Nigel Kennedy: "You are a fucking great audience"

Asta inteleg eu prin imbogatirea interioara de care vorbeam acum 2 zile. Sa te umpli cu experiente de felul celei traite aseara la Filarmonica “Banatul” din Timisoara, unde ‘capitanul’ Nigel Kennedy si ‘echipa’ sa de instrumentisti au oferit un concert cum rar vezi prin Timisoara, poate o data la cateva luni ca amploare si mult mai rar ca satisfactie. Am fost norocos sa capat o invitatie de la organizatori, in speta cei din spatele festivalului Plai, si astfel sa il descopar pe energicul si talentatul englez cu accentul lui mockney.

Despre concert n-am decat cuvinte de lauda. Sala Capitol are oricum o acustica buna iar instalatia de sunet si lumini montata special pentru concertul acesta n-a facut decat sa adauge o noua dimensiune experientei. Trebuie mentionat ca una din viorile lui Nigel este electrica lucru care lasa loc de experimente de sunet foarte interesante. Practic intr-una din piese vioara aia facea ca o chitara electrica amplificata si reverbuita pana in prag de ardere. Alte bucati mai soft, mai andante, ca sa folosesc terminologia muzicala, erau cantate la vioara clasica (cred ca o Stradivarius desi mai are si o Guarneri) pentru ca apoi sa preia din nou jucaria electrica pentru bucatile foarte rapide. 

Recitalul a inceput cu o mostra de Bach, ocazie pentru Nigel de a ne mangaia orgoliul national amintind respectul pe care i-l poarta lui George Enescu si multumindu-i pentru redescoperirea partitelor pentru vioara solo ale marelui compozitor german. Dupa momentul introductiv omul si-a introdus colegii de Quintet (Piotr Wylezol – pian, Adam Kowalewski – contrabas, Krzysztof Dziedzic – percutie si Tomasz Grzegorski – saxofon) oferind apoi un melanj de muzica clasica, jazz, cover-uri adaptate si compozitii proprii. Doua ore de muzica buna intr-o sala arhiplina (desi biletele nu au fost chiar pomana, avand pretul intr-o plaja de 100-220 lei).

Despre omul Nigel as putea spune ca e nu doar un performer senzational dar si un showman priceput. Comunica sincer si deschis cu publicul, nu are inhibitii, e degajat si plin de glume. De la schimburile de replici cu d-ra translator (a carei meserie a fost complicata de limbajul licentios al lui Nigel) la glume pe seama amicului de la pupitrul de sunet, prieten de peste 20 de ani, pe seama percutionistului Dziedzic, pe care muzica l-a salvat de puscarie (era bataus in copilarie, chipurile) sau pe seama scotienilor. Nu trebuie uitata nici pasiunea sa pentru echipa de fotbal Aston Villa, tricoul lor rosu completand personalitatea carismatica a violonistului.

Dincolo de toate micile codimente ale spectacolului ramane insa muzica iar cand Nigel Kennedy inchidea ochii si punea arcus peste vioara audienta era realmente vrajita. Aproape fiecare bucata mai energica sau mai armonioasa era salutata la incheiere cu ropote de aplauze. Finalul a numarat trei bis-uri si asta fara sa fie nevoie de insistente. Nigel a refuzat sa paraseasca sala vazand atatia oameni in picioare. O conexiune interesanta se formase, exact acel schimb de energii de care vorbesc toti artistii care interpreteaza in fata unor oameni reali. Greu te mai dai dus de-acolo, fie ca esti pe scena, fie ca esti in sala. L-as putea asculta pe omul asta nopti intregi.

Pentru The Nigel Kennedy Quintet urmeaza acum deplasari la Cluj(31.03) si Bucuresti(2.04). Pentru mine o revizitare a discurilor cu muzica clasica.

sursa photo