As fi vrut ca povestioara noastra sa fi avut un happy end. Sau sa fi crescut intr-un roman aventuros. Din pacate n-a depasit stadiul de short-story cu final neasteptat din care, acum, la fiecare revizuire, mai elimin cate-un paragraf. Nu, nu din considerente stilistice. Doar ca, la fiecare noua recitire, lucrurile capata parca o noua perspectiva. Un gest al meu, o vorba a ta, un moment mai deosebit, toate apar intr-o lumina noua. Dar daca de propria-mi bucata de poveste pot fi sigur ca-mi reflecta cu adevarat starea sau gandurile de atunci, asupra rolului tau ma pierd in speculatii. E pura fictiune. De asta textul sufera atatea adnotari iar la final am lasat loc si de-o anexa. Pe undeva exista speranta ca va veni o vreme cand povestea va putea fi completata si cu versiunea ta. Ii va oferi un plus de savoare si o aura de echidistanta. Va obtine plinatate. Si, poate asta o va salva de la disparitia pe care ciopartelile mele i-o pregatesc.
Tartarin din Tarascon...?
RăspundețiȘtergereapa, apa sau foc, foc?
RăspundețiȘtergereM-am speriat, credeam ca tragi cortina peste blog :)
RăspundețiȘtergereHmm, nu pot sa spun ca nu ma gandesc din ce in ce mai des la asta. E o perioada cam gri.
Ștergerecred ca ai nevoie de o muza ..
RăspundețiȘtergere“And when it rains on your parade, look up rather than down. Without the rain, there would be no rainbow”. – Jerry Chin
RăspundețiȘtergere