În fine, să-ţi spun şi motivul pentru care nu se mai scriu scrisori de dragoste ca altă dată. Nu e pentru că ne-am fi pierdut romantismul sau pentru că ne-am adaptat tehnologic la o viteză de comunicare superioară măsurabilă în megabiţi de gunoi şi spam. Nu. Iar vocabularul e chiar mai sofisticat şi gata să fie utilizat la justa lui valoare. Principalul motiv e că o asemenea ţidulă e solicitantă şi cere o anume dispoziţie spre răgaz melancolic iar mulţi am devenit tare zgârciţi cu timpul nostru. Un alt motiv ar fi că sunt mult prea personale iar noi suntem destul de pragmatici, uneori chiar cruzi, cu sentimentele noastre. Alteori suntem pur şi simplu laşi. Iţi vine mai simplu să te confesezi unui necunoscut sau să strigi în eter, absolut nepăsător faţă de cine te aude, atâta vreme cât nu e îndreptăţit să te judece. Autoconservare emoţională. De aceea o seamă de oameni care, având aplecare nativă catre scris dulcegării şi patetisme, nu diferă prea mult de înaintaşii lor cu gulere parfumate şi camaşi brodate, au zeci de ciorne netrimise în inbox sau publică misive “anonime” în văzul lumii aşteptând să vadă cine le va pricepe aluziile... Într-o vreme în care onoarea a devenit o idee arhaică e cam ridicol cât de puţina ruşine putem suporta... Şi totuşi, unii încă mai păstrăm lacăte la cutiile poştale.
:)
RăspundețiȘtergere