Scrisoarea V (publicata postum)

"Egoist se numeste cel care socoteste ca nu exista decat el pe lume, iar cei din jur nu-s alta decat naluciri."

E-E. Schmitt - Secta egoistilor

Unei egoiste

Tii minte ca ti-am reprosat o data ca e foarte probabil sa-ti cauti in jur doar cand ai TU nevoie de ceva? Ok. A trecut ceva vreme de-atunci... Te-ai convins ca-i asa? Vreau sa spun, exista vreo amintire de-a ta in care sa fi avut o cat de mica decenta si curiozitate pentru un aspect banal din existenta celuilalt? Din proprie initiativa sa te opresti, sa respiri, sa privesti in jur si pe al mai apropiat sa-l intrebi un “ce faci” sau “ai nevoie de ceva?” Ei, acum am eu nevoie de ceva... Anume sa asculti... Esti cea mai egocentrica persona pe care o cunosc. Punctul absolut de convergenta pentru toate ideile reflectate in oamenii oglinzi din jurul tau. Esti ca un titirez care are impresia ca lumea se invarte in jurul sau si nu el, singur, intre alte titireze gata sa-l ciocneasca. Daca ai lucra intr-un pub tonomatul tau ar canta o singura piesa ce ar deveni atat de agasanta incat mi-ar fi imposibil sa o mai ascult, cu atat mai mult sa sper ca intr-o zi te voi invita la un ultim dans. Asa, inainte de inchidere. Iarta-ma daca te ranesc in orgoliu... dar, esti o “relatie” nefasta... 

Insa, in ciuda a toate astea, sunt ca nebun dupa tine. Dependent. Da, bizar si bolnavicios mod de viata si e doar pacostea mea ca m-am aprins dupa un singur salut, inainte sa-ti ascult intreaga filosofie de viata, insa ar fi bine sa stim un lucru: ne nastem singuri, murim singuri, dar nu ne fericim singuri. E chiar imposibil, desi, ce-i drept, exista substitute. Sigur ca vei avea succese carieristice, satisfactii trecatoare, poate chiar vei dobandi o pozitie sociala care sa faca fericirea o “marfa” dar stii si tu, la fel de bine ca mine, ca in momentele alea de sinceritate nocturna, cand esti doar tu cu tine si-ti cerni sufletelul prin sita valorilor esentiale, te vei trezi iar tanjind dupa un fel de implinire care inca ti-e departe. Si-ti spun asta atat ca prieten cat si ca om inferecat intr-o himera. 

Cred - cu certitudinea clipei prezente - ca imi esti cea mai draga amintire si cel mai volatil crampei de vis. Si nu ma indoiesc ca stii ce-nseamna asta pentru ca esti una din fiintele cu multe amintiri si foarte volatile vise. Te-am vazut cum ti le plamadeai plina de elan si pasiune arzatoare, cum te agatai entuziasmata de ele, ca naufragiatul de o ultima gura de aer, si cum le-abandonai resemnata cand alte provocari mai urgente isi faceau loc in viata ta. Nu te gandeai nici un moment ca ai fi “prea mic pentru un razboi atat de mare” sau ca ar fi bine sa-ti alegi doar bataliile pe care le puteai castiga. Platitudini de felul asta nu-si gaseau loc in vocabularul tau. N-ai vrut sa accepti ca suntem doar fire de praf gata sa ne lovim cu capul de peretii unei clepsidre, straduindu-ne neincetat sa ne punem la adapost inainte de o noua volta a destinului. Poate credeai ca fiecare-si intoarce singur clepsidra cand simte ca a ramas fara nisip... In acele momente mi-as fi dat un ochi sa fim pe-o plaja...

Dar, daca aveai ceva constant in atitudine era frustrarea ce-o simteai cu fiecare noua rasturnare, cand timpul acordat parca-ti curgea din palme printre aceleasi degete pe care odata le stransesem cu-a mea stangace mana.. O mana nefericita. O strangere nefasta... Iti impartasesc frustrarea. Hai, e timpul sa dam cartile pe fata. Eu nu m-am temut sa doresc ceva ce, din considerente de sanatate mentala, nu era de dorit. Nici nu ma temeam sa indragesc pe cineva care, din oaresce considerente personale, ar fi fost stanjenita de acest fapt. M-am temut doar ca n-o sa aflu niciodata ce gandesti sau ce te-mpiedica sa-ti regandesti postura. Asteptari pe care, de altfel, mi le-ai implinit. Esti la fel de egoista in motivatii ca in toate ce te privesc. Unii ar gasi asta greu de iubit...

photosource

Scrisoarea IV

Unei improbabile,

pot doar să sper. şi să te iubesc în mintea mea în vreme ce eu mă risipesc în mintea ta. cum ar fi dacă ai fi lângă mine? cum aş fi eu în preajma ta? mi-aş număra paşii măsurând distanţa dintre noi ca nu cumva să fie prea mică şi să te sufoc? dar de ce nu te-ai sufoca în îmbrăţişarea mea? n-ar merita o astfel de iubire doar o mică pierdere-a simţirii? şi cum aş încerca să te citesc din gesturi, cum mi-aş face harta ticurilor tale marcând acele mutre pe care le visez atât de des în ultima vreme. şi cum aş mai râde la mofturile tale. pariez că şi tu te-ai amuza ascultând glumele mele. şi cum te-aş surprinde într-o seară fără veste cu sărutul ăla pe care-l aşteptai mai devreme dar credeai că nu va mai veni. cum te-aş uşura de câteva grame de suflet şi ţi le-aş înlocui c-un stol de fluturi alb şi mov. sau de petale de liliac? şi cât m-aş îmbăta cu parfumul tău subtil al cărui nume niciodată nu-l ţin minte. ai vedea şi tu ce frumos ar fi să ne iubim o vreme. măcar până ne-om obişnui şi vom deveni neglijenţi. până ce tu vei începe să te gândeşti din nou la tine mai mult decât la mine. până ce eu voi obosi să mă mai gândesc la cum să fac să fie bine. sau când confortul va deveni amorţeală iar iubirea nu se va mai întreţine doar cu sine. atunci tăcerea mea te va agasa. atunci pofta ta de vorbă mă va plictisi încet, încet. atunci voi începe să lipsesc fără ca de fapt să îţi lipsesc. voi afla cum e să fim împreună separaţi, în acelaşi loc şi-acelaşi timp. oare o şosetă rătăcită sau nişte vase nespălate ne vor defini răbdarea. care din noi va ridica primul tonul? probabil nicicare dacă te cunosc aşa cum mă cunosc. vezi ce uşor ne vom afunda şi mai mult în muţenie? nici măcar o ceartă nu ne-ar mai salva. am fi prea obosiţi pentru ea, prea politicoşi unul cu celălalt. care din noi se va trezi că vrea să plece? vei veni la mine să-mi spui: “pleacă!”? voi accepta văzând că nu te mai pot descifra de ceva timp? că am obosit alergând în cercuri tot mai largi orbita resemnării? probabil. dar cum să citesc finalul pe care nu l-am scris încă? cum să înţeleg dacă vrei să rămân când îmi spui să plec? sau că dacă rămân n-o să pleci tu? cum să te fac să înţelegi că există o limită a răbdării aşa cum există una a încăpăţânării şi că ele nu formează întotdeauna un impas? pot doar să sper un lucru asa de improbabil...

Scrisoarea III

Unui trup,

Am niste fiori ciudati cand ma gandesc la tine. Uneori. De obicei seara, tarziu, cand ma pun in pat prea devreme si somnul nu si-a terminat de facut rondul strazilor pustii inainte sa vina peste mine, gazda lui din fiecare noapte. La ora asta, cand bezna camerei se lupta cu lumina singurului bec aprins pe strada mea, un far stingher infipt precis in dreptul geamului ce ma vegheaza ca ciclopul mitic, atunci prin pleoapele ochilor mei stransi danseaza spectre despuiate. Sunt umbre ale unui singur trup, forme ispititoare ce trudnic ma framanta si sub ale caror mangaieri ma incord si ma destind pocnind din oase. Sub stapanirea lor refac in minte momentele de iubire viscerala si-adulmec instinctiv parfumurile vechi din amintiri. Palmele mele inca mai stiu contururile trupului visat. Treptat imi readuc in minte acele tresariri, freamatul acelor muschi necontrolati, gingasia sanilor cei feciorelnici si caldura pielii de pe soldurile albe. Trupul meu adora acel trup de langa el, il controla adanc prin tainice unghere savurand miasme si fluide pretioase. Uneori, ii ghicea prezenta chiar din spatele voalului constientei mele, reactionand ca la un ordin in semn de salut. Buna dimineata, iti zicea cu minute bune inainte sa ma trezesc.. buna dimineata ii replicam si eu, alte minute mai tarziu, in timp ce-ti priveam chipul adancit in somn. Si amandoi, trup si minte, enumeram apoi tacuti ca niste serpi satui senzatiile de cu noapte: toate frisoanele, toate sfortarile, toate oftaturile si gemetele si muscaturile, toate palmele si toate zgarieturile, impunsaturile si tragerile de par, chicotelile si mangaierile, de la primul sarut infomentat si pana la ultimul orgasm viclean sincronizat. Ce desfatare matinala...
Iar acum, noaptea, tot acest rasfat stravechi e un adevarat supliciu. Un film perfid menit sa-mi tina mintea ocupata ore-n sir. Sa ma-nfierbante. Sa ma innebuneasca. Sa ma faca sa pun mana pe telefon si sa tastez hipnotizat. Sa cedez ispitei si sa fac un compromis. Intr-una din aceste nopti, tu, stapana unui trup odata cunoscut atat de bine, o sa auzi o sonerie. Acum stii cine-o sa fie...

îmi place trupul meu când e cu trupul
tău. e aşa, un ceva, foarte nou.
muşchi mai buni, nerv mai mult.
îmi place trupul tău. îmi place ce face,
îmi place stilul său. îmi place să-i simt
coloana şi oasele şi tremurătoarea
fermitate catifelată pe care iar
şi iar şi iar o s-o
sărut, îmi place să-ţi sărut aşa şi pe dincolo,
îmi place, încet mângâind-o, tensiunea
blăniţei tale electrizate şi ce vine după ce carnea
se desface...Şi ochii mari, firmituri ale dragostei
şi poate-mi plac tresăririle
tale sub mine, un ceva foarte nou.

E.E. Cummings

Scrisoarea II

Tu Străino,

am avut o revelatie. Eu nu merit sa fiu fericit de tine. E evident. Acum stiu asta cu certitudine. Explicatia e simpla: cine nu lupta pentru fericirea sa merita sa rataceasca vesnic intr-o bezna trista. N-am facut nimic pentru noi in directia asta. Dar e ok... e ok, tu n-aveai idee, eu n-aveam incredere ca merita efortul. Doi autisti. Iti mai amintesti cand te-am intalnit in gara aia fierbinte si pustie, amandoi asteptand acelasi tren prafuit, fiecare insa tintind destinatii diferite? Eu da. Nu-i ciudat cum firele destinului se impletesc din cand in cand? Ca itele intr-un razboi, aranjate dibaci de niste maini invizibile intr-un model unicat. Tu mova, rosie sau galbena eu in mai multe nuante de gri. Sau albastru bronzat. Suflet si invelis. Ce urzeala turbata ar fi iesit in final. Doua destine prinse intr-un razboi, asta titlu misto pentru o carte. Cred ca inconstient te-am iubit (sau macar dorit ori gandit la tine cu un zambet tamp pe chip) din clipa cand ai coborat... dar tu nu stiai asta, caci vezi, eu am mai ramas o vreme pe-acel drum si-am avut timp sa reflectez. N-a fost greu deloc... sa ma indragostesc, avand in vedere ca eram singur, infometat si trist. Tu aveai tot ce pretuiam eu mai mult eu la o femeie: frumusete ingenua, minte agera si ceva bun de mancare. Plus un vis oarecum naiv de implinit. Vezi, eu ma hranesc cu asemenea vise. Imi asum nobila cauza de a sustine din toate puterile oamenii cu vise admirabile. Iar al tau era cel mai admirabil dintre toate.

Acum esti aici si-mi pare c-au trecut asa multi ani de-atunci. Dar chiar au trecut pentru ca tu te-ai schimbat, eu m-am schimbat, lumea s-a schimbat, timpul s-a schimbat. Doar trenurile nu s-au schimbat si au ramas la fel de prafuite. Ma uit din nou la tine cu aceiasi ochi cu care m-am uitat si prima oara, te-ating cu aceleasi maini cu care te-am atins si-atunci si amandoi zambim numai ca zambetul meu se faramiteaza in mii de aschii nostalgice. Ma intrebi ce am? dar acum e tarziu. Ti-am spus de-atunci ca mi-as dori sa-l mut pe mine si pe tine intr-un noi dar mi-ai zis nu-i momentul. Nu erai pregatita. Nici eu, dar as fi riscat orice in acel moment daca m-ai fi incurajat. Pacatul e ca eu cand ratez momentul nici nu mai caut alte sanse. Sunt intr-un rapid care daca ajunge prea repede in statii nu poate astepta. Cu atat mai mult sa revina. Asa ca m-am coborat in alte statii iar tu te-ai plimbat prin alte trenuri pentru ca, pana la urma, macazul vietii sa mi te scoata din nou in cale. Si nu doar o data. Nu-i viata asta o tarfa? Cum ne face sa ne inghitim vorbele, calcam inimile, exploram si exploatam sentimentele pentru ca iar si iar sa ne traim esecurile. Nu exista o sansa a doua la aceeasi fericire. Nu exista un remake bun la aceeasi poveste ratata. Exista numai multiple versiuni ale aceleiasi mizerii. Combinatiile fericite sunt atat de rare incat atunci cand auzi de ele strigi "fantastic! nu se poate!".

Iar acum esti in fata mea, toata vesela si radioasa, iar langa tine e El. Si-mi spui vorbe calde si esti plina de fericire ca m-ai reintalnit. Iar mie imi vine sa ies din mine si sa plec pe-o plaja cu mare pustie, intr-o tara fara nume, intr-un capat de lume, unde sa caut scoica aia mitica pe care daca o pui la ureche auzi vocea celui care te va iubi. Si ti-as face-o cadou. N-ar fi asta un vis devenit realitate? Al meu?

foto source

Scrisoarea I

Deci Femeie,

uite, iti scriu cu mintea clara si inima-ncruntata ca sa-ti explic cum stau lucrurile. Pesemne amandoi suntem niste 'retardati' atunci cand vine vorba sa descifram adancurile noastre emotionale sau ceea ce transpare in aluziile subtil de imature pe care cu mandrie le-aruncam unul asupra celuilalt. Da, e adevarat ca eu sunt ala nesigur, dar pentru numele lui dumnezeu si tu esti tare oarba. Oricum, io stiu ca tu te ascunzi dibaci pe sub chipurile dragi ce ma inconjoara si pe care, uneori, si eu le inconjor cu diferite grade de atentie. Dar sa zicem ca si eu stiu sa caut destul de binisor si ma atintesc asupra unui chip cand te zaresc acolo. E gata. Te-ai facut remarcata. Bun, si-acum incepe dansul. Va fi insa o serie de pasi gresiti si dintr-un registru comico-penibil daca tu iesi la dans cu un cearsaf imaculat pe fata. Orice noua conexiune dintre doi oameni incepe cu o serie de posibilitati deschise. Si da, e adevarat ca atata vreme cat tu nu faci o miscare decisiva toate vor ramane deschise si posibile. Dar asta e teorie, pentru ca fiecare miscare evaziva e o posibilitate ratata si va bloca treptat conexiunea. Tine-ti ochii aia deschisi macar pana ne sarutam... pentru ca altfel nimic nu se intampla.

Sa ne bazam un pic pe stereotipuri: stii si tu ca barbatul e destul de scump cu timpul sau. Adica, cu mici exceptii,  el prioritizeaza multe chestiuni personale inaintea "timpului de calitate cu o fata": adica jocurile pe Pc, bauta cu baietii, meciurile de fotbal, filmele sau orice alta scuza. Stii asta si mentii stereotipul cu orice ocazie. Atunci de ce insisti in ideea ca daca el isi rupe din timpul sau pentru scurtele si nevinovatele tale nevoi de cafea, suc, shoping, plimbare, mancare, surse de lectura sau transportat arhiva de filme "must see", he's just a goood friend! Ca sa vezi, ce bafta pe tine sa descoperi un "bun prieten" in materie de saptamani. Ori poate nici nu sesizezi ca acest compotament e deviat de la linia stereotipa. Ah, nu esti tu cea inocenta?? Hai sa te luminez atunci: fiecare din popasurile voastre amicale sunt, in fapt, mici argumente care sa-i demonstreze omului ca tu esti "za one". Si, ca sa imprumutam un cliseu din clasicii eroi de comics: "with great power comes great responsibility" atunci cand esti pe cale sa devii unica nu mai poti sa te sustragi fara sa fie sfarsitul unei lumi. Stiu, dramatizez de dragul artei.

Dar sa continuam in aceasta sarada minutioasa si sa asteptam sa treaca niste luni. Desigur ca nimic nu s-ar intampla, tipul e in aceeasi confuzie nesigura, tu esti la fel de ocupata cu "ale tale" si n-ai nevoie de el decat cand chiar ai nevoie de ceva, de la el. (sex not included) Prin urmare il tii aproape de departe, dar suficient cat sa ramana fidelizat, si el va uita ca pornise cu alte idei la prima aia intalnire. Se va convinge singur ca tu esti, intr-adevar, o specie diferita care trebuie investigata, pentru ca e evident faptul ca, fie comunici in alt mod, fie n-ai invatat limbajul lui. Deci asteptarea e recomandata. Insa daca tu incepi sa manifesti comportament "interesant" cu alti membri ai sexului opus, si afisezi chiar o atentie mai speciala, atentie cu care, desigur, nu l-ai gratulat pana atunci pe individ facandu-l astfel suspicios, ei bine, fetito, pregateste-te sa fii desprietenita...

Revenind la dans: nu poti sa lasi omul sa danseze singur pe o sirma abia intinsa. Du-te sus si da-i o mana pentru echilibru. Altminteri ai putea sa tai direct firul, ca tot o sa-si rupa gatul intr-un final iar tu vei fi aia etichetata "the little bitch that couldn't..."

Asadar, Femeie, fii atenta: nu toti suntem oameni dintr-o bucata... De ex. eu sunt om din doua bucati. Mare parte din suprafata e din piatra sculptata care se mentine sobru in momente de repaus emotional. Ea incapsuleaza insa cealalta parte, cea fluida, energica, chit ca-i plasma, foc sau energie vitala, chestia raspunzatoare pentru orice actiune umana. The stuff that drives us... Spiritul care mi se vede prin crapaturile alea din ochi, daca stai sa te uiti atenta. Nu-mi arat adevaratul eu nici macar in oglinda din baie. Mi-e teama ca mi l-as judeca singur si l-as gasi intinat, patat, incomplet, alterat de niste ingerdemoni ce m-au convertit intr-o credinta si m-au eliberat intr-alta, sensibil mai dureroasa si mai nesanatoasa. Si numai iubirea si demonul alcool nu pot vindeca ci, din contra, largi acele crapaturi...Si-atunci, toata acea esenta a "divinitatii" care-s eu, tot ceea ce ma face sa simt ce simt acum, va curge, invizibil, insensibil, irezistibil... Fii atenta pe unde si cum ma privesti, Femeie.

 photo source