N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii (ne)fericit

N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit. De cele mai multe ori, o mana de prieteni, o familie, o iubita, sanatate sau un trai linistit e tot ce ai nevoie pentru a te considera un om fericit..

Insa chiar si mai putine iti trebuie pentru a fi nefericit. O clipa de neatentie, o decizie proasta, o terta intentie criminala, si totul s-a terminat.

Ne place sa credem ca suntem in control. Ca suntem stapani pe vietile noastre. Ca luam ca niste oameni mari decizii dupa decizii iar acestea ne influenteaza existenta intr-un raport bine intuit. Ca nu prea exista hazard, intamplare, doar cauza si efect (sau voia domnului) si ca daca dorim sau nu producerea unui efect nu trebuie decat sa lustruim cauza. Ne place aceasta iluzie. Ne face sa ne simtim puternici, superiori, protejati de propria noastra constiinta rationala. Mecanici siguri pe stiinta lor.

Pana intervine exteriorul, neprevazutul. Scenariul cel mai pesimist la care nu te astepti. Cel care te face sa chestionezi integritatea propriilor convingeri. Care-ti darama felul in care priveai lumea. Care iti deschide ochii la infinitatea conexiunilor pe care le ai cu semenii tai, cu mediul in care te invarti si cat de usor pot fi ele retezate, incurcate, zdruncinate de cele mai neavenite, brutale, perverse sau total imprevizibile acte.

N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii strivit sub cupola rasturnata a unei lumi abjecte pe care pana in ultima clipa n-ai sesizat-o. Una nu departe de cea in care te aflai insa cumva ascunsa tie din motive care tin de o anumita sensibilitate a perceptiei, de un simt al realitatii, chiar de experienta de viata acumulata. O lume pe care deliberat o ignorai, cu aroganta tipica celui care se simte la adapost, in bula lui de confort social exersat, individul in control, caruia nu i se poate intampla nimic, nici lui, nici celor dragi.

Dar cand cea mai crunta spaima devine brusc si inexplicabil o dureroasa realitate, cand demnitatea, gingasia, frumusetea si toate atributele unei asa zise vieti ‘potential-fericite’ sunt terfelite, cum te mai ridici din disperarea si senzatia de neputinta care pandesc sa te sufoce si sa mai pretinzi ca esti in control. Cand, aparent, el a putut fi atat de usor suprimat de un capriciu impersonal al universului si al minionilor sai, de un spasm al zloatei intunecate care pulseaza si ea in jur, ca rautatea umana, infometata si gata-gata sa inghita cioburile cele mai frumoase ale unei micro-lumi zdrobite-n fasa. O lume care, asemeni unui rasad de flori, s-ar fi putut usca de la sine ori ar fi putut rodi in mod miraculos.

Nu exista nici o garantie ca universul ti-a pregatit o existenta fericita. Nu exista nici un motiv rational sa crezi ca-ti vei controla viata asa cum vrei. Exista insa sansa. Exista speranta. Exista Noroc. Iar norocul nu ti-l faci cu mana ta, nu-l tii la purtator ca un talisman ci il descoperi retroactiv, ca existand atunci cand, privind in urma ta si punand in balanta fericirea si nefericirea, rezultatul e pozitiv sau tinde spre 0, semn ca entropia sau inclinatia universala a materiei spre degradare nu te-a inghitit intre timp. N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit. Ai nevoie de si mai putine ca sa fii, brusc, ne-fericit. Tot ce-ti trebuie e un dram de noroc...si constiinta faptului ca tot ce tii aproape trebuie pretuit, ocrotit… la infinit.