14 iunie 2010

Street Delivery Timisoara

Desi se intampla de 4 ani la Timisoara abia anul asta am reusit sa particip cum se cuvine la o editie de Street Delivery. A fost un festival fun, reconfortant, degajat, plin de voie buna, sufocat de canicula si racorit de limonade si icetea-urile de la cucu land, stropit cu apa de fantana intr-o bataie epica, rasfatat cu muzica buna si dans uimitor si dedicat amintirii lui Cosmin Lungu, coordonatorul primelor 3 editii de surprize si dichis cu care se umple anual strada cu Carturesti (adica Mercy).

Ce-a fost Street Delivery la Timisoara? Exact ce si-a propus: 3 zile de copilărie retrăită pe strada recuperată de sub ocupaţia maşinilor şi a gri-ului. O revenire la inocenţa, prospeţimea şi ingeniozitatea celui care se joacă, a celui care (se) întreabă, a celui curios, a celui care leagă prietenii cu uşurinţă, a celui care nu se ia prea în serios.

Eu mi-am facut simtita prezenta abia prin ziua 2 cand m-am infiintat in calitate de observator deloc tacut la campionatul de mima aflat deja in desfasurare sub supravegherea lui Boghi si Andra. Pret de vreo ora blogeri si neblogeri s-au intrecut in mimarea unor cuvinte cat mai uşchite de felul celor pentru care nici dex-ul nu ti-e complet lamuritor: sinergie, eclectic, contopist, erudit, erezie sau tevatura. La final m-am lipit si eu de-un cuvant ca sa-l mimez fiind recompensat cu diploma de onoare pentru excelentele abilitati de comunicare stradale prin scălămbăiere. Seara s-a incheiat pentru mine cu un superb concert de electro jazz atmosferic si poezie oferit de Vlaicu Golcea, Tavi Scurtu si Utu Pascu la instrumente si vocea unei d-re al carei nume nu l-am retinut dar Ioanei Iacob, care imbracata in mireasa, citea versuri din Cristian Popescu. Au mai urmat insa proiectii de scurte Timishort si diafilme.

Ziua 3 a debutat in forta din punctul meu de vedere, pentru ca la ora 18 m-am "nimerit" in Unirii intre niste tineri gata de stropeala cu apa. Am insfacat repede un pet gaurit de fetele de la Plai si ce a urmat trebuie vazut in poze: o alergatura haotica in cursul careia am reusit cu totii sa ne udam si chilotii de pe noi. Din pacate n-am stropit decat vreo 2 blogeri, pe Razvan si pe Ily, ceilalti pierzand prin neprezentare lupta copilareasca. Finalul bataliei a fost apoteotic: aranjati pe linii de lupta ca la razboi ne-am atacat de 3 ori golind apa in capul tuturor dar mai ales in cel al tipului cu bidonul de 3 litri! Ridicol de distractiv. Mai jos cateva poze imprumutate de la fotoreporter si evive.. pentru ca, deh, apar si io prin ele.


In urma unei rapide vizite acasa pentru schimbat echipamentul am revenit curat si uscat si pregatit de spectacolul de dans al lui Razvan Mazilu. Sub titlul "Când Cosmin zâmbeşte" s-a desfasurat o ora de dans-improvizatie in care Razvan, Judith State şi Vanda Ştefănescu, acompaniati de saxofonul lui Lucian Nagy au incurajat publicul sa se joace cu ei, sa-i puna sa danseze impreuna sau singuri, sa "mimeze" cuvinte dansand. Mi-a placut. Mult. Miscari fluide, energice sau delicate, unduiri seducatoare ori simple prabusiri copilaresti au compus un spectacol inceput cu un interviu dansat si incheiat cu o frumoasa traducere in gesturi a versurilor lui Armstrong, what a wonderful world.. chiar minunat, mai vreau. Un set intreg de poze facut de evive. F. misto.

5 comentarii:

Comentezi?