Canibalismul, prima idee originala a omului

Goya - Saturn devorandu-si copilul

De cand ma stiu una din chestiile care-mi produceau disconfort psihic era, dupa oamenii morti, ideea de oameni care mananca alti oameni. E o chestiune care si acum imi repugna, in principiu, ceea ce face si mai inexplicabil faptul ca pot sa privesc seriale ca Hannibal si sa salivez pe ascuns. E ca si cum creierul meu blocheaza detaliul aparent neimportant ca mesele gatite de sinistrul doctor Lecter sunt, dincolo de mizanplasul spectaculos si apetisant, demn de o emisiune gastronomica, un festin absolut grotesc. Am senzatia ca pentru prima data in cultura populara canibalismul nu mai e prezentat (doar) ca ceva deviant, abominabil, socant si exploatativ, ci, indeosebi, ca ceva preponderent frumos, in ciuda perplexitatii pe care o provoaca. Siguri, “vinovati” pentru asta sunt realizatorii si simtul lor estetic deosebit, talentul artistic pe care-l au in construit scene evocative, atentia pentru detalii, buna cunoastere a psihologiei voyeurului etc. Sunt constient ca sunt manipulat si nu pot renunta la asta pentru ca manipularea imi satisface si curiozitatea, socandu-ma si intrigandu-ma deopotriva.

Lasand insa deoparte fantezia si fiorurile sale comerciale am fost mult mai surprins cand ascultand o lectura audio a unui profesor de istorie si antropologie despre principalele idei care au influentat omenirea (idee in sensul de “concept, notiune, reprezentare generala si abstracta care se formeaza in constiinta omului in legatura cu un obiect sau un fenomen”) prima si prin urmare cea mai veche a fost ideea de canibalism. Nu imblanzirea focului, nu limbajul sau, vezi doamne, roata, ci ideea de a-ti manca semenii, despre care exista dovezi vechi de 400 000 de ani si pe care o gasim raspandita pana in vremurile moderne pe aproape intreaga planeta si in aproape toate culturile.

Desigur ca profesorul Felipe Fernández-Armesto nu avea in vedere canibalismul ca model de dieta bazat pe carne de om, lucru pe care-l regasim la Hannibal impodobit cu toate excentricitatile unui gurmand si garnisit cu o sticla de Chianti. Si nici canibalismul de subzistenta, cand indivizi sau grupuri de indivizi sunt pusi in situatii exceptionale care-i forteaza sa depaseasca repulsia innascuta pentru a supravietui. El vorbea de canibalismul in scop ritual, cand indivizi sau comunitati isi consumau membrii sau dusmanii din considerente morale sau pentru a le asimila indemanarea, forta vitala. Inca din zorii umanitatii, cand oamenii preistorici traiau prin pesteri lipsite de curent si internet, pana sa le vina prin cap sa-si ingroape mortii sau sa-i arda pe rug, acestia ii consumau in tihna, fie pentru a-i “tine aproape”, fie pentru a nu atrage pradatori prin aruncarea lor. Asta era o Idee. Cineva s-a gandit la asta, a reflectat cu creierul lui inapoiat de atunci, si cu variatii minore ideea s-a perpetuat pana in secolul XX cand triburi din Papua Noua Guinee isi puneau nevestele sa-si devoreze sotul mort pentru a nu-l spurca pamantul si viermii.

Asa ca toate miturile si legendele in care zei isi mancau odraslele sau regi nebuni serveau carne de om musafirilor naivi si toate istoriile “salbaticilor” din toate colturile lumii si ale sacrificiilor umane pe care le efectuau (multe insotite de consumul sangelui sau carnii umane) au un fundament, cred, destul de solid. Canibalismul n-ar fi fost o chestie atat de raspandita daca nu era sadita in chiar radacinile civilizatiei noastre, rasarind in cele mai neasteptate locuri si momente ca o buruiana imposibil de starpit. Asta inseamna ca privind suficient de mult inapoi si cu oarecare detasare si amuzament toti putem avea un stra-stra-stra-stramos canibal. Ceea ce-i ok. E omenesc... si, totodata, inuman.

La o bere cu Horia Colibășanu

Pe 14 mai 2014 Horia Colibășanu și slovacul Peter Hamor, după aproape doua luni de ședere în Tibet, la altitudine pentru aclimatizare*, porneau în ascensiune pe Everest, cel mai înalt vârf din lume (8848 m). Pe 23 mai cei doi încercau asaltul final, fără oxigen suplimentar și fără șerpași, însă ajunși la 7600 metri vremea rea îi obligă să se întoarcă. Nu a fost o încercare ratată ci o retragere demnă, calculată, cu degetele intacte, din fața unui munte uriaș care te poate ucide la cea mai mică neatenție. În plus, echipa româno-slovacă reușise deja în prealabil să-și treacă în palmares încă un “optmiar”, Shisha Pangma (8027 m), supus în data de 30 aprilie în același stil ‘purist’ adică fără oxigen suplimentar și fără șerpași. Recent Horia a revenit la Timișoara, orașul în care își câștigă pâinea (e de profesie stomatolog), unde se antrenează și unde-l așteaptă familia și prietenii. Vineri, 13 iunie, m-am întâlnit cu Horia la o bere în cortul Timișoreana (unul din sponsorii expediției Everest Summit 2014) și am discutat vreo 2 ore despre alpinism, Tibet, șerpași, oxigen suplimentar, hemoglobină, dopaj și alte lucruri care țin de acest sport extrem de riscant care poate unora le pare doar un hobby puțin cam scump, însa unul plătit în sânge și pierderi de vieți omenești.

Nu e o profesie, nu e un hobby, e un sport desfășurat în condiții extreme, o căutare a propriilor limite și, dacă e să-l credem pe Horia, o pasiune puțin masochistă pentru suferință. Dupa 10 ascensiuni și 7 vârfuri peste 8000 de metri cucerite putem spune că pentru el și pentru familia lui (soția și doi copii, Mihnea și Ștefan) alpinismul montan a devenit un mod de viață: 10 luni în care pe lângă jobul zilnic trebuie să se antreneze, să planifice următoarea expediție, să caute sponsori, să-și asigure logistica s.a.m.d. și apoi 2 - 3 luni petrecute pe munte, rupt de lume, fără știri, filme, muzică, internet și alte banale preocupări cotidiene. L-am întrebat ce și-a dorit cel mai tare la coborârea de pe munte și ne-a răspuns: o bere și o savarină. Savarina n-a putut s-o mănânce, lipsa poftei de mâncare fiind una din problemele cu care se confruntă din cauza altitudinii, iar berea i-a provocat arsuri stomacale și gastrită datorită hiperacidității cu care se întoarce de fiecare dată (alpiniștii iau aspirină pentru a subția sângele îngroșat de creșterea hemoglobinei).

Firesc, următoarea întrebare a fost dacă a putut duce o doză de Timișoreana în rucsac până pe Everest? Mi-a explicat apoi ce înseamnă alpinismul fără oxigen suplimentar și cât de important e fiecare kilogram cărat la peste 8000 de metri. Cifrele vorbesc de la sine: până acum s-au făcut vreo 6000 de ascensiuni reușite pe Everest dar dintre acestea doar 3% s-au desfășurat în forma tradițională, fără mască de oxigen (aerul foarte rarefiat face orice efort de 100 de ori mai dificil) și fără șerpași care să te țină de mână și să-ți care bagajul. Celelalte, deși nu sunt lipsite de riscuri, pot fi comparate cu un zbor amator cu parapanta, legat pachet de instructor, sau cu un safari organizat în care împuști rinocerul dintr-un jeep securizat. Prin urmare ascensiunea fără oxigen suplimentar e alpinism pur. Restul e turism montan de înaltă altitudine.

În asemenea condiții extreme bagajul cu care urci e foarte important. Echipa lui Horia avea aproape o tonă de materiale, majoritatea transportate cu iacii până în tabăra de bază (5300 m). La urcare însa rucsacul lui Horia cântărește undeva între 8 - 10 kg. Cel mai mult a cărat 12 kg. Pentru asta se antrenează zilnic, alergând pe scările stadionului cu 20 de kg de apă în cârcă. La 8000 de metri un trup astfel antrenat poate face cel mult un pas la fiecare 10 secunde, gâfâind din greu pentru puținul oxigen din aerul foarte rarefiat. Nu doar trupul e afectat ci și creierul, aflându-se într-o stare permanentă de hipoxie, expus la confuzie, dezorientare și fiind pasibil să ia decizii greșite care să-i aducă moartea. Pentru cei obișnuiți cu confortul și care nu caută senzații tari la orice pas o asemenea aventură poate părea puțin sinucigașă. Horia însa e un om cu capul pe umeri, atletic, echilibrat și care deși merge în compania doamnei cu coasa nu o sfidează. Lupta lui e cu muntele și cu sine însuși.

foto: Bere Timisoreana

Am vrut să știm mai multe despre conținutul și valoarea rucsacului lui Horia. Cele mai importante lucruri le ține însă pe el: bocancii și costumul de puf. Celelalte sunt cortul (împărțit cu partenerul Peter), salteaua și sacul de dormit. Musai un arzător cu gaz pentru topit zăpadă, oală (de titan) și echipament de cățărare: ham, coardă, șuruburi pentru gheață și piolet. Apoi camera video și telefonul prin satelit. Nu în ultimul rând vine mâncarea. De obicei pe munte mănâncă un kg de alimente pe zi.. Pentru urcușul final ei și-au calculat 250 de g. pe zi. Au reușit să mănânce doar 150g. Dacă aveam impresia că alpiniștii halesc suplimente proteice pe munte ei bine pentru Horia baza e tot slănina cu ceapă, cașcavalul sau șunca. Uneori peștele afumat și ciocolata. Chiar și cu asemenea regim caloric bogat omul tot a slăbit 10 kg.

Nu m-am mirat să aflu că pe Everest nu se poate duce orice cocalar în șlapi c-o plasă de Billa în mână. Era de așteptat. Dar nu pentru că e atât de departe sau pentru că e al naibii de frig (în cort sunt -18 grade C) ci pentru că la urcare lași o garanție de 4000 de dolari pentru ambalaje, obligându-te astfel să nu lași hârtii pe creastă. Prin urmare când cineva se oferă să-ți dea mâncarea lui te gândești de două ori dacă vrei să-i cari gunoiul înapoi.

În Nepal regulile sunt și mai stricte, fiindcă vorbim de o arie protejată. Inclusiv taberele au în loc de budă un butoi îngropat pe care un cărăuș îl duce din când în când la vale asigurându-se astfel ca nimic nu rămâne pe munte. Omul e fără glumă supranumit shit porter și câștigă ceva mai binișor decât porterii obișnuiți cărând butoiul cu rahat pentru un spor (de rușine) de câțiva dolari pe zi. În vreme ce cărăușii câștigă 10-15 dolari pe zi (ok, shit porterul face probabil vreo 20/zi ceea ce e mai mult decât salariul mediu în Romania) șerpașii (ghizi nepalezi care urcă până pe creste) sunt adevărați "munteni", alternând de la proști grămadă ce-ți pierd cortul pe traseu până la vedete locale ce câștigă 10.000 de dolari pe sezon și-și pun fața pe sticla de bere oficială. Ca în orice sport dealtfel.

Revenind la chestiuni oficiale e important de reținut că o asemenea expediție nu se poate realiza fără bani sau mai corect fără sponsori. Costurile sunt mari, riscurile asemenea. Pentru ascensiunea pe Everest Horia și-a schimbat aproape complet echipamentul căutând să-i reducă greutatea pentru a-și ușura efortul depus. Fiecare gram în minus câștigat l-a costat un euro în plus la buzunar dar i-a oferit un pas în plus pe creastă. Bani costă și transportul sau cazarea în Tibet pe durata sezonului. Totuși există oameni și companii care să creadă în el, să-i susțină visul și să dorească să-și asocieze numele cu o performanță sportivă unică în țară. E lucrul firesc de făcut. Nu pentru poze de pe acoperișul lumii, nu pentru spoturi publicitare sau comunicate de presă ci pentru că e un lucru uman să încurajezi ambiția, determinarea, sacrificiul și foamea de a urca în vârf, de a sparge bariere, de a depăși limite, de a-ți forma caracterul și de a-i inspira pe ceilalți. Chiar dacă Primăria Timișoara nu l-a sprijinit pe alpinist (l-a sprijinit în schimb Primăria Slatina) timișorenii au sponsorizat direct bugetul expediției prin intermediul Asociației Made in TM unde s-au strâns 1500 Euro.

L-am întrebat pe Horia cât timp petrece în vârf odată ce l-a atins. Undeva între 10 minute și o jumătate de oră, mi-a răspuns. Luni de pregătire și de așteptare, zile întregi de chinuri, frig extrem, epuizare și perspectiva iminentă a morții pentru câteva minute de extaz. Nu voi ști, probabil, niciodată ce înseamnă să fii la o asemenea înălțime iar Horia nu va putea să-mi explice ce simte el acolo. E rostul fiecăruia să-și afle propriul abis în care să privească și să rămână apoi demn și hotărât când abisul îl va privi înapoi.

*aclimatizarea este un proces necesar supravietuirii la altitudine si consta in urcari si coborari succesive de pe munte. Aclimatizarea ii permite organismului sa se obisnuiasca cu aerul din ce in ce mai rarefiat. La peste 7.500 de metri – unde incepe asa-numita Zona a Mortii – densitatea aerului este de trei ori mai scazuta fata de nivelul marii. In timpul aclimatizarii, sangele se adapteaza treptat si poate transporta mai mult oxigen.

sursa foto

Enra - spectacol de dans si lumina

Fiecare fiinta umana adaposteste un anumit potential de exprimare artistica. Felul in care acesta e pus in valoare depinde atat de propriul sau talent, de determinare cat si de contextul social creativ in care se afla. Priviti doar ce s-a nascut atunci cand oameni cu preocupari diferite (animatie, dans, jonglerie, acrobatica, gimnastica ritmica, kung-fu si balet) s-au intalnit cu specialisti in grafica 3D si proiectie video. Artele vechi si cele noi si-au dat mana intr-un spectacol de dans si lumina. As plati sa-i vad pe-o scena.

via Enra

Crucificarea: fapte, nu glume

In fiecare an in preajma sarbatorilor de Pasti are loc o intensificare a glumelor cu Iisus si o avalansa a celor mai noi si mai ireverentioase interpretari ale iconografiei crestine, in special a ipostazei crucificarii. Nu o spun intr-un mod acuzator ci doar constat acest fapt in urma timpului extrem de mare pe care-l petrec pe canalele de social media, acolo unde, nu-i asa, se naste, se propaga si moare cultura populara. Luat de valul sacrilegiului si al demitizarii m-am trezit ascultand un podcast deosebit de interesant despre crucificare realizat de sub-divizia istorica a binecunoscutului site... howstuffworks.com(sic!). Discutia, bine documentata de pe wikipedia, era purtata pe un ton usor jovial de doua dudui cu accent britanic bine intentionate si lasa impresia de funfacts & truestories intrerupta din cand in cand de o reclama la sponsor. Nu ma deranja acest format insa dupa o vreme am inceput sa sesizez contrastul frapant dintre lucrurile serioase supuse discutiei (crucificarea nu e o chestie ‘draguta’) si modul casual in care ele erau punctate.

Acum, eu si Biserica nu ne prea intersectam. Asa ca nu ma leg de aspectul religios al crucificarii, care, daca a existat, nu inseamna ca a imbracat forma sub care ne-o imaginam acum influentati fiind de arta bisericeasca sau cinema. Ma voi lega de crucificare ca metoda antica preferata de ucis si schingiuit oameni. Vreme de cel putin 1000 de ani, dinainte de secolul V BC, cand a fost atestata de Herodot la atenieni (imprumutata de la persanii “barbari”) si pana in secolul IV AD cand imparatul Constantin a abolit-o, crucificarea sub diferitele ei forme a fost o pedeapsa capitala eficienta ca metoda de control social, aplicata celor vinovati de oaresce crime (hotii, tradari, omucideri, etc). Reprezenta o moarte lenta si plina de suferinta pentru victima si o forma eficienta de insuflat frica maselor de oameni prin faptul ca cel executat era expus in public, pentru spectacol, o anume perioada de timp.

Indiferent ca erai batut in cuie pe o cruce, pe un stalp, pe o poarta, pe-un copac etc rezultatul era acelasi: o agonie a carei durata depindea de rezistenta ta sau de factorii de mediu (frig, corbi, sobolani s.a.) la care erai supus. Victima putea suferi si zile intregi, lucru care putea fi intentionat ca o metoda de pedeapsa extrem de cruda pentru o ofensa oarecare. Nu se faceau autopsii pe vremea aceea pentru a descoperi cauza exacta a mortii. Ori daca se faceau, birocratia era mai putin scrupuloasa. Se presupune ca una din ele era sufocarea provocata de pozitia imposibila a victimei, atarnata fiind, de a respira. Mai probabil era infarctul in urma socului si a epuizarii sau septicemia. Mila sau simpatia imbracau atunci forma unui baros pentru rupt picioarele sau a unei impunsaturi de sulita, desi, mai probabila era justificarea ca soldatii de garda, dorind sa-si astampere setea la o taverna, grabeau moartea condamnatului ca sa poata parasi perimetrul.

Intr-un mileniu e greu de apreciat cate persoane si-au gasit moartea in felul asta. Prometeu a fost probabil primul rastignit, pus in lanturi pe-o stanca sa-i mance vulturii ficatul pentru grava ofensa adusa de el zeilor. Mai aproape de pamant insa fiecare conflict razboinic din lumea greaca apoi din cea romana par sa se fi incheiat cu rastigniri. Alexandru a crucificat 2000 de supravietuitori la cucerirea Tyrului. In Cartagina era practica de stat sa-ti pedepsesti astfel deopotriva dusmanii si cetatenii. La Roma crucificarea era doar pentru straini si sclavi, fiind considerata o forma extrem de dezonoranta. Cetateanul roman avea astfel dreptul sa fie amendat, exilat, sugrumat sau … aruncat de pe stanca Tarpeiana pentru tradare sau paricid. Crassus in schimba a rastignit vreo 6000 de sclavi dupa ce l-a invins pe Spartacus, marcand astfel drumul de la Capua la Roma pentru a potoli alte ganduri de rebeliune. Iar in Ierusalim era cum bine stim o practica extrem de folosita.

Prin urmare, stiind cat de oribila e o asemenea moarte, cat de multi au fost supusi in istorie acestor chinuri, de ce ne simtim atat de confortabil cand vorbim despre o crucificare/rastignire in care nu prea credem? E putin cam bizar. Nu vad prea multe misto-uri despre spanzurati, arsi pe rug, electrocutati, decapitati sau alti condamnati la moarte executati prin diferite metode (oarecum mai “blande”) in lungul drum al societatii noastre de la barbarie de modernism. Nimeni nu rade pe seama unei torturi celebre, pe seama regilor Frantei ghilotinati, pe seama unor impuscati la zid. Sunt prea recente? Crucificarea inca se mai practica in Iran. Si nu e ca-n icoane. Isi aminteste cineva decapitarile facute de Al'qaeda? Putem face o caricatura pe seama lor? Cum am reactiona la un social joke artistic cu Gheorghe Doja schingiuit dar subtitrat “rest in pieces”? Ar fi asta… amuzant? Intreb pentru ca ma intreb. Poate ca am devenit desensibilizati la niste chestii.. Sau poate necredinta unora trebuie afirmata la fel de tare prin doborarea reperelor celorlalti. Pe ideea ca “uite ce cred eu despre mantuitorul tau…” Poate se vrea "deturnarea" iconografiei crestine in vedearea comunicarii unei ideologii proprii, anti stiu eu ce.. Asta ar fi o chestie de discutat… Dar dincolo de asta, cred ca atunci cand luam la misto niste lucruri chiar nu avem in minte exact dimensiunea reala a acelor lucruri. Doar amprenta lor palida lasata in cultura populara de-a lungul secolelor. Stiti voi, iepurasi pufosi si oua colorate...

Francisco Goya, Ororile razboiului (gravura, 1810-1815)

Ce mai fura lumea din librarii?

Oare se poate trage o concluzie despre starea natiunii in functie de ce fura romanul din librarii? Pentru ca se poate observa o schimbare surprinzatoare in gusturile romanilor care au sterpelit literar in ultimii sase ani:

- cea mai furata carte in 2008: 'Traiesc, deci ma abtin', ceva manual de dieta binevenit pe timp de criza
- cea mai furata carte in 2009: 'Şi noi ce mai mâncăm?', idem.
- cea mai furata carte in 2010: biografia lui Catalin Botezatu(!??)
- cea mai furata carte in 2011: 'Mănâncă, roagă-te, iubeşte' de Elisabeth Gilbert
- cea mai furata carte in 2012: DEX-ul (!??)
- cea mai furata carte in 2013: (ironic) 'De ce e România altfel' de Lucian Boia.

Initial am crezut ca cele mai furate carti or fi ori cele mai vandute ori cele mai populare. Dar doua manuale de dieta nu pot fi atat de populare in anii crizei in schimb dezvaluie o preocupare interesanta pentru greutate si gastronomie cuplata cu strangerea curelii intelectuale prin reducerea bugetului de carte si recurgerea la descurcareli necinstite. In 2010 nu pricep ce s-a intamplat, probabil niste curiosi tineau sa afle tainele lui Bote dar n-ar fi dat bani pe fituica lui. Cartea lui Gilbert a fost fara indoiala si un bestseller asa ca era de asteaptat ca unii s-o mai fure.. dar DEX-ul? Ce s-a intamplat in 2012? S-au schimbat iar regulile de admitere si bacalaureat? Si cum naiba sa pleci cu ditamai DEX-ul ascuns sub geaca? Ultima nazbatie e asa cu rol auto-referential, cartea lui Boia aratandu-ne cu degetul (discutabil, ce-i drept) cat de lenesi, inapoiati si duplicitari suntem ca popor. E drept ca a fost si imens popularizata asa ca e foarte probabul ca unii, rasfoind-o, sa plece cu ea in mana din librarie.

Cum sa n-ai incredere in tine - curs intensiv de psihologie cognitiv-evolutionara

Mie imi place sa cred ca sunt citit de oameni inteligenti asa ca anuntul asta nu cred ca e departe de sfera de interes a unui om rational, fie el cu preocupari literare, muzicale, cinefile sau turistico-culturale. Sambata, 27 aprilie, ora 15 are loc la Edukube (Marasesti 14, deasupra de Aethernative) un curs intensiv despre un concept foarte interesant din psihologia comportamentala numit biasul cognitiv, care, daca am inteles eu bine, cuprinde acele deviatii de la buna judecata, acele erori pe care le facem dintr-un elan intuitiv viciat. Velisar Manea si Dan Ungureanu vor incerca sa explice de ce in unele situatii intuitia noastra ne inseala in mod repetat si in ce cazuri n-ar trebui sa-i ascultam pe guru-istii motivationali avand increderea oarba in noi.

Programul Heuristics and Biases a revoluționat studiul economiei, al raționalității umane, teoria deciziei, științele cognitive și oferă perspective și instrumente pentru, practic, toate domeniile. Domeniul este necunoscut în România. 

Nu toate erorile pe care le comitem sunt aleatorii, uneori repetăm aceleași greșeli. Și repetăm. Și repetăm: unele erori sunt sistematice. Programul Heuristics and Biases, aparut în cadrul psihologiei cognitive, documentează de aproape 40 de ani situațiile în care intuițiile noastre nu sunt ok. Din păcate, cu cît traim într-o lume mai sofisticată, cu atât intuițiile noastre sunt mai proaste – mașinăria noastră mentală a evoluat nu pentru a rezolva problemele corporatiștilor ci pe cele din lumea mult mai simplă a stră-strămoșilor. Rezultă că există întregi tipuri de probleme, chiar domenii, unde intuițiile sunt greșite. Și de aici ideea de contra-intuitiv, un termen recent. Suntem asemănători în eroare. 

Un bias cognitiv (termenul e mai degrabă intraductibil: ar fi undeva între deviere, abatere, părtinire și distorsiune) e o deviere sistematică în procesarea unor tipuri de informație, deobicei de complexitate mai mare, care se găsește în mediul contemporan. Bias-urile cognitive sunt adesea explicate prin scurtături mentale numite „euristici”. Euristicile sunt metode de procesare a problemelor complexe prin concentrarea pe un singur aspect al situației și ignorarea celorlalte. Astfel putem lua decizii și presați de timp și fără informație completă. Statistic vorbind, euristicile funcționează bine; eșecurile lor duc la bias-uri, care, la rândul lor, ne costă prin judecăți și decizii greșite. 

Studiul bias-urilor este ca o mască de ghips a naturii umane, încet încet aflăm unde se abat intuițiile noastre, ale tuturor, de la un ideal rațional (se poate defini așa ceva, pentru fiecare tip de problemă studiată). Este vorba despre un instrument pe care, spunem noi, ar trebui oricine să și-l procure pentru trusa de gândire critică. Într-o după-masă de sâmbătă, sperăm să vă trezim curiozitatea.

Istoria romantat-intunecata a PR-ului

Edward Bernays e un tip despre care, exceptandu-i pe cei care au studiat PR-ul la facultati, majoritatea oamenilor n-au auzit. Totusi e unanim recunoscut ca taticul PR-ului. Omul considera ca manipularea e absolut necesara intr-o societate pe care o vedea drept irationala si periculoasa datorita instinctului de turma. Combinand ideile lui Gustave LeBon si Wilfriend Trotter asupra psihologiei maselor cu cele din psihanaliza unchiului sau, Sigmund Freud, Bernays a identificat mecanismul si motivatiile intelectului de grup afirmand ca este posibil sa controlezi si manipulezi masele pana la un anumit punct.

In documentarul BBC realizat de Adam Curtis - The Century of Self - am dat peste o interesanta expunere a influentei sale si a nasterii "relatiilor publice".

(de la minutul 7:35) sau pur si simplu cititi mai jos

Edward Bernays:

When I came back to the United States, I decided that if you could use propaganda for war you could certainly use it for peace. And propaganda got to be a bad word because of the Germans using it. So what I did was try to find some other words so we found the word "Council on Public Relations".

Bernays returned to New York and set up as a Public Relations Councilman in a small office off Broadway.
It was the first time the term had even been used. Since the end of the 19th century, America had become a mass industrial society with millions clustered together in the cities. Bernays was determined to find a way to manage and alter the way these new crowds thought and felt.

To do this he turned to the writings of his uncle Sigmund. While in Paris Bernays had sent his uncle a gift of some Havana cigars. In return Freud had sent him a copy of his "General Introduction to Psychoanalysis".

Bernays read it, and the picture of hidden irrational forces inside human beings, fascinated him. He wondered whether he might make money by manipulation of the unconscious.

Pat Jackson - Public Relations Adviser and Colleague of Bernays:

What Eddie got from Freud, was indeed this idea that there is a lot more going on in human decision making.Not only among individuals but even more importantly among groups that this idea that information drives behavior. So Eddie began to formulate this idea that you had to look at things that will play to people's irrational emotions. You see, that moved Eddie immediately into a different category from other people in his field and most government officials and managers of the day who thought if you just hit people with all this factual information they would look at that say go "of course" and Eddie knew that was not the way the world worked.

Bernays set out to experiment with the minds of the popular classes. His most dramatic experiment was to persuade women to smoke. At that time there was a taboo against women smoking and one of his early clients. George Hill, the President of the American Tobacco corporation asked Bernays to find a way of breaking it.

Edward Bernays - 1991:

He says we're losing half of our market. Because men have invoked a taboo against women smoking in public. Can you do anything about that? I said let me think about it. And then I said: If I may have permission to see a psychoanalyst to find out what cigarettes mean to women. He said: what'll cost? So I called up Dr. Brille, A.A. Brille, who was the leading psychoanalyst in New York at the time. 

- How come you didn't call your uncle? Why didn't you call your uncle? 

- Cause he was in Vienna..

A.A. Brille was one of the first psychoanalysts in America and for a large fee, he told Bernays that cigarettes were a symbol of the penis and of male sexual power. He told Bernays that if he could find a way to connect cigarettes with the idea of challenging male power then women would smoke, because then they would have their own penises.

Every year New York held an Easter day parade to which thousands came. And Bernays decided to stage an event there. He persuaded a group of rich debutants to hide cigarettes under their clothes. Then, they should join the parade and at a given signal from him they were to light up the cigarettes dramatically.
Bernays then informed the press that he had heard that a group of suffragettes were preparing to protest by lighting up what they called torches of freedom.

Pat Jackson - Public Relations Adviser and Colleague of Bernays:

He knew this would be an outcry, and he knew that all of the photographers would be there to capture this moment so he was ready with a phrase which was "torches of freedom". 

So here you have a symbol, women, young women, debutantes, smoking a cigarette in public with a phrase that means anybody who believes in this kind of equality pretty much has to support them in the ensuing debate about this, because... "torches of freedom".I mean, what's on all our American coins? it's liberty, she's holding up the torch, you see? and so all of this is there together, there's emotion, there's memory and there's a rational phrase, even knowing it's using a lot of emotionall, it's a phrase that works in a rational sense...And all of this is together...

And so the next day this was not just in all the New York papers it was across the United States and around the world. And from that point forward the sale of cigarettes to women began to rise. He had made them socially acceptable with a single symbolic act. What Bernays had created was the idea that if a woman smoked it made her more powerful and independent.

An idea that still persists today.

It made him realize that it was possible to persuade people to behave irrationally if you link products to their emotional desires and feelings. The idea that smoking actually made women freer, was completely irrational.
But it made them feel more independent. It meant that irrelevant objects could become powerful emotional symbols of how you wanted to be seen by others.

Ps: s-a lansat iphone 5. Au vandut 5 milioane de bucati in 3 zile.

Mamihlapinatapai

Un cuvant imposibil de tradus, intr-o limba moarta (yaghan, vorbita odata in Tara de Foc) si care defineste o privire sau un moment in care doua persoane realizeaza ca-si doresc ceva una de la cealalta insa nu-s dispuse sa faca primul pas oferind. Cunosc momentul. Nu m-as fi gandit ca un popor are o expresie atat de succinta pentru el. Te face sa te gandesti ca era o parte destul de importanta in vietile lor. Si la inca o chestie: de ce o limba cu un asa nivel de sofisticare a incetat sa mai fie vorbita?

Iqubes - O idee de invatare interactiva

Maine, 4 studenti timisoreni pleaca la Sidney pentru a reprezenta Romania in finala competitiei Microsoft Imagine Cup, principala competitie tehnica din domeniul IT destinata elevilor si studentilor. Cei patru - cunoscuti drept echipa IQube - au castigat competitia nationala luna trecuta invingand celelalte 13 echipe cu un proiect de interactive learning destul de ingenios. Ieri am fost la conferinta de presa organizata de Universitatea Politehnica pentru a-i vedea pe cei patru finalisti ‘inventatori’ si a afla mai multe despre ideea lor.

Proiectul denumit LiveX Learning Platform se prezinta ca o solutie software de tip cloud capabila sa ofere un cadru de dezvoltat experimente stiintifice la pret redus. Astfel, patforma foloseste ca periferice o colectie de “cuburi” - un hardware specializat creat de ei dupa modelul cuburilor de jucarie din copilarie - care sunt prevazute cu display-uri pe fiecare fata si senzori de proximitate care le permit sa se simta si sa comunice intre ele sau, prin calculator, cu cloud-ul. Cuburile pot fi configurate astfel incat sa faca asocieri de cifre, litere sau imagini ce pot fi afisate pe display-urile lor oferind o metoda jucausa de invatare pentru varstele mici.

Nivelul de complexitate depinde insa de priceperea profesorului in a dezvolta lectii noi in interfata de tip cloud folosita de cuburi. De ex: in loc de 2+3=? poti sa realizezi reactii chimice stabilind compusii si cantitatile in care sunt adaugati si urmarind tipul reactiei. Cuburile comunica intre ele wireless si interactioneaza cu cei care le manuiesc prin semnale luminoase sau audio. Platforma insa poate integra si alte device-uri (smartphoane, tablete) care fiind deja echipate cu senzori (accelerometru, foto) devin un fel de recuzita de laborator pentru experimente de baza: masurat viteza pe un plan inclinat, descompunerea luminii, etc.

Toata inventia e gandita ca o solutie avantajoasa dpdv financiar ce poate oferi acces la educatie practica scolilor din zone defavorizate. Practic, ai nevoie de un singur laptop si de cateva seturi de cuburi, nu de un intreg laborator, pentru a opera cateva experimente de chimie, mecanica sau optica. Din cate am inteles prototipul cuburilor a costat destul de mult dar la o eventuala productie in serie s-ar ajunge la vreo 10 euro bucata. Norocul studentilor de la Fac. de Automatica si Calculatoare din cadrul UPT a fost ca firmele locale s-au implicat in sustinerea lor si i-au sponsorizat. Acum Viktor Ardelean, Lucian Bara, Remus Barbatei si Otilia Stretcu, coordonati de drd. Andrei Stancovici si conf.univ. Marius Marcu vor concura cu alte 70 de echipe din toata lumea in finala Imagine Cup de la Sidney. 50.000 de euro e premiul. Ma bucur pentru ei si sper ca, indiferent daca vor castiga sau nu, talentul lor nu va ramane neexploatat.

Vorbe intelepte

Don’t worry about the future; or worry, but know that worrying is as effective as trying to solve an algebra equation by chewing bubblegum.

The real troubles in your life are apt to be things that never crossed your worried mind; the kind that blindside you at 4pm on some idle Tuesday.

Do one thing everyday that scares you.
Sing.

Don’t be reckless with other people’s hearts, don’t put up with people who are reckless with yours.
Floss

Don’t waste your time on jealousy; sometimes you’re ahead, sometimes you’re behind…the race is long, and in the end, it’s only with yourself.

Remember the compliments you receive, forget the insults; if you succeed in doing this, tell me how.

Keep your old love letters, throw away your old bank statements.

Stretch

Don’t feel guilty if you don’t know what you want to do with your life…the most interesting people I know didn’t know at 22 what they wanted to do with their lives, some of the most interesting 40 year olds I know still don’t.

Get plenty of calcium.
Be kind to your knees, you’ll miss them when they’re gone.

Maybe you’ll marry, maybe you won’t, maybe you’ll have children, maybe you won’t, maybe you’ll divorce at 40, maybe you’ll dance the funky chicken on your 75th wedding anniversary…what ever you do, don’t congratulate yourself too much or berate yourself either – your choices are half chance, so are everybody else’s.

Enjoy your body, use it every way you can…don’t be afraid of it, or what other people think of it, it’s the greatest instrument you’ll ever own..

Dance…even if you have nowhere to do it but in your own living room.

Read the directions, even if you don’t follow them.
Do NOT read beauty magazines, they will only make you feel ugly.

Get to know your parents, you never know when they’ll be gone for good.

Be nice to your siblings; they are the best link to your past and the people most likely to stick with you in the future.
Understand that friends come and go,but for the precious few you should hold on.

Work hard to bridge the gaps in geography and lifestyle because the older you get, the more you need the people you knew when you were young.
Travel.

Accept certain inalienable truths, prices will rise, politicians will philander, you too will get old, and when you do you’ll fantasize that when you were young prices were reasonable, politicians were noble and children respected their elders.


-- parte dintr-un articol scris de Mary Schmich pentru Chicago Tribune in '97.

Despre cosmologie, religie si originea vietii

Doi autori foarte renumiti, Richard Dawkins (biolog evolutionist) si Lawrence Krauss (fizician si cercetator astronom), discuta in fata unei audiente studentesti despre ultimele teorii privind formarea universului. Doua ore de conversatie libera pe teme din cosmologie, religie, biologie, fizica care incearca sa ne ofere o privire cat mai clara asupra imensitatii de care vorbim atunci cand punem in discutie "lumea". Despre ce inseamna "suntem toti facuti din praf stelar" sau cum s-a ajuns la "dumnezeul golurilor" (God of the gaps).

In culisele Venetiei

N-am ajuns inca la Venetia dar ma fascineaza si fara s-o vizitez. E un bun exemplu de inginerie urbana neintrerupa vreme de 1500 de ani. Mai jos e un film explicativ foarte misto despre cum functioneaza orasul asta.

La ceai cu George Orwell

All true tea lovers not only like their tea strong, but like it a little stronger with each year that passes.

Daca vreti sa cititi cum se bea corect ceaiul in casa lui George Orwell poftiti aici.

Mi-a placut regula asta:

"tea — unless one is drinking it in the Russian style — should be drunk without sugar. I know very well that I am in a minority here. But still, how can you call yourself a true tealover if you destroy the flavour of your tea by putting sugar in it? It would be equally reasonable to put in pepper or salt. Tea is meant to be bitter, just as beer is meant to be bitter. If you sweeten it, you are no longer tasting the tea, you are merely tasting the sugar; you could make a very similar drink by dissolving sugar in plain hot water."

Job temporar la Siemens

Am fost chemat la apel intr-o noua campanie cu staif, una mai lucrativa asa, marca Nebuloasa si, tobee, TvDece-ii de la Cluj, Florica si Zicu. Asta inseamna ca e co-productie ardelenesc-timisoreana si oamenii astia au de gand sa ne puna la munca prin fabricile patriei, sa vedem cum se castiga banu' gros cu sudoarea fruntilor corporatiste. Si pentru ca noi romanii sunt bisnitari priceputi si facem schimb de tot felul de obiecte din '89 incoace, de la valuta la masini uzate si mai nou filme si carti, s-a trecut la ultima gaselnita, schimbul de bloggeri. As baga mana-n foc ca cel putin in domeniul asta suntem primii din Europa (ori macar in fata ungurilor si-a bulgarilor) care isi dau bloggeri imprumut pentru niste zile.

Jobul de care va zic va consta intr-o zi petrecuta saptamana viitoare, pe 16 martie, la fabrica Siemens din Cluj, dar nu una de belit ochii ci una de lucru, cu maneci suflecate, niste training si, apoi, efort fizico-intelectual concretizat intr-o crestere de productie sa punem punct recesiunii. In total suntem un personal de 5 "temporari", o cvinta timisoreana alcatuita din Dani Sima, Corina, OviSirb, subsemnatul si Alex. In mod similar 5 bloggeri clujeni vor poposi in Timisoara ca sa presteze identic, pe timp de zi, si sa deguste spiritul orasului, pe timp de noapte. Ceea ce ne doresc si noua la Cluj. E un oras... prietenos, ca sa nu zic mai mult :)). 

Lasand gluma la o parte sunt destul de intrigat de toata afacerea asta pentru ca n-am absolut nici o idee ce voi fi pus sa fac de oamenii de la Siemens. Insa am banuiala ca orice va fi se va lasa cu o experienta interesanta. Iar mediul de "uzina" moderna nu mi-e total strain, am avut niste luni bune in trecut in care am prestat in halat alb asa ca n-o sa par complet pierdut in halele alea. Ramane de vazut. Oricum cei de la Siemens sunt de apreciat pentru deschiderea portilor unor "imprevizibili" ca noi astia din blogosfera.

Bun, revin cu detalii de la fata locului. Si probabil poze, filme, barfe, niscai scandaluri, poate si-o marire de salar' sau, de ce nu, o reorientare carieristica.

Apropo, chestia asta nu se putea fara niste oameni care sa ne transporte, cazeze, hraneasca etc asa ca e bine de stiut cine e in spatele ei.

Bloggeri la Schimb este un eveniment Siemens sustinut de: Restaurant Belvedere, Porsche Timisoara, Pizza Hut, Best Western Fusion Hotel și Autonom Rent-A-Car.

Ascensiunea masinilor

Era pe cale sa fac un atac de panica la stirea ca Forbes si alte 29 de companii sunt gata sa puna pe liber niste maini umane creatoare de continut pentru a le inlocui cu mici softuri generatoare de continut care sa le acopere cateva departamente irelevante sau de stiri plicticoase fara prea multe cheltuieli. Nu m-am socat pentru ca as lucra la Forbes, ori pentru ca as citi Forbes, ci pur si simplu pentru ca daca 'strategia de business' are suces maine poimaine voi citi un roman semnat Ch1p Sc0ttspeed. Si, mai mult, ar putea fi bun... 

Asta ar fi doar o parte a problemei. Ce ne facem noi bloggerii daca masinile astea devin atat de inteligente incat se apuca sa ne ia piscoturile pe la conventii... Cand un softache priceput se conecteaza la reteaua CATV, fura cateva instantanee, inregistrea full audio, recunoaste cuvintele cheie si baga un articol in 3 secunde cu VEZI AICI! Ce mai, cred ca pot fi programabile sa-si fure si continut unul altuia, fara sa declare sursa, desi ma gandesc ca macar in cazul lor o coloana vertebrala e embedd-uita din start.

In alta ordine de idei poate iesi si un lucru bun de aici: stirile. Parca mi-as dori o redactie Antena X cu monitoare si telepromtere in fata camerelor de filmat de pe care sa curga linistite numai stiri 'obiective' si fara factor emotional, eventual recitate de o voce de lift intr-o romana de dictionar. Poate as mai deschide tv-ul.

Dar, pana una alta, noi in Romania tot pe creierele noastre ne bazam (o fi bine, o fi rau?) iar singura ascensiune a masinilor de care ne putem plange e cea din trafic. Atat, pana data viitoare va las cu bicicleta electrica Eneloop scoasa de Sanyo pe care initial am vrut s-o boicotez din principiu (cum adica dom'le sa ai bitza si sa nu dai la pedale). M-am informat insa: Eneloop nu functioneaza decat daca dai la pedale iar motorasul e un asistent pentru cand dai de greu, ceea ce mie, fecior inca in putere, nu mi se prea intampla. Deci scula pentru pensionari. Bineinteles, e utila si intr-un oras cu dealuri abrupte, asa cum e Cluju'!

D-ale carnavalului hotelier

Saptamana trecuta parca Ministerul dnei Udrea ii anunta pe hotelieri ca vor trebui sa-si instaleze ceva soft inventat de ei pentru a tine evidenta turistilor si a combate evaziunea fiscala. Era vorba de Sistemul National de Evidenta al Turistilor (deocamdata proiect de HG) prin care s-ar putea stabili in orice moment unde se afla un turist in tara asta. Poate functiona si ca o statistica in timp real a gradului de ocupare din unitatile de cazare ori o metoda de depistare a persoanelor certate cu legea care-si permit sa traga prin hoteluri. Dar sa nu ne amagim. E decat o metoda de control intr-un stat politienesc caci gestiunea datelor cadea in curtea Ministerului Administratiei si Internelor. 

Raspunsul Federatiei Hotelierilor a fost un NU hotarat si pe buna dreptate intrucat s-ar incalca dreptul la confidentialitate al clientilor si ar prejudicia relatia cu cei de buna credinta. Nimeni nu vrea sa se cazeze intr-un hotel stiind ca imediat ce-a intrat un soft a trimis tuturor celor interesati datele si locatia lui. Exista deja lege care obliga clientul sa-si ofere datele personale la check-in. Se completeaza fise de cazare, se fac copii dupa acte, daca e nevoie, dar nu alearga nimeni la Politie cu ele. In cazuri exceptionale ele pot fi puse la dispozitia autoritatilor de control: atunci cand se suspecteaza infractori, au avut loc incidente, cazuri de dezastre naturale etc... Altfel, nu vad rostul realizarii acestui timeline hotelier pentru fiecare turist in parte. E treaba lui pe unde umbla si unde doarme.

Ok, si-acum daca am incheiat spectacolul burlesc sa va dau din casa cateva chestii din domeniu meu de lucru:

- sejurul hotelier incepe la 14 si se termina la 12. informatiile astea sunt sau trebuie afisate la vedere si comunicate clientului in momentul rezervarii. desigur politica hoteliera le poate fixa si singura dar formula 14-12 e cea mai uzitata. asa ca ziua hoteliera nu tine chiar 24h ca mai trebuie sa si cureti camera iar daca vii inainte de 14 nu ai de ce sa faci scandal oricat de vedeta ai fi tu. din contra, daca primesti camera la 9 dimineata ar fi misto sa fii recunoscator pentru amabilitatea lor.

- seiful pentru depus valori e obligatoriu in toate unitatile de cazare. acum, un hostel va avea un dulap cu cheie nu un seif dar de la 4 stele in sus fiecare camera tre sa aibe seif.

- hotelul insa nu raspunde pentru valorile nedeclarate la receptie in momentul cazarii (sume mari de bani, bijuterii, electronice scumpe) si care s-au evaporat in timpul sejurului pentru ca n-au fost puse in seif. 

- apelul de trezire, chemarea unui taxi (inclusiv pentru persoane ce nu sunt cazate) si caratul bagajelor sunt servicii obligatorii si gratuite.

- lucrurile de valoare uitate in hotel si nerevendicate se pastreaza o vreme apoi sunt donate. e lege. 

- alimentele si chilotii abandonati se arunca (daca nu cumva au apartinut vreunei vedete cand probabil valoreaza ceva pe ebay - glumeeesc)

- nu cred ca mai exista hoteluri fara wifi in Romania dar in caz ca... trebuie sa aibe un loc destinat accesului internet, cu calculator, mouse etc.. oricat de jalnic ar fi.

- ehmm... in holul receptiei nu se fumeaza. teoretic. daca se fumeaza inseamna ca "nu ne pasa de ce spun europenii".

- in spatiile comune legea nu permite jocurile de noroc: table, poker, barbut, risca... 

- directivele europene indeamna a nu se schimba prosoapele zilnic pentru a reduce consumul de detergenti si impactul in mediu. la noi insa parca vad ca fiecare are propria politica asa ca... unii sunt mai zelosi, schimbandu-vi-le de cate ori e nevoie, in vreme ce altora abia daca le pasa.

Cam atat... 

Gandul matinal: barfa e sau nu sanatoasa?

Citeam ieri in ziarul Adevarul (pe care, sa fie clar, nu-l cumpar pentru "adevarul" din paginile sale ci pentru DVD-uri) un articol destul de amplu despre "barfa" si cat de sanatoasa este ea la locul de munca si in anturaj. Adica cum te scapa ea de frustrari atunci cand se intampla vreo promovare nedreapta si-ncepi sa susotesti in pauza de masa, cum socializarea le binedispune pe femei prin cresterea secretiei de progesteron (si scaderea eficientei), tot felul de studii americane care spun ca barfa favorizeaza integrarea sociala si respectul de sine etc. Si-apoi m-a lovit: barfa e supapa de evacuare a potentialului de actiune. Daca ceva ne oftica in loc sa actionam pentru remediere ne descarcam pe gura si gata. Vizibil cel mai bine in socialmedia. Daca e sau nu sanatos, n-am idee. Timpul ne va spune.

Ca fapt divers, cercetatorii britanici (!) au stabilit fara drept de apel: barbatii barfesc mai mult decat femeile. Motivul? Le place mai mult conflictul. Insa statisticile sunt cele care reflecta cel mai bine adevarul: femeile barfesc alte femei, barbatii barfesc alte betii. #truestory

Super Google Reader "omoara" feed-ul partial

Sa presupunem ca tu esti un blogger nu doar relevant dar si constiincios si scrii cam 2 articole pe zi. Minimum. Sa mai presupunem ca eu sunt un om care se vrea informat astfel ca citesc vreo 50-80 de bloguri si mai cateva site-uri necesare mie asa incat utilizez un cititor de feed. Google Reader, ofcors. Sa ne imaginam ca tu, bloggerul cu 2 articole pe zi, imi oferi doar feed partial la ele si sa prespunem ca mai sunt si altii care procedeaza la fel. E doar o chestiune de timp pana cand eu o sa ma trezesc cu cateva sute de articole in reader si pe cele partiale o sa le ocolesc pentru simplul fapt ca titlul si fragmentul preluat partial nu-mi comunica ceva interesant. Nu, chiar n-o sa intru pe fiecare din ele ca sa vad exact despre ce e vorba pentru ca ma grabesc. Asta-i realitatea.

Exact pentru asemenea cazuri mi-am instalat Super Google Reader. E o extensie de Chrome care adauga in pagina reader-ului un buton de Super Settings din care se poate bifa pentru fiecare site in parte show readable content. Asta-mi arata textul complet al articolului. Mai exista si full entry content care arata pagina completa (ca in preview). Zic ca e mai util pentru mine sa pot scana vizual chiar si un articol care nu mi se adreseaza ca cine stie... poate dau click si comentez... Sunt mai mari sanse sa actionez pozitiv din proprie initiativa, deplin informat, decat sa raspund la tentatii stiind ca sunt dus cu zaharelu'.

Mai exista o solutie de fentare a feed-ului partial prin folosirea unui tert, de ex un site ca FeedEx.net unde convertiti adresa de feed original intr-una de feed total, tertul actionand ca un caine credincios, scormonind dupa textul integral al articolului si livrandu-l in reader asa cum l-a facut mama lui. Insa cu ceva intarziere.

Voi stiti sa acordati primul ajutor?

Nu dupa ureche, nu dupa cum ati vazut prin filme sau seriale cu medici, nu din discutii cu amicii la bere ci oarecum informat si instruit de niste oameni in masura s-o faca. Ca cine stie cand ajungi intr-o stituatie neprevazuta si apoi ramai cu sechele ca n-ai stiut ce sa faci sau ai facut mai mult rau decat bine. Eu recunosc ca n-am nici o idee, adica am una asa "i know cpr" si-o imagine romantata despre respiratia artificiala aplicata unei d-re, dar totusi, traim vieti reale nu fragmente literare si nu-ti garanteaza nimeni ca n-o sa ai vreun rol principal vreodata.

In cazul asta ce ne opreste sa facem niste cursuri gratuite predate de medicii SMURD. Va puteti inscrie aici si veti fi anuntati cand se organizeaza unul in orasul vostru. O campanie initiata de Asociatia React si Vodafone.

Buna ziua, as dori sa rezerv un igloo

Probabil genul asta de telefoane primesc receptionerii de la Igloo Hotel, un biznis care nu se putea pune pe picioare decat intr-o tara dincolo de cercul polar si cu multa zapada gen... Finlanda. Hotel Kakslauttanen e mai bine spus un satuc de vacanta cu 40 de cabanute din zapada, lemn sau sub forma de igloo in care singura grija de pe lume ar putea veni din partea renilor voyeuri. Avantajul unui acoperis tip cupola din plexiglas transparent si termoizolant e insa mai mult decat apreciat in momentul in care sezi noaptea in pat si privind cerul lapon te benoclezi la luminile nordice. Daca ai si iubita langa tine o asemenea noapte ti-o poti bifa in bucketlista ce-o vei lasa mostenitorilor.