15 mai 2011

Ce frumos e cand te scoli dimineata


cu o mangaiere de soare pe fata. Cred ca sunt singurul om care s-a bucurat sa prinda rasaritul intr-o dimineata de duminica cand cei mai multi fie profita de un somn strasnic pana in miezul zilei, fie se ascund pe dupa gardurile vii in revenirea dinspre pub. Pe mine m-a trezit insa batranul soare cu blandetea unui bunic, cautandu-mi ochii obositi ce profitau de ultimele clipe de motaiala pe o canapea infinit mai moale decat 'patul meu de-acasa' si deschizandu-i cu caldura. Pentru cateva momente, cele care populeaza granita dintre vis si trezie, mi-am zis ca sunt la mare, undeva pe-o plaja iar gardurile, copacii, masinile, cladirile pur si simplu nu mai exista. In fata era doar marea.

Un comentariu:

  1. ce dor mi-e de un răsărit la mare...sa miroasă a cafea și să nu mai știu de nimic...decât marea nesfârșită...

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?