Canibalismul, prima idee originala a omului

Goya - Saturn devorandu-si copilul

De cand ma stiu una din chestiile care-mi produceau disconfort psihic era, dupa oamenii morti, ideea de oameni care mananca alti oameni. E o chestiune care si acum imi repugna, in principiu, ceea ce face si mai inexplicabil faptul ca pot sa privesc seriale ca Hannibal si sa salivez pe ascuns. E ca si cum creierul meu blocheaza detaliul aparent neimportant ca mesele gatite de sinistrul doctor Lecter sunt, dincolo de mizanplasul spectaculos si apetisant, demn de o emisiune gastronomica, un festin absolut grotesc. Am senzatia ca pentru prima data in cultura populara canibalismul nu mai e prezentat (doar) ca ceva deviant, abominabil, socant si exploatativ, ci, indeosebi, ca ceva preponderent frumos, in ciuda perplexitatii pe care o provoaca. Siguri, “vinovati” pentru asta sunt realizatorii si simtul lor estetic deosebit, talentul artistic pe care-l au in construit scene evocative, atentia pentru detalii, buna cunoastere a psihologiei voyeurului etc. Sunt constient ca sunt manipulat si nu pot renunta la asta pentru ca manipularea imi satisface si curiozitatea, socandu-ma si intrigandu-ma deopotriva.

Lasand insa deoparte fantezia si fiorurile sale comerciale am fost mult mai surprins cand ascultand o lectura audio a unui profesor de istorie si antropologie despre principalele idei care au influentat omenirea (idee in sensul de “concept, notiune, reprezentare generala si abstracta care se formeaza in constiinta omului in legatura cu un obiect sau un fenomen”) prima si prin urmare cea mai veche a fost ideea de canibalism. Nu imblanzirea focului, nu limbajul sau, vezi doamne, roata, ci ideea de a-ti manca semenii, despre care exista dovezi vechi de 400 000 de ani si pe care o gasim raspandita pana in vremurile moderne pe aproape intreaga planeta si in aproape toate culturile.

Desigur ca profesorul Felipe Fernández-Armesto nu avea in vedere canibalismul ca model de dieta bazat pe carne de om, lucru pe care-l regasim la Hannibal impodobit cu toate excentricitatile unui gurmand si garnisit cu o sticla de Chianti. Si nici canibalismul de subzistenta, cand indivizi sau grupuri de indivizi sunt pusi in situatii exceptionale care-i forteaza sa depaseasca repulsia innascuta pentru a supravietui. El vorbea de canibalismul in scop ritual, cand indivizi sau comunitati isi consumau membrii sau dusmanii din considerente morale sau pentru a le asimila indemanarea, forta vitala. Inca din zorii umanitatii, cand oamenii preistorici traiau prin pesteri lipsite de curent si internet, pana sa le vina prin cap sa-si ingroape mortii sau sa-i arda pe rug, acestia ii consumau in tihna, fie pentru a-i “tine aproape”, fie pentru a nu atrage pradatori prin aruncarea lor. Asta era o Idee. Cineva s-a gandit la asta, a reflectat cu creierul lui inapoiat de atunci, si cu variatii minore ideea s-a perpetuat pana in secolul XX cand triburi din Papua Noua Guinee isi puneau nevestele sa-si devoreze sotul mort pentru a nu-l spurca pamantul si viermii.

Asa ca toate miturile si legendele in care zei isi mancau odraslele sau regi nebuni serveau carne de om musafirilor naivi si toate istoriile “salbaticilor” din toate colturile lumii si ale sacrificiilor umane pe care le efectuau (multe insotite de consumul sangelui sau carnii umane) au un fundament, cred, destul de solid. Canibalismul n-ar fi fost o chestie atat de raspandita daca nu era sadita in chiar radacinile civilizatiei noastre, rasarind in cele mai neasteptate locuri si momente ca o buruiana imposibil de starpit. Asta inseamna ca privind suficient de mult inapoi si cu oarecare detasare si amuzament toti putem avea un stra-stra-stra-stramos canibal. Ceea ce-i ok. E omenesc... si, totodata, inuman.

Argumentație pentru o viața (ne)sănătoasă

"Ca mulți alții înaintea mea, ajunsesem încet la concluzia că substanța preferată pentru aburirea creierului la o vârstă mijlocie și o existență tensionată, dar de succes, era alcoolul. Licită, socială, un viciu minor atât de ușor de mascat printre ceilalți, în toate formele sale nesfârșite de manifestare, plină de culoare și atât de gustoasă, băutura din mână triumfă prin simpla ei formă. Lichiditatea sa este una cu normalitatea, cu laptele, ceaiul, cafeaua, apa, și astfel cu viața însăși. Băutul este un act natural, în timp ce inhalarea unor vegetale fumegânde se îndepărtează oarecum de respirație, ca și ingerarea unor pastile, iar în natură nu există nici un tip de penetrare care să se asemene cu cea a acului de seringă, exceptând înțepăturile insectelor. Un whisky bun cu apă curată ori un pahar de Chablis răcoros îți pot îmbunătăți starea de spirit - poate doar moderat, dar îți vor lăsa neșifonat continuumul sticlos al sinelui. Desigur, trebuie luată în considerare și beția, aspectele ei vulgare, voma și violența, precum și dependența lașă, abandonul fizic și mental și moartea degradantă, agonizantă. Dar acestea sunt consecințele abuzului, care decurg, precum vinul rubiniu din sticlă, din slăbiciunea umană, dintr-un defect de caracter. Nu putem da vina pe substanță."

Ian McEwan - Durabila iubire

La o bere cu Horia Colibășanu

Pe 14 mai 2014 Horia Colibășanu și slovacul Peter Hamor, după aproape doua luni de ședere în Tibet, la altitudine pentru aclimatizare*, porneau în ascensiune pe Everest, cel mai înalt vârf din lume (8848 m). Pe 23 mai cei doi încercau asaltul final, fără oxigen suplimentar și fără șerpași, însă ajunși la 7600 metri vremea rea îi obligă să se întoarcă. Nu a fost o încercare ratată ci o retragere demnă, calculată, cu degetele intacte, din fața unui munte uriaș care te poate ucide la cea mai mică neatenție. În plus, echipa româno-slovacă reușise deja în prealabil să-și treacă în palmares încă un “optmiar”, Shisha Pangma (8027 m), supus în data de 30 aprilie în același stil ‘purist’ adică fără oxigen suplimentar și fără șerpași. Recent Horia a revenit la Timișoara, orașul în care își câștigă pâinea (e de profesie stomatolog), unde se antrenează și unde-l așteaptă familia și prietenii. Vineri, 13 iunie, m-am întâlnit cu Horia la o bere în cortul Timișoreana (unul din sponsorii expediției Everest Summit 2014) și am discutat vreo 2 ore despre alpinism, Tibet, șerpași, oxigen suplimentar, hemoglobină, dopaj și alte lucruri care țin de acest sport extrem de riscant care poate unora le pare doar un hobby puțin cam scump, însa unul plătit în sânge și pierderi de vieți omenești.

Nu e o profesie, nu e un hobby, e un sport desfășurat în condiții extreme, o căutare a propriilor limite și, dacă e să-l credem pe Horia, o pasiune puțin masochistă pentru suferință. Dupa 10 ascensiuni și 7 vârfuri peste 8000 de metri cucerite putem spune că pentru el și pentru familia lui (soția și doi copii, Mihnea și Ștefan) alpinismul montan a devenit un mod de viață: 10 luni în care pe lângă jobul zilnic trebuie să se antreneze, să planifice următoarea expediție, să caute sponsori, să-și asigure logistica s.a.m.d. și apoi 2 - 3 luni petrecute pe munte, rupt de lume, fără știri, filme, muzică, internet și alte banale preocupări cotidiene. L-am întrebat ce și-a dorit cel mai tare la coborârea de pe munte și ne-a răspuns: o bere și o savarină. Savarina n-a putut s-o mănânce, lipsa poftei de mâncare fiind una din problemele cu care se confruntă din cauza altitudinii, iar berea i-a provocat arsuri stomacale și gastrită datorită hiperacidității cu care se întoarce de fiecare dată (alpiniștii iau aspirină pentru a subția sângele îngroșat de creșterea hemoglobinei).

Firesc, următoarea întrebare a fost dacă a putut duce o doză de Timișoreana în rucsac până pe Everest? Mi-a explicat apoi ce înseamnă alpinismul fără oxigen suplimentar și cât de important e fiecare kilogram cărat la peste 8000 de metri. Cifrele vorbesc de la sine: până acum s-au făcut vreo 6000 de ascensiuni reușite pe Everest dar dintre acestea doar 3% s-au desfășurat în forma tradițională, fără mască de oxigen (aerul foarte rarefiat face orice efort de 100 de ori mai dificil) și fără șerpași care să te țină de mână și să-ți care bagajul. Celelalte, deși nu sunt lipsite de riscuri, pot fi comparate cu un zbor amator cu parapanta, legat pachet de instructor, sau cu un safari organizat în care împuști rinocerul dintr-un jeep securizat. Prin urmare ascensiunea fără oxigen suplimentar e alpinism pur. Restul e turism montan de înaltă altitudine.

În asemenea condiții extreme bagajul cu care urci e foarte important. Echipa lui Horia avea aproape o tonă de materiale, majoritatea transportate cu iacii până în tabăra de bază (5300 m). La urcare însa rucsacul lui Horia cântărește undeva între 8 - 10 kg. Cel mai mult a cărat 12 kg. Pentru asta se antrenează zilnic, alergând pe scările stadionului cu 20 de kg de apă în cârcă. La 8000 de metri un trup astfel antrenat poate face cel mult un pas la fiecare 10 secunde, gâfâind din greu pentru puținul oxigen din aerul foarte rarefiat. Nu doar trupul e afectat ci și creierul, aflându-se într-o stare permanentă de hipoxie, expus la confuzie, dezorientare și fiind pasibil să ia decizii greșite care să-i aducă moartea. Pentru cei obișnuiți cu confortul și care nu caută senzații tari la orice pas o asemenea aventură poate părea puțin sinucigașă. Horia însa e un om cu capul pe umeri, atletic, echilibrat și care deși merge în compania doamnei cu coasa nu o sfidează. Lupta lui e cu muntele și cu sine însuși.

foto: Bere Timisoreana

Am vrut să știm mai multe despre conținutul și valoarea rucsacului lui Horia. Cele mai importante lucruri le ține însă pe el: bocancii și costumul de puf. Celelalte sunt cortul (împărțit cu partenerul Peter), salteaua și sacul de dormit. Musai un arzător cu gaz pentru topit zăpadă, oală (de titan) și echipament de cățărare: ham, coardă, șuruburi pentru gheață și piolet. Apoi camera video și telefonul prin satelit. Nu în ultimul rând vine mâncarea. De obicei pe munte mănâncă un kg de alimente pe zi.. Pentru urcușul final ei și-au calculat 250 de g. pe zi. Au reușit să mănânce doar 150g. Dacă aveam impresia că alpiniștii halesc suplimente proteice pe munte ei bine pentru Horia baza e tot slănina cu ceapă, cașcavalul sau șunca. Uneori peștele afumat și ciocolata. Chiar și cu asemenea regim caloric bogat omul tot a slăbit 10 kg.

Nu m-am mirat să aflu că pe Everest nu se poate duce orice cocalar în șlapi c-o plasă de Billa în mână. Era de așteptat. Dar nu pentru că e atât de departe sau pentru că e al naibii de frig (în cort sunt -18 grade C) ci pentru că la urcare lași o garanție de 4000 de dolari pentru ambalaje, obligându-te astfel să nu lași hârtii pe creastă. Prin urmare când cineva se oferă să-ți dea mâncarea lui te gândești de două ori dacă vrei să-i cari gunoiul înapoi.

În Nepal regulile sunt și mai stricte, fiindcă vorbim de o arie protejată. Inclusiv taberele au în loc de budă un butoi îngropat pe care un cărăuș îl duce din când în când la vale asigurându-se astfel ca nimic nu rămâne pe munte. Omul e fără glumă supranumit shit porter și câștigă ceva mai binișor decât porterii obișnuiți cărând butoiul cu rahat pentru un spor (de rușine) de câțiva dolari pe zi. În vreme ce cărăușii câștigă 10-15 dolari pe zi (ok, shit porterul face probabil vreo 20/zi ceea ce e mai mult decât salariul mediu în Romania) șerpașii (ghizi nepalezi care urcă până pe creste) sunt adevărați "munteni", alternând de la proști grămadă ce-ți pierd cortul pe traseu până la vedete locale ce câștigă 10.000 de dolari pe sezon și-și pun fața pe sticla de bere oficială. Ca în orice sport dealtfel.

Revenind la chestiuni oficiale e important de reținut că o asemenea expediție nu se poate realiza fără bani sau mai corect fără sponsori. Costurile sunt mari, riscurile asemenea. Pentru ascensiunea pe Everest Horia și-a schimbat aproape complet echipamentul căutând să-i reducă greutatea pentru a-și ușura efortul depus. Fiecare gram în minus câștigat l-a costat un euro în plus la buzunar dar i-a oferit un pas în plus pe creastă. Bani costă și transportul sau cazarea în Tibet pe durata sezonului. Totuși există oameni și companii care să creadă în el, să-i susțină visul și să dorească să-și asocieze numele cu o performanță sportivă unică în țară. E lucrul firesc de făcut. Nu pentru poze de pe acoperișul lumii, nu pentru spoturi publicitare sau comunicate de presă ci pentru că e un lucru uman să încurajezi ambiția, determinarea, sacrificiul și foamea de a urca în vârf, de a sparge bariere, de a depăși limite, de a-ți forma caracterul și de a-i inspira pe ceilalți. Chiar dacă Primăria Timișoara nu l-a sprijinit pe alpinist (l-a sprijinit în schimb Primăria Slatina) timișorenii au sponsorizat direct bugetul expediției prin intermediul Asociației Made in TM unde s-au strâns 1500 Euro.

L-am întrebat pe Horia cât timp petrece în vârf odată ce l-a atins. Undeva între 10 minute și o jumătate de oră, mi-a răspuns. Luni de pregătire și de așteptare, zile întregi de chinuri, frig extrem, epuizare și perspectiva iminentă a morții pentru câteva minute de extaz. Nu voi ști, probabil, niciodată ce înseamnă să fii la o asemenea înălțime iar Horia nu va putea să-mi explice ce simte el acolo. E rostul fiecăruia să-și afle propriul abis în care să privească și să rămână apoi demn și hotărât când abisul îl va privi înapoi.

*aclimatizarea este un proces necesar supravietuirii la altitudine si consta in urcari si coborari succesive de pe munte. Aclimatizarea ii permite organismului sa se obisnuiasca cu aerul din ce in ce mai rarefiat. La peste 7.500 de metri – unde incepe asa-numita Zona a Mortii – densitatea aerului este de trei ori mai scazuta fata de nivelul marii. In timpul aclimatizarii, sangele se adapteaza treptat si poate transporta mai mult oxigen.

sursa foto

Ce mai fura lumea din librarii?

Oare se poate trage o concluzie despre starea natiunii in functie de ce fura romanul din librarii? Pentru ca se poate observa o schimbare surprinzatoare in gusturile romanilor care au sterpelit literar in ultimii sase ani:

- cea mai furata carte in 2008: 'Traiesc, deci ma abtin', ceva manual de dieta binevenit pe timp de criza
- cea mai furata carte in 2009: 'Şi noi ce mai mâncăm?', idem.
- cea mai furata carte in 2010: biografia lui Catalin Botezatu(!??)
- cea mai furata carte in 2011: 'Mănâncă, roagă-te, iubeşte' de Elisabeth Gilbert
- cea mai furata carte in 2012: DEX-ul (!??)
- cea mai furata carte in 2013: (ironic) 'De ce e România altfel' de Lucian Boia.

Initial am crezut ca cele mai furate carti or fi ori cele mai vandute ori cele mai populare. Dar doua manuale de dieta nu pot fi atat de populare in anii crizei in schimb dezvaluie o preocupare interesanta pentru greutate si gastronomie cuplata cu strangerea curelii intelectuale prin reducerea bugetului de carte si recurgerea la descurcareli necinstite. In 2010 nu pricep ce s-a intamplat, probabil niste curiosi tineau sa afle tainele lui Bote dar n-ar fi dat bani pe fituica lui. Cartea lui Gilbert a fost fara indoiala si un bestseller asa ca era de asteaptat ca unii s-o mai fure.. dar DEX-ul? Ce s-a intamplat in 2012? S-au schimbat iar regulile de admitere si bacalaureat? Si cum naiba sa pleci cu ditamai DEX-ul ascuns sub geaca? Ultima nazbatie e asa cu rol auto-referential, cartea lui Boia aratandu-ne cu degetul (discutabil, ce-i drept) cat de lenesi, inapoiati si duplicitari suntem ca popor. E drept ca a fost si imens popularizata asa ca e foarte probabul ca unii, rasfoind-o, sa plece cu ea in mana din librarie.

The 10 principles for underachieving

Life’s too short.
Control is an illusion.

Expectations lead to misery.

Great expectations lead to great misery.

Achievement creates expectations.

The law of diminishing returns applies everywhere.

Perfect is the enemy of good.

The tallest blade of grass is the surest to be cut.

Accomplishment is in the eye of the beholder.

The 4 Percent Value-Added Principle. 
It is now an established scientific fact that human beings are, genetically speaking, 96 percent identical to chimpanzees. How does that make you feel? Think of it: the  most successful individuals in the world, as well as the most hopelessly underaccomplished ones, are, biologically speaking, all pretty close to apes. If anything puts the lie to the old saw about giving 110 percent, this is it. In fact, biologically speaking, even bacteria are extremely “successful,” and they don’t seem to work that hard at it. This point may be a case of science misapplied, but it seems to fit. Being alive at all is by far your greatest achievement.

Ray Bennett - The Underachiever's manifesto

Inspectia tehnica periodica

In ce ma priveste am ajuns la concluzia ca o vizita la ITP e foarte asemanatoare cu o vizita la ginecolog. Iti duci nevasta masina la medic si astepti rezultatul.. Ii verifica astia seria de sasiu, franele, luminile, gazele, kilometrajul, ii testeaza motorul etc, toate astea in vreme ce tu stai pe tusa incercand sa ghicesti ce rezultate vei primi in final... Mai e buna de calarit sau tre sa mai bagi bani in ea... Pe bune ca nu poti sa-ti dai seama daca e totul in ordine sub capota sau ti-ai cam facut de cap cu ea. Si nici nu poti sa-l iscodesti pe maistru cu intrebari de genu “merge bine maistore?” sau “cum is franele?” “vedeti, azi i-am schimbat uleiu’!” ca nu primesti decat mormaieli si raspunsuri vagi. Si daca i s-aprinde o lampa e bine sau rau si daca i se stinge una e probabil rau (si-atunci ii pocnesti una discret) iar de ti-o suie pe cric e mai bine sa parasesti sala... Nu vrei sa vezi ce se ascunde pe sub dansa. Asta-i riscul sa ai o masina “tinerica” de vreo 16 ani care de-afara zici ca-i buna de scos la plimbare dar care prin acte miroase a jailbait. Ca doar timpul trece atat de repede... cine mai tine scorul inspectiilor tehnice periodica? Afara de doamne, desigur...

The people's library

Dincolo de ocean lucrurile sunt destul de fierbinti, "ocupatia" celor 99% face pui in tot mai multe orase, confruntarile cu politia se inaspresc caci autoritatile n-au de gand sa mai tolereze mult caracterul lor pasnic. In replica protestatarii si-au adus resurse noi in locurile de campare: cartile, sursa cea mai vrednica de intelepciune populara si relaxare. Biblioteca poporului a fost scoasa in strada. Carti de imprumut fara termen exact de restituire, pe incredere si fara bani. Exista cate una cam in fiecare din campingurile #occupy in New York, Boston, Los Angeles, Portland... Mi-a placut o chestie pe care o spunea cineva: "Cand bibliotecarii incep sa marsaluiasca stii ca treaba-i serioasa". Foarte posibil.

 photosource

photosource

Beautiful occupation

Sunt un pic nedumerit de impactul slab pe care il are in blogosfera romaneasca miscarea #occupywallstreet pornita in Statele Unite. Intr-o tara cu atatia pareristi e ce putin bizar ca nimeni nu emite o opinie. Sau nu citesc io pe cine trebe :p. Practic de peste trei saptamani, zilnic, mii de oameni se aduna si blocheaza zona zero a finantelor mondiale, chiar in buricul New York-ului, pe WallStreet, intre sediul bursei si bancile responsabile de criza financiara din 2008. Mi se pare un lucru de neinteles pentru ca miscarea asta a pornit tot pe Internet, pe bloguri, anuntata de acum 2 luni pe situl oficial al Anonymous si s-a promovat tot via retele sociale, ceea ce unii dintre noi mananca pe paine la orice ora a zilei. Cred ca e un caz ce trebuie privit.

#OCCUPYWALLSTREET is a people powered movement for democracy that began in America on September 17 with an encampment in the financial district of New York City. Inspired by the Egyptian Tahrir Square uprising and the Spanish acampadas, we vow to end the monied corruption of our democracy … join us! We're now in DAY 22.

Toata nebunia a inceput la jumatatea lunii septembrie cand mai multe zeci de persoane s-au adunat in fata Bursei new-yorkeze pentru a protesta impotriva coruptiei si lacomiei corporatiste care a cauzat falimentul din 2008, trimitand milioane de oameni in somaj, fara ca cineva sa fie practic tras la raspundere. Ba mai mult, ca o ironie amara, cei vinovati sunt in aceleasi pozitii de forta iar bancherii scosi din rahat pe spinarile contribuabililor realizeaza acum profituri enorme materializate in bonusuri si prime nesimtite.

Celor cateva zeci de oameni pe care initial nimeni nu ii baga in seama li s-au adaugat zilnic tot mai multi nemultumiti pana ce au devenit acum cateva mii de protestatari pasnici uniti de simplul fapt ca s-au saturat de inegalitate. Se considera reprezentanti ai celor 99% din cetateni care muncesc pentru bunastarea singurului procent care a pus mana pe o felie serioasa din finantele mondiale. Sunt oameni de toate felurile, din toate paturile sociale si de toate varstele. Sunt pasnici dar hotarati, dupa traditia perfectata de Gandhi. Si nu au vreun lider sau vreo ierarhie organizatorica. Nici agenda politica. Sunt o comunitate unita intr-un ideal care se gestioneaza singura dupa necesitati. Dorm in aer liber, se hranesc din donatii, isi fac PR si atrag o gramada de atentie in media independenta. Sincer, ii admir. Iar eforturile lor se vad cel putin la nivel de activism social. Miercuri au fost intre 8 si 15 mii pe strazile NY-ului iar miscarea creste zilnic si face pui in tot mai multe orase. Au loc “ocupari” simbolice in Washington, Chicago, LA, Philadelphia etc. Unele sindicate si organizatii si-au anuntat sprijinul, trusturile media incep sa-i ia in serios, Casa Alba la fel, George Soros simpatizeaza cu idealurile lor iar un analist le dadea perfecta dreptate: Wall Street is evil. Pe site-ul OccupyTogether sunt anuntate proteste pe 15 octombrie în multe alte orase din SUA (aprox 70 pana acum) dar si în alte tari din Asia si Europa. Sunt curios ce va urma... Primavara araba inca nu s-a racit.

mai jos un clip interesant

Right Here All Over (Occupy Wall St.) from Alex Mallis on Vimeo.

Mihai Marinescu, pilotul nostru national

Hai sa ne bucuram un pic pentru baiatul asta si sa-i uram succes. Mihai Marinescu e practic singurul pilot roman care alearga intr-o competitie auto ce poarta denumire de Formula. Nu e Formula 1 dar e cea din care se aleg viitorii piloti pentru Marele Circ. Ieri tanarul de 22 de ani din Brasov a castigat prima lui cursa in Formula2, tocmai pe circuitul de la Monza. Da, in "Templul Vitezei". Victoria vine ca o confirmare a talentului acestui baiat dupa ce cu o luna in urma, in etapa precedenta din Austria se clasificase pe locul 3. La Monza Mihai a plecat din pole position si, dupa 21 de tururi, a castigat la 5 secunde in fata urmaritorului sau, lider in clasamentul general, Mirko Bortolotti. Astazi se mai desfasoara o cursa de la 15:40 si care se poate vedea pe Sport.ro. Sa-i tinem pumnii. Mihai e pe pozitia a 4-a in clasamanetul general.

photosource: mihai-marinescu.ro

Muzeele viitorului

Abu Dhabi, manifestari ale opulentei sau minuni arhitectonice?

Internetul ne face superficiali

Citeam deunazi un articol despre Nicholas Carr si ultima sa carte The Shallows (Superficialii) care sustine ca felul in care Internetul ne influenteaza viata poate deveni periculos pentru modul in care functioneaza creierul nostru. Cei care-si petrec mare parte din zi "conectati", care lucreaza la birou, verifica mail-uri, conturi de facebook, twitter, blogguri etc - intre care ma numar si eu - sunt permanent bombardati cu tone de informatii si tind sa nu prea rumege asupra lor. Faptul ca avem acces facil la orice informatie din orice domeniu ne face sa nu mai gasim o utilitate in memoria de lunga durata, in reflectie si gandire profunda, intrucat suntem tentati sa consumam rapid si sa pastram doar indicatia locului unde sa cautam mai tarziu. Chestia asta ar produce modificari in structura cortexului, in felul in care se creeaza legaturile sinaptice si procesam informatia. Pot spune ca simt pe propria piele efectul avalansei de informatii la care sunt supus, o reducere a capacitatii de atentie datorata, in primul rand, facilitatii de conectare la retea (verific constant mail-ul sau twitter-ul de parca ar depinde viata mea de asta) apoi o usoara predispozitie la plictiseala cauzata de "normalitatea cotidiana" si chiar o obisnuinta in a "uita" lucruri, deja sacaitoare.

Asaltul constant pe diferite canale m-a facut sa fiu ceva mai superficial si asta am observat si la alti "creatori" de continut online. E ca si cum am trece cu vederea peste ce inseamna gandire in profunzime si ne-am transforma in simpli robotei ce partajeaza biti de informatii nemestecate. "The richness of our thoughts, our memories and even our personalities hinges on our ability to focus the mind and sustain concentration. Only when we pay deep attention to a new piece of information are we able to associate it meaningfully and systematically with knowledge already well established in memory," scrie castigatorul premiului Nobel, neurologul Eric Kandel. Prin urmare constantele distrageri si intreruperi nu ne ajuta deloc cand e vorba de a fi creativi. Unele din cele mai dragi si fascinante activitati umane este aceea de a contempla, de a aprofunda, de a aranja in memorie bucatele de informatie, de a le structura si emite rationamente corecte... Modul in care internetul ajunge sa ne influenteze viata nu ne ajuta deloc in aceasta directie. Asta nu inseamna ca e ceva rau sau inutil, ci ca e necesara constientizarea folosirii cat mai dese a butonului de disconnect.

Revin din nou la mine ca sunt cel mai bun cobai: pana sa ma apuc sa scriu acest articol pe care il aveam in cap pe drumul spre casa mi-a luat aproape o ora ca sa renunt le distragerea atentiei de catre canalele adictive internetului. Descopar ca am nevoie aproape constant de o "rupere" a conexiunii doar pentru a gandi clar niste chestii. Cati dintre noi nu inchidem mess-ul, twitter-ul si alte programe de alerta atunci cand vrem intr-adevar sa gandim. Mie unul mi s-a redus constant inspiratia si abilitatea de a reflecta constient la felurite probleme, iar singurul moment de relativa "solitudine" e seara cand ma pun in pat si inchid ochii. Atunci mi se aranjeaza cele mai bune ganduri si vad, cum ar veni, "tridimensional" ideea finala. E un lucru trist. Poate ca Nicholas Carr asta e un alarmist si se va insela (desi nu cred asta) insa nimeni nu poate ignora o logica simpla: internetul e atat de adanc infipt in activitatea zilnica a multora dintre noi incat efectele lui trebuie sa fie reale. O analogie simpla, care nu-mi apartine, am gasit-o in DecatoRevista#4, unde autorul (cred ca Cristi Lupsa) aprecia efectul pe care l-a produs introducerea ceasului asupra felului cum percepem timpul sau al hartilor asupra felului in care percepem spatiul.

Una din chestiile remarcabile la creier e abilitatea de a se adapta la mediul inconjurator in functie de factorii ce-l influenteaza. Accesul facil la orice informatie poate semnaliza o relaxare a neuronilor responsabili cu stocat "lectii de supravietuire" sau, mai rau, realizat conexiuni revelatoare. Cine poate sa spuna ca daca acum pot gasi pe internet cum sa-mi leg sireturile sau cum sa confectionez o pluta aceste informatii nu vor disparea din memoria de scurta durata imediat ce nu voi mai avea nevoie de ele. Intr-o imagine mai plastica am putea spune ca excesul de internet ne goleste de informatie hard pentru a ne pregati tehnic sa absorbim multe informatii soft ... ca un buffer. Dar nu cred ca internetul ne prosteste propriu-zis. Exista domenii de activitate unde omul exceleaza tocmai datorita acestei conectivitati permanente sau modului in care procesam tone de informatii. Poate ca intensificarea uzului mediei digitale imbunatateste inteligenta vizuala, poate ca multitasking-ul e strans legat de atentia distributiva, dar tot cercetatorii spun ca multitasker-ii sunt mai susceptibili de a fi distrasi si deci mai putin eficienti in final, ori ca internetul ne disipa atentia cu efectul sau de "refresh". "What we seem to be sacrificing in all our surfing and searching is our capacity to engage in the quieter, attentive modes of thought that underpin contemplation, reflection and introspection. The Web never encourages us to slow down. It keeps us in a state of perpetual mental locomotion. ... that has been accompanied by "new weaknesses in higher-order cognitive processes," including "abstract vocabulary, mindfulness, reflection, inductive problem solving, critical thinking, and imagination." We're becoming, in a word, shallower." (sursa)

Pe vremea cand imi luam informatiile din carti sau reviste manifestam o anume disciplina mentala: citeam cuvant cu cuvant, zaboveam asupra unor sensuri, finalizam paragrafe sau pagini si ma intorceam asupra unor locuri unde manifestasem pierdere de concetrare. Cand citesc pe internet, pe langa ca sunt foarte distras de orice link, imagine, zgomot etc, mai sunt si superficial, scanez texte, pagini, asimilez oarecum planul general si tag-urile (etichetele atribuite mental) care-mi organizeaza intr-un anume fel informatiile in cap. De asta cea mai des folosita expresie a ajuns sa fie "parca am citit asta undeva... dar spune". Exact aceasta disciplina mentala simt ca mi-o pierd fiindu-mi mult mai greu sa reproduc niste idei de pe net decat daca sa povestesc continutul unui roman. Bine, conteaza si autorul 'creatiei', dar esential e felul in care am asimilat. Iar pestea toate e dorinta de a impartasi. Deci inteleg ca asta e sensul www-ului, dar de o vreme incoace ne impartasim unii altora cu atata darnicie de zici ca toata ziua e sarbatoare. Chiar si cand te pui sa citesti un roman de hartie abia rezisti imboldului sa te pui la comp si sa-ti bagi un status "cult", sa transmiti cuiva, oricui, internetului nush ce paragraf senzational, o nebunie. Valabil pentru orice activitate mentala dealtfel. Impresia e ca aproape orice te "emotioneaza" prin noutate, iti excita un picut neuronii, trebuie neaparat transmis cu entuziasm ca sa traiasca tot internetul un orgasm colectiv. Iar asta e superficialitate oameni buni, ca nu mai apuci sa contemplezi in primul rand propria ta excitatie mentala si sa parcurgi drumul catre o posibila iluminare spirituala. Nenumaratii pasi in evolutia noastra au fost facuti tocmai de acei oameni cufundati vreme indelungata in aprofundarea unor concepte uzandu-si rabdator ratiunea.

Merita citit

Cateva articole mai reusite decat basmele si decantarile mele sentimentale. Poate aveti nevoie de niste doze de realism:

• criza economica vine ca o manusa crizei politice si celei morale in care se afunda poporul roman. 
• dovada: 49% dintre romani sunt oficial tampiti
• lucruri despre Timisoara pe care pun pariu ca nu le stiati. ca un teaser pentru actiunea ce se pregateste sa puna orasul pe harta plimbaretilor..
• lasand orasul poate vreti sa stiti cum mai e prin Vama in 2010.
• o fi dragostea doar un joc? daca e eu refuz sa-l joc.
• cineva a aflat pe pielea sa cum se conjuga iubirea.
  

Ce reviste cititi?

Sunt curios si eu daca mai citeste lumea reviste, daca mai exista reviste care sa merite a fi citite si daca mai cumpara cineva in mod constant o anumita revista. Era o vreme cand cumparam frecvent cateva publicatii lucioase pentru informatiile furnizate dar mai mult pentru modul de scriere al articolelor.. Am cumparat multa vreme Republik, Stiinta sau XtremePc dar astea au cam disparut, ultima chiar acum de 1 iulie.. Am testat in ultima vreme si Sunete, atunci cand ofereau si un album interesant proapat lansat, mi se parea ca incurajez 'industria' locala si spiritul indie. Am fost chiar multumit de ea, articole faine, chestii demne de cercetat.. Mi-a placut ideea DOR (DecatORevista) primul numar l-am citit in format electronic si trebuie sa recunosc ca m-au distrat. Acum apar trimestrial parca, numarul doi e pe piata si trei in lucru, dar pretul e un pic piperat, ca sa zic asa (30 Ron). Ii inteleg, nu sunt un trust sau ceva de genu, e facuta din pasiune dar e un prag psihologic cam ridicat pentru ca sa sar cu niste bani in schimbul unor articole ce nu trec testul timpului.
Ce-i drept sunt tot mai multe publicatii electronice acum dar eu sunt traditionalist, vreau sa simt hartia in mana si compul ma oboseste.
Asadar ce publicatii stiti voi ca dezbat misto chestii actuale. Sau recomandati ceva axat pe: film, muzica, IT. Apoi, mai exista ceva revista de stiinta, afara de Descopera. Ceva de tip Science & Vie ar fi extraordinar in lb romana.. Ce n-as da pe-o varianta romana de Cahiers du Cinema. Nu mai zic ca am citit un Rolling Stone din State si era awesome.

Doua cu batrani

Eu n-am sa inteleg niciodata de ce oamenii trecuti de-o anumita varsta vorbesc la telefon pe geam. Adica cu geamul deschis si zbierand in mobil ca sa-i auda si vecinu' de dupa colt. Ma uitam azi blocat la o gospodina vreo 50 cum plimba ea telefonul prin fata gurii explicand ce imbunatatiri si-a facut la sufragerie si cum a zugravit holul si cat de faina e bucataria etc. Pe geam! Cu 90 de decibeli! Nu stiu, oamenii astia au tot felul de scuze, de la lipsa semnalului la protejarea feng-shui-ul din apartament de undele radio ucigase, dar eu suspectez ca ei sufera de singuratate si atunci cand au o conversatie vor sa se stie in tot cartierul. Fie ea si cu robotul providerului.

A doua sictireala mi-o provoaca mosii care se plimba o statie cu troleul. Ma, daca nu esti handicapat, in carje sau cu varice, iar afara temperatura e rezonabila, nu vad ce motiv ai avea sa stai 10 min in statie apoi 2 min in troleu cand poti face o plimbare lejera pe propriile picioare pana la piata. Mai pui sangele in miscare un pic ca se ingroasa si face cocoloase.

Street Delivery Timisoara

Desi se intampla de 4 ani la Timisoara abia anul asta am reusit sa particip cum se cuvine la o editie de Street Delivery. A fost un festival fun, reconfortant, degajat, plin de voie buna, sufocat de canicula si racorit de limonade si icetea-urile de la cucu land, stropit cu apa de fantana intr-o bataie epica, rasfatat cu muzica buna si dans uimitor si dedicat amintirii lui Cosmin Lungu, coordonatorul primelor 3 editii de surprize si dichis cu care se umple anual strada cu Carturesti (adica Mercy).

Ce-a fost Street Delivery la Timisoara? Exact ce si-a propus: 3 zile de copilărie retrăită pe strada recuperată de sub ocupaţia maşinilor şi a gri-ului. O revenire la inocenţa, prospeţimea şi ingeniozitatea celui care se joacă, a celui care (se) întreabă, a celui curios, a celui care leagă prietenii cu uşurinţă, a celui care nu se ia prea în serios.

Eu mi-am facut simtita prezenta abia prin ziua 2 cand m-am infiintat in calitate de observator deloc tacut la campionatul de mima aflat deja in desfasurare sub supravegherea lui Boghi si Andra. Pret de vreo ora blogeri si neblogeri s-au intrecut in mimarea unor cuvinte cat mai uşchite de felul celor pentru care nici dex-ul nu ti-e complet lamuritor: sinergie, eclectic, contopist, erudit, erezie sau tevatura. La final m-am lipit si eu de-un cuvant ca sa-l mimez fiind recompensat cu diploma de onoare pentru excelentele abilitati de comunicare stradale prin scălămbăiere. Seara s-a incheiat pentru mine cu un superb concert de electro jazz atmosferic si poezie oferit de Vlaicu Golcea, Tavi Scurtu si Utu Pascu la instrumente si vocea unei d-re al carei nume nu l-am retinut dar Ioanei Iacob, care imbracata in mireasa, citea versuri din Cristian Popescu. Au mai urmat insa proiectii de scurte Timishort si diafilme.

Ziua 3 a debutat in forta din punctul meu de vedere, pentru ca la ora 18 m-am "nimerit" in Unirii intre niste tineri gata de stropeala cu apa. Am insfacat repede un pet gaurit de fetele de la Plai si ce a urmat trebuie vazut in poze: o alergatura haotica in cursul careia am reusit cu totii sa ne udam si chilotii de pe noi. Din pacate n-am stropit decat vreo 2 blogeri, pe Razvan si pe Ily, ceilalti pierzand prin neprezentare lupta copilareasca. Finalul bataliei a fost apoteotic: aranjati pe linii de lupta ca la razboi ne-am atacat de 3 ori golind apa in capul tuturor dar mai ales in cel al tipului cu bidonul de 3 litri! Ridicol de distractiv. Mai jos cateva poze imprumutate de la fotoreporter si evive.. pentru ca, deh, apar si io prin ele.

In urma unei rapide vizite acasa pentru schimbat echipamentul am revenit curat si uscat si pregatit de spectacolul de dans al lui Razvan Mazilu. Sub titlul "Când Cosmin zâmbeşte" s-a desfasurat o ora de dans-improvizatie in care Razvan, Judith State şi Vanda Ştefănescu, acompaniati de saxofonul lui Lucian Nagy au incurajat publicul sa se joace cu ei, sa-i puna sa danseze impreuna sau singuri, sa "mimeze" cuvinte dansand. Mi-a placut. Mult. Miscari fluide, energice sau delicate, unduiri seducatoare ori simple prabusiri copilaresti au compus un spectacol inceput cu un interviu dansat si incheiat cu o frumoasa traducere in gesturi a versurilor lui Armstrong, what a wonderful world.. chiar minunat, mai vreau. Un set intreg de poze facut de evive. F. misto.

Cine-a zis ca Fiscul sta degeaba?

In vremuri de restriste toata increderea noastra se indreapta catre Fisc, acest paznic al finantelor statului, cainele de stana ce nu doarme nicioada avand grija ca oile dolofane de atatea impozite sa intre frumusel in seifurile trezoreriei noastre dragi. Numai cu ajtorul acestor oameni de nadejde ai patriei se poate stopa fenomenul nesimtit de evaziune fiscala inca din fasa. Datorita veghei lor neintrerupte cei 7 elevi din Focsani care au incercat sa vaduveasca sistemul de zeciuiala indreptatita, pastrand doar pentru dansii banii castigati din joaca de copii pe scena (aprox 300 de lei intr-un an) au fost prinsi, amendati, urechiati si supusi oprobiului public prin darea la ziar. Sa le fie cu invatatura de minte si sa nu mai fenteze Patria! Ca la toti ni-e greu, da? Auzi la ei, sa nu declare 30 de lei primiti la cate-un spectacol... Uite sa invete si ei de la astia mai mari, comisarii Garzii Financiare.

In alta ordine de idei Fiscul i-a sfatuit pe comisarii GF care au luat mita 13000 de lei ca de-acum incolo s-o declare ca sa nu mai fie probleme cu impozitul.

*acest post ar trebui tratat ca un pamflet, chiar daca nu indeplineste toate conditiile..

Ziua barbatului ... heterosexual

cel putin unul din darurile pe care le-as aprecia. Dupa cum vedeti, ambalajul vorbeste singur despre nevoile noastre. Si nu va ganditi la prostii, probabil i-as citi poezii. Dupa.

Deca(b)log

Sa le dau niste apa la moara celor ce ne-or zis sectanti si sa prezint decalogu':



1.Sa ai un singur blog personal.
2.Sa nu-ti faci bloguri cioplite dupa chipul si asemanarea altora.
3.Sa nu-ti bati joc de numele blogului tau ca te va urmari toata viata.
4.Adu-ti aminte de ziua de Duminica si nu te odihni ci scrie pentru ca lunea se citeste cel mai mult.
5.Cinsteste-i pe indrumatorii tai si nu uita sa-i pui in blogroll.
6.Sa nu ucizi serverul!
7.Sa nu furi trafic prin spam!
8.Sa nu preacurvesti cu poweruserii.
9.Sa nu minti cu nerusinare in articolele platite.
10. Sa nu ravnesti la traficul sau prietena aproapelui tau in zalist.


BONUS
Legile lui Richie pentru o buna conduita blogosferica:

1.Nu identifica blogerul cu blogul sau. Blogul nu reprezinta decat ceea ce vrea el sa reprezinte.
2.Nu confunda blogerul cu omul din spatele sau. Primul nu e decat o latura a celui de-al doilea.
3.Blogul si blogerul sunt astfel doua entitati distincte si diferite de persoana autorului acelui blog. O interfata de comunicare.
4.Valoarea sinceritatii sale e invers proportionala cu importanta identitatii sale. Exista si exceptii.
5.Daca ai de gand sa pui intrebari pe blog fii pregatit sa primesti mai mult raspunsuri neplacute decat lamuritoare.
6.Daca faci afirmatii pe blog asuma-ti riscul ca cele spuse sa-ti fie contestate.
7.Nu vorbi de rau in mod gratuit.
8.Nu vorbi de bine doar cand ai ceva de castigat.
9.Daca vorbesti intimitati nu declina identitati. Si aici ma refer la fosti, actuali sau potentiali parteneri de dormitor.
10.Fii fidel regulii "Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face" cu doua exceptii: A) dreptul la replica in urma unei provocari sau B) daca esti un hater, caz in care ai dreptul sa mori in bezna.

Cam atat...

Romanul bate toba

Eu sunt roman dinala nevolnic care se mandreste tare cand vreun conational mai breaz face tara si natiunea demna de amintit in jurnale. Si-mi place cand lucrul asta se intampla in sport. Ca deunazi Lucian Bute. Baiatul asta se ridica din pat din cand in cand si-i bate toba pe americani, columbieni, mexicani si ce alti boxeri mai au peste ocean ca sa le aminteasca ca e un singur rege la categoria sa. El, romanul. Duminica dimineata, cand noi dormeam somnul odihnitor, Bute ii dadea somn lui Edison Miranda in runda 3. Upercut la barbie - noapte buna puisor. Era necesar. Stiti, din cand in cand leul mai tre' sa iasa din barlog ca sa mai muste niste alti lei, sa se vada ca e in forma si sa nu se-apuce hienele sa trancaneasca aiurea... Asta face Bute. Ieri si-a data centura jos pentru 7-8 minute si apoi si-a legat-o la loc. Multumim de prezenta, mai trimiteti unul peste 5 luni. Eu zic ca omul asta daca era fotbalist avea statuie si stadion cu numele lui. Noi nu ne dam seama ce reprezinta un campion la box... Asta sport frate.. munca, transpiratie, sacrificii, forta, atitudine, concentrare si efort si apoi bucuria de a fi in varf. Demnitate si modestie intr-un suflet urias. Si el vrea sa vina la noi, sa se bata live pt romani, sa nu ne mai trezim cu noaptea-n cap. Lasa ma Bute stai acolo ca-i bine. Nu veni aici ca daca se-ntampla vreun necaz sau ghinion sar sacalii pe tine uitand ca ai pus jos cinci lei acu ceva vreme.

In acelasi spirit al sportivitatii as dori sa le felicit pe fetele de la Oltchim, proapat calficate in finala Ligii Campionilor la handbal. Sincer nu stiu cand s-a mai intamplat o asemenea performanta.. presa zice ca in '89. Eram mic copil. Le doresc sa faca istorie, sa bata Viborgu si sa umileasca fotbalul in stirile sportive, acest bambilici cu barfa si cancan din care au mai mult de castigat frizerii decat spectatorii. Poate ma contrazice meciul Timisoara - Cluj de diseara...

Garaj de vis [Leapsa]

La barbati, al doilea subiect de pe masa unei conversatii cu bere si alune (imediat dupa femei, filme, sau filme cu femei) sunt masinile..pe care le-am avea daca ne-am trezi cu un morman de banet in sufragerie. Asta e leapsa de la Ovi si de la Knox ce-as avea io in garaj in afara de golfuletul meu 3 mic si verde si cu ren pe luneta. Bun:

1. in primul rand masina lui Dominic din Fast & Furious, un Dodge Charger 1970 supermodificat care mananca asfalt si cauciucuri la fiecare tura. Sa vezi numa ce fum le dau la taranii cu troace de bmw-uri care calca batranici pe zebra. That's muscle car.

2. un Ford GT40. Pentru ca plm...uitati-va numa la el!! 550 de cai, 330 km/h, consum 20 litri la suta in oras (da cine fras mere cu ea in oras) si cred ca cea mai nesigura sports car  evar, cred ca danseaza pe sosea cand ii dai blana.

3. Un Mustang pentru taica-miu ca-mi place de mor cum arata toate. Preferabil insa ultimul model. Si pentru sora un Mini Cooper S, ca e cat un matiz da totusi nu-l poti numi masina de studenta cand te ia la stop de-ti flutura buzele.

4. Ecto-1 sau ambulanta Cadillac Miller-Meteor model 1959 modificata in vehiculul Ghostbusters-ilor. Asta ar deveni masina de mers in blogtrip-uri. Cred ca ar incapea peste 10 oameni acolo :))

5. si bineinteles mai multe biciclete, cel putin 10, de teren, de oras, de toate felurile pentru ca masinile de mai sus le-as conduce mai mult in weekend :).

Lepsuim pe Boghi, Paul, DeCe si Maka. Si pe Nebuloasa, cum naiba s-o lasam deoparte.