Calatorie in adancul pamantului

Zilele astea am profitat de prezenta mea in Cluj, cu ocazia Festivalului de Film Comedy Cluj, pentru a lua parte la o scurta escapada turistica prin zona: vizitarea Salinei Turda. E un loc laudat de toti cei care-l vad si despre care, personal, nu stiam foarte multe, asteptand momentul prielnic pentru a ajunge acolo si a-mi permite sa fiu dat pe spate. Salina Turda se prezinta ca un obiectiv turistic de neratat in zona, in special datorita faptului ca e un loc absolut unic, renovat recent intr-un spatiu de relaxare/muzeu de istorie a mineritului in sare.

Exploatarea sarii in Transilvania poate fi urmarita pana in vremea romanilor, desi dovezi arheologice sau documente clare in acest sens nu prea s-au gasit (la Valea Sarata ar fi niste urme de exploatare care se presupune ca ar data de pe vremea romana - vezi galerii piramidale). Ratiunea ne indeamna sa credem ca, dat fiind ca romanii erau prezenti in mineritul aurifer si stiind importanta sarii pentru Imperiu, prezenta ei in zona nu putea fi trecuta cu vederea. Lucrarile de explorare a zacamintelor de la Turda au fost insa incepute de austro-ungari in 1690 iar salina a fost una dintre cele mai importante din Transilvania vreme de 150 de ani. Afectata de concurenta Ocnei Mures (si mai tarziu a Ocnei Dej) valoarea ei a inceput sa scada catre sf. sec XIX iar dupa primul razboi mondial productia intra in declin mina inchizandu-se in 1932. Din 1950 si pana dupa revolutie o parte din galeria Franz Iosif a fost folosita ca deposit de branzeturi (temperatura constanta de 8-10 grade) iar din 1992 mina a devenit muzeu, acum 4 ani suferind un amplu proces de reamenajare.

Sala Crivacului, cu mecanismul rotativ cu ajutorul caruia se scoteau blocurile de sare din mina. E singurul din Europa ramas in pozitia initiala iar combinatia de apa. sare si lemn de brad l-a pietrificat.

La Turda sarea se extragea manual, prin taiere cu ciocane, baroase si pene de otel din cele 3 puturi majore (Iosef, Terezia si Anton) a caror adancime a ajuns chiar pana la peste 110 m. Cand cobori in subteran ca vizitator patrunzi printr-un tunel circular asemeni unei guri de metrou. Te asteapta o retea complicata de galerii rectangulare, sapate in sare si marcate in prezent asemeni statiilor de transport subteran. Prin ele se carau intr-o vreme blocuri solide de sare translucida cu muchia de 1,5 m, dimensiunea etalon pentru comerciantii de sare. Peretii sunt reci si umezi si totul seamana cu un castel de gheata. In forma naturala sarea e la fel de transparenta ca un bloc de gheata insa in mina, din cauza lampilor de ulei, culoarea peretilor se apropie de negru-cenusiu, cu mici dire albe acolo unde a ajuns apa. Asa ca nu lingeti peretii daca o vizitati chiar daca aflati ca cristalele de sare de la Turda au o puritate "Heisenberg (sic!)" de 99%. Singurul trip capabil sa-l ofere e o vizita la buda.

Marcaj de incepere a exploatarii unui etaj din Mina Rudolf

Camerele de exploatare (asa zisele puturi) sunt absolut impresionannte prin marimea lor. Forma conica de clopot le asigura un ecou excelent pe care un ghid te va indemna sa-l testezi printr-un balcon din zona superioara. Exista un lift panoramic prin care poti cobori cele 13 etaje ale minei Rudolf (ultimul loc de exploatare) dar mult mai interesant e s-o faci pe 172 de trepte descoperind la fiecare nivel marcat in peretele de sare anul inceperii exploatarii. Baza minei (50x80m) e amenajata acum cu paviloane de lemn, un amfiteatru, teren de sport, mese de biliard, minigolf, loc de joaca pentru copii si o imensa roata Ferris. Totul aduce cu un parc de distractii luminat arhitectuaral cu neoane albe care-i dau un aer de science-fiction.

Insula si lacul de pe fundul Minei Terezia

Cascada de sare

In Mina Terezia (adancime 112m) intri dupa ce cobori alte 6 etaje (lift sau scari) de pe talpa minei Rudolf. Acolo te asteapta un ponton de lemn peste un lac subteran (adancime 0.5-8m) pana pe o  insula artificiala din sare amenajata in centrul sau si care de sus vazuta seamana cu o mica baza lunara. Spatiul e monumental iar pe unul din pereti se observa o cascada de sare ramase din vremea cand un rau subteran curgea pe-acolo. Exista barci de inchiriat pentru familii cu copii sau cupluri iar pentru cei #foreveralone alte pavilioane ale sanatatii unde pot lectura o carte sau trage un pui de somn anti-asmatic intr-o atmosfera incarcata de aerosoli. Sunt de asemenea in derulare si planuri pentru o zona balneara de tratament si e lipsit de indoiala ca locul ofera numeroase oportunitati de dezvoltare in plan turistic sau medical pe viitor.

Mina Rudolf

Zona de agrement din Mina Terezia

Cu barca pe lac. E imposibil sa te ineci in el, atat de sarat e.

Brandurile clujene prin ochi straini (II)

Vineri programul de vizite #clujbrandstour a fost de o factura un pic diferita decat in prima zi, urmand a vizita firme de dimensiuni mai mici decat fabricile Jolidon sau Farmec ori compania Electrogrup. Prima oprire am facut-o la un atelier de lumanari numit Lumanaresele sau Lumea lumanarilor, practic un loc in care cativa oameni entuziasti in frunte cu Ruxandra Sana fabricau lumanari handmade personalizate. Am petrecut acolo mai mult de o ora inconjurati de tot felul de lumanari de Craciun, de decor interior, de nunti, botezuri sau pur si simplu de facut cadou. Ni s-a explicat foarte misto cum se realizeaza si apoi ni s-a demonstrat practic. Lumanarile se fac din parafina incalzita la vreo 70 de grade si turnata in forme din silicon (cele mai complicate) sau matrite de aluminiu sau plexiglas. Dupa racire sunt scufundate in parafina combinata cu un pigment (aici am dat o mana de ajutor la topit pigmentu) iar apoi puse pe masa doamnei Marieta pentru pictat detaliile. Lumanaresele folosesc retete proprii, matritele si le aduc din Austria sau le confectioneaza singure iar parafina nu e din China, sa fim intelesi.

Filozofia de business a fetelor e clientul nostru, copilul nostru astfel incat orice fitza a clientului e de cele mai multe ori indeplinita. Vorbim de lumanari personalizate doar, asa ca daca mireasa vrea pe lumanarea de nunta o frunza de vitza de vie aurita sau un cristal swarovski se rezolva. Vanzarea se face in principal prin magazinul online de pe situl firmei. Un secret pe care l-am retinut e cel legat de greutatea lumanarii, cu cat e mai grea cu atat arde mai mult. Deci daca o lumanare maricica e neasteptat de usoara in maini probabil e din parafina aerata (ca ciocolata cu bule) si nu tine mult. Lumanaresele insa nu apeleaza la trucuri dinastea. Despre ele a scris mai calduros Titza.

Urmatorul popas l-am facut la cea mai misto sala de fitness in care am intrat pana acum, sala Gimmy din Gheorgheni. Patronul Liviu Alexa ne-a intampinat in receptie si ne-a descris scurt cum stau lucrurile pe piata salilor de sport din Cluj si care sunt principiile dupa care se ghideaza in afacerea lui. Omul merge pe ideea de spatiu larg, aerisit, curat si dotat cu echipamente profesionale de calitate. Totul e minutios pus la punct astfel incat sa poate gestiona nevoile celor 2000 de abonati. Interesant e ca la Gimmy nu ti se ofera piscina ori sauna, motivul fiind acela ca sauna e cam prost inteleasa si folosita la noi iar piscine exista deja vreo 2 olimpice in Cluj facute de administratia locala. Asa ca investitia de 500.000 de euro a mers strict pentru aparate de calitate, fitness si zumba, crearea de conditii de confort si atmosfera prietenoasa, cu antrenori, consilier psihologic sau nutritionisti, daca-i cazul.

S-a marsat mai ales pe atragerea tuturor categoriilor de varsta, in special a doua si a treia, genul de oameni care daca n-au fost sportivi in tinerete nu s-ar apropia de o sala de sport din jena sau timiditate. Pe idee ca oricine are nevoie de miscare pentru sanatate se pare ca Gimmy a reusit sa-si faca si clienti mai putin tineri. Preturile mi se par foarte ok pentru conditiile oferite: un abonament lunar all acces e 100 de lei. Noi n-am facut prea multa miscare acolo insa ne-am facut carduri VIP care ne aboneaza 10 ani de-acum incolo. Numa’ sa-i mearga bine lu Gimmy si sa se extinda la Timisoara ca altfel trebuie sa astept urmatoarea deplasare la Cluj. O opinie feminina la Cleo.

Al treilea brand clujean vizitat a fost o firma de software pe nume Arobs de care nu mai auzisem pana azi dar care se pare ca e printre primele 5 din Transilvania, activand in domenii diverse de la turism si finate-banci si de la automotive pana la cel medical. Atentia ne-a fost indreptata insa de la inceput spre zona de transport, prin sistemul de TrackGps pentru monitorizarea flotelor de masini (vreo 17000 de vehicule) dar si a persoanelor care au nevoie de atentie speciala, gen copii, batrani, soti infideli sau diverse alte creaturi amuzante. Firma are 300 de angajati, 4 sedii in Cluj plus centre operationale in Iasi si Bucuresti si inca fac angajari.

Brandul lor cel mai cunoscut e Smailo, un sistem GPS romanesc cu care am avut si noi ocazia sa ne jucam intr-o expeditie de city hunt (a trebuit sa ne miscam pana la al doilea punct de lucru al firmei urmand harta). A mers perfect si drept urmare l-am primit cadou. Ca tendinte de dezvoltare am inteles ca se lanseaza in curand si o tableta cu Android care a starnit deja interes intre bloggeri mai gadgetari. Mie mi s-a parut mai interesant serviciul lor de TraficOK pe care vor sa-l introduca pentru fluidizarea traficului, acesta urmand a capta informatii despre trafic de la masinile dotate cu GPS-urile lor si apoi sa le retransmita prin radio tuturor soferilor. Destul de util zic.

Cireasa de pe tort la Arobs insa era la subsol, unde detin un adevarat ‘loc al odihnei si pierzaniei’, birt, pub, miniclub -ce vreti voi- cu frigider de bere, espressor, lada cu inghetata si muzica, frate. Sa vii sa te relaxezi cum trebuie dupa atata stat cu ochii in monitoare. Ca si programatorii sunt oameni...

Ultima oprire am facut-o la beraria Fabricii de Bere Ursus, ca dupa atata umblatura eram putintel deshidratati. Acolo n-am mai studiat insa nimic altceva decat berea iar de interogat, eventual, cate-o chelnerita mai zglobie...

Cam asta a fost ziua a doua. In cea de-a treia am plecat la vreo 100 de km de Cluj sa vedem cramele Liliac, cel mai bun vin produs in Ardeal pe care l-am degustat (si baut, desigur). Despre piciorul asta de rai data viitoare.

Cluj Brands Tour este un eveniment TVdece realizat cu spijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsori principali: Farmec, Napolact, Ursus, Jolidon, Electrogrup, Arobs, Liliac, Gimmy, Lumea lumânărilor. Partener media: 24 FUN Cluj. Parteneri: Hotel Athos, Bistro Maitresse, Autonom Rent-A-Car, Webfactor

Brandurile clujene prin ochi straini (I)

Cluj brands tour, ziua 1, a inceput foaaarte devreme. La ora 7:00 eram la parterul hotelului Athos in fata usii restaurantului gata sa dam buzna la cafea. In jumatate de ora urma sa fim preluati de autobuzul alocat bloggerilor si sa-i facem o vizita, inainte de a porni in inspectia firmelor locale, primarului din Cluj, Emil Boc (fost brand guvernamental cu acoperire nationala, sustinatorul principal al acestei vizite prin institutia pe care o conduce). Ne-am executat constiincios, fara fitze de mic dejun a la carte, acceptand prin vot democratic aceeasi sfanta omleta si cafeaua care sa ne puna pe picioare, stiind ca primarul e om cam ocupat si nu da bine sa intarzii la o audienta.

foto credit: Andrei Crivat

La Primarie am fost primiti calduros si cu zambetul pe buze. Dl Boc a glumit cu noi pe seama intalnirii matinale, ne-a demonstrat cat e de bine consiliat in online - cont de twitter, pagina de facebook SI cont de foursquare de pe care si-a dat check in Primarie -, s-a plans de iphone dar s-a aratat incantat de reclama agresiva pe care i-o facem noi orasului si catorva din brandurile locale. Discutiile cu noi au ajuns repede la fotbal si apoi la demersurile facute de autoritati in vederea accederii la titlul de Capitala Culturala Europeana, fiind dezvaluite doua directii interesante: una axata pe TIFF si evenimente conexe iar alta pe turism regional ce-ar putea coopta doua zone foarte atractive din acest punct de vedere: Alba Iulia si Maramures. Ca timisorean, sunt putin ingrijorat, nu fiindca ne-ar lipsi potentialul ci pentru ca autoritatile noastre nu par a avea inca un plan bine definit. Ori daca-l au, nu-l comunica cum trebuie spre cetateni.

De la Primarie am plecat la fabrica de cosmetice Farmec, practic cel mai mare producator roman de cosmetice, cu 600 de angajati si afaceri de 26 de milioane de euro, firma care detine intre altele si brandul Gerovital, mult apreciat in intreaga lume. Nu-i cunosc efectele dar am auzit ca e o chestie foarte buna. La Farmec, am fost luati imediat la atelierul de productie sa vedem cum se fabrica cremele astea magice de le cumpara femeile ca sa-mpace viciile si deliciile cu frumusetea. Drept urmare, in conformitate cu standardele de igiena dintr-o industrie similara (medicamente sau electronice) am fost imbracati cu halate, bonete si ciupici asfel incat sa nu contaminam produsul finit. Sefa din productie si-a luat foarte in serios misiunea descriindu-ne procesul tehnologic, plimbandu-ne prin hala labirintica cu malaxoare, cutii, benzi rulante si oameni ce-si vad de treaba lor. Am retinut ca procesul e de mare finete, fiind controlate foarte strict cantitatile si temperaturile, si ca totul aduce cu o bucatarie foarte sofisticata: operatorul primeste reteta si ingredientele, isi prepara singur cap-coada produsul si apoi il stocheaza 6 zile la rece inainte sa-l dea la ambalat. La Cristina sunt informatii mult mai detaliate.

foto credit: Andrei Crivat

In partea a doua a vizitei am patruns in atelierul de creatie unde doamna Jofi cerceteaza arome si substante noi. Asa am resuit sa imbinam un episod din how it's made cu unul de do it yourself. Fiind, practic, un laborator de chimie, am ajuns sa-mi produc singur un aftershave din alcool etilic, apa, glicerina, niste extract de busuioc (pentru efectul antiseptic) si ceva esenta de parfum. Fetele au zis ca le place, deci undeva in viitor Farmec va lansa o linie cu numele meu care o sa le aduca si mai multi bani...

Dupa Farmec, raiul cosmetic al onlineritzelor, am mers sa vizitam alt brand clujean renumit, Jolidon, raiul lor vestimentar. Cea mai cunoscuta firma de lenjerie intima si costume de baie din tara, cu vechime de 20 de ani, care a supravietuit crizei si poseda, se pare, cea mai buna scoala de design vestimentar din tara. Chilotii, sutienele si celelalte produse ale lor se vand pana-n Dubai dar cel mai bine platesc rusoaicele (probabil au ceva mai multi miliardari decat noi), urmand ca firma sa intre pe piata Statelor Unite. Mai nou si-au deschis si-un magazin online cu care spera sa atinga si cumparatorii mai comozi. Bineinteles ca sunt foarte prezenti pe interneti (FB, twitter si pinterest) aratand ce bine se adapteaza la noile modele de comunicare in afaceri.

Noi am strabatut sectiile de croiala, depozitele si atelierul de creatie unde fetele au tras cu ochiul la noile tendinte. Cea mai dezbatuta intrebare a fost “ce inovatii putem aduce in privinta inchizatorii sutienului?” Barbatii au convenit ca slide to unlock n-ar fi o idee chiar rea. Btw, exista si o gama de boxeri pentru masculi, de conceperea careia se ocupa, evident, un mascul, probabil unul din cei 3-4 barbati intalniti in companie. Mai multe detalii despre brandul asta insa are Alexandra.

Ultima companie vizitata joi a fost Electrogrup, o firma cu experienta de 15 ani in oferit solutii si proiecte complexe de infrastructura energetica, telecomunicatii sau inginerie civila. Aici am fost literalmente dati pe spate de primire fiind tratati ca o delegatie de investitori japonezi. Dupa ce am vizitat un parc de panouri fotovoltaice la vreo 50 de km de Cluj, unde ploaia si vantul ne-a cam dat de furca, ne-am intors la sediul central pentru discutii serioase. Oamenii de la Electrogrup au o viziune clara: oferim solutii la cheie. Asta inseamna ca se ocupa de toate etapele unui proiect (design, implementare, mentenanta, dispecerat) cu rigoare si dotari tehnice de calitate. Au facut linii electrice, statii de transformare, situri de telecom si retele de fibra optica pentru toti jucatorii mari de pe cele doua piete. Au 300 de angajati si 6 centre operationale (unul si la Timisoara).

Parcul foto-voltaic de la Campia Turzii e in stadiul de amenajare, deocamdata fiind instalate panouri ce cumuleaza o putere de 1,2 Mw si pot alimenta 200 de case urmand ca puterea totala sa ajunga la vreo 5 Mw in momentul finalizarii. E unul din exemplele de solutii pentru energie regenerabila pe care le realizeaza compania. Directiile lor de dezvoltare mai tintesc microhidrocentrale, fabrici de biomasa si parcuri eoliene, si e un lucru bun ca avem in tara o companie priceputa in asemenea lucruri. Discutiile cu ei au fost foarte degajate, in masura in care 5 directori sau manageri de la o companie a carei cifra de afaceri pe 2011 depaseste 30 de milioane de euro s-au pus la dispozitia a 30 de bloggeri pentru intrebari.

Un lucru inedit pentru noi a fost sa descoperim ca o firma asociata cu Electrogrup, directOne, a lansat acum ceva timp un serviciu de liveTV si video-on-demand (VoD) pe internet numit seenow.ro. Site-ul ofera la un pret mai mult decat rezonabil filme noi sau romanesti, documentare si un pachet de 30 de programe TV (sunt principalele canale de stiri mai putin protv) concurand cu mai cunoscutele voyo.ro sau muvix.ro. Despre el insa o sa scriu ceva mai mult dupa ce il verific.

Asta a fost doar prima zi. In cea de-a doua am vazut un atelier de lumanari handmade (Lumanaresele), o sala de fitness foarte misto (Gimmy) si o firma de softisti extraordinari, Arobs.

Cluj Brands Tour este un eveniment TVdece realizat cu spijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsori principali: Farmec, Napolact, Ursus, Jolidon, Electrogrup, Arobs, Liliac, Gimmy, Lumea lumânărilor. Partener media: 24 FUN Cluj. Parteneri: Hotel Athos, Bistro Maitresse, Autonom Rent-A-Car, Webfactor.

partea a doua.

Clujeni, brandul la control!

Maine plec la Cluj sa vad ce se ascunde in spatele unor renumite branduri din inima Ardealului. M-au invitat TVdece-ii, adica Alina si Razvan, ca sa fiu oaspete de onoare in Cluj Brands Tour ed. 2, actiune care are drept scop identificarea brandurilor originare locului si aducerea lor la cunostinta ne-clujenilor. Am presimtit inca din start, vazand doua firme cu rezonanta puternica in urechile sexului opus, Farmec si Jolidon, ca voi fi cumva intr-o minoritate. S-a confirmat, caci plec la drum cu patru femei serioase ale online-ului timisorean: Titza, Andreea, Cristina si Alexandra, dar asta nu e deloc un indiciu ca atunci cand va fi sa ne distram o vom face “ca fetele”. De asta ma voi asigura personal.

Dar pana la distractie mai e pentru ca niciodata nu m-am dus la Cluj sa tai frunza la caini. Prima oara am fost pentru muzica, a doua oara pentru film, a treia in interes de servici (blogger la schimb) iar acum plec sa aflu tainele succesului unor companii importante de-acolo (Napolact are o traditie de 100 de ani iar Electrogrup desfasoara lucrari de infrastructura electrica si telecomunicatii pe tot curpinsul tarii). Iar daca nu le aflu macar sa ma aleg cu ceva povesti interesante de la oamenii care le reprezinta. Voi descoperi asta in zilele ce vin. 

Ar mai fi si situatia ca vin si bloggeri din alte colturi de tara deci va fi o ocazie bunicica sa mai strang cateva maini neobosite. Keep in touch.

Cluj Brands Tour este un eveniment TVdece realizat cu spijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsori principali: Farmec, Napolact, Ursus, Jolidon, Electrogrup, Arobs, Liliac, Gimmy, Lumea lumânărilor. Partener media: 24 FUN Cluj. Parteneri: Hotel Athos, Bistro Maitresse, Autonom Rent-A-Car, Webfactor

Belgrad in 12 ore

Se poate cunoaste o capitala europeana pe repede inainte? Putin probabil. Dar se poate fixa o impresie generala pe care apoi sa cauti s-o definesti mai precis cu urmatoarele vizite. Ziua de sambata am petrecut-o aproape in intregime pe teritoriul Serbiei intr-o vizita fulger - sau evadare cu scop turistic - spre cea mai apropiata (si, din pacate, ignorata) capitala europeana, Belgrad. Am fost incartiruit alaturi de alti bloggeri timisoreni (Ovi, Cori, Andreea, Cristina, Anca, Dragos, Raluca si jurnalista Roxi D.) intr-un grup compact de turisti banateni si transportati in 2 autocare de agentia Ultramarin (multe multumiri!!) pana pe malul Dunarii unde se afla Orasul Alb al vecinilor nostri sirbi.

Sunt vreo 150 de km pana acolo pe care-i strabati relativ usor in 3 ore cu tot cu statul in vama Moravita la verificat poze din buletin. Odata granita trecuta nu exista vreo diferenta de peisaj sesizabila care sa te convinga ca ai iesit din tara. Exceptie fac, desigur, cuvintele imposibile scrise in alfabetul chirilic. Acelelasi sate banatene, acelasi contrast violent intre case noi si bordeie daramate, aceleasi reclame scorojite sau aruncate pe te miri unde. Am avut norocul sa fim insa recompensati cu o vreme buna si insorita ceea ce a jucat un rol important in crearea unei atmosfere generale de gasca plecata la plimbare in weekend. Asta, bineinteles, dupa ce plecarea extrem de matinala (ora 6) si-a mai slabit stransoarea somnoroasa.

(articol fluviu, click pe "aflati mai multe")

La Siemens se "fabrica" solutii

“A fost o experienta interesanta” e genul de raspuns stereotipic pe care esti gata sa-l arunci in discutii dupa un proiect ca cel cu bloggerii la schimb. Si chiar daca e valid din toate punctele de vedere, raspunsul e fara indoiala unul sterp, lipsit de continut. Pentru ca “experienta” de care e vorba a fost suficient de consistenta pentru a palavragi mai multe ore bune pe seama ei, a oamenilor implicati si a poz(n)elor care, invariabil, se nasc atunci cand scoti bloggerii din online si-i bagi in campul muncii.

Cum spunea si Ovi, ziua noastra de munca la Siemens-ul din Cluj n-a fost chiar asa de grea. Probabil si pentru ca era vineri, am inceput-o nitel mai tarziu, pe la 9 jumate asa, cand ne-am prezentat in formula completa plus gazdele TvDece si “corporatista de la centru”, Cristina Marcu, la atelierul de productie unde o parte din noi am fost dati pe mana maistrului in vreme ce restul au purces la o vizita prin cateva clinici clujene carora Siemens le-a furnizat aparatura medicala sofisticata.

In atelier imediat am demontat cateva perceptii gresite despre companie, directorul de productie si nenea maistru’ explicandu-ne indulgent ca Siemens face de peste 100 de ani orice functioneaza pe baza de curent. De la telefoane la tramvaie sau elemente pentru statii spatiale. In atelierul lor se asamblau insa panouri de curent complexe (pe una din linii asteptau vreo 10 dulapuri pentru Transelectrica) si timp de o ora maistrul ne-a supravegheat si instruit in asamblarea unui panou ceva mai simplu (“doar“ 400V) care nu costa foarte mult si putea deci fi lasat pe mana noastra. Trebuie mentionat ca aici s-a remarcat entuziasmul Corinei care a montat cele mai multe disjunctoare si a lipit cele mai multe etichete, noi baietii multumindu-ne sa privim “fetita” muncind (asa a botezat-o maistrul pe dra profesoara in prag de maritis) cu cea mai romaneasca scuza pe buze: avem decat o surubelnita. Dorel ar fi mandru.

 hmm... pare complicat, nu inteleg de ce Cori e asa optimista

Desi comparat imediat de noi cu un joc de Lego procesul de asamblare e munca serioasa nu joaca si incepe in atelierul de proiectare unde niste ingineri fac schemele abstracte peste care noi ne uitam intrigati. Cei 20 de oameni din atelierul de productie insa n-au probleme cu astfel de lecturi ceea ce ne face sa speculam ca dupa un timp si jobul lor devine mai mult sau mai putin un joc de Lego pentru oameni mari. Unul insa care se concretizeaza in solutii tehnice pentru sistemul energetic national.

our work here is done

Un alt loc in care Siemens a avut o implicare consistenta este Biblioteca Central Universitara Lucian Blaga, o institutie realmente impresionanta, pe vreo 7 nivele si, din fericire, forfotind de studenti. Acolo, pe langa reconditionarea corpurilor de luminat vechi de 105 de ani si adaugarea a inca vreo 1000 noi, Siemens a schimbat intreaga retea electrica si de incalzire, reducand facturile cam la jumatate si oferind un climat confortabil cititorilor si, indeosebi, cartilor. Pentru ca si ele trebuiesc pastrate in conditii de siguranta si ferite de umezeala, mai ales cele din sectia de colectii speciale unde am vazut exemplare de la nasterea tiparului si cateva bijuterii liliputane (intreaga Divina Comedie cat o cutie de chibrituri). Asemenea carti fragile si rare nu trebuiesc expuse la lumina directa a becurilor normale asa ca iluminatul este unul special.

sala de "colectii speciale"

Vizita la Biblioteca a fost una foarte “invaziva” - privind strict din punctul de vedere al studentilor si al bibliotecarilor pe care nu i-a anuntat nimeni ca vor fi supusi privirilor noastre intrebatoare. Astfel curiozitatea noastra ne-a atras si cateva reprosuri mute cand ne strecuram prin toate salile de lectura (mai putin cea destinata profesorilor si cercetatorilor, spre dezamagirea Corinei) prin depozitul de carte (7-8 nivele cu rafturi tixite ca-n filme) pe la sectia de legatorie, unde se retiparesc si repara cartile distruse, pana pe acoperisul cladirii unde sunt instalate panouri fotovoltaice care furnizeaza energia pentru iluminatul arhitectural de pe timpul noptii. Asta inseamna sa traiesti in timpul tau si sa te folosesti de solutiile pe care inginerii si tehnicienii le au de oferit in domeniul educational. Proiectele de viitor vizeaza indexarea tuturor cartilor in fisierul electronic si, de ce nu, automatizarea ‘drumului cartii’ din depozit catre masa solicitantului.

 pe acoperisul Clujului

Reveniti din nou in formula completa, dupa ce Alex si Dani Sima au vizitat 2 clinici si-un spital si-au repetat munca noastra din atelier, ce-i drept, mai eficient ca aveau modelu’ nostru la vedere, ne-am deplasat la una din statiile majore de pompare a apei, cea din cartierul Zorilor, care alimenteaza vreo 50.000 de oameni. Aici Siemens a oferit solutia de automatizare a pompelor astfel incat panourile de curent si tablourile de control sa fie operate de un singur om si de un soft destept. Iar statia arata impecabil si nu a avut nevoie de interventii in 12 ani de operare.

In concluzie, desi se anunta ca o zi de munca - imi imaginam 4 ore de stat la banda si 4 de impins hartii - vinerea asta a fost ca o vizita din clasele primare prin fabricile patriei. Una in care toti te privesc ingaduitor si-ti raspund la intrebari. Si pentru ca intrebarile noastre nu foarte specifice si-au gasit repede raspunsurile ziua s-a incheiat ceva mai repede decat prevedeam lasandu-ne timp suficient sa ne mai si distram umpic.

galerie foto

Credits:
#bloggerilaschimb, un proiect TvDece & Nebuloasa, powered by Siemens
sustinut de: Porsche Timisoara care ne-a transportat pana la Cluj cu o sprintena Skoda din Ghiroda (1.4 TSI, 120 de cai, 6 viteze, numa zic’), Pizza Hut care ne-a hranit pe saturate (desertul Dolce Vita intra la rubrica obiceiuri nesanatoase musai), Best Western Fusion Hotel care ne-au tinut ca-n puf, respectiv Restaurant Belvedere si Autonom Rent-A-Car care au facut chestii asemanatoare pentru gasca de clujeni detasati in locul nostru la Siemens Timisoara.

Fotbalul e pentru fete. Incercam rugby?

No bun, am fost la Alba Iulia asa cum ziceam ca fac, adica cu banner, gasca de bloggeri si suporteri ca sa-i sustinem pe rugbystii timisoreni. Si i-am sustinut atat in tribune cat, mai ales, pe sfantul twitter, unde am tinut la curent tara-ntreaga care nu se uita pe GSP sau TVT89. Despre drum nu am nimic de declarat afar de faptul ca s-a dovedit un trip in toata regula (chiar si autocarul purta un numar gen TM-xx-LSD, halucinant). Despre partida insa...

Zica lumea ce-o zice dar meciul de rugby de sambata asta a fost mai frumos si mai barbatesc decat orice alta finala de cupa sau derby din campionatul intern de fotbal pe care le-am vazut in ultimii zece ani. E foarte posibil ca un rol sa fi jucat in toata experienta si faptul ca era Timisoara in finala Cupei si ca ne-am dus o mica armata de suporteri pana la Alba Iulia sa-i sustinem si, nu in ultimul rand, faptul ca au castigat. Accept ca si conjunctura asta a avut rolul ei. Dar pun mai mult pret pe rolul jucat de vederea unui meci de rugby curat si live pe stadion. Nici macar un stadion impunator sau cel putin ticsit de suporteri (au fost cam 6000) ca sa zici ca atmosfera a fost atat de ireala incat m-a transfigurat ci un stadion modest, de provincie, asa cum avem si noi la Timisoara, cu doua tribune de cetateni neutri si doua galerii respectuoase, care au cantat tot meciul (a noastra mai tare ca a lor, evident).

albastrii-s banateni (foto by Cezar@Tomata)

Iar meciul a fost interesant de la un capat la celalalt. Am avut ceva emotii ca baimarenii or sa se impuna tactic mai ales dupa ce au deschis repede scorul cu o lovitura de pedeapsa. Insa timisorenii au fost tare in forma. Si lucizi. Si foarte motivati. Au preluat repede conducerea printr-un eseu si apoi s-au dus in ritm sustinut cu inca doua plus cateva transformari incat la pauza scorul era 24-3 pentru “universitari”. Zece minute nu le-au fost suficiente zimbrilor sa-si revina asa incat repriza a doua a debutat cu inca un eseu pentru Timisoara iar noi respiram usurati in tribune: 29 - 3. Cine ar fi crezut. Fluierul final a venit cand pe tabela scria un remarcabil 32 - 10 (baimarenii au dat un singur eseu).

Simpla mea relatare omite insa feeling-ul pe care mi l-a creat vederea unui grup de oameni de 2-3 ori cat mine ciocnindu-se vitejeste, culcandu-se la pamant cu niste bufnituri surde sau alergand cat ii tin picioarele. Rugby-ul nu e un sport mai energic decat fotbalul dar emana o anume forta bruta care zace in asteptare si apoi se descatuseaza ritmat, in salturi, pe toata linia. Se lupta pentru fiecare petec de iarba, se repliaza, se ataca din nou. E ceva ce te lasa mut de admiratie. In unele momente. Ca atunci cand doi adversari din cei mai solizi se ciocnesc head-on la cateva zeci de metri de tine si simti impactul nu doar il auzi. Parca universul sufera o fractura spatio-temporala in locul ala si te astepti sa fiti toti supti in neant cu tot cu fanioane.

In ciuda violentei care imbraca acest sport in #Finala de Aur am vazut destul de putine ‘ilegalitati’. Normal ca se mai imbrancesc, isi mai trag cate-un ghiont iar cand sunt gramada la pamant habar n-ai ce-i acolo. Accidente se intampla, intinderi, nasuri sparte etc... dar sunt suportate cu stoicism. Eliminare pentru zece minute a fost cea mai grava abatere. Deciziile de arbitraj nu au fost contestate, simulari nu au existat, iar erori si mai rar. Daca nu ma insel cumva arbitrii au fost aplaudati la iesire. Unde mai vezi asa ceva!?

M-am bucurat pentru baietii nostri cand or castigat. A fost ca un moment vindicativ, ne demonstrau noua ca nu-i fair din partea noastra, gen ‘cetateni timisoreni’, sa ne punem mizele pe un singur sport - fotbalul - doar pentru ca ne inunda prin toate canalele media. Vorbesc aici de sustinatoarii de ocazie nu de ultrasii care probabil iubesc fotbalul mai mult decat orice altceva. Ma refer la cei ca mine care-si gasesc uneori supapa deconcertanta intr-o competitie sportiva si exulta de patriotism local pentru cateva ore. Nu vad nici o problema in a folosi rugby-ul timisorean drept o astfel de supapa. De fapt, chiar e ceva recomandabil.

Ps: pentru cei care au deschis mai tarziu blogurile e vorba de Finala Cupei Romaniei la Rugby Rosia Montana Gold Corporation desfasurata la Alba Iulia in 3 decembrie 2011 intre RCM Universitatea de Vest Timisoara si CSM Stiinta Baia Mare.

Ps 2: titlul articolului e inspirat de reclama asta.
Galerie foto aici.

Spre leaganul Renasterii

Ok, o sa ma urati pentru asta, sunt sigur. Dar nu-mi fac griji pentru ca mai incolo o sa-mi fiti recunoscatori pentru pozele si povestile aduse. Plec in weekend spre leaganul Renasterii, unul din cele mai frumoase orase din lume, inima Toscanei, Florenta, adevarata Atena a Evului Mediu. Locul de nastere si de-ngropaciune al lui Dante si Machiavelli. Casa celei mai vestite familii nobiliare evar (de Medici) si, dupa unele guri, capitala italiana a artei. Habar n-am cum o sa-mi organizez timpul ca sa pot vedea cat mai multe si am o vaga banuiala ca o sa dorm foaaarte putin. Adica, sa fim realisti, Florenta are peste 80 de muzee iar eu n-am intrat in toata viata mea in mai mult de 8. Plus ca mai opresc si la Pisa pentru a bifa o treaba in bucketlist. In fine, mai vorbim dupa..

Doar ca funfact, wikitravel zice sa fim cu bagare de seama:

Beware of Stendhal syndrome, namely, dizziness caused by being overwhelmed by Florence's fantastic art. Yes, it's a real syndrome, named after 19th-century French author Stendhal, who suffered from it during his stay in Florence.

Sper ca o sticla de Chianti sa fie un bun remediu. Gen fight dizziness with more dizziness... 

Toamna prin Oradea

Weekendul trecut am dat o raita prin Oradea si ca o concluzie generala va zic ca cel mai bun anotimp de vizitat Oradea e toamna. Si nu doar pentru ca atunci se intampla Toamna Oradeana, festival la debutul caruia am avut placerea sa asist, ci pentru ca atunci soarele are privirea aia piezisa care pune mai bine lumina pe cladirile renovate fara ca sa-ti orbeasca “ochiul” fotografic. O fi sunand a exagerare insa adevarul e ca mie imi cam place sa plec aiurea in diminetile petrecute prin orase straine si, inarmat cu o harta si sapuniera mea fotografica, sa pescuiesc amintiri si stari. Cu alte cuvinte in expeditia asta am luat pulsul festivalului si am cutreierat un pic orasul bihorean, suficient cat sa plantez samanta regretului care ma-ncearca acum cand vad ca dupa ce-am plecat au inceput lucrurile “cu adevarat” faine (folk, jazz, Alexandrina Hrisov etc).

Nu ma plang prea tare insa caci in cele doua zile am avut si concerte de vazut dar si solutii alternative, cum a fost spectacolul de teatru Scripcarul pe Acoperis sau Gala Traficantului de Cultura, o miscare atat de originala si de experimentala ca ma tem ca cele cateva ore petrecute in Palatul Sonnenfeld mi-au fost insuficiente pentru a-i cuprinde adevarata dimensiune. Era acolo expozitie de pictura, de fotografie, teatru, muzica, arte vizuale, film, toate rasfirate in interiorul unei cladiri istorice cu multe etaje dispuse in jurul unei scari circulare avand rol de ascensor spre Paradis. Tot acolo am descoperit si-un birt “total” - Moszkwa - care parea sa se intinda peste tot etajul in buna traditie comunista. Practic greu faceai distinctie intre zona de bar si zona de spatiu cultural. In fine, barul-cafenea e f misto si boem iar faptul ca o cladire cam dezafectata a fost ingenios ‘recuperata’ si redata ‘publicului’ in doar o saptamana prin efortul mai multor tineri e ceva extraordinar.

Revenind la oras trebuie sa mentionez ca am descoperit si o cetate destul de impresionanta si care tocmai a fost supusa unui plan complex de reabilitare cu termen de finalizare in 2015. N-am avut nici cea mai vaga idee ca in mijlocul Oradiei se afla o fortificatie stelara pentagonala cu 5 bastioane solide, ziduri inalte de 10 m si in interiorul careia pana mai ieri functiona Facultatea de Arte Vizuale. Inconjurata de un sant de aparare transformat acum in parc dendrologic modern, cu alei pietruite noi, cosuri de gunoi si chiar un lac cu nuferi, Cetatea asta poate deveni o atractie de vis pentru turistul strain. Arhitectura finala dateaza de pe la 1770 dar inceputurile ii sunt plasate undeva prin secolul XI, avand ctitorirea invaluita intr-o legenda crestina.

Teatrul

Primaria si Turnul cu ceas

Mihai Viteazul

o librarie :)

Inima orasului e Piata Unirii, un loc larg strajuit de 3 biserici (una din ele se numeste Biserica cu Luna pentru ca in turn e un mecanism care arata fazele lunii), Primarie, Palatul Episcopiei, Palatul Vulturul Negru si malul Crisului Repede. In centrul Pietei se ridica statuia ecvestra a lui Mihai Viteazul care s-ar fi oprit la Oradea in drumul sau spre Viena abandonandu-si tunul lui preferat - “tunul de 5 funzi”. La fel ca multe primarii vestice vechi si cea din Oradea are turn cu ceas iar pe turnul ala s-a pus tricolorul la 12 octombrie 1944 cand s-a eliberat orasul. N-am reusit sa urc in el din pacate ca sa panoramez orasul dar am fost insa pe dealul cu Ciuperca in varful caruia inca mai exista un restaurant fosta cooperativa (acum renovat) in care se fac nunti. Privelistea de-acolo e poate chiar mai buna si pare un loc bun de catarat cu bitza.

Biserica cu Luna

Pasajul Vulturul Negru

Viata de zi in Oradea se desfasoara mai ales pe Republicii, o zona pietonala destul de lunga si plina de magazine si terase intre care la loc de cinste e Lactobarul (jos), o creatie nebuneasca intre cafenea de zi, fast-food si muzeu al comunismului. In mijlocul lui troneaza o Dacie reconditionata in loja de gustari iar peretii sunt plini de amintiri, stickere sau sticle de bere. Daca stai o vreme in Lactobar uiti sa mai bagi in gura. Viata de noapte are un loc special: Pasajul Vulturul Negru (sus) e tixit de cafenele si pub-uri, cabinete de avocati si chiar un nightclub. Zona are o valoare de patrimoniu istoric, fiind cam cel mai important ansamblu secession din Oradea. E, cum ar veni, pe harta reperelor vizuale.

O treaba pe care am constatat-o cu regret a fost numarul redus de biciclisti. Poate nu s-au trezit in weekend sa pedaleze...Nasol. Am inteles ca malurile Crisului se amenjeaza din greu si vor fi “prietenoase” cu pietonii si ciclistii. S-o vedem si pe asta. Pana atunci un sfat: daca mereti la Oradea luati-va undita. Am vazut niste pesti pe-acolo cat bratul.

Dar ajunge cu palavrageala turistica si sa revin la ideea de baza. Se intampla chestii faine prin Oradea. Iar Toamna Oradeana nu e doar un alt nume pentru un festival cu mici, bere si concerte (de care are nevoie si norodul obisnuit) ci e o umbrela maricica sub care se aduna un spectru colorat de manifestari socio-culturale.. Daca zilele astea s-a dat muzica fina (jazz, blues, folk) iar weekendul trecut s-a facut cover cu rock adevarat, urmeaza inca o saptamana cu teatru (H. Malaiele, Florin Piersic Jr), stand-up comedy apoi iar concerte zgomotoase (Suie, Trupa Veche, VH2, Zdob si Zdub etc) plus niste muzica de camera. Daca-mi e permisa o comparatia cu Timisoara, Toamna Oradeana e un fel de Mica Viena mai condensata si cu programul mai bine structurat si mai vizibil. Sper ca oradenii se simt bine.

Ps: acest post a fost posibil prin mijlocirea nebuloasei si know-how-ul lui Lilisor si Laurentiu. Le sunt recunoscator.