Pe la 1500 teologul si omul de litere Erasmus din Rotterdam scrie o formidabila satira la adresa societatii sale, Elogiul Nebuniei sau Discurs spre lauda Prostiei. Bun cunoscator al paturilor sociale, savant erudit si umanist, Erasmus nu iarta nici o fiinta de pe lume, reala sau imaginara, ci, sub vesmintele Prostiei, isi atribuie rol de zeitate protectoare si carmuitoare a tuturor, zei sau oameni. Un fel de Mircea Badea mai citit. Din acea pozitie de pamfletar medieval, Erasmus ii face cu ou si cu otet pe toti, de la papi si regi la simpli sarani si de la savanti la nebuni, fie ei barbati, femei, copii sau necuvantatoare, aratand ca intr-un fel sau altul toti suntem supusi Prostiei.
PROSTÍE, prostii, s. f. 1. Starea celui lipsit de inteligență sau de învățătură, starea omului prost; (concr.) faptă, comportare, vorbă care denotă o astfel de stare. 2. Vorbă, faptă sau lucru lipsite de seriozitate, de importanță; fleac; absurditate, inepție.
Ce mi-a atras atentia in mod deosebit a fost insa felul in care e tratata femeia. Caracterizarea ei, zic eu, e edificatoare pentru pozitia sa in societate acum 500 de ani.
"Cum omului, născut pentru treburile obşteşti, nu-i era de ajuns ca să se descurce cu fărâma de minte pe care o avea, Jupiter - nemaiştiind în ce fel s-o scoată la capăt - mi-a cerut ca de obicei sfatul. Şi nu s-a căit. Căci i-am dat o povaţă vrednică de mine: să dea bărbatului de soaţă femeia. E adevărat că femeia este o creatură ciudată şi uşuratică, dar plăcută şi atrăgătoare. Dacă bărbatul îşi va împărţi viaţa cu ea, femeia va şti să-i alunge cu prostiile ei posomoreala şi ursuzenia.
Când Platon se îndoia dacă locul femeii se află printre vieţuitoarele înzestrate cu judecată sau printre cele lipsite de minte, vroia doar să arate prostia nemăsurată a sexului frumos. Căci, dacă o femeie îşi pune în cap să fie cuminte, face doar o prostie mai mult pe lângă cele dinainte. Când natura te-a potcovit cu un nărav păcătos, a încerca să i te pui de-a curmezişul ori să-l ascunzi sub masca virtuţii înseamnă să-i faci pe plac. Spune doar proverbul grec că maimuţa rămâne maimuţa chiar şi îmbracată-n purpură. La fel şi femeia e tot femeie, orice ar face, adică tot proastă, oricât s-ar stradui să se prefacă.
Încă nu-mi vine a crede să fie femeile aşa de proaste încât să le supere cele ce am spus aici. Sunt doar de acelaşi sex cu ele, sunt Prostia. Dovedindu-le proaste nu le fac eu supremul elogiu? Şi, la dreaptă cumpănire, ar trebui să vadă că mie, Prostiei, îmi datorează ele fericirea lor cu mult mai mare decât a bărbaţilor. Nu eu le-am dat farmecele şi aţâţările, care cu drept cuvânt le socotesc ele mai de preţ decât orice şi care le ajută să-i înlănţuiască până şi pe cei mai crunţi tirani?
De unde vine oare sluţenia bărbaţilor, cu pielea lor plină de păr, cu barba aceea ca o pădure, de par bătrâni chiar şi în floarea vârstei? De la cel mai mare dintre vicii, înţelepciunea. Dimpotrivă femeile au obraji catifelaţi, vorba cristalină, piele netedă, tot atâtea semne ale unei tinereţi veşnice. Au ele vreo altă dorinţă în viaţă decât să placă bărbaţilor? Gătelile, sulemenelile, băile, dichisirea părului, parfumurile, mirodeniile şi toate celelalte care slujesc la înfrumuseţarea chipului, ochilor, ori ascund beteşugurile, nu sunt închinate acestui scop? Şi nu prostia le ajută pe femei să şi-l atingă? Dacă bărbaţii îndură fără crâcnire toanele femeilor, o fac ei oare din alt motiv decât pentru că aşteaptă ca ele să-i răsplătească dăruindu-le plăcere? Iar plăcerea e totuna cu prostia. Cine ia aminte la toate neroziile pe care le spune şi la toate prostiile pe care le săvârşeşte bărbatul care vrea să intre în pielea unei femei nici că are nevoie de mai bună dovadă."
Erasmus din Rotterdam - Elogiul nebuniei, ed. Antet, p18.