Ultima sufocare

Vezi tu, sufocarea e o chestiune de perspectiva. Teoretic, ne putem sufoca si unul si celalalt intre oricare doua respiratii. In fiecare moment al existentei noastre, din clipa in care expiram si pana in cea in care inspiram, ne aflam intr-o stare de virtuala sufocare. In aceste scurte rastimpuri avem suficient aer pentru cateva minute. Atat. Un minim garantat de unu, doua, trei-patru minute, depinzand de cat de fumatori sau astmatici suntem. Ce nu avem insa e promisiunea urmatoarei guri de aer. Ea sta in mainile celui care a inventat acest ingenios si regulat mecanism al rasuflarii. Ne bazam ca mesterul a stiut ce face si nu vom intampina niscai convulsii. Dar nu avem o certitudine. Poate ca, la un moment dat, a fost distras si el de-o aparitie cu chip angelic si-a uitat sa intinda cum trebuie un muschi, un nerv atunci cand ne-a plamadit. Cine stie, poate e doar un miracol faptul ca nu ne sufocam definitiv la fiecare 2 secunde, de vreme ce fiecare noua expiratie parca e un inceput firav de moarte. Deci nu-mi spune mie ca, daca vin 2 centimetri mai incoace, te sufoc... cand, practic, ne putem sfarsi in orice clipa.