Judecata lui Hausvater

Judecata de Barry Collins pusa in scena de Alexander Hausvater la TGST e genul de spectacol care taie pofta de mancare. Sau, daca vreti, de la care iesi “satul”. Nu satul de teatru sau de arta ci satul de senzatii tari, cu stomacul un pic stramtorat si gandurile indopate cu carne de om, sange, piele, oase si alte morbiditati. Asta pentru ca piesa trateaza nici mai mult decat canibalismul ca metoda de supravietuire. Daca tema mi-era cunoscuta in toate formele sale (amuzante sau oribile) prezente in cinema ma vad obligat sa recunosc ca accentele horror nu sunt deloc diminuate pe scena in ciuda unei recuzite (mai) modeste. Canibalismul e insa doar un mijloc de atragere a spectatorului intr-o discutie despre ororile si absurdul razboiului sau despre futilitatea unui proces intr-un stat totalitar.

Textul descrie pornind de la o intamplare, fara indoiala reala, o situatie bizara din al doilea razboi mondial cand 7 ofiteri rusi capturati de nemti sunt inchisi in pivnita unei biserici si uitati acolo. Fara cale de iesire (usa de fier, o fereastra cu gratii in tavan) cei sapte oameni, goi si lipsiti de hrana si apa, recurg la anormal si abominabil pentru a supravietui manacandu-se unii pe altii. Piesa este construita in jurul monologului unuia din cei doi supravietuitori, maiorul Vukov (Georg Peetz), care, sincer si lucid, marturiseste in fata unui “tribunal al poporului” - publicul - a judecatoarei sovietice (Silvia Torok) si a portretului lui Stalin, grozaviile petrecute pe durata celor 60 de zile de sechestru.

Vukov reconstituie filmul evenimentelor (moartea si consumarea celor 5 tovarasi de celula) profitand de luxul unor detalii inconfortabile (loteria mortii, uciderea camarazilor, sfasierea cadavrelor, gustul carnii de om) fortandu-te sa i te alaturi in efortul imaginativ de redare a scenele si cerand raspunsul la o intrebare esentiala: cui ii apartine normalitatea? Lui, ca a supravietuit, sau tovarasului Rubiov, al doilea supravietuitor, care-si pierduse mintile, fiind in prezent o leguma cu rol de contrast pentru ‘normal’. Cine e mai uman dintre cei doi? 

Violenta narativa a piesei e secondata si de un bombardament al simturilor, prin muzica puternica si sugestiva, lumini, ceata ori prin racnetul autoritar al judecatoarei sau gardienilor. Nu doar Vukov e in proces ci insasi calitatea de erou supravietuitor cu pretul propriei umanitati. Esti somat sa decizi. Care-i verdictul? Vinovat ca a ucis sau nevinovat pe motiv de circumstante exceptionale. Era mai bine sa moara decat sa aduca la lumina asemenea poveste, sa ne dezvaluie cat de fragila si de complexa e fiinta umana? Asta cred ca e intrebarea... 

Ps: spectacol jucat in limba germana si tradus la casca. Se recomada celor cu stomacuri tari sau imaginatie controlabila.