Exista se pare nu mai putin de 123 de filme (lungi sau scurte), zeci de spectacole si adaptari radio inspirate din "Straniul caz al Doctorului Jekyll si al dublurii sale malefice, dl Hyde". Fara indoiala ca o asemenea "viralitate" a subiectului e un bun indicator al succesului de care se bucura romanul lui Robert Louis Stevenson, o "carticica" de 150 de pagini, nu foarte teneborasa dar patrunsa de suficienti fiori gratie unei tehnici ireprosabile de insuflat teroare. Fara infloriturile victoriene si descrierile gotice pe care le-am gasit in tot atat de popularele Frankenstein si Dracula, romane creatoare de atmosfera terifianta, proto-SF-ul lui Stevenson utilizeaza ca arc de presiune psihologica caracterizarea personajului Hyde prin descrieri disparate facute de alte personaje, care par sa fie unanime in privinta unei anormalitati sau monstruozitati percepute visceral ca o stare de dezgust, repulsie si frica. Repetate indeajuns, aceste lucruri iti raman intiparite si reies la suprafata ca indicii de stare in momentul intrarii lui Jekyll in pielea lui Hyde. Dincolo de latura horror, povestea e un comentariu interesant cu privire la progresul stiintific fara discernamant sau moralitate si dubla personalitate explicata mai tarziu, pe indelete, de Freud.
In ce priveste progresul stiintific, subiectul "cazului", doctorul Jekyll, e unul din acei "mad scientists" bine intentionati dar sedusi de potentialul oferit de cunoasterea teoretica si de propriul orgoliu pentru a mai tine seama de bun simt si prevedere. La fel ca Dr. Frankenstein si mai tarziu Omul invizibil, acesta patrunde taine pentru care nu era inca pregatit si este pedepsit pentru indrazneala, desi "stiinta" in care se afunda Jekyll tine mai degraba de metafizic decat de fizica. Convins de existenta unei dualitati 'bine-rau' in sufletul sau (o fire respectabila inclinata spre sobrietate si intelepciune mascand o a doua fire, josnica, ce suspina dupa pasiune si desfrau) Jekyll descopera elixirul descatusarii totale, permitand astfel laturii sale rele sa preia controlul pentru scurt timp si sa-si faca de cap fara mustrari de constiinta. Exact cum ne va explica mai tarziu psihanaliza, poftele reprimate ani la randul prin autocontrol si educatie vor navali prin bresa proaspat creata si incet, incet, Dl Hyde il va consuma pe respectabilul Dr. Jekyll, autodistrugandu-se si pe el in consecinta.
O relatie de interdependenta parazitara incheiata, surprinzator, dintr-o eroare inerenta intregului experiment. Rezultatul e insa un succes: o fabula percutanta despre duplicitatea naturii umane.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?