O lansare (de) la mare înalțime

În ceea ce-a fost probabil una din ultimele zile frumoase ale unei veri(!?) prelungite și capricioase (27 septembrie), Cramele Recaș au scos pe piața cel mai nou vin produs de ei, vinul dulce pentru desert Conacul Ambrozy, o premieră pentru podgoria timișeana și unul din puținele vinuri de acest tip din țară. Pe cât de diferit e noul vin pe atât de inedită a fost lansarea în sine, organizată în tandem cu firma Dinner in the sky Romania, unicul deținător al licenței pe România pentru exploatarea conceptului belgian de “dineuri la mare înălțime”. 

Venirea lor în Timiș e o premieră pentru zona asta a țării și-ar putea fi chiar o raritate, programul lor fiind foarte încărcat în ciuda prețului piperat (200 Euro/loc) pe care-l impune toată desfășurarea logistică. Printr-o serie de concursuri organizate pe facebook de Cramele Recaș și PRbeta Agency 20 de persoane au caștigat invitații la #brunchinthesky, numele mediatic sub care se deghiza degustarea nou-venitului Ambrozy. Aventura urma să se petreacă în mijlocul Cramelor, printre dealurile cu viță de vie unde o macara de 60 de metri urma să ridice masa-platformă cu invitați la o altitudine cât mai apropiată de ambițiile celor din Recaș.

Împreună cu alți bloggeri și oameni din presa locală am urcat și eu la “masa zburătoare” - o instalație de 6,8 tone cu 22 de locuri pe scaune, pupitru pentru DJ, hamuri pentru fotografi, acoperiș de plexiglas și capabilă să reziste la vânt de 20 m/s - și m-am lăsat în mâinile sigure ale macaragiului. Vă spun sincer, la macarale mărimea chiar contează. Monstrul care ne ridica pe noi abia dacă incăpea în vreo poza însă comenzile erau atât de fine încât nici la ridicare nici la coborâre n-am simțit vreo smucire. Departe de senzația dintr-un roller-coaster, levitarea noastră era mai degrabă un balet la mare altitudine.

În total am petrecut cam trei sferturi de oră sus în aer, la vreo 50 de m de sol, iar senzația și priveliștea sunt greu de descris. Hectare întregi de vie la picioare (10 km2), un cer albastru cu foarte puțini nori și un soare de amiază, tomnatic și deloc dogoritor. Chiar și legat cu vreo 3 centuri de siguranță faptul că picioarele-ți atârnă în gol e de natură să-ți lase un gol în stomac. Gol pe care însă l-am încălzit repejor cu niște Ambrozy, asortat desigur cu aperitive potrivite.

Întâlnirea a fost prezidată chiar de directorul general al Cramelor Recaș, dl Ioan Georgiu, singurul șef de podgorie pe care l-am auzit spunând că 2014 a fost un an bun, în ciuda vremii schimbătoare. Nu extraordinar, dar bun. Despre vedeta întâlnirii ne-a spus câteva vorbe somelierul oficial al Cramelor, dl Stelian Ștefan, specialist de tradiție, cu șorț și lanț de breaslă de care atârna nelipsitul tastevin. Conacul Ambrozy, care poartă numele unui conac din Remetea Mare, este un Sauvignon Blanc dulce și parfumat de culoare aurie, bogat în arome și foarte lunecos pe gât în jos. Am fost surprinzator de încântat de el iar pretul care se vehicula (100 de lei/sticlă) m-ar putea convinge să-l consum la ocazii speciale.

Foto: Radu Badoiu (PRbeta) si Seba Tataru.

'I am Jack's smirking revenge'

Cand m-a sunat Jack (bine, nu el personal dar cineva care vorbea in numele lui) sa ma invite la petrecerea organizata de ziua sa in Timisoara am fost nevoit sa refuz. Chestii legate de job, firesc. Bucuros ca am scapat de stresul cu cadoul si obligatia de a socializa cu oameni pe care nu-i cunosteam - chit ca imi era insa putin cam ciuda ca ratam concertul lui Artanu - am uitat de mentiunea "surpriza" si de faptul ca-mi dadusem adresa personala unei domnite de la PR. Evenimentul a trecut, cheful s-a tinut bine-mersi si in absenta mea, Jack Daniel's a mai imbatranit un an (multi inainte mosule!). Azi insa 'razbunarea' lui Jack pentru propria-mi absenta s-a facut simtita. Prin curier, sau proxy, cum ii zice mai nou in plan international. O sticla din cel mai pur whiskey produs in Lynchburg, TN, ma astepta la usa si in semn de buna primire l-am salutat pe Mr. Jack filmand clipul de mai sus. Din cate se poate observa pe sticla... n-a iesit chiar din prima. Sau a doua... Abia dupa a treia m-a lovit inspiratia... A patra e final cut. Daca eram #masterchef coceam un whiskey cake. Nefiind bucatar incerc sa fiu actor. Si regizor. Si producator. Buget: cateva cuburi de gheata, niste whiskey si vreo 3-4 chibrituri. Hai, la multi ani!

PRbeta 2014 - Power of resources

Anul asta editia a patra a Conferintei PRbeta a suferit o schimbare semnificativa in ce priveste abordarea comunicarii pe care o preda in panel-urile de discutii si workshop-urilor sustinute. Astfel, in mod repetat de-a lungul programului, atentia a fost directionata catre importanta resurselor de care o firma sau o organizatie dispune in vederea comunicarii. Faptul ca nu toti speakerii s-au adaptat formatului “power of resources” e mai putin important. Ceea ce conteaza cred ca e daca auditoriul si-a filtrat in minte ceea ce trebuia din prezentarile lor astfel incat sa depisteze resursele folosite si modul in care au contribuit la o actiune de comunicare sau activitatea desfasurata.

Desigur ca, fiind la origine o conferinta despre “public relations”, accentul a fost vizibil pus pe PR, ceea ce nu e deloc un lucru rau, doar ca de la un an la celalalt teoria fiind aceeasi singurele lucruri care se schimba afara de speakeri sunt studiile de caz care pot informa eficient asupra bunelor si relelor practici din comunicare. Iar pe mine personal cam alea ma interesau. Al doilea punct de interes a fost, desigur, prezenta a 4 echipe de organizatori de festivaluri, ale caror rezultate le-am putut testa pe cont propriu in anii trecuti (vorbesc de TIFF, SzigetFest si Plai Festival ca la Ideo Ideis inca n-am fost).

Pana la ei insa conferinta a avut de trecut prin sectiunea de branduri si trenduri in comunicare unde Cristina Putan a dezvaluit cateva rezultate interesante obtinute in urma unui sondaj facut printre timisoreni privind brandurile locale. Se consuma extrem de multa cafea Segafredo (50%), se bea Timisoreana (23%) si Terapia mai putin decat ma asteptam si inca se ofteaza dupa fosta Kandia desi lumea prefera Milka (33%). Se pare ca sustinem declarativ foarte multe branduri locale/nationale dar consumam in draci produse ‘de afara’. Interesant mi s-a parut ca doua nume noi pe piata - La Căpițe (un venue de concerte in aer liber) si SuppaBar (un local ce vinde supa la pachet) - sunt deja considerate branduri in ascensiune. Cred ca ar fi important de constientizat ca una din resursele importante in turismul local sunt tocmai brandurile locale.

Tot despre branduri a fost si prezentarea lui Mikey Hash de la Doza de Haș. Practic Doza e un brand national acum (600.000 de abonati pe youtube, 300.000 de fani pe FB) iar Mikey e un vlogger caruia i se cer autografe pe strada. Ce fac ei acolo (zic “ei” pentru ca sunt o echipa pana la urma), pe langa comentarea diferitelor clipuri descoperite pe net sau a stirilor din presa, e o promovare subtila prin plasare de produse intr-un context umoristic, relaxat si asumat ale unor marci pe care le agreeaza. In cazul lor resursele sunt carisma lui Mikey si creativitatea in generarea de content regulat si original.

Stefan Stroe de la Incandescent Media ne-a vorbit despre Managementul comunitatilor evidentiind legatura functionala intre Comunitati - Cauze sociale - Voluntariat - Lideri si insistand asupra nevoii de lideri cu rol participativ, inspirational si nu doar posesori de diplome sau cu putere politica/economica. A atras atentia asupra faptului ca tinerii duc lipsa unor modele pe plan local demne de urmat. Si el a oferit niste date statistice, mai vechi ce-i drept, privind activitatea de voluntariat: in 2008 aprox. 11% din romani declarau ca au facut voluntariat anul trecut insa dintre ei 43% pentru biserica si 17% pentru scoala. Totusi am descoperit ca in Timisoara exista si locatari care isi fac singuri curatenie pe scara blocului prin rotatie. Exista sperante, asadar.

Tot Stefan Stroe a dat un exemplu personal de voluntariat cu proiectul “Pune centura” nascut din calitatea sa de tatic si din propriile observatii asupra traficului bucurestean. Un sondaj realizat cu studenti a scos la iveala ca in jur de 70% din soferii parinti nu-i puneau centura copilului cand circulau cu masina, lucru impardonabil. Educatia si bunul simt par a fi resurse insuficient explorate.

Al doilea panel de discutii a avut drept subiect directii noi in comunicare culturala iar ca invitati organizatorii a patru festivaluri foarte cunoscute in Romania (Tiff, Ideo Ideis, Plai si SzigetFest din Ungaria). Primul a vorbit Cristian Hordila de la TIFF mentionand doua lucruri care mi-au starnit imediat curiozitatea si anume faptul ca initiativa Salvati Marele Ecran va fi documentata de Alexandru Belc in filmul documentar Cinema, Mon Amour si in al doilea rand proiectul From the shadows, un documentar care-si propune sa treaca in revista istoria muzicii hip-hop din Romania. Despre TIFF ar fi prea multe de spus dar voi rezuma ca e o sarbatoare a filmului in Cluj si o experienta ce trebuie savurata pe cont propriu.

Ideo Ideis, un festival de teatru cu si pentru tineri, a fost fondat in Alexandria de catre doi tineri de 15 si 18 ani la vremea aia: Andreea Bortun si Alex Ion. Scopul declarat: educatia alternativa prin arta. Ajuns la a noua editie, festivalul a crescut de la an la an si s-a bucurat de sprijinul activ al comunitatii dar si al numelor mari din teatru. Marcel Iures a devenit mentor spiritual si presedinte de onoare implicat insa activ in festival iar Jeremy Irons le-a trimis un mesaj video de sustinere si felicitare. In cazul lor resurse extrem de utile se dovedesc a fi chiar acesti ambasadori (endorseri).

Plai Festival a fost reprezentat tot de fondatorii sai, Andreea si Norbert Tako, care au parcurs istoria Plai de la conceptie pana la editia curenta, punctand ce a mers, ce au gresit si ce sperante au pe viitor. De doi ani incoace Plai reuseste sa fie sold-out, cel putin in una din zile atingand plafonul maxim de 5000 de spectatori iar planul e sa se mentina la acest nivel. Nu a fost asa de la inceput iar Tako a inteles pe propria piele ca uneori bugetul de care dispui nu garanteaza succesul daca managementul banilor e defectuos. Intre resursele identificate de ei stau destul de sus partenerii locali (cel mai vechi si mai de incredere e Penitenciarul Timisoara!) relatiile de networking, creativitatea si, bineinteles, voluntarii intre care multi au deja o vechime. Tot la PRbeta cei de la Plai au dat startul campaniei #culturaaccesibilizata prin care impreuna cu prietenii de la Asociatia Ceva de Spus se vor stradui sa accesibilizeze evenimentele lor pentru persoanele cu disabilitati.

De la Sziget au vorbit Nora Pinter si Zsuzsa Kover, doua fete din echipa de management cultural (numara 50 de persoane) care au accentuat faptul ca de la inceput organizatorii au dorit ca Sziget sa nu fie doar un festival muzical ci o comunitate de oameni uniti intr-o experienta foarte diversa. De aceea Sziget a fost bine integrat in infrastructura orasului Budapesta transformandu-l intr-un cartier general si o destinatie turistica ravnita o intreaga saptamana din luna august. Cifrele sunt impresionante - 100 de live acts si 300.000 de vizitatori in 2013 - vorbind de unul dintre cele mai populare festivaluri din Europa, cu precizarea ca abonamentele Sziget ofera si nenumarate facilitati privind cazarea, transportul si accesul in muzeele din oras. Succesul lor e contabilizat de numerosii “pui” pe care i-a facut Szigetul: Volt Festival la granita cu Austria, Gourmet Festival (gastronomic), Balaton Sound Festival (Best European Medium-sized Festival in 2012) sau B.My.Lake (muzica electronica pe Balaton). Sziget e un fenomen cultural est-european si cea mai importanta resursa a lor cred ca a fost locul de desfasurare: o insula pe Dunare, in mijlocul orasului, dar atat de rupta de urban incat treci un pod si esti parca transportat intr-o oaza verde de odihna distractie si relaxare. Iar oferta de distractie e atat de mare incat o intreaga saptamana nu garanteaza asimilarea completa a experientei.

In a doua parte a zilei de conferinta am ales instinctual una din salile in care s-a vorbit despre campanii cu buget redus si nu am regretat deloc intrucat speakerii au fost extrem de interesanti. Monica Jitariuc de la The Practice a deschis discutia stabilind cateva lucruri generale pentru cei lipsiti de buget dar care vor sa comunice eficient. Totul tine de sistematizarea muncii si setarea asteptarilor: ce vrem, ce ne trebuie, ce se poate face si daca ne aduce rezultatele sperate. Daca n-ai bani inseamna ca trebuie sa ai o idee geniala care nu e nici ea ieftina, consumand timp si efort mental. Mai departe a oferit cateva spete extraordinare ca exemplu de idee geniala implementata cu bani putini si care a adus un castig neasteptat: Red Paper Clip, The million dollar homepage.

Tot despre campanii geniale cu bani putini a vorbi si Mihnea Gheorghiu, director de creatie la Publicis Bucuresti, un tip destept si non-conformist pe care mi-a facut placere sa-l ascult. Prezentarea lui a mizat pe faptul ca multi dintre cei care vor sa comunice gandesc in forma de ambalaj scump pentru ca nu-s obisnuiti sa faca poveste. “Cel mai ieftin lucru pe care-l poti avea e o idee” asa ca de ce n-ai pastra-o ieftina. A vorbit despre experienta lui proprie si de faptul ca cei de la creatie trebuie sa fie preocupati de ce se intampla cu ideea lor mai departe, de implementare. Cateva sfaturi ca “din facut inveti mai mult decat din gandit”, “creativitatea e un muschi care trebuie antrenat” si “cantitate, apoi calitate!” ar trebui sa dea... de gandit. Cu alte cuvinte Mihnea recomanda sa nu lasi niciodata ideile care ti-au placut in sertar, intotdeauna sa incerci sa le executi intr-o forma sau alta. Cu cat mai mult faci cu atat esti mai aproape de ideea geniala. La final a venit si el cu cateva exemple extrem de sugestive: Marea Falfaiala de ex, in care de Valentine’s Day instalau in P-ta Romana, la Coloane, jocul Flappy Bird gratuit pe telefoanele celor forever alone. Un exemplu insa mai serios a fost cel al restaurantului Comodo din New York care a capatat notorietate internationala introducand primul meniu pe Instagram. Acum au rezervari pe patru luni inainte. Buget: cat i-a costat sa printeze pe meniuri un hashtag catre Instagram si sa-i lase pe consumatori sa faca singuri promovarea. Resursa identificata la el mi-a parut determinarea, intrucat dupa vorbele sale "nu exista un om mai creativ decat altul, ci doar unul mai determinat decat altul".

Sigur ca ce-am povestit eu pana acum e doar un fragment din ce s-a intamplat la conferinta. Au fost undeva la 30 de speakeri si sustinatori de workshop-uri iar fiecare din ei a avut publicul sau. Cei de mai sus mi-au castigat mie interesul. Multumiri organizatoarelor (Oltea, Cristina, Alexandra), voluntarelor PRbeta si baiatului de la tehnic, Tudor Sirb, care s-au ocupat ca totul sa decurga lin si fara incidente... Good work, everyone.

A patra ediţie a Conferinţei PRbeta este organizată de PRbeta Agency, cu susţinerea Romtelecom, Microsoft, Timişoreana, Fornetti, PayU, Autonom Rent a Car şiTourmaline Boutique.

Parteneri media: Ctrl-D, TION, PR România, 24-FUN, Cursuri şi Certificări, Zelist Monitor, IQads, Smark, OSUT, Romanian Copywriter, Wall-Street şi Studentie.ro.

A doua editie Timisoara Brands Tour

Ar fi fost pacat daca Timisoara Brands Tour ramanea un eveniment singular, petrecut in 2013, iar organizatorii nu gaseau timpul si energia sa mai puna la punct o a doua editie. Pacat pentru ca i-ar fi lipsit pe niste prieteni de inca o ocazie sa viziteze Banatul si sa-i cunoasca cateva din locurile uitate. Pacat pentru firmele din oras implicate care au fost astfel motivate sa devina creative in prezentarea business-ului lor in fata unor oameni care n-au nici un alt interes, afara de o oarecare curiozitate. Si, nu in ultimul rand, ar fi fost pacat pentru ca n-as fi avut nici eu sansa sa ma reintorc pe dealurile Recasului, intre vii, la un pahar de vorba cu Marius Pasca, sef sector turism la Cramele Recas.

Daca anul trecut TmBrandsTour s-a orientat pe sport si cultura, de data asta doamnele de la PRbeta Agency au tintit latura turistica, multietnica, atragand in proiect si echipa prinbanat.ro care sa-i conduca pe blogerii participanti intr-o drumetie prin cateva dintre localitatile Banatului sarbesc despre care sper sa cititi la cei care au participat. Pana la partea asta insa programul a continut obisnuitele “vizite de lucru” prin fabrici.

Prima vizita a fost la fabrica Fornetti din Satchinez, aflata la vreo 15 km de Dudestii Noi si la capatul unui fost drum agricol care continea mai mult gauri decat asfalt. Fabrica era in zi libera dar si-a chemat de-acasa un schimb de muncitori, chestie care pe mine m-ar fi enervat putin dar care asupra lor nu parea sa produca frustrari. In mare parte munca acolo e semi-automatizata dar uneori e nevoie sa te mai si murdaresti pe maini. Se lucreaza in 3 schimburi la o productie maxima de 100 de tone pe zi care sa asigure aprovizionarea celor 600 de magazine din Romania dar si a pietelor din Bulgaria si Ungaria. Dincolo de certificari ISO si explicatii tehnice care nu cred ca intereseaza cititorii acestui blog exista insa ideea de afacere: franciza Fornetti costa 500E + 2000E garantia pentru echipamentele primite in folosinta (cuptoare, congelatoare etc). Nu-ti trebuie decat un spatiu de minim 15mp si un ‘patiser cu diploma’ ca sa incepi sa coci. De copt s-a copt si la #tmbrandstour caci fetele n-au rezistat mult in fata cuptorului electric si-au produs imediat cateva zeci de fornete fierbinti din care sa ne ospatam pe drum spre Recas.

La Recas ne-au primit din nou in loc insorit si cu verdeata, la o masa campeneasca care sa afirme inca o data daca mai era nevoie deschiderea oamenilor de-acolo catre agro-turism si turism viticol. Cu un pahar de Cabernet Sauvignon in mana, Marius Pasca, gazda noastra pe plantatiile de vita de vie, si-a inceput povestea fantasticelor locuri si vinuri din zona (1000 ha intinse peste dealuri jur-imprejur). Discutia a continuat, dupa turul instalatiilor, in fostele hrube ale podgoriei atestate de la 1447, amenajate acum in vaste sali de ospat unde-ti pierzi si semnalul la telefon odata cu simturile. Am degustat (foarte discret, intrucat eram sofer) din cateva vinuri extrem de laudate ca spumantul alb Sole, aromatul Chardonnay si savurosul Solo Quinta, fiecare insotit de o prezentare pasionata facuta de profesionistul si entuziastul domn Pasca. Ani la rand m-am intrebat de ce fiecare grup de romani sau straini venit in Timisoara era luat pe sus de gazde si dus la Recas. Cuvintele sunt de prisos:

Fabrica de Bere Timisoreana a fost, ca de obicei, cu portile deschise dar subsemnatul n-a mai vizitat-o. Impresia de prima oara ramane valabila.

Turul brandurilor nu ar fi fost complet fara o intalnire cu dna Simona Neumann, directorul executiv de la Asociatia Timisoara CCE2021. Din spusele ei munca celor din Asociatie consta in prezent in elaborarea strategiei de dezvoltare culturala in vederea depunerii dosarului de candidatura in 2015. Pana acum s-a desfasurat o campanie de informare a cetatenilor privind acest obiectiv, s-a realizat un studiu sociologic privind impactul public al candidaturii, s-au atras sustinatori si parteneri din mediul privat, mediul universitar si din cadrul societatii civile iar in continuare se urmareste identificarea unor poli culturali locali in jurul carora sa se planifice strategia. Pana in toamna ar trebui sa fie insa finalizata asa ca o astept cu interes si ma pronunt atunci. Deocamdata imaginea oferita e destul de vaga, schitata in linii mari pe concepte generale si abstracte ca strategie si viziune si sper ca in curand sa existe ceva concret despre care sa putem vorbi.

Foto credits: Flavius Neamciuc

Acest proiect a fost realizat de PRbeta Agency în colaborare cu Prin Banat.
Branduri participante: Timișoreana, Cramele Recaș, Fornetti, Asociaţia Timișoara Capitală Culturală Europeană
Parteneri de mobilitate: Autonom-Rent-A-Car
Parteneri:Farmec, Hotel Timişoara şi Restaurant Sabres
Parteneri media: 24-FUN, Ctrl-D
Timișoara Brands Tour este o franciză a Cluj Brands Tour, un concept marca TVdece
Fotografii: Flavius Neamciuc

'Vinul este o fiinta vie'

S-ar putea sa nu fiu complet de acord cu ce spunea Zoli aseara la o degustare de vinuri organizata de Incubator107 la Carturesti, si anume ca natura trebuie privita cu smerenie, insa argumentele sale referitoare la vinul ca o fiinta vie le primesc cu bucurie. Cand esti literalmente indragostit de un hobby sau de o profesie si cand cunosti atat de multe despre obiectul acesteia e inevitabil sa-i gasesti atribute vii si sa-l privesti ca pe-o fiinta, ca pe-un companion. Un vin se naste, se maturizeaza, imbatraneste si chiar moare (daca nu e pastrat corespunzator). Un vin respira, un vin inspira, un vin creaza stari in noi, intocmai ca un om. Fair enough. Nu e prima data cand natura noastra de fiinte rationale ne face sa antropomorfizam lumea inconjuratoare.

Am aflat insa multe lucruri interesante aseara, lucruri pe care sunt incredintat ca le-as fi putut descoperi si de unul singur pe interneti insa probabil nu cu la fel de multa satisfactie si interes. E o diferenta intre o cautare sistematica manata de o curiozitate intelectuala si o discutie calda, gen maestru-ucenic, in care unul transmite cunoastere celuilalt insa la pachet cu un strop din pasiunea care-l anima. Si, bineinteles, cu multi stropi dintr-o licoare care nu inceteaza sa inspire cautarea adevarului (in vino veritas) transformand astfel simpla curiozitate in cercetare empirica.

Am clarificat in sfarsit natura distinctiei intre vinurile seci, demiseci, demidulci si dulci. E vorba de cantitatea de zahar rezidual ramas in vin dupa fermentatie: sub 4g/l e sec, intre 4-12 g/l demi-sec, intre 12-45 g/l demi-dulce iar peste 45 g/l e dulce. O noutate a fost insa afirmatia ca nu toate vinurile devin mai bune cu trecerea anilor. Cele mai multe vinuri din comert trebuie baute in anul urmator celui de productie pentru ca altfel isi pierd din prospetimea aromelor. Unele sunt facute pentru a fi baute intr-o perioada de 5 ani in vreme ce cateva sunt destinate invechirii. Asa ca e mai bine sa intrebi un specialist daca vrei sa colectionezi ceva pe viitor.

Am primit si niste sfaturi despre pastratul vinului:

- in alta camera decat bucataria, la intuneric si la o temperatura intre 10-12 grade (ideal, insa nu e o problema daca ea fluctueaza pe durata intinsa in timp);

- sticlele trebuie culcate pentru ca dopul sa fie umezit si astfel sa nu se usuce.

- daca ai un vin rarisim si vrei sa bei din el putin cate putin e bine sa scoti aerul din sticla (exista un dop cu un fel de pompa care evacueaza aerul).

In ce priveste servirea vinului:

- nu se bea un vin imediat ce-ai deschis sticla. unele vinuri se lasa cel putin jumate de ora sa respire, altele chiar si o zi intreaga in decantor; contacul cu aerul transformand vinul.

- o sticla de vin agitata are un alt gust decat una linistita.

- cand torni in pahar si tii o mana la spate onorezi niste reguli indepartate cand paharnicii erau suspectati ca otraveau mesenii.

Fara sa o mai lungesc, am degustat aseara 3 vinuri: un Sauvignon Blanc de Recas, un Cabernet Sauvignon de Alira si un Tokaji Aszu unguresc dulce ca mierea.

Sauvignon-ul de Recas era un vin alb, sec si acrisor, cu arome de citrice si numa' bun de baut vara la un sprit. Lumea zicea ca ar merge bine c-o salata sau niste peste. Tind sa fiu de acord.

Cabernet-Sauvignon-ul de Alira era un vin rosu rubiniu, sec si corpolent si cu arome de fructe de padure si mere padurete de-ti facea gura punga. Nu m-as fi vazut in compania lui fara o friptura in sange sau niste branza mucegaita ca sa compenseze gustul astringent. Asta a fost un vin care s-a decantat vreo jumatate de ora inainte de a-l bea. Costa vreo 40-50 de lei.

Vedeta serii a fost ungurul Tokaji Aszu, un vin auriu licoros, dulce ca mierea care mi-a amintit de Nectarul de Transilvania de la Liliac, degustat anul trecut intr-un loc de vis din judetul Mures. Metoda de productie a ungurilor e insa usor diferita. Tokaji Aszu se obtine din soiul Furmint si isi trage gustul de la boabele de struguri “botritizate” adica atacate de un mucegai nobil (Botrytis cinerea) care le face sa se usuce pe ciorchine, concetrand zaharul si aciditatea. Oamenii culeg doar aceste boabe de pe ciorchin si le tescuiesc separat, incet si sub efectul propriei lor greutati, apoi adauga esenta rezultata la vinul obtinut din struguri “sanatosi” si pun intregul amestec la macerat si maturat in butoaie de lemn (vreo 2 ani). In functie de cate cosuri de boabe “mucegaite” se adaugau in trecut, cand nu existau intrumente de masurat cantitatea de zahar din vin, la un butoi dinasta, vinul e clasificat cu numar de 3 pana la 6 “putioni” (denumirea cosului respectiv in maghiara), chestie care indica dulceata lui. Noi am baut unul cu 3 “putioni”, deci nu cel mai dulce (intre 45-90 g/l). Interesant insa e ca pe langa dulceata, vinul asta are si o aciditate peste medie care-l echilibreaza si te face imediat sa salivezi si sa mai inghiti o tura, eventual sa mai iei o gura. Cu alte cuvinte, they make  sweet chemistry. O sticla de Tokaji Aszu s-ar gasi la unguri cu echivalentul a 40 de lei, la noi insa cred ca e cam dublu. Merge bine cu un desert… o prajitura, un piscot, ceva usor...

Eu, ca bautor de vinuri rosii seci, in general, nu beau vinuri dulci decat fierte si pe timp de iarna. Insa vinurile astea de desert sunt dracu gol in piele de femeie, atata sunt de ispititoare. Ma indoiesc ca voi fi dispus sa dau o suma de bani piperata pentru un astfel de vin, fara vreo ocazie speciala care sa justifice gaura in buget, insa dupa fiecare degustare din-asta mai mieroasa, parca-mi vine sa intru in prima enoteca ivita in cale. Bine ca poftele mele dionisiace pot fi usor satisfacute cu o sticla de Merlot sau o Feteasca neagra ca altfel as da in diabet.

Avertisment: consumul discret de alcool nu dauneaza grav societatii

Cel mai bun roman romanesc din 2012

In "procesul" intentat de Asociatia Casa de Cultura & friends literaturii romanesti, asa cum s-a prezentat ea in anul 2012, juriul format de 23 de blogari (eram 24 dar unul s-a "recuzat") a deliberat astfel: cel mai memorabil roman lansat in 2012 in Romania si castigator al Premiului Augustin Fratila in 2013 este cel al scriitorului Radu Aldulescu, 'Cronicile genocidului' (Ed. Cartea Romaneasca). "Condamnarea" (autorul a marturisit ca se simte inspaimantat) a avut loc aseara, dupa ce organizatorii au adunat punctajele acordate de blogari celor 5 romane finaliste. Competitia a fost destul de stransa, din calculele mele reiesind ca doar 2 puncte (73p fata de 75p) au despartit-o pe Alina Nedelea si Soseaua Catelu 42, unul dintre cele mai populare debuturi literare ale anului, de consistentul premiu de 10.000 de euro oferit de compania Philip Morris Trading. Nici celelalte romane n-au fost departe deloc astfel ca se pot trage cateva concluzii: toate au fost stralucite, toate au fost slabe, blogarii sunt divizati si nu se pot pune cu nimic de acord... adica..oameni..

Modul de notare a constat in acordarea fiecarui roman a cate unei note intre 1-5(maximul), adica ordonarea lor pe o scara valorica dupa orice criteriu avea blogarul chef: placerea lecturii, tehnica scriiturii, frumusetea copertii, randomizare sau whatever.. Dupa skillurile fiecaruia. In fine, voturile mele insa arata asa:

5.  “Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu, Editura Cartea Românească, 2012
4.  “Hotel Universal”, de Simona Sora, Editura Polirom, 2012
3.  “Şoseaua Căţelu 42”, de Alina Nedelea, Editura ALLFA, 2012
2.  “Omar cel orb”, de Daniela Zeca, Editura Polirom, 2012

1.  “Craii şi morţii”, de Dan Stanca, Editura Cartea Românească, 2012

Am asezat Cronicile pe prima pozitie pentru faptul ca mi-a parut cel mai aproape de un roman bine inchegat, cu cap, mijloc si coada, cu personaje pitoresti si vii, autentic si care efectiv spunea o poveste evocand totodata niste realitati din epoca post-decembrista. Am petrecut insa ore placute lecturand si celelalte romane singurul pe care n-am putut sa-l diger fiind Craii si mortii, pesemne datorita lacunelor mele legate de romanul lui Mateiu Caragiale pe care am inteles ca-l oglindeste.

N-am termen de comparatie cu editia de anul trecut (n-am participat, n-am citit) dar cred ca-mi voi indrepta atentia catre finalistele de-atunci pentru ca sunt niste guri care zic ca selectia de atunci ar fi fost mai buna. Carcoteli dar ramane de vazut. Astea fiind zise, treaba mea e implinita.. La revedere si puneti mana pe carti... Stiti voi, te fac ne-prost..

Degustator autorizat de whiskey irlandez

Vara cam asa stau lucrurile: daca nu te suna vreun amic sa iesi la o bere te cauta un producator de bauturi fine sa participi la degustarea celui mai recent sortiment bagat pe piata romaneasca. Am acceptat fara rezerve invitatia celor de la Jameson si m-am inscris pentru unul din locurile de degustator fruntas in autobuzul parcat aseara in Piata Unirii. Nefiind bautor de tarie si nici prea cunoscator al marcilor de whiskey decizia mea a fost sustinuta de un interes neobisnuit pentru istoria bauturilor alcoolice, curiozitatea care mi-a fost satisfacuta de un material video informativ vizionat in autobuz si de prezentarea gazdelor, urmata de degustarea aferenta.

Ironia face ca cea mai vanduta marca de whiskey irlandez sa fie la origine produsa de un scotian emigrat in Dublin, John Jameson, care la 1780 a preluat o distilerie locala si-a transformat-o radical devenind unul din cei mai mari producatori din lume (vinde 32 milioane sticle/an). Whiskey-ul Jameson se face din orz in principal la care se adauga in functie de sortiment mici cantitati de porumb. Borhotul este triplu distilat (una din inovatiile aduse de Jameson la inceputuri), lucru care-i asigura o puritate si o finete foarte bune. Invechirea se face in butoaie folosite de bourbon sau scotch din lemnul carora isi trage aromele. Jameson nu foloseste butoaie noi pentru a nu imprumuta din iuteala lemnului proaspat.

Sortimentul degustat a fost un Jameson Select Reserve, un whiskey premium putin mai exclusivist decat cel aflat deja pe piata, cu o culoare ceva mai inchisa, de chihlimbar, si un gust de fructe exotice usor afumat. Am inteles ca in cazul sau procentul de porumb era mai mare decat se obisnuia iar butoaiele in care se invechea erau arse inainte de utilizare. Desi whiskey-ul se bea in mod normal sec nu am refuzat nici combinarea sa in diferite cocktailuri dintre care mai interesant a fost cel cu suc de cramberries si o felie de lime. Pentru sexul frumos cred ca e o alegere mai buna decat cu energizant... Noi barbatii ar trebui sa ne limitam la sec sau cu gheata iar daca ne iese pe nas (desi Jameson e prea delicat ca sa iasa pe nas) ar fi indicat sa ne intoarcem la bere. Tariile nu sunt pentru toata lumea.

Ca o nota personala as vrea sa adaug ca tipul asta Jameson nu pare sa fi fost scotian verde. Una din inovatiile sale in materie de business, lucru pentru care a ramas in memorie, a fost faptul ca impartea castigurile dar si bautura cu angajatii sai, ceea ce l-a facut foarte iubit si respectat. Asa directori mai rar vezi. Iar blazonul familiei (obtinut in urma luptelor cu piratii pe la 1500) si al distileriei - sine metu (fara frica) - e cel mai bine integrat in campania publicitara a marcii, seria de reclame/povesti tall tales dintre care una se poate viziona mai jos:

Eu nu sunt fan Lidl, sunt client

Trebuie sa traiesti intr-o pestera sau sub o piatra ca sa nu fi remarcat stirea zilei de duminica, anume ca lantul de magazine Lidl Romania a facut un milion de fani pe facebook. De ce ar fi asta important eu unul nu pricep, mai ales ca nu a fost o crestere organica produsa de clienti multumiti transformati in fani pentru a fi "mai aproape" de magazinul lor ci a venit in urma unei campanii glorioase in online si a unei luni de concerte prin diferite orase din tara. Nu stiu, poate imi explica cineva de ce e important pentru un magazin de discount care vinde 'de toate' - de la alimente la produse de gradinarit si de la haine la accesorii auto - sa aibe o asemenea masa de prieteni online.. in Romania. Pentru contrast, Lidl are mai multi fani in Romania decat in Italia si UK la un loc, tari in care exista fix 1080 de magazine, cam de 8 ori cat aici.

Nu cred ca gresesc cand spun ca in cazul supermarketurilor ce conteaza pentru client sunt proximitatea si preturile. Nu conteaza mai deloc "brandul", reputatia, awareness-ul, cat de cool si prietenos esti in online etc atunci cand te duci sa-ti iei un sixpack de bere si niste mici, doua perechi de chiloti si-un kil de banane... Conteaza oferta, cat de repede te intorci acasa si daca iti mai raman bani de tigari! Eventual sa nu fie acra casierita... E absurd sa crezi ca-ti vei fideliza atat de bine clientela incat sa ignore alt hypermarket mai apropiat si cu preturi mai bune ca sa cumpere de la tine. Brandul de supermarket nu e o garantie a calitatii. Nu mergi la Billa pentru ca parizerul de-acolo e mai bun decat parizerul de la Profi. Ba din contra, bati 2 km pana la Kaufland pentru ca in revista din posta au berea ta preferata la reducere.

Eu nu sunt fan Lidl. Sunt insa client Lidl. Am un magazin la fix 200 de metri de mine. Merg zilnic pe-acolo pentru ca e foarte aproape. Anul trecut insa mergeam la Penny, care-i la vreo 500 de metri. Cand nu era Penny mergeam la Billa sau la Profi. Iar acum multi, multi ani mergeam la Metro, ca tot omu... 10 km mai departe. Chiar nu ma intereseaza ce fac aceste maganzine in social-media. Pe facebook, cel mai bine reprezentat segment de varsta in randul fanilor Lidl este 18-24 de ani. Ma indoiesc ca el este si segmentul cu puterea financiara necesara care sa furnizeze clienti reprezentativi in cifre de vanzari. Dar ce stiu eu... poate un student care pleaca dupa paine si cremvusti simte nevoia sa-si ia si-o bormasina la oferta..

Personal, imi place Lidl nu pentru ce stie sa faca in online ci pentru reducerile pe care le practica si pentru saptamanile gastronomice. In prima luna de la deschidere le-am terminat baconul. Cand a fost saptamana americana am mancat pentru prima oara marshmellows. Acum am o obsesie pentru rahatul grecesc cu migdale. Toate astea le-am aflat din catalogul cu produse, singura "publicatie" scrisa pe care o mai citesc in ziua de azi... Deci da, teoretic s-ar putea zice ca sunt "fan" Lidl insa asta pentru ca las o parte consistenta din salar in casele lor nu pentru ca am dat un click pe pagina lor de facebook. In acelasi timp insa in momentul in care un alt supermarket se va deschide la 100 de metri de mine, Lidl Romania va trebui sa faca ceva mai mult decat concerte cu Connect-R si campanii online ca sa ma atraga in magazin...

Cultura bundle - divertisment la pachet umanitar

Cu ceva timp in urma am luat contact cu fenomenul humble bundle si constat acum ca mecanismul care sta in spatele acestei noi strategii de vanzari online e uimitor de simplu si de eficient. Pentru cine nu stie exact despre ce vorbesc, bundle-urile sunt pachetele de bunatati online care constau in jocuri (initial), e-books (mai recent) si muzica. Avantajul e faptul ca ele actioneaza ca o promotie de vreo doua saptamani in care cumparatorii stabilesc pretul la care vor sa cumpere pachetul. De regula pretul poate fi chiar si sub 1$ dar exista stimulente pentru a plati peste pretul mediu achitat de restul cumparatorilor (acesta insa se stabilizeaza undeva tot la vreo 10% din valoarea totala pe piata a produselor care-l contin). Stimulentele constau in dorinta de a debloca unul-doua produse mai selecte - care sunt anuntate de la inceput - sau cea de a-ti asigura niste bonusuri acordate ulterior, dupa startul promotiei, si care uneori dubleaza numarul de produse cumparate.

Acum, in mod obisnuit, vanzarea “la pachet” nu difera cu nimic de cumparaturile online de electronice sau alte nebunii in care ti se sugereaza inca doua trei chestii pe langa produsul dorit de tine la un pret mai avantajos. Pana la urma si aici tot de un pachet de lucruri e vorba, fie ele produse de divertisment cultural. Smecheria insa - si probabil sclipirea ingenioasa a intregii miscari care a pornit initial pentru promovarea dezvoltatorilor independenti de jocuri - consta in faptul ca tu, cumparatorul, poti imparti suma platita in trei directii: autori/developeri, un ONG cu scop caritabil (Crucea Rosie, Child’s Play, Electronic Frontier Foundation - o asociatie care-i apara pe cei atacati in instanta pe considerente de incalcarea drepturi intelectuale) sau drept comision celor care compileaza si gestioneaza pachetul (ex. Humble Bundle ca sunt cei mai notorii). Poti cu alte cuvinte sa faci o donatie din intreaga suma platita sau sa decizi ca doar autorii isi merita banul. 

Ce contin aceste pachete? Ei bine, cum e si normal, majoritatea cuprind jocuri - initial titluri indie, ulterior nume mai grase pentru colectionari, nostalgici sau gameri mai zgarciti. La unul din bundle-urile achizitionate de mine cu 5 euro am primit initial 6 jocuri, apoi inca 4, din care n-am jucat decat vreo 2 - 3 din motive de timp insuficient. A fost insa suficient ca unul din jocuri sa mi se para interesant si sa existe componenta aceea caritabila care te seduce ca faci o fapta buna adapandu-ti obsesiile. Mai important insa e faptul ca mecanismul a fost preluat de piata de carte electronica si sub tutela scriitorului de SF Cory Doctorow s-au compilat si vandut pana acum doua bundle-uri de carti SF$F. De ce mi se pare chestia asta importanta? Pentru ca in felul asta se evita tirania amazon si a altor magazine online de carte. Ca sa va faceti idee in doar doua saptamani din octombrie 2012, s-au vandut 80.000 de pachete din prima editie ebook bundle iar banii incasati au mers la autori si la ONG-uri. In total doar cei de la Humble Bundle au strans 13 milioane $ in scop caritabil lansand peste 20 de bundle-uri.

Unde se poate merge de aici incolo? Pai imaginati-va colectii de albume muzicale, de filme sau seriale legate frumos intr-un bundle si promovat ca atare. Practic orice fel de continut digital dorit de un consumator ar putea fi vandut la pachet, la un pret foarte avantajos pentru cumparator, cu maxim de impact pe plan social si in zona de imagine, dar care prin numarul de clienti atrasi ar oferi si un oarecare profit. Si nu vad de ce prin asta nu s-ar mai reduce putin si pirateria.

Ps. azi chiar am achizitionat al doilea ebookbundle.

Serbarile Timisoreana, un festival cu artisti si artizani

Indiferent daca le-am numi #serbari sau sarbatori, fiesta Timisoreana sau marele festival al berii, ultimele 10 zile au prezentat toate caracteristicile unei adunari campenesti stramutate pe platoul din fata Stadionului Dan Paltinisanu. Un loc, de altfel, mult mai la-ndemana oamenilor decat un picnic verde la marginea orasului unde sa le pui probleme de transport sau orientare. Astfel, in buna traditie a vechilor petreceri, Serbarile au avut un program diversificat cu muzica pop-rock sau etno, mancaruri si bautura, jocuri si concursuri, parade de costume populare, standuri de artizani si un carnaval in toata regula alipit in coasta lui avand in vedere apropiata zi a copilului.

Poate mai des decat in alti ani (mobilizat si de invitatia oficiala a organizatorilor) am vizitat si eu serbarile in cateva zile, profitand astfel de atmosfera relaxa(n)ta de pe-acolo ca sa servesc 2 mici si-o bere bruna (cifre vag informative) asa cum se cade la astfel de evenimente. Am apreciat inca de la inceput abordare mai inteligenta a locatiei si plasarea mai atenta a standurilor de bere si de mancare. N-am stat la cozi nesfarsite iar mesele, desi insuficiente pe timp de seara, au avut norocul de a fi des vizitate si debarasate de niste hangite, chestie cu care nu prea m-am mai intalnit la petreceri de gen. In asemenea situatie a devenit o reala problema sa-ti pastrezi turnuletul de pahare intact si in deplina posesie.

Concertele au fost punctul de atractie al serbarilor. Zdob si Zdub au dat startul in urma cu aproape 10 zile iar etno-rockerii lui Roman Iagupov au strans o gramada de timisoreni cu suflet de moldoveni in fata scenei. S-a jucat ca la o nunta extremala. Apropo, gasca din Chisinau si-au lansat se pare un album nou (Basta Mafia) absolut original, adica necontinand nici o piesa cover dupa ceva muzica populara. Am auzit si-o piesa de pe el, Moldovenii s-au nascut. Deci gata cu hardcoreala folclorica, acum se face rock alternativ.

hardcore moldovenesc cu Zdob si Zdub

Goran Bregovic a fost numele care a produs cele mai multe ridicari din sprancene la Serbari. Iesirea din tipar a 'programului artistic' a fost salutata cum trebuie de o mare de oameni (nu doar romani ci si multi sirbi erau in fata scenei) care au fost prea putin intimidati de o ploaie torentiala care-si propusese sa intrerupa concertul. N-a reusit, s-a stat in ploaie sau inghesuiti sub corturile prea putin incapatoare pentru miile de oameni, iar cand Goran a intrebat daca mai continuam raspunsul a fost unul singur. Finalul a fost cu rapaieli vocale de Kalashnikov. 

Goran Brgovic pe scena timisoreana

La Colibri n-am ajuns dintr-un concurs de imprejurari in care jobul a cantarit cel mai mult insa recitalul Holograf prestat aseara de Dan Bitman si echipa l-am prins in toata gloria lui. A strans nenea asta cel putin daca nu chiar mai multi oameni decat Bregovic. Inclin sa cred ca mai multi, dat fiind vremea buna. Mi-a fost dat sa vad cum se transforma romanul cand aude acordurile extrem de familiare ale vechilor slagare holografice. Fete dansand pe mese, barbati fredonand afectati cap-coada "Sa nu-mi iei niciodata dragostea", copii pe umerii parintilor zbierand "Banii vorbesc", ce mai, isterie colectiva. E foarte posibil ca un bebelus sa fi facut crowdsurfing (vezi poza), chestie inca neconfirmata. A fost ca o versiune live de Romanii au talent la care au luat parte toate categoriile sociale. Sincer, cred ca a fost cel mai filmat concert al lui Holograf evar, atatea maini ridicate cu telefoane am vazut. Ca gest de curtoazie din partea trupei, Dan Bitman a cantat piesa Nu mai e timp, faimosul featuring inregistrat cu Angela Gheorghiu, cu mezzosoprana timisoreana de la Filarmonica Banatul, Andreea Ilie. Si a fost cel putin la fel de bine.

crowdsurfing la serbarile Timisoreana

In fine, recitalul artistic continua si azi, in ultima zi de serbari cu concertul Cargo. Si, sa nu uitam, artificii, care presimt ca vor fi spectaculoase.

O alta chestie inedita a serbarilor a fost deschiderea spre tinerii artizani din oras, o parte din ei fiind invitati sa tina standuri cu produse hand-made si sa ofere oamenilor amintiri placute si palpabile. Era un loc in care iti puteai achizitiona si personaliza o halba de bere suvenir, bineinteles, cu ajutorul mainilor dibace ale fetelor Tourmaline care-ti pictau ce vroiau muschii tai pe ea. Pe Tourmaline deja le stie toata lumea din oras la cate tricouri si cercei si alte nebunii au produs in ultimii 3-4 ani. Am inteles ca mai era o tipa, Lorena, care schita portrete doritorilor si inca un magazin boem de artizanat pe care nu i-am prins. Insa ce m-a uimit peste masura a fost un stand cu obiecte din lemn decorate habar n-am cum cu imagini inspirate din filmul Aventurile Printului Achmed. Din pacate n-am reusit sa dau peste autorul/autoarea lor, s-o chestionez asupra ideii si metodei, si sa-mi satisfact curiozitatea nascuta de apropierea mea fata de subiect anul trecut, cand am proiectat filmul de nu mai putin 3 ori la Timisoara. As fi tare recunoscator pentru un indiciu legat de identitatea lor...

Descoperiti autorul acestor obiecte si veti primi recunostinta mea in bere bruna!

De ieri berea Timisoreana e mai bruna!

Ma bucura sa vad ca berea noastra banateana isi diversifica oferta intrucat chiar mi se parea destul de bizar ca cea mai bauta bere din tara sa nu aiba si-un sortiment de bere neagra. Ei bine, de ieri exista Timisorena bruna. In fapt, daca dimineata eram la Fabrica de Bere si degustam cu presa si oficialitatile noua bere aseara o descopeream deja pe mesele din Bier Republik. Cu alte cuvinte oamenii s-au organizat eficient astfel ca abia ce-au aparut stirile despre proaspata "fiica" a berarilor timisoreni ca dansa era deja oferita musteriilor la degustare.

Am degustat-o si noi, bloggerii, la invitatia maestrilor berari, si ne-o cam placut. E la fel de "usoara" ca o blonda dar ceva mai dulce, caramelizata, avand culoare si spume fina ca o ciocolata. Mi s-a parut deosebit de baubila iar faptul ca e alcoolizata normal (5%) o face usor de asimilat si de cei care nu sunt prieteni cu berile negre in genere. Nu stiu daca va convinge fanii berilor tari si amare ca o cafea insa pretul destul de avantajos (vreo 10% mai scump decat blonda) ar putea fi un argument. Ca bere de vara e limpede si, in termeni tehnici, 'perfect echilibrata', iar aspectul o face sa arate foarte bine pe-o terasa la soare.

Mihai Birsan, vicepresedintele de marketing, spunea ca in a doua jumatate a secolului XIX la Timisoara berea bruna era mai populara decat blonda lager. Asa o fi. Eu oricum depun toata diligenta pentru a-i readuce pupularitatea acolo unde-i locul.

Se cauta prezentator Ctrl-D!

Neobositii oameni de la Ctrl-D ataca un nou mediu de expunere a continutului lor tech-savvy si anume audio-vizualul. Cu alte cuvinte se dau pe sticla, isi fac emisiune [Ctrl-D TV] si in felul asta materialul lor obisnuit (design, development si digital) va surprinde mult mai usor atentia noastra. Pana acolo insa mai e ceva de munca iar primii pasi se fac in vederea gasirii unui prezentator sau a unei prezentatoare online care sa devina vocea si chipul acestei inedite transmisiuni.

Asadar, pentru atingerea acestui prim obiectiv, in perioada 8 mai - 10 iunie vor avea loc inscrieri pentru casting ceea ce inseamna ca studentii sau absolventii de mass-media, jurnalism sau comunicare sunt asteptati cu bratele deschise sa-si dovedeasca talentul nativ la pronuntat termeni tehnici si lipsa tracului in fata camerei de filmat.

Cerinte înscriere

• Studii media, jurnalism sau comunicare

• CV cu poză

• Probă video

• Cunostinte medii web/digital (de preferat)

• Portofoliu (dacă este cazul)

Pentru înscriere, tuturor aplicantilor li se va cere să sustină o probă practică filmată fie la D`arc (unde este amenajata o cabina de filmare), fie personal. Toate filmările vor fi uploadate pe YouTube. Ca si probă, aplicantului i se va da un text de dictie pe care trebuie să îl introducă “în emisiunea sa”, tinând cont de următoarele cerinte: să se prezinte, să facă o introducere, sa prezinte textul dat, să facă o încheiere. 

Text dictie:
„Papucarul papucareste papucii nepapucariti ai papucaresei, dar papucareasa nu poate papucari papucii nepapucariti ai papucarului care papucareste papucii nepapucariti.” 

Filmarea se poate face cu orice device care are o cameră video încorporată, indiferent de calitatea ei. Persoanele care nu dispun de un astfel de device, se vor putea înscrie si offline, la D`arc Cafenea, în Piața Unirii nr.5, Timisoara, în perioada 9 mai - 10 iunie, în fiecare luni si joi între orele 11:00-13:00. În acestă locatie va exista “o cabină de filmare” pentru proba video. Cei interesati se pot prezenta doar cu CV-ul. 

Probe casting
Castingul se va desfăsura atât în zilele 27-28 mai 2013, cât si în zilele 12-13 iunie 2013 si va consta într-un interviu individual si o probă video.
Proba finală
Proba finală se va desfăsura în perioada 17-21 iunie 2013 si va consta în două probe video.
Jurizarea
Jurizarea se va realiza pe tot parcursul perioadei 22 mai – 11 iunie 2013. Juriul va stabili lista participantilor la casting, precum si a participantilor la proba finală. 

Profilul prezentatorului:

• Vârstă: 20-30 de ani

• Stăpânirea limbii române

• Persoană carismatică

• Dicție foarte bună

• Voce plăcută

• Persoană energică

• Capacitatea de a-și stăpâni emoțiile

• Telegenie

• Memorie bună

• Persoană sociabilă

• Capacitatea de a învăța repede

• Personalitate puternică 

Avantaje job

• Salariu avantajos

• Program flexibil: se filmează de 4 ori pe lună (4 emisiuni/lună)

• Participare gratuită la evenimentele Ctrl-D

• Mediu de lucru plăcut

Acum despre cat de placut e mediul de lucru nu pot decat ma incred in buna credinta a amicilor de-acolo cand spun ca atmosfera e foarte misto. Insa despre profesionalismul operatorului Cristian Ilea si al celor cu care se va lucra nu ma indoiesc. Ne-a ajutat enorm si pe noi cand am filmat spoturile pentru Marele Ecran. Asa ca, cei care indepliniti cel putin jumate din conditiile de mai sus n-ar strica sa va incercati sansele la postul asta. Miroase a cariera de viitor.

O invitatie la PRbeta nr. 3

Daca ati fost deja la una din conferintele PRbeta stiti deja ca editia a 3-a conferintei regionale de comunicare e foarte aproape urmand a se desfasura in zilele de 16-17 mai. Ca si pana acum evenimentul este destinat celor interesati de domeniul comunicarii fie ca vorbim de agentii de PR, responsabili cu comunicarea pe la diverse firme, freelanceri sau tot felul de specialisti mai mult sau mai putin avizati. Practic PRbeta se adreseaza tuturor celor interesati de noutatile din domeniu si de imbunatatit metodele de comunicare online. 

Printre speakerii acestei editii se numara Oana Bulexa de la The Practice (multipremiata agentie de comunicare), Mugur Pătrascu de la iLeo, Călin Crainic de la Vitrina Advertising, Sorin Trâncă de la Friends Advertising, Georgiana Gheorghe de la Presage, Dragos Alexa de la Creatica etc. Inclusiv Simona Neumann de la Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana va avea ceva de impartasit.

Anul asta noutatea o va reprezenta introducerea segmentului de workshopuri sustinute de specialisti în comunicare online, branding si Google AdWords. Organizatorii au ales cei mai reprezentativi traineri pentru fiecare workshop: Alex Negrea va sustine un training despre Strategii de continut pe Facebook, Monica Jitariuc va vorbi despre situatii de criză în comunicare, Victor Kapra va detalia metodele de comunicare cu media, Cristian Ignat va învăta participantii cum să realizeze campanii AdWords de succes, Alex Ciucă va prezenta care sunt pasii de la un site la comunicare online, iar Dragos Alexa va lucra cu participantii la definirea unei strategii de branding utile fiecăruia. Mai multe detalii despre workshop-urile PRbeta găsiti insa pe pagina dedicată lor. Atentie, workshopurile se vor desfasura in paralel in ziua de 17 mai deci va fi nevoie sa va inscrieti din timp.

Ca si anul trecut biletele se pot cumpara de pe saitul conferintei, firmele avand reducere 10% la achizitia de minim 3 bilete, iar studentii cu carnet vizat putand achita doar jumatate din pret. Iar pentru ca ati ajuns cu lectura pana aici va anunt cu bucurie ca am o invitatie de oferit la PRbeta3 celui care imi raspunde corect la intrebarea: In cate orase din tara s-au desfasurat anul trecut PRbeta Workshops?

Conferintele PRbeta sunt organizate cu sustinerea Romtelecom. Sponsori: Timisoreana. Parteneri media: IQads, Smark.ro, PR-Romania.ro, 24FUN, studentie.ro, AIESEC, Radio Timisoara, TVR Timisoara, Ora de Timis.

Ziua bloggerilor la Brumar

Saptamana asta am ajuns si la Editura Brumar, intr-o vizita ce-a debutat cu o ora de discutii informale in birourile editurii cu directorul acesteia si noul responsabil cu PR-ul, Andrei Ruse. Momentul introductiv a fost urmat apoi de o excursie in teren, la marginea Timisoarei, acolo unde se afla tipografia care reprezinta de fapt miezul afacerii conduse de Gabriel Timoceanu. Din vorbele sale realitatea pietii de carte din Romania are un gust usor amar. Daca nu esti unul din cei mari, care sa umple cu titluri juma' de librarie, elanul micilor edituri se preschimba repede in frustrare. Din fericire pentru Brumar tiparnitele merg non-stop iar comenzile de cataloage, pliante si afise publicitare acopera salariile si mai reduc durerile de cap provocate de vanzarile mici ale cartilor de poezii. Dar nici in printul publicitar treaba nu-i chiar roz, in special cand ai drept adversari imprimerii ca cea a Statului sau a Bisericii Ortodoxe, entitati care nu prea respecta aceleasi reguli de business.

Cu o istorie de aproape 20 de ani, Editura Brumar n-a fost “chiar” o editura de la inceput. Practic ea s-a infiintat si a functionat in 1994 ca tipografie dupa ce dl. Timoceanu, inarmat cu o tiparnita adusa din Germania, a trebuit sa-si faca firma ca s-o bage in tara. Momentul are iz de poveste romaneasca din tranzitie, de el fiind legat si numele Brumar: firma s-a infiintat in luna noiembrie. Patru ani mai tarziu, din considerente de oranduire stilistica a degringoladei de idei editoriale, s-a trecut la editarea de carte, Brumar orientandu-se in principal pe poezie si albume de arta. Publicul carora se adresau volumele de versuri, fie ele si scrise de Cartarescu, numara tot undeva la o mie-doua de cititori. Abia recent au atacat si proza iar pe viitor ar vrea sa scoata o colectie de autori proveniti din online -Blogger- un pas curajos care s-ar putea sa fie si inspirat. Astept cu interes sa vad pe cine au in vedere.

Tipografia Brumar am gasit-o intr-o hala a fostei fabrici de tigari a lui Zaher, iar una din masinile ce tipareau pe vremuri pachetele controversatului industrias avea acum o intrebuintare mai putin nociva. Nerabdatori si plini de intrebari ne-am strecurat printre angajati si de la o masina la alta sa vedem si noi odata cum se tiparesc cartile. Nu m-a mirat sa aflu ca fiecare om de-acolo e specialist doar pe masina lui: sculele, unele in valoare de sute de mii de euro, par al naibii de complicate. Bineinteles ca totul e automatizat, cu ritm de mii de coli pe ora, dar pentru ca procesul sa mearga perfect e nevoie de zeci de minute de reglaje si teste si de multa pricepere, atribut care apare doar in urma experientei caci tipografia nu se invata in scoala ci se fura de la maistru. Oricum, inarmati cu rabdare, am reusit sa parcurgem toate etapele productiei de carte, chiar daca nu in ordinea fireasca.

Tragand linie dupa toata aceasta experienta (de care au avut parte si Dunia, Andreea, Ovidiu si Bogdan) am realizat ca nu m-ar fi deranjat prea tare sa lucrez intr-o editura sau tipografie. E chiar stimulant. 

*poze din galeria realizata de Sergiu P.

Brandurile timisorene: Fabrica de Bere

Nu cred ca se indoieste cineva de faptul ca Timisoreana e cel mai puternic brand comercial al orasului. Argumentele pentru acest fapt sunt destule: numele ii dezvaluie originea si o asociaza imediat cu Timisoara; e cea mai bauta bere din Romania, are un intreg festival dedicat (Serbarile Timisoreana) care se organizeaza in mai multe orase din tara, timisorenii se falesc nespus cu ea, mai ales din pricina traditiei pe care o invie in sufletele lor de banateni: cea mai veche fabrica de bere din Romania. 

In plus, Timisoreana exercita si un soi de curiozitate (care poate deveni foarte usor fascinatie) asupra musafirilor orasului, fie ca vorbim de nemti veniti cu treaba si care, odata coborati din avion, nu urca in camera de hotel pana nu dau pe gat o blonda spumoasa si rece, fie de bucuresteni, clujeni sau alti bautori de bere care nu stau mult pe ganduri inainte sa incerce nefiltrata locala. Practic, nu-mi vine in minte alta marca locala care sa fie la fel de prezenta in mentalul colectiv cum e cea de bere Timisoreana.

Desi Fabrica si-a deschis de mai multe ori portile anul trecut, a fost nevoie de un tur la brandurilor ca sa ajung si eu in interiorul ei, acolo unde se prepara berea. Vineri dimineata, intr-un grup somnoros de vreo 20 de bloggeri am intrat pe usa fabricii si, dupa formalitatile obisnuite, am fost dati pe mana a doi “maestri berari” care ne-au condus prin mai multe cladiri de-a lungul procesului de fabricatie. Pentru un nou-venit e un oarecare soc sa descoperi ca fabrica se intinde pe vreo 9 hectare lucru care s-a tradus printr-o vizita de cateva ore bune. Insa experienta a fost una mai mult decat interesanta.

tancuri de linistit berea si pofta admiratorilor

Traditia spune ca Timisoreana a fost initial o bere soldateasca, destinata armatei lui Eugeniu de Savoya si, apoi, locuitorilor ce duceau lipsa apei potabile. In timp, berea a devenit una foarte populara iar in perioada interbelica chiar una gustata de capete incoronate (regele Ferdinand era mare fan). De la maestrii berari am aflat ca unul din pericolele majore in trecut erau incendiile care luau nastere in fierbatoriile de malt, un astfel de incendiu aproape distrugand fabrica in intregime pe la 1890. Tot de la berari am aflat ca pe vremuri cea mai buna bere era “berea de martie” intrucat fermentarea se facea mai bine la temperatura scazuta a iernii. Asta, desigur, inainte de achizitionarea masinii de frig in 1900 care a permis producerea unei beri incontestabil de faine tot timpul anului.

elementele constitutive ale unei beri

De-a lungul vizitei am avut ocazia sa gustam berea in cam toate formele sale brute: am rontait orz mai mult sau mai putin prajit, am sorbit maltul dulce si-am degustat berea tinara sau cea maturata si nefiltrata. Am admirat-o insa cel mai mult in uriasele tancuri de fierbere sau de linistire, unde zeci de mii de litri asteapta sa le vina randul la imbuteliere. Ascultandu-i insa pe oamenii care lucreaza acolo, am inteles din felul in care vorbeau, din expresiile de pe chipurile lor, ca nu doar le place ce fac dar ii chiar pasioneaza meseria de berar... Si cu asemenea oameni povestea nu poate decat sa mearga mai departe.

Poze realizate de Dragos Asaftei

Evenimentul Timisoara Brands Tour este organizat de PRbeta cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara.
Branduri participante: Timișoreana, Cramele Recaș, Arsenal Park, BC Timba Timișoara, REC Universitatea de Vest Timișoara, ACS Poli Timișoara.
Parteneri de mobilitate: Peugeot România.
Parteneri: PRbeta, Aventuria, Asociaţia Timișoara Capitală Culturală Europeană, Porche Timișoara, Amvest, Restaurant Belvedere.
Parteneri media: 24-FUN, Tion.
Timișoara Brands Tour este o franciză a Cluj Brands Tour, un concept marca TVdece