Am vazut alaltaieri o fiinta multicolora. Era atat de colorata incat eu, prin definitie monocrom, m-am patat la randul meu. Chiar asa, din simpatie. Simpatizam cu modul ei de a fi. Unii ar numi asta dragoste. Ori iubire. Altii, mai simplu, amor. A-mor. Pentru ca, zic ei, in acele momente simt ca mor. Eu nu simteam ca mor, ba dimpotriva, simteam ca traiesc. Eram gata-gata sa alerg spre dansa, sa-mi rup camasa si sa-i strig: Priveste-ma. Sunt gol de tine. Iar dansa urma sa ma invaluie cu nuante vesele de rosu si de verde, de galben, albastru sau de mov si astfel sa cream un dublu curcubeu. Apoi insa mi-am amintit ce-am citit odata intr-o revista despre sinestezie. Asta e o insusire a unor oameni speciali de a percepe sunetele sub forma de culori. Un “defect” al simturilor. Poate sufeream si eu de o varianta mutant a acestei conditii si-mi vedeam sentimentele si starile in culori. Poate proiectam asupra ei emotiile mele dand culoare unei fiinte la fel de monocrome ca si mine. Daca si eu eram un “special”? Asa ma gandeam in timp ce pedalam de zor. Asa gandeam si cand intram in camera mea cu peretii albi si goi. Si cand m-am asezat la masina de scris email-uri tot asa gandeam. Cred ca din acea dimineata am devenit bi-color. Paginile mele nu se mai salvau doar albe ci erau pline de semne mici si negre, randuri ordonate ca niste riduri ale unor frunti imbatranite, cute electronice dand glas celei mai noi experiente de viata. Fara sa-mi dau seama castigasem o nuanta in plus...
sunt oameni care scot culorile din noi :)
RăspundețiȘtergerehehe, dar si oameni care ne 'indeamna' sa ne comportam alb-negru.
RăspundețiȘtergereTu ai multe culori! Nuante. Sunete. Stari.
RăspundețiȘtergeretipa din poza mi-a furat sosetele..
RăspundețiȘtergeresunt surprins ca n-ai reclamat o poza facuta pe neasteptate.. tinand cont ca nu ti-e vizibil chipul. ;)
RăspundețiȘtergere