30 mai 2012

11 povesti in 11 minute la 11even #timisoara 2012

Aseara a fost 11even Timisoara, un eveniment de tip motivational-inspirational destul de relaxat care s-a desfasurat in atmosfera lipsita de formalism a LifePub-ului. N-am stat sa numar dar apreciez vizual undeva la vreo 100 de oameni cu tot cu cei 11 speakeri invitati sa ne povesteasca in cateva minute de ce vietile lor sunt interesante sau ne pot inspira. Asa cum banuiam, nu toate vietile lor au fost interesante sau capabile sa inspire ceva mai mult decat obisnuitele "lupta, rezista, nu te da batut, indrazneste sa schimbi ceva" dar cativa dintre musafiri au reusit cumva sa se descrie intr-un mod placut si interesant ori sa inspire niste reflectii noi in mintea auditoriului. Ori asa mi s-a parut.

Peter Barta de la Fundatia Post-Privatizare e un om care a invins cancerul. Asta e cel putin o lupta care odata castigata te transforma complet. Mi-a placut increderea pe care o are in sine, ceva de genul “nimic nu ma mai poate invinge” omul fiind gata sa-si asume riscuri stiind ca totul depinde numai de el. A lucrat si la Consiliul Europei si la Smurd, a cochetat si cu antreprenoriatul, castigand sau falimentand, dar nimic nu l-a demoralizat. Un bun exemplu, zic. Samuel Becket are o vorba: “Ever tried. Ever failed. No matter. Try Again. Fail again. Fail better.”

Bogdan Vaida de la castigatimp.ro a vorbit despre sine la persoana a 3-a, ca despre un amic extraordinar care a reusit sa-si faca tot ce si-a propus. Cele noua cuvinte care i-au schimbat viata au fost Trateaza-ti fiecare problema ca pe un hobby. Nu zic ca e rau s-o faci dar cum tratezi cancerul?

Daniela Tuleu de la TVR a organizat Documfest, printre altele, si ne-a vorbit despre succesuri, esecuri si cum treci peste ele. A avut emotii iar eu nu mai tin minte cum... dar ideea era ca exista viata si dupa ‘infarcturi profesionale’.

Cel mai gustat speaker al serii (pana la Chester Williams) a fost Lucian Valeriu, om liber care a vorbit liber pentru ca dupa spusele sale “a trait si a vazut multe la viata lui”. Discursul lui a mers pe ideea de incertitudine... si asumarea ei. Cea mai apreciata anecdota a sa a fost din lumea presei cand, boboc fiind, s-a lovit de cruda realitate: "În inocenţa mea, vroiam să scriu pe cultură. Şeful meu mi-a spus : bă, ăsta-i hobby!" Tot din experienta de jurnalist ne-a marturisit ca a descoperit ca-i place sa scrie in perfuzii (facute cadou de o echipa de traficanti de masini furate) dar ca ghipsul nu e o scuza pentru a nu face munca de documentare. Halucinant si amuzant deodata.

Maria Radu e o doamna manager de la DHL Express care si-a pus in balanta viata personala si cariera de business. Amandoua atarnau ingreunate cu o doza mare de neprevazut dar pe mine ce m-a intrigat a fost accederea ei nesperata la inceputul carierei intr-o multinationala fara sa stie vreo limba straina... Ma intreb ce lectie pot tinerii studenti sa ia de-aici cand sunt 500 pentru un post de assistant manager?

Pe Calin Iepure l-am cunoscut cand modera PRbeta 2.0. Omul e slefuit in bancile Toastmasters deci se descurca binisor cu speakuitul in public. Reuseste sa spuna chestii foarte adevarate in fraze foarte simple, vorba cuiva. Indemnul sau “Indrazneste” suna aproape ca o chemare la lupta iar dupa prezentare chiar as fi indraznit sa merg la baie in timpul altui discurs. Am fost inspirat sa astept pauza caci m-am intalnit cu Calin si-am reusit sa ne cunoastem mai bine in ‘camera barbatilor’. Eu l-am felicitat pentru energie iar el mi-a spus ca s-a temperat la jumatate din capacitati.

Alina Burgoci e o dna care a vizitat Nepalul petrecand cam o luna intr-o manastire buddhista in compania unui maestru iluminat. De la ea am retinut ca “budhismul nu e o religie ci un mod de viata” si ca tara aia e cam ca Romania la infrastructura doar cu oameni mai zen. Oare practica couchsurfing-ul?

Valentin Avramoni e tot un tip de calator prin lume care ne-a demonstrat beneficiile programului de work&travel in studentie. Omul a fost in State, Noua Zeelenda si in cateva tari exotice (inclusiv Vietnam) iar ceea ce pot eu concluziona e ca mi-am ratat studentia cu cativa ani...

Catalin Vasii a ascuns sub titlul “Cele 95 de teze ale lui Courage the Cowardly Dog” o prelegere despre curaj. Initial argumentatia lui a parut confuza, pornind de la Hamlet, trecand prin iconografia crestina, arte vizuale, jocul de go si Borges, dar ca un matematician ce este a scos-o la final concluzionand ca prima forma de curaj e aceea de a-ti pune intrebari, de a contesta.

Cel mai asteptat speaker a fost fara indoiala antrenorul echipei de rugby RCM Timisoara, Chester Williams, omul a carui poveste de viata ar parea imposibila daca el n-ar fi marturia propriei sale existente. Nascut in Africa de Sud, copilarind in vremea apartheidului, Chester se indreapta spre rugby pentru a scapa de saracie ajungand astfel erou national. In 1995 a castigat Cupa Mondiala, l-a cunoscut pe Nelson Mandela iar azi e o inspiratie pentru sportivii antrenati de el. Discursul sau e disponibil pe tion in intregime. Chestie inedita, tot el ne-a oferit o traducere a cuvantului african ubuntu.

Cristian Onetiu, om de afaceri timisorean cotat in Forbes500 Romania a discutat despre “Bucuria ca alegere.” Potrivit lui drumul incepe cu o singura mare decizie si apoi continua cu toate acele mici alegeri pe care le faci ca sa te mentii pe el. Inspirat din filmul The Bucket List Onetiu ne-a reamintit ca nu conteaza doar ca “tu sa gasesti bucurie in viata ta ci si ca viata ta sa fi produs bucurii altora.”

Oana Barbu a incheiat speechurile cu o fabula interesanta despre propria sa familie. Cheia era evidenta abia la final: “inspiratia nu vine din tine ci din ceilalti" via relatii familiale, sociale, networking sau ce vreti voi. Eu as adauga ca vine SI din ceilalti nu doar din tine caci altfel ce ne facem cu marii scriitori care in a lor mizantropie se inchideau cu lunile in case nascocind capodoperele literare ce le studiem acum.

Evenimentul 11even a mai cuprins si o portie de art and start-up, cu Giorgiana Epure si-al ei proiect, GioStudio, care nu se vrea doar inca un hand-made facut cu daruire ci cauta sa impuna un brand extins si la altceva decat bijuterii, plus fetele de la buticul Tourmaline, Denisa si Ioana, care picteaza in culori tot ce-ti poate trece prin cap.

O expozitie foto a lui Alecu Grigore a ocazionat unul din cele mai placute speech-uri de aseara insa, din nefericire, vorbitorul fiind un prieten de-al artistului, nu i-am retinut numele. Asociatia Little People (un ong cu implicare in ingrijirea copiilor bolnavi de cancer) si-a prezentat putin activitatea, timi-clujeanca Raluca Moisi a dat din casa, cum s-ar spune, facandu-ne partasi la profunda schimbare din viata ei de acum 2-3 ani cand nimeni nu auzise inca de @ralucamoisi iar seara s-a sfarsit cu o promisa degustare de vin alb... cam nesatisfacator, ca sa fiu bland. Dar, lucru imbucurator, a existat o tombola iar marele premiu - 7zile in Tenerife - nu l-am castigat eu (probabil as fi fost mituit sau linsat la masa) ci deea. Bravo ei.

That’s it for now. Ne, probabil, auzim la urmatorul 11even daca Cristina si Oana mai au chef sa-l cocoloseasca ca sa iasa cum trebuie.

Ps-uri (VI)



În fine, să-ţi spun şi motivul pentru care nu se mai scriu scrisori de dragoste ca altă dată. Nu e pentru că ne-am fi pierdut romantismul sau pentru că ne-am adaptat tehnologic la o viteză de comunicare superioară măsurabilă în megabiţi de gunoi şi spam. Nu. Iar vocabularul e chiar mai sofisticat şi gata să fie utilizat la justa lui valoare. Principalul motiv e că o asemenea ţidulă e solicitantă şi cere o anume dispoziţie spre răgaz melancolic iar mulţi am devenit tare zgârciţi cu timpul nostru. Un alt motiv ar fi că sunt mult prea personale iar noi suntem destul de pragmatici, uneori chiar cruzi, cu sentimentele noastre. Alteori suntem pur şi simplu laşi. Iţi vine mai simplu să te confesezi unui necunoscut sau să strigi în eter, absolut nepăsător faţă de cine te aude, atâta vreme cât nu e îndreptăţit să te judece. Autoconservare emoţională. De aceea o seamă de oameni care, având aplecare nativă catre scris dulcegării şi patetisme, nu diferă prea mult de înaintaşii lor cu gulere parfumate şi camaşi brodate, au zeci de ciorne netrimise în inbox sau publică misive “anonime” în văzul lumii aşteptând să vadă cine le va pricepe aluziile... Într-o vreme în care onoarea a devenit o idee arhaică e cam ridicol cât de puţina ruşine putem suporta... Şi totuşi, unii încă mai păstrăm lacăte la cutiile poştale.


28 mai 2012

Sufletul Timisoarei

Iulian, blogger timisorean, a filmat un scurt despre orasul nostru pe care l-a inscris in competitia Siemens Orasul 2020. Il puteti vedea mai jos. Mie imi place.



Vezi mai multe din Concurs pe 220.ro

Un clip ceva mai profesionist dar si mai impersonal au facut cei de la Schneider Productions.



Vezi mai multe din Concurs pe 220.ro

26 mai 2012

Phenian: o vizita in Coreea de Nord



Prin 2001 desenatorul canadian Guy Delisle a facu o vizita in Coreea de Nord pentru a supraveghea departamentul de animatie care lucra la un show animat. A fost astfel unul dintre primii occidentali care sa viziteze capitala celui mai inchis regim totalitar, petrecand 2 luni in Pyongyang (sau Phenian) si avand una din rarele sanse de a studia cultura si vietile cetatenilor nord-coreeni. Cand s-a intors a pus totul intr-un roman grafic de aproape 200 de pagini care mi s-a dovedit a fi unul dintre cele mai bune, inteligente, spirituale, comic-uri citite pana acum.

Descrierile sale sunt nu doar foarte accesibile si informative insa au doza aia de umor si ironie care pusa in contextul zonei in care s-a aflat timp de 2 luni iti lasa un gust amar. Guy era in permanenta monitorizat de un ghid si un translator, dormea intr-un hotel pustiu, manca prin rotatie in singurele 3 restaurante pentru straini iar cand nu lucra la animatie impaturea avioane de hartie pe are le zbura de la etajul 15. Observatiile sale sunt nu doar istorice sau filosofice ci imbraca uneori forma unor anecdote sau reies in urma unor provocari la care spiritul sau liber de occidental il indeamna.

Printre momentele memorabile ale vizitei sale sunt turele obligatorii prin locurile esentiale cu ar fi statuia Iubitului Conducator sau muzeele Iubitului Conducator, dar si escapadele sale pietonale in care incearca sa scape de escorta si sa intalneasca localnici (lucru profund interzis). In cursul unei calatorii pe autostrada intalneste efectiv oameni maturand soseaua “voluntar”. Alteori opresc pe banda 1 si nici o masina nu trece vreme de 5 minute. Practic tot timpul cineva are ceva de facut, fie ca vrea fie ca nu vrea. Iluminatul functioneaza doar cateva ore noaptea in anumite locuri. Orasul e atat de curat incat pare aseptic. Nu vezi vagabonti, cersetori sau handicapati lucru care oarecum naste intrebari privind solutia gasita. Nu vezi nici macar batrani care sa sporovaiasca la usa scarii. O natiune de pustnici.

Dintre regulile bizare ar fi aceea ca strainii n-au voie cu taxiul decat insotiti de ghid iar nord coreenii n-au voie cu taxiul dupa ora 22 decat daca insotesc un strain... Practic nu exista nici o forma de divertisment, exceptand poate mitingurile si cantecele patriotice. Nu exista cafenele, cinema-urile sunt rare si ruleaza filme de propaganda iar barurile triste. Asa ca in timpul sau liber Guy devoreaza singura carte luata cu sine, 1984-le lui Orwell, pe care intr-un gest nebunesc o imprumuta si ghidului sau. Reactia acestuia dupa cateva zile e priceless: ”nu prea-mi place SF-ul”.

Inutil sa mai spun ca daca cineva si-o doreste si n-o poate gasi singur... exista mail. Pyongyang e prima dintr-o trilogie alaturi de Shenzhen - A Travelogue from China si Burma Chronicles.








25 mai 2012

Cum am dat de 3 ori TESZT-ul gresit

In ciuda comunicarii exemplare si a informarilor de care am beneficiat din partea organizatorilor TESZT, trebuie sa recunosc ofticat ca pana acum am facut cele mai nepotrivite alegeri in privinta spectacolelor. O parte de vina o poarta si programul meu de timp liber alocat acestor manifestari culturale care, ca niciodata, s-au inghesuit intr-o perioada relativ scurta sa ne provoace intelectele. In fine, pana la ora asta am vazut “doar” 3 piese de teatru (in 2 zile) si inca sper ca mai e loc de ceva mai gustos in restul programului. Mai ales ca vorbesc cu oameni care au fost la alte spectacole si s-au declarat profund satisfacuti. Dar asa-i in festivaluri, ca la loz in plic.

Prima piesa pe care am vazut-o in cadrul TESZT a fost Ingmar Bergman: Fanny si Alexander, inspirata din filmul lui Ingmar Bergman cu acelasi nume. Practic, piesa trata intr-un mod nitel mai schematic si cam repezit povestea cvasi-autobiografica a regizorului suedez. Va zic sincer ca n-am reusit de nici un fel sa ma conectez cu ce se intampla pe scena. Nu pentru ca piesa ar fi de o valoare discutabila insa am constatat ca, intr-adevar, bariera de limba e un impediment serios in calea satisfactiei mele. E al naibii de greu sa te concentrezi la subtitrarea “din tavan” si sa mai si arunci un ochi la actorii de pe scena. In special in cazul unei piese atat de fragmentate, imprastiata in 2-3 planuri temporale, cu sarituri bruste de la unul la celalalt.

Mi-am rezervat a doua zi vreo 4 ore ca sa vad in liniste filmul lui Bergman si sa pricep si eu ceva din poveste. Pentru ca adaptarea teatrala a lui Gyarmati Kata condenseaza in 1h45 o perioada din viata coloratei familii Ekhdal pe care filmul o dezvaluie in peste 3 ore (versiunea scurta pt cinema, ca cea TV e de peste 5 ore). Am rezonat mult mai usor cu stilul lui Bergman caci maestrul isi ia timp suficient sa aseze scena si dispune de mijloace estetice si actoricesti superioare data fiind metoda folosita (cinematografie, montaj dramatic, actori metoda). In consecinta prima ora in care sunt efectiv stabilite jocurile de salon si prezentate personajele care le fac imi pare absolut necesara. In piesa de teatru am avut doar o succesiune frenetica de bucati simpatice sau grotesti pe care trebuia sa ti le ordonezi cumva in propriul creier in acelasi timp in care asimilai textul.

Ceea ce frapeaza de la inceput e inlocuirea celor doi copii, Fanny si Alexander, cu actori adulti. Nu e ceva nemaivazut intrucat e cam greu sa dai in teatru peste copii care sa duca o piesa de 2 ore. Am speculat ca totul e sub forma unei recurs la memorie din partea lui Alexander asa incat Alexander cel matur retraieste copilaria vioaie, moartea tatalui sau, Oscar (director de teatru), si recasatorirea mamei sale, Emilie, cu un episcop dur si auster. Esti oarecum fortat sa iti pui si tu imaginatia la lucru insa nu pot sa zic ca mi-a placut s-o fac. Alte ‘derapaje creative’ sunt inclinatia lui Alexander inspre aruncat vorbe obscene de parca ar suferi de Tourette si “infrumusetarea” Majei, menajera pe care unchiul Carl(?) o tot inghesuia prin colturi. In film fata era schioapa dar si ceva mai vioaie. Mi-au placut in schimb momentele muzicale si vocea de inger a Emiliei (Szilágyi Ágota).

Bottom line, nu m-a satisfacut piesa cine stie ce. Mi s-a parut confuza si utila doar ca exercitiu actoricesc (dar oricum arta prin definitie e lipsita de utilitate practica) intrucat cei care au vazut deja filmul vor ridica din umeri iar ceilalti vor crede ca au inteles dar nicidecum ce a intentionat Bergman sa zica. Celor din urma le-as recomanda filmul pentru a descoperi mai bine ce a insemnat mizeria indurata de Alexander in casa episcopului sau cat de mistica e scena din casa rabinului, unde fratii Aron si Ismael - unul fiind un papusar ce se joaca de-ai D-zeu iar celalalt o silueta androgina ispititoare tinuta sub lacat - par a pune in discutie binele si raul din Alexander.


A doua piesa vazuta a fost un teatru dans purtand numele de Triptichon. Nu stiu la ce ma asteptam dar nu la ce-am vazut. S-a incercat un experiment de fuziune intre dansul traditional maghiar si unduielile contemporane (usoare influente de breakdance). Practic un barbat danseaza pe muzica a trei instrumente, vioara, fluier si tambal, dupa o relatie ce mi-e mi-a sugerat un duel papusar-papusa. Era in acelasi timp o lupta pentru control sau una pentru eliberare. Conceptul n-a fost rau si prima bucata m-a prins, pesemne din cauza viorii (care reafirm ca e cel mai dulce instrument muzical) insa dansurile prea aduceau a miscari de om beat proaspat trezit. Se poate sa fi fost chiar asta intentia... dorind a se sugera o betie a simturilor, o narcoza muzicala sau o trezire la viata cu ajutorul muzicii, habar n-am. Oricum, deja de la a doua bucata, cativa spectatori au sters-o, ceea ce probabil faceam si eu daca eram mai tupeist. Respectabil efortul dar nu intra in meniul meu.

A treia piesa am vazut-o chiar aseara si cred ca sunt in asentimentul celor mai multi spectatori cand zic ca asemenea ‘masturbari’ intelectual-culturale sunt un pic cam riscante. N-am nicio problema cu nevoia regizorilor de a se elibera creativ sperand ca sunt constienti ca un public de teatru - chiar si in Timisoara - e ceva mai conservator decat unul de film. Toata stima pentru talentatii actori ai piesei Heiner Muller: Quartet (in special pentru Eder Eniko si intensitatea ochilor cu care ne-a fixat) dar ceea ce a iesit a fost aproape de un fiasco. Un cvartet sado-masochist de scene bizare, vulgare si dezbracate de orice podoaba estetica parca chitite pe scos spectatorul din zona de confort insa fara suportul ala emotional care chiar sa justifice deplasarea.

Exista o fractura vizibila intre textul inteligent incondeiat (piesa e o adaptare moderna a romanului Legaturi Primejdioase de catre Heiner Muller, discipol al lui Bertolt Brecht), pe care l-as citi cu placere, si ceea ce se intampla efectiv pe scena. Valmont si Madame Merteuil sunt alt tip de manipulatori, mult mai cerebrali, mai narcisisti si mai sadici decat acum o vreme. Schimba intre ei dinti, umori si chiar se muta unul in trupul altuia, incat la un moment dat te intrebi daca nu sunt una si aceeasi fiinta, o aberatie a modernitatii. In acelasi timp insa actiunile lor nu par sa aibe vreo legatura cu altceva decat nevoia de a solicita visceral privitorul. Ma intreb ce-au simtit cei doi actori in alea 10-15 secunde cand s-au stins luminile si nimeni nu aplauda. Eram socati, confuzi, ofensati, suparati?

Cam asta e cronica mea de blogger la TESZT. Daca gresesc sau nu, ramane sa vad dupa opiniile altora... In ce ma priveste inca astept spectacolul care sa ma bucure asa cum au facut-o vizitele la teatru de pana acum. Oare sa fie ala Switch?

23 mai 2012

Sfaturi pentru freelanceri de la un scriitor genial

Cateva indrumari pentru liber-profesionistii nostri care butoneaza zi lumina:

- fa-ti munca bine
- fii o persoana rezonabila si
- livreaza la timp.

Recunoscutul scriitor Neil Gaiman le puncteaza intr-un discurs de absolvire adresat studentilor la Facultatea de Arte din Philadelphia, mentionand ca nu e nici macar nevoie sa le urmezi pe toate 3. Doua ajung. Oamenii iti pot ierta faptul ca esti un nesuferit daca faci o munca extraordinara si livrezi la timp. La fel, iti pot trece cu vederea intarzierile daca esti o persoana amabila si faci o treaba foarte buna. Tot astfel, nu-ti vor cere sa fii la fel de bun ca ceilalti daca livrezi la timp si esti un om cu care se inteleg usor.

E doar un crampei din cele 20 de minute de incurajare pe care Neil le transmite tinerilor viitori artisti iesiti de pe bancile universitatii sub indrumarea "make good art!". Puternic si inspirational, plin de detalii neasteptate din propria cariera (omul n-a urmarit practic o cariera ci doar o lista de dorinte adolescentine ca: scrie un roman, scrie o carte pentru copii, scrie un comic book, regizeaza un episod din Dr. Who etc) discursul m-a lasat cu impresia ca tot ce ai nevoie in viata ca sa atingi un oarecare succes e perseverenta.



Doua sfaturi mi-au placut in mod deosebit (si mi le amintesc):
Make mistakes, glorious and fantastic ones. It means that you’re out there doing and trying things.

Learn to accept failure. Know that things will go wrong. Then, when things go right, you’ll probably feel like a fraud. It’s normal.

A primit vreodata cineva in scoala un discurs realmente inspirational? Care sa te faca sa treci de confuzia absolvirii si sa privesti in viitor cu incredere?

Apropo, discursuri si povesti de viata se tin si in Timisoara la conferinta 11even din 29 mai. Avem speakeri interesanti (antreprenori, antrenori de rugby, profesori) si timp suficient sa-i ascultam. Inca mai sunt bilete cu 50 de lei cu precizarea ca daca sunteti studenti cu carnetul vizat sau pur si simplu mentionati numele meu la intrare primiti si tratament VIP! Afterparty si sansa sa-i prindeti pe vorbitori la o sueta intima.

22 mai 2012

PS-uri (5)

În toată perioada asta de adult ce încearcă să devină matur am numărat exact 211 zile de efuziune sentimentală. Asta înseamnă 5064 de ore de fericire si linişte. Presupunând că aproximativ 20% din timp primeşti şi oferi afecţiune îmi rezultă 1012 ore de caldură sufletească din care cam jumătate a fost receptată. 506 ore de răsfăţuri intime. Ei bine, cineva ar putea trage concluzia că aşa zisa mea seriozitate e de fapt un văl care-mi ascunde scorul vieţii. N-ar fi tocmai departe de adevăr... dar la fel de bine s-ar putea zice că cifra e viciată chiar de aparenta mea gravitate. Ce pot să spun. Când nu avem ce ne trebuie ca să devenim matematicieni ajungem să ne apucăm de traduceri. Şi uneori să ne pierdem printre ele. În fine, mulţumesc pentru orele acordate. Le voi preţui.

*acest mesaj a fost publicat intr-o sticla de Heineken pe data de 16 martie ‘12 dar s-a intors nedesfacut.


It's the disease of the age
It's the disease that we crave
Alone at the end of the rave
We catch the last bus home


21 mai 2012

Belgrad in 12 ore

Se poate cunoaste o capitala europeana pe repede inainte? Putin probabil. Dar se poate fixa o impresie generala pe care apoi sa cauti s-o definesti mai precis cu urmatoarele vizite. Ziua de sambata am petrecut-o aproape in intregime pe teritoriul Serbiei intr-o vizita fulger - sau evadare cu scop turistic - spre cea mai apropiata (si, din pacate, ignorata) capitala europeana, Belgrad. Am fost incartiruit alaturi de alti bloggeri timisoreni (Ovi, CoriAndreea, Cristina, Anca, Dragos, Raluca si jurnalista Roxi D.) intr-un grup compact de turisti banateni si transportati in 2 autocare de agentia Ultramarin (multe multumiri!!) pana pe malul Dunarii unde se afla Orasul Alb al vecinilor nostri sirbi.

Sunt vreo 150 de km pana acolo pe care-i strabati relativ usor in 3 ore cu tot cu statul in vama Moravita la verificat poze din buletin. Odata granita trecuta nu exista vreo diferenta de peisaj sesizabila care sa te convinga ca ai iesit din tara. Exceptie fac, desigur, cuvintele imposibile scrise in alfabetul chirilic. Acelelasi sate banatene, acelasi contrast violent intre case noi si bordeie daramate, aceleasi reclame scorojite sau aruncate pe te miri unde. Am avut norocul sa fim insa recompensati cu o vreme buna si insorita ceea ce a jucat un rol important in crearea unei atmosfere generale de gasca plecata la plimbare in weekend. Asta, bineinteles, dupa ce plecarea extrem de matinala (ora 6) si-a mai slabit stransoarea somnoroasa.

(articol fluviu, click pe "aflati mai multe")

20 mai 2012

A man may know what he is... but is that enough?

The key isn't winning or losing. It's making the atempt. I may never be what I ought to be, want to be... But how will I know unless I try?
Sure it's scary, but what's the alternative? Stagnation... A safer, more terrible form of death. Not of the body but of the spirit.
An animal knows what it is and accepts it. A man may know what he is... but he questions. He dreams. He strives. Changes. Grows.

Chris Claremont - Wolverine

18 mai 2012

In 11 zile avem 11even Sharing Experiences

Imi face placere sa observ ca un eveniment ca 11even a prins suficient de bine incat sa se incumete la o editie si mai ampla decat cea din toamna. Dupa ce s-a desfasura anul trecut in 9 orase simultan iata ca organizatorii ridica singuri stacheta incercand un format de impartasire a experientei de viata acumulate de oameni interesanti in 14 orase: Cluj, Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Bistriţa, Oradea, Timişoara, Braşov, Baia Mare, Alba-Iulia, Târgu-Mureş, Suceava, Bruxelles şi Chişinău. Totul in perioada 28-31 mai. La cea din Timisoara (29 mai), evident, am de gand sa ajung si eu, mai ales ca am inceput sa ascult de ceva timp mai putina muzica si mai multe discursuri si prelegeri pe teme tot mai diverse.

Despre 11even - sharing Experience se spune ca e locul in care 11 oameni care au trecut prin experiente extraordinare, provocari sau esecuri, isi pot spune povestea in fata celor interesati intr-un interval de 11 minute. Rostul e fara doar si poate ca audienta sa identifice invatamintele ce se pot trage din toata treaba asta. De obicei am o problema sa ma identific ca vorbitorii straini intrucat experientele lor sunt atat de diferite si proprii unui sistem care functioneaza putintel diferit decat la noi incat gasesc repede scuze care sa-mi explice de ce respectiva solutie n-ar functiona pt mine. Poate ca in cazul unor experiente de viata dintr-un mediu mai familiar o sa pot trage niste concluzii cu aplicabilitate reala, nu doar generaliste.

Printre invitatii editiei de la Timisoara se numara si Chester Williams, actualul antrenor al echipei de rugby RCM Timisoara, unul dintre cei mai renumiti sportivi din Africa de Sud, supranumit si ”The Black Pearl”. Cred ca va fi interesant sa-l aud vorbind despre modul in care s-a adaptat la actul sportiv din tara asta sau cum a reusit sa faca performanta intr-un sport atat de slab (initial) promovat la nivel de cluburi.

Speakeri la a 2-a editie 11even de Timisoara vor mai fi: Călin Iepure, fondator TrainingMasters si membru onorific al Toastmasters Timisoara; Peter Barta, antreprenor roman si actual director al Fundatiei Post-Privatizarea; Maria Radu, HG Manager la DHL Express; profesorii Oana Barbu si Cătalin Vasii (n.r. tema lui se intituleaza Cele 95 de teze ale lui Courage the Cowardly Dog), pe care, desi ii cunosc personal, n-am avut inca ocazia sa-i aud lecturand, si alti oameni plini de viată si cu prezentări ce se anunta spectaculoase – Alina Burgoci, Bogdan Vaida, Daniela Tuleu, Lucian Valeriu si Valentin Avramoni. Informatii despre ei aici.

Lansandu-se sub tema "prezenta curajului si a bucuriei in viata noastra" conferinta 11even isi asuma un obiectiv destul de ambitios si anume sa ii ajute pe oameni sa-si puna intrebarile potrivite, sa-si ghideze viata dupa principii corecte si sa-i motiveze pentru a trai cu pasiune. Participarea se face pe baza de bilet achizitionat on line (premium - 100 lei, standard - 50 lei) iar pentru fiecare bilet standard sau premium la evenimentul Sharing Experiences, se poate achizitiona 1 bilet la pret special pentru 11even & Allan Pease, conferinta din 4 octombrie la care va aparea expertul australian in limbaj corporal, Allan Pease.

Pentru cei interesati evenimentul 11even va avea loc in 29 mai de la 18 in LifePub Timisoara. 

La nivel local, evenimentul este organizat de Asociatia 11even în colaborare cu Cristina Putan si Oana Barbu, cu ajutorul partenerilor strategici PRbeta, Asociatia Amvest, DC print si Life Pub Timisoara si sustinerea Toastmasters, Training masters si Organique.

15 mai 2012

Muzee imaginare

Am obosit sa traiesc intr-un oras cu aceleasi muzee ca peste tot si-n care ajungi sa te plimbi prin fata acelorasi pietre, oase, tablouri, vitrine si carute ca repere obligatorii ale mostenirii noastre culturale. Parca nu suntem capabili sa inventam si noi un muzeu modern care sa ne intrige un pic, caruia sa-i dezbatem utilitatea sau importanta pentru comunitate. Unul care sa nu ne lasa indiferenti! 

Cum ar arata un muzeu al mintilor ratacite, in care sa lasam posteritatii un manunchi de nume proprii ce s-au pierdut pe sine in diferite cumpene ale vietii? Nimic pretentios, doar o poza si-o descriere a intensitatii nebuniei pe care au explorat-o cu atata abnegatie. Sau un muzeu al juramintelor false in care sa fie invitate a-si depozita dramele toate victimele acestor inselatorii dichisit imbracate. Am putea organiza serate literare saptamanale in care sa ne punem la punct impotriva perfidiei umane. O colectie media a gurilor slobode ar putea fi destul de usor incropita inregistrand audio cele mai stridente peroratii pe care le poate crea firea umana. Cine nu si-ar da o ora din viata pentru a studia o galerie a ochilor alunecosi plina de instantanee ce descifreaza misterul unor priviri infiorator de mincinoase. Pe un perete opus ar putea fi lasat loc pentru narile dilatate aferente, pentru buzele muscate pana la sange sau arse de asteptare. Ii vom spune simplu “contraste”.

Cat de bogat ar fi un muzeu al ficatilor mancati pe jumatate de ciroza, cancer sau cicaleala conjugala? Si ce fel de reactii ar produce in ochii celor mai sanatosi: spaima, mila sau amuzament? Probabil la fel de aglomerat ar fi si un muzeu al sprancenelor maltratate, pensate cu ura si apoi crud “accentuate”. De ce n-am avea si un muzeu al cefelor late in care sa le indexam pe absolut toate cele care se coboara dintr-un miracol al tehnologiei germane de neam prost. Accesul in acest leagan al desertaciunii capitaliste cu iz dambovitean s-ar putea face prin culoarul fruntilor incruntate, o fascinata radiografie a furiei inabusite iscate de tupeul ordinar.

Inca n-am reusit sa gasesc o utilitate pentru un muzeu al urechilor surde. Probabil cel mai logic ar fi sa-l folosim ca efect terapeutic, fiecare om in prag de cadere nervoasa sa poate alerga la o astfel de ureche, s-o apuce usurel de lob si sa si-o aseze in dreptul gurii dand glas tuturor frustrarilor. Absolut impersonal, prin simplul fapt ca niciodata nu vei striga in aceeasi ureche surda. Pentru proletari nu vad cum n-am putea asigura chiar langa un muzeu al palmelor batatorite si al spinarilor cocosate. Ar fi o platforma atat de potrivita pentru discursuri electorale de stanga.

Mai greu realizabil ar fi muzeul coastelor smulse cu nume de femeie in care cuplurile sa-si reaminteasca cine anume sta in spatele (ne)fericirii lor. Sau al feselor inrosite de atata dragoste trupeasca. Al degetelor prinse pe la usi inchise-n fata. Al buzelor dezmierdate sau al obrajilor vineti. Al madularelor nesaturate si al vulvelor harnic dezvirginate. Al sosetelor desperecheate si abandonate prin apartamente imprumutate sau camere de hotel depersonalizate. Un muzeu al dragostei erotice in care pornografia e arta iar arta e pornografie dar amandoua nu reusesc decat sa te excite dureros. Si, in cele din urma, un muzeu al inimilor frante in care esti lasat sa intri doar daca contribui cu un exponat. Ai exact 20 de secunde inainte sa fii condus in sala singuratatii unde sa-ti recapeti linistea.

Dar cel mai incredibil muzeu dintre toate ar fi muzeul sufletelor vandute. In mod tragic insa, curatorul, proprietarul si vizitatorul acestui muzeu sunt una si aceeasi persoana. E mai mult, asa, o colectie particulara. Dar, totusi, plusul de imagine pentru oras ar fi incalculabil.

14 mai 2012

Mai cinci zile si dam TESZT


Nici bine nu s-a incheiat FEST-FDR-ul organizat de TNT si iata ca se pregatesc sa ne aduca inapoi in sali cei de la Teatrul Maghiar de Stat, odata cu inceperea Festivalului Euroregional de Teatru TESZT. Ajuns la a cincea editie, festivalul reprezinta unul din cele mai importante evenimente teatrale ale Timisoarei. Pe durata celor 9 zile, din 19 pana in 27 mai, vor putea fi urmarite 16 spectacole, atat de teatru traditional, cat si de teatru-dans, la care se vor adauga si cateva concerte.

Fiind un festival euroregional programul va cuprinde spectacole ale teatrelor din Timisoara, Arad, Novi Sad, Subotica precum si ale catorva trupe de teatru-dans din Budapesta. In premiera se pare ca toate cele trei teatre de stat din Timisoara vor contribui la oferta multiculturala a TESZT 2012. Ba chiar si trupa Aualeu, Teatru de garaj si curte, va prezenta Ferma Animalelor in cadrul unei sectiuni muzicale. Piesa lor e oricum toata un concert.

Deschiderea festivitatilor are loc sambata, 19 mai, cu un spectacol fastuos coprodus de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely" si Compania Forte din Budapesta pe baza poemului dramatic de Henrik Ibsen, Peer Gynt. Se pare ca e vorba de un basm in versuri ce va face uz de o mare parte din mitologia nordica.

Si tot ca o premiera va anunt ca voi fi blogger acreditat pe durata festivalului. Sper sa ma achit bine de sarcina de corespondent. Sincer, inca nu stiu prea bine la care piese voi ajunge, programul meu depinsand de multe variabile, dar mi-l clarific eu la timpul potrivit.

Un ultim detaliu legat de bilete: spectacolele invitate costa 20 (redus 10) lei, cele ale teatrului maghiar 16 (respectiv 8) lei iar pentru TNT si TGST preturile sunt cele aplicate de obicei de casieriile lor. Important de stiut insa, pentru devoratori exista si abonamente, un lucru chiar demn de tesztat.


Dau o fuga pana la Belgrad

Sambata sper sa evadez un pic din oras. Agentia timisoreana de turism Ultramarin a venit cu o propunere irefuzabila: sa vizitez cat mai multe din atractiile Belgradului intr-o singura zi. Cum tot imi doream sa vad capitala sirbilor si altfel decat in poze, eventual s-o bat la pas marunt, descoperindu-i cotloanele istorice, m-am lasat convins in fix 2 secunde. Suntem o mana de bloggeri (Ovi, Cori, Cristina, Tomata et moi) si o echipa de castigatori de pe facebook si din cadrul Toastmasters. Sunt curios cate vom putea asimila intr-o singura zi. Avem un plan bine pus la punct, ghid local si multa, multa nerabdare. 

13 mai 2012

Lordul luminii

Se spune că la cincizeci şi trei de ani după eliberarea lui, s-a întors din Norul de Aur, pentru a ridica încă o dată mănuşa aruncată de Ceruri şi a se opune Ordinului Vieţii şi zeilor care dăduseră porunca. Adepţii lui se rugaseră pentru această întoarcere, deşi asemenea rugăciuni erau un păcat. Rugăciunea nu trebuie să-l tulbure pe cel ce a păşit în Nirvana, indiferent de împrejurările plecării sale. Purtătorii robelor galbene se rugaseră, oricum, ca Manjusri, Cel al Sabiei, să revină printre ei. Se spune că Boddhisatva a auzit...

Asa incepe Lordul Luminii, romanul lui Roger Zelazny dedicat rastalmacirii mitologiei buddhiste si reconfigurarii panteonului hindus. Initial ai crede ca e o poveste fantasy in care personajele sunt zeii si zeitele indiene inclestati in tot felul de aventuri in zorii umanitatii. Un fel de fictiune istorico religioasa sau o noua teogonie. Abia dupa o buna parte din carte se contureaza caracterul SF in care ramasite ale umanitatii (Urath/Earth) au colonizat un colt de univers si o planeta vitrega supunand formele de viata indigena - catalogate drept demoni - atingand apoi o sofisticare tehnologica care sa le permita asumarea unei identitati divine.

Practic, cu o imaginatie fabuloasa si o scriitura frumos incondeiata, Zelazny construieste un edificiu extraordinar in care regasesti invataturile buddhiste si hinduse, magie, stiinta si tehnologie, texte sacre, conflicte epice si, in chiar inima povestii, epopeea unui erou revolutionar venit sa conteste autoritatea prestabilita si sa darame vechea ordine sociala.

Naratiunea nu e foarte cronologica si se imparte in capitole oarecum independente (primul si ultimul acopera prezentul iar cele 5 intermediare sunt flashback-uri) astfel ca principalul fir al povestii il dezvaluie pe Sam (un diminutiv din Mahasamatman, alt nume pentru Siddhartha/Buddha) cel care, dupa ce fusese iluminat/ “exilat” spiritual de semenii sai in Nirvana - tehnic, un nor electromagnetic ce inconjura planeta - este recuperat de Yama-Dharma, zeul mortii, si reincarnat intr-un trup nou pentru a continua sfidarea Divinitatii. Vina care i se aducea era propovaduirea “accelerationismului”, doctrina ce viza impartasirea cuceririlor tehnologice oamenilor/fiintelor mai primitive si mutarea lor pe o treapta superioara a evolutiei. 

Cei Dintai insa, zeii, erau o mana de fiinte autocrate si foarte evoluate care prin modificari biochimice ajunsesera sa dezvolte fiecare cate un Aspect si cate un Atribut ce le stabileau identitatea si le sporeau puterea. Fortele pe care le controlau erau cele primordiale (foc, apa, vant, electromagnetism) ori o seama de abilitati sporite (vaz, auz, persuasiune, agilitate, telepatie). Interesul lor principal consta in mentinerea puterii si a statutului lor. Tehnologia reincarnarii si tranferul de memorie le permitea astfel sa devina niste fiinte nemuritoare instituind un sistem de caste hinduse cu ei in varful piramidei. Zelazny da dovada de foarte multa abilitate in felul in care amesteca mitologia si SF-ul, definind personajele reprezentative ale panteonului hindus si inzestrandu-le cu un arsenal tehnologic care le concentra puterile in mod devastator.

Apar astfel: triada hindusa, Trimurti, formata din Brahma (creatorul, preotul) - Vishnu (arhitectul, personificarea fortelor conservatoare ale naturii) - Shiva (distrugatorul, “forta care desparte atom de atom”). Toti trei sunt descrisi minutios dar rolul lor nu e de foarte mare insemnatate decat pe la final. Inspaimantatoarea Kali, zeita violentei si a razbunarii, are insa parte de o prezenta mai semnificativa jucand un rol destul de important in conflictele si jocurile puterii. Yama-Dharma e de departe cel mai catchy personaj, idealist usor melancolic, indragostit de Kali, neintrecut spadasin si inventator si cu o privire de gheata care sorbea viata din ochii aceluia ce-l infrunta. In trecut principalul inamic al lui Sam ajunge, dupa exilarea acestuia sa se razvrateasca devenind cel mai apropiat aliat. 

Cat despre Sam, acesta e finalmente un farsor si un renegat, un zeu al disimularii, nobil in intentii dar destul de departe de invataturile buddhiste ca metode de actiune. Sam se foloseste de buddhism pentru a sabota preceptele hinduse. Predica pentru a starni masele, declara razboi Orasului Celest, elibereaza vechii dusmani rakasha pe care-i intemnitase tot el si face tot posibilul pentru a tulbura apele. Se pare ca destinul sau inevitabil e de a se opune permanent religiei organizate si a suferi pentru asta, sacrificandu-se. In conflictul final insa Sam, reincarnat pentru o noua karma, redevine Kalkin, Legatorul Demonilor si unul din cei dintai si cei mai viteji Zei, si alturi de Yama si aliatii lor poarta marea batalie impotriva lui Nirriti, zeul intunericului si al minciunii - aici personificand o alta religie destul de asemanatoare cu crestinismul.

Ca sa fiu sincer, cartea lui Zelazny mi-a parut deosebit de complexa si de ingenioasa, plina de informatii de subsol, texte si citate sacre, lectura absorbindu-ma la modul in care n-o mai lasam efectiv din mana. E ca un intreg univers despre care credeai ca stii ceva si pe care la o privire atenta il descoperi nou si fascinant. Fara nici o indoiala, Lordul luminii este un roman intrigant si revelator, deopotriva.

12 mai 2012

The closest thing to Ade's heaven

Ce sfarsit de saptamana... aproape ireal... joi seara eram la teatru... o piesa teribil de deprimanta, toata mustind de suprarealism, de fascinatie morbida... inventatorul iubirii de Gherasim Luca... poet roman sinucis la Paris. e greu sa nu iesi un pic amprentat de la o asemenea chestie... seara s-a lungit si o parte consistenta din ea s-a invartit in jurul doamnei in negru... zau, parca era ceva in aer... vineri dimineata un mesaj in asteptare... si am avut un presentiment, bizar... ca fata mov ne-a parasit.

If I stop, the world stops. anunta twitterul Adelinei. No, dear, we simply pause for a moment and cringe...  Apoi roata se invarte mai departe. Online-ul in care erai atat de colorat prezenta s-a imbracat ieri in doliu mov... sau violet, whatever. Ti-ar fi placut. Si presei i-a placut. A speculat imediat momentul si-ai fost celebra pentru cateva minute... Vezi ce lume parasesti? Una in care valoarea unui om e masurata abia dupa ce nu mai e... but, you loved it anyway... 

Multora nu le vine sa creada... bai, si tinerii mor la fel de usor... indiferent ca ai 25 sau 85 exista cate-o moarte pentru fiecare... nu-i pasa ei cat de plin de viata esti.

Cei care te-au cunoscut pot explica mai bine cat de plina de viata erai... eu n-am stiut decat ca iubeai advertisingul si culoarea asta mov. La inceput am crezut ca avem oricand timp sa recuperam la capitolul social iar apoi vartejurile vietii ne-au pus pe orbite diferite. N-o sa uit insa cum ti-am cantat noi, blogerii, acum niste ani piesa aia de la timpuri noi... cine-ar fi crezut ca vom ajunge sa n-o mai putem canta niciodata fara sa ne posomoram..

Unul din lucrurile sharuite pe tumblr ar fi placut biografilor:
I have a feeling that this is the closest thing to heaven.


Campuri de lavanda din Franta. Ireal. Ca un rai mov...
Ei bine, Ade, ai ocazia sa afli... si vezi tu, keep it simple...

10 mai 2012

PS-uri (4)

Apropo, stii ca, pentru o vreme, chiar am avut impresia - sau, ma rog, am sperat - ca, daca vom sfarsi, va fi un caz dinala tipic de crima-sinucidere. Adica tu ma-nseli iar eu te strang de gat si-mi trag un glonte-n cap, sau, io te-nsel si tu-mi pui niste arsenic in piure si-apoi iti tai venele-n baie... Intr-un final insa, apatia ne-a ucis pe-amandoi... Ce amatori... Ma intreb daca doar eu vedeam perechea aia de zaruri de la oglinda berlinei ca un cuplu de indragostiti atarnati de-aceiasi craca...

09 mai 2012

Vorbe intelepte

Don’t worry about the future; or worry, but know that worrying is as effective as trying to solve an algebra equation by chewing bubblegum.

The real troubles in your life are apt to be things that never crossed your worried mind; the kind that blindside you at 4pm on some idle Tuesday.

Do one thing everyday that scares you.
Sing.

Don’t be reckless with other people’s hearts, don’t put up with people who are reckless with yours.
Floss

Don’t waste your time on jealousy; sometimes you’re ahead, sometimes you’re behind…the race is long, and in the end, it’s only with yourself.

Remember the compliments you receive, forget the insults; if you succeed in doing this, tell me how.

Keep your old love letters, throw away your old bank statements.

Stretch

Don’t feel guilty if you don’t know what you want to do with your life…the most interesting people I know didn’t know at 22 what they wanted to do with their lives, some of the most interesting 40 year olds I know still don’t.

Get plenty of calcium.
Be kind to your knees, you’ll miss them when they’re gone.

Maybe you’ll marry, maybe you won’t, maybe you’ll have children, maybe you won’t, maybe you’ll divorce at 40, maybe you’ll dance the funky chicken on your 75th wedding anniversary…what ever you do, don’t congratulate yourself too much or berate yourself either – your choices are half chance, so are everybody else’s.

Enjoy your body, use it every way you can…don’t be afraid of it, or what other people think of it, it’s the greatest instrument you’ll ever own..

Dance…even if you have nowhere to do it but in your own living room.

Read the directions, even if you don’t follow them.
Do NOT read beauty magazines, they will only make you feel ugly.

Get to know your parents, you never know when they’ll be gone for good.

Be nice to your siblings; they are the best link to your past and the people most likely to stick with you in the future.
Understand that friends come and go,but for the precious few you should hold on.

Work hard to bridge the gaps in geography and lifestyle because the older you get, the more you need the people you knew when you were young.
Travel.

Accept certain inalienable truths, prices will rise, politicians will philander, you too will get old, and when you do you’ll fantasize that when you were young prices were reasonable, politicians were noble and children respected their elders.


-- parte dintr-un articol scris de Mary Schmich pentru Chicago Tribune in '97.

08 mai 2012

Am testat un Nokia Lumia


Ieri seara la Hotel Timisoara s-a intamplat un demo-day al celor de la Nokia si, invitat fiind si eu, am ajuns sa butonez doua Nokia Lumia dotate cu sistemul de operare Windows Phone. Nu-mi cautam telefon, nu sunt fan declarat Nokia, cu toate ca am avut o colectie serioasa cu ani in urma, si nici nu scriu despre telefoane sau gadgeturi la ordinea zilei. Dar ascultand stiri financiare am vazut cum gigantul finlandez gafaie si trage sa recupereze avansul preluat de competitie pe partea de smartphoane. Asa ca a fost o ocazie misto de a afla de la ei ce directii vor apuca.

Din spusele lor parteneriatul cu Windows se vrea unul de durata indelungata si poarta siguranta data de experienta celor doua companii. Practic, cand doi giganti tehnologici isi depun eforturile intr-o directie e imposibil sa nu iasa ceva bun. Ei, ceva bun o iesit, asta nu contest, dar ramane la discretia pietei daca sa-l adopte.

Doua telefoane am avut ieri in maini, un Lumia 710 si un Lumia 800. Al doilea e versiunea mai performanta si mai stilata, cu un design minimal, elegant, oferit in mai multe culori vii (alb, negru, albastru, roz), cu carcasa solida din policarbonat ce ofera un grip perfect si ecran capacitiv AMOLED cu Gorilla Glass (adica nezgariabil, lucru foarte binevenit pentru cei care nu suporta husele si pe care concurenta il foloseste de ceva vreme).

OS-ul de la Microsoft e o varianta demna de luat in calcul. Se misca foarte bine, e placut ochiului si insista pe partea de integrare a functiilor si aplicatiilor pe care le folosesti in categorii. Opereaza dupa o interfata ce inlocuieste icoanele cu tile-uri, patrate mobile animate care pot fi customizate foarte usor. Bine, dupa ce te obisnuiesti. Ca telefon de business e foarte bine echipat, are suita Office 365 inclusa, browser IE9, serviciu SkyDrive de gazduit fisiere in cloud (7Gb gratuit) si sharuit cu desktopul de-acasa. Are si navigatie Nokia Drive gratuit, camera foto cu lentile Zeiss de 8 mp, si cu Windows Live ofera acces la Xbox Live si Zune, pentru jocuri, muzica si clipuri.

Pe partea de aplicatii exista un marketplace de unde se pot descarca (gratuit, trial sau pay, plata inclusiv prin card) app-urile de care ai nevoie. Partea buna e ca aplicatiile sunt dezvoltate de Nokia/Windows deci arata estetic mult mai bine decat ce vezi prin Google Play. Partea neplacuta e ca sunt limitate ca numar (desi 20.000 e un numar decent). Mai interesante decat telefonul mi-au parut accesoriile aduse: o pereche de casti hi-fi si un acumulator extern de 2200 mAh care costa vreo 130 de lei si asigura 2 incarcari full.

Din ce-am vazut si discutat ieri mi-a lasat impresia unui telefon reusit dar mai ales competitiv. La 1500 de lei te poate satisface destul de bine daca nu esti indragostit pe veci de Android sau Apple. Daca judeci la rece, procesorul de 1400 Mhz, autonomia, memoria interna de 16 Gb, viteza de operare si facilitatile integrate il recomanda drept un smartphone izbutit. S-ar putea sa prinda la utilizatorii noi de smartphoane, caci pe cei mai liberi fandroizi e greu sa-i constrangi la un Windows inchis. Pana la urma e o decizie emotionala. Ca la schimbat operatorul telefonic sau de cablu. Tre' sa te supere ceva ca sa te muti. Insa e bine de stiut ca sunt mai mult de doua alternative.



07 mai 2012

Despre cosmologie, religie si originea vietii

Doi autori foarte renumiti, Richard Dawkins (biolog evolutionist) si Lawrence Krauss (fizician si cercetator astronom), discuta in fata unei audiente studentesti despre ultimele teorii privind formarea universului. Doua ore de conversatie libera pe teme din cosmologie, religie, biologie, fizica care incearca sa ne ofere o privire cat mai clara asupra imensitatii de care vorbim atunci cand punem in discutie "lumea". Despre ce inseamna "suntem toti facuti din praf stelar" sau cum s-a ajuns la "dumnezeul golurilor" (God of the gaps).


05 mai 2012

PRbeta 2.0. Impresii.

Cred ca nu gresesc daca spun ca cea mai mare realizare a celei de-a doua conferinte PRbeta e ca s-a intamplat efectiv. Dupa cum se poate intui evenimentul de anul trecut - editia "beta" - a fost un pariu facut de Cristina si Titza cu lumea pr-ului si a social mediei ca se poate tine o conferinta de acest gen, la Timisoara, cu invitati platiti si bilete vandute. Ei, uite ca se poate, dar numai ele va pot spune cu cate eforturi, sacrificii sau dureri de cap s-a pus pe roti inca o runda de PRbeta. In mod evident, sunt sigur ca exista si satisfactii, doar ca ele vin abia dupa, atunci cand faci platile, incasezi banii de la sponsori, tragi linie si termini de contabilizat impresiile participantilor.

Ca nota generala pot spune ca editia a doua a avut ceva mai multa "practica" decat cea de anul trecut, ajungand la un echilibru intre lectiile de teorie, tendinte sau Do/Don't si studiile efective de caz cu grafice si multe cifre. Participarea o apreciez undeva la 150 de persoane in prima parte a zilei, dupa pranz manifestandu-se o scadere pe care o pun pe seama faptului ca era totusi o zi de munca iar 8 ore de inactivitate nu face bine.

Ce s-a vorbit e sintetizat excelent de Corina, livebloggerul oficial al conferintei. Ce m-a atins insa in mod special pe mine sunt urmatoarele:

- prezentarea lui Dragos Alexa in care au fost explicate brandul si brandingul intr-o maniera usor metaforica prin analogie cu focul si capacitatile sale deopotriva utile si distructive. "Brandul este focul din produs". Dintr-o scanteie se naste o mica flacara care trebuie intretinuta si controlata pana ajunge un foc la care sa se adune consumatori si fani deopotriva.

- carisma lui Sorin Psatta, director de comunicare la Graffiti BBDO. Dl Psatta e un om pe care ti-ar placea sa-l ai ca profesor, plin de vorbe de duh si trimiteri surprinzatoare. A vorbit despre publicitate, mai precis despre ce comunici si cum comunici, sustinandu-se prin exemple graitoare.

- studiile de caz prezentate de Alex Negrea (BCR), Alina Crancau (Farmec), Cristina Popescu si Irina Ilie (Romtelecom) si Dan Santimbreanu (Siemens). Toate companiile astea au o prezenta destul de puternica in social media si au trecut in revista experienta pe online din ultimii ani.

- informatiile cele mai interesante le-am auzit de la Clarence Ceniza, un filipinez european care a calatorit destul de mult si a putut astfel sa ne vorbeasca despre Cultura Colaborarii. Din cele spuse de el, toate initiativele de tip couchsurfing, carpooling, coworking, crowdfunding etc sunt parte dintr-o miscare destul de raspandita care reflecta tendinta oamenilor de a fi mai putin individualisti si mai deschisi la colaborare. Internetul ne da astfel o rezolvare mai eficienta consumului excesiv.

- follow-up-ul lui Flavius Bunoiu (Directorul Casei de Cultura din Oradea) a fost plin de informatii legate de activitatea Casei si, mai ales, despre Toamna Oradeana la care am ajuns si eu anul trecut. Din punctul sau de vedere cresterea de 300 % a biletelor vandute se datoreaza exclusiv adaptarii comunicarii acestei institutii de stat la social media.

- avertismentele lui Victor Kapra si ale Bogdanei Butnar legate de lumea in care traim, ceea ce ne asteapta in tehnologie si comunicare si obligatia pr-istilor si a companiilor de a se adapta. "Traim in vremurile copy/paste deci comunicarea trebuie sa fie news ready" (V. Kapra) "Daca nu investim in online pe termen lung o sa ne coste. Totul se muta pe online pentru ca e mai comod". (B. Butnar). Apropo, Bogdana a vorbit cu noi in sistem video conference folosind google hangout. Pentru ca se poate.

Intr-o forma prescurtata cam astea au fost punctele cele mai atractive ale rundei cu numarul 2 a PRbeta. Indiscutabil va urma inca una. Noi sa fim sanatosi.

02 mai 2012

Memoria carnii


Intotdeauna ma framant cat de greu imi e sa-mi amintesc un nume. Sau o privire. Sau un zambet de demult. Un miros, o atingere, o intalnire brusca, o vorba spusa pe negandite, din inima sau de unde-o fi, reflex spontan si, drept urmare, sincer. O senzatie. Da, o senzatie. Nu amintirea unei senzatii, asa cum e descrisa de cuvintele pe care le aduni intr-unul din miile de sertarase ale memoriei, ci senzatia in sinea ei, calda si placuta - sau, dimpotriva, rece si tacuta - cum s-a intiparit ea in receptorii carnii mele.

Cam cum ar fi senzatia din degetele care s-au atins pe sticla umeda a unei beri comune, senzatia cand ti-ai aprins tigara si narile mi s-au dilatat pe negandite ca s-adulmece un firisor crud cu aroma de tutun, ca niste perverse instrumente ale unei firi vicioase; senzatia incertitudinii ce insoteste primele 3-4 tonuri de apel. senzatia de panica si deplina certitudine cand suna telefonul si realizezi pe loc ce numar ai vrea sa vezi. Senzatia erotica de care e inutil sa mai vorbesc. Senzatia hipnotica cand tu vorbesti, vorbesti, vorbesti, iar eu ascult, ascult si iar ascult...

Senzatia nevrotica cand ma amagesti. Sau cand te amagesti. In fine, cand ne amagim unul pe altul. Cand ne dam seama ca nu mai dorim. Cand ne-am saturat pentru prima oara. Senzatia de plinatate pana-n gat. Senzatia de frica, de scarba, de gol, de neant, de aproapemoarte. De pofta de autodistrugere vindicativa. Sau vindecatoare, daca asta mai are vreun sens undeva. Iar uneori, chiar senzatia de renastere. Mii de senzatii; individuale, inexplicabile, irepetabile, dar adanc intiparite in memoria carnii. Pe unele le-am uitat dar de cate ori nu am regretat cand umbra uneia din ele ma vizita tacut.

Si de cate ori n-am oftat cand, ca de nicaieri, iesea inainte-mi cate-o vorba familiara, un miros, un zambet de demult sau o privire. Ba chiar si-un nume. Iar imediat fiorul amintirii mi se zvarcolea-n adancuri, trupul mi se incorda dureros iar pacatoasa bucata de carne din piept imi statea gata s-o rupa la fuga. E greu sa-ti amintesti dar nici sa uiti complet nu-i floare la ureche.

Copenhaga de Timisoara

Una din piesele care nu trebuie ratate la TNT e Copenhaga de Michael Frayn, premiera nationala in regia Adei Lupu. E un formidabil spectacol cu 3 personaje construit sub forma unui jurnal al memoriei in care fiecare din cei 3 autori indeplineste pe rand rol de narator. Subiectul va suscinta mai ales interesul celor cu aplecare spre stiinta dar nu le este dedicat cu precadere lor, caci tema generala a povestii e de ordin moral: responsabilitatea pe care o poarta savantul pentru descoperirile sale.

Complet neinformat in privinta textului am fost placut surprins sa descopar ca piesa are in centrul ei 2 dintre cei mai straluciti fizicieni ai secolului XX, Niels Bohr - evreu danez, fondator al bazelor mecanicii cuantice - si Werner Heisenberg - autor al principiului incertitudinii, intre altele. Plotul se circumscrie vizitei istorice pe care Heisenberg (Ionut Caras) le-o face lui Bohr (Ion Rizea) si sotiei sale Margrethe (Ramona Dumitrean) in 1941, intr-o Copenhaga ocupata de nazisti. Contextul politic le cauzeaza fostilor maestru si protejat doar suspiciune si neincredere dar intre ei, exista Margrethe, mediator si inchizitor moral in egala masura.

Suspendate în afara spațiului și timpului, cercetate o viață întreagă, spiritele lui Niels Bohr și Werner Heisenberg, savanții care prin studiile lor în domeniul fizicii nucleare din timpul celui de-al doilea război mondial au ținut pentru o clipă viitorul lumii în palmă, încearcă să răspundă la întrebarea pusă de Margrethe, soția lui Bohr (întrebare pe care istoria o mai pune și astăzi): De ce a venit Heisenberg în 1941 la Copenhaga?

Si chiar, de ce a venit? Raspunsurile se succed si se risipesc la fel ca certitudinile in fizica cuantica. Totul e un concurs de probabilitati. Probabil ca Werner a venit sa-si ceara iertare. Probabil ca a venit sa afle stadiul proiectului nuclear al dusmanilor sau sa-l coopteze in proiectul german pe Niels. Probabil ca a venit sa se asigure ca Niels intelege implicatiile unei arme atomice si responsabilitatea pe care o au ei fata de umanitate. Ipotezele se rotesc ca electronii pe orbita, aparent lipsite de logica. Ceea ce se remarca insa fara greutate e existenta unei cumpene periculoase care in acele momente de haos si distrugere s-a inclinat in directia care ne permite acum sa vorbim despre ea. Daca Heisenberg a tinut sau nu pe loc proiectul german e greu de speculat insa celor 100.000 de morti de la Hiroshima si Nagasaki ce bine le-a adus?

Daca aveti ocazia nu ratati piesa asta. E un recital de aproape 2 ore, un tur de forta excelent parcurs de cei 3 protagonisti, care mi-au lasat impresia unei maturitati incantatoare, interpretand un text deosebit de dificil. Nu stiu daca e prima oara cand Ionut Caras si Ramona Dumitrean, ambii de la Teatrul National din Cluj, urca pe scena timisoreana insa e prima oara cand ii vad. Si-mi plac. Dna Dumitrean, in special, are o prestanta si o voce de mare actrita.

01 mai 2012

In culisele Venetiei

N-am ajuns inca la Venetia dar ma fascineaza si fara s-o vizitez. E un bun exemplu de inginerie urbana neintrerupa vreme de 1500 de ani. Mai jos e un film explicativ foarte misto despre cum functioneaza orasul asta.