Am vazut pana acum o groaza de filme despre drogati si am citit suficiente carti scrise la modu' de-ti incrancena carnea pe oase ca sa-mi dau seama ca "plutirea" nu e o chestie care sa merite testata pe propria piele. Totusi nu pot sti sigur daca pus fata in fata cu imaginea lui dintr-un viitor ravasit orice potential junkie s-ar gandi de mai multe ori inainte sa "traga" ceva. Probabil si-ar spune 'ce dracu, o viata am!' ori 'o data n-are cum sa-mi faca rau'.. Mie insa mi-e clar ca luna plina ca odata cazut in ispita mi-am luat belet spre subteran. Citind nuvelele astea scrise de generatia beat, care au drept subiect o existenta "rasfatata" cu intepaturi de ac si care mai sunt si niste mici autobiografii, trag concluzia ca drogatii care supravietuiesc destul sa scrie despre experienta lor sunt cei mai norocosi bastarzi. Acestor oameni le vajaie pe la ureche coasa judecatii cu fiecare trip si fiecare doza dar, cu toate astea, trupul lor se incapataneaza sa reziste atacului voit si condeiul le zboara cu agilitate pe hartie.
Intotdeauna m-am intrebat ce-i face pe unii oameni sa cada victima intaia oara si cred ca ei nu pot concepe ca sunt potentiale victime ci se vad ca niste pionieri, gata sa exploreze noi taramuri, gata sa testeze noi senzatii. Sau sunt doar niste escapisti, cautand sa se scuture de banal, de plictis, de ei insisi.. sa dea un sens vietii lor. Dar asta e doar la inceput pana ce marfa isi face treaba si-i agata in carligul dependentei transformandu-le zilele in scurte momente de evadare psihedelica si clipe numarate pana la urmatoarea doza.
Privind lumea drogatilor prin ochii lui Burroughs, asa cum o descrie in Junky, iti vine sa faci un pas inapoi. Nu-i ceva 'cool' in care sa te azvarli cu curiozitatea lucrului interzis si periculos prezentat in mod amuzant. Ori macar poetic. Baudelaire scria Paradisurile Artificiale intr-un stil eseistic, chiar filozofic, explicand efectele vinului, opiului si hasisului intr-un mod aproape didactic, teoretizand chiar pe alocuri.. dar si cu bagajul stilistic al unui maestru veritabil. Irvine Welsh facea in Trainspotting un drum haotic prin vietile mai multor personaje prinse in latul heroinei si din nou folosea acel talent narativ exersat plus un umor de factura grotesc irealist care te captiva si ingrozea deopotriva. Chiar si Bukowski, cu viciul lui mai "sanatos" - alcoolul - dar care nu pierdea vreo ocazie sa traga niste iarba sau ceva mai tare in drumul lui autodistructiv, scria simpatic si isi ridiculiza personajul..
William Burroughs scrie dur, satiric si demoralizant, nu exista nici un debuseu emotional, o scapare pentru cititor in farmecul unor cosmaruri pitoresti sau in scene amuzante.. totul e gri, fara speranta, o mahala patata cu sange si morfina. Literalmente ai impresia ca te intepi dupa fiecare pagina iar personajele descrise sunt niste caricaturi degenerate. Nu se infiripa nici o simpatie, nici macar pentru autorul-narator.. Nu exista o actiune propriu-zisa doar crampeie din existenta unui narcoman cu dezvaluiri despre circuitul drogului in natura anilor 50. Nu pot spune daca mi-a placut sau mi-a displacut, doar ca m-a cam infiorat pe alocuri. Am aflat de niste combinatii "criminale", un jargon antic si ca "nu ai nevoie de un motiv anume pentru a incerca dar odata intrat in joc pici in lat pentru totdeauna". Asta venind de la un 'drogat' cu 50 de ani de experienta.
N-am ajuns decat sa scutur praful de pe mormanul literaturii cu junkies, mai am niste Kerouac, Hunter Thompson si o groaza de Welsh ca sa zic ca-s trecut prin beat, insa impresia e ca citind iti formezi o imagine putin altfel decat cea oferita de un film, fie el si Requeim for a dream.
Intotdeauna m-am intrebat ce-i face pe unii oameni sa cada victima intaia oara si cred ca ei nu pot concepe ca sunt potentiale victime ci se vad ca niste pionieri, gata sa exploreze noi taramuri, gata sa testeze noi senzatii. Sau sunt doar niste escapisti, cautand sa se scuture de banal, de plictis, de ei insisi.. sa dea un sens vietii lor. Dar asta e doar la inceput pana ce marfa isi face treaba si-i agata in carligul dependentei transformandu-le zilele in scurte momente de evadare psihedelica si clipe numarate pana la urmatoarea doza.
Privind lumea drogatilor prin ochii lui Burroughs, asa cum o descrie in Junky, iti vine sa faci un pas inapoi. Nu-i ceva 'cool' in care sa te azvarli cu curiozitatea lucrului interzis si periculos prezentat in mod amuzant. Ori macar poetic. Baudelaire scria Paradisurile Artificiale intr-un stil eseistic, chiar filozofic, explicand efectele vinului, opiului si hasisului intr-un mod aproape didactic, teoretizand chiar pe alocuri.. dar si cu bagajul stilistic al unui maestru veritabil. Irvine Welsh facea in Trainspotting un drum haotic prin vietile mai multor personaje prinse in latul heroinei si din nou folosea acel talent narativ exersat plus un umor de factura grotesc irealist care te captiva si ingrozea deopotriva. Chiar si Bukowski, cu viciul lui mai "sanatos" - alcoolul - dar care nu pierdea vreo ocazie sa traga niste iarba sau ceva mai tare in drumul lui autodistructiv, scria simpatic si isi ridiculiza personajul..
William Burroughs scrie dur, satiric si demoralizant, nu exista nici un debuseu emotional, o scapare pentru cititor in farmecul unor cosmaruri pitoresti sau in scene amuzante.. totul e gri, fara speranta, o mahala patata cu sange si morfina. Literalmente ai impresia ca te intepi dupa fiecare pagina iar personajele descrise sunt niste caricaturi degenerate. Nu se infiripa nici o simpatie, nici macar pentru autorul-narator.. Nu exista o actiune propriu-zisa doar crampeie din existenta unui narcoman cu dezvaluiri despre circuitul drogului in natura anilor 50. Nu pot spune daca mi-a placut sau mi-a displacut, doar ca m-a cam infiorat pe alocuri. Am aflat de niste combinatii "criminale", un jargon antic si ca "nu ai nevoie de un motiv anume pentru a incerca dar odata intrat in joc pici in lat pentru totdeauna". Asta venind de la un 'drogat' cu 50 de ani de experienta.
N-am ajuns decat sa scutur praful de pe mormanul literaturii cu junkies, mai am niste Kerouac, Hunter Thompson si o groaza de Welsh ca sa zic ca-s trecut prin beat, insa impresia e ca citind iti formezi o imagine putin altfel decat cea oferita de un film, fie el si Requeim for a dream.
Adica e un Trainspotting mai psihotic sau un Requiem for a Dream fara scena de sex din final :D ?
RăspundețiȘtergereTocmai ca nu, putina psihoza, multa blazare si sex deloc, doar la nivel sugestiv si pe panta gay. Tipu agata uneori baieti mexicani.. dar nu intra in detalii, doamne-ajuta, erau totusi anii 50. L-ar fi impuscat puritanii :). E insa destula informatie despre cum se realiza traficul de droguri in anii aia, cum opera politia, cum functiona treaba in clinicile de "curatare", cum pacaleai farmacistii sa scrie retete etc.
RăspundețiȘtergereRecent m-am gandit ca, atunci cand o sa am copii, o sa le dau sa citeasca asemenea romane, ca sa le treaca instant cheful de droguri.
RăspundețiȘtergereDe Burroughs am citit doar "Pederast" si am inteles ca e mai moderat decat Junky sau Naked Lunch.
Ar fi o idee dar vezi la ce varsta ii initiezi :)). Nu stiu ce sa zic de Queer, posibil sa fie cum zici avand in vedere subiectul.. Naked Lunch insa daca imi amintesc filmul era un trip fabulos. Cartea e considerata capodopera..
RăspundețiȘtergereCa doar de la aspirina la iarba si de la iarba la heroina e doar o clipita. Come on people cu ce se considera mai bun omul cu cinci cafele pe zi si un pachet de tigari fata de cel ce-si mai aprinde cate un joint? De cand au devenit scriitorii...boemiiiiiii...un model relevant pentru a vorbi de 'junkistul de rand'. Ce s-a intamplat cu berica/cile zilnice. Tocmai aceasta imagine underground abundand de mucegai si fecale care e pictata in spatele unui joint care ar putea sa aiba deja un ac atasat la celalalt capat ca doar e drumul sigur spre decadenta, pisat, transpiratii si cacati statuti, vene putrede si schelete...poate aduce acel copil al cui o fi la confuzia vietii sale: daca trag un fum dintr-un joint si imi pica bine si nici nu mor de la el...culmea nici dependenta nu apare... de ce n-as baga kile de coca pe nas sau shoturi in vena ca doar e la fel de 'grav'.
RăspundețiȘtergereIn lume, inchisorile sunt infundate de dealeri si de zece ori mai multi copii care au fost prinsi cu un rahat de mugure in buzunar si iaca asa ajung scumpici la 'calitoare' acolo unde bagatul in vena e predat de persoane acreditate in timp ce altii se uita la stiri si exclama 'asa-i trebe, las' ca-nvata el acuma ce e ordinea si disciplina!...slimy retarded vodca drinking communist asshooooles! Si doar munca celor care nu sunt la maxima securitate e, huau...e aka gratis cum ar veni...therefore...kabuuuuush!!!1
Am crescut cu jointul in coltul gurii si am mai pacatuit din cand in cand cu cate un upper. si uite ca tot n-am ajuns inca la stadiul de cadavru cu ac in vena. Am o viata fericita si un job cum mi-am dorit mereu, ce-mi permite acel cui zilnic. Culmea, am prieteni si 'junkisti' si 'nejunkisti' care se inteleg intre ei ca 'tot omu' si ultimele examene medicale releva ca sunt sanatatea intruchipata, am un iq peste medie insa un mare defect...un set de mega defecte de fapt: sunt chill, relaxed,zambesc cam mult si gandesc poate mai mult decat e 'sanatos' pentru societatea in care traim si maaaan did i have a whole lotta fun!
Iubesc literatura insa ma intristeaza cand citesc ca un Welsh e citit ca scriitor de romane de junkisti. Unde ramane portretul social, circumstantele in care drogurile au penetrat acele medii si rolul lor pe parcursul intregilor povestioare.
Dar la ce le/ar folosi drogurile fie ele 'bune, elevatoare' sau 'rele, degradante' unor junkisti de doctrine care-si dau zilnic doza de cecitate si-si traiesc viata dupa cele zece porunci (http://www.youtube.com/watch?v=YzEs2nj7iZM&p=62D82FA9F631CDF1&playnext=1&index=19) pe ale caror baze se mai sprijina inca un infinit sir de alte porunci ce te fac 'om de treaba'
sau Thompson...el ce cauta printre cei ce scriu romane de 'junkisti'...voi ati puricat vreo scriere de-a lui Hunter S. Thompson?! It's outrageous maaan...dar e un blog...opinii...si astea sunt ale mele
RăspundețiȘtergereMersi pentru opiniile tale, chiar daca vin in cadrul unei tirade un pic cam inversunate pe care nu cred ca o indrepti insa impotriva mea, sau a cuiva anume, ci e mai degraba o defulare in fata societatii, cam nedreapta si oarba, in care traim. Poate m-ai inteles gresit crezand ca am ceva cu junkies.. n-am nimic, am si eu amici cum ai si tu, tocma am venit de Sziget, iarba nu mi-e straina..
RăspundețiȘtergereNu-l citesc pe Welsh pentru ca scrie de junkies si lumea lor ci-l citesc pentru ca-mi place literatura.. si da, exista multa substanta in cartile astea, drogul fiind doar unul din elementele care construiesc acel portret social al lumii de jos.. sau de (prea) sus.
Dar Burroughs a avut un efect asupra mea. N-am citit Thompson, urmeaza s-o fac caci imi sta pe raft de ceva vreme, dar referindu-ma strict la filmul Fear and Loathing in Las Vegas cred ca imi va starni zambete. Pe cand Burroughs sperie de-a dreptul. De fapt dezgusta mai mult.. dar si aia e tot o teama de "murdarie"..
Divagatiile mele de mai sus privind "caderea in pacat" si dependenta erau sub imperiul unor reflectii personale in care am concluzionat ca daca as fi un junker, as fi unul foarte slab si usor de corupt mai departe... Dovada dependentele mai obisnuite sau micile pofte (bere, chipsuri, energizante etc). Daca mi-ar place lucrurile mai "tari" nu-i exclus sa degenereze in ceva incontrolabil. Dar probabil depinde mult de situatia sociala, de anturaj, nu pot generaliza.. Insa cand un junker kicks the bucket intr-un mod tragic lumea intotdeauna va reface pasii pana la primul puf. N-ai ce face...
Legat de sistemul punitiv de la noi, sunt de acord, e cam de-a indoaselea..
Multam pentru linkul cu George Carlin. Cunoastem :)
RăspundețiȘtergere