'Nu ma intreba cum am castigat primul milion'

Acum vreo 2-3 zile ascultam la radio ceva emisiune matinala (cred ca la ProFM) in care gazdele se distrau pe seama raspunsurilor date de ascultatori la o intrebare foarte simpla: “cum am castigat primii mei bani?” Nu conta suma ci metoda folosita si, cu cat mai ingenioasa sau mai traznita parea, cu atat era mai demna de lauda. Ceea ce mi s-a parut insa foarte interesant in minutele alea a fost faptul ca din toate povestile lansate in aer nici macar un sfert nu divulgau metode oneste de castigare a painii. 

Practic, fiecare pusti mai dezghetat a facut o combinatie, o smecherie din care sa-i iasa si lui de-o ciorba - sau mai bine. Unu i-a sterpelit tuica lu taica-su si-a vandut-o vecinilor, altu s-a bagat in vinul bunicului, unul a cules ciuperci si le-a bagat cuie in tulpina ca sa traga la cantar, ce mai, toti pareau sa fi studiat la scoala strazii copiind si aplicand metode de pacalit aproapele tau. Singura sclipire mai antreprenoriala a fost a unui tip care cumparase prezervative de la oras si le vinduse prin sat. Ala a intuit cererea si a furnizat oferta. Restul erau toti diferite versiuni de proto-bisnitari, comercianti cu marfa altora. Unul n-ar fi mutat o mobila sau ar fi dat cu sapa in gradina, facut babysiting sau plimbat cainele vecinilor...

Nu incerc sa fac pe moralistu ci doar sa propun o explicatie pentru stereotipul cultural al “romanului descurcaret”. Probabil ca la originea lui sta o carenta in cei sapte ani de-acasa imputabila parintilor si anume obsesia ca ‘copilul trebuie sa-nvete.. si atat.’ Cred ca cel putin de la 14 ani, copilului ar trebui sa i se insufle si ideea ca e ok sa muncesti, ca munca “innobileaza” caracterul, ca e ceva cu care sa te mandresti daca il practici cu onestitate. Chiar sa fie initiat in mijloacele de castigat existenta specifice varstei (sau in afacerea familiei), in loc sa fie expediat - in cel mai fericit caz - intre carti si lasat sa creada ca, atunci cand va veni vremea, se va descurca el cumva. Smecheria are ea farmecul ei dar cand caracterizeaza o intreaga societate devine un cusur strident. 

Ps. Primii mei bani munciti au venit sub forma unei lectii usturatoare (de la basicile din palme) dupa ce am spart piatra cu 2 amici o dupa-amiaza intreaga pentru fundatia casei si am castigat de la taica-miu cat sa ne ajunga de-un hamburger si-un cola. Nu exagerez cand spun ca fost cea mai gustoasa portie de junk-food ever!!

Harap Alb continua

Ca unul care a crescut cu povestile lui Creanga sub perna, basmul lui Harap-Alb a fost, dupa ‘povestile nemuritoare’, lectura preferata din vremea copilariei. Era una din aventurile alea savuroase care te fascinau de mic in asemenea masura incat nu rezistai sa n-o recitesti iar si iar in ciuda faptului ca-i stiai parcursul pe de rost. Probabil asta-i farmecul fantasticului, capacitatea sa de a se pastra nou si nealterat dincolo de granita realului, exercitand o atractie irezistibila pentru firile curioase, inrobite propriei imaginatii. Cred ca fiecare dintre pustii de-atunci isi puneau intrebari despre cum aratau vitejii Fat Frumos, Harap Alb, Praslea cel Voinic sau Greuceanu, cat de fiorosi erau zmeii sau capcaunii si ce naiba erau gheonoaia si Muma Padurii. E lucru stiut ca basmul romanesc a pierdut insa atentia pustilor fiind sufocat de avalansa -uneori superioara dar infinit mai comerciala- a fantasy-ului occidental sau asiatic propagat prin absolut toate mediile artistice posibile.

Totusi, sunt ferm convins ca fantasticul romanesc are un potential de revenire si reinventare din cateva motive foarte usor de inteles: in sinul lui stau aceleasi personaje arhetipale si aceleasi idei despre bine si rau, maturizare prin infruntarea primejdiilor, curaj, prietenie, onoare etc. Restul e la indemana celui dispus sa-si foloseasca imaginatia pentru a da carne si haine moderne noilor povesti. In plus, nu trebuie uitata nici posibilitatea de asimilare si transformare a mitologiilor si traditiilor populare din spatiul extra-romanesc in noul univers aflat astfel in formare.

Probabil in directia asta se indreapta banda desenata Harap Alb Continua aparuta in octombrie 2012 si care in 4 numere a epuizat firul narativ din povestea lui Ion Creanga pregatind insa universul respectiv pentru noi aventuri ai caror protagonisti vor fi tot personajele deja familiare. Lucrul acesta n-ar fi fost insa posibil daca in redactarea povestii originale nu s-ar fi strecurat si cateva seminte de fantasy modern care, altoite pe structura basmului traditional romanesc, au dat nastere unor fire narative noi.

Gerila (HAC)

Stim, cred, cu toii povestea lui Harap Alb, fiul cel mic al craiului trimis de tatal sau pentru a-l mosteni pe Imparatul Verde si care pe drum e tras pe sfoara de Spân si astfel facut sluga. Banda desenata parcurge toate momentele esentiale: bravada mezinului in fata tatalui sau invesmantat in urs, intalnirea cu spanul, primele sarcini (salatile ursului si nestematele cerbului) si calatoria spre Imparatul Rosu pentru a o peti pe fiica acestuia. Schimbarile insa sunt vizibile: spanul nu-i doar un netrebnic ci unul sasait si cu puteri magice. Iar Imparatul Rosu e un mare vrajitor; la fel si Nedeia/Sfanta Duminica, care-l ajuta pe erou in incercarile sale.

Mara, fata Imparatului Rosu (HAC)

Dar cele mai vizibile inflorituri s-au facut in cazul tovarasilor de calatorie ai lui Harap Alb, fiecare din ei avand un backstory care le construieste originea fantastica sau supranaturala. Astfel Gerila e Miron, odrasla unui fierar cu o femeie dintr-un popor de uriasi ai gheturilor care sufla ger, lucra ca mercenar si pare desprins dintr-o legenda cu vikingi. Flamanzila e jumate dwarf-jumate om iar pofta de mancare a rezultat dintr-o potiune magica folosita gresit. Lungila e un vanator solitar cu un trup supra-elastic iar Mirza zis Setila e un tinar de vita nobila blestemat sa suga toate apele. Cel mai intrigant dintre personaje e Haiganu zis Ochila, inchipuit ca fiu al lui Gebeleizis si aruncat pe Pamant de zeul razboiului ca sa afle pe pielea lui cum e traiul intre oameni. Odrasla de zeu, Ochila are ceva abilitati telepatice si un ochi ciclopic din care slobozeste o raza ucigatoare numita Furia Oarba. Prin urmare asemanarea cu eroii din benzile desenate americane e destul de vizibila iar realizatorii HAC nu au facut nici un secret din dorinta de a arata ca exista super-eroi de tip Marvel si in traditia romaneasca.

Haiganu zis Ochila (HAC)

Sunt foarte curios unde vor merge de aici cu povestea lui Harap Alb. Posibilitatile sunt nelimitate caci inceputurile au facut tot ce-au putut in a creiona o lume destul de diversificata si de colorata cu regate, barbari, vrajitori si razboaie crude la orizont. Desigur ca influentele sunt vizibile - dark fantasy-ul si pop-cultura americana peste traditiile populare romanesti - story-ul are o simplitate de limbaj si idei uneori deprimanta dar foiletonul despre Haiganu intitulat Fluviul Soaptelor (Marian Coman) si in care villain-ul poarta numele Dekibalos lasa loc pentru cateva speculatii interesante. Ca si scurtul insert cu vizita lui Harap Alb in lumea de dincolo ca urmare a binecunoscutei taieri de cap cu care l-a tratat Spânul. Bucata mi-a parut cea mai buna realizare de pana acum, atat din punct de vedere artistic cat si ca element de plot cu dezlegare pe viitor. Si daca tot am amintit de Spân e necesar de stiut ca, in maniera obisnuita a villain-ilor occidentali, sfarsitul sau a fost doar temporar.

Moroianu zis Spanu (HAC)

Apropo, maine adica sambata e Free Comic Book Day in cateva orase din tara (in Timisoara la Carturesti-Mercy) iar HAC ofera si ei exemplare gratis daca va intereseaza.

Mic dejun la capatul lumii

Cel mai apropiat capat de lume e la 900 de km departare. Sfantu Gheorghe. Delta. O palma de nisip pe malul Dunarii. Dincolo de ea e doar o plaja virgina si-o intindere de apa. Pare nesfarsita. Eterna. In centru e primaria, portul, scoala, birtul si magazinul comunal. Acum, supermarket. Avantajul de a sta in centru inseamna 2 minute pana la terasa birtului pentru o cafea. Dezavantajul inseamna juma’ de ora pana la plaja. Pot trai cu asta.

Ulita principala e lunga si dreapta. Nisipoasa. Cu cel mai fin nisip de pe litoral, ca-n dunele sahariene. Singurele masini locale sunt niste rable cu numere de bulgari, un jip, vreo doua dacii si-un tractor cu remorca zis trocarici. De regula transporta turisti sau marfa. Mie imi place mersul pe jos chiar daca nisipul il face mai obositor.

La doi km de comuna e plaja. Nimic amenajat, doar nisip, scoici si maracini. Uneori pescarusi. Cineva vinde bere rece. Sa-i dea dumnezeu sanatate. Vad tomberoane pentru gunoi. Iar sticlele se dau pe garantie. Respect sfantugheorghienilor. E, totusi, o rezervatie naturala.

Apa e curata. Nici pic de alge, pungi de plastic sau prezervative. Daca e linistita poti inota frumos. Daca nu, te poti ineca, ca nefericitul ala pe care l-am vazut acum 5 ani scos din valuri... Cine sa te salveze? Nimeni nu mai are timp de sine, dar de ceilalti... In definitiv, la capat de lume nu se gasesc salvamari.

Daca nu stai la cort, sa te smulga soarele afara, la mare diminetile-s tarzii. Parca e duminica in fiecare zi. La ora 11 crasma satului e deja plina. Si nu doar cu oameni de festival. In fata mea la coada stau 3 localnici. Primul: o sticla de vin cu 4 pahare. Al doilea: doua sute de votca si 2 cuburi de gheata. Al treilea: o suta de votca si un cub. O da peste cap pana sa primeasca restul. Eu imi iau o cafea. O beau singur, in liniste. Oare cat mai am pana sa-mi ard gatul inainte de pranz?

N-am reusit sa iau nici un mic-dejun la mare. Asta daca nu iau in calcul cafeaua si prima bere a zilei. Pana ajungeam eu in camping se servea pranzul. Peste cu mamaliguta, pui cu cartofi prajit, ficatei, carnati, mici... dinastea ieftine. Cu 30 de lei mancam de doua ori. Dadeam mai mult pe bere.

Sunt putine oportunitati de distractie in Sfantu Gheorghe. Plimbare cu barca prin Delta si o tura cu aeroplanul ar fi cele mai intense. In perioada festivalului de filme Anonimul (inceput de august) insa nu prea e timp de altceva decat, efectiv, vizionat filme. Altfel, e un loc linistit, destinat reflectiei sau contemplarii, depinde care ti-e mai la-ndemana. Lectura e o activitate raspandita. Birtul satului are wi-fi, lucru care nu se poate spune despre multe alte capete de lume... asa ca daca simti, totusi, nevoia unei ancore sociale, acolo o poti gasi. Ar fi pacat sa faci insa pentru doar atat un drum de 25 de ore... ca sa urci o fotografie cu marea pe facebook.

Ps: pozele-s pustii pentru ca asa le-am vrut eu. in perioada cand am fost in Sf. Gheorghe erau aproape 2000 de turisti, dublu populatiei locale.

Belgrad in 12 ore

Se poate cunoaste o capitala europeana pe repede inainte? Putin probabil. Dar se poate fixa o impresie generala pe care apoi sa cauti s-o definesti mai precis cu urmatoarele vizite. Ziua de sambata am petrecut-o aproape in intregime pe teritoriul Serbiei intr-o vizita fulger - sau evadare cu scop turistic - spre cea mai apropiata (si, din pacate, ignorata) capitala europeana, Belgrad. Am fost incartiruit alaturi de alti bloggeri timisoreni (Ovi, Cori, Andreea, Cristina, Anca, Dragos, Raluca si jurnalista Roxi D.) intr-un grup compact de turisti banateni si transportati in 2 autocare de agentia Ultramarin (multe multumiri!!) pana pe malul Dunarii unde se afla Orasul Alb al vecinilor nostri sirbi.

Sunt vreo 150 de km pana acolo pe care-i strabati relativ usor in 3 ore cu tot cu statul in vama Moravita la verificat poze din buletin. Odata granita trecuta nu exista vreo diferenta de peisaj sesizabila care sa te convinga ca ai iesit din tara. Exceptie fac, desigur, cuvintele imposibile scrise in alfabetul chirilic. Acelelasi sate banatene, acelasi contrast violent intre case noi si bordeie daramate, aceleasi reclame scorojite sau aruncate pe te miri unde. Am avut norocul sa fim insa recompensati cu o vreme buna si insorita ceea ce a jucat un rol important in crearea unei atmosfere generale de gasca plecata la plimbare in weekend. Asta, bineinteles, dupa ce plecarea extrem de matinala (ora 6) si-a mai slabit stransoarea somnoroasa.

(articol fluviu, click pe "aflati mai multe")

O zi memorabila

Dupa o tura de job destul de linistita insa la fel de obositoare ca orice alta pierdere de noapte fortata ieri am fost integrat intr-un joint venture al diversilor astri care guverneaza ceea ce se poate numi viata. Parca s-ar fi pus toate de acord sa-mi dea o zi memorabila in care sa simt ce inseamna sa fii intr-adevar un pic coplesit. E greu. Nu-s obisnuit cu atata atentie. 

Anyway, dupa ce-am pierdut dimineata cu niste treburi prin tribunal - o lume minunat de anosta, in speta - am facut ceea ce orice barbat de treaba ar trebui sa faca: mi-am dus mama la o cafea. In Mokum, ca-i loc sigur. I-o placut, asa ca mi-am mai spalat un an de pacate. Al 33-lea.

Seara am tinut impreuna cu Luci o proiectie, zic eu, misto in Cuib d'Arte - editia The Crossing nr 2 - unde am prins aproape la fel de multe reflectoare ca si invitatul serii, Boris Gaza, actorul din cele doua scurt-metraje proiectate, iar asta numai si numai pentru ca aproape tot baru' aflase ca-i ziua mea. Nu, prieteni, n-a fost premeditare, a fost o coincidenta fericita, noi hotarand ziua din saptamana fara sa privim in calendar. Dar poate nici coincidentele nu sunt ceea ce par... In fine, poate si de aia, evenimentul a fost unul relaxat si destul de interactiv, cu o lunga sesiune de q&a la final. Le multumesc tuturor pentru prezenta si suport tehnic, moral, etc si le promit ca vom continua.

Ca si cand nu era suficient de epic totul, 'colegiul profesoral' al Scolii de Blog a programat o sedinta de cancelarie tot aseara, imediat dupa proiectie. Ca sa punem pe roti detaliile urmatoarei editii, lucru de care chiar aveam nevoie, dat fiind ca skill-uri didactice n-a posedat niciodata, eu bazandu-ma mai mult pe niste ani de scris p-aici.. Evident ca nici ei (adica Alex, Cristina, Corina si Dan) n-au evitat subiectul Richie's B-Day asa ca

direct din mainile fetelor Tourmaline Boutique. Cica e voie a se consuma bere din ea. Accept provocarea.

Halba branduita n-a fost singurul cadou al serii. Luci mi-a imbogatit colectia de dvd-uri (cu The Crow) si cea de comics (cu Elabuga), colectivul sirb.net (o familie din care simt ca fac si eu parte) mi-a innoit garderopa cu un tricou caraghios, doi prieteni dragi mi-au oferit o bere speciala si un suport foto de perete iar maratonistul Catalin mi-a adus o cruciulita tocma' de pe muntele Athos. Sunt bine primite :). Iar voi toti care m-ati coplesit cu urari de bine si cadouri sunteti niste oameni minunati. Uneori uit asta (insuficient RAM) sau accentuez lucrurile mai triste care ma tulbura... Sorry fot that... some things are worth having and some people are worth loving... others just don't. Va sunt indatorat ca mi-ati reamintit unde mi-e locul. 

Auster

Imi plac zorii, in special cand vin dupa o noapte alba. Imi plac pentru ca-s asemeni unei mangaieri parintesti care te va trimite la culcare iar acel somn va fi unu de neuitat.

Imi plac mainile feminine, in special cele mici si reci. Desteapta ceva anume in mine.. un instinct oarecare.

Admir oamenii care scriu versuri, chiar si atunci cand nu-s vreo opera de arta ci doar niste timide, stangace sau puerile alaturari de cuvinte care au mai mult sens in capul lor... Visatori curajosi.

Imi plac copiatoarele. Au aerul ala de masinarie complicata care o sa-ti dea batai de cap. Cam ca femeile. Esti aproape sigur ca vei apasa cele mai gresite butoane pana sa-ti faca o copie A3. Iar manualul de instructiuni? Fucking useless...

Imi plac conservele fara cheita. Nu exista nimic mai linistitor decat un barbat desfacand o conserva dinasta. Opusul acestei stari zen e o femeie desfacand aceeasi conserva. Cand s-a inventat conserva fara cheita cred ca cel putin 1000 de feministe au plans ca niste fetite desi au jurat sa n-o faca.

Imi plac semafoarele. Lasa impresia unei lumi civilizate atunci cand functioneaza.

Admir curierii care transporta flori. Cred ca au cea mai misto slujba din lume.

Sticlutele de alcool sunt o inventie geniala. Par adevarate “potiuni magice” gata sa-ti schimbe viata...

Cred ca “Niciodata nu ai suficienta dulceata in casa!” ar putea fi o filozofie a fericirii. Din pacate dulceata din casa se termina tot timpul inainte de venirea iernii.

Road to Dognecea

Care va mai amintiti ca asta iarna cativa blogari am fost Mosi Craciuni tre sa stiti ca ne-am distrat destul de misto pe drumul spre Dognecea.. Acolo iarna era ca-n povesti. In caz ca va lipseste (iarna, gen) am finalizat si filmul calatoriei. N-a luat mult, zic. 6 luni, ce-i aia. Anyway.. a fost o adevarata experienta sa conduci pe-acolo cu o Skoda Octavia 4x4. De repetat pe timp de vara. E un lac frumos de vazut acolo.

Ruinele de la Jdioara

Jdioara e un sat cu vreo 600 de locuitori, la aprox 80 de km de Timisoara si 18 de Lugoj. Practic, cum iesi din Lugoj spre Caransebes, treci de Gavojdia si imediat faci la stanga de pe E70 catre Nadrag. Prima localitate e Criciova si dupa ea se face dreapta catre Jdioara. M-am dus ieri cu doi prieteni pana acolo sa vad ruinele unei vechi cetati medievale, cetatea Jdioarei, atestata documentar pe la 1320 insa datand probabil din secolele XI-XII. Ruinele le gasesti sus pe un deal, la vreo 25 de minute de urcus din sat. Nu-s vizibile de jos dar asta nu le face greu de gasit, satenii te indruma spre locul unde incepe traseul (da, exista un traseu marcat cu toate ca vopseaua marcajului e cam stearsa de ploi).

Din cetatea Jdioarei n-a ramas mare lucru, vizibila fiind doar latura nordica a fortificatiei, un zid de piatra gros de vreun metru si jumatate si inalt cam de 8-10. In interior zona e napadita de vegetatie si nu prea stii ce-i acolo, probabil pietris si ziduri prabusite. Asa ca nu e un loc potrivit pentru, io stiu, "picnic", cum a cazul cetatilor Soimos sau Siria din Arad. E pacat ca starea ei nu e prea grozava, ne-ar prinde bine o cetate-monument in judet. Mai ales ca Jdioara, ca orice cetate, are si ea o istorie destul de zbuciumata. In sec XIV a fost ocupata de rasculatii romani care-si cereau autonomia fata de banul de Caransebes fiind recucerita cu multa varsare de sange. In sec. XV a fost stapanita si de Iancu de Hunedoara, apoi de Ioan, fiul nelegitim al lui Matei Corvin. In 1599 a fost asediata de Baba Novac, capitan al lui Mihai Viteazul, si batuta cu tunurile vreme de 29 de zile fara sa poate fi cucerita. Prin secolul XVIII a fost un adevarat loc de haiducie, multi luptatori impotriva stapanirii habsburgice gasindu-si adapost intre zidurile ei. Generalul Lentulus insa a incendiat-o pe 26 ianuarie 1739 si, capturand 50 de haiduci, i-a impuscat sub zidurile ei.

Nimic din episoadele sangeroase ale istoriei locului nu mai razbate peste veacuri la calatorul curios care-si face drum pana pe dealul Plesa. Daca vrei sa-i stii istoria trebuie sa scormonesti pe interneti si chiar si-asa sursele sunt putine. Ultimele sapaturi arheologice dateaza din anii '70 cand s-au gasit fragmente de ceramica. Probabil ca starea deteriorata n-o califica pentru proiecte de reabilitare si inscriere in circuite turistice, desi cetatea e monument national. Insa cred ca s-ar cuveni o refacere a marcajelor, o curatare a balariilor si lastarisului din incinta si poate un panou explicativ mai bogat in informatii.. cheltuieli minore zic. Altfel, drumul pana la Jdioara e unul placut si ofera o panorama interesanta asupra zonei. Ca fapt divers, n-am intalnit picior de om pan' acolo si inapoi.

din fericire n-a batut vantul prea tare

Povesti pentru copii 2.0

Nu mai citesc eu povesti pentru copii cum faceam odata dar sper ca undeva, candva, o voi face copiilor mei. Pentru ei si pentru cei care aveti copii, ca si pentru cativa nostalgici dupa micile povestiri cu talc, exista un loc unde acestea stau bine indexate. Povesti pentru copii e un site pe care stau la un loc Fratii Grimm, Hans Christian Andersen, Ion Creanga, Petre Ispirescu si Emilia Plugaru. Povestile lor sunt astfel la indemana unui tatic cu telefon superdestept si superocupat care n-a avut poate vreme sa cumpere o carte colorata cu povesti pentru fiica-sa. Ori poate a cumparat-o dar s-a ales cam prafu din ea.. Daca aveti copii de crescut nu-i lasati sa creasca fara povestile copilariei. In plus acolo gasiti si poezii, scenete, ghicitori, desene animate si chiar un alfabet pentru copii pe care-l puteti folosi in orice imprejurare ca sa va testati odrasla: "Pe un lac se legana, ca in scranciob L....a." Cu atatia copii nou-nascuti cred ca articolul va nimeri unde trebuie.

Tot rasfoind situ mi-a trecut un gand prin cap: nu poti fi un bunic cool daca nu stii povesti. Am zis.

Sa am o noapte linistita

E tot ce-mi doresc. Nu ca celelalte de pana acum ar fi fost nelinistite, doar ca dorinta mea din seara asta nu difera cu nimic de oricare alta noapte. Nu vreau cadouri si nu voi face cadouri pentru ca n-am cumparat nimic, nimanui. N-am stiut ce, n-am avut tragere si mi s-a parut o tampenie s-o fac daca nu ma pot implica. Ma simt impacat cu asta pentru ca in tot restul anului cand am vrut sa ofer cuiva ceva nu m-am codit. Cand mi-a venit o idee misto am aplicat-o pentru ca imi place sa ofer cadouri chiar mai mult decat sa primesc... nu stiu sa primesc. Deci nu sunt eu mosul de asteptat zilele astea..

Stiu ca er trebui sa "pun o fata vesela" si sa fiu recunoscator pentru ce am (mama in bucatarie, tata pe covor, la televizor, mai mult de-atata ce-ar putea sa fie). Aleg insa sa fiu nemultumit de ce nu (mai) am si aici in primul rand e vorba de cainele meu care zace in curte sub 1 metru de pamant. A murit exact de-o luna si nici nu pot exprima in cuvinte ce regrete am. Apoi sunt nemultumit ca iar am uitat sa-mi iau o sticla de tequila doar pentru mine. Nush cum dracu tot reusesc sa-mi ignor cele mai marunte placeri.. Nici brad n-am si asta numai pentru ca n-am vrut sa le dau speculantilor niste sume care mi s-au parut jignitoare... Dar nu-i simt lipsa prea tare, doar maica-mia e mai vexata ca n-am luat din timp sa aibe si ea miros alpin in casa.. ii trece.

 

Macar e bine ca-mi amintesc (ca-n fiecare an) ca trebuie sa-i ascult pe Cyndi Lauper si The Hives duelandu-se in colindul lor mistocar:

So whatever you say, it’s all fine by me

Who the f@#k anyway wants a Christmas tree

Cause the snow keeps on fallin

Even though we were bad.

aici s-ar putea sa ploua...
Craciun fericit celor care oricum sunt fericiti... ceilalti, nush, faceti si voi ce puteti... beti ceva, dormiti undeva, iubiti pe cineva...

Microcarte

0.01% din biblioteca mea. Si totodata cea mai importanta carte din posesie prin simplul fapt ca dincolo de calitatea ei de lucru rar si special (cred ca are vreo 70 de ani vechime), mai are si una simbolica, aceea de amintire a unei legaturi afective care a fost "rupta" pentru ca obiectul sa ramana la mine. Unii oameni pur si simplu te lasa cu gura cascata...In fine, uite-asa imi dezghet eu cunostintele de franceza adanc ingropate in neuroni din vremea liceului..

Ps: sorry pentru lipsa de originalitate a pozelor dar eu mai mult admir decat pozez..

Like cigarettes burns

Arsurile se vindeca. In timp, ce-i drept, dar asta-i realitatea. Indiferent cat de tare te-ai ars, cat de neasteptat a fost socul, cat de lunga ti-a fost agonia, in cele din urma te-ai ridicat si ti-ai vazut de viata. Normal ca n-ai invatat nimic, ai doar impresia ca in conditii asemanatoare vei fi mai destept si vei pricepe mai repede semnele, dar e numai iluzie calduta.. experienta te invata doar sa recunosti arsurile si sa le contabilizezi la final, nu sa le previi. Pentru asta probabil ca trebuie sa te schimbi fundamental. Cine stie, poate e nevoie de mai multe arsuri...sau de un transplant de piele. Dar, ce-i bine la ele e ca se vindeca. Fac coaja, dau o sensibilitate nasoala intregii zone pentru un timp, dar apoi se rup si in locul lor raman niste cicatrici asa misto de zici ca-s licurici captivi sub piele.. Invizibili cum sunt, deseori uiti de prezenta lor; dar ei fac parte din tine. Si prin ei iti reconsideri vechile sentimente atunci cand dai nas in nas cu vreo tigara reaprinsa, cu mana care-o tine, cu buzele care o ating.. Si te trezesti ca nu te temi de ea, ca n-o detesti, ca nu-i porti pica ba chiar te bucuri de apropiere iar licuricii de sub piele zumzaie placut si calduros in ritmurile unor amintiri vechi pe care memoria ti le dezgroapa. Si e un sentiment placut, chiar benefic. E o multumire de sine. Te gandesti ca ai ramas un om bun dupa atatea arsuri neplacute.. ca tot nu te-ai schimbat. Mai important, ca nu esti indiferent. Ai putea fi.. dar nu esti. Nu-ti mai pui problema "ce-ar fi fost daca..." sau "ce-ai facut de..." ci esti patruns de o nostalgie romantica si stii ca vrei sa simti aceleasi lucruri de demult din nou, cu alticineva.. indiferent de riscuri.

Da-i sa cante:


one day you're gonna ride ahead of yours
that day you're gonna rise above of the occasion
hurt - you know it comes like this, it goes like this
hurt - you know it goes like this it comes like this
i guess the pills don't work and the drinks don't work
in the morning it hurts like cigarette burns
the summer's daft and winter's long

Un roman la unguri

E cam trist ca noi romanii tre sa fugim tot pe la altii pentru a ne satisface poftele muzicale asa cum trebuie, in conditiii decente si cu bruma aia de respect pentru tine ca si client platitor de bani grei! Totusi e bine pentru noi timisorenii, aradenii, oradenii si restul tarii de la Sibiu incoace ca-i avem pe unguri in coaste si pret de un giga de mp3 am ajuns la Budapest. Mai greu e cu bucurestenii, ca le ia vreo 13 ore pana acolo, exceptie cazul in care zboara direct, ca altfel, tren sau masina nu conteaza tot o zi pierduta e. Probabil ca sunt nenumarate motive ca sa vezi Budapesta dar unul e specific unei luni, august, pentru ca se intampla SzigetFest-ul.. si nu e in jurul amaratei noastre tari un nume mai rasarit in playlistul festivalurilor internationale decat Sziget. Mai se-ntampla EXIT-ul la Novi Sad - o aruncatura de bat de TM, cca 150 de km - dar ca organziare e net depasit de unguri. Poate s-o confirme oricine..

Io am plecat din Timisoara la 7 si eram in Budapesta la 11, ora lor. Cinci ore cu IC-ul, deloc aglomerat, curatenie, aerul conditionat non-stop fiind singura chestie demna de carcotit.. Daca te simti strain de oras e bine sa apelezi la ajutorul information point-urilor (e unul chiar in gara), au harti si ghiduri si-s dornici sa te ajute si excesiv de politicosi. Eu mergand deja a doua oara eram de-al casei, cum ar veni, si-am fost chiar folosit drept ghid de un nene din TM pe care l-am indrumat si insotit cat mi-a permis drumul spre insula Obudai.. Langa gara e metroul, care te duce vreo 5 statii pana in locul de unde iei trenul urban (HEV) si apoi mai vreo 5 si-ai ajuns la insula. Mai simplu de atat nu exista. Si cel mai important, bilete unice pentru tot sistemul de transport budapestean. Timisoara cand va renunta la biletele de expres?

Despre festival in sine v-a povestit Ovi zilnic, ca el era de la inceput acolo cu frate-su, gagica-sa, cumnata-sa, fratele de sanje - Rob - si ce mai romanasi or adunat ei pe-acolo. Pe dansii i-am gasit eu asteptandu-ma, cu ochii carpiti de somn - pentru ca la Sziget noptile sunt grele, se stie - si cu dansii am trait magia concertului Muse. Bine si Kasabian, dar intrucat astia m-or dezamagit (probleme tehnice la inceput si apoi s-a auzit cam "incet" si "nesatisfacator" pentru mine, care frematam la gandul acestor eclectici englezi ce imbina asa misto indierock-ul cu electronica) o sa pastrez amintirea singurei zile din Sziget 2010 ca ziua cand am fost la Muse!

Ceea ce pe mine ma deprima e faptul ca noi romanii nu prea suntem in stare sa ne organizam o drumetie dinasta in grup.. nu stiu, ori vrem sa scapam unii de altii cand iesim din tara ori e lipsa de comunicare frate. Deci ca sa va zic de francezi: la plecare erau vreo 500 veniti cu 10 autocare!! Un singur grupo, ca presupun ca pe insula erau de 10 ori mai mult de atat. Aia 500 insa - in parcare la Auchan. Italienii? O armata si astia prin statiile de tren si metrou. Noi daca n-aveam steag eram juma de duzina. Noroc cu minunatul nostru drapel. Adus de un baiat din Bucuresti si agatat de noi intr-o creanga de vreo 2 m, minunatul steag a devenit punctul de referinta intr-o mare de zeci de mii de oameni. Asa am gasit si alti timisoreni, niste oradeni, aradeni, bucuresteni... la un moment dat aveam romanian village, o mica comunitate, ce mai. Acum am inteles la ce-s bune steagurile la Sziget. Orientare, prieteni, orientare... si socializare.

Alt regret de-al meu e ca singurii ambasadori al muzicii romanesti la Sziget sunt tiganii. Ei sunt cei care fac oamenii de toate natiile sa danseze in fata scenelor de world music.. Ei fac strainii sa ne ia steagul si sa-l fluture in locul nostru! Mahala Rai Banda au fost super misto si apoi noaptea au rupt podelele Fanfara Vagabontu.

Cum e cu organizarea ati auzit probabil de la Ovi. E tsais.. O armata de oameni responsabili de paza, curatenia si informarea vizitatorilor, nenumarate locuri de mancat si beut, facilitati nesperate pentru toti: telefoane vodafone la 7 euro - credit inclus - prin care sa tii legatura cu oamenii tai sau Szigetcardul cu care sa faci plati mai usor. Bancomate si toalete curate nu vor fi niciodata destule. Dar se straduiesc.. Plus ca au aparut shewee, deci fetelor, v-ati scos. Barbatii aflati la inghesuiala pot folosi cu incredere sticle de Nestea cu conditia sa nu le arunce in public. Berea a ramas la fel ca anul trecut, 500 de forinti paharul (cam 7,5 lei) deci piperata. Mancarea, la fel, si tot atat de diversificata incat ajungeam inevitabil la dictonul when in doubt choose pizza.

Activitati extracuriculare sunt destule.. de la cursuri de dans la bara pana la reciclat pahare de plastic pentru insigne greenpeace. Cursuri de maghiara sau sedinte de masaj tailandez.. Relaxare in satul lui bob marley cu muzica reggae si narghilele. Sarituri cu bungee sau aruncari cu tiroliana.. Cred ca orice i-a trecut cuiva prin cap se regaseste acolo. E o atmosfera de carnaval. La un moment dat a aparut si o mireasa cu tot cu mire sa arunce buchetul acolo.. ceva total inedit.

In alta situatie ne-am trezit cu o corabie trecand pe trotuar:

Mai incolo am dat peste un dude ce canta la o chitara amplificata de privitori pedaland pe bitze!

Cine se plictiseste deseneaza corturi:

 

Sau se ascunde in singurul lor de pe insula care nu face parte din festival :)) o crasma unde berea era doar 400 de forinti.

Si ca sa nu uit, inainte de plecare am facut pasi prin Budapesta si-am gasit o cafenea pe faimoasa Fashion Street, langa gura de Metrou, de-i zice coffeeheaven.. bai, dementiala cafa.. si mare..si scumpa (vreo 10 lei) dar buna frate. Si cu muzica relaxanta, un loc numa bun de citit sau zabovit pana la ora plecarii...

Fata in fata cu necunoscutul

Pe strada unde lucrez sta un betiv. Un scandalagiu. Un om cu un comportament dezgustator, genul de fiinta careia ii dai cu piciorul si-l bagi in "mortii masii de jegos". Cazut in patima alcoolului, nu de putine ori a creat probleme vecinilor si implicit noua. A fost certat, amendat, chiar batut de unii, tolerat sau batjocurit de altii. Unii i-au dat sa bea in vreme ce altii l-au dat dracu'. E atat de usor sa te declari scarbit si sa actionezi in consecinta.. Inclusiv subsemnatul l-a etichetat ca pe-un gunoi si-l baga si-l scotea cand era deranjat de prezenta lui, ce-i drept, destul de agasanta..

Dar azi.. a venit la mine la munca, in holul hotelului, si nu l-am recunoscut din prima. Era un om, in primul rand. Curat, barbierit, cu privire clara de om sincer, respectuos si marcat de oarecare stanjeneala. Primul lucru pe care mi l-a spus cred ca a fost "nu am baut" dar poate din superficialitatea cu care ma pregateam sa-l primesc mi s-a parut ca zice "am baut". Nu sunt un tip violent si prin urmare nici nu m-am repezit la el ci l-am privit calm sa vad ce are de spus..Reamintesc, nu-l vazusem in ani de zile o data treaz iar acum avea ochi limpezi si nu mirosea deloc a alcool..

Venise sa-si ceara scuze. Noua, sefilor si intregului stabiliment.. prin intermediul meu. Devenisem un duhovnic fara sa vreau.. Imi spunea ca nu e un om rau dar viata l-a cam calcat in picioare.. ca e singur, nefericit si ca bea.. nevasta si copiii au plecat si ca ea-i trimite la cersit.. Ca el e un om mandru si ca nu vrea pomana.. ca si-a gasit un servici si ca vrea sa se tina de el.. Mi-a spus de modul in care a fost tratat, de conflictele avute, de bataile luate.. problemele erau vechi, nici el nu mai stia de cand incepuse razboiul lui cu strada.. Omul era plin de regrete.. si m-a rugat printre lacrimi sa transmit scuzele sale.. Un om de 50 de ani plangea in fata mea.

Stiti cum arata mainile unui om muncit? Aspre si butucanoase. Iar cand le strangi simti ca ai in palme un manunchi de smirghel. Apoi te gandesti ca la desprinderea mainilor pielea ta va ramane ca o manusa-n mana lui. Omul, al carui nume nici nu m-am caznit sa-l aflu, ma privea si-mi spunea ca sunt un om bun. Ca am o inima mare. Iar eu eram stanjenit.. caci stiam cat de mic devenisem dintr-o data.. Eu pe omul ala nu l-am privit niciodata peste conditia lui si uite ca in fata mea statea cineva care folosea cuvintul "supliciu" intr-un sens potrivit - suferinta sa. Un om care obisnuia sa picteze... un miniaturist care petrecuse zeci de ore cu panzele sale pentru ca-i placea sa redea cat mai realist un obiect. A vandut un singur tablou iar pe restul le facuse cadou..

Cand a plecat mi-a spus ca se duce sa-si vada copiii iar apoi merge la psiholog.. dar ca seara probabil o sa fie din noua beat.. Optimismul lui era mancat incet de deznadejde.. lucru cu adevarat trist.. Sper doar sa gaseasca puterea sa se abtina.. si poate sa-mi arate candva un tablou nou pictat.

De ce NU e viata mea bestiala (inca)

A pus Ovi o intrebare interesanta la el pe blog - "De ce e viata mea bestiala?" - si a oferit un moment de reflectie izbucnit pesemne din bucuria sau fericirea pricinuita de alte momente anterioare. El a gandit-o ca un mod de a ne descreti fruntile, de a mai renunta la lamentari, certuri si frustrari, ca sa ne bucuram, eu stiu, de primavara... Dand exemplu cateva motive pentru care viata lui e bestiala omul spera sa-i urmam indemnul si sa reflectam un pic la ce ne face noua viata speciala si placuta de trait. Imi pare rau sa observ ca nu prea s-a inghesuit lumea sa se laude cu ce-i mai extraordinar in viata fiecaruia. Drept urmare imi vine sa cred ca nu prea avem cu ce sa ne mandrim.. In cazul meu cam asta ar fi motivul tacerii.. Mi-e ca daca m-as pune sa scormonesc mai mult m-as enerva..

Nu-mi vad viata deloc ca fiind bestiala, e chiar din cale-afara de banala si obisnuita, la fel ca vietile multora. Am impresia ca vin din niste vremuri cam futute, foarte bine caracterizate de o lipsa generala de directie si informare, mai ales in ce privea potentialul unei anumite alegeri. Apoi am sentimentul ca mi-am sarit niste etape, ori le-am ratat cumva, si acum nu stiu daca vreau sa le parcurg sau sa uit de tot de ele. La fel cum o relatie deschisa nu e intotdeauna ideala sau o slujba relaxata nu e neaparat si satisfacatoare, nici o viata usoara nu e neaparat una bestiala. Intervine plictiseala. Rutina. Apoi frustrarea, nevoia de schimbare, consternarea, esuarea, aceptarea, blazarea etc. Sunt destule lucruri care-ti pot darama viata perfecta. Unul ar fi absenta visurilor, altul ar fi ratarea lor si tot asa.

Ca sa gasesc ceva merituos in viata mea, ceva care s-o faca "multumitoare" ar trebui sa privesc in jurul meu.. la familia mea, ai mei au 32 de ani impreuna si mi se pare coplesitor..sunt deci un norocos. Apoi am sora si zic ca-i un lucru bun, nu pt ca stam noi cine stie ce de povesti, dar macar am o baza in cineva.. ar fi fost sensibil mai gol universul fara ea, chit ca uneori ma scoate din minti. Probabil ar fi fost chiar bestial, cum zice Ovidiu, daca mai era si-un sufletel pe care sa-l tin in brate noaptea...dar nu-i ultimul tren plecat inca. Un lucru care ma usureaza e ca nu cred sa existe cineva care sa ma acuze de injunghiat in spate, tradat, inselat sau intepat, iar faptul ca dorm linistit noaptea poate fi catalogat drept "normal". Pastrarea integritatii si unei inimi usoare imi revine numai mie. In aceste privinte viata mea ar putea parea deloc complexa si fara evenimente. Posibil.

Nu cant la chitara (nici la tobe, ceea ce ar fi fost awesome) dar stiu oameni care-mi canta cand le-o cer si asta ma bucura. Cu ei viata e mai muzicala. Am prieteni multi si imi place sa cred ca ma pot baza pe ei la nevoie desi apelez destul de rar si de obicei cand epuizez mijloacele proprii.. In schimb nu sunt solicitat decat foarte rar, ceea ce nu prea stiu cum s-o traduc...fie sunt "menajat", fie considerat "incapabil", fie chiar nu se intampla prea des vreo urgenta.. Din fericire sunt cateva persoane care ma "iubesc" sincer cand bem impreuna (alcoolu dezleaga limbile) si oamenii astia imi fac viata mai demna de apreciat.

Am o bitza si merg fara maini pe ea, ceea ce e riscant si ilegal, dar atat de placut. Am si-o masina care sa ma care unde vrea muschiu meu doar ca pretul carburantilor e un sabotor constant. Am rafturi pline de carti care mi-ar tine de urat o viata intreaga in caz ca vreun cataclism m-ar bloca permanent in casa. Si ca vorbim de casa, am o casa si deci liniste. Plus o gradina in care mama creste 80 de trandafiri (numarati) si in care vara chiar imi place sa zac.. Si-un caine incapatanat care ne tine de urat de 10 ani si nu da semne ca s-a plictisit prea tare. Si mai am si-un proiect care uneori ma seaca de energie - marele ecran - care mi-a dovedit ca de la hobby la pasiune nu-i distanta mare. S-ar putea spune ca el imi ofera cele mai mari satisfactii in prezent, dar cu toate astea, eu sunt inca departe de o viata bestiala. Sorry.

Later Edit: totusi lumea s-a miscat intr-un final si-a dat drumul la condei (Cristina, Nebuloasa, LeneBarbie, Deme, Raka).

Cluj trip

De cate ori ma duc la Cluj ploua. Bine, n-am fost decat de 2 ori, dar oricum, ma intreb cate zile de soare au clujenii pe an.. ca de fiecare data cand am picat acolo era vreme inchisa si rece. Tre sa ma duc mai des sau sa-mi aleg ceva zile prin august, numai asa poate oi vedea si eu un soare clujean. In fine, aseara m-am intors de pe la Cluj, am dat o raita scurta sa vedem pe-acolo niste lume, sa schimbam doua vorbe, sa bem si ce se mai face in weekend.

Pe drum am oprit si-n Alba Iulia vreo ora, timp indeajuns cat sa dam mana si sa bem o bere cu Makavelis si Liviu si sa le starnim invidia un pic cu gasca noastra pestrita de calatori: Raka si Cristina - ardeleni, Ildiko - cu sange irish-ungurean si subsemnatu' io timisorean din nastere. Oameni faini totii da mai mult gazdele noastre ca nu ne-or lasat sa platim. Asta inseamna ca ii asteptam p-aci.

Pe la Cluj o fost fain ca ne-am dus in marele Irish Music Pub si m-am uitat la Marele Sendvis (vezi ca n-o incaput nici in poza) ca la Marele Zid Chinezesc intrebandu-ma de unde incepe si unde se termina? Mie imi era foame ce-i drept dar nici chiar sa bag ca pitonu' la ghiortz pentru tot restul lunii. Si nici Crisu nu m-a ajutat ca ea o mancat in stilul vrabie din propria farfurie. In Irish eu am fost al mai anonim, ca nu ma stia nimeni, si m-am concentrat deci pe ce stiu eu mai bine sa fac, anume ascultatul lumii. Si i-am ascultat pe Crivatu si pe Radu Ceuca si-am beut cu ei, apoi cu Billy si Radu am vizitat Cluju si l-am admirat de la inaltime pana ne-o intrebat garda de sanatate, scopul vizitei si profesie.. patzasti. Am gasit si-un loc misto de-i zice La Gazeta unde mi-o picurat drum'n'bass in vene laolalta cu niste ceai fierbinte de ma si vedeam bandu-mi cafeaua dimineata acolo si rupand internetii..

Singurul regret sunt de fapt doua: n-am stat suficient cat sa ajung sa vad Eu cand vreau sa fluier, fluier (la Cluj deja ruleaza) si n-am gasit la timp Q Caffe-ul unde am baut eu anul trecut cea mai buna ciocolata calda evar.. desi am trecut exact prin fata lui cand am plecat acasa. Ce sa zic, to be revisited...soon, poate la TIFF daca o vrea domnu'.

Za lista lu' Richie

Adica ce i-au sugerat lui prietenii cititori sa-si ia de ziua lui. Nu e articol de blog, e o lista la vedere pentru mine, ca sa nu uit ce sugestii am primit. So here goes:

• boghi imi sugera o carte groasa (am primit totusi un box de Stephen King x3 deci m-am scos) un film lung (ma gandesc la Ben Hur) si o sticla de 2 litri cu ceva care sa ma tina pana la anu (numai absintul are aceasta calitate, doar ca la pet inca n-o aparut). Ramane de vazut.
• deme zicea ceva de papuci, ca doar e femeie.. pai io chiar ma gandesc la niste bocanci ;)
• todo recomanda un pick-up (am) si discuri (n-am) deci ramane discuri. poate mi-l da sirb pe-al sau cu The Smiths sa mi-l trag :))
• unholy two recomanda "plante medicinale" si absint. cred ca o sa raman la beutura ca tigara ma omoara mai urat.
• spotless mind zice sa-mi iau ce-am vrut la 21 si n-am putut. pai mi-am luat la 24, era vorba de calculator.
• de la raka am primit o oferta generoasa: proiector hd si plasma (eventual second amice) o carte de poezii deochiate (o am in format pdf) un plin la Golf (cred ca nu se va intampla anu asta, scot bitza) o cravata funny (asta da) si o sampanie scumpa!
• dani ionesta sugereaza sa ma mut pe domeniul meu. se face prietene, e in calcul.
• gaza spune sa cumpar ceva ce ma face fericit iar daca nu gasesc sa iubesc. pai, cand o sa gasesc ce ma face fericit o sa platesc in iubire. merge?
• liz sugera sa-mi iau ceva total nefolositor si mi-am luat un puzzle :)) sper ca esti multumita.
• izabela: un film bun pe dvd - am primit Amintiri din Epoca de Aur 2 deci checked!
• amicul Radu, biciclist ca mine, imi aduce aminte ca n-am suport de bitza la masina si deci ce mai astept. Bine Radule, e o rezolutie pe 2010.
• travel frog: o excursie undeva pe aproape. se preconizeaza un drum la Alba, ramane de vazut. 
• moroi pluseaza inca o carte (Maurice Leblanc, se face la salar) o bicicleta (pe care o am insa) si discul lui Cedry2k (mai intai sa vad daca ma prinde tipu, ca nu prea e genu meu).
• adizzy: recomanda  un gadget misto sau Ultimul mohican, pe care insa o am deci tinem minte gadgetul.
• cami o zice pe-a dreapta: un harem! pai si vrei sa platesc pentru el? :)) zic pas si raman cu gandul la o vacanta.
• anaAyana pomeneste de fotografii pe hartie, which iz kinda interesting pt ca nu mai am de mult o poza cu mine pe noptiera :). ahh..imi trebe si noptiera!!
• alex cata ureaza sanatate. so that means..pills? o sa-mi trag niste provizii de aspirina si nurofen.
• crinutza mi-a reamintit via mess beneficiile unui masaj cu gheata si uleiuri calde. tinand cont ca si anu trecut am fost la unul asemanator cu aceeasi ocazie, presimt ca viitorul meu de metrosexual e incurajat din public.

So that's it.

Ziua mamei

La mine 2 ianuarie a avut o semnificatie mai aparte, anume ca imediat dupa ce am iesit din mahmureala cauzata de revel am sarbatorit-o pe maica-mia. Ieri a facut 53 de ani si inca e in stare sa pune 3 feluri de mancare pe masa plus deserturi in fiecare weekend. Face asta de aproape 15 de ani, de cand a devenit casnica. Ca sa nu mai zic ca e genul ala de gospodina compulsiva, inamicul murdariei si a prafului si "horticultoare" adevarata ce-a transformat curtea intr-o mica "jardinerie" plina cu trandafiri, muscate si flori despre care n-as sti sa va spun. Intr-un fel, postul asta e pentru ea dar cum maica-mia nu citeste bloguri ca are o viata destul de plina ca sa-si mai faca timp si pt interneti, ramane ca l-am scris tot pentru mine, o rezolutie daca vreti pentru 2010 in care imi promit sa o pup mai des, ca doar ii mama si e numai una. Sa fie sanatoasa si sper sa o fac si fericita odata si-odata.

Love in December

Decembrie nu e o luna buna pentru amor, va spun asta cu toata sinceritatea de care sunt capabil. Nu e si gata. O fi de la frig, o fi de la starea letargica care ne prinde pe multi dintre noi facandu-ne sa fim deprima(n)ti si iritabili, o fi mai groasa pielea sau stratul de haine de nu lasa fluxul sentimental sa treca neingradit, dracu stie... Din toata experienta mea de amorez nu pot sa extrag nici macar o singura poveste de dragoste inceputa in luna cadourilor ceea ce e de-a dreptul frustrant. Latura mea egoista striga din spate Lasa ba ca-i bine asa, na-i emotii legate de cadouri, cine romantice, noapte dintre ani si restul de cutume specifice... Da prietene, ii raspund oftand, ai dreptate.. n-ai parte de emotii. Ce noroc.

Si totusi nu-s asa sarac cu duhu cum s-ar crede, adica am avut si eu partea mea de petreceri inflacarate prin liceu, unele terminate in cate-un fotoliu transferand fluide cu vreo fata abia cunoscuta dar al carei nume nu aveam sa mi-l mai amintesc a doua zi. Micile placeri ale tineretii, se spune. O data chiar am facut greseala sa incep o astfel de relatie, imediat dupa Sf Nicolae - misto cadou, ce sa zic - care s-a sfarsit in fum de artificii in noaptea de Revel. Diferente ireconciliabile, ati putea spune. Se intampla acu vreo 8 ani, ce stiti voi... aanyway, nu mi-s deprimat sau ceva, doar o idee mai reflexiv, asa-i cand mai bate nostalgia pe la usa si ma vad exclamand "Da chiar ba uite cum se leaga toate, al naibii fir de lana au tras in caier ursitoarele astea!"

S-apoi bunul meu companion ma ia la rost: Hai ba odata termina cu melancolia asta de cacat, suie pe cal si du-te la petit ca iar iti pui singur cadou sub brad (glumesc, am si eu o mama si-o sora, nu-i panica). Iar eu rabufnesc la dansul Stai ba fraiere sa-mi termin berea ca-i pacat.. S-apoi ia mai lasa-le si pe printese sa mai bata-n poarta si dansele ca nu le-o durea mana. Pai pana cand? .... Pana la primavara, zic, cum altfel?

Cheia de butelie

Cheia de butelie e tot un vestigiu ruginit din comunism, o amintire rece si grea din timpurile cand gazul venea la pachet rationalizat, ca untul, uleiul, zaharul si sifonul, deci dupa un stat la coada. Nici macar eu nu-mi amintesc prea multe despre cheia asta, eram destul de tanar in vremea ceea, iar oricum slujba de administrator al gospodariei era apanajul tatalui meu. Totusi, la 20 de ani de-atunci, vestigiile astea comuniste tot rasar la suprafata, iar eu cred sincer ca numai in romania cheia de butelie isi disputa importanta in gospodarie cu cheia franceza :).

Ii spun vestigiu venit dintr-o alta epoca pentru ca in nici un caz nu-mi imaginam sa mai am de-aface cu asa ceva, acum, cand gazul sufla din tevi la (aproape) fiecare usa de roman. Deci, cand am fost interpelat telefonic de o d'ra in stare de necesitate, cu butelia sigilata si fara cheie, reactia mea fireasca a fost: Qoui? Ma si vedeam dand pe twitter disperat: are cineva o cheie de butelie? si primind numai raspunsuri destepte (Kaboom!! sau 1234#).

Ca intotdeauna rezolvarea vine de la ai batrani, astfel ca si in cazul asta, tata m-a indrumat spre "cutia cu scule" de unde m-am intors cu cea mai mare cheie existenta. Asta tre sa fie. Am invesmantat-o-n punga, ca pe-un artefact ce trebuia ferit de coroziune (doar ca cel care se ferea eram eu de rugina dansei) si am plecat cu ea in traista la domiciliul clientei. Pe drum am mai cules niste prieteni si niste sticle de vin, sa udam butelia, gen.

No, partea buna a fost ca era cheia potrivita. Partea faina a fost ca a iesit cu râşi ca-n Amintiri din Epoca de Aur cand vor sa parleasca aia porcu. Noi vroiam sa facem cafea. N-a existat nici o parte rea. Bonusul a fost ca am instalat UPC-ul si am dat peste-un canal porno dar, nefiind ceva interesant ne-am uitat la SouthPark. Cam atat.

Ps. in 2009 cheia de butelie are numarul 27, in caz ca va intrebati..