N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii (ne)fericit

N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit. De cele mai multe ori, o mana de prieteni, o familie, o iubita, sanatate sau un trai linistit e tot ce ai nevoie pentru a te considera un om fericit..

Insa chiar si mai putine iti trebuie pentru a fi nefericit. O clipa de neatentie, o decizie proasta, o terta intentie criminala, si totul s-a terminat.

Ne place sa credem ca suntem in control. Ca suntem stapani pe vietile noastre. Ca luam ca niste oameni mari decizii dupa decizii iar acestea ne influenteaza existenta intr-un raport bine intuit. Ca nu prea exista hazard, intamplare, doar cauza si efect (sau voia domnului) si ca daca dorim sau nu producerea unui efect nu trebuie decat sa lustruim cauza. Ne place aceasta iluzie. Ne face sa ne simtim puternici, superiori, protejati de propria noastra constiinta rationala. Mecanici siguri pe stiinta lor.

Pana intervine exteriorul, neprevazutul. Scenariul cel mai pesimist la care nu te astepti. Cel care te face sa chestionezi integritatea propriilor convingeri. Care-ti darama felul in care priveai lumea. Care iti deschide ochii la infinitatea conexiunilor pe care le ai cu semenii tai, cu mediul in care te invarti si cat de usor pot fi ele retezate, incurcate, zdruncinate de cele mai neavenite, brutale, perverse sau total imprevizibile acte.

N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii strivit sub cupola rasturnata a unei lumi abjecte pe care pana in ultima clipa n-ai sesizat-o. Una nu departe de cea in care te aflai insa cumva ascunsa tie din motive care tin de o anumita sensibilitate a perceptiei, de un simt al realitatii, chiar de experienta de viata acumulata. O lume pe care deliberat o ignorai, cu aroganta tipica celui care se simte la adapost, in bula lui de confort social exersat, individul in control, caruia nu i se poate intampla nimic, nici lui, nici celor dragi.

Dar cand cea mai crunta spaima devine brusc si inexplicabil o dureroasa realitate, cand demnitatea, gingasia, frumusetea si toate atributele unei asa zise vieti ‘potential-fericite’ sunt terfelite, cum te mai ridici din disperarea si senzatia de neputinta care pandesc sa te sufoce si sa mai pretinzi ca esti in control. Cand, aparent, el a putut fi atat de usor suprimat de un capriciu impersonal al universului si al minionilor sai, de un spasm al zloatei intunecate care pulseaza si ea in jur, ca rautatea umana, infometata si gata-gata sa inghita cioburile cele mai frumoase ale unei micro-lumi zdrobite-n fasa. O lume care, asemeni unui rasad de flori, s-ar fi putut usca de la sine ori ar fi putut rodi in mod miraculos.

Nu exista nici o garantie ca universul ti-a pregatit o existenta fericita. Nu exista nici un motiv rational sa crezi ca-ti vei controla viata asa cum vrei. Exista insa sansa. Exista speranta. Exista Noroc. Iar norocul nu ti-l faci cu mana ta, nu-l tii la purtator ca un talisman ci il descoperi retroactiv, ca existand atunci cand, privind in urma ta si punand in balanta fericirea si nefericirea, rezultatul e pozitiv sau tinde spre 0, semn ca entropia sau inclinatia universala a materiei spre degradare nu te-a inghitit intre timp. N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit. Ai nevoie de si mai putine ca sa fii, brusc, ne-fericit. Tot ce-ti trebuie e un dram de noroc...si constiinta faptului ca tot ce tii aproape trebuie pretuit, ocrotit… la infinit.

Cele mai misto subtitluri Futurama

Inca de la inceput Futurama a fost descris ca un fel de Simpsons plasat in viitor iar asta intrucat era creat de acelasi Matt Groening impreuna cu unul din scenaristi, David X. Cohen. Descrierea e destul de precisa intrucat e vorba tot de un serial animat pentru adulti, cu o familie disfunctionala in mijloc, care combina critica sociala cu fantezia absurda, adaugand ironie fina sau biciuieli ireverentioase dupa gust pentru a reinterpreta sau chiar eviscera o serie de clisee, prejudecati sau referinte culturale din societate. Pentru cine nu cunoaste Futurama, serialul prezinta aventurile lui Fry, un livrator de pizza care in timpul serviciului ramane captiv intr-o capsula criogenica pentru urmatorii o mie de ani. Trezit in anul 3001 pustiu se angajeaza la o firma de livrari inter-planetare facand practic acelasi servici fara perspective ca in trecut insa cu o echipa de oameni si extraterestri mai ciudati plus un robot betiv si cleptoman numit Bender.

Nu voi intra in alte amanunte privind serialul intrucat informatiile sunt la distanta unui click. Tot ce vreau sa adaug sunt cateva din subtitlurile care insoteau genericul fiecarui episod. Fara a se confunda cu titlul episodului, acestea functionau ca niste "glume interne" intre creatori si spectatori, indicand fie ceva din povestea zilei, modeland vreun slogan hipercomercial si foarte cunoscut sau pur si simplu comentand popularitatea seriei. Mai jos am selectat capturile cu cele mai misto subtitluri din Futurama. Ele dezvaluie cel mai bine nivelul de umor destept la care recurgeau scenaristii. Sper sa functioneze ca un indemn in a-l urmari.

Alone

From childhood's hour I have not been

As others were; I have not seen

As others saw; I could not bring

My passions from a common spring.

From the same source I have not taken

My sorrow; I could not awaken

My heart to joy at the same tone;

And all I loved, I loved alone.

Then- in my childhood, in the dawn

Of a most stormy life- was drawn

From every depth of good and ill

The mystery which binds me still:

From the torrent, or the fountain,

From the red cliff of the mountain,

From the sun that round me rolled

In its autumn tint of gold,

From the lightning in the sky

As it passed me flying by,

From the thunder and the storm,

And the cloud that took the form

(When the rest of Heaven was blue)

Of a demon in my view.

Edgar Allan Poe

Bibliotecă de blogger român

Are chinezu o provocare (careia si Sonia i-a dat curs) care m-a scos si pe mine din amorteala post-revelion si anume sa trec in revista lecturile din anul incheiat si eventual sa formulez un Top10 din ele. In alte conditii treaba asta ar fi fost una destul de greu de realizat, intrucat memoria de lunga durata nu mai retine acum decat lucruri banale sau inutile. Din fericire exista servicii online si tot felul de aplicatii care au ca scop decongestionarea neuronilor si eliberarea sinapselor de stresul impus de necesitatile sociale de a inregistra orice, de la junk cultural la pop-art si de la gafe politice la enunturi existentiale electrizante doar pentru a sustine o conversatie la bere.

Faptul ca m-am abonat din timp la niste retele cultural-sociale ca shelfari -si, mai recent, goodreads- imi ofera pe langa noiamul de sugestii si informatii interesante din zona literara preponderent internationala si un istoric concis asupra activitatii mele de cititor, cu conditia ca sa-mi iau rolul in serios si sa-mi inscriu lecturile in raftul personal spre gloria individuala si invidia prietenilor mei mai lenesi. Dincolo de aerul de fudulie intelectuala pe care fara indoiala ca il emana, acest tip de socializare internautica are o componenta foarte motivationala in ce ma priveste, si asta din cauza ca-mi ofera posibilitatea de a-mi fixa teluri si de a veghea la indeplinirea lor, lucru care-mi produce satisfactii asemanatoare celor din timpul facultatii. E trist ca am nevoie de asa stimulare dar asta e rezultatul accesibilitatii culturale.

Investigand deci catalogul online mentionat se pare ca in 2013 am citit 37 de romane si 11 nuvele grafice/comics, lucru pe care-l consider o mica reusita personala intrucat de 5 ani incoace de cand m-am reapucat de citit regulat am crescut ritmul de la un an la altul. N-as fi reusit asta fara o gasca de oameni cu preocupari identice, dispusi sa schimbe carti si impresii despre ele, si fara pastrarea unei evidente pe goodreads/shelfari, retele care insista sa le dai atentie, sa le primesti sfaturile si sa-ti compari gusturile si marimea rafturilor cu restul comunitatii. Nu ca ar conta in vreun fel sau altul la statutul social insa respectul de sine e oarecat influentat de asemenea reusite.

Din romanele citite nu mi-e greu sa alcatuiesc un Top10 pentru ca valoarea lor difera la fel cum si preferintele mele pentru un autor sau altul difera. Un lucru insa e sigur: n-am citit nici o carte proasta in 2013 intrucat imi pretuiesc prea tare timpul pentru a insista in ceva ce nu ma satisface si nici nu fac review-uri la comanda.

1. Orasul si stelele (Arthur C. Clarke). Diaspar, ultimul refugiu al umanitatii, oras automatizat si bastion al inertiei si stagnarii, un miliard de ani in viitor. Un fabulos roman de la unul din maestrii science-fiction, o fresca vibranta a unei societati captive de zeci de milenii in auto-suficienta si conservatorism, care readuce in prim plan soarta eroului providential capabil sa redea rasei umane spiritul si determinarea necesare pentru a-si regasi locul ei in univers.

2. Rant (Chuck Palahniuk). Cronica unei morti anuntate compusa din marturii, articole si interviuri care contureaza viata celui mai infam om de pe planeta, Buster ‘Rant’ Casey, responsabil pentru o epidemie de turbare care a decimat populatia. Un fel de ‘copilaria, educatia si faptele Antichristului’, in stilul caracteristic al lui Palahniuk adica satira, umor negru si scene grafice socante la care se adauga un peisaj distopic si nu in ultimul rand...calatorii in timp, Second best dupa Fight Club.

3. The Great Gatsby (F. Scott Fitzgerald). Portretul unei epoci imbibate in decadenta si exces, Epoca Jazzului, nebunaticii ani douazeci, privit prin ochii unui scriitor cinic prins in vartejul provocat de magneticul milionar Jay Gatsby, personificarea visului American auto-realizat dar si creuzetul celor mai nocive obsesii: bani, statut social si iubire romantic-idealista.

4. Sfarsitul copilariei (Arthur C. Clarke).

5. Postasul suna intotdeauna de doua ori (James M. Cain).

6. Omul demolat (Alfred Bester). Un ingenios roman detectivistic plasat in secolul 24 intr-o lume in care politistii telepati au eliminat teoretic orice fel de activitate criminala. Totusi, cineva risca sa comita o crima perfecta stiind ca in caz de esec il asteapta demolarea. Ce e asta? Ei bine, gasiti raspunsul in ultimele 5 pagini ale cartii.

7. On the road (Jack Kerouac).

8. Oceanul de la capatul aleii (Neil Gaiman)

9. Portocala mecanica (Anthony Burgess). Cartea care mai mult pune intrebari decat ofera raspunsuri. “Is it better for a man to have chosen evil than to have good imposed upon him?” Sau ultraviolenta justifica reeducarea prin tortura? Fascinanta carte responsabila si pentru unul din filmele capodopera ale lui Stanley Kubrick.

10. Frankenstein (Marry Shelley). Nu doar una din operele seminale ale genului SF dar si unul din cele mai bine scrise romane englezesti victoriene.

Tot in 2013 am revizitat doua din romanele favorite: Jocul lui Ender (Orson Scott Card), provocat fiind de lansarea ecranizarii sale (destul de reusita, cred) si Ubik by PKD, carte de care nu ma satur niciodata. Din zona nuvele grafice de exceptie am bifat intr-un final niste titluri “obligatorii”: The Dark Knight Returns (Frank Miller), Batman: Year One (Frank Miller), Batman: The Killing Joke (Alan Moore), Batman: Arkham Asylum (Grant Morisson) si Superman: Whatever Happened To The Man of Tomorrow (Alan Moore). La astea se pot adauga si seriile The Ultimates (Mark Millar) si Age of Ultron (Brian Michael Bendis) care se poate spune ca au furnizat cateva din ideile filmelor Avengers. Dar despre astea intr-un articol viitor, probabil...

Ce mai fura lumea din librarii?

Oare se poate trage o concluzie despre starea natiunii in functie de ce fura romanul din librarii? Pentru ca se poate observa o schimbare surprinzatoare in gusturile romanilor care au sterpelit literar in ultimii sase ani:

- cea mai furata carte in 2008: 'Traiesc, deci ma abtin', ceva manual de dieta binevenit pe timp de criza
- cea mai furata carte in 2009: 'Şi noi ce mai mâncăm?', idem.
- cea mai furata carte in 2010: biografia lui Catalin Botezatu(!??)
- cea mai furata carte in 2011: 'Mănâncă, roagă-te, iubeşte' de Elisabeth Gilbert
- cea mai furata carte in 2012: DEX-ul (!??)
- cea mai furata carte in 2013: (ironic) 'De ce e România altfel' de Lucian Boia.

Initial am crezut ca cele mai furate carti or fi ori cele mai vandute ori cele mai populare. Dar doua manuale de dieta nu pot fi atat de populare in anii crizei in schimb dezvaluie o preocupare interesanta pentru greutate si gastronomie cuplata cu strangerea curelii intelectuale prin reducerea bugetului de carte si recurgerea la descurcareli necinstite. In 2010 nu pricep ce s-a intamplat, probabil niste curiosi tineau sa afle tainele lui Bote dar n-ar fi dat bani pe fituica lui. Cartea lui Gilbert a fost fara indoiala si un bestseller asa ca era de asteaptat ca unii s-o mai fure.. dar DEX-ul? Ce s-a intamplat in 2012? S-au schimbat iar regulile de admitere si bacalaureat? Si cum naiba sa pleci cu ditamai DEX-ul ascuns sub geaca? Ultima nazbatie e asa cu rol auto-referential, cartea lui Boia aratandu-ne cu degetul (discutabil, ce-i drept) cat de lenesi, inapoiati si duplicitari suntem ca popor. E drept ca a fost si imens popularizata asa ca e foarte probabul ca unii, rasfoind-o, sa plece cu ea in mana din librarie.

Muzica noua de Craciun (3)

Nu ca muzica veche n-ar fi buna dar cand casa-mi rasuna de Hrusca si Paula Seling simt nevoia sa verific ce altceva mai e acolo in torentul muzical destinat sarbatorilor de iarna. Zilele astea asadar am pescuit niste piese noi, aparute de ceva vreme pe piata dar care s-au incapatanat sa ma ocoleasca pana azi.

Prima e de la Moonlight Breakfast, trupa romaneasca de care acum aud intaia oara insa care mi-au intrat imediat pe sub piele. Au un 'colind' de Craciun, Gingerbread, extrem de catchy, lansat, parca, anul trecut si care suna foarte occidental. O voce inconfundabila, un ritm molcom si aproape discret de nu-jazz, versuri melancolice care trimit la o buna-dispozitie familiara si pe care fara sa-ti dai seama incepi sa le fredonezi.

O piesa interesanta canta si The Mynabirds, o chestie care suna ca o dorinta pasnica de Craciun conjugal, cu putina odihna, putin mai multa sinceritate si fara vesti proaste.



A treia descoperire de sezon vine de la Over The Rhine, o trupa americana care canta de vreo 20 de ani si pe care simt ca-i voi cerceta mai indeaproape pentru ca-mi place soundul lor. All I Ever Got for Christmas is Blue e parca o replica mai melancolica la All I Want for Christmas is You, un blues pentru cei fortati de imprejurari sa faca sarbatorile fara persoana iubita. When you play my song, Play it slowly, Play it like I’m sad and lonely.

Oceanul de la capatul aleii (Neil Gaiman)

"Adults follow paths. Children explore."

Poti citi Oceanul de la capatul aleii intr-o dupa-amiaza. Intri in prima librarie mai acatari, preferabil dotata cu o cafenea/ceainarie, sustragi un volum de pe rafturi si pentru cateva ore inoti prin amintirile copilariei. Nici macar nu trebuie sa fie copilaria ta. Totul e in paginile lui Gaiman. Usor diferit, cu fantasticele sale metafore si sclipiri de imaginatie, dar atat de familiar in materie de dezghetare emotionala. Desi povestea are drept protagonist un copil ea nu pare destinata copiilor ci tocmai adultilor care poate au uitat cum era sa fii copil. Cum era sa lasi lumea exterioara sa te uimeasca si sa te sperie in acelasi timp, cum inventai povesti pentru fiecare lucru pe care nu-l intelegeai pe deplin, cum te refugiai in lumea cartilor si a jocurilor, cum cautai explicatii logice la adultii din jur, la oamenii mari, si cum vorbele lor iti pareau de multe ori criptice.

Cartea e in esenta o aventura a unui pusti de 7 ani confruntat cu lucruri dincolo de puterea lui de intelegere. Sinuciderea chiriasului care se mutase in camera lui in clipa cand parintii sai au inceput sa aibe probleme financiare ii deschide pustiului o fereastra catre o lume fantastica, dincolo de cortina realitatii, o lumea in care fapturi de cosmar speculeaza orice ocazie ivita pentru a se strecura intre noi. O asemenea creatura se intrupeaza chiar in familia pustiului, sub forma unei guvernante perfide numita Ursula Monkton, o “zdreanta” cu chip de femeie care-i seduce tatal si sora cu afabilitatea ei prefacuta. Ori poate asta e doar o metafora intunecata pentru a masca un lucru banal ca infidelitatea. Dorind sa scape insa de piaza rea copilul fuge si se ascunde la ferma prietenei lui de 11 ani, Lettie Hempstock, care pare sa fie mult prea familiarizata cu asemenea mistere ale creatiei. Acolo va descoperi secretul Oceanului de la capatul aleii si adevarata masura a prieteniei: capacitatea de sacrificiu.

“Eram un baiat de sapte ani. Picioarele imi erau zgariate si sangerau. Tocmai facusem pe mine. Iar faptura care plutea deasupra mea era uriasa si lacoma si voia sa ma duca in pod, iar cand avea sa se plictiseasca de mine urma sa-l faca pe tati sa ma ucida.

Faptul ca Lettie Hempstock ma tinea de mana imi dadea curaj. Dar Lettie era doar o fetita, chiar daca destul de mare, chiar daca avea unsprezece ani si chiar daca avea unsprezece ani de multa, multa vreme. Ursula Monkton era adult. Nu conta, in acel moment, ca era personificarea fiecarui monstru, fiecarui cosmar, fiecarei vrajitoare. Era adult, iar cand adultii se cearta cu copiii, castiga intotdeauna..” 

Oceanul... lui Neil Gaiman e o foarte patrunzatoare si plina de magie ocheada aruncata asupra copilariei, bogat ilustrata cu personaje simbol, situatii limita, mister, scene de dramatism, bucurie si tristete, conflicte adulti-copii realist evocate si intrebari (pre)mature despre identitate si maturizare puse cu vocea autentica a unui copil putin mai destept decat cei de varsta lui. Lectura ei a fost unul din cele mai bune lucruri pe care-l puteam face intr-o zi de concediu.

Orasul Energiei - a work in progress

Acum 2 saptamani, pe 12 noiembrie, se implineau 129 de ani de la momentul semnificativ cu care timisorenii se mandresc in fata oricarui turist care le trece pragul urbei: pornirea retelei de iluminat electric stradal, o premiera in Europa continentala de la 1884. Are mai putina importanta faptul ca Timisoara de atunci era mai europeana decat cea de acum, ca experimentul era o investitie anglo-austriaca intr-un oras administrat de habsburgi si ca românii erau doar niste spectatori intr-un oras al luminilor care inca nu intrase in Romania Mare. Lucrul care conteaza e ca acum putem invoca paternitatea acelor eforturi, ca niste mostenitori de drept ai calitatii de timisoreni.

Privita de la inaltimea tehnologica a secolului XXI ‘inventia’ de atunci poate cadea usor in derizoriu. Privita de la distanta istorica a doua secole, importanta inovatiei poate capata la fel de bine si dimensiuni hiperbolice. Ne putem imagina timisorenii de atunci aplaudand entuziasmati si chiuind la aprinderea celor 731 de lampi incandescente exact ca niste copii in fata unui imens brad de Craciun. La fel ni-i putem insa imagina ridicand din umeri la inca un episod al transformarii si modernizarii orasului lor si intrebandu-se daca e o “investitie oportuna” sa se treaca de la iluminatul cu gaz la cel electric, concediind un numar de muncitori. Ideea care mi se infiripa in minte e ca niciodata dimensiunea reala a transformarii nu e remarcata de cei contemporani ei la fel cum justa ei valoare nu se va contura decat dupa implinirea efectelor sale, pozitive sau negative.

Tot zilele astea s-a inceput reabilitatrea centrului istoric din oras, interventie mult intarziata si care a debutat cu o saptamana inainte de venirea iernii (oficial de luni trebuia sa ninga). Metamorfoza orasului continua astfel neabatuta de la o administratie la alta si de la o generatie la alta. De la nivelul strazii, omului obisnuit ii lipseste perspectiva necesara pentru a aprecia daca ce se intampla in jurul lui va avea efecte pozitive sau nu. Tot ce poate spera e ca undeva, in forul decizional, sunt niste oameni cu viziune si pricepere si nu doar niste figuri politice mai mult sau mai putin contestate.

Una din problemele care se vrea rezolvata cat mai rapid e repararea fatadelor afectate de timp si intemperii care strica aspectul zonei. Incetineala cu care se deruleaza lucrarile e trecuta la un loc cu indiferenta (sau impotenta) autoritatilor si a proprietarilor sub masca de vopsea a artistilor stradali, mesteri in graffiti cu dispensa de la primarie sa aduca un pic de viata in obrajii mohorati ai orasului (a fost cazul cazarmei din P-ta Marasti, a diferitelor ziduri si pasaje anoste pe care creativitatea le-a pus un machiaj temporar).

Se naste astfel intrebarea: de ce nu se poate integra arta stradala sau graffiti-ul intr-un plan coerent de transformare/infrumusetare a orasului? Sigur ca nu includ aici acte de vandalism sau de mazgalit fatade istorice cu lozinci isterice (lucruri pe care autoritatile le condamna in mod repetat la un loc cu graffiti-ul) ci ma gandeam la tablouri murale de tip Doina de la Plai in zone industriale dezafectate (apropo, ati vazut asta?) sau pe blocuri inca netermoizolate. Sau poate o asemenea initiativa e prea ambitioasa… sa inviti niste artisti sa-si foloseasca creativitatea in mod subversiv impotriva uratului care ne inunda orasul.

Poate lucrurile functioneaza mai bine cand se petrec discret, cum e cazul proiectului City of Energy derulat deja de peste 2 ani de Enel cu scopul declarat de a “contribui la imbunatatirea si transformarea vizuala urbana”. Lansat in Bucuresti cu un concurs de design sprijinit de nume cunoscute in peisajul graffiti si street art din Romania (Saddo, Aitch, Pisica Pătrată, Noper, Sinboy si Kitră), City of Energy s-a extins anul trecut in Constanta si Timisoara pentru a le aduce un plus de culoare.

Ultima lucrare din Timisoara a fost terminata mai ieri, fiind vorba de un post de transformare - cladire de utilitate publica absolut invizibila pana azi, aflata in parcarea de langa Tribunal, P-ta Tepes Voda - pe care artistul local Jones a zugravit-o in culori vii pentru a marca premiera europeana de acum 129 de ani, iluminatul electric general al strazilor (pe o arie de 10 km patrati). Desenele lui Jones redau cele mai cunoscute repere ale urbei surprinse in momentul acela de tranzitie dintre apusul soarelui si aprinderea felinarelor, cand “orasul este frenetic si jocul de lumini iti incanta ochii” (cuvintele artistului). Citind ce se scria in presa acum 129 de ani parca inteleg ce vrea sa zica:

„O lumină alb-gălbuie inundase instantaneu străzile din urbea de pe Bega şi colora clădirile elegant decorate cu arabescuri şi motive ale barocului târziu. Lumea rămăsese surprinsă de absenţa lampagiilor care, cu suliţa, aprindeau felinar după felinar. Dacă aveai răbdare suficientă, puteai vedea cum lumina se întindea în lungul străzilor, ca un val ce avea să spargă misterele nopţii” (cotidianul „Luminatorul”)

Daca aveam rabdare suficienta… iata fraza cheie pentru orice transformare de durata.

Dr Jekyll & Mr. Hyde: o relatie incununata de succes

Exista se pare nu mai putin de 123 de filme (lungi sau scurte), zeci de spectacole si adaptari radio inspirate din "Straniul caz al Doctorului Jekyll si al dublurii sale malefice, dl Hyde". Fara indoiala ca o asemenea "viralitate" a subiectului e un bun indicator al succesului de care se bucura romanul lui Robert Louis Stevenson, o "carticica" de 150 de pagini, nu foarte teneborasa dar patrunsa de suficienti fiori gratie unei tehnici ireprosabile de insuflat teroare. Fara infloriturile victoriene si descrierile gotice pe care le-am gasit in tot atat de popularele Frankenstein si Dracula, romane creatoare de atmosfera terifianta, proto-SF-ul lui Stevenson utilizeaza ca arc de presiune psihologica caracterizarea personajului Hyde prin descrieri disparate facute de alte personaje, care par sa fie unanime in privinta unei anormalitati sau monstruozitati percepute visceral ca o stare de dezgust, repulsie si frica. Repetate indeajuns, aceste lucruri iti raman intiparite si reies la suprafata ca indicii de stare in momentul intrarii lui Jekyll in pielea lui Hyde. Dincolo de latura horror, povestea e un comentariu interesant cu privire la progresul stiintific fara discernamant sau moralitate si dubla personalitate explicata mai tarziu, pe indelete, de Freud.

In ce priveste progresul stiintific, subiectul "cazului", doctorul Jekyll, e unul din acei "mad scientists" bine intentionati dar sedusi de potentialul oferit de cunoasterea teoretica si de propriul orgoliu pentru a mai tine seama de bun simt si prevedere. La fel ca Dr. Frankenstein si mai tarziu Omul invizibil, acesta patrunde taine pentru care nu era inca pregatit si este pedepsit pentru indrazneala, desi "stiinta" in care se afunda Jekyll tine mai degraba de metafizic decat de fizica. Convins de existenta unei dualitati 'bine-rau' in sufletul sau (o fire respectabila inclinata spre sobrietate si intelepciune mascand o a doua fire, josnica, ce suspina dupa pasiune si desfrau) Jekyll descopera elixirul descatusarii totale, permitand astfel laturii sale rele sa preia controlul pentru scurt timp si sa-si faca de cap fara mustrari de constiinta. Exact cum ne va explica mai tarziu psihanaliza, poftele reprimate ani la randul prin autocontrol si educatie vor navali prin bresa proaspat creata si incet, incet, Dl Hyde il va consuma pe respectabilul Dr. Jekyll, autodistrugandu-se si pe el in consecinta.

O relatie de interdependenta parazitara incheiata, surprinzator, dintr-o eroare inerenta intregului experiment. Rezultatul e insa un succes: o fabula percutanta despre duplicitatea naturii umane.

Mesterul Manole: Opera rock-simfonica la Filarmonica Banatul

Trecand azi pe langa Sala Capitol a Filarmonicii Banatul am facut ochii cat cepele la un baner imens care anunta treaba asta: Opera rock-simfonica Mesterul Manole compusa de Josef "Joji" Kappl, basistul trupei Phoenix in vremurile ei de glorie. Din presa aflu ca libretul este scris inca din 1973 de Victor Cârcu, textierul formatiei in acea vreme, si abia acum a putut fi realizat. Ne asteapta asadar un amestec de muzica rock si simfonica, in 3 acte, cu vreo 60 de instrumentisti, cu participarea unor solisti de la Opera si avandu-i ca invitati pe Mircea Baniciu si Ovidiu Lipan Tandarica. Spectacolul pe care nu cred ca ar trebui sa-l ratam se intampla in nici zece zile, pe 30 noiembrie! Evenimentul e parte integranta eforturilor depuse pentru Timisoara Capitala Culturala Europeana insa la nivel de comunicare asta nu se spune din directia potrivita. Pare ca e doar vointa unui singur haiduc de a oferi niste arme si munitie Timisoarei in batalia cu celelalte orase cu ambitii similare.