29 iulie 2010

Merita citit

Cateva articole mai reusite decat basmele si decantarile mele sentimentale. Poate aveti nevoie de niste doze de realism:

Se cauta o Capitala Verde

Umbrela Verde organizeaza o competitie cu caracter ecologic in vederea cautarii celui mai "verde" oras din tara. Timisoara s-a inscris si ea in competitie si drept urmare activistii de sub Umbrela vin la Timisoara in acest weekend (daca tot sunt Zilele Orasului) si vor organiza intre 30 iulie - 1 august o serie de actiuni eco la care ne cheama sa participam.

Eu deja stiu ca Timisoara e printre cele mai verzi orase din tara: avem o multime de parcuri si chiar o Padure Verde. Capitala Verde insa se stabileste prin implicare voluntara in actiunile eco si rezultatele produse de acestea. Asta inseamna niste munca.. Iar pe seara vine si distractia sub forma de concerte in P-ta Unirii: Vita de Vie, Smiley, Mircea Baniciu, Directia 5, Paula Seling si Publika.

Ce se intampla de fapt?
Pai Vineri dimineata se va pleaca prin trafic si se vor imparti soferilor stickere cu ‘Eu nu arunc gunoi pe strada‘ usurandu-i de gunoiul pe care il au prin masini. Dupa-amiaza se umbla prin cartiere explicand oamenilor colectarea selectiva si oferindu-le ocazia de a scapa de cateva deseuri.. Sambata actiunea de colectare de la oameni continua iar Duminica se iau la purecat spatiile verzi pentru a fi usurate de apasarea gonoaielor.

Normal ca organizatorii singuri nu vor putea face toate lucrurile astea asa ca se bazeaza pe cat mai multi voluntari locali. Programul complet poate fi citit aici.

28 iulie 2010

IAMX ft Imogen Heap - My Secret Friend

My secret friend
Oh take me to the river
My secret friend
So we can swim forever

IAMX au fost surpriza cea mai frumoasa de la Sziget 2009. Nu auzisem de ei, nu-i ascultasem pana atunci si am fost lovit, doborat, adunat ghemotoc si fascinat de stilul muzical al britanicului Chris Corner. Tipul e genial..i-am ascultat cele 3 albume lansate (pe care el le compune, produce, mixeaza si restul) si m-a multumit. Cred ca muzica electro ma prinde tot mai bine. Iar Imogen Heap e atat de provocatoare in clipul asta. Chiar si-n haine barbatesti :)

27 iulie 2010

Fata in fata cu necunoscutul

Pe strada unde lucrez sta un betiv. Un scandalagiu. Un om cu un comportament dezgustator, genul de fiinta careia ii dai cu piciorul si-l bagi in "mortii masii de jegos". Cazut in patima alcoolului, nu de putine ori a creat probleme vecinilor si implicit noua. A fost certat, amendat, chiar batut de unii, tolerat sau batjocurit de altii. Unii i-au dat sa bea in vreme ce altii l-au dat dracu'. E atat de usor sa te declari scarbit si sa actionezi in consecinta.. Inclusiv subsemnatul l-a etichetat ca pe-un gunoi si-l baga si-l scotea cand era deranjat de prezenta lui, ce-i drept, destul de agasanta..

Dar azi.. a venit la mine la munca, in holul hotelului, si nu l-am recunoscut din prima. Era un om, in primul rand. Curat, barbierit, cu privire clara de om sincer, respectuos si marcat de oarecare stanjeneala. Primul lucru pe care mi l-a spus cred ca a fost "nu am baut" dar poate din superficialitatea cu care ma pregateam sa-l primesc mi s-a parut ca zice "am baut". Nu sunt un tip violent si prin urmare nici nu m-am repezit la el ci l-am privit calm sa vad ce are de spus..Reamintesc, nu-l vazusem in ani de zile o data treaz iar acum avea ochi limpezi si nu mirosea deloc a alcool..

Venise sa-si ceara scuze. Noua, sefilor si intregului stabiliment.. prin intermediul meu. Devenisem un duhovnic fara sa vreau.. Imi spunea ca nu e un om rau dar viata l-a cam calcat in picioare.. ca e singur, nefericit si ca bea.. nevasta si copiii au plecat si ca ea-i trimite la cersit.. Ca el e un om mandru si ca nu vrea pomana.. ca si-a gasit un servici si ca vrea sa se tina de el.. Mi-a spus de modul in care a fost tratat, de conflictele avute, de bataile luate.. problemele erau vechi, nici el nu mai stia de cand incepuse razboiul lui cu strada.. Omul era plin de regrete.. si m-a rugat printre lacrimi sa transmit scuzele sale.. Un om de 50 de ani plangea in fata mea.

Stiti cum arata mainile unui om muncit? Aspre si butucanoase. Iar cand le strangi simti ca ai in palme un manunchi de smirghel. Apoi te gandesti ca la desprinderea mainilor pielea ta va ramane ca o manusa-n mana lui. Omul, al carui nume nici nu m-am caznit sa-l aflu, ma privea si-mi spunea ca sunt un om bun. Ca am o inima mare. Iar eu eram stanjenit.. caci stiam cat de mic devenisem dintr-o data.. Eu pe omul ala nu l-am privit niciodata peste conditia lui si uite ca in fata mea statea cineva care folosea cuvintul "supliciu" intr-un sens potrivit - suferinta sa. Un om care obisnuia sa picteze... un miniaturist care petrecuse zeci de ore cu panzele sale pentru ca-i placea sa redea cat mai realist un obiect. A vandut un singur tablou iar pe restul le facuse cadou..

Cand a plecat mi-a spus ca se duce sa-si vada copiii iar apoi merge la psiholog.. dar ca seara probabil o sa fie din noua beat.. Optimismul lui era mancat incet de deznadejde.. lucru cu adevarat trist.. Sper doar sa gaseasca puterea sa se abtina.. si poate sa-mi arate candva un tablou nou pictat.

25 iulie 2010

Starcraft II: Wings of Liberty

Peste 2 zile se lanseaza oficial sequell-ul la jocul 'tineretii' mele - Starcraft. No bine, doamne, da-mi niste upgrade-uri meseriase la pc si fa te rog ziua de 36 de ore.

24 iulie 2010

Tonight's favorite movie line (11)

Asculta, pustoaico, daca sunt sau nu indragostit de tine, asta nu e treaba ta, da? ... Cu toate ca-i pacat, pentru ca ai niste picioare grozave !

Locul meu preferat din Romania

Ma trage Nebuloasa de limba sa-i deconspir locul meu preferat din tara asta a noastra iar eu suspectez ca leapsa lor vrea de fapt sa indexeze cele mai misto destinatii de vacanta in scop de castig recreational.. Nu-i rau deloc, fac si nebunii de pe guerilla ceva asemanator, dar cu locuri faine din lumea-ntreaga.. facem si noi pe plan local si dezvaluim micile guri de rai unde ne simtem bine.

N-am apucat sa vad eu foarte multe locuri prin tara dar am fost de doua ori in Delta. La Sfantu Gheorghe. Locul asta e genul de oaza/refugiu si dupa cate stiu nu se populeaza decat de vreo 2 ori pe an cu turisti. O data la Festivalul Anonimu (in august) iar apoi la Delta Music Fest care se intampla zilele astea. In afara timpului e acelasi sat pescaresc aflat la marginea lumii.

Cand am mers prima data acolo ma dusesem pentru festivalul de film si am avut sansa sa vad in premiera filmul lui Mungiu (432) intr-o proiectie in aer liber, in campingul Delfinul, alaturi de alte sute de oameni. A doua oara mi-am dus niste prieteni ca sa le arat magia locului si am nimerit cu cateva zile inainte de festival, cand locul era inca scutit de agitatia celor 1000 de oameni care urmau sa soseasca.. In felul asta am putut sa ma bucur si eu de spatiul in sine fara stresul cauzat de programul de vizionare din timpul Anonimu-lui.

Cea mai de pret calitate a locului e pozitia retrasa si inaccesibilitatea lui pentru flux continuu. Exista o cursa pe zi care face Tulcea - Sf Gheorghe pe bratul Dunarii in vreo 4 ore si apoi retur. In rest pauza. Acces cu masina e posibil dar habar n-am cat de complicat e sa traversezi Delta pe 4 roti. Dar odata ce pui piciorul de pe nava pe mal si simti nisipul ala fin ca praful esti cucerit.. Cazarea se poate face la conditii decente in Campingul Delfinul, in corturi sau casute, cu grupuri sanitare care fac Vama sa para o latrina si cu un restaurant rezonabil ca preturi (asa-mi parea acum 2 ani). Conditii de lux gasiti visavis in Green Village, unde sunt vile de 4 stele.

Din sat pana la plaja e ceva de mers, nu e ca-n alte locuri gen 150 de m. Mergi vreun km, cam 20 de min. Dar cand ajungi la capatul drumului neamenajat si vezi ca se deschide in stanga si in dreapta cat vezi cu ochii o plaja cu nisip fin, cu scoici si ciulini pe alocuri, realmente virgina si goala ca o femeie ce abia asteapta sa te asezi pe ea, ma, zau ca-ti dau lacrimile daca prinzi si rasaritul. Si asta nu-i tot. Apa are o culoare ciudata caci Dunarea se varsa la 500 de metri in partea dreapta iar malul coboara lin in mare de poti merge si 100 de metri iar apa sa nu-ti treaca de brau. 

Localnicii din sat au devenit mici intreprinzatori si vand pe plaja bere racita in vane cu sloiuri de gheata. Ca pe vremea lu Ceasca.. Iar daca te invarti poti ajunge sa mananci la casa omului niste pestioci proapeti cu mujdei de-ti ustura limba. Sau o ciorba adevarata ca la mama ei. Daca n-ai chef de plaja cauti un barcagiu sa te duca in rezervatie sa vezi pelicanii, egretele si nuferii cat mai exista, sa te plimbe pe canale si sa te duca in locuri rare. E cu adevart un loc cum putine gasesti..

mai incolo bag si ceva poze..

21 iulie 2010

Citesc, deci?

Am inceput sa citesc destul de mult la lucru, in timpii morti cand nu-mi sufla in ceafa lucruri ce nu suporta amanare, iar asta s-a observat. Si n-a durat mult pana ce unul din colegi sa ma intrebe senin "de ce citesti?" si nu in sensul de "cum iti permiti sa citesti?" ci in cel de "cum poti sa-ti pierzi timpul cu asta?". N-am stiut ce sa-i raspund. N-am stiut. Nu mi-am pus niciodata problema asta.. adica, cum sa zic, nu m-a intrebat nimeni pana azi de ce mananc sau de ce visez... Unele lucruri le fac din necesitate altele pur si simplu dintr-un imbold inconstient. Hrana pentru trup, hrana pentru creier. Poate citesc tot din cauze asemanatoare... poate hranesc un suflet.

In fine, concluzia e ca m-a prins cu pantalonii la uscat copilul asta, care n-are mai mult de 20 de ani, si in afara de "fac asta pentru ca-mi place" n-am avut ce sa-i ofer.. Mi-a stat intrebarea asta cateva saptamani ca un ghimpe, intorcandu-se de-a dreptul impotriva mea, cerandu-mi mie socoteala - "de ce citesti ba!" - si apoi razand de impotenta mea in a-mi raspunde. Apoi am citit la husarul o chestie interesanta despre starea pura, despre cautarea ei in fiecare om, in fiecare cunostinta noua, interlocutor, adunand particule si faramituri de lume, experimentand, cunoscand intru desavarsire.

Cred ca asa ceva caut si eu in felul meu. O stare pura. Acel moment de liniste sufleteasca, de claritate a gandirii.. o concentrare absoluta care devine o fragila conexiune ce transcende timpuri si spatii, cu mintea unui om, probabil mort de veacuri, dar care-ti picura in minte stropi de intelepciune. Sau de nebunie. Iar tu aproape ca vezi lumea cu ochii lui si, mai mult, o intelegi. E ceva deosebit, pentru ca deseori nu ne intelegem nici lumea in care traim.. Nu e vorba de evadare, e o simpla cautare a aceleiasi realitati dar dintr-o perspectiva diferita. Poate vrem raspunsuri, poate senzatii.. poate sinapsele noastre tanjesc dupa un anume fel de stare cognitiva, poate pur si simplu ne pierdem timpul.. desi, timpul nu poate fi nicicand pierdut cu o activitate pe care o faci voluntar.

Spunea un personaj dintr-o carte de Eliade ca scriitorul e cel mai dedicat activitatii sale, pentru ca actul sau de a scrie nu accepta decat o daruire completa minte-trup.. Un mecanic, un agricultor sau chiar un pictor isi mai permite sa zaboveasca cu mintea si in alte locuri.. scriitorul nu. Pentru ca intr-un fel scrisul ii 'confisca' viata iar asta se potriveste surprinzator cu un gand impartasit de Paul Bowles in Ceai in Sahara: "Omul cata vreme isi traieste viata nu poate sa si scrie despre ea. Una incepe acolo unde se termina cealalta...". Acum nu stiu daca cei doi s-au citit vreodata ori pur si simplu au ajuns la aceeasi concluzie, dar logic, in momentul in care scrii viata intr-un anume sens se opreste..

Pe aceeasi linie actiunea de citi e la fel egoista si nu accepta sa te imparta cu alte activitati.. exceptie facand cartea de bucate, desigur. Asadar nefiind un act de creatie, cititul poate fi foarte bine unul de distracțieII. lipsă de concentrare, absență (DEX) - in ideea ca iti fura atentia de la cotidian sau conventional, de la 'sesizabil' si ti-o proiecteaza intr-un loc indefinit, intr-o bucla sau intr-un rift spatio-temporal (cum zic sf-istii) si te elibereaza mai plin de ceva. Poate mai plin de cunoastere, poate de emotie, in fine, un pic mai altfel..mai.. aproape de desavarsirea aia.

20 iulie 2010

Unde sunt femeile frumoase?

Nu vorbesc de vreo arie geografica ci-mi propun o mica analiza a trupului si, de ce nu, a sufletului de femeie. N-am nici cea mai mica intentie sa par didactic ori sfatuitor, n-am nici varsta potrivita nici cunostinte destule, ci fac doar o mica sondare a propriilor mele simturi asa cum au fost ele mangaiate de frumosul feminin. E simplu sa vorbesti cu admiratie de o pereche de ochi curiosi, sa lauzi niste sani frumosi sau sa poftesti dulceata unor buze parguite. Ori sa admiri un posterior arcuit si teapan ca marmura unei statui elene sau vreo silueta zvelta de odrasla nordica. Asta-i insa aproape de trivial, noi ca barbati o facem deseori, iar cateodata o mai si spunem afectuos sau smechereste, in functie de relatia dintre observator si subiectul expus observatiei.

Dar cine s-a gandit vreodata cat de frumoasa e femeia in zona de dupa ureche, acolo unde-si ascunde uneori cele cateva suvite lasate cumva artistic sa-i acopere privirea. Cand gestul exersat si aparent automat le muta de pe frunte in spatele acelui gingas pavilion. Acolo unde pielea delicata ii miroase a iasomie,  unde ochii mei privesc intens cand ea imi sta de-alaturi ganditoare, acolo unde ma indrept adulmecand sa o sarut si s-o infior. Acolo-i locul tainic unde femeia ce ti-e draga e frumoasa.

Ori poate la subrat, alt tainic loc ascuns privirii neghioabe dar pe care amorezul il ravneste cand o vede proapata iesita de la dus si-ntinsa gales pe un pat. Niciunde nu-i mai vulnerabila femeia decat in scobitura rasa dintre brat si trup. Acolo-i toata frumusetea ei copilaroasa de care te apropii ca un hot cand sufli aerul gadilator care s-o pufneasca-n ras. Ori poate la incheietura mainii, cand ii masori din ochi grosimea si-ti faci un calcul scurt privind bratara ce-ai dori s-o poarte. Exista un loc mai frumos care sa poarte o bijuterie? Din fericire da.. si sunt umplute de podoabe deseori.

Mai sunt si alte locuri in care femeile-s frumoase. Exact deasupra feselor, acolo unde se 'imbratiseaza' talia sau unde si-a gasit locas tribalul - semnul distinctiv al fetelor nonconformiste, confiscat apoi de cele dedicate practicii consumeriste. Frumusetea rareori gaseste un loc mai exotic din care sa rasara, chipurile, accidental. Iar de-acolo nu mai e decat un pas modest spre cea mai tainica comoara, frumusetea dintre coapse pe care daca-i fi poet ai lauda-o, iar daca-i fi pictor ai picta-o, dar fiind doar un barbat simplu faci cum iti dicteaza instinctul.

Vorbind atat de trupul lor mi-e parca jena sa mai amintesc de firea lor.. dar trebuie sa o fac caci nu de putine ori mi-am amintit cu drag momente in care comportamentul de femeie mi-a parut irezistibil. Frumusetea lor sta tocmai in vulnerabilitatea si neajutorarea lor, in lacrimile care nasc in noi nu compatimire sau compasiune ci dorinta de ocrotire. Fie ca sunt instincte arhaice, fie arme abil folosite, slabiciunile lor le fac niste creaturi de un uman de invidiat. Le gasesti frumusetea atat in naivitate cat si hotararea cu care-si calca mandria cand situatia o cere. In blandetea si caraghiosenia lor, in entuziasmul care le cuprinde in momente absolut inexplicabile pentru barbati, in aiureala ce le invaluie deseori capul pierdut in nori ca si in luciditatea cu care-ti explica scurt aspecte la care nu te-ai fi gandit vreodata. In momentele de fastaceala sau in cele de imbufnare. Chiar si in delicatetea cu care evita sa raneasca ignorand ca de fapt isi mascheaza propriul egoism de a parasi scena cu inima-mpacata. Daca nu gasesti frumusetea in aceste lucruri atunci nu poti face fata momentelor de uratenie care stau la panda dupa zambetul angelic. Si sunt destule din nefericire...

18 iulie 2010

Romeo si Julieta in aer liber

"Romeo e mort! Julieta e insangerata!" se striga aseara de pe scena ad-hoc amenajata in fata Salii 2 a Teatrului National Timisoara la finalul piesei facute cadou timisorenilor. Gestul a fost primit cu aplauze la caderea cortinei (intunericul caci nu exista o cortina propriu-zisa) si tratat cu o cumintenie exemplara de publicul venit sa asiste gratuit la teatru in aer liber. Pe durata celor 2 ore de joc actoricesc eu unul n-am auzit un psst, un chiot sau o duma aruncata infantil in tacerea noptii de sambata seara, nimic. Mai era o chicoteala sau o soapta din cand in cand dar in rest mult bun simt. Si a fost lumee, cateva sute bune de oameni, atat pe scaune cat si in picioare inconjurand scena, ceea ce ma face sa cred ca s-a venit special pentru actul artistic nu s-a trezit lumea in parc cu un eveniment la care sa caste gura. Bravo lor.

Despre piesa spun ca era bine s-o vedeti. Cunosc faptul ca nu toti sunt incantati de povestile clasice prezentate in haine moderniste dar mie unul imi place sa vad o abordare mai fantezista, o evadare in imaginatie ca sa zic asa.. La fel ca la fantastica Poveste de Iarna montata de Al Hausvater intr-un decor fascist-totalitar si tragedia romantica Romeo si Julieta a aceluiasi Shakespeare e pusa in scena de Rahim Burham cu  stralucirea unei prezentari de moda. Jocul se desfasura pe un catwalk intins intre resedintele celor doua familii, Capulet si Montague, iar confruntarile lor au aerul unui show modern. Tinute din piele, bling-bling, neoane violet, bastoane cu maciulii argintate contrastau placut cu decorul vegetal al balconului de tip solariu al Julietei sau cu rochia sa de driada. Nimfele cantatoare, care apareau cand si cand purtand rochii si cununi de frunze, ca si mastile de frunze purtate de toti actorii la balul mascat din debut, au fost niste adaosuri originale. Chiar parintele Lorenzo parea un alchimist si nu un preot.

Cei doi protagonisti, Catalin Ursu si Diana Praskott (eleva de 16 ani cu o coafura rasta), au avut farmecul necesar pentru a forma un cuplu usor de indragit si-au intrat in rol cu mult entuziasm. S-au pupat cu foc, s-au tavalit pe jos, si-au jurat iubire vesnica apoi si-au plans sperantele neimplinite, pentru ca, intr-un final, sa-si duca rolul pana la capat intr-o dubla sinucidere romantica. Doamne, bine ca n-a strigat nimeni Madalina..

As avea si ceva comentariu negativ.. sunetul a fost cam incet, lipsind microfoanele era greu de distins ce se vorbea normal si doar replicile cu mult patos erau clare. La fel cu muzica, prea timida..flautul, fagotul si viola erau mai discrete decat cred ca era necesar.. poate locul meu era nepotrivit din cauza ca ajunsesem la fix si ramasesem intr-un colt in picioare. Probabil pentru cei privilegiati de scaune a fost exact cum trebuie. Cred ca piesa merita revazuta in Sala. Dar ideea de aer liber a prins bine. A mai fost cineva? Cum i s-a parut?

poze aici
video aici

17 iulie 2010

Atentie! Pericol de Toxicitate muzicala!

Am hotarat ca locul fetelor astea cu viori electrice care suna dumnezeieste trebuie sa fie aici. Nu de alta dar cand imi amintesc de ele imi ia cam 10 minute sa le caut, asa ca.. Stie cineva daca presteaza pe la nunti? botezuri? blogmeeet-uri?

Am castigat o tzoagla noua

Ieri mi se ghicea in palma o chestie pe care eu o banuiam de mult si anume ca norocu' nu e o chestie pe care sa ma pot baza si ca mie castigurile nu-mi pica din pom ci tre sa fac minim de efort pentru ele. Si uite ca scriind eu articolul ala despre soferi si biciclete m-am inscris in concursul bikewalk sponsorizat de Coca-Cola si, pam pam...am castigat o bitza rosie! :). Cine-ar fi crezut.. Eu nu, ca de obicei sirb e omu cu norocu' si castiga concursuri dinastea pe interneti, dovada ca pe langa telefoane, camere video, cd-uri si alte cele acum o primit si bicicleta. Ceea ce nu poate decat sa ma bucure pentru ca la urmatoarea tura de Verde pentru Biciclete vom fi cel putin doi timisoreni cu bitze rosii. O chestie mai putin placuta e ca n-am cum sa ajung la Bucuresti pana la ora 17 ca sa ma plimb in parcul Izvor cu oamenii astia faini dar ramane pe curand... Multam asadar :)

15 iulie 2010

Junkie

Am vazut pana acum o groaza de filme despre drogati si am citit suficiente carti scrise la modu' de-ti incrancena carnea pe oase ca sa-mi dau seama ca "plutirea" nu e o chestie care sa merite testata pe propria piele. Totusi nu pot sti sigur daca pus fata in fata cu imaginea lui dintr-un viitor ravasit orice potential junkie s-ar gandi de mai multe ori inainte sa "traga" ceva. Probabil si-ar spune 'ce dracu, o viata am!' ori 'o data n-are cum sa-mi faca rau'.. Mie insa mi-e clar ca luna plina ca odata cazut in ispita mi-am luat belet spre subteran. Citind nuvelele astea scrise de generatia beat, care au drept subiect o existenta "rasfatata" cu intepaturi de ac si care mai sunt si niste mici autobiografii, trag concluzia ca drogatii care supravietuiesc destul sa scrie despre experienta lor sunt cei mai norocosi bastarzi. Acestor oameni le vajaie pe la ureche coasa judecatii cu fiecare trip si fiecare doza dar, cu toate astea, trupul lor se incapataneaza sa reziste atacului voit si condeiul le zboara cu agilitate pe hartie.

Intotdeauna m-am intrebat ce-i face pe unii oameni sa cada victima intaia oara si cred ca ei nu pot concepe ca sunt potentiale victime ci se vad ca niste pionieri, gata sa exploreze noi taramuri, gata sa testeze noi senzatii. Sau sunt doar niste escapisti, cautand sa se scuture de banal, de plictis, de ei insisi.. sa dea un sens vietii lor. Dar asta e doar la inceput pana ce marfa isi face treaba si-i agata in carligul dependentei transformandu-le zilele in scurte momente de evadare psihedelica si clipe numarate pana la urmatoarea doza.

Privind lumea drogatilor prin ochii lui Burroughs, asa cum o descrie in Junky, iti vine sa faci un pas inapoi. Nu-i ceva 'cool' in care sa te azvarli cu curiozitatea lucrului interzis si periculos prezentat in mod amuzant. Ori macar poetic. Baudelaire scria Paradisurile Artificiale intr-un stil eseistic, chiar filozofic, explicand efectele vinului, opiului si hasisului intr-un mod aproape didactic, teoretizand chiar pe alocuri.. dar si cu bagajul stilistic al unui maestru veritabil. Irvine Welsh facea in Trainspotting un drum haotic prin vietile mai multor personaje prinse in latul heroinei si din nou folosea acel talent narativ exersat plus un umor de factura grotesc irealist care te captiva si ingrozea deopotriva. Chiar si Bukowski, cu viciul lui mai "sanatos" - alcoolul - dar care nu pierdea vreo ocazie sa traga niste iarba sau ceva mai tare in drumul lui autodistructiv, scria simpatic si isi ridiculiza personajul..

William Burroughs scrie dur, satiric si demoralizant, nu exista nici un debuseu emotional, o scapare pentru cititor in farmecul unor cosmaruri pitoresti sau in scene amuzante.. totul e gri, fara speranta, o mahala patata cu sange si morfina. Literalmente ai impresia ca te intepi dupa fiecare pagina iar personajele descrise sunt niste caricaturi degenerate. Nu se infiripa nici o simpatie, nici macar pentru autorul-narator.. Nu exista o actiune propriu-zisa doar crampeie din existenta unui narcoman cu dezvaluiri despre circuitul drogului in natura anilor 50. Nu pot spune daca mi-a placut sau mi-a displacut, doar ca m-a cam infiorat pe alocuri. Am aflat de niste combinatii "criminale", un jargon antic si ca "nu ai nevoie de un motiv anume pentru a incerca dar odata intrat in joc pici in lat pentru totdeauna". Asta venind de la un 'drogat' cu 50 de ani de experienta.

N-am ajuns decat sa scutur praful de pe mormanul literaturii cu junkies, mai am niste Kerouac, Hunter Thompson si o groaza de Welsh ca sa zic ca-s trecut prin beat, insa impresia e ca citind iti formezi o imagine putin altfel decat cea oferita de un film, fie el si Requeim for a dream.

Vineri lecturam in tramvai




Lecturi urbane Timisoara invita lumea la o plimbare cu tramvaiul 4. Vineri de la 18 ne intalnim in P-ta Libertatii dotati cu niste carti bune de lecturat, urcam in tramvai si ne punem pe citit, eventual impartim niste carti curiosilor ca avem destule adunate..

13 iulie 2010

Teatru in aer liber

Ok Timisoara nu vreti sa ratati asta: sambata, 17 iulie de la 22, se joaca Romeo si Julieta in aer liber. Teatrul National Timisoara ofera din partea casei un spectacol misto in Parcul Civic din spate de la Bega, langa sala 2, un fel de ramas bun la inchiderea stagiunii. Piesa lui Shakespeare e montata de Rahim Burhan si a avut premiera pe 30 mai. Rolurile principale sunt detinute de Catalin Ursu (f misto a jucat in Revizorul) si Dianna Praskot, dar alaturi de ei sunt obisnuitii Ion Rizea, Colin Buzoianu, Victor Manovici, Romeo Ioan, Alina Reus si multi altii. Muzica va fi cu orchestra live, ceva deosebit .. sper sa fie frumos. Eu ma duc.

12 iulie 2010

Cum convingem soferii sa urce pe bitze?

E un concurs pe interneti cu premii in biciclete, dar nu ti le dau moca ci trebuie sa-ti faci temele pentru ele. Adica sa scrii niste articole pe un anumit subiect. Cum convingi soferii sa pedaleze in loc sa ambreieze? Tema asta am preluat-o de la Cabral si se inscrie asadar in concursul Bikewalk.

Eu cred ca argumentele logice nu mai merita dezbatute intrucat sunt destul de evidente chiar si pentru un sofer de duminica. E stiut ca intr-un oras aglomerat castigul de timp e considerabil sau ca pentru soferii cu masina personala vizitele la benzinarie sunt o corvoada "nepretuita" usor de evitat prin substituirea vehiculului motorizat cu cel pedalat. Nici avantajele de ordin medical nu trebuie ingrosate, miscarea pe doua roti fiind recomandata inclusiv de medicul stomatolog (nu doar de cel cardiolog). Astea toate sunt usor de intuit si deja provoaca nervi: "Bine ma, dar daca eu am de luat doua plase de la Billa!!"

No bun, acum nici eu nu-s absurd. Nu te duci cu bitza sa-ti cumperi frigiderul din Real.. Astea sunt cazuri speciale. Vorbesc de situatia cand pleci de-acasa cu mana-n cur, scuzati-mi franceza, si dai o tura sa platesti facturi, sa-ti bei cafeaua, sa vezi un amic sau sa belesti ochii la niste potentiale viitoare amice, sa asculti un concert, mananci o pizza, cumperi o carte, vezi un film, bei un numar nespecificat de beri sau, de ce nu, sa te prezinti la servici! Cu masina! Pe astia cum ii convingem?
Tot eu va dau idei.
Metoda Anonimu': ii desumfli toate rotile si-i pui langa masina bicicleta ta legata cu o fundita si-un bilet: "Cineva acolo sus te iubeste!"

Metoda Hippie: convingi 9 fete sa pedaleze in costume de baie pe langa masina lui impartind fluturasi: "Noi mergem la servici cu drag!"

Metoda Rabla: statul sa ofere 3 biciclete drept prima de casare pentru fiecare rabla scoasa din trafic. Poate una ajunge sa fie folosita..

Metoda CASCO: instalarea de kilometraje pe biciclete care sa aduca soferilor reduceri de CASCO la masini dupa un anumit prag pedalat.

Metoda CAS: sistem gps-informatic care sa contabilizeze kilometrii bicicliti drept contributie la sanatate..

sau pur si simplu in rogi pe Allen Carr sa scrie o carte "Cum am renuntat la sofat. Metoda usoara!"

O seama de ganduri

Incep sa resimt tot mai mult oboseala din ultimele luni. Nu-mi place. Nevoia de concediu e tot mai acuta. Adictia mea fata de comunicarea online s-a cronicizat intr-o seara de nunta petrecuta pe twitter. E groaznic sa te simti in afara contextului. Primul gand a fost sa fug acasa si sa-mi cumpar online bilet la Faithless.

Imi amintesc un somn profund din care nu-mi amintesc nimic. A fost asnoapte. Azi am dat o floare si-am primit o carte. Contexte diferite, desigur, dar tot ma consider castigat. Mi-am dat seama cat de diferit e sa bei o cafa buna intr-un loc linistit si intr-o companie potrivita. Pentru unii oameni pasiunea pentru SF nu are limite.

De cate ori ma duc la posta ma simt nedorit. De parca eu as avea ceva mai bun de facut decat sa ridic colete.. Incep sa cred ca Posta Romana e o institutie care merita reformata dupa metoda vizigota: prin foc si sabie. In troleu am fost invitat sa stau jos. De o tipa. Si apoi atins de 3 ori pe brat. De aceeasi tipa. Nu stiu cum s-a simtit ea de vreme ce s-a scuzat de 3 ori dar eu m-am simtit dorit. Trebuie sa mai lucrez la skill-ul 'lasa-te agatat blegule'... it's cheap fun.

Azi am gatit intaia oara anul asta. De fapt facut mancare, ca exista o diferenta. Prima e un hobby, a doua o necesitate. Mi-am reconfirmat priceperea in cartofi prajiti si gratare. Poate la anul o sa-ncerc o salata..

Mi-e tot mai greu sa-mi exteriorizez gandurile. Mi-e tot mai greu sa-i fac pe altii sa o faca la randul lor. Drept urmare o conversatie pe mess devine un schimb sec de banalitati..

Am pofta prea mare de citit dar am acum prea multe carti si drept urmare nu stiu ce sa aleg. Cap sau pajura, zic.

10 iulie 2010

Ce reviste cititi?

Sunt curios si eu daca mai citeste lumea reviste, daca mai exista reviste care sa merite a fi citite si daca mai cumpara cineva in mod constant o anumita revista. Era o vreme cand cumparam frecvent cateva publicatii lucioase pentru informatiile furnizate dar mai mult pentru modul de scriere al articolelor.. Am cumparat multa vreme Republik, Stiinta sau XtremePc dar astea au cam disparut, ultima chiar acum de 1 iulie.. Am testat in ultima vreme si Sunete, atunci cand ofereau si un album interesant proapat lansat, mi se parea ca incurajez 'industria' locala si spiritul indie. Am fost chiar multumit de ea, articole faine, chestii demne de cercetat.. Mi-a placut ideea DOR (DecatORevista) primul numar l-am citit in format electronic si trebuie sa recunosc ca m-au distrat. Acum apar trimestrial parca, numarul doi e pe piata si trei in lucru, dar pretul e un pic piperat, ca sa zic asa (30 Ron). Ii inteleg, nu sunt un trust sau ceva de genu, e facuta din pasiune dar e un prag psihologic cam ridicat pentru ca sa sar cu niste bani in schimbul unor articole ce nu trec testul timpului.
Ce-i drept sunt tot mai multe publicatii electronice acum dar eu sunt traditionalist, vreau sa simt hartia in mana si compul ma oboseste.
Asadar ce publicatii stiti voi ca dezbat misto chestii actuale. Sau recomandati ceva axat pe: film, muzica, IT. Apoi, mai exista ceva revista de stiinta, afara de Descopera. Ceva de tip Science & Vie ar fi extraordinar in lb romana.. Ce n-as da pe-o varianta romana de Cahiers du Cinema. Nu mai zic ca am citit un Rolling Stone din State si era awesome.

09 iulie 2010

Brandon Flowers - Crossfire

Alo alo astia de va plac Killers. Brandon Flowers isi da drumul solo. Cantec nou deci - Cossfire. Suna bine. Suna killers. Clipul abia ce-o aparut si beneficiaza de prezenta Charlizei Theron. Albumul Flamingo apare in septembrie. Enjoy.

Fa-ti bagaju' (Leapsa)

Mi-au infipt Tomata si Cartitoiu o leapsa tocma-n inima cu intrebarea asta de vacanta: cum calatoresti in doua zile? nestiind ca pentru mine anul asta concediul va fi doar un vis frumos. In fine, intrebarea se refara desigur la bagaj si eu v-am mai zis unul din principiile mele de viata (cand pleci ia-ti jumate din hainelecare crezi ca-ti vor trebui si de doua ori mai multi bani decat crezi ca vei cheltui). Princ urmare calatoresc usor.

Doua zile pentru un calator cum sunt eu inseamna ceva rucsac mic in care ce intra intra iar ce nu intra ramane:
- doua zile = doua randuri de haine deci in situatia in care nu plec full monty sau sa fac nudism un singur rand e suficient de pus in carca.
- tricou si blugi in cazul in care nu-s deja pe mine.
- o camesha ca mno, nu stii ce si cum..
- un polar pt nopti racoroase.. plus ca e ocazie misto de a intra sub pielea cuiva, hehe. "ti-e frig? tine polaru!"
- pelerina de ploaie ca-i mai mica decat umbrela si mai practica atunci cand nu o uit!
- sosete! am o chestie cu ele. Picioarele tre sa fie uscate.
- de fiecare data uit sa-mi iau slapi. deci nu iau slapi.
- prosopul de obicei il uit, dare e pe lista.
- boxeri si tricou sunt de-ajuns pt dormit deci nimic extra.
- o sapca, basca sau palarie.
- ochelarii de soare.. sunt mort fara ei in fata unui soare puternic.
- chibrite. eu nu-s fumator si nici 'supravietuitor' dar am o chestie cu chibritele.. adica mi-am luat o cutiuta si cand am plecat in Spania o saptamana. Ma fac sa ma simt in siguranta! Ca busola in oras. In plus, nu stii niciodata cand tre sa faci un foc de tabara..
- pastile de cap si de alergie, plasturi.
- un gel de dus, niste pasta de dinti si-o juma de periuta. si-un deo stick. 
- doua zile nu ma barbieresc deci, fara lame. nici cutite, nici macar o unghiera.
- probabil sa iau camera video ca e atat de compacta incat nu ma deranjeaza.. si ceva de pozat.
- mp3 player-ul ca-i musai sa am muzica pe drum.
- ceva harta, itinerar, numere de telefon de la gara sau taxiuri. cand plec singur sunt mai organizat, cand e grup ma bazez pe ceilalti :)
- carti de joc daca se preconizeaza timpi morti.
- un pix, poate vin ceva idei geniale ce urmeaza sa fie dezvoltate in povesti extraordinare pe acest blog mirific. ha!
- bani cat mai multi, toti daca-i posibil, cash, carduri, as lua si banii alor mei daca-s putea :)) Sa fiu linistit.
- dopuri de urechi in caz ca merg la Sziget.

Leapsa de pus in rucsacul Andei, Dorei (astept o listaaaa), Nebuloasei si lui Knox.

08 iulie 2010

Le Tour 2010

A inceput Turul Frantei si e singura situatie in care as renuna la o plimbare cu bitza pentru a ma uita la TV. Adica e absolut fascinant. Ciclismul competional e un sport atat individual cat si de echipa asa ca n-ai nici o idee cine va castiga sau care echipa va fi mai puternica. Nu poti castiga daca nu te bati singur dar nici daca n-ai o echipa tare langa tine. Si e Turul! E Marea Bucla! Are o vechime de 107 ani! Tine 3 saptamani! 3500 de km de pedalat. Si e bataie la secunda. Stiu ca m-am indragostit de Le Tour prin ultimu an de facultate cand as fi facut orice numai sa nu invat la licenta si pierdeam multe ore la tv. Pai cand a inceput atunci Turul, Lance Armstrong era un nume, ce-i drept, invinsese cancerul si revenise in lumea cicilismului ca sa castige. Nu devenise inca zeul absolut al bicicletei care sa castige de 7 ori consecutiv.. dar era un pic cam inuman si l-am urmarit cativa ani cu ii lasa pe toti sa-si faca sperante ca-l pot bate si apoi ii pierdea pe catararile teribile din Alpi sau Pirinei ori la contratimp. Vorba astora de comentau, "avea o viteza-n plus"!


Bun si acum o inceput editia 97 si se implinesc 100 de ani de cand se catara organizat cu bitzele in Pirinei. Drept urmare le-au pus in meniu niste 4 etape de munte "sangeroase" in ultima parte a turului, 3 din ele cu finish la peste 2000 de m, in plina catarare. Un tribut care ii va "asasina" pe cei mai slabi sunt sigur. Si asta-i fain in Tur. E atat de diversificat, ai etape de ses de peste 200 de km in care la peste 30 de grade vreo 200 de oameni fac un drum de Timisoara - Alba Iulia in cateva ore pe bicicleta, trecand prin cele mai frumoase orasele din Franta, ai etape de munte cand ii vezi cum se catara pe sosele inguste prin padurile Alpilor si Pirineilor, trec pe langa lacuri si castele, inconjurati de mii de oameni care-i aclama si incurajeaza... Si cat de frumos e cand un grupulet micut trage tare de la inceput, evadeaza din pluton si toata etapa consta intr-o urmarire calculata care se finalizeaza cu prinderea lor aproape de finish. Sau nu! Strategie si un dram de noroc.

Anul asta am vazut o etapa nemiloasa, a 3-a, cand cu vreo 20 de km inainte de final au avut mai multe portiuni de pavaj istoric, piatra cubica pentru niste biciclete de cursa. Offroad cu 40 la ora. Cazaturi, unul si-a rupt clavicula, Lance a facut pana, totul era in haos, se schimbasera ierarhii bine stabilite pe 100 de km de sosea pentru ca in final sa se cutremure clasamentul general. Asta-i misto, nimic nu e clar pana in ultimele etape, cand se trece de munti (teoretic) pentru ca muntii n-au mila. Poti castiga o etapa si in ziua urmatoara sa fii mort si sa pierzi 30 de minute in clasamentul general iesind din calcul. E un sport de anduranta.. si unii se bat doar pentru sprinturile de ses, altii doar pentru tricoul de catarator si doar cativa pentru tricoul galben.

Doua cu batrani

Eu n-am sa inteleg niciodata de ce oamenii trecuti de-o anumita varsta vorbesc la telefon pe geam. Adica cu geamul deschis si zbierand in mobil ca sa-i auda si vecinu' de dupa colt. Ma uitam azi blocat la o gospodina vreo 50 cum plimba ea telefonul prin fata gurii explicand ce imbunatatiri si-a facut la sufragerie si cum a zugravit holul si cat de faina e bucataria etc. Pe geam! Cu 90 de decibeli! Nu stiu, oamenii astia au tot felul de scuze, de la lipsa semnalului la protejarea feng-shui-ul din apartament de undele radio ucigase, dar eu suspectez ca ei sufera de singuratate si atunci cand au o conversatie vor sa se stie in tot cartierul. Fie ea si cu robotul providerului.

A doua sictireala mi-o provoaca mosii care se plimba o statie cu troleul. Ma, daca nu esti handicapat, in carje sau cu varice, iar afara temperatura e rezonabila, nu vad ce motiv ai avea sa stai 10 min in statie apoi 2 min in troleu cand poti face o plimbare lejera pe propriile picioare pana la piata. Mai pui sangele in miscare un pic ca se ingroasa si face cocoloase.

06 iulie 2010

Intr-o (alta) secunda...

*motivational pentru ddl, care deocamdata vede partea naspa a clepsidrei.

...speranța renaște, planurile se conturează, viitorul prinde formă din nou.
...poți ierta.
...poți regăsi ceea ce odată iubeai.
...poți uita ce a fost neplăcut sau reaminti ce a fost frumos.
...ajungi chiar să accepți felul cum ești.
...poți câștiga un prieten.
...poți zâmbi sau izbucni chiar într-un râs contagios.
...viața poate lua o întorsătură de 180 de grade.
...tot zgomotul de fond dispare.
...îți dorești să simți totul, dintr-o dată.
...recunoști un miros familiar.
...bate o inimă.
...se spun două cuvinte esențiale.

05 iulie 2010

Sun Kil Moon - Heron Blue

muzica cu efect hipnotic




Lirice:
Don't cry my love don't cry no more
A crashing sky a rolling screen
A city drowning Gods black tears
I cannot bear to see
She lay under the midnight moon
Her restless body stiring
Until the magic morning hour
Like poison it succumbs her
Her baby skin her old black dress
Her hair it twists round her necklace
Constricts and chokes like ruthless vines
To sleep she overtakes her?


Her room is painted Heron Blue
Lit by candlelight and chandelier
And from her headboard perched so high
A million dreams have passed her
Don't cry my love don't cry no more
It overwhelms my breaking heart
A minor swell of violins
I cannot bear to hear them
A mother shepherds her young birds
she fills their mouths and warms their souls
Til they are strong and good to fly
Away from her alone she'll die


Cradle on quiet old oak limbs
As heaven blue her light fails
A breath of soot into her lungs
A life, a journeys end in one
Don't sing that old sad hymn no more
It resonates inside my soul
It haunts me in my waking dream
I cannot bear to hear it
Don't play those violins no more
Their melancholic overtones
They echo off the floor and walls
I cannot bear to hear them.

04 iulie 2010

Ultimul barbat american

Vine o tipa* la SdC si tam-nisam imi spune: “Richie tre sa citesti cartea asta! Pentru tine am adus-o. Cred ca o sa-ti placa.” Pai daca asa pui problema cum sa refuz. Si-am pus mana pe Ultimul Barbat American chiar daca mie autoarea, Elizabeth Gilbert, nu mi-e deloc familiara desi am auzit de best-seller-ul sau Mananca roaga-te iubeste. Ala, best-seller-ul, e despre o femeie aflata in cautarea fericirii si daca quest-ul in sine e ceva la care m-as putea raporta totusi parca am nevoie de o experienta masculina pentru edificare. Asa ca Ultimul barbat american a fost destul de acaparanta in aceasta privinta oferindu-mi tot o cautare, a comuniunii cu natura, o redescoperire a ingeniozitatii, rezistentei, tenacitatii spiritului uman al “omului de frontiera”.

Titlul suna un pic apocaliptic ce-i drept, asa ca, pentru a lamuri mai adaug de la mine epitetul “veritabil” pentru ca, in principiu despre asta e vorba. Acel “Barbat Adevarat” exista si se numeste Eustace Conway iar cartea este biografia lui un pic romantata dar in acelasi timp fascinanta, plina de invataminte, povesti amuzante sau triste si mici analize antropologice asupra degradarii culturii nord-americane. Lectura acestei carti s-ar putea compara cu vizionarea simultana a unui film western si a unui documentar cu Bear Grylls in timp ce fumezi o pipa-pacii pe prispa unei cabane.

Eustace Conway e prin excelenta “ultimul om de munte”, un Davy Crockett contemporan care dintr-o varsta frageda a descoperit ca lumea “civilizata” in care se balacesc compatriotii sai nu-i pe placul sau astfel ca a pornit pe propriul sau drum, unul de invatare si perfectionare a vechilor indeletniciri umane ca vanatoarea, pescuitul, cultivatul - o intoarcere la salbaticie daca vreti - insa in paralel cu o educare a mintii si trupului pana la cele mai inalte culmi. Drumul sau insa a fost unul dificil, cu multe peripetii, o evadare din sanul familial si o cursa nebuna pentru a scapa de umbra tatalui sau. Eustace Senior era un om nemilos si autoritar, un perfectionist cu afinitati in stiintele exacte care nu suporta dragostea pentru natura pe care i-o insuflase juniorului mama sa, astfel ca de cele mai multe ori il batjocorea. Emanciparea s-a produs la 17 ani cand tanarul a parasit definitiv casa plecand sa locuiasca intr-o tepee (cort indian) pe care si l-a fabricat singur.

Era un iscusit vanator, mestesugar, naturalist si explorator. Inca de copil prindea serpi si broaste testoase pe care le crestea apoi in gradina. La 7 ani arunca cutitul si pironea veverita in copac. La 10 ani o sageta din fuga. La 12 ani s-a dus singur in padure si a supravietuit o saptamana cu ce ii oferea natura. A devenit maestru desavarsit in taxidermie si se imbraca cu piei de cerb cusute manual si cu mocasini facuti de mana lui, abilitati deprinse prin studiu si practica neobosita. Era un autodidact iar mama sa ii spune ca are calitatile pentru a deveni un Om al Destinului, cineva care sa poata influenta mase de oameni prin convingerile sale aratandu-le drumul gresit pe care au apucat-o. E si o interesanta analiza a modului cum spiritul american al “omului de Frontiera”, neobosit, curajos, autodidact si inventiv, care a dominat secolele 18-19, a disparut odata ce Frontiera a ajuns la Pacific si tot ce a ramas e o viziune romantata a eroilor din romanele si filmele western.

Am citit fascinat episoade de necrezut in care tanarul de 18 ani a strabatut Mississippi-ul intr-o canoe facuta de el, apoi la 19 ani a traversat Apalasii impreuna cu un prieten, 3500 de km pe jos, traind doar cu ce veverite sau serpi capturau, mancand din gunoaie, dormind pe unde apucau.. o adevarata aventura a supravietuirii. Alaska a strabatut-o in caiac deasemenea. Impreuna cu frate-sau si inca o amica, in 1995 au traversat Statele Unite de la Est la Vest, calare in 103 de zile; erau singuri, fara sprijin sau sponsorizari, dormind sub cerul liber sau in hambare si mancand animale lovite de masini. Oamenii ii priveau ca la cinema spunand “ce n-as da sa pot face si eu asta”. Iar Eustace le zicea “Poti”.

Cartea e rodul unor numeroase discutii avute de autoare cu acest tip, contine multe citate din jurnalele lui, scrisori, discutii cu familia si prietenii sau cu cei care-l cunoscusera. Eustace Conwey e omul care a avut un vis utopic, acela de a vorbi si arata oamenilor beneficiile unei vieti in natura, ordinea fireasca a lucrurilor, dorind sa-i invete tot ce presupune acest mod de viata pentru ca ei la randul lor sa-l comunice mai departe si astfel sa se schimbe o mentalitate dubioasa. El era extrem de mahnit cand vedea ca omul de azi nu mai stie sa “faca” nimic pentru ca nu mai are nevoie, fiind redus la o rotita, dezumanizat. In aceasta privinta are o interesanta teorie, a cercurilor si a cutiilor, care pune in contrast foarte bine cele doua tipuri de existenta. A incercat sa schimbe asta dar perfectionismul sau si uneori lipsa de toleranta i-a indepartat pe multi dintre ucenicii sai facand ca visul sa i se cam spulbere. 

03 iulie 2010

Eu si fantasmele mele


văd cadre reuşite, în somnul de la amiază: doi îndrăgostiți, un decor cu stil, iz de trandafir şi o masă într-o mansardă.

văd umbre alungite, un perete scorojit abil; lumânări aprinse, o sticlă roșie de vin şi-o muzică de coarde.

mici scântei în vatra veche pocnesc disonant, apoi, discret, se disipă-n armonia notelor medievale.

văd flăcări încetinindu-şi dansul şi murind în nemişcare, spectre colorate tremurând ritmat în sunetul de harpă.

văd o mână mică, albă, cuprinzând o alta, mare, caldă, aşezată mai devreme pe-un obraz de porţelan.

guri amuțite, întredeschise, buze roșii umezite cu roua unei răsuflări cărnoase

văd priviri. aud gânduri. simt emoţii şi le ştiu că-mi aparţin.

sunt treaz.



*inspirat de crisalida

02 iulie 2010

Ospitalitate?

Una din trasaturile definitorii ale poporului nostru s-a spus ca ar fi ospitalitatea. Pentru mine asta inseamna ca la orice ora (decenta) si in orice situatie (chiar si cele mai putin potrivite) sa fim "bucurosi de oaspeti". Dezinteresat. Mai este valabila chestia asta? Mai suntem in stare sa punem zambetul si voia buna la intrare atunci cand nu ne aduce nimic palpabil? Imi place sa cred ca da, ca spiritul nu se schimba asa usor, ca nu cedam atat de repede politetea arhaica in schimbul cerbiciei competitionale care ni se "susura" de la centru. Eu daca-mi vine vreun musafir fac tot ce pot sa se simta bine. Iar daca ma duc in vizita pe undeva altii isi dau interesul in aceeasi directie. Omenie, politete, ospitalitate, bun simt gratuit si dezinteresat.

Si atunci ce sa mai spui de ospitalitatea interesata? De cea care are drept scop un oarecare castig. De comercialul "Bine-ati venit!" sau "Poftiti, va rog!" Pai asta ar trebui sa fie de o importanta extraordinara si taxate urat cand lipsesc. Si totusi.. vezi zilnic cazuri de comercianti nesimtiti care te trateaza in scarba, de angajati tampiti care nu stiu normele elementare de curtoazie profesionala, de tot felul de ciumpalaci care pun pe seama bacsisului 'de pornire' viitoarea lor conduita. Povesteam aseara cu niste prieteni de vestita varzarie de langa Capitol. Statea lumea la coada si la un moment dat vine un 'ceafa lata' si se baga la geam sa comande o pleaska sau ceva.. la care, timid, clientul urmator ii atrage atentia ca se sta la coada. Replica e memorabila: "Eu sunt patronul!"

Nu ma gandeam cand ascultam isprava ca voi fi nevoit sa o relatez la randul meu ca raspuns la provocarea lansata de Dan cu ospitalitatea..

01 iulie 2010

I got mail


Azi eram asa ca-n vremurile lipsite de griji ale copilariei cand sedeam in fund pe covor si rupeam ambalaje sa vad ce cadouri oi fi primit. Cu diferenta ca amu imi fac singur cadouri.. pentru ca stiu ce vreau si pentru ca pot si in primul rand pentru ca n-am rabdare sa fie un moment consfiintit in timp pentru ca sa primesc ce mi se cuvine. mwahahaha!!

Gata, deci lectura pe vara, ca la scoala. Azi mi-au ajuns cateva kile de carti SF. Va zic ca sa stiti cum mananc eu genul asta literar, cu kilogramul, dar nu vreau sa plasez dubii asupra calitatii sale incontestabile ci doar sa va fac sa intelegeti mai bine dependenta mea. Deci mi-am facut stoc! Mai intai de la Nemira. Pe la jumatatea lui Hyperion am simtit asa un imbold irezistibil de a "poseda" acea carte incat in loc sa-i iau cadou lu' sor-mea, ca era ziua "micutei", si daca tot era plecata pe meleaguri streine am zis sa profit de ziua ei si sa-mi fac mie un cadou comandand in numele ei la reducere de pret! HA! Si uite-ma acum mandru posesor al operei lui Dan Simmons in limba romana (deocamdata doar 4 romane sunt publicate: Hyperion, Caderea lui Hyperion, Illion si Olimp) achizitionata online cu 50% discount prin binevointa soru-mii de a se naste acu 25 de ani in iunie. Sa traiasca sora si Nemira la multi ani ca stiu ce inseamna criza...

Apoi am dat o vizita pe la Tritonic pe site si - hopa! - 2 volume de China Mieville care-mi lipseau din trilogia Noul Crobuzom. La 15 lei bucata cu tva-ul vechi inclus. Baga-n cos, fratioare ca e rost de "un alt fel de fantasy" de care Tolkien n-a auzit si, ferice de el, nu va auzi niciodata ca cica-i de belea.. Vedem.. si vorbim ;)