Doar ca am pus mana pe Schopenhauer si Arta de a avea intotdeauna dreptate si dupa ce-am citit-o mi-am simtit mediocritatea. Nu pentru ca lucrarea n-ar fi accesibila (desi e plina de cuvinte latinesti, grecesti sau nemtesti) ci pentru ca citind-o il descoperi pe omul asta, care zicea de Hegel ca e un sarlatand neindemanantic si care i-a fost educator lui Nietzsche, ca ia o chestiune simpla cum e controversa si o analizeaza in mod logic, dezvaluind 40 de stratageme prin care sa castigi o infruntare verbala.
Dialectica eristica sau arta controversei inseamna sa ai o disputa verbala cu argumente pana in punctul in care ti se da dreptate. Important de distins aici e punctul de vedere al lui Schopenhauer care precizeaza ca esential acestei dialectici nu e cautarea adevarului un mod obiectiv, asta-i treaba logicii si tine de ratiune, ci castigarea disputei, prin orice mijloace. Nu pretind ca am invatat foarte multe din lectura cartii, e oricum doar schematica iar parerea mea e ca retorica si dialectica sunt chestiuni pentru care omul se naste si mai greu le invata. Am citit-o doar pentru mi s-a parut fascinant sa vad cum un ganditor analizeaza, filosofeaza, despre un subiect atat de banal cum e cearta. Mi-as fi dorit ca acum 12-14 ani sa fi venit proful de Logica sau tipa de la Filozofie si sa ne spuna "copii uitati o carte misto hai sa vorbim de ea" nu sa-mi explice concepte pentru care mintea mea nu era pregatita sa le digere.
10 pct.
RăspundețiȘtergereConsider maximul!