Dreptul la Topor

Daca Romania va urma si mai indeaproape modelul Statelor Unite, tara ale carei valori le cauta si replica cu obstinatie (indiferent daca-i vorba de analfabetism, Mos Craciun sau retele sociale, crize politico-economice sau consum excesiv de seriale TV) probabil ca nu va dura prea mult pana cand se va procopsi cu o Asociatie a Proprietarilor de Topoare si vreo cateva ONG-uri enervante care sa militeze pentru scoaterea Toporului din magazinele de bricolaj, introducerea de autorizatii si permise sau nelasarea lui in mana copilului, nebunului, sau, doamne feri, betivului.

Pentru ca in ultimii 20 de ani am inceput sa remarc un trend mai mult mort decat viu. In vreme ce Pusca are o semnificatie adanca doar in cultura de peste ocean, dainuind din timpuri vest-salbatice cand lipsa uneia insemna pierderea scalpului, la noi, Pusca nu a fost niciodata mai mult decat un motiv intr-o balada despre o anume curea lata. Prieten de nadejde, judecator, calau si sceptru legiuitor in batatura romanului este, fara indoiala, Toporul. Fara topor, romanul e gol. Chel. Fiul ploii. E lucru stiut ca fiecare roman, nu doar cei de pe la sate, are cate un topor undeva prin garaj, in debara sau pe balcon. Ca nu se stie niciodata cand se duce sa taie un copac. Sau un vecin, daca-i pan-aci.

Ma gandesc daca n-ar fi acum momentul, daca tot se revizuie Constitutia, sa plasam un amendament acolo, pentru nepotii nostri, sa nu ne trezim peste 2 generatii ca vor face unii mitinguri sa nu mai aruncam cu topoare cand ni se pune pata. Ceva simplu, de genul “statul garanteaza dreptul la topor fiecarui roman.” Ca e cam tarziu sa completam poruncile biblice cu “cinsteste-ti toporul tau si nu ravni la toporul altuia!” Intreb si eu nu dau cu... parul...

Ps: daca pare ca glumesc reflectati la importanta macetei in America subecuatoriala sau a katanei japoneze si-apoi ascultati versurile Adei Milea:

Hai sa dam topoare la popoare/
Sa sculpteze fiecare-n fiecare.

Astia suntem.