07 mai 2008

P.S. Te Iubesc

Ne-am intalnit pe un drum de tara pe campurile inverzite ce acopereau zona mea natala. Erai in vizita si te-ai ratacit iar eu m-am oferit sa te indrum. M-ai insotit inspre oras si mi-ai impuiat capul cu tot felul de lucruri despre care eu habar nu aveam. Dar te ascultam fascinat caci stiam deja ca tu esti Aceea. Iar cand ne-am sarutat prima oara timpul a stat in loc iar lumea s-a sfarsit. Lumea mea de pana atunci a murit in acel sarut din care apoi a izvorat viata noastra. Pana sa realizez asta eram deja casatoriti, aveam un apartament mic intr-un oras mare, job-uri solicitante, credite, nervi si stres. Dar tu inca asteptai sa inceapa viata noastra. Eu vroiam un copil, tu nu erai pregatita sa-l cresti intr-o garsoniera, eu vroiam sa ne mutam iar tu spuneai ca nu avem destui bani, eu eram dispus sa-mi iau inca o slujba, dar tu nu reuseai sa pastrezi nici una. Pana sa realizezi ca de fapt asa e viata, si nu exista un preambul care sa te pregateasca pentru ea, eu am murit. Tumoare pe creier. Se mai intampla, ce sa faci? O data cu mine insa s-a terminat si viata ta. Ai cazut in depresie, te-ai inchis in casa, ai inceput sa te invinuiesti pentru cele spuse sau nespuse. Erai intr-o stare jalnica si nimic nu te scotea din asta. Pana cand, de ziua ta, ai primit un tort. Era de la mine. Si un mesaj in care te rugam sa intri intr-un joc pe care-l pregatisem intrucat nu eram gata inca sa-mi iau ramas bun. Era vorba de o serie de scrisori pe care urma sa le primesti la anumite date si in anumite locuri si care cuprindeau instructiuni care sa te poarte catre multimea de amintiri pe care le-am impartasit. Asa ne luam adio, retraind cele mai frumoase momente ale noastre, pretuindu-le dar, in acelasi timp, dandu-le la o parte pentru a ne putea continua drumul, tu in viata, iar eu in ce-o fi dupa ea. P.S. I'll love you till the end.

E doar un mic rezumat al filmului pe care l-am vazut asta seara. Nu inseamna nimic pentru voi, dar eu am realizat ca uneori viata e prea scurta pentru a o irosi cu ganduri meschine, frustrari inutile sau tot felul de regrete si oftate. Just live ... in puii mei!
P.S: filmul mi-a confirmat ce banuiam de mult, anume ca femeile habar n-au ce vor; asa ca al naibii sa fiu daca mai intreb pe vreuna ce vrea ea. Nu inseamna ca nu ma intereseaza, ci ca daca vrea ceva, sa faca bine sa spuna. :D

3 comentarii:

  1. amuzanta concluzie. sper sa dea rezultate (bune!) :)
    revenind la film, si mie mi-a placut, desi nu am vrut sa il vad initial pentru ca nu imi place actrita deloc...dar m-a surprins intr-un mod placut (P.S., nu ea neaparat)
    un film frumos!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragut film. Mai bine nu ziceai concluziile, acum iti va fi greu :P

    RăspundețiȘtergere
  3. De acord cu tine in legatura cu concluzia, bine zis!

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?