deja cine e in spatele acestui proiect ma repet:

Evenimentul este oraganizat de blogu.lu si BCR, în parteneriat cu Facultatea de Stiinte Politice, Filosofie si Stiinte ale Comunicării din cadrul Universitătii de Vest Timisoara, cu sustinerea PRbeta, Marele Ecran, Persoana 1, deceblog.net, DC Print Media si a comunitătii TM99blog.

"Profesorii" Scolii de Blog sunt Corina Săftescu, Cristina Putan, Dan Lucian Stefancu, Alex Albu si subsemnatul.

La Siemens se "fabrica" solutii

“A fost o experienta interesanta” e genul de raspuns stereotipic pe care esti gata sa-l arunci in discutii dupa un proiect ca cel cu bloggerii la schimb. Si chiar daca e valid din toate punctele de vedere, raspunsul e fara indoiala unul sterp, lipsit de continut. Pentru ca “experienta” de care e vorba a fost suficient de consistenta pentru a palavragi mai multe ore bune pe seama ei, a oamenilor implicati si a poz(n)elor care, invariabil, se nasc atunci cand scoti bloggerii din online si-i bagi in campul muncii.

Cum spunea si Ovi, ziua noastra de munca la Siemens-ul din Cluj n-a fost chiar asa de grea. Probabil si pentru ca era vineri, am inceput-o nitel mai tarziu, pe la 9 jumate asa, cand ne-am prezentat in formula completa plus gazdele TvDece si “corporatista de la centru”, Cristina Marcu, la atelierul de productie unde o parte din noi am fost dati pe mana maistrului in vreme ce restul au purces la o vizita prin cateva clinici clujene carora Siemens le-a furnizat aparatura medicala sofisticata.

In atelier imediat am demontat cateva perceptii gresite despre companie, directorul de productie si nenea maistru’ explicandu-ne indulgent ca Siemens face de peste 100 de ani orice functioneaza pe baza de curent. De la telefoane la tramvaie sau elemente pentru statii spatiale. In atelierul lor se asamblau insa panouri de curent complexe (pe una din linii asteptau vreo 10 dulapuri pentru Transelectrica) si timp de o ora maistrul ne-a supravegheat si instruit in asamblarea unui panou ceva mai simplu (“doar“ 400V) care nu costa foarte mult si putea deci fi lasat pe mana noastra. Trebuie mentionat ca aici s-a remarcat entuziasmul Corinei care a montat cele mai multe disjunctoare si a lipit cele mai multe etichete, noi baietii multumindu-ne sa privim “fetita” muncind (asa a botezat-o maistrul pe dra profesoara in prag de maritis) cu cea mai romaneasca scuza pe buze: avem decat o surubelnita. Dorel ar fi mandru.

 hmm... pare complicat, nu inteleg de ce Cori e asa optimista

Desi comparat imediat de noi cu un joc de Lego procesul de asamblare e munca serioasa nu joaca si incepe in atelierul de proiectare unde niste ingineri fac schemele abstracte peste care noi ne uitam intrigati. Cei 20 de oameni din atelierul de productie insa n-au probleme cu astfel de lecturi ceea ce ne face sa speculam ca dupa un timp si jobul lor devine mai mult sau mai putin un joc de Lego pentru oameni mari. Unul insa care se concretizeaza in solutii tehnice pentru sistemul energetic national.

our work here is done

Un alt loc in care Siemens a avut o implicare consistenta este Biblioteca Central Universitara Lucian Blaga, o institutie realmente impresionanta, pe vreo 7 nivele si, din fericire, forfotind de studenti. Acolo, pe langa reconditionarea corpurilor de luminat vechi de 105 de ani si adaugarea a inca vreo 1000 noi, Siemens a schimbat intreaga retea electrica si de incalzire, reducand facturile cam la jumatate si oferind un climat confortabil cititorilor si, indeosebi, cartilor. Pentru ca si ele trebuiesc pastrate in conditii de siguranta si ferite de umezeala, mai ales cele din sectia de colectii speciale unde am vazut exemplare de la nasterea tiparului si cateva bijuterii liliputane (intreaga Divina Comedie cat o cutie de chibrituri). Asemenea carti fragile si rare nu trebuiesc expuse la lumina directa a becurilor normale asa ca iluminatul este unul special.

sala de "colectii speciale"

Vizita la Biblioteca a fost una foarte “invaziva” - privind strict din punctul de vedere al studentilor si al bibliotecarilor pe care nu i-a anuntat nimeni ca vor fi supusi privirilor noastre intrebatoare. Astfel curiozitatea noastra ne-a atras si cateva reprosuri mute cand ne strecuram prin toate salile de lectura (mai putin cea destinata profesorilor si cercetatorilor, spre dezamagirea Corinei) prin depozitul de carte (7-8 nivele cu rafturi tixite ca-n filme) pe la sectia de legatorie, unde se retiparesc si repara cartile distruse, pana pe acoperisul cladirii unde sunt instalate panouri fotovoltaice care furnizeaza energia pentru iluminatul arhitectural de pe timpul noptii. Asta inseamna sa traiesti in timpul tau si sa te folosesti de solutiile pe care inginerii si tehnicienii le au de oferit in domeniul educational. Proiectele de viitor vizeaza indexarea tuturor cartilor in fisierul electronic si, de ce nu, automatizarea ‘drumului cartii’ din depozit catre masa solicitantului.

 pe acoperisul Clujului

Reveniti din nou in formula completa, dupa ce Alex si Dani Sima au vizitat 2 clinici si-un spital si-au repetat munca noastra din atelier, ce-i drept, mai eficient ca aveau modelu’ nostru la vedere, ne-am deplasat la una din statiile majore de pompare a apei, cea din cartierul Zorilor, care alimenteaza vreo 50.000 de oameni. Aici Siemens a oferit solutia de automatizare a pompelor astfel incat panourile de curent si tablourile de control sa fie operate de un singur om si de un soft destept. Iar statia arata impecabil si nu a avut nevoie de interventii in 12 ani de operare.

In concluzie, desi se anunta ca o zi de munca - imi imaginam 4 ore de stat la banda si 4 de impins hartii - vinerea asta a fost ca o vizita din clasele primare prin fabricile patriei. Una in care toti te privesc ingaduitor si-ti raspund la intrebari. Si pentru ca intrebarile noastre nu foarte specifice si-au gasit repede raspunsurile ziua s-a incheiat ceva mai repede decat prevedeam lasandu-ne timp suficient sa ne mai si distram umpic.

galerie foto

Credits:
#bloggerilaschimb, un proiect TvDece & Nebuloasa, powered by Siemens
sustinut de: Porsche Timisoara care ne-a transportat pana la Cluj cu o sprintena Skoda din Ghiroda (1.4 TSI, 120 de cai, 6 viteze, numa zic’), Pizza Hut care ne-a hranit pe saturate (desertul Dolce Vita intra la rubrica obiceiuri nesanatoase musai), Best Western Fusion Hotel care ne-au tinut ca-n puf, respectiv Restaurant Belvedere si Autonom Rent-A-Car care au facut chestii asemanatoare pentru gasca de clujeni detasati in locul nostru la Siemens Timisoara.

Veni, vidi, intellexi

in materie de declinari sentimentale, proba practica bate orice teorie, oricat de hazardata ar fi ea...
astea fiind zise, cautam translatori de limbi si inimi moarte.
exista povesti care se cer scrise.

PS-uri

Am inteles;
normalitatea e atunci cand zona mea de confort
si spatiul tau personal
se suprapun perfect -
sau nu se intersecteaza.

altfel,
orice intruziune precara provoaca doar
anomalii si convulsii colaterale. e clar.

Muzica noua: Ingrid Michaelson

Bine, gagica asta new-yorkeza canta de prin 2005 dar cum eu n-am urmarit nici Grey's Anatomy, nici Bones nici Scrubs, seriale in care melodiile ei au colorat fundalul sonor, am descoperit-o abia acum 3 zile pe youtube. Si-mi place mult. E niste indie pop-folk cu proprietati balsamice asa cum ar trebui muzica sa fie in general. Are o voce extraordinara si a mostenit de la taica-su niste abilitati compozitionale remarcabile. Pe mine m-a convins insa clipul Ghost regizat de Ingrid la unul din single-urile de pe ultimul album, Human Again. E o artista, ce mai.

5 ani

orice s-ar zice, anii astia n-or trecut usor... si, de bine, de rau, locul asta a devenit parte consistenta din mine. nu e cea mai reusita parte, nici cea mai interesanta, desi am incercat sa-l fac cat mai diversificat si mai eclectic cu putinta, nu e nici o oglinda fidela, ba chiar de multe ori e una inselatoare, insa e un profesor personal care nu ma lasa sa-mi uit ratacirile. 

sunt deseori intrebat de ce stau pe blogspot... sunt prea comod, frate, e simplu. merg in vizita dar ma mut rar. iar singurul lucru care conteaza intr-adevar pentru mine e ceea ce scriu... nu aspect, nu fonturi, functionalitati si seo-isme, nu tehnicalitati, desi le acord si lor importanta meritata... textul, atat ma intereseaza. cuvintele.

am turnat multe din mine pe blogul asta. poate prea multe. dar chiar nu-mi pot imagina ce s-ar fi intamplat daca le strangeam in interior... pentru ca si-n mine am turnat destule. iar acum am cam obosit.

ma tot gandesc cat e de stufos si cum as mai taia din ele chestiile irelevante, cum l-as plivi un pic de cel putin jumatate din articole... apoi imi zic ca nu-i ca si cum i-as taia unghiile ci mai degraba cum i-as smulge firele albe din cap... dar vine un moment cand si un pic de cruzime e buna la ceva.

in fine, s-ar impune o retrospectiva dar nu vreau sa mai privesc in urma... e tot ce fac mai des si, sincer, am cam obosit.

Job temporar la Siemens

Am fost chemat la apel intr-o noua campanie cu staif, una mai lucrativa asa, marca Nebuloasa si, tobee, TvDece-ii de la Cluj, Florica si Zicu. Asta inseamna ca e co-productie ardelenesc-timisoreana si oamenii astia au de gand sa ne puna la munca prin fabricile patriei, sa vedem cum se castiga banu' gros cu sudoarea fruntilor corporatiste. Si pentru ca noi romanii sunt bisnitari priceputi si facem schimb de tot felul de obiecte din '89 incoace, de la valuta la masini uzate si mai nou filme si carti, s-a trecut la ultima gaselnita, schimbul de bloggeri. As baga mana-n foc ca cel putin in domeniul asta suntem primii din Europa (ori macar in fata ungurilor si-a bulgarilor) care isi dau bloggeri imprumut pentru niste zile.

Jobul de care va zic va consta intr-o zi petrecuta saptamana viitoare, pe 16 martie, la fabrica Siemens din Cluj, dar nu una de belit ochii ci una de lucru, cu maneci suflecate, niste training si, apoi, efort fizico-intelectual concretizat intr-o crestere de productie sa punem punct recesiunii. In total suntem un personal de 5 "temporari", o cvinta timisoreana alcatuita din Dani Sima, Corina, OviSirb, subsemnatul si Alex. In mod similar 5 bloggeri clujeni vor poposi in Timisoara ca sa presteze identic, pe timp de zi, si sa deguste spiritul orasului, pe timp de noapte. Ceea ce ne doresc si noua la Cluj. E un oras... prietenos, ca sa nu zic mai mult :)). 

Lasand gluma la o parte sunt destul de intrigat de toata afacerea asta pentru ca n-am absolut nici o idee ce voi fi pus sa fac de oamenii de la Siemens. Insa am banuiala ca orice va fi se va lasa cu o experienta interesanta. Iar mediul de "uzina" moderna nu mi-e total strain, am avut niste luni bune in trecut in care am prestat in halat alb asa ca n-o sa par complet pierdut in halele alea. Ramane de vazut. Oricum cei de la Siemens sunt de apreciat pentru deschiderea portilor unor "imprevizibili" ca noi astia din blogosfera.

Bun, revin cu detalii de la fata locului. Si probabil poze, filme, barfe, niscai scandaluri, poate si-o marire de salar' sau, de ce nu, o reorientare carieristica.

Apropo, chestia asta nu se putea fara niste oameni care sa ne transporte, cazeze, hraneasca etc asa ca e bine de stiut cine e in spatele ei.

Bloggeri la Schimb este un eveniment Siemens sustinut de: Restaurant Belvedere, Porsche Timisoara, Pizza Hut, Best Western Fusion Hotel și Autonom Rent-A-Car.

Femeia intr-o coaja de nuca

Hai, tu, macar azi lasa-ma sa scriu pe tine! Cum de ce? E o fantezie de-a mea, sa-ti folosesc pielea drept pergament si sa-mi astern niste ganduri pe ea. Si ce daca-i ziua ta? Tocmai de aia! Consider-o drept un cadou. Nu, nu e legat de tine... Sau partial... Da, pervers pe naiba. Las’ ca vezi tu... Te uiti in oglinda... Bine, iti citesc eu unde nu te descurci. Ok.

******

Uite aici sub sanul drept ti-am scris ceva de adorat. Inseamna ca fara un “obiect al devotiunii” nu poate exista speranta unei comuniuni depline. Nu rade, poate fi orice, e simbolic. Ca un memento ce-ti rezuma identitatea. Aici pe bratul stang, de la umar pana la cot, scrie ceva de respectat. Inseamna ca eu, in deplinatatea facultatilor mintale, iti accept tie libertatea de a hotara in cele ce te privesc si ca am incredere in judecata ta. Facem compromisuri, sigur, doar ne respectam. Aici pe burtica, dupa cum vezi, am scris ceva de ocrotit, ca sa-ti aminteasca tie de dorinta mea de face totul sa ne fie bine iar mie sa-mi dea curaj si incredere in propriile forte. Nu, nu sterge inca!

Priveste, pe spate am scris ceva de sustinut, gandind ca daca e vreun vis sau ideal de-al tau, oricat de ambitios ar fi, care are nevoie de sprijin de orice fel, sunt gata sa-l ofer. Normal ca astept la fel, ce credeai... Kuala Lumpur, femeie! In fine, aici pe ceafa ti-am scris ceva mic de tot, sa nu ti se urce la cap. Da, stiu ca nu poti vedea, asta-i ideea. Ok, iti zic. Scrie ceva de invatat. Pai daca n-aveam ce invata crezi ca mai umblam atat dupa tine? Asta-i tot... Cum ce-s cu mazgalelile astea?Nimic deosebit, cateva chestii esentiale care sa-mi aminteasca ce cautam unii dintre noi la o femeie... adica, pe langa sex regulat si mancare calda.

Despre omizi si fluturi

daca raspundeti mai bine la stimuli vizuali recomand versiunea video de la finalul textului.

Stiti povestea cu omida si fluturele? E cam asa. Era odata o omida. Sau, daca vreti, un omid. N-are importanta genul. Si omida asta era deosebit de singura dar nici ca-i pasa de asta intrucat toata viata ei nu cunoscuse pe nimeni altcineva si, deci, ii lipsea constienta propriei singuratati. Practic, pana atunci isi fusese suficienta. S-ar putea spune despre omida asta ca avea orizontul ingustat. Nu era chiar vina ei, sa fim clari asupra acestui fapt. Era o conjunctura nefavorabila despre a carei existenta nu fusese pana atunci informata. Ei bine, intr-o seara, in vreme ce se rasfata confortabil in lumina lunii (o luna plina, ca cea de aseara daca ati vazut-o) omida noastra a avut cea mai bizara aparitie din viata ei. O fiinta eterica s-a coborat dintre nori dezvaluindu-si in toata splendoarea aripile ingeresti cu care soarta o inzestrase, radiind voluptoasa in lumina astrului noptii si zambindu-i strengareste omidei buimacite de atata atentie. 

Trecand repede peste socul initial omida a intrat bucuroasa in jocul fluturelui (sau fluturesei, nu conteaza genul, v-am mai zis) incercand s-o atraga cu flori, muzica si promisiuni de lepidoptera muta. Insa in momentul in care s-a apropiat un pic mai mult a descoperit cu surprindere existenta unui zid invizibil intre dansii. Iar drama a fost si mai mare cand a realizat ca, de fapt, zidul se intinde de jur-imprejurul ei, lipsind-o pe ea de o stare care pana in acel moment fusese un concept cu totul strain, starea de libertate absoluta. De a face tot ce vrea, de a apuca in ce directie crede de cuviinta fara nici un regret. Era deci prinsa intre zidurile propriei existente, una evident inferioara conditiei de fluture celest, iar aceasta marginire abia acum remarcata o infurie peste masura. Astfel luminata de ceea ce nu s-ar putea numi decat o “revelatie insectoida”, omida si-a inghitit frustrarea laolalta cu niste delicioase frunze de nuc cazand intr-un somn binefacator. La capatul lui insa omida devenise in mod surprinzator(!) o cu totul alta persoana (insecta, whatever). 

Pentru ca, vedeti voi, ceea ce omida era pe cale sa afle e ca, uneori, somnul ratiunii nu naste doar monstri, ci din contra, adormindu-ti pornirile instinctive, gandurile si reactiile intempestive, iti permite chiar sa evoluezi intr-o versiune a ta mai buna. Iar apoi nu mai ai decat un pas pana la iesirea din cusca convingerilor personale in care te-ai complacut sa traiesti atata timp. Spre ce anume, asta tine de fiecare sa decida... 

Avem Bookfest, timisoreni

In 15-17 martie avem salon de carte, oameni buni. La CRAFT Timisoara. In sfarsit altceva decat carpe, instalatii sanitare si lectii de business in cladirea asta. (Pe langa concerte, that is) Bookfest-ul de la capitala descaleca in vestul tarii cu intentii din cele mai bune, cea mai probabila fiind sa-i cucereasca pe banateni si sa-i faca vreo capitala culturala, ceva, ca io altfel nu inteleg gentiletea mesajului lor:

Asociația Editorilor din România a decis ca, începând din acest an, Salonul de Carte Bookfest – un brand extrem de îndrăgit de iubitorii de carte din capitală, care își consolidează imaginea de 6 ani – să fie mai aproape și de cititorii din afară Bucureștiului. Iar prima ediție itineranta a salonului de carte am ales s-o ținem chiar în «Europa noastră centrală simbolică»: Timișoara. (oradetimis)

M-am inmuiat tot. Cum sa nu le dai niste imbratisari gratuite oamenilor astia. No veniti, dara. Sper ca aveti oferte mai bune ca in librarii ca altfel...

via mester Boghi

Un semn de COMA

piesa asta are toate sansele sa devina obsesie. din fericire, muzica e una din cele mai inofensive obsesii.

"Salut,
Te stiu,
Azi stam tarziu!
C-am ratacit-ndeajuns....
Iar
Unele drumuri sunt prea scurte
Pentru prea multe de ascuns "


Dar ce-ai vrea s-auzi,
Ce-ai vrea si eu nu spun....?


Ce-ai vrea sa fim,
Ce-ai vrea si eu nu sunt...?



Ps. pe oamenii astia de ce nu-i cheama nimeni in Timisoara?

Kultur und Zivilisation

am sa las asta aici. probabil o sa mai urmeze si altele.

"Conceptul de cultura a tasnit, inarmat din crestet pana in talpi, din capul lui Johann Gottfried Herder la mijlocul secolului al XVIII-lea si a fost necontenit tarat in lupte de atunci incoace. Pentru Herder, Kultur este sangele datator de viata al unui popor, fluxul de energie morala care pastreaza o societate intacta. Prin contrast, Zivilisation este spoiala de maniere, legi si pricepere tehnica. Natiunile pot impartasi o civilizatie, dar vor fi intotdeauna distincte in ce priveste cultura lor, de vreme ce cultura le defineste.

Aceasta idee s-a dezvoltat in doua directii. Romanticii germani au interpretat cultura in felul lui Herder, drept esenta definitorie a unei natiuni, o forta spirituala impartasita, manifesta in toate obiceiurile, credintele si practicile unui popor. Cultura, sustineau ei, faureste limba, arta, religia si istoria, si-si pune pecetea pe cel mai neinsemnat eveniment. Nici un membru al societatii, oricat de rau educat, nu este lipsit de cultura, deoarece cultura si calitatea de membru al societatii sunt unul si acelasi lucru.

Clericii au interpretat cultura in sensul sau latin. Pentru Wilhelm von Humboldt, parinte fondator al universitatii moderne, aceasta nu inseamna crestere naturala, ci cultivare. Nu oricine o poseda, deoarece nu oricine are timpul liber, inclinatia ori capacitatea de a invata ce e necesar. Iar printre oamenii cultivati, unii sunt mai cultivati decat altii. Scopul unei universitati este de a pastra si spori mostenirea culturala si de a o transmite urmatoarei generatii.

Cele doua idei ne insotesc inca. Primii antropologi au adoptat conceptia lui Herder si au scris despre cultura in intelesul de corpus de practici si credinte care formeaza identitatea de sine a unui trib. Fiecare membru al tribului poseda cultra, intrucat asta cere insasi calitatea de membru al tribului. Criticii literari [...] l-au urmat pe Humboldt, tratand cultura drept proprietate a unei elite educate, o realizare ce presupune inteligenta si studiu.

Pentru a evita confuzia, voi face distinctie intre “cultura comuna”, cea descrisa de antropologi si "cultura inalta", care e o forma de cunoastere specializata. 

Aceste doua conceptii privitoare la cultura s-au aflat in conflict de-a lungul intregii epoci moderne. Pe ruinele nenumaratelor lupte dintre ele a crescut o a treia (cultura populara, n.r.). Cultura comuna e unui trib e un semn al coeziunii sale interne. Dar triburile dispar din lumea moderna, la fel ca toate formele de societate traditionala. Obiceiurile, practicile, festivalurile, ritualurile si credintele au capatat un caracter fluid si indiferent, ce reflecta existenta noastra nomada si dezradacinata, de fiinte care traiesc bizuindu-se pe unde radio globale. In ciuda acestui fapt, in ciuda tuturor inlesnirilor si inventiilor care scutesc multa munca, facand ca multi oameni sa devina “inutili”, locuitorii oraselor moderne sunt fiinte la fel de sociale precum membrii unui trib traditional. Nu au liniste atata vreme cat nu dobandesc o identitate sociala, un vesmant care, reprezentandu-i in ochii altora, sa le dea incredere in ei insisi. Aceasta cautare a identitatii e raspandita in intreaga viata moderna. [...] Cultivarea identitatii este un mod al “faptului-de-a-fi-laolalta”, ca sa folosesc jargonul existentialist, un mijloc de a cere spatiu intr-o lume publica. In acelasi timp ea este intemeiata pe alegere, gust si timp liber; se hraneste cu arta populara si distractii; in sensul cel mai larg, este o lucrare a imaginatiei.

Cultura populara e de doua feluri: mostenita si dobandita. Globalizarea a dus la disparitia culturilor mostenite (folclorice) din Europa si America si la inlocuirea lor cu mismasul comercializat [...] Unele parti ale culturii folclorice - mai ales muzica - au devenit materie prima pentru arta inalta, reaparand intr-o forma transfigurata la [Bela] Bartok, Vaughan Williams si [Aaron] Copland. Restul si-a schimbat forma din traditie mostenita in “mostenire” comercializata, iar acum se holbeaza la noi din cutii de sticla aflata in muzee de arta populara. Oamenii de azi pot fi fermecati de costumele populare, de dansul popular si de festivalurile folclorice. Dar ei nu-si gasesc identitatea prin intermediul acestor lucruri - alt mod de a spune ca cultura folclorica este moarta. “Folkul” e un stil nou in muzica pop, dar fara radacini intr-o comunitate mostenita.

Ideea de cultura a lui Herder este “particularista” O cultura est definita drept ceva separat - o insula de noi intr-un ocean de “ei”. Conceptia lui Humboldt este “universalista”: pentru el, persoana cultivata priveste omenirea ca pe un intreg, cunoaste arta si literatura altor popoare si simpatizeaza cu viata omeneasca in toate formele si aspiratiile ei mai inalte. De ce folosim deci acelasi cuvant pentru doua idei atat de incompatibile?" 

Roger Scruton - Cultura moderna pe intelesul oamenilor ineligenti

Scrisoarea V (publicata postum)

"Egoist se numeste cel care socoteste ca nu exista decat el pe lume, iar cei din jur nu-s alta decat naluciri."

E-E. Schmitt - Secta egoistilor

Unei egoiste

Tii minte ca ti-am reprosat o data ca e foarte probabil sa-ti cauti in jur doar cand ai TU nevoie de ceva? Ok. A trecut ceva vreme de-atunci... Te-ai convins ca-i asa? Vreau sa spun, exista vreo amintire de-a ta in care sa fi avut o cat de mica decenta si curiozitate pentru un aspect banal din existenta celuilalt? Din proprie initiativa sa te opresti, sa respiri, sa privesti in jur si pe al mai apropiat sa-l intrebi un “ce faci” sau “ai nevoie de ceva?” Ei, acum am eu nevoie de ceva... Anume sa asculti... Esti cea mai egocentrica persona pe care o cunosc. Punctul absolut de convergenta pentru toate ideile reflectate in oamenii oglinzi din jurul tau. Esti ca un titirez care are impresia ca lumea se invarte in jurul sau si nu el, singur, intre alte titireze gata sa-l ciocneasca. Daca ai lucra intr-un pub tonomatul tau ar canta o singura piesa ce ar deveni atat de agasanta incat mi-ar fi imposibil sa o mai ascult, cu atat mai mult sa sper ca intr-o zi te voi invita la un ultim dans. Asa, inainte de inchidere. Iarta-ma daca te ranesc in orgoliu... dar, esti o “relatie” nefasta... 

Insa, in ciuda a toate astea, sunt ca nebun dupa tine. Dependent. Da, bizar si bolnavicios mod de viata si e doar pacostea mea ca m-am aprins dupa un singur salut, inainte sa-ti ascult intreaga filosofie de viata, insa ar fi bine sa stim un lucru: ne nastem singuri, murim singuri, dar nu ne fericim singuri. E chiar imposibil, desi, ce-i drept, exista substitute. Sigur ca vei avea succese carieristice, satisfactii trecatoare, poate chiar vei dobandi o pozitie sociala care sa faca fericirea o “marfa” dar stii si tu, la fel de bine ca mine, ca in momentele alea de sinceritate nocturna, cand esti doar tu cu tine si-ti cerni sufletelul prin sita valorilor esentiale, te vei trezi iar tanjind dupa un fel de implinire care inca ti-e departe. Si-ti spun asta atat ca prieten cat si ca om inferecat intr-o himera. 

Cred - cu certitudinea clipei prezente - ca imi esti cea mai draga amintire si cel mai volatil crampei de vis. Si nu ma indoiesc ca stii ce-nseamna asta pentru ca esti una din fiintele cu multe amintiri si foarte volatile vise. Te-am vazut cum ti le plamadeai plina de elan si pasiune arzatoare, cum te agatai entuziasmata de ele, ca naufragiatul de o ultima gura de aer, si cum le-abandonai resemnata cand alte provocari mai urgente isi faceau loc in viata ta. Nu te gandeai nici un moment ca ai fi “prea mic pentru un razboi atat de mare” sau ca ar fi bine sa-ti alegi doar bataliile pe care le puteai castiga. Platitudini de felul asta nu-si gaseau loc in vocabularul tau. N-ai vrut sa accepti ca suntem doar fire de praf gata sa ne lovim cu capul de peretii unei clepsidre, straduindu-ne neincetat sa ne punem la adapost inainte de o noua volta a destinului. Poate credeai ca fiecare-si intoarce singur clepsidra cand simte ca a ramas fara nisip... In acele momente mi-as fi dat un ochi sa fim pe-o plaja...

Dar, daca aveai ceva constant in atitudine era frustrarea ce-o simteai cu fiecare noua rasturnare, cand timpul acordat parca-ti curgea din palme printre aceleasi degete pe care odata le stransesem cu-a mea stangace mana.. O mana nefericita. O strangere nefasta... Iti impartasesc frustrarea. Hai, e timpul sa dam cartile pe fata. Eu nu m-am temut sa doresc ceva ce, din considerente de sanatate mentala, nu era de dorit. Nici nu ma temeam sa indragesc pe cineva care, din oaresce considerente personale, ar fi fost stanjenita de acest fapt. M-am temut doar ca n-o sa aflu niciodata ce gandesti sau ce te-mpiedica sa-ti regandesti postura. Asteptari pe care, de altfel, mi le-ai implinit. Esti la fel de egoista in motivatii ca in toate ce te privesc. Unii ar gasi asta greu de iubit...

photosource