Una din activitatile care tind sa devina un obicei la mine e mersul la teatru. Cum ziceam si mai demult, cand
am mers la prima piesa dupa foarte mult timp de pauza, am ceva de recuperat, asa ca am o satisfactie deosebita cand pofta mi-e satisfacuta. La fel de intens e momentul ala cand, plictisit de cotidian si lovit de nepasarea din jur, citesc un ziar, o revista oarecare si sunt
informat ca se joaca o piesa. Reactia e instantanee, ma trezeste din letargie si-mi ofera solutia pentru scaparea de orice ultima farama de miserupism. E ca in anu 3 de faculta, cand dupa o noapte de framantari inaintea unui examen, te trezesti la 6 si descoperi ca solutia era acolo dar tu nu o vedeai: poti sa
nu te prezinti si gata!! Descarcarea emotionala e identica si in cazul in care imi pica fisa ca .. da, as putea sa ma duc la teatru.. Si m-am dus.
Ieri si alaltaieri s-a jucat la sala 2 a TNT o piesa de
Shakespeare pusa in scena de
Alexander Hausvater:
Poveste de Iarna. Sa-mi fie iertata ignoranta, dar nu stiu cine e domnu' si nici n-am citit Shakespeare. Deci a fost ca la loterie, mi-am jucat timpul sperand ca voi cultiva spiritul. Intre noi fie vorba, teatrul nu-i ca filmul. N-are trailere care sa-ti dea o idee despre ce vei vedea, auzi, simti. Totul e o surpriza, mai ales cand e vorba de Sala 2, o locatie care vrajeste chiar si numai prin modularitatea si flexibilitatea ei. Obisnuit cu viziunea clasica a salii de teatru, cu scena in colt, sau mijloc, si spectatorii in jurul ei am fost realmente surprins sa ma vad pe mine si pe altii in mijlocul salii, cu scena de jur imprejurul nostru. Asezati pe scaune rotitoare, fixate in podea, ne invarteam permanent in jurul axei pentru a putea urmari desfasurarea de pe scene.
"Poveste de iarna este un spectacol despre ... poveste, despre povestile care ne domina si despre cele pe care le dominam, o poveste despre putere, iubire, gelozie, speranta. Un spectacol in care rasul si plansul se impletesc continuu, in care fiinta umana parcurge tot drumul ce desparte infernul de paradis. O poveste de iarna care, ca orice poveste de iarna, se indreapta cu forta catre primavara, catre re-nastere. ... Povestea il duce pe Leontes, tiranul Siciliei, Hermiona, regina lui si Polixenes, regele Boemiei in iadul geloziei neintemeiate si al mortii. Desi insusi oracolul din Delphi o declara nevinovata, Leontes nu se poate impotrivi paranoiei, pierzandu-si deodata sotia, fiul si cel mai bun prieten. Dar povestea isi are firul ei ... si nu se lasa oprita de nimic, nici macar de trecerea timpului. Saisprezece ani mai tarziu, in Regatul Boemiei, Florizel, fiul lui Polixenes, indragostit de Perdita, frumoasa fiica de pastor, trece peste vointa tatalui sau din prea multa dragoste. Deznodamantul este neasteptat ... "
Acum synopsis-ul asta e amagitor, te face sa crezi ca vei urmari o poveste din antichitate, insa Hausvater are propria viziune a povestii. Sicilia e un fel de baza militara, condusa despotic de Leontes, in contrast cu Boemia, unde e o permanenta atmosfera de carnaval. Recuzita actorilor e foarte variata (pusti, pistoale, proteze, ghirlande de flori, costume si masti, o motocicleta) iar interpretarea lor mi-a placut mult. Toti au avut un rol de mare angajament, au cantat, dansat, ras, plans etc. Un moment intens a fost aparitia Ursului (cel mai sinistru urs vazut vreodata pe scena) un tip in costum care avea niste ochi/leduri rosii, scotea fum prin toate incheieturile si se plimba incet prin jurul nostru in vreme ce actiunea se petrecea in alta parte. In concluzie a fost o poveste faina. Peste doua ore de sunet si lumina, muzica si talent. Recomand piesa asta tuturor, mai putin copiilor foarte mici (are cateva scene ce pot fi considerate vulgare) asa ca daca se mai joaca in viitor, n-o ratati. E o experienta misto. Numai sa mergeti din timp sa va ocupati locurile pe scaunele alea care nu-s chiar asa multe, fie vorba intre noi.
