18 mai 2012

In 11 zile avem 11even Sharing Experiences

Imi face placere sa observ ca un eveniment ca 11even a prins suficient de bine incat sa se incumete la o editie si mai ampla decat cea din toamna. Dupa ce s-a desfasura anul trecut in 9 orase simultan iata ca organizatorii ridica singuri stacheta incercand un format de impartasire a experientei de viata acumulate de oameni interesanti in 14 orase: Cluj, Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Bistriţa, Oradea, Timişoara, Braşov, Baia Mare, Alba-Iulia, Târgu-Mureş, Suceava, Bruxelles şi Chişinău. Totul in perioada 28-31 mai. La cea din Timisoara (29 mai), evident, am de gand sa ajung si eu, mai ales ca am inceput sa ascult de ceva timp mai putina muzica si mai multe discursuri si prelegeri pe teme tot mai diverse.

Despre 11even - sharing Experience se spune ca e locul in care 11 oameni care au trecut prin experiente extraordinare, provocari sau esecuri, isi pot spune povestea in fata celor interesati intr-un interval de 11 minute. Rostul e fara doar si poate ca audienta sa identifice invatamintele ce se pot trage din toata treaba asta. De obicei am o problema sa ma identific ca vorbitorii straini intrucat experientele lor sunt atat de diferite si proprii unui sistem care functioneaza putintel diferit decat la noi incat gasesc repede scuze care sa-mi explice de ce respectiva solutie n-ar functiona pt mine. Poate ca in cazul unor experiente de viata dintr-un mediu mai familiar o sa pot trage niste concluzii cu aplicabilitate reala, nu doar generaliste.

Printre invitatii editiei de la Timisoara se numara si Chester Williams, actualul antrenor al echipei de rugby RCM Timisoara, unul dintre cei mai renumiti sportivi din Africa de Sud, supranumit si ”The Black Pearl”. Cred ca va fi interesant sa-l aud vorbind despre modul in care s-a adaptat la actul sportiv din tara asta sau cum a reusit sa faca performanta intr-un sport atat de slab (initial) promovat la nivel de cluburi.

Speakeri la a 2-a editie 11even de Timisoara vor mai fi: Călin Iepure, fondator TrainingMasters si membru onorific al Toastmasters Timisoara; Peter Barta, antreprenor roman si actual director al Fundatiei Post-Privatizarea; Maria Radu, HG Manager la DHL Express; profesorii Oana Barbu si Cătalin Vasii (n.r. tema lui se intituleaza Cele 95 de teze ale lui Courage the Cowardly Dog), pe care, desi ii cunosc personal, n-am avut inca ocazia sa-i aud lecturand, si alti oameni plini de viată si cu prezentări ce se anunta spectaculoase – Alina Burgoci, Bogdan Vaida, Daniela Tuleu, Lucian Valeriu si Valentin Avramoni. Informatii despre ei aici.

Lansandu-se sub tema "prezenta curajului si a bucuriei in viata noastra" conferinta 11even isi asuma un obiectiv destul de ambitios si anume sa ii ajute pe oameni sa-si puna intrebarile potrivite, sa-si ghideze viata dupa principii corecte si sa-i motiveze pentru a trai cu pasiune. Participarea se face pe baza de bilet achizitionat on line (premium - 100 lei, standard - 50 lei) iar pentru fiecare bilet standard sau premium la evenimentul Sharing Experiences, se poate achizitiona 1 bilet la pret special pentru 11even & Allan Pease, conferinta din 4 octombrie la care va aparea expertul australian in limbaj corporal, Allan Pease.

Pentru cei interesati evenimentul 11even va avea loc in 29 mai de la 18 in LifePub Timisoara. 

La nivel local, evenimentul este organizat de Asociatia 11even în colaborare cu Cristina Putan si Oana Barbu, cu ajutorul partenerilor strategici PRbeta, Asociatia Amvest, DC print si Life Pub Timisoara si sustinerea Toastmasters, Training masters si Organique.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentezi?