31 decembrie 2009
Rezolutii? Ok, rezolutii..
Imi doresc sa nu fi mers la acel concert, sa nu fi iesit deloc din casa in seara aia, sa nu fi vorbit deloc asa cum am facut-o si sa-mi fi ignorat complet pornirile launtrice.
Sa nu fi mers la acea petrecere, sa nu te fi lasat sa ma saruti in felul ala, sa nu fi plecat impreuna acasa si sa nu-mi fi uitat ceasul la tine...
Si nici sa fi cumparat vinul ala bun pe care l-am tinut doua saptamani asteptand momentul potrivit ca sa-l putem bea impreuna. Trebuia sa-l fi baut singur...
Rezolutii? Da, nu trebuia sa fi plecat din tara atunci cand ceva era pe cale sa se intample..sau macar daca tot am plecat ce dracu m-am mai intors..
Sa nu te fi facut sa plangi sau daca tot plangeai sa nu te fi consolat deloc..
Sa nu te fi chemat la teatru, film sau alta pierdere de vreme mai stilata.
Sa nu fi utilizat mail, blog sau telefon si sa fi ramas total inabordabil..
Sa nu fi fost tot eu acela care face intotdeauna primul pas...gresit. Sa nu fi fost nici tu, nici voi sau oricare din ele atat de sigure pe ce ganditi, simtiti sau credeti si nici eu atat de simplu de convins ca nu vorbiti prostii.
Sa nu fi fost nici "calatorul" care sunt acum, gata sa lase balta orice activitate si sa sara in primul tren spre libertate..
Sa nu fi avut vreun ban mai mult de-o singura cafea... plus bacsis. Sa nu fi avut o slabiciune pentru chelnerite...
Da. Sa nu fi simtit de fiecare data mila si dragoste frateasca pentru toate inimile frante ale sexului opus. Sa nu fi dat sfaturi cand nu-s in stare nici eu sa mi le urmez singur...
Si sa nu-mi fi facut atatea scenarii fanteziste a caror implinire s-o astept ca un masochist de mana a treia...oh da. Asta rezolutie pentru trecut.
Privind inapoi in lumina timpului prezent si sub imperiul unei stari caracterizate drept "moment cathartic" as sterge multe lucruri cu buretele uitarii. Dar nu pot, ca mi-or placut, si-n felul lor atunci, pentru o clipa, au fost chestii unice...Pentru viitor? Oh God, give me your worse...and fuck off..
30 decembrie 2009
O mie de ganduri (finalizat)
...undeva, in aceasta fotografie sau dincolo de ea, exista o poveste... numai ca nu prea da semne ca ar vrea sa iasa la suprafata... iar nici mie nu mi-e prea simplu s-o scot ca sa-mi scriu articolul cu numarul 1000...intrucat, o mie de ganduri pe secunda, o mie de cuvinte vor sa-mi scape din gura... deodata...dar, parca mintea mi-e legata...spanzurata de-un snur... undeva...in spatele unei poze sugestive...asteptand o ferestra oportunista cara sa-i deschida drumul spre libertate...spre realitate...spre concret, spre acel ceva material si palpabil spre care tind toate ideile sa scape... dincolo de inefabil... altundeva... acum trebuie sa se intample...o simt in aer... si gandind astfel am intins mana si am tras de snur: [to be continued]
Later Edit
Intotdeauna am avut un fetis legat de trupurile strans impachetate in corsete sufocante, sugrumate de buna voie cu snururi negre de bumbac, fire abil innodate de maini experte si care aveau un singur rol: sa inchida carnea moale a femeii intr-o talie de viespe. Din acest motiv la finalul ultimei reprezentatii a Freakshow-ului, primul spectacol cu ciudatenii erotice la care asistasem, am asteptat in fata teatrului iesirea celei care mi-a infierbantat imaginatia. Muream de curiozitate sa vad ce se ascunde dincolo de firele negre care inchideau spatele acelei stranii creaturi. Am abordat-o imediat dupa iesire, profitand de Nikon-ul meu ultimul racnet care mi-a dat credibilitatea necesara pentru a-i propune o sedinta foto la mine in studio. A acceptat dupa ce i-am promis sa-i arat ceva din realizarile mele odata ajunsi acolo.
In studio lucrurile s-au cam precipitat si, ajutati de cele doua sticle de vin cumparate pe drum, orice constrangeri de ordin profesional s-au risipit in aerul ticsit cu aroma de tutun si cirese provenit din narghileaua ce fumega pe masuta joasa. Doua pahare imense pe jumate pline au tot clincanit in rastimpul unei ore linistite, vreme suficienta pentru a dezmorti spiritele si a dezlega limbile. Imbatati de atmosfera semifestiva a camerei de zi amenajate ca un studio, am inceput sa fim tot mai prietenosi unul cu celalalt. Atat de prietenosi incat in scurt timp o alergam pe fata cu corset pe piele avand doar camasa descheiata, niste boxeri si-un ciorap ramas nedescaltat, asa cum ii sade bine unui barbat cuprins de focul bauturii sau de gheara pasiunii. Si, bineinteles, agitand continuu arma fotografului, Nikonu' primit in dar de la mama, cu care trageam rafala dupa rafala la fiecare 3 secunde. Nici ea nu era mai ofical imbracata, ba chiar as putea preciza ca era nuda de-a binelea, cu exceptia celor doua manusi de care nici n-am insistat sa scape intrucat ii dadeau aerul acela frantuzesc care ma excita la nebunie.
Totusi, satul de atata harjoneala copilareasca, mi-a trecut prin cap sa nu las sa se iroseasca de tot momentul si sa trag si cateva instantanee mai artistice, care sa poate fi scoase din colectia de perversiuni fara grija ca mi-ar dauna reputatiei. In felul asta am ajuns sa-i contemplu spatele acela delicat ca de copila, fesele albe si rotunde ca doua paini proaspat dospite si sa-i ghicesc culoarea cocului in care-si stransese parul inainte de a se urca pe scaunel. Dar pe langa frumusetile placute ochiului mai era si acea frumusete placuta mintilor bolnave de curiozitate, ca acea impletitura simpla de sireturi negre care acopereau spatele neobisnuitului meu model. Era sexy intradevar dar mai era ceva pe langa. Era exotica si incitanta si parea un cadou suprinza impletit cu funda ce abia asteapta o mana care sa-i prade continutul. Iar aspectul specific de bondage pe care il sugera intregul cadru imi provoca deja niste furnicaturi in boxeri. M-am apropiat de dansa si fara a-mi dezlipi ochii de "cusatura" de pe spate, i-am atins usor pielea delicata. S-a infiorat o clipa apoi s-a relaxat deplin. Fara sa mai gandesc ce fac, am tras de snur.
In fata ochilor mei abia intredeschisi trupul ei scapat din chingi mi s-a deschis incet, intocmai ca bobocul cand se transforma intr-o floare raspandind parfum de trandafir si umezela racoroasa. Goliciunea ei exterioara era acum dublata de un gol linistit interior, caci gura rozalie care ma privea din spatele femeii cu corset - desfacut acum - era la fel de goala si tacuta ca o pestera de munte. Nu stiu daca alcoolul a fost vinovat dar dintr-o data am simtit o pofta nebuna s-o imbratisez pe dinauntru. Am intins mainile si am ajuns sa pipai grijuliu interiorul plapand al fetei, simtindu-i caldura trupului intr-un mod de neimaginat. Totul parca ma invita inauntru. Asa ca am intrat: mai intai mainile, apoi capul, un picior, celalt si in final tot trupul meu era intransa. Am fost cuprins imediat de o senzatie de comuniune trupeasca, de o explozie de afectiune si dorinta, ceea ce era din cale-afara de excitant si straniu totodata, insa nestiind ce sa fac m-am lasat la randul meu luat de val ajungand sa experimentez un alt nivel al dragostei trupesti - dragostea intrupeasca. Atinsesem ultimul nivel al perversitatii facand dragoste direct cu interiorul unei femei. Era ilar daca stam sa ne gandim ca una din nazuintele indragostitilor era sa fie "unul si acelasi". Acum eram "unul intr-una"...captiv in trupul unei femei necunoscute, victima a propriei mele lascivitati...
Later Edit
Intotdeauna am avut un fetis legat de trupurile strans impachetate in corsete sufocante, sugrumate de buna voie cu snururi negre de bumbac, fire abil innodate de maini experte si care aveau un singur rol: sa inchida carnea moale a femeii intr-o talie de viespe. Din acest motiv la finalul ultimei reprezentatii a Freakshow-ului, primul spectacol cu ciudatenii erotice la care asistasem, am asteptat in fata teatrului iesirea celei care mi-a infierbantat imaginatia. Muream de curiozitate sa vad ce se ascunde dincolo de firele negre care inchideau spatele acelei stranii creaturi. Am abordat-o imediat dupa iesire, profitand de Nikon-ul meu ultimul racnet care mi-a dat credibilitatea necesara pentru a-i propune o sedinta foto la mine in studio. A acceptat dupa ce i-am promis sa-i arat ceva din realizarile mele odata ajunsi acolo.
In studio lucrurile s-au cam precipitat si, ajutati de cele doua sticle de vin cumparate pe drum, orice constrangeri de ordin profesional s-au risipit in aerul ticsit cu aroma de tutun si cirese provenit din narghileaua ce fumega pe masuta joasa. Doua pahare imense pe jumate pline au tot clincanit in rastimpul unei ore linistite, vreme suficienta pentru a dezmorti spiritele si a dezlega limbile. Imbatati de atmosfera semifestiva a camerei de zi amenajate ca un studio, am inceput sa fim tot mai prietenosi unul cu celalalt. Atat de prietenosi incat in scurt timp o alergam pe fata cu corset pe piele avand doar camasa descheiata, niste boxeri si-un ciorap ramas nedescaltat, asa cum ii sade bine unui barbat cuprins de focul bauturii sau de gheara pasiunii. Si, bineinteles, agitand continuu arma fotografului, Nikonu' primit in dar de la mama, cu care trageam rafala dupa rafala la fiecare 3 secunde. Nici ea nu era mai ofical imbracata, ba chiar as putea preciza ca era nuda de-a binelea, cu exceptia celor doua manusi de care nici n-am insistat sa scape intrucat ii dadeau aerul acela frantuzesc care ma excita la nebunie.
Totusi, satul de atata harjoneala copilareasca, mi-a trecut prin cap sa nu las sa se iroseasca de tot momentul si sa trag si cateva instantanee mai artistice, care sa poate fi scoase din colectia de perversiuni fara grija ca mi-ar dauna reputatiei. In felul asta am ajuns sa-i contemplu spatele acela delicat ca de copila, fesele albe si rotunde ca doua paini proaspat dospite si sa-i ghicesc culoarea cocului in care-si stransese parul inainte de a se urca pe scaunel. Dar pe langa frumusetile placute ochiului mai era si acea frumusete placuta mintilor bolnave de curiozitate, ca acea impletitura simpla de sireturi negre care acopereau spatele neobisnuitului meu model. Era sexy intradevar dar mai era ceva pe langa. Era exotica si incitanta si parea un cadou suprinza impletit cu funda ce abia asteapta o mana care sa-i prade continutul. Iar aspectul specific de bondage pe care il sugera intregul cadru imi provoca deja niste furnicaturi in boxeri. M-am apropiat de dansa si fara a-mi dezlipi ochii de "cusatura" de pe spate, i-am atins usor pielea delicata. S-a infiorat o clipa apoi s-a relaxat deplin. Fara sa mai gandesc ce fac, am tras de snur.
In fata ochilor mei abia intredeschisi trupul ei scapat din chingi mi s-a deschis incet, intocmai ca bobocul cand se transforma intr-o floare raspandind parfum de trandafir si umezela racoroasa. Goliciunea ei exterioara era acum dublata de un gol linistit interior, caci gura rozalie care ma privea din spatele femeii cu corset - desfacut acum - era la fel de goala si tacuta ca o pestera de munte. Nu stiu daca alcoolul a fost vinovat dar dintr-o data am simtit o pofta nebuna s-o imbratisez pe dinauntru. Am intins mainile si am ajuns sa pipai grijuliu interiorul plapand al fetei, simtindu-i caldura trupului intr-un mod de neimaginat. Totul parca ma invita inauntru. Asa ca am intrat: mai intai mainile, apoi capul, un picior, celalt si in final tot trupul meu era intransa. Am fost cuprins imediat de o senzatie de comuniune trupeasca, de o explozie de afectiune si dorinta, ceea ce era din cale-afara de excitant si straniu totodata, insa nestiind ce sa fac m-am lasat la randul meu luat de val ajungand sa experimentez un alt nivel al dragostei trupesti - dragostea intrupeasca. Atinsesem ultimul nivel al perversitatii facand dragoste direct cu interiorul unei femei. Era ilar daca stam sa ne gandim ca una din nazuintele indragostitilor era sa fie "unul si acelasi". Acum eram "unul intr-una"...captiv in trupul unei femei necunoscute, victima a propriei mele lascivitati...
25 decembrie 2009
Trei piese (g)rele: Christmas Songs
Incepem cu ultima piesa The Killers lansata in decembrie, asa cum tot au facut in ultimii 4 ani, una de sezon cu un Craciun un pic diferit de cel de la noi: Happy Birthday Guadalupe
Continuam cu una surprinzatoare de la The Raveonettes - Come on Santa - nostalgica si ceva mai trista dar care ma unge la suflet. Come on Santa give me a break...
Si evident incheiem cu piesa mea favorita de Craciun The Hives and Cyndi Lauper - A Christmas Duel!!
Cause the snow keeps on fallin´ even though we were bad ... bine la noi ploua dar, in fine... I bought no gifts this year and I slept with your sister!!
Continuam cu una surprinzatoare de la The Raveonettes - Come on Santa - nostalgica si ceva mai trista dar care ma unge la suflet. Come on Santa give me a break...
Si evident incheiem cu piesa mea favorita de Craciun The Hives and Cyndi Lauper - A Christmas Duel!!
Cause the snow keeps on fallin´ even though we were bad ... bine la noi ploua dar, in fine... I bought no gifts this year and I slept with your sister!!
24 decembrie 2009
23 decembrie 2009
Dam premii de sarbatori
Virtuale, asa cum se procedeaza prin blogosfera. Adica link-uri. Am primit si eu un premiu de la Dan Chichernea - n-am idee nici eu nici el cum si de ce, dar fie. Se pare ca obiceiul e sa premiezi si tu pe altii, presupun ca dintre cei care ti-au gadilat neuronii in ultima vreme cu ce-au scris. Asa ca dau clopoteii mai departe lu: SirG, Ceciliu Stronz, Romina, Boghi, Liz, SmeagolJr si Camytzi. Aveti grija de ei. La multi ani la toata lumea.
Pe partea gresita
Ai stiut de la inceput ca iti va fi mai greu drumul din momentul in care ai luat-o pe partea stanga a lui. Era evident faptul ca partea stanga e mai denivelata, mai alunecoasa, mai aglomerata ca un contrasens, spre deosebire de cea dreapta, mai curata, mai uscata, mai potrivita a fi strabatuta in doi. O stiai si tu, dar undeva, probabil din neatentie, ai facut o schimbare de directie si te-ai trezit pe partea stanga a drumului. Cu tot cu ea. Am stiut imediat ca ceva nu e in regula, dupa felul cum s-a desprins de tine, punand acea distanta minima dar care totusi e acolo, vizibila si prezenta ca un camp de forte - un spatiu personal. O simteai mai ales din causa racelii care o domina si care iti facea pielea sa se infioare, iti zbarlea perii, te indemna sa cauti caldura unei companii familiare... O strigai pe nume, cautai o privire dragastoasa dar tot ce ai capatat a fost incruntarea unor sprancene ce odata erau fascinante. Si in momentul ala ai stiut ca sunteti doua coincidente pe partea gresita a unui drum, caci ea nu se opreste din mers iar tu nu te opresti din mers iar in sinea voastra amandoi ganditi ca destinatia e mai importanta decat drumul.
Ma uit la voi de pe partea mea dreapta de drum si imi strag iubita in brate. Capul ei se odihneste uneori pe umarul meu in timp ce mergem linistit cu pasi sincroni si fara griji. Trotuarul nostru e uscat si asfaltat, frumos marcat din loc in loc astfel incat stim din timp ce ne asteapta. Al vostru e umplut cu gheata si alunecos, abia va tineti echilibrul si va jenati chiar si sa va sprijiniti unul de altul. Barierele dintre voi va opresc. Tu cauti fara succes un loc de traversat catre partea buna si curata a drumului, partea mea, insa esti singurul care incearca. Esti ignorat de masinile care trec in viteza, accelerand si stropind fara mila, mai ca nu esti spulberat. Nu te pot ajuta. Am mainile ocupate cu propria viata. Ea se uita la mine si-mi zambeste cu ochii migdalati trimitandu-mi o bezea umeda pe buze. Suntem fericiti. Respir usor aerul rece de iarna si las gerul sa-mi usuce ochii.... E frumos drumul.
Voi mergeti tot mai haotic si va departati. Sunteti deja pe pod si tot nu ati gasit o trecere spre dumul bun, spre calea dreapta. Tu incerci o ultima apropierea, intinzi mana si-o opresti sa-i spui ceva. Probabil vrei sa va intoarceti acolo unde ati gresit drumul. Ea te priveste ingaduitor, ridica mana si-ti magaie usor obrazul apoi se suceste brusc si cu o pirueta-ti scapa. Esarfa i se desprinde fluturand de gat si piere purtata de un vant vremelnic dincolo de marginile podului. S-a dus. Ramai stingher pe pod si resemnarea te cuprinde. Te intorci incet spre drumul meu si ne zaresti. Si eu te vad, si tu ma vezi, si ochii ni se intalnesc recunoscand un lucru clar de la-nceput: ca eu si tu suntem unul si acelasi intr-un fel dar diferiti in altul. Si totusi care e cel real? Tu pari sa stii de vreme ce zambesti amar si faci usor din mana in timp ce sari peste marginea podului si parasesti drumul. Eu stiu?
Ma uit la voi de pe partea mea dreapta de drum si imi strag iubita in brate. Capul ei se odihneste uneori pe umarul meu in timp ce mergem linistit cu pasi sincroni si fara griji. Trotuarul nostru e uscat si asfaltat, frumos marcat din loc in loc astfel incat stim din timp ce ne asteapta. Al vostru e umplut cu gheata si alunecos, abia va tineti echilibrul si va jenati chiar si sa va sprijiniti unul de altul. Barierele dintre voi va opresc. Tu cauti fara succes un loc de traversat catre partea buna si curata a drumului, partea mea, insa esti singurul care incearca. Esti ignorat de masinile care trec in viteza, accelerand si stropind fara mila, mai ca nu esti spulberat. Nu te pot ajuta. Am mainile ocupate cu propria viata. Ea se uita la mine si-mi zambeste cu ochii migdalati trimitandu-mi o bezea umeda pe buze. Suntem fericiti. Respir usor aerul rece de iarna si las gerul sa-mi usuce ochii.... E frumos drumul.
Voi mergeti tot mai haotic si va departati. Sunteti deja pe pod si tot nu ati gasit o trecere spre dumul bun, spre calea dreapta. Tu incerci o ultima apropierea, intinzi mana si-o opresti sa-i spui ceva. Probabil vrei sa va intoarceti acolo unde ati gresit drumul. Ea te priveste ingaduitor, ridica mana si-ti magaie usor obrazul apoi se suceste brusc si cu o pirueta-ti scapa. Esarfa i se desprinde fluturand de gat si piere purtata de un vant vremelnic dincolo de marginile podului. S-a dus. Ramai stingher pe pod si resemnarea te cuprinde. Te intorci incet spre drumul meu si ne zaresti. Si eu te vad, si tu ma vezi, si ochii ni se intalnesc recunoscand un lucru clar de la-nceput: ca eu si tu suntem unul si acelasi intr-un fel dar diferiti in altul. Si totusi care e cel real? Tu pari sa stii de vreme ce zambesti amar si faci usor din mana in timp ce sari peste marginea podului si parasesti drumul. Eu stiu?
22 decembrie 2009
10 ciudatenii personale [Leapsa]
1. sufar de hemofobie, am lesinat de cateva ori la vederea sangelui.
2. nu sport lamele, imi dau fiori.
3. mi-e frica/scarba de serpi
4. imi placea in copilarie laptele proaspat muls
5. am citit carti de Sandra Brown
6. sunt antifumator tolerant cu tigari pentru prieteni in dulapul de la job
7. ma joc cu focul arzand chibrite cap-coada
8. imi place mirosul de benzina si de ars
9. iubesc femeile chiar si cand nu le inteleg.
10. consider depresia mai inspiranta dpdv creativ decat fericirea.
Leapsa de la Raka executata rapid si eficient ca sa o pot pasa incashei.
2. nu sport lamele, imi dau fiori.
3. mi-e frica/scarba de serpi
4. imi placea in copilarie laptele proaspat muls
5. am citit carti de Sandra Brown
6. sunt antifumator tolerant cu tigari pentru prieteni in dulapul de la job
7. ma joc cu focul arzand chibrite cap-coada
8. imi place mirosul de benzina si de ars
9. iubesc femeile chiar si cand nu le inteleg.
10. consider depresia mai inspiranta dpdv creativ decat fericirea.
Leapsa de la Raka executata rapid si eficient ca sa o pot pasa incashei.
Muzica noua: Holy Fuck
I-am gasit pe baietii astia aseara si suna tare misto. Canadieni din Toronto, Holy Fuck, canta ceva electronic experimental, un fel de indie cu multe "jucarii" care-mi place. Au si un album - LP - lansat prin 2007 care nu ma incanta integral dar din care am piesa de mai jos pe repeat:
21 decembrie 2009
Hei. Esti ok?
-Hei. Esti ok?
-....
-Alo, unde esti?
-Aici.
-De ce nu vorbesti?
-N-am nimic de zis...
-... Esti ok?
-Ai mai intrebat asta..
-Si nu ai raspuns.
-Stiu.
-De ce?
-Nu stiu.
-Vrei sa vorbim?
-Asta facem.
-Stii ce vreau sa zic...
-Ok.
-Uite-te la mine.
-M-am uitat toata seara. Mi-a ajuns.
-... Cum?
-Cum ai auzit.
-Si de ce te-ai uitat la mine toata seara?
-Iti contemplam nepasarea..
-Nu stiu despre ce vorbesti.
-Hai, te subestimezi.
-Ce-mi reprosezi?
-Nimic. Iti explic doar.
-Esti prea subtil(a).
-Atunci fii tu mai atent(a)!
-Nu inteleg...
-Exact... Nu intelegi... Stii de ce?
-De ce?
-Pentru ca nu vrei... Pentru ca nu-ti pasa... Simplu.
-Nu-i adevarat. Am venit sa vad ce faci.
-Serios? Din grija sau din curiozitate?
-Conteaza?
-Normal. Grijile se mai linistesc si singure, curiozitatile se satisfac numai reciproc.
-Inteleg. Esti suparat(a).
-De fapt... sunt iritat(a).
-Ce te-a iritat?
-Atitudinea ta si depresia mea.
-Si prima o influenteaza pe a doua, asta spui?
-Nu stiu, nu cred... poate doar o potenteaza.
-Nu poti fi mai clar? Parca vorbim codat...
-...Ma simt ignorat(a) si descopar ca nu-mi cade bine.
-Dar tu ai cerut mai multa distanta...
-Stiu. De aia sunt frustrat(a).
-Pai ti-ai facut-o singur(a). Eu n-am nici o vina.
-Ai acceptat prea repede.
-Ce era sa fac? Am crezut ca asta vrei.
-Nu stiu ce vreau.
-Nici eu nu stiu ce vrei.
-Nimeni nu stie ce vrea.
-Dar numai tu te plangi.
-Nu ma plang. Explic starea actuala.
-Aha... deci ti-e totuna. Cine-i acum indiferent(a)?
-Imi intorci vorbele...
-Da...
-...imi place...
-Ma bucur.
-Si... ai avut succes asta seara?
-Poftim?
-Ai agatat ceva?
-Nu fi naspa...
-Ok...
-Vii acasa?
-Hai sa mergem.
-Hei...
-Ce-i?
-Tine un bulgar!
-....!!
-.... sorry!! Esti ok?
-....
-Alo, unde esti?
-Aici.
-De ce nu vorbesti?
-N-am nimic de zis...
-... Esti ok?
-Ai mai intrebat asta..
-Si nu ai raspuns.
-Stiu.
-De ce?
-Nu stiu.
-Vrei sa vorbim?
-Asta facem.
-Stii ce vreau sa zic...
-Ok.
-Uite-te la mine.
-M-am uitat toata seara. Mi-a ajuns.
-... Cum?
-Cum ai auzit.
-Si de ce te-ai uitat la mine toata seara?
-Iti contemplam nepasarea..
-Nu stiu despre ce vorbesti.
-Hai, te subestimezi.
-Ce-mi reprosezi?
-Nimic. Iti explic doar.
-Esti prea subtil(a).
-Atunci fii tu mai atent(a)!
-Nu inteleg...
-Exact... Nu intelegi... Stii de ce?
-De ce?
-Pentru ca nu vrei... Pentru ca nu-ti pasa... Simplu.
-Nu-i adevarat. Am venit sa vad ce faci.
-Serios? Din grija sau din curiozitate?
-Conteaza?
-Normal. Grijile se mai linistesc si singure, curiozitatile se satisfac numai reciproc.
-Inteleg. Esti suparat(a).
-De fapt... sunt iritat(a).
-Ce te-a iritat?
-Atitudinea ta si depresia mea.
-Si prima o influenteaza pe a doua, asta spui?
-Nu stiu, nu cred... poate doar o potenteaza.
-Nu poti fi mai clar? Parca vorbim codat...
-...Ma simt ignorat(a) si descopar ca nu-mi cade bine.
-Dar tu ai cerut mai multa distanta...
-Stiu. De aia sunt frustrat(a).
-Pai ti-ai facut-o singur(a). Eu n-am nici o vina.
-Ai acceptat prea repede.
-Ce era sa fac? Am crezut ca asta vrei.
-Nu stiu ce vreau.
-Nici eu nu stiu ce vrei.
-Nimeni nu stie ce vrea.
-Dar numai tu te plangi.
-Nu ma plang. Explic starea actuala.
-Aha... deci ti-e totuna. Cine-i acum indiferent(a)?
-Imi intorci vorbele...
-Da...
-...imi place...
-Ma bucur.
-Si... ai avut succes asta seara?
-Poftim?
-Ai agatat ceva?
-Nu fi naspa...
-Ok...
-Vii acasa?
-Hai sa mergem.
-Hei...
-Ce-i?
-Tine un bulgar!
-....!!
-.... sorry!! Esti ok?
20 decembrie 2009
Am reusit. La multi ani.
Colind aniversar TM99Blog
"Azi am facut ceea ce ne-am propus si discutat in ultima luna: o actiune caritabila cu specific de sezon si impact in randul celor mai nevoiasi. La ora 12 in jur de 20 de persoane – blogeri timisoreni – au vizitat Centrul de Readaptare si Reabilitare Psihosociala de pe str Capitan Damsescu 53 si i-au colindat pe copiii abandonati si adapostiti acolo. Iar ei nu au ramas datori ci au facut acelasi lucru: ne-au colindat inapoi. Le-am facut cadouri personalizate (ideea cu numele lor pe plasa cadou a fost excelenta ne-a permis sa interectionam cu fiecare din ei) si i-am aprovizionat cu alimentele si restul lucrurilor cumparate zilele trecute plus hainele, rechizitele si cartile de citit pe care unii le-au adus. Am incredere ca or sa le fie utile si ca le-a adus un pic de bucurie in decembrie. Luna asta mai are insa o semnificatie pentru noi blogarii intrucat implinim 2 ani de activitate pe TM99Blog si de intalniri blogeristice. [....] In final se cade sa multumesc tuturor celor care au rezonat cu ideea propusa de Anda, Paul si Dani acum aproape o luna, celor care au contribuit (peste 40 de persoane), sustinut, implicat si evident participat cu bratele si vocile astazi. A iesit bine si a fost frumos. Deasemenea ii multumim Loredanei de la Centru pentru deschiderea fata de noi si pentru primirea calda facuta si nu in ultimul rand amicei mele Adina de la Protectia Copilului care ne-a ajutat sa gasim acest loc. Si bineinteles felicitari celor de la KFC care s-au alaturat actiunii. Prieteni, toata treaba asta a fost un test pentru noi, ma bucur ca l-am trecut cu bine si ca ne-am mobilizat si la altceva decat chefuri si distractii."
Si pentru ca tot ne-am adunat ieri dmineata am pus-o si de un blogmeet pe ultima suta de metri, fixand aniversarea a doi ani de intalniri TM99Blog si adunandu-ne destul de multi in Beer and Bricks la o petrecere cu multa bere tequila si tort de ciocolata, frisca si banane si ce-o mai avut prin el de-o iesit atat de bun (zice lumea). La multi ani blogari timisoreni. Si sarbatori fericite.
19 decembrie 2009
Panic Atack
Viitorul cinema-ului? Doua directii:
- vom avea parte de tot mai multe productii exorbitante, cu efecte speciale incredibile si care-ti taie rasuflarea (cum e Avatar) - in cazul asta o sa ajungem sa ne facem credite penrtu nevoi personale, ca mersul la film o data la doua zile, intrucat un film 3D cu mancare si bautura te ajunge acum binisor la 10 euroi de persoana.
- sau vom avea parte de tot mai multe mici productii individuale facute cu pasiune si talent pentru a demonstra ca nu-ti trebuie multe zerouri pentru a spune o poveste (cum e Panic Atack de mai jos facut cu 300$) intrucat tehnologia va evolua atat de repede si de bine incat va ajunge la indemana oricui are un Pc mai rasarit - in cazul asta presimt ca vom ajunge niste pensionari legati de tube si comunicand prin twitter. Asta-i adevaratul atac de panica.
Care directie suna mai bine?
via Radu via Corin Chriac
15 decembrie 2009
Moartea lui Bunny Munro
Cum? Nick Cave scrie carti? Nu-i tipu ala care canta cu Kylie Minogue - Where the wild roses grow? Ba da, el e dar a mai facut si alte chestii decat sa cante piesa aia arhi-cunoscuta. Adica are si el o cariera a sa care ii face pe multi sa-si ridice palaria in semn de admiratie. In plus a publicat doua volume de versuri si poezii, e atat compozitor cat si instrumentist, scrie scenarii (The Proposition) si compune muzica de film impreuna cu Warren Ellis (coloana sonora din The Assasination of Jesse James le apartine). Moartea lui Bunny Munro e al doilea roman al sau lansat acum cateva luni si cand am pus mana pe el eram la fel de surpins: Nick Cave scrie si carti? Trebuie sa citesc asta neaparat!
Am citit-o si mi-a placut. E despre un tip aflat pe acea carare specifica barbatului cu inclinatii spre auto-distrugere, adica presarata cu alcool, droguri si sex. Mult sex. Bunny Munro e un comis-voiajor abil care dupa propriile aprecieri "ar putea vinde o bicicleta unei stiuci de mare". Deci are o putere mare de convingere, e aratos si placut de femei, ceea ce conteaza avand in vedere ca vinde produse de infrumusetare. Si indirect chestia asta ii aduce multe fatuci in pat, absolut necesare pentru a-i satisface libidoul excesiv de ridicat chiar si pt un barbat. E un fel de nimfoman, cauta placerea de moment si apoi tot nesatisfacut ramane. Iar panta asta incepe sa se prabuseasca dupa ce nevasta i se sinucide, satula de infidelitatile lui binecunoscute, lasandu-l singur cu un copil de 9 ani.
Mistuit incet de vina, dispretuit de rude, bantuit de imaginea sotiei a carei prezenta o simte tot mai pregnant, Bunny Munro sare cu capul inainte in cautarea unei coliziuni izbavitoare. Nu face ceea ce omeneste si civilizat ar fi normal - cainta si asumarea vinei - pentru a-i fi sprijin fiului sau Bunny Jr. In loc de asta isi ia fiul drept copilot in "calatorie" in ideea de a-i oferi o lectie de viata ca martor la decaderea tatalui sau. Si partea nostima e ca desi la inceput ca cititor simti acelasi dispret ironic fata de personaj (un labagiu notoriu ce viseaza la chiloteii aurii ai lui Kylie si la pasarica lu Avril Lavigne in timp ce se masturbeaza in micul sau Punto tras pe dreapta), dupa ce te familiarizezi cu iepurasul si glumele sale ieftine de "agatat si consumat" femei, iti pare chiar simpatic. Pentru ca Nick Cave il face sa sufere, il duce in "iad" cu fiecare pagina si-l face sa cunoasca rand pe rand chinuri fizice si sufletesti. Si o face cu stil, umor negru, ironie fata de societate si cu o imaginatie fantastica. Cartea asta ar merita un film bun.
Am citit-o si mi-a placut. E despre un tip aflat pe acea carare specifica barbatului cu inclinatii spre auto-distrugere, adica presarata cu alcool, droguri si sex. Mult sex. Bunny Munro e un comis-voiajor abil care dupa propriile aprecieri "ar putea vinde o bicicleta unei stiuci de mare". Deci are o putere mare de convingere, e aratos si placut de femei, ceea ce conteaza avand in vedere ca vinde produse de infrumusetare. Si indirect chestia asta ii aduce multe fatuci in pat, absolut necesare pentru a-i satisface libidoul excesiv de ridicat chiar si pt un barbat. E un fel de nimfoman, cauta placerea de moment si apoi tot nesatisfacut ramane. Iar panta asta incepe sa se prabuseasca dupa ce nevasta i se sinucide, satula de infidelitatile lui binecunoscute, lasandu-l singur cu un copil de 9 ani.
Mistuit incet de vina, dispretuit de rude, bantuit de imaginea sotiei a carei prezenta o simte tot mai pregnant, Bunny Munro sare cu capul inainte in cautarea unei coliziuni izbavitoare. Nu face ceea ce omeneste si civilizat ar fi normal - cainta si asumarea vinei - pentru a-i fi sprijin fiului sau Bunny Jr. In loc de asta isi ia fiul drept copilot in "calatorie" in ideea de a-i oferi o lectie de viata ca martor la decaderea tatalui sau. Si partea nostima e ca desi la inceput ca cititor simti acelasi dispret ironic fata de personaj (un labagiu notoriu ce viseaza la chiloteii aurii ai lui Kylie si la pasarica lu Avril Lavigne in timp ce se masturbeaza in micul sau Punto tras pe dreapta), dupa ce te familiarizezi cu iepurasul si glumele sale ieftine de "agatat si consumat" femei, iti pare chiar simpatic. Pentru ca Nick Cave il face sa sufere, il duce in "iad" cu fiecare pagina si-l face sa cunoasca rand pe rand chinuri fizice si sufletesti. Si o face cu stil, umor negru, ironie fata de societate si cu o imaginatie fantastica. Cartea asta ar merita un film bun.
Lucky
E impresionant cat de sugestiv poate fi un simplu clip de 2 minute facut intr-o animatie aproape monocromatica. O fi de vina pianul de pe fundal. Eb Hu e un animator londonez care a facut un scurt-metraj intitulat simplu "Lucky" in care aseaza in opozitie viata animalelor de companie si din salbaticie facandu-ne sa ne intrebam cine sunt norocosii? Inspirat de o vanatoare de balene tipul ofera imagini contrastante de vanatoare si confort, libertate si captivitate, intr-un film stilistic remarcabil si emotionant. Just watch:
via Fubiz.
14 decembrie 2009
Nu-mi plac
- feed-urile partiale. com'on guys, vreti sa fiti cititi si de altcineva afara de fanii vostri proprii si personali care va au drept homepage. Tot mai multi folosesc un reader cu 50-100 de bloguri asa ca dezghetati-va feed-urile si dati voie sa curga tot continutul acolo: text integral, foto, clipuri video etc. Nu-i asa greu..
- cuvintele cheie pentru verficarea anti-spam. Ma enerveaza la culme, mai ales daca sunt niste sisteme indescifrabile. Si mai mult, daca sunt dublate de moderarea comentariilor: adica ma pui sa calculez operatii matematice, sa descifrez litere chirilice si nici nu-mi dai satisfactia sa-mi vad apoi comentariul afisat? Esti rauvoitor si paranoic pe deasupra :).
- muzica pe blog care porneste singura. ok, prima oara e interesant, dar apoi devine deranjant la fiecare refresh sa incarce din nou cantecul, nu mai spun ca ingreuneaza situ.
12 decembrie 2009
De timp liber
Daca aveti chef de iesit din casa nu uitati de "evenimentele" de weekend:
Azi:
- La Sala Capitol Concert Viena Magic sustinut Johann Strauss Ensemble de la ora 19. Nu vin prea des la noi.
- In Manufactura, spectacol de magie si iluzionism de la 20.
- Concert Semnal M in Porto Arte(20 lei cu CD) si Implant pentru Refuz in The Note (10lei).
Maine:
- Concert de Craciun la Domul Catolic de la 20. Intrarea libera.
Plugusor pentru cei mici
Aho, aho, copii si frati,
Stati putin si nu tastati
Si pe mine m-ascultati
Sa nu muriti incuiati:
Maine anul se-noieste
Si voi tot o luati babeste
Cu mail-uri si comment-uri
Sa intrati in blogroll-uri.
Nu mai dati atat din gura
Schimb de link cerand aiurea
Daca voua nu va pasa
De cin' va primeste-n casa.
Mai cititi si voi oleaca
Reguli de "cum sa ma placa?"
Care spun negru pe alb
Nu mai da cu oistea-n gard!.
Nu mai cersi link-uri mii
La oameni daca nu-i stii.
Daca-ti place cineva
Baga-l tu in blogroll colea,
Asta-nseamna ca-l citesti,
Nu vrei doar sa-l folosesti
Traficul ca sa ti-l cresti
Si-n zalist sa te mandresti.
Nici el nu va sta degeaba
Si vazand cum merge treaba
Te va studia un pic
Chiar de esti un blogger mic.
Iti va da un link o data,
Chiar si doua de esti fata,
Totu-i sa intri sub piele
Chiar de scrii despre andrele.
De vrei sa fii respectat
Nu mai sta ingenunchiat
Lasa-ti blogul sa vorbeasca
Si respectul o sa-ti creasca.
Viata-i grea, gasca e mare,
Blogosfera musca tare
Cand te bagi in ea prin dos
Si vrei sa apari frumos.
De urat v-as mai ura
Da mi-e ca-mi racesc gura,
Si pomana tot veti vrea...
Ia mai manati voi de-aicea!!
Stati putin si nu tastati
Si pe mine m-ascultati
Sa nu muriti incuiati:
Maine anul se-noieste
Si voi tot o luati babeste
Cu mail-uri si comment-uri
Sa intrati in blogroll-uri.
Nu mai dati atat din gura
Schimb de link cerand aiurea
Daca voua nu va pasa
De cin' va primeste-n casa.
Mai cititi si voi oleaca
Reguli de "cum sa ma placa?"
Care spun negru pe alb
Nu mai da cu oistea-n gard!.
Nu mai cersi link-uri mii
La oameni daca nu-i stii.
Daca-ti place cineva
Baga-l tu in blogroll colea,
Asta-nseamna ca-l citesti,
Nu vrei doar sa-l folosesti
Traficul ca sa ti-l cresti
Si-n zalist sa te mandresti.
Nici el nu va sta degeaba
Si vazand cum merge treaba
Te va studia un pic
Chiar de esti un blogger mic.
Iti va da un link o data,
Chiar si doua de esti fata,
Totu-i sa intri sub piele
Chiar de scrii despre andrele.
De vrei sa fii respectat
Nu mai sta ingenunchiat
Lasa-ti blogul sa vorbeasca
Si respectul o sa-ti creasca.
Viata-i grea, gasca e mare,
Blogosfera musca tare
Cand te bagi in ea prin dos
Si vrei sa apari frumos.
De urat v-as mai ura
Da mi-e ca-mi racesc gura,
Si pomana tot veti vrea...
Ia mai manati voi de-aicea!!
11 decembrie 2009
Spiritul Craciunului (3)
Ok, din motive tehnice nu mai putem continua pentru moment discutiile pe TM99Blog asa ca voi anunta aici ultimele noutati in ce priveste "actiunea noastra de caritate". Am fost azi la centrul de care vorbeam, Serviciul de readaptare si reabilitare psihosociala pentru copiii strazii (Damsescu nr 53), si, impreuna cu Anda, am stat un pic de vorba cu o dra Loredana, unul din psihologii de acolo. Era bucuroasa ca vrem sa-i ajutam si ne-a dat cateva detalii. Deci au acolo 20 de copii in ingrijire, 11 baieti si 9 fete cu varste cuprinse intre 13-17 ani, unul singur avand 11 ani. La intrebarea noastra "cum putem sa-i ajutam" raspunsul a fost simplu "cu ce vrem noi, ca ei au nevoie de multe". Ca sa fim mai specifici am hotarat ca cel mai util si de maxima necesitate ar fi un pachet alimentar intrucat bugetul alocat pe cap de copil/zi e de 8 lei asa incat se cam face foamea pe acolo. Deci daca ne adunam o mana de oameni si punem niste bani, facem ceva cumparaturi (nu pufuleti) si le impartim in 20 de pachete cadou: paine, uscaturi, chestii conservate nu perisabile, dulciuri etc. Cred ca ar trebui sa fixam o suma minima (ma gandesc ca 20 de lei nu e mult) pentru cei care vor sa contribuie, dar fiecare da cat il lasa mana.
Alta chestie cu care putem ajuta ar fi sa le donam niste haine sau incaltari pe care nu le mai folosim. Astea le vom da separat celor de la centru si se vor depozita in magazia lor de unde copii pot sa-si caute singuri ce li se potriveste. La fel, chiar daca a trecut vremea jucariilor pentru unii dintre ei, daca va prisosesc prin casa puteti sa le donati. Acolo am inteles ca se fac si ceva activitati cu ei deci la fel, daca aveti caiete in plus, rechizite etc, ar fi binevenite. Astea nu le vom cumpara pentru ca preferinta lor e hrana.
Ca suport logistic, eu sunt liber mai putin maine si marti cand lucrez, Raka parca s-a anuntat cu masina si Moroi la fel, dar presupun ca si altii sunt dormici de implicare in weekend sau pe seara, ca oamenii mai si lucreaza. Primordial insa e sa stim pe cati ne putem baza si asta pana luni.
In concluzie, in weekendul asta facem listele cu cei implicati (maine oricum o sa vorbiti cu Anda la Clubul de Joc) si la inceputul saptamanii tre' sa stim cum stam ca sa facem cumparaturi. Ideea e ca pana in 20 sa putem merge la ei cu "cadoul". Ni s-a sugerat ca sa intreprindem actiunea pe timp de zi, pana pe la 16, ceea ce comporta niste probleme din partea celor care lucreaza. Mai ramane sa stabilim ziua si sa-i anuntam cand venim, preferabil cu o zi inainte. Primesc si colindatori desigur, daca reusiti sa invatati o colinda in timp util ;)
Ps: in momentul in care isi revine TM99Blog acest articol va apare si acolo intrucat nu e o initiativa de-a mea personala, ci un gand al catorva blogeri care se doreste materializat.
10 decembrie 2009
Ăsta sunt eu
Ăsta sunt eu, bijutierul, şi asta eşti tu, bijuteria din palma mea.
Şi cu toate că nu eu te-am creat -nivelul de detaliu îmi e dealtfel mult peste ştiinţă- totuşi, eu sunt cel care te-a recunoscut.
Eu am întins mâna şi din noianul de falsuri şi de tinichele te-am scos pe tine, mic juvaier, te-am strâns la piept şi te-am ascuns de ochii lumii ca să nu te ofileşti.
Ăsta sunt eu, artistul, iar arta care stă în faţa mea eşti tu.
Şi, chiar dacă nu eu sunt cel care te-a zămislit -deci creatorul tău- nici el măcar nu te-a privit la naştere cu aşa de multă dragoste ca mine.
Cu ambii ochi ţi-am îndrăgit fiecare pată de culoare şi fiecare curbă a esteticii desăvârşite în care te-ai întruchipat, şi cred că aş muri dintr-o invidie naivă dacă vreun critic ar porni să te atingă c-o admiraţie nefastă.
Şi bucătarul ăsta tot eu sunt, la fel cum tu eşti hrana din meniul meu.
Şi chiar dacă nu eu te-am pregătit pentru gustare fii sigură că eu sunt cel care mă voi înfrupta din fiecare bucăţică dulce sau zemoasă sau picantă care-mi vei aşterne-n faţă. Şi nu mă voi sătura nicicum, în oricâte feluri te vei prezenta şi oricât de imaginativ va fi desertul, pofta mea nu va fi stinsă.
Iar dacă preotul acela oi fi eu, în nici un caz tu nu vei fi o carte sfântă.
N-aş îndura să te sărute o mie de plebei şi-apoi să te ferec în lanţuri argintate. Mai bine ai rămâne o biată lumânare şi-n felul ăsta să-mi veghezi sfârşitul.
sursa foto
09 decembrie 2009
Love in December
Decembrie nu e o luna buna pentru amor, va spun asta cu toata sinceritatea de care sunt capabil. Nu e si gata. O fi de la frig, o fi de la starea letargica care ne prinde pe multi dintre noi facandu-ne sa fim deprima(n)ti si iritabili, o fi mai groasa pielea sau stratul de haine de nu lasa fluxul sentimental sa treca neingradit, dracu stie... Din toata experienta mea de amorez nu pot sa extrag nici macar o singura poveste de dragoste inceputa in luna cadourilor ceea ce e de-a dreptul frustrant. Latura mea egoista striga din spate Lasa ba ca-i bine asa, na-i emotii legate de cadouri, cine romantice, noapte dintre ani si restul de cutume specifice... Da prietene, ii raspund oftand, ai dreptate.. n-ai parte de emotii. Ce noroc.
Si totusi nu-s asa sarac cu duhu cum s-ar crede, adica am avut si eu partea mea de petreceri inflacarate prin liceu, unele terminate in cate-un fotoliu transferand fluide cu vreo fata abia cunoscuta dar al carei nume nu aveam sa mi-l mai amintesc a doua zi. Micile placeri ale tineretii, se spune. O data chiar am facut greseala sa incep o astfel de relatie, imediat dupa Sf Nicolae - misto cadou, ce sa zic - care s-a sfarsit in fum de artificii in noaptea de Revel. Diferente ireconciliabile, ati putea spune. Se intampla acu vreo 8 ani, ce stiti voi... aanyway, nu mi-s deprimat sau ceva, doar o idee mai reflexiv, asa-i cand mai bate nostalgia pe la usa si ma vad exclamand "Da chiar ba uite cum se leaga toate, al naibii fir de lana au tras in caier ursitoarele astea!"
S-apoi bunul meu companion ma ia la rost: Hai ba odata termina cu melancolia asta de cacat, suie pe cal si du-te la petit ca iar iti pui singur cadou sub brad (glumesc, am si eu o mama si-o sora, nu-i panica). Iar eu rabufnesc la dansul Stai ba fraiere sa-mi termin berea ca-i pacat.. S-apoi ia mai lasa-le si pe printese sa mai bata-n poarta si dansele ca nu le-o durea mana. Pai pana cand? .... Pana la primavara, zic, cum altfel?
Nici o sansa
Citeam intr-un ziar ca niste canadieni destepti de la o Universitate din Montreal si-au pus in cap sa afle raportul dintre barbatii care privesc porno si barbatii care nu ... recunosc asta. Mda, cercetatorii si obsesiile lor. Probabil isi doresc un Nobel pentru dibuirea conexiunii dintre cresterea ratei divortului si dezvoltarea industriei xxx, gen.. care influenteaza pe care, cine stie. In fine, ideea e ca au abandonat studiul pentru ca n-au gasit nici un barbat care sa nu guste filmele cu porcosenii. Ce oameni!! :))
08 decembrie 2009
Muzica noua: Chromeo
Astia-s baietii care faceau muzica de pe soundtrack-ul short-ului Elio de acum ceva zile. Mi-a placut cum suna atunci imi place si piesa asta noua, Night by Night, mai ales ca "not romantic, too dramatic" mi se potriveste ca o manusa, hehe, cu doua degete, gen. Ascultati si va veseliti. Eu o sa ma complac in solitudinea paginilor care ma-nconjoara.
via fubiz
Evanghelia dupa Saramago
Scrie Jose Saramago asta niste carti de ramai perplex asa, vreo doua ore dupa ce le termini si te gandesti bai da ce fumeaza omu asta? Evanghelia dupa Iisus Christos ia Noul Testament si inca vreo cateva apocrife despre viata lui Iisus si le desface bucati apoi le recompune intr-o singura lucrare sub forma unui roman istoric imbogatit, spre bucuria cititorului, cu propriile opinii ale naratorului. Ca urmare personajul principal al romanului apare mai mult uman decat divin si asta, impreuna cu cateva "blasfemii" ale autorului, ar putea deranja pe unii crestini mai habotnici ce ar putea-o considera drept erezie. Ei bine nu e decat modul in care un ateu a ales sa scrie o poveste fictiva cu radacini fundamentate in religia noastra moderna.
Saramago dealtfel explica singur: "Acest Iisus este unul dintr-o mie posibili, este Iisusul meu, pe care eu l-am inventat, eu l-am creat pornind de la anumite date carora le-am dat viata. Nu am niciun motiv particular pentru a crede mai mult in acest Iisus pentru ca este al meu decat in oricare altul care s-ar putea sa apara intr-o alta carte scrisa de alt autor." Iar raspunsul sau la acuzatia de erezie este elocvent: "ereticul e cel care alege si actul de a alege este un act liber, iar Iisus Cristos alegand o cale, separandu-se de iudaism, a fost eretic" la randul sau. Priceless. Deci da, cartea asta poate fi "periculoasa" dar nu pentru cei care au o credinta reala si de nestramutat, pentru ca adevarul e ca te face sa-ti pui niste intrebari si sa cauti niste raspunsuri. Cam ce a facut Saramago adica.
Naratorul Evangheliei face ceea ce probabil multi dintre noi a facut-o, anume priveste in urma a doua milenii de crestinism si reflecteaza asupra discrepantei dintre religia propovaduita (a milei si a iubirii) si religia practicata a razboaielor sangeroase si a crimelor infaptuite in numele Domnului milostiv. In aceasta ipostaza Saramago isi imagineaza planul divin un pic mai altfel decat parintii Bisericii, ca fiind nascocit mai degraba de un "politician" dornic de a strange mase de adoratori si a-si creste influenta peste intreaga lume decat de un Tata bun si iertator, iar apoi completeaza spatiile goale din cartile sfinte cu propriile sale fictiuni sau cu realitatile ultimelor descoperiri arheologice (crucificarile se pare ca erau facute cu picioarele indoite, nu intinse, cuiul strapungand calcaiul osanditului).
Ideea centrala a romanului ar fi Vina tatalui transferata asupra fiului si care asa cum l-a devorat pe Iosif la fel musca din inima lui Isus: pacatul de a nu-i fi salvat pe copiii sacrificati in Bethleem, la nasterea pruncului, in urma ordinului lui Irod. Desi Iosif aflase de plan nu si-a protejat decat fiul, ascunzandu-l intr-o pestera si astfel 25 de copii au murit pentru ca unul sa se nasca. Vina il va sufoca multi ani pe Iosif sub forma unui cosmar perpetuu in care el imbracat ca soldat roman vine sa-si omoare copilul. In cele din urma izbavirea va sosi sub forma crucificarii nevinovate a lui, cazut in mainile romanilor si confundat cu rebelii rascolalei lui Iuda Galileanul. Dar visul poposeste asupra fiului Iisus, astfel ca acesta isi lasa familia (Maria si cei 8 frati, alta "blasfemie" a lui Saramago) pentru a cauta raspunsul.
Episodul celor 4 ani in pustiu, cu Iisus slujitor la turma Pastorului (alt nume pentru Diavol) e o profunda fabulatie, insa vine ca explicatie a ratacirii lui Iisus dupa aflarea adevarului privind nasterea sa. Si deasemenea ofera prilejul ispitirii Fiului in sensul impotrivirii vointei divine si pastrarii libertatii. Episodul se incheie cu intalnirea Fiului cu Domnul si incheierea unui legamant. Un alt episod interesant este intalnirea cu Maria din Magdala, prostituata, in care Iisus cunoaste femeia si se indragosteste, perfect posibil daca acceptam si natura umana a Fiului Domnului.
Cel mai interesant episod este insa cel din barca in care Domnul, Pastorul (Diavolul) si Iisus petrec 40 de zile pe mare discutand planul divin care presupunea ridicarea fiului de dulgher ca propovaduitor in numele Domnului, afirmarea sa ca Fiu al lui Dumnezeu si vindecator miraculos si sacrificiul sau pe cruce ca martir al unei noi religii ce-i va purta numele si care-i va permite lui D-zeu sa-si intinda stapanirea dincolo de neamul evreiesc. Genial dezvoltat, dialogul celor trei (de fapt doi caci Pastorul are mai degraba rolul de observator) ii da ocazia Fiului de a cunoaste consecintele actului sau in viitor (sunt narate 4 pagini cu nume de martiri ucisi datorita credintei lor) si consemneaza primele intentii de impotrivire la nasterea unei religii care va face sa curga rauri de sange (Cruciadele, Inchizitia).
Inclusiv Diavolul are o reactie ciudata, de abnegatie, cerandu-i lui D-zeu iertare si aratandu-se dispus sa dispara din Lume pentru a nu fi nevoie sa moara atata lume. Raspunsul lui D-zeu la ispita este categoric: "Nu te accept si nu te iert, te vreau asa cum esti si daca se poate si mai Rau decat esti pentru ca Binele care sunt eu n-ar exista fara Raul care esti tu, un Bine care ar trebui sa existe fara tine ar fi de neconceput..." Conceptia lui Plotin la un alt nivel: Dumnezeu si Diavolul - doua fete ale aceleiasi monede - Binele si Raul nu exista in sine, fiecare e decat absenta celuilalt, dar totusi Diavolul este subordonat lui Dumnezeu si parte din fiinta lui.
Categoric este Domnul si in fata Fiului care incearca sa refuze implicarea sa in nasterea unei "religii a ororii": "Tata, indeparteaza de mine paharul acesta, Sa-l bei este conditia puterii mele si a gloriei tale, Nu vreau aceasta glorie, Dar eu vreau aceasta putere." Ironia lui Saramago e si mai vizibila in vorbele Diavolului: "Trebuie sa fii Dumnezeu ca sa-ti placa atat de mult sangele." Tensiunea creata in paginile sale e captivanta practic am sorbit ultimele capitole ca intr-un thriller misterios, asteptand deznodamantul - care ne aminteste inca o data cat de nestiute sunt caile Domnului - iar singurul motiv pentru care aceasta carte ar deranja este prezenta numelor cu o sensibilitate crestina. Eu o vad ca un act literar liber exprimat, o fictiune care insa poate trezi interesante dezbateri teologice (confirmate si de cativa catolici portughezi).
o recenzie asa cum trebuie are Ama aici.
Banc de criza
ANUNT!! "Angajam vanzatoare".
Se prezinta o fatuca la interviu, patronul o ia si-o prelucreaza: "Fata draga, noi nu zicem NU la clienti chiar daca nu avem produsul in stoc.... ii aburim, ii amanam".
Zis si facut, trece o luna, prinde fata manevra, intra un cetatean:
- Manusi aveti?
- Pai, sigur...de care sa fie? de piele? tricotate? cu un deget, cu 2 cu 5?
- De piele, normale, cu 5 degete !
- Le purtati la palton sau la jacheta?
- La palton, ca vine iarna !
- Domnule, eu va propun sa veniti maine cu paltonul, sa vedem ce se asorteaza.
Pleaca omul, cand sa iasa pe usa intra unul furios c-un colac de buda si c-o placa de faianta in mana:
- Cucoana, uite asta-i capacul de la buda, asta-i nuanta la faianta, curu' ti l-am aratat ieri, acum imi dai hartie igienica?
05 decembrie 2009
Scotish. Fara Zahar.
S-a deschis Scotish-ul prieteni. Adica s-a redeschis, ca el exista dinainte, desi eu unul apreciez mutarea locatiei si schimbarea "peisajului" drept o noua deschidere. M-am abatut si eu aseara pe-acolo ca aveam pofta de o bere dupa film (deci, Zombieland, sa se stie) si mi-am gasit amicii blogeri (Ovidiu, Horia, Ily, Bloo, Rob) deja in forma, cu berile in fata, asteptand nerabdatori concertul Fara Zahar, care inca intarzia pesemne. Eu nu pot decat sa ma bucur ca a inceput mai tarziu ca altfel nu l-as fi prins.
Noul Scotish e mare prieteni, chiar mare, si lasa si impresia aia de spatios, caci cu toate ca avea o multime de mese nu era o problema de circulat printre ele. Si barul e lung, ceea ce nu poate fi decat bine pentru ca si in restul pub-urilor exista tentatia aia de a sta la bar, langa "sursa" cum ar veni, unde cineva sa aibe grija de paharu tau. Plus ca e luminat mai tare decat alte locuri unde domina lumina obscura si fumul de tigara. Impresia generala e de mai aerisit intrucat n-am stranutat deloc pana la plecare. O fi de bine.
Concertul baietilor Fara Zahar a fost foarte misto. Noi ne-am trantit pe jos in fata scenei sa-i vedem bine pe Bobi si Bobo cum presteaza iar in spatele nostru lumea asculta in picioare, unii chiar isi miscau picioarele - deci dansau. Nu prea ai ce face la recitalul lor decat sa privesti spectacolul. Muzica lor e de asa factura ca asculti cu maxim interes fiecare vers satiric "scuipat" de Bobo in microfon si fiecare replica duios moldoveneasca aruncata de Bobi. Mistourile au loc atat in piese cat si intre ei sau pe seama colegilor de "platou" - basistul si tobosarul al caror nume nu le-am retinut. Am observat ca se spune ca muzica lor ar fi de caterinca. Probabil ca versurile sunt intentionat asa, un fel de fronda taraneasca, cu influente evidente, cu glume naive dar amuzante. Modul in care presteaza insa nu le poate fi caracterizat drept "bascalie". Eu ii vad ca niste artisti profesionisti, fiecare cuvant, silaba, fiind pronuntate dupa un tipar bine stabilit. Bobo are o voce uimitoare, acopera si registrul jos si cel inalt cu mare usurinta, si zau ca-ti vine sa razi cand il vezi ca se stramba in microfon dar apoi te gandesti ca totul e rodul multor ore de "antrenament vocal". Le are baiatu, nu gluma. Si in plus seamana cu Timothy Oliphant (tipu din Hitman) de parca-s frati.
In concluzie, fain concert, frumos barul scotian, o sa mai mergem.
Elio
Numai sa urmariti short-ul asta. Garantat o sa va simtiti mai bine si o sa va vina cheful sa iesiti din casa sambata seara. Exista niste lucruri pe care nu le puteti face oriunde. Si ca fapt divers, poate ca ati auzit la festivaluri de scurt-metraje ca exista sectiuni speciale pentru filmulete realizate integral cu telefonul mobil. Ei bine, Elio e unul dintre astea, facut integral cu Nokia XpressMusic 5800, si chiar daca are mai putin de 2 min e cu adevart remarcabil. Si funny :))
via Fubiz
04 decembrie 2009
Cum scrii un review de calitate
* am fost cam absent de pe blog in ultima vreme intrucat mi-am propus mai multa implicare in chestiunea Scolii de Blog, asa ca, pentru a nu va simti dati la o parte, va las mai jos un rezumat de la ultima lectie "predata" ieri - cum faci un review/recenzie?
Review-ul inseamna de fapt o evaluare a unui produs, serviciu sau locatie, ori a unei creatii artistice de catre o persoana care a gasit un interes deosebit pt acel obiect de studiu. Un fel de analiza critica dar care nu presupune neaparat o pregatire de specialitate pentru evaluator. Review-urile pot fi la nivel amator, oferite de consumatori - in ideea in care ai cumparat un produs si vorbesti despre el detasat, la modul critic obiectiv - sau experte, cand analizezi mai multe produse in mod comparativ pentru a decide care ofera mai multa valoare, sau cel mai bun raport pret/calitate etc. La fel ele pot fi amicale (sau colegiale) in cazul carora totul se petrece intr-o comunitate de membri cu aceleasi preocupari, sau platite, atunci cand o companie ofera unor terti pentru testare un tip de produs, caz de publicitate mascata.
Acest gen de articole reprezinta tiparul de continut pentru blogurile de nisa, specifice, cum sunt: blogurile gastronomice, de gadgeturi si electronice, blogurile tip fashion & style, destinatii turistice sau calatorii. Exista o multime de nise, practic orice va trece prin cap poate fi o nisa ce merita a fi exploatata. Eu mai tin un blog despre film si cinema, exista nenumarate bloguri despre literatura sau muzica, asa ca oricine isi poate gasi propria nisa. Fiecare din blogurile astea are un target, un public aparte si diferenta majora in cazul lor e ca acolo scrii cu gandul la public. Pe blogurile personale iti permiti sa dai ce vrei si cum vrei, ai maximum de libertate, dar pe cele nisate tre' sa fii o idee mai atent, mai detasat, mai critic pentru ca acolo ai si un public mai vigilent.
Astfel ca pentru a-ti atrage publicul si a-l tine acolo fidelizat tre sa scrii respectand niste reguli (luati-le drept orientative nu batute in cuie):
- sa cunosti unde si pentru cine scrii. Asta inseamna ca review-ul va trebui sa se inscrie in nota generala a blogului, in stilul cu care publicul este deja familiarizat (in ideea in care intri in claborare cu altii deja cunoscuti). Daca incepi tu de la zero, iti faci singur stilul dupa cum vrei si vei atrage publicul care-l doresti. Nu uitati, si pe bloguri se intalnesc deseori sondaje facute de autori in randul cititorilor, e acelasi lucru, cunoasterea publicului.
- sa afisezi un punct de vedere cat mai clar. Nu-ti permiti sa evaluezi un produs si sa termini intr-o nota vaga, indefinita, trebuie sa adopti o pozitie care sa ramana in mintea cititorului (ti-a placut sau nu) insa nu intr-un mod explicit (Da, mi-a placut) ci din ponderea plusurilor sau minusurilor amintite. Adica din scriitura, nu din afirmatii, lasand textul sa vorbeasca. Si nu lasati impresia ca ati pornit cu idei preconcepute, va afecta calitatea de echidistanta.
- sa scrii informat. Adica fa-ti temele si arata ca nu esti afon asupra subiectului. Documenteaza-te! Insa tine minte ca faci un review nu un referat asa incat cauta chestiuni relevante in functie de subiectul ales. Eu scriu despre filme, asa ca va fi relevant sa spun despre backgroundul regizorului, al actorilor, referinte la alte filme asemanatoare sau daca e folosita o tehnica de filmare mai speciala macar terminologia sa o pun corect.
Acum legat de modul de a ne documenta, parerea mea e ca posibilitatile sunt nelimitate. Orice iti poate fi o sursa de informare iar google-ul e instrumentul de cautare. In primul rand cautam pagini oficiale, siturile mama pentru produsul sau serviciul recenzat: ele va ofera informatiile cele mai credibile si greu de contestat, apoi consultam situri specifice si cu o anume autoritate care ofera opinii avizate si ajuta la formarea unei imagini echilibrate. Wikipedia poate fi de un real ajutor cand vrei sa faci conexiuni sau sa-ti fie explicate denumiri sau termeni nefamiliari. Surse de informare sunt si sondajele sau grupurile de discutii, forumurile, toate ofera o viziune mai clara asupra punctelor de vedere alternative. Discutati subiectul in anturaj, tot in ideea de a obtine puncte de vedere alternative, dar nu uitati ca trebuie sa aveti propria voastra opinie la final. Bineinteles ca internetul nu e singura sursa de documentare, doar cea mai facila. In functie de subiectul abordat poti gasi nenumarate informatii, si chiar superioare calitativ, intr-o lucrare scrisa, carte ori film documentar insa intotdeauna citeaza sursele ca sa nu para pure inventii. In felul asta "furi" din autoritatea sursei. Totusi, sa nu uitam, review-ul nu reprezinta o analiza extensiva care sa elimine orice viitoare discutii; informarea poate deci inceta in momentul in care ti-ai formulat opinia.
- sa scrii istet (dar rezonabil, nu facand pe desteptul). Cu alte cuvinte sa ai spirit sau haz. Asta face ca un articol profund informativ sa fie si interesant. Ma refer la nota personala, stilul autorului, acel ceva care face ca lectura sa fie placuta si captivanta. Obiectiv nu inseamna impersonal, ci doar impartial. Pe blog e chiar indicat sa fii personal intr-un review, inseamna sa cunosti subiectul la prima mana, ceea ce asteapta cititorul. Insa nu se face misto pe seama a ceea ce recenzati, daca aveti simtul umorului folositi-l cu masura si nu pentru iesiri de orgoliu ieftine. Decat daca, cine stie, chiar subiectul e profund neserios :)).
- nu lauda sau acuza gratuit. Daca vrei sa ridici in slavi sau sa dai de pamant ceva sau pe cineva, dubleaza-ti afirmatiile cu niste dovezi concrete. De ce telefonul ala e un bestbuy? De ce cartea respectiva e obligatoriu de citit? Sau de ce birtul ala ti-a provocat repulsie si nu-i mai treci niciodata pragul, iar cine trece n-are ce vorbi cu tine :). Explicatii!
- accepta posibilitatea diferentelor de opinie. Trebuie sa fii constient ca vei fi contrazis, exista persoane care nu gandesc ca tine, iar cand scriem trebuie s-o facem cu gandul si la cei care vor citi. Deci, chiar daca te dezgusta subiectul recenziei, nu lovi cu parul si gata ci cauta cel putin un avantaj care ar putea multumi pe altcineva. Chiar daca tie ti-e indiferent. La fel conteaza sa explici si cui anume crezi ca se adreseaza respectivul produs, serviciu, sau in ce categorie de target te inscrii tu.
- furnizeaza contextul in care apare review-ul, daca e parte a unei cercetari mai extinse, dintr-un hobby sau un concurs, o solicitare expresa din partea cuiva interesat de reactii etc
- exprima-ti opinia. In sinea lui review-ul e un mod de a reflecta, de a-ti ordona gandurile si a cantari plusurile si minusurile pentru ca in final sa-ti formulezi o concluzie. Opinia poate fi oricare vrei tu, atata timp cat iti sustii parerea cu argumente nimeni nu te poate condamna pentru atitudinea critica. Doar contrazice. Tot cu argumente, evident.
- o forma de rating, neaparat! Specificul review-ului consta in aceea ca la sfarsitul lui iti este ingaduit - chiar indicat - sa dai o nota dupa un sistem propriu de evaluare. La fel ca imdb-ul in cazul filmelor sau ghidul Michelin in cazul restaurantelor, si noi putem evalua. Evaluarea poate consta fie intr-o nota de la 1 la 10, fie intr-un sistem bazat pe stelute (3 din 5) fie intr-o serie de calificative proprii si originale (ex: complet inutil, merge o tura, hrana zeilor, ieftin ca braga etc).
Cam astea ar fi cateva reguli orientative legate de continutul unui review. Bineinteles ca trebuie avuta in vedere si formatarea textului, aspectul articolului, chestiuni valabile nu doar in cazul recenziei. Titlul ar fi util ca sa contina cuvantul review sau recenzie (pentru a se deosebi de o pagina de prezentare), textul structurat in paragrafe scurte (4-5 randuri) cu bolduri pe cuvinte cheie, usor scanabil, folosind liste pentru caracteristici. Linkurile si pozele sunt obligatorii deasemenea. Odata atinse aceste chestiuni putem fi siguri ca am scris un reviw dat naibii. Ramane doar sa urmarim si cat de convingator e. Asta insa o vom afla din comentarii.
Ps: ar fi misto daca eu as fi respectat vreodata tot ce-am scris mai sus insa daca stau si ma gandesc bine, nu prea mi-am batut capul cu asta pana acum. Pe blogul personal adica. Pe Marele Ecran sunt o idee mai atent cum scriu.
02 decembrie 2009
Losing touch
"Ia-ma de mana si lasa-te dusa de pasi incotro te vor indrepta ei. Nu-ti intoarce capul deloc inapoi, n-ai de ce, mana mea nu-ti va da drumul niciodata, nu se va plictisi si nu va obosi vreodata in stransoare. E toata siguranta de care ai nevoie. Si daca vrei sa-ti intorci privirea nu o fa din grija ci din dragoste, si cat mai rar pentru ca, sincer, ador sa te privesc pe furis. Asa te voi urma intr-o perpetua plimbare, tu inainte iar eu in spatele tau, uneori oprindu-ma brusc si stavilindu-ti si tie pasul pentru ca apoi, smucind un pic apucatura, sa te dezechilibrezi si sa-mi pici gratios in brate. Si tu sa te imbufnezi. Iar eu sa-ti spun ca mergi prea repede, n-avem de ce sa ne grabim. Ador asta. Si-apoi sa schimb repede subiectul intreband ce parfum nou ti-ai dat pe trup desi ti-l cunosc mult prea bine, numai ca vreau sa te sacai si sa-ti studiez chipul care se incrunta, intai mimand surprinderea si apoi explicand ca e acelasi miros dintotdeauna. Da, ador asta.
Si mai ador sa te cuprind in brate din spate, inconjurandu-ti mijlocul si stand cu nasul adanc in parul tau frumos mirositor. In momentele alea as merge la culcare pentru totdeauna cu nasul intr-o perna din parul tau facuta. La fel ador sa-ti ating aparent fara intentie baza sanilor cand te imbratisez, ca o mica reasigurare ca sunt inca acolo la locul lor, la cativa centimetri departare. E ca si cum mi-as confirma ca "existi" - primind in schimb validitate pentru sentimentele mele de apoi. Dar cel mai mult ador sa ma asez langa tine in pat si sa-ti iau in varful palmelor obrajii aia catifelati si-apoi sa te sarut pe ochi urandu-ti noapte buna. Si sa te astept s-adormi. Iar eu sa te veghez din propriul somn.
........................
Acum stau cu ochii deschisi noptile. E modul meu de a dormi, de teama ca visele sa nu-mi fure imaginea chipului tau absent, lasandu-mi astfel retina sa te proiecteze pe ecranul constiintei mele pana dimineata. Iar daca gandesti ca am pierdut cumva contactul cu realitatea, ei bine, era o vreme cand si asta adoram s-o fac. Iar acum, e tot ce mai ador sa fac."
- don't play this song -
01 decembrie 2009
Blogmeet #23
Prezentam ză-lista:
Lista cu Za in fata:
Richie, Dora, Ceciliu, Sirg, Crinutza, Marius, Andrei, Nicoleta, Flavius, Sorina, Dojo, Cristina, Roxid, Cami, Rob, Bloodie, Tudor, Cosmin, Raul, Mihai, Anda, Ily, Cristi, Daciana, Bloo, Dani, Paul, Horia, Raka, Ovidiu.
LATER EDIT:
Lista cu Za in fata:
Richie, Dora, Ceciliu, Sirg, Crinutza, Marius, Andrei, Nicoleta, Flavius, Sorina, Dojo, Cristina, Roxid, Cami, Rob, Bloodie, Tudor, Cosmin, Raul, Mihai, Anda, Ily, Cristi, Daciana, Bloo, Dani, Paul, Horia, Raka, Ovidiu.
LATER EDIT:
Hai ca am timp sa mazgalesc si eu doua vorbe si pe blogul meu, ca pana acum singura activitate cu profil blogosferic a fost sa citesc ce-or scris altii, mai liberi sau mai inspirati, sau sa-mi pregatesc lectia pentru ScoaladeBlog. Ei ba da, am pus si linkurile de mai sus, destul de apreciabil efortul, as merita o recompensa, zic eu. Aaaaaa si daca mi-am amintit de recompensa, cum ramane cu invinsii de la cuie, parca cineva imi datoreaza mie(!) niste multe linkuri "dofollow". Mai putin Raul, ca el o dat berea ;). (btw, cum i-am pronuntat numele o si intrat pe usa invaluit de-o nebuloasa, chiar in acest moment, ceva fantastic e ora 1, vizite la ore de-astea inaintate mai rar...)
In alta ordine de idei, ceva mai concisa, noi ieri am baut asa un pic in Irish, ca era ziua a saptea si noi nu putem merge la servici lunea daca n-am tras un pic la masea duminica. Si cand zic noi evident ca vorbesc de mine. Asa. Deci eu si cu mine am fost primii oameni la locul faptei si intentia mea initiala de a sporovai cu barmanita a fost dejucata abil de punctualitatea lui Andrei, pe care sunt dealtfel cam suparat din doua motive: a venit fara Scoala de Blog, desi s-ar putea sa nu fi fost in intregime vina sa, si apoi nu ne-a zis ca luni e zi Sfanta pentru el ca sa nu-l tapam de niste bere. Prietene, si eu as fi facut la fel.
Chintesenta intregii intalniri a putut fi remarcata in acele ore preliminare, cand am asiatat la niste discutii cu adevarat serioase prin subiectul abordat - "sistemul e de cacat" - si am aflat lucruri grele din debaraua sufleteasca a lui SirG si Acidripp. Apoi au venit si oameni mai distinsi ca noi astfel ca tonul atmosferei s-a mai imblanzit. Am descoperit cu totii farmecul jocului I Win! cand m-am incapatanat sa castig orice presupunea niste obiecte ascutite ce trebe infipte intr-un loc moale, iar asta in ciuda publicului nefavorabil care-mi tot sugera sa ma duc acasa. Nu m-am oprit decat in momentul in care o fata (da, Anda, tu) o rupt varful sagetii mele norocoase (bine nu era a mea ci a lu Ovidiu, care acum am realizat ca nu apare in zalist, dammit) dar oricum sageata imi purta mie noroc deci se poate spune ca era norocoasa mea, in fine, deci a rupt varful si astfel m-am vazut silit sa renunt.
Ca punct terminus al blogmeet-ului am ales locuinta Rob-ului lui D-zeu, Awesome, campion la clatite in zona Sagului care si-a pus la bataie vodka si ouale pentru a-l ajuta la zugraveala. Normal ca nu s-a zugravit nimic, mai mult, astia micii artistii Anca si Tudor Revine, si-au adus chitarile sa concerteze daca tot era apartament de scandal. N-a iesit niciun scandal, desi, la un moment dat mi-a trecut prin cap cat de cool ar fi sa vine sectorisul sa ne intrebe ce parere avem despre ultimul album Infected Mushrooms care suna pe 5.1. Concertul de chitari a schiopatat un pic pana la prima tura de clatite, probabil degetele erau prea unsuroase si alunecau de pe corzi, iar la final a fost complet suspendat pe motiv de complicatii la cartela. Gandesc ca utilizarea ei drept pana nu i-a priit si, in consecinta, a horatat sa se vada navazuta ca proasta-n papusoi. Clatitele au fost bune insa.
29 noiembrie 2009
Bula misoginului (13)
"Indragostitii obisnuiesc sa inconjoare capul femeilor cu un nimb de sfanta, dar ele stiu ceea ce le sade bine si de aceea nu-l poarta niciodata."
Jules Noriac
28 noiembrie 2009
Cheia de butelie
Cheia de butelie e tot un vestigiu ruginit din comunism, o amintire rece si grea din timpurile cand gazul venea la pachet rationalizat, ca untul, uleiul, zaharul si sifonul, deci dupa un stat la coada. Nici macar eu nu-mi amintesc prea multe despre cheia asta, eram destul de tanar in vremea ceea, iar oricum slujba de administrator al gospodariei era apanajul tatalui meu. Totusi, la 20 de ani de-atunci, vestigiile astea comuniste tot rasar la suprafata, iar eu cred sincer ca numai in romania cheia de butelie isi disputa importanta in gospodarie cu cheia franceza :).
Ii spun vestigiu venit dintr-o alta epoca pentru ca in nici un caz nu-mi imaginam sa mai am de-aface cu asa ceva, acum, cand gazul sufla din tevi la (aproape) fiecare usa de roman. Deci, cand am fost interpelat telefonic de o d'ra in stare de necesitate, cu butelia sigilata si fara cheie, reactia mea fireasca a fost: Qoui? Ma si vedeam dand pe twitter disperat: are cineva o cheie de butelie? si primind numai raspunsuri destepte (Kaboom!! sau 1234#).
Ca intotdeauna rezolvarea vine de la ai batrani, astfel ca si in cazul asta, tata m-a indrumat spre "cutia cu scule" de unde m-am intors cu cea mai mare cheie existenta. Asta tre sa fie. Am invesmantat-o-n punga, ca pe-un artefact ce trebuia ferit de coroziune (doar ca cel care se ferea eram eu de rugina dansei) si am plecat cu ea in traista la domiciliul clientei. Pe drum am mai cules niste prieteni si niste sticle de vin, sa udam butelia, gen.
No, partea buna a fost ca era cheia potrivita. Partea faina a fost ca a iesit cu râşi ca-n Amintiri din Epoca de Aur cand vor sa parleasca aia porcu. Noi vroiam sa facem cafea. N-a existat nici o parte rea. Bonusul a fost ca am instalat UPC-ul si am dat peste-un canal porno dar, nefiind ceva interesant ne-am uitat la SouthPark. Cam atat.
Ps. in 2009 cheia de butelie are numarul 27, in caz ca va intrebati..
27 noiembrie 2009
Mininova s-a curatat
Stire de maxim impact pentru internauti: Mininova s-a curatat de torrenti ilegali, adica de 99% din ce era urcat pentru binele nostru acolo:seriale, filme si muzica buna. Acum mai sunt doar vreo 10.000 de torrente valide. This sucks. Saracii de ei au fost judecati intr-un proces anti-piraterie in Olanda, si, chiar daca n-au fost scosi vinovati pentru ce urca pe site utilizatorii, li s-a pus in vedere stergerea continutului care incalca drepturile legale sub amenintarea unei amenzi de 5 mil Euro. Nu te joci cu legea. M-am pus de curiozitate sa caut ceva pe mininova.org. Nimic din seriale, filme, muzica cu care eram deja obisnuit. Thank God for btjunkie.
sursa stirii
I love my Soul
Mi-am luat telefon nou. Dupa trei ani in pat cu Motorola m-am plictisit si am trecut la Samsung. Mai exact, Samsung U800 Soul. Asta are suflet, ca sa zic asa. A fost dragoste la prima vedere cand l-am vazut pe-un afis din centru la oferta Vodafone. Intotdeauna am vrut sa-mi iau un telefon cu stil, nu doar util, ceva placut ochiului, nu conta marca sau renumele, ci sa-mi dea incredere ca nu vine cu bagaj in noua noatra relatie. Si cel mai important, sa nu coste cat un laptop sau o masina second. U800-le a picat la tanc, m-a prins cu destui bani in buzunar ca sa-l pot cumpara si intr-o nevoie de schimbare, fiind tot mai satul de vechiul moto v360 care obisnuia sa se inchida cand il bagam in buzunar.
Samsung U800 Soul e un telefon super compact si slim, un continuator al seriei Ultra a producatorului coreean, remarcabila la capitolul design si grosime. Pare delicat la cei 9,9mm grosime si 89g cat cantareste dar, credeti-ma, cand il tii in mana te surprinde prin robustete si greutate. Asta se datoreaza carcasei integrale din otel inoxidabil (nu aluminiu) care-l imbraca foarte frumos, lasand doar pe laturi si in capeti o dunga de plastic cauciucat, pentru o nu-ti aluneca din maini, presupun. Ecranul e un TFT de 2" cu 16 mil de culori. Nu glumesc, asa zic specificatiile.
Ce-mi place la el? Agenda are 1000 de contacte, cu posibilitatea de a-i face fiecaruia un adevarat profil, smart dialing-ul care-ti cauta prin agenda in functie de cifrele scrise pe ecran. Temele default, doua din ele sunt superbe: Monolithic Purity e argintie si minimalista, in ton cu telefonul iar Elegance Noir e neagra cu reflectii verzui in stil electro amintind de Matrix. Plus ca are editor de teme complex in care poti crea orice combinatie de culori, backgrounduri si elemente de stil. Camera foto e de 3.15 Mp, ceea ce pt mine e un salt, face poze bunicele (2048x1536 ), are blitz si cateva setari destepte + editor de imagine, dar ii lipseste un autofocus. Filmeaza insa slab la o rezolutie jenanta 176x144 pixeli si 15fps.
Un lucru util e Mp3 playerul, cu posibilitate de filtrare dupa artisti, albume, liste etc numai bun sa-ti folosesti acel 1GB de memorie interna, care la nevoie o poti urca cu microSD pana la 8. Poate fi minimizat daca ai altceva de facut intre timp si muzica nu vrei s-o opresti. Are si radio FM si voice recorder. Castile insa m-au enervat ca-s de tip cauciuc moale care trebe bagat adanc in ureche. Nu-s obisnuit cu asa ceva. De auzit insa se aude ok.
N-are Wlan, ceea ce mi-as fi dorit, doar 3G HSDPA, dar cum n-am abonament cu net mai tre' sa astept pana ii pot testa browserul si emailu. Dar nu ma oftic eu din asta. Am vrut telefon in primul rand pentru apeluri, iar asta merge brici, se aude foarte bine in difuzor, lumea ma aude la fel pe mine (sper) iar cand ma plictisesc pot sa ma joc prin meniuri, ca-s al naibii de faine animatiile alea.
Un ultim amanunt destul de semnificativ, pretul lui la liber e cam intre 450 si 590 de lei, depinde de magazine. Eu l-am luat cu 100 de lei si abonament Vodafone pe 2 ani de 7 euro cu 500 min in retea si 50 nationale. Asta in ideea in care in ultimii 7 ani am stat pe un Ore Favorite cu 5 euro in care aveam 60 de min plus cele de vechime si niste extraoptiuni pe bani. Zic ca am ales bine.
26 noiembrie 2009
Mai devoram publicitate?
Sambata seara la Capitol se desfasoara inca o editie a Noptii Devoratorilor de Publicitate, spectacolul adus de Chisu in Romania, in care ni se proiecteaza cateva sute de spoturi publicitare la miez de noapte. Desi suntem satui de reclame la tv si ne impartasim cele mai misto spoturi de pe youtube, totusi, in fiecare an ne apuca frenezia cu NDV-ul. Chiar si dupa ce anul anterior am fost amarati de organizare si selectia oferita. Noi tot speram. Are, presupun, legatura cu placerea de a urmari in grup un clip amuzant, emotionant, frustrant sau enervant si a ne studia apoi reactia in comparatie cu a celor din jurul nostru. Sau a ne manifesta opiniile mai mult sau mai putin avizate privind calitatea lucraturii sau efectul starnit. Cine stie...
Daca n-ar fi existat experienta anului anterior, probabil ca as fi fost mai extatic in anuntarea evenimentului, incercand sa va mobilizez, dar acum ma vad in situatia de a cantari bine optiunile. Sa risc din nou statul la coada alaturi de alte 500 de persoane pentru o cafea sau o apa in pauza? Nu stiu ce sa zic. Nici nu mai vorbesc de tariful de intrare (30 lei), e drept, mai mic decat anul trecut (40lei), dar totusi superior Bucurestiului (25 lei). Am sentimentul ca sunt jecmanit asa ca raman in standby deocamdata.
Fluturele [reprise]
continuare de aici
-partea a treia-
Trecusera doua luni de la ultima mea intalnire cu Fluturele, soldata cu un esec si platita cu aceeasi vizita inopinanta la sectia de ATI a spitalului judetean urmata apoi de cateva zile de convalescenta. Recuperarea mi-a fost ceva mai scurta decat dupa primul contact, pare-se ca trupul meu se mai obisnuise cu socul. Oricum, mi-am petrecut acele zile de veghe fortata meditand la tot felul de teorii ca imersiunea fantasticului in real, visul constient, insolatia si halucinatiile provocate de ea si chiar am rasfoit cateva pliante despre schizofrenie dupa vizita medicala. N-am gasit nici o explicatia pentru "acea fiinta cauzatoare de colapsuri si stari catatonice", fie ca era o creatie a imaginatiei mele fie una a Marelui Arhitect, astfel incat mi-am pus in gand sa orchestrez o noua intalnire. Dar de data asta trebuia sa fiu pregatit. Doi-zero era un usor avans recuperabil.
Primul lucru a fost sa renunt la costumul de neopren. Sufocant, inestetic si, dupa cum s-a vazut, complet inutil. Al doilea a fost sa-mi caut in pagini aurii un prinzator de fluturi. L-am gasit destul de anevoios, nu sunt prea multi oameni care sa se priceapa la asta dar, insistand, l-am descoperit uitat intre doi prestidigitatori si un programator web. La inceput a fost suspicios, mai ales cand i-am explicat ca am de gand sa capturez un fluture polimorf, posibila fantezie ori halucinatie. I-am castigat interesul insa si i-am devenit chiar simpatic in timp ce-i relatam intalnirile mele inedite. A devenit si el profund curios de fantastica creatura ce-si facea de cap in parcul meu. I-am pus insa in vedere din start ca vreau sa-l capturez viu, ca sa nu fie discutii, si m-am incredintat stiintei lui. Batranul a tesut cu mana lui dintr-un fir aproape invizibil de matase chinezeasca rara, o plasa cu ochiuri mici de forma unui patrat cu latura de cinci metri si usoara ca un fulg de nea. Dar rezistenta! I-am testat amandoi taria stand atarnati cu ea de-un scripet in atelier, ca doi pesti nerozi prinsi intr-un fir de undita. Si ne-a tinut. Se stia mosu'..
Ne-am dus apoi in parc intr-o miercuri pe-nserat, cand crepusculul isi intindea bratele intunecoase si imbratisa tandru cerul violet, iar frunzele nu mai starneu nici un pic de umbra ci doar isi pierdeau tacute forma in noaptea care amurgea. Am cautat un loc mai dosnic, in mijlocul a 3 copaci de ai caror crengi am suspendat capcana s-apoi, eu intins pe iarba iar mosul "vanator" ascuns intr-un tufis, am asteptat. Ciudat, de data asta nu mai aveam pic de frica, doar curiozitatea de a-mi intalni din nou fantasma. Ma jucam absent cu lanterna, luminand crengi si frunze de deasupra-mi si meditand in prag de revelatie intarziata la cat de ciudat poate parea acest portret unui trecator nestiutor. Furat de firul propriei mele introspectii aproape ca eram gata sa trec cu vederea Fluturele asezat pe pietul meu care ma studia subtil si sa-l alung ca pe o gaza enervanta. Finetea simtului deja cunoscator m-a oprit din gestul meu nesabuit si, pentru o vreme, cat sa-mi trag rasuflarea si sa pun la cale pasul urmator, timpul a stat in loc. Fluturele si-a intins aceleasi aripi roscate care parca ma sfidau distrat si, increzator in lipsa mea totala de reactie, si-a dat drumul la magie.
Cand i-am simtit atingerea mainii nu era decat o noua furnicatura intre sutele de furnicaturi care-mi cuprinsera intregul trup intins pe iarba. Amorteala era deplina. Vederea insa m-a convins ca langa mine e un trup culcat de femeie goala si roscata, cu parul bogat ravasit pe umeri si pe piept si care-si tinea mana pe pieptul meu la fel cum face o femeie cand doarme alaturi de iubitul ei. Si ea ma privea, dar nu ca o iubita ci ca o felina savurandu-si captura si afisand un suras usor arogant pe buze. Era atat de sigura de ea incat nici n-a simtit cand plasa mosului a cazut peste noi. Eram prada si pradator in aceeasi capcana. Am urmarit-o cum se schimba la fata si cum stapanirea de mai devreme i se transforma in frica, i-am gustat mirosul si i-am adulmecat pielea cu pofta, apoi, imediat ce farmecele ei s-au risipit si m-am putut misca in voie, am strans-o in brate si i-am soptit "Te-am prins!"
Primul lucru a fost sa renunt la costumul de neopren. Sufocant, inestetic si, dupa cum s-a vazut, complet inutil. Al doilea a fost sa-mi caut in pagini aurii un prinzator de fluturi. L-am gasit destul de anevoios, nu sunt prea multi oameni care sa se priceapa la asta dar, insistand, l-am descoperit uitat intre doi prestidigitatori si un programator web. La inceput a fost suspicios, mai ales cand i-am explicat ca am de gand sa capturez un fluture polimorf, posibila fantezie ori halucinatie. I-am castigat interesul insa si i-am devenit chiar simpatic in timp ce-i relatam intalnirile mele inedite. A devenit si el profund curios de fantastica creatura ce-si facea de cap in parcul meu. I-am pus insa in vedere din start ca vreau sa-l capturez viu, ca sa nu fie discutii, si m-am incredintat stiintei lui. Batranul a tesut cu mana lui dintr-un fir aproape invizibil de matase chinezeasca rara, o plasa cu ochiuri mici de forma unui patrat cu latura de cinci metri si usoara ca un fulg de nea. Dar rezistenta! I-am testat amandoi taria stand atarnati cu ea de-un scripet in atelier, ca doi pesti nerozi prinsi intr-un fir de undita. Si ne-a tinut. Se stia mosu'..
Ne-am dus apoi in parc intr-o miercuri pe-nserat, cand crepusculul isi intindea bratele intunecoase si imbratisa tandru cerul violet, iar frunzele nu mai starneu nici un pic de umbra ci doar isi pierdeau tacute forma in noaptea care amurgea. Am cautat un loc mai dosnic, in mijlocul a 3 copaci de ai caror crengi am suspendat capcana s-apoi, eu intins pe iarba iar mosul "vanator" ascuns intr-un tufis, am asteptat. Ciudat, de data asta nu mai aveam pic de frica, doar curiozitatea de a-mi intalni din nou fantasma. Ma jucam absent cu lanterna, luminand crengi si frunze de deasupra-mi si meditand in prag de revelatie intarziata la cat de ciudat poate parea acest portret unui trecator nestiutor. Furat de firul propriei mele introspectii aproape ca eram gata sa trec cu vederea Fluturele asezat pe pietul meu care ma studia subtil si sa-l alung ca pe o gaza enervanta. Finetea simtului deja cunoscator m-a oprit din gestul meu nesabuit si, pentru o vreme, cat sa-mi trag rasuflarea si sa pun la cale pasul urmator, timpul a stat in loc. Fluturele si-a intins aceleasi aripi roscate care parca ma sfidau distrat si, increzator in lipsa mea totala de reactie, si-a dat drumul la magie.
Cand i-am simtit atingerea mainii nu era decat o noua furnicatura intre sutele de furnicaturi care-mi cuprinsera intregul trup intins pe iarba. Amorteala era deplina. Vederea insa m-a convins ca langa mine e un trup culcat de femeie goala si roscata, cu parul bogat ravasit pe umeri si pe piept si care-si tinea mana pe pieptul meu la fel cum face o femeie cand doarme alaturi de iubitul ei. Si ea ma privea, dar nu ca o iubita ci ca o felina savurandu-si captura si afisand un suras usor arogant pe buze. Era atat de sigura de ea incat nici n-a simtit cand plasa mosului a cazut peste noi. Eram prada si pradator in aceeasi capcana. Am urmarit-o cum se schimba la fata si cum stapanirea de mai devreme i se transforma in frica, i-am gustat mirosul si i-am adulmecat pielea cu pofta, apoi, imediat ce farmecele ei s-au risipit si m-am putut misca in voie, am strans-o in brate si i-am soptit "Te-am prins!"
-partea a treia-
25 noiembrie 2009
Leaving Las Vegas
Cumpar o multime de carti. Cred ca doar anul asta am cumparat vreo 50. Asta ma face un client preferat al librariilor presupun. Mi se intampla des sa plec fara vreo tinta anume in oras, sa petrec cateva minute intr-o librarie si sa plec cu o carte in mana din care sa incep sa citesc la o cafea in Funky. Leaving Las Vegas insa n-am luat-o dintr-o librarie ci de la o tipa care anunta pe blogul ei (i-am uitat numele) ca vinde 10 carti cu 5 lei bucata. Puteam sa refuz asemena chilipir :)? Am luat si eu una.
Stiam demult filmul Leaving Las Vegas pentru care Nicholas Cage a luat un Oscar. Pe vremea aia insa nu ma gandeam ca ar putea fi ecranizarea unei carti, si oricum, cartea s-a editat la noi abia in 2007. Mai bine mai tarziu decat niciodata pentru ca romanul lui John O'Brien e foarte reusit. Tipul asta (pe care domnisoara asta il face obsedat sexual cu un nume de libidinos) reuseste sa scrie o poveste de iubire atat de autentica si trista incat incep sa-mi pun problema daca nu cumva e putin autobiografica. Vreau sa spun, cartea e dedicata nevestei sale iar autorul s-a sinucis in '94 la 2 saptamani dupa ce a aflat ca va fi ecranziata. Avea 34 de ani.
Romanul e destul de complex, e alcatuit din doua fire narative, al prostituatei Sera si al betivului Ben, care abia in ultima treime se unesc devenind o singura poveste. Cel al Serei e plin de flashback-uri asupra vietii sale sordide iar cel al lui Ben e infipt in prezentul zilnic, marcat de neobositul drum de acasa la birt si inapoi acasa, si stropit cu litri de alcool. Imaginile sugerate de O'Brien in paginile cartii sunt violente, dure, fara menajamente pentru cititor. E relatata lumea de jos, a prostitutiei si alcoolicilor notorii, cu detalii destul de pornografice pe alocuri: Sera sufera violuri, batai si tot felul de abrutizari constienta ca e de prea mult timp in viata asta pentru a mai schimba ceva asa ca tot ce-i ramane e sa supravietuiasca rutinei zilnice cu un fals optimism. Ben e pe alta directie, pe o cale a autodistrugerii. Bea pana adoarme, vomita, se prabuseste pe strada, e o ruina. Un alcoolic suicidal din LA cu o singura grija: sa nu ramana fara bautura peste noapte. In aceasta ipostaza mi-a amintit de Bukowski, un adevarat "barfly" american. Singurul regret e ca nu am gasit o explicatie clara care sa-i justifice alcoolismul, probabil faptul ca si-a pierdut nevasta, sau poate tocmai din cauza alcoolismului a pierdut-o, nu-s lamurit.
Cele doua personaje au insa parte de o reala surpriza atunci cand se intalnesc in Las Vegas, una de proportii sa deregleze ceva in sistemul lor interior. Sera descopera ceva ce credea a fi murit inauntrul ei si totodata puterea de a se rupe de pestele care o tinuse legata de el prin teroare, iar Ben constata ca planul lui de merge cu sticla in mormant e in pericol de a fi distrus de sincera afectiune a Serei. Cronica degradarii umane a lui O'Brien insa e atat de realista incat nu sufera de cliseul happy-end-ului si duce povestea celor doi la finalul intuit inca de la inceput. Leaving Las Vegas este o trista si emotionanta poveste de dragoste nerecomandata insa celor "delicati" sau "pudibonzi".
Filarmonica will rock you up
Maine seara, adica joi, la Filarmonica Banatul se intampla iar o chestie inedita si cu mari sanse sa placa la multa lume. Se tine un concert vocal-simfonic numai cu piese din repertoriul formatiei Queen cantate de orchestra si de corul filarmonicii. Dirijor al recitalului va fi a fi Horst- Hans Bäcker, omul cu ideea, cel caruia tre' sa-i multumim pentru ca ne da ocazia sa degustam niste rock simfonic. Eventul organizat imprena cu clubul Lions incepe de la 19 si e gratuit. Deci mergeti din timp. Eu probabil o sa ratez prezenta ca am treaba cu Scoala de Blog.
24 noiembrie 2009
Deci se poate
Trei femei au răpit un bărbat și l-au violat într-o biserică! Nu, nu la noi, prieteni, Doamne-ajuta, femeile noastre nu-s asa disperate. In Zimbabwe s-a petrecut grozavia. Totusi stirea asta a ajuns si la noi pe filiera zimdiaspora.com - ziua.net - banateanul.ro. Remarcabil efortul jurnalistic de a ne aduce cat mai aproape de suflet mondenitatile africane. Si in plus eu am dubii ca o fost chiar viol acolo. Adica barbatul ala avea 18 ani, flacau in putere, iar ele nu erau chiar 3 babute intr-o Toyota Corolla. Erau niste fatuci in calduri si s-au folosit pe baiatu ala nevinovat. Poate l-au si platit, cine stie. Ideea e ca dansul e posibil sa fi ramas insarcinat daca n-au folosit protectie si prin urmare le-a denuntat pe nenorocitele alea. Ma intreb ce se intampla cu violatoarele in inchisoare :)).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)