S-ar putea sa nu fiu complet de acord cu ce spunea Zoli aseara la o degustare de vinuri organizata de Incubator107 la Carturesti, si anume ca natura trebuie privita cu smerenie, insa argumentele sale referitoare la vinul ca o fiinta vie le primesc cu bucurie. Cand esti literalmente indragostit de un hobby sau de o profesie si cand cunosti atat de multe despre obiectul acesteia e inevitabil sa-i gasesti atribute vii si sa-l privesti ca pe-o fiinta, ca pe-un companion. Un vin se naste, se maturizeaza, imbatraneste si chiar moare (daca nu e pastrat corespunzator). Un vin respira, un vin inspira, un vin creaza stari in noi, intocmai ca un om. Fair enough. Nu e prima data cand natura noastra de fiinte rationale ne face sa antropomorfizam lumea inconjuratoare.
Am aflat insa multe lucruri interesante aseara, lucruri pe care sunt incredintat ca le-as fi putut descoperi si de unul singur pe interneti insa probabil nu cu la fel de multa satisfactie si interes. E o diferenta intre o cautare sistematica manata de o curiozitate intelectuala si o discutie calda, gen maestru-ucenic, in care unul transmite cunoastere celuilalt insa la pachet cu un strop din pasiunea care-l anima. Si, bineinteles, cu multi stropi dintr-o licoare care nu inceteaza sa inspire cautarea adevarului (in vino veritas) transformand astfel simpla curiozitate in cercetare empirica.
Am clarificat in sfarsit natura distinctiei intre vinurile seci, demiseci, demidulci si dulci. E vorba de cantitatea de zahar rezidual ramas in vin dupa fermentatie: sub 4g/l e sec, intre 4-12 g/l demi-sec, intre 12-45 g/l demi-dulce iar peste 45 g/l e dulce. O noutate a fost insa afirmatia ca nu toate vinurile devin mai bune cu trecerea anilor. Cele mai multe vinuri din comert trebuie baute in anul urmator celui de productie pentru ca altfel isi pierd din prospetimea aromelor. Unele sunt facute pentru a fi baute intr-o perioada de 5 ani in vreme ce cateva sunt destinate invechirii. Asa ca e mai bine sa intrebi un specialist daca vrei sa colectionezi ceva pe viitor.
Am primit si niste sfaturi despre pastratul vinului:
- in alta camera decat bucataria, la intuneric si la o temperatura intre 10-12 grade (ideal, insa nu e o problema daca ea fluctueaza pe durata intinsa in timp);
- sticlele trebuie culcate pentru ca dopul sa fie umezit si astfel sa nu se usuce.
- daca ai un vin rarisim si vrei sa bei din el putin cate putin e bine sa scoti aerul din sticla (exista un dop cu un fel de pompa care evacueaza aerul).
In ce priveste servirea vinului:
- nu se bea un vin imediat ce-ai deschis sticla. unele vinuri se lasa cel putin jumate de ora sa respire, altele chiar si o zi intreaga in decantor; contacul cu aerul transformand vinul.
- o sticla de vin agitata are un alt gust decat una linistita.
- cand torni in pahar si tii o mana la spate onorezi niste reguli indepartate cand paharnicii erau suspectati ca otraveau mesenii.
Fara sa o mai lungesc, am degustat aseara 3 vinuri: un Sauvignon Blanc de Recas, un Cabernet Sauvignon de Alira si un Tokaji Aszu unguresc dulce ca mierea.
Sauvignon-ul de Recas era un vin alb, sec si acrisor, cu arome de citrice si numa' bun de baut vara la un sprit. Lumea zicea ca ar merge bine c-o salata sau niste peste. Tind sa fiu de acord.
Cabernet-Sauvignon-ul de Alira era un vin rosu rubiniu, sec si corpolent si cu arome de fructe de padure si mere padurete de-ti facea gura punga. Nu m-as fi vazut in compania lui fara o friptura in sange sau niste branza mucegaita ca sa compenseze gustul astringent. Asta a fost un vin care s-a decantat vreo jumatate de ora inainte de a-l bea. Costa vreo 40-50 de lei.
Vedeta serii a fost ungurul
Tokaji Aszu, un vin auriu licoros, dulce ca mierea care mi-a amintit de Nectarul de Transilvania de la Liliac, degustat anul trecut intr-un loc de vis din judetul Mures. Metoda de productie a ungurilor e insa usor diferita. Tokaji Aszu se obtine din soiul Furmint si isi trage gustul de la boabele de struguri “botritizate” adica atacate de un mucegai nobil (
Botrytis cinerea) care le face sa se usuce pe ciorchine, concetrand zaharul si aciditatea. Oamenii culeg doar aceste boabe de pe ciorchin si le tescuiesc separat, incet si sub efectul propriei lor greutati, apoi adauga esenta rezultata la vinul obtinut din struguri “sanatosi” si pun intregul amestec la macerat si maturat in butoaie de lemn (vreo 2 ani). In functie de cate cosuri de boabe “mucegaite” se adaugau in trecut, cand nu existau intrumente de masurat cantitatea de zahar din vin, la un butoi dinasta, vinul e clasificat cu numar de 3 pana la 6 “putioni” (denumirea cosului respectiv in maghiara), chestie care indica dulceata lui. Noi am baut unul cu 3 “putioni”, deci nu cel mai dulce (intre 45-90 g/l). Interesant insa e ca pe langa dulceata, vinul asta are si o aciditate peste medie care-l echilibreaza si te face imediat sa salivezi si sa mai inghiti o tura, eventual sa mai iei o gura. Cu alte cuvinte,
they make sweet chemistry. O sticla de Tokaji Aszu s-ar gasi la unguri cu echivalentul a 40 de lei, la noi insa cred ca e cam dublu. Merge bine cu un desert… o prajitura, un piscot, ceva usor...
Eu, ca bautor de vinuri rosii seci, in general, nu beau vinuri dulci decat fierte si pe timp de iarna. Insa vinurile astea de desert sunt dracu gol in piele de femeie, atata sunt de ispititoare. Ma indoiesc ca voi fi dispus sa dau o suma de bani piperata pentru un astfel de vin, fara vreo ocazie speciala care sa justifice gaura in buget, insa dupa fiecare degustare din-asta mai mieroasa, parca-mi vine sa intru in prima enoteca ivita in cale. Bine ca poftele mele dionisiace pot fi usor satisfacute cu o sticla de Merlot sau o Feteasca neagra ca altfel as da in diabet.
Avertisment: consumul discret de alcool nu dauneaza grav societatii