03 martie 2012

Scrisoarea V (publicata postum)


"Egoist se numeste cel care socoteste ca nu exista decat el pe lume, iar cei din jur nu-s alta decat naluciri."
E-E. Schmitt - Secta egoistilor


Unei egoiste

Tii minte ca ti-am reprosat o data ca e foarte probabil sa-ti cauti in jur doar cand ai TU nevoie de ceva? Ok. A trecut ceva vreme de-atunci... Te-ai convins ca-i asa? Vreau sa spun, exista vreo amintire de-a ta in care sa fi avut o cat de mica decenta si curiozitate pentru un aspect banal din existenta celuilalt? Din proprie initiativa sa te opresti, sa respiri, sa privesti in jur si pe al mai apropiat sa-l intrebi un “ce faci” sau “ai nevoie de ceva?” Ei, acum am eu nevoie de ceva... Anume sa asculti... Esti cea mai egocentrica persona pe care o cunosc. Punctul absolut de convergenta pentru toate ideile reflectate in oamenii oglinzi din jurul tau. Esti ca un titirez care are impresia ca lumea se invarte in jurul sau si nu el, singur, intre alte titireze gata sa-l ciocneasca. Daca ai lucra intr-un pub tonomatul tau ar canta o singura piesa ce ar deveni atat de agasanta incat mi-ar fi imposibil sa o mai ascult, cu atat mai mult sa sper ca intr-o zi te voi invita la un ultim dans. Asa, inainte de inchidere. Iarta-ma daca te ranesc in orgoliu... dar, esti o “relatie” nefasta... 

Insa, in ciuda a toate astea, sunt ca nebun dupa tine. Dependent. Da, bizar si bolnavicios mod de viata si e doar pacostea mea ca m-am aprins dupa un singur salut, inainte sa-ti ascult intreaga filosofie de viata, insa ar fi bine sa stim un lucru: ne nastem singuri, murim singuri, dar nu ne fericim singuri. E chiar imposibil, desi, ce-i drept, exista substitute. Sigur ca vei avea succese carieristice, satisfactii trecatoare, poate chiar vei dobandi o pozitie sociala care sa faca fericirea o “marfa” dar stii si tu, la fel de bine ca mine, ca in momentele alea de sinceritate nocturna, cand esti doar tu cu tine si-ti cerni sufletelul prin sita valorilor esentiale, te vei trezi iar tanjind dupa un fel de implinire care inca ti-e departe. Si-ti spun asta atat ca prieten cat si ca om inferecat intr-o himera. 

Cred - cu certitudinea clipei prezente - ca imi esti cea mai draga amintire si cel mai volatil crampei de vis. Si nu ma indoiesc ca stii ce-nseamna asta pentru ca esti una din fiintele cu multe amintiri si foarte volatile vise. Te-am vazut cum ti le plamadeai plina de elan si pasiune arzatoare, cum te agatai entuziasmata de ele, ca naufragiatul de o ultima gura de aer, si cum le-abandonai resemnata cand alte provocari mai urgente isi faceau loc in viata ta. Nu te gandeai nici un moment ca ai fi “prea mic pentru un razboi atat de mare” sau ca ar fi bine sa-ti alegi doar bataliile pe care le puteai castiga. Platitudini de felul asta nu-si gaseau loc in vocabularul tau. N-ai vrut sa accepti ca suntem doar fire de praf gata sa ne lovim cu capul de peretii unei clepsidre, straduindu-ne neincetat sa ne punem la adapost inainte de o noua volta a destinului. Poate credeai ca fiecare-si intoarce singur clepsidra cand simte ca a ramas fara nisip... In acele momente mi-as fi dat un ochi sa fim pe-o plaja...

Dar, daca aveai ceva constant in atitudine era frustrarea ce-o simteai cu fiecare noua rasturnare, cand timpul acordat parca-ti curgea din palme printre aceleasi degete pe care odata le stransesem cu-a mea stangace mana.. O mana nefericita. O strangere nefasta... Iti impartasesc frustrarea. Hai, e timpul sa dam cartile pe fata. Eu nu m-am temut sa doresc ceva ce, din considerente de sanatate mentala, nu era de dorit. Nici nu ma temeam sa indragesc pe cineva care, din oaresce considerente personale, ar fi fost stanjenita de acest fapt. M-am temut doar ca n-o sa aflu niciodata ce gandesti sau ce te-mpiedica sa-ti regandesti postura. Asteptari pe care, de altfel, mi le-ai implinit. Esti la fel de egoista in motivatii ca in toate ce te privesc. Unii ar gasi asta greu de iubit...


photosource

4 comentarii:

  1. Epistolarul care nu poate ochi obiectiv. Indragostit - lulea (expresie) cu ochii inrositi dupa voalul miresmei care zboara, in legea ei, nu il invaluie.
    Nu il imbata cum vrea el, il chinuie. Asa ii trebuie, daca sta in fumul sperantei, sa transforme o fantose de pica, in cupa...
    http://joyflint.wordpress.com/2012/03/03/scrisoare-in-sertar/

    RăspundețiȘtergere
  2. e atat de trist incat devine frumos. si pe langa asta m-am si enervat pe alocuri! :))

    RăspundețiȘtergere
  3. mami, daca nu termini ciorba, pula desert

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?