Exista un aspect in care un film nu va putea invinge niciodata o carte si acela consta in latura meditativa, confesorie, personala sau caracterul de introspectie la vedere a textului literar. Un film poate excela in redarea unei atmosfere, a unor decoruri pitoresti, dialoguri sau personaje carismatice, dar niciodata nu te vei simti atat de conectat la gandurile acelor oameni ca in singuratatea unei lecturi. Desi am vazut cele doua ecranizari ale Lolitei simt ca abia citind cartea am descoperit-o pe Lolita asa cum o vedea H. H. in romanul lui Nabukov. Nu prea sunt cuvinte care sa-mi exprime satisfactia pe care am resimtit-o dupa primele capitole ale romanului, atunci cand, familiarizat cu scriitura rusului, am putut s-o las libera sa rascoleasca prin cotloanele mintii.
"Sunt poet à mes heures şi am compus un madrigal în care îi cântam funinginea genelor, ochii cenuşii indiferenţi, cei cinci pistrui asimetrici de pe nasul obraznic, puful blond de pe membrele bronzate; dar l-am distrus şi nu mi-l amintesc astăzi. Pot să descriu trăsăturile lui Lo doar în termeni foarte comuni (reiau jurnalul): aş spune că avea păr castaniu şi buze roşii ca dropsurile roşii linse, cea de jos destul de cărnoasă - oh, de ce nu sunt scriitoare s-o pun să-mi pozeze goală în lumina pură! În schimb, sunt deşiratul, ciolănosul Humbert Humbert cu piept păros, sprâncene negre stufoase, cu accent excentric şi cu o hazna de monştri pestilenţiali care colcăie ascunşi în spatele zâmbetului inept de baieţaş. Dar nici ea nu este copilul plăpând dintr-un roman feminin. Natura dublă a nimfetei mele - a oricărei nimfete, probabil - mă înnebuneşte; e vorba de amestecul dintre inocenţa visătoare şi tandră şi un soi de vulgaritate stranie ce-şi are rădăcinile în isteţimea insolentă a reclamelor şi ilustraţiilor din reviste, în radicalismul vag al slujnicelor adolescente din Anglia (mirosind a margarete strivite şi a transpiraţie) şi în târfele foarte tinere deghizate în copii din bordelurile de provincie. Încă o dată, toate acestea se combină cu delicateţea aleasă, neîntinată care răzbate prin mosc şi mocirlă, prin murdărie şi moarte, oh, Doamne, Doamne. Faptul cel mai straniu este că ea, Lolita aceasta, Lolita mea, a individualizat pofta straveche a scriitorului, astfel că mai presus de toţi şi de toate tronează Lolita."
Ma indoiesc serios ca exista cineva care sa nu cunoasca care-i treaba cu Lolita si de ce e un roman controversat. Intr-o coaja de nuca este vorba de iubirea interzisa a unui barbat matur(?) - mai corect adult - pentru o fetita de 12 ani, in fapt o nimfeta aflata la granita dintre fetita inocenta si femeie fatala, si felul in care aceasta dragoste ilicita il consuma si-l duce pe barbat la pierzanie. Sincer, mie ca cititor mi-a starnit infinit mai multa mila personajul masculin, poate si din cauza ca romanul e structurat sub forma unui jurnal-confesiune in care, pe alocuri, damnatul iubaret isi face mea culpa. Felul in care-si descrie iubirea e simpatic si plin de lirism, insa permanentele referiri la monstrii care-i colcaiau in sulfet si viscere vine ca un dus rece, blandetea respectuoasa fata de picanteriile sexuale care sunt doar banuite intre randurile dramei sale ma face sa-l cred un tip de treaba cu un singur defect major in personalitate: ii placeau pustoaicele prea mult si prea tinere.
"I-am recomandat galant şi culant - era un fel de compromis - să se ducă, atunci când era posibil, la piscină împreună cu alte fetiţe. Apa strălucitoare o fascina. Era o excelentă scufundătoare. Mă instalam în umbra post-meridiană bogată, înfăşurat confortabil în halat, după ce îmi executasem numărul meu modest de înot, şi stateam acolo cu o carte inutilă sau cu o pungă de bomboane, sau cu amândouă, sau pur şi simplu doar cu glandele mele care zbârnăiau şi o urmaream cum se zbenguie, cu casca de cauciuc perlată cu stropi de apă, cum zburdă vesela, uniform bronzată, în chiloţei de matase bine mulaţi si cu sutien de supraelastic. Iubita mea puberă!"
Evident ca daca cercetam adancimile psihologice ale fiintei sale, gasim radacinile bizarei apucaturi intr-o copilarie si adolescenta nesanatoase si marcate de frustrari. Dar oricat de abominabila ar fi fapta lui - casatoria cu mama fetei pentru a-si netezi drumul spre infanta - fapta usurata intr-un fel de soarta, care-i grabeste tranzitia in tata vitreg si unic tutor, nici macar o clipa nu l-am urat pe individ. Cred ca de vina e si Nabukov pentru asta, facandu-l pe N. sa para un biet amorezat subjugat farmecului unei femei in trup de copil, care nici pe departe nu era atat de inocenta pe cat si-o imaginea sau dorea el. Iar festa/tradarea din final il pedepseste cu virf si indesat - o justitie poetica de-a dreptul - codamnandu-l pe bietul om la vesnica nefericire si un pic de nebunie.
Dincolo de subiectul cu iz senzational, interzis, imoral daca vreti, exista insa minutiozitatea detaliilor unei lumi si frumusetea scriiturii unui clasic. Kudos multiplus pentru Vladimir Nabukov.
"Fiinţe umane, ascultaţi! Ar fi trebuit să înteleg că Lolita dovedise că se deosebeşte considerabil de inocenta Annabel şi că răul nimfic ce respira prin porii copilei damnate pe care o pregatisem pentru delectarea mea tainică va face imposibilă discreţia, iar delectarea se va dovedi letală. Ar fi trebuit să ştiu (prin semnele venite dinspre Lolita - de la adevăratul copil Lolita sau de la vreun înger neîmblânzit ascuns în spatele ei) că extazul scontat va aduce numai chin şi oroare. Oh, gentlemeni înaripaţi ai juriului!"
"Totuşi nu-mi voi plictisi cititorii mei experimentaţi cu o relatare detaliată a îndrăznelilor Lolitei. E suficient să vă spun că n-am sesizat nici o umbră de modestie la această fată tânără, frumoasă şi încă neformată, pe care învăţământul mixt modern, atitudinile moralei juvenile, colcăiala de la focul de tabără şi aşa mai departe o pervertiseră complet şi fără speranţă. Pentru ea actul în sine ţinea de lumea tainică a tinerilor, o lume necunoscută adulţilor. Nu o interesa ce făceau adulţii cu scopul de a procrea. Viaţa mea era mânuită de Lolita într-un stil viguros, lipsit de fantezie, ca şi cum ar fi fost vorba de un dispozitiv insensibil, fără legătură cu mine. Dorea să mă introducă energic în lumea puştimii dure, însă nu-şi dădea seama că există anumite nepotriviri între viaţa unui copil şi a mea. Numai mandria a împiedicat-o să renunţe."
"Ce încântare să-i duc cafeaua şi apoi să nu i-o dau până când nu-şi făcea datoria matinală. Şi eram un prieten atât de atent, un tată atât de patimaş, un pediatru atât de priceput, care se ocupa de toate nevoile trupului micuţei mele şatene![ …] În după-amiezile tropicale, mai ales, în zăpuşeala lipicioasă a siestei, îmi plăcea senzaţia rece pe care fotoliul de piele o dădea goliciunii mele masive în timp ce o tineam pe ea în poala. Acolo statea ea, o puştoaică tipică, scobindu-se în nas, captivată de articolele frivole ale unui ziar, indiferentă faţă de extazul meu, de parcă aş fi fost ceva peste care se aşezase, un pantof, o papuşă, mânerul unei rachete de tenis, şi îi era lene să îndepărteze obiectul."