Arme de expunere in masa

La Bastion s-a deschis de vreo doua zile in cadrul Festivalului Baroc Timisoara o expozitie de arme din secolul XVIII, cu focus in special pe cele de provenienta austriaca si turca, aceste doua natiuni avand o influenta istorica covarsitoare asupra orasului asta. Bun, expozitie e un pic exagerat spus, fiind vorba de o sala cu cateva sabii, pusti si pistoale plus niste vechi instrumente muzicale. Fara a incerca sa minimizez valoarea lor culturala vreau doar sa precizez ca ma enerveaza saracia unei astfel de expozitii. Ma asteptam ca numarul de exponate (aduse de la Muzeul Banatului, care se lauda ca ar avea o colectie impresionanta de arme) sa fie cel putin dublu, daca nu triplu... Un vis..

In sinea mea gasesc expozitiile de arme, tehnica militara, inginerie medievala etc la fel de fascinante ca cele de picturi sau sculpturi. Chiar as fi mult mai dispus sa platesc ca sa vizitez asa ceva in locul unei colectii de mari maestri pentru simplu fapt ca nu cunosc prea multe despre marii maestri... La fel cum nu cunosc prea multe nici cei care viziteaza colectii de arta din snobism, fara a avea o tangenta cu pictura ori sculptura. Intorsi acasa insa pot sa spuna ca au vazut niste lucrari de Van Gogh si sa para chipurile mai cultivati decat unul care s-a zgaiat la o armura de cavaler din sec XIV..

In fine, ce vreau sa spun e ca genul asta de expozitii ar putea primi mai multa atentie. Armele sunt mai accesibile, mai simplu de inteles, apreciat si cred ca prezentate cum trebuie dezvaluie la fel de multe despre epoca din care provin. Prin urmare pot atrage un numar mai mare de vizitatori, inclusiv copii, din medii diferite social si indiferent daca au sau nu preocupari culturale. Ceea ce poate fi un castig pentru ambele parti.

Ce-am gasit in sala ADETIM de la Bastion?
- doua pusti cu cremene, una austriaca "Lorenz" (stanga) si una otomana, destul de afectata de vreme. Ar fi fost utila o placa explicativa referitoare la precizie, forta de penetrare, distanta la care erau eficiente etc.. Si mai utila ar fi fost permisiunea de a le atinge..

- doua sabii de cavalerie austriece (stanga) si doua sabii otomane Kilij. Ca observatie personala, cele turcesti si-au pastrat ascutisul pana azi... puteai taia fara probleme o franzela. Cele austriece fie erau cam tocite fie erau de parada.

- 2 pistoale otomane foarte elegante, ornamentate cu alama pe care erau incrustate modele destul de artistice, si 2 pistoale austriece, masive si fara vreo urma de ornament pe ele. in drepta se aflau doua iatagane cu maner de (os sau fildes?) insa fara vreo alta descriere.

Trebuie mentionat ca expozitia de arme a fost insotita de una de instrumente muzicale (niste ocarine, o vioara de la sf sec XVIII si un patefon de la 1920), o expozitie de heraldica cu steme si simboluri ale localitatilor din Banat realizate de artistul Petru Galis, una de stampe istorice ale Timisoarei si una de uniforme militare (ilustratiile din ultima fotografie). Suna a ceva amplu dar la fata locului si in lipsa unui ghid care sa te tina la povesti, in 10 minute ai terminat turul. Si e pacat pentru ca asemenea obiecte ascund o gramada de povesti.. multe din ele intunecate.

Calatorie in adancul pamantului

Zilele astea am profitat de prezenta mea in Cluj, cu ocazia Festivalului de Film Comedy Cluj, pentru a lua parte la o scurta escapada turistica prin zona: vizitarea Salinei Turda. E un loc laudat de toti cei care-l vad si despre care, personal, nu stiam foarte multe, asteptand momentul prielnic pentru a ajunge acolo si a-mi permite sa fiu dat pe spate. Salina Turda se prezinta ca un obiectiv turistic de neratat in zona, in special datorita faptului ca e un loc absolut unic, renovat recent intr-un spatiu de relaxare/muzeu de istorie a mineritului in sare.

Exploatarea sarii in Transilvania poate fi urmarita pana in vremea romanilor, desi dovezi arheologice sau documente clare in acest sens nu prea s-au gasit (la Valea Sarata ar fi niste urme de exploatare care se presupune ca ar data de pe vremea romana - vezi galerii piramidale). Ratiunea ne indeamna sa credem ca, dat fiind ca romanii erau prezenti in mineritul aurifer si stiind importanta sarii pentru Imperiu, prezenta ei in zona nu putea fi trecuta cu vederea. Lucrarile de explorare a zacamintelor de la Turda au fost insa incepute de austro-ungari in 1690 iar salina a fost una dintre cele mai importante din Transilvania vreme de 150 de ani. Afectata de concurenta Ocnei Mures (si mai tarziu a Ocnei Dej) valoarea ei a inceput sa scada catre sf. sec XIX iar dupa primul razboi mondial productia intra in declin mina inchizandu-se in 1932. Din 1950 si pana dupa revolutie o parte din galeria Franz Iosif a fost folosita ca deposit de branzeturi (temperatura constanta de 8-10 grade) iar din 1992 mina a devenit muzeu, acum 4 ani suferind un amplu proces de reamenajare.

Sala Crivacului, cu mecanismul rotativ cu ajutorul caruia se scoteau blocurile de sare din mina. E singurul din Europa ramas in pozitia initiala iar combinatia de apa. sare si lemn de brad l-a pietrificat.

La Turda sarea se extragea manual, prin taiere cu ciocane, baroase si pene de otel din cele 3 puturi majore (Iosef, Terezia si Anton) a caror adancime a ajuns chiar pana la peste 110 m. Cand cobori in subteran ca vizitator patrunzi printr-un tunel circular asemeni unei guri de metrou. Te asteapta o retea complicata de galerii rectangulare, sapate in sare si marcate in prezent asemeni statiilor de transport subteran. Prin ele se carau intr-o vreme blocuri solide de sare translucida cu muchia de 1,5 m, dimensiunea etalon pentru comerciantii de sare. Peretii sunt reci si umezi si totul seamana cu un castel de gheata. In forma naturala sarea e la fel de transparenta ca un bloc de gheata insa in mina, din cauza lampilor de ulei, culoarea peretilor se apropie de negru-cenusiu, cu mici dire albe acolo unde a ajuns apa. Asa ca nu lingeti peretii daca o vizitati chiar daca aflati ca cristalele de sare de la Turda au o puritate "Heisenberg (sic!)" de 99%. Singurul trip capabil sa-l ofere e o vizita la buda.

Marcaj de incepere a exploatarii unui etaj din Mina Rudolf

Camerele de exploatare (asa zisele puturi) sunt absolut impresionannte prin marimea lor. Forma conica de clopot le asigura un ecou excelent pe care un ghid te va indemna sa-l testezi printr-un balcon din zona superioara. Exista un lift panoramic prin care poti cobori cele 13 etaje ale minei Rudolf (ultimul loc de exploatare) dar mult mai interesant e s-o faci pe 172 de trepte descoperind la fiecare nivel marcat in peretele de sare anul inceperii exploatarii. Baza minei (50x80m) e amenajata acum cu paviloane de lemn, un amfiteatru, teren de sport, mese de biliard, minigolf, loc de joaca pentru copii si o imensa roata Ferris. Totul aduce cu un parc de distractii luminat arhitectuaral cu neoane albe care-i dau un aer de science-fiction.

Insula si lacul de pe fundul Minei Terezia

Cascada de sare

In Mina Terezia (adancime 112m) intri dupa ce cobori alte 6 etaje (lift sau scari) de pe talpa minei Rudolf. Acolo te asteapta un ponton de lemn peste un lac subteran (adancime 0.5-8m) pana pe o  insula artificiala din sare amenajata in centrul sau si care de sus vazuta seamana cu o mica baza lunara. Spatiul e monumental iar pe unul din pereti se observa o cascada de sare ramase din vremea cand un rau subteran curgea pe-acolo. Exista barci de inchiriat pentru familii cu copii sau cupluri iar pentru cei #foreveralone alte pavilioane ale sanatatii unde pot lectura o carte sau trage un pui de somn anti-asmatic intr-o atmosfera incarcata de aerosoli. Sunt de asemenea in derulare si planuri pentru o zona balneara de tratament si e lipsit de indoiala ca locul ofera numeroase oportunitati de dezvoltare in plan turistic sau medical pe viitor.

Mina Rudolf

Zona de agrement din Mina Terezia

Cu barca pe lac. E imposibil sa te ineci in el, atat de sarat e.

A Vagabond Song

photo

There is something in the autumn that is native to my blood --
Touch of manner, hint of mood;
And my heart is like a rhyme,
With the yellow and the purple and the crimson keeping time.

The scarlet of the maples can shake me like a cry
Of bugles going by.
And my lonely spirit thrills
To see the frosty asters like a smoke upon the hills.

There is something in October sets the gypsy blood astir;
We must rise and follow her,
When from every hill of flame
She calls and calls each vagabond by name.

By Bliss Carman

FILTm II: La Vest de Est/La Est de Vest

Un mic reminder pentru pasionatii de lectura si prietenii lor care le cumpara, imprumuta sau fac cadou carti: se apropie Festivalul International de Literatură de la Timisoara, a doua editie dintr-un proiect initiat de Oana Boca, Ioana Gruenwald si Robert Șerban ce-ar putea deveni - cu sprijin pe masura si un dram de noroc - un reper cultural in orasul nostru si un capitol vrednic de inclus in dosarul Timisoara - Capitala Culturala Europeana.

In perioada 23-25 octombrie la Bastion (Galeria Theresia) publicul autohton si scriitorii sunt invitati, asadar, sa stea la taclale despre ce mai e nou in lumea literara. Invitatii sunt atat din tara cat si de peste hotare iar daca numele lor nu va spun inca nimic (fiind contemporani) acesta e un motiv in plus pentru a-i trage de maneca si a le adresa, pertinent, intrebari. 

Echipa oaspetilor:

Victor Erofeev – unul dintre cei mai importanți și controversați scriitori ruși de astăzi, 

Iuri Andruhovîc – „Patriarhul literaturii ucrainene”, unul dintre fondatorii tendinței postmoderne în literatura ucraineană, 

Edo Popović (Croația) – autor-cult al generaţiei sale, a cărui operă literară a devenit portavocea „învinşilor” din Croaţia urbană, 

Fabio Geda (Italia) – scriitor îndrăgit de cititorii români datorită romanelor Singur pe stradă (nominalizat la cel mai important premiu literar din Italia) și În mare sunt crocodili, 

Duško Novaković – un nume de primă mărime al poeziei sîrbe de astăzi 

Igor Marojević – cunoscut deopotrivă ca prozator și dramaturg, prezent în cele mai importante antologii dedicate prozei sîrbe de astăzi.

Echipa gazdelor:

Răzvan Petrescu –prozator și dramaturg, considerat un maestru al prozei scurte autohtone, 

T. O. Bobe – poet, prozator, scenarist, unul dintre cei mai nonconformiști scriitori români de după ’89, autor al uneia dintre cele mai iubite cărți publicate în ultimii 20 de ani: "Cum mi-am petrecut vacanţa de vară", 

Daniel Vighi – important prozator al generației opteziste, eseist și publicist, 

Veronica D. Niculescu – excepțională traducătoare a lui Vladimir Nabokov în limba română, o scriitoare care s-a ridicat la înălțimea maestrului său, printr-o proză ce captează atît realitatea, cît și miraculosul ei, 

Robert Șerban – unul dintre cei mai apreciați și mai premiați poeți români contemporani, cunoscut deopotrivă ca editor și realizator tv, 

Alexandru Potcoavă – reprezentant de marcă al noii generații de scriitori, un autor care scrie cu nerv și vervă.

Programul festivalului e gasibil pe sait. Am inteles ca la inchidere se va petrece pe stil sirbesc, cu muzica, dansuri si gustari (100%) de-ale vecinilor. Ar fi prea frumos sa fie asa.

Lecturi obligatorii: Omar cel Orb si Soseaua Catelu 42

Au trecut deja 2 saptamani de cand mi-au intrat in biblioteca cartile nominalizate la Premiul Augustin Fratila. N-am pierdut vremea si din cele aproape 400 de ore impartite intre job, somn, iesiri la bere, filme si Breaking Bad am rupt cateva pentru lectura si am devorat - nu glumesc, chiar am muscat cu sirg din ele - doua dintre carti: Soseaua Catelu 42, pentru ca titlul era intrigant, si Omar cel Orb, unde subiectul era atragator. Mi-au placut destul de mult ambele si cred ca ar trebui citite de cat mai multi oameni. Cele doua carti pot fi privite ca niste povesti de viata destul de personale care nu trebuie musai sa fie legate de un anume timp sau loc, dar pe care plasarea lor intr-o perioada cunoscuta ca “de tranzitie” le personalizeaza in asa fel incat sa existe o conexiune mai facila cu cititorul.

Din cartea Alinei Nedelea, Soseaua Catelu 42, am remarcat stilul direct, personal, autobiografic al autoarei de a revizita niste momente definitorii ale copilariei si adolescentei sale. E o drama destul de cenusie tratata insa cu umor tragic-comic si multa (auto)ironie. Limbajul e colocvial, cartea imbracand haina unei marturisiri personal facute cititorului. Copilul Alina creste intr-un ghetou, un bloc muncitoresc de pe strada Catelu, si intr-o familie care n-o iubeste si a carei fiica nu se simte. Dupa ce ii moare mama in noaptea de Revelion, Alina descopera o mama noua si o lume noua, in care femeile din familia ei vorbesc cu mortii si prezic viitorul. Revolutia aduce cu ea sperante naive, studentie, primele iubiri, bani insa si o serie intreaga de deziluzii. In 20 de ani Alina trece printr-o serie de evenimente greu credibile, pe care le expune fara patetism, oferind dovada vie ca inainte sa poti scrie o carte trebuie sa ai parte macar de o viata interesanta

Verdict: daca nu te deranjeaza argoul si imaginile explicite si ai prins epoca cand se manca pe cartela, cartea merita citita! Te va face sa-ti privesti propria viata un pic mai indulgent. Textul are o plasticitate deosebita, imaginile sugerate sunt aproape grafice iar unele situatii par de-a dreptul absurde. Desigur, asta ridica si un semn de intrebare asupra a cat este adevar si cat fictiune in viata Alinei Nedelea, asa cum reiese ea din paginile cartii.

Cine-ar trebui sa regizeze filmul: Danny Boyle (Trainspotting, Slumdog Millionaire). Mizeria hiper-realista, absurdul si “povestile de viata” auto-ironice sunt domeniul pe care il stie cel mai bine.

Omar cel Orb scrisa de Daniela Zeca dezvaluie tot o experienta umana paradoxala, una a carei erou, Omar, e un emigrant iranian intr-o democratie tanara est-europeana. Personajul e folosit atat ca un canal de informare asupra realitatilor actuale ale unei natiuni stravechi si foarte framantate sau asupra uneia din primele religii ale lumii -zoroastrismul- dar si ca o perspectiva exterioara asupra “Europei noastre” provinciale, asa cum ii apare ea unui strain. Povestea nu respecta o anumita cronologie, alternand atat ca loc cat si ca timp exact cum lui Omar ii revin diferite amintiri ale vietii pe care o abandonase. Evadarile din realitate ale acestuia se produc, ca intr-o povestire fantastica, prin patrunderi imaginare/magice? in tablourile din casa gazdei sale, Godun, niste reproduceri dupa autori clasici pe care Omar ii cunoaste amanuntit, semn al vastului sau bagaj cultural.

Verdict: foarte interesanta sub aspectul informatiilor oferite in legatura cu credinciosii zartosht, importanta traditiilor persane, revolutia islamica si conflictul etnic-religios din Iran. Foarte atent scrisa, cu fraze aproape caligrafic construite si o fluiditate remarcabila, dovada a talentului autoarei, Omar cel Orb e simultan o poveste despre iubire si una despre sacrificiu. Nu in ultimul rand, o provocare pentru cititorul neavizat.

Cine ar trebui sa regizeze filmul: Ang Lee (Life of Pi) are o viziune foarte poetica si o estetica orientala de invidiat. Ar trebui sa mai incerce o poveste de imigrant incarcata de spiritualitate.