Asadar s-a terminat si editia asta de Plai asa ca e momentul sa relatam obiectiv de la fata locului. In opinia mea, orice festival, iar Plaiul e un festival, are o componenta artistica si una distractiva. Ideal e cand cea artistica o influenteaza, o potenteaza pe cea distractiva, iar asta s-a intamplat spre exemplu in anii trecuti cand i-am avut la Timisoara pe Fanfara Ciocarlia, Al Jawala, Esma Redzepova sau ce alte trupe au mai ridicat publicul in picoare sa danseze. Anul asta, oferta fiind mai saraca, s-a ajuns ca pe scena sa avem numai trupe de "ascultat" adica muzicieni virtuosi in folosirea instrumentelor si a vocii lor deosebite. Prin urmare experienta artistica a fost la inaltime dar "fun-ul" a cam lipsit din zona scenei, nu de tot, dar in cantitate observabila. Iar asta e doar o constatare, in ce ma priveste, desi altii ar putea-o extinde la o critica si considera oferta serilor un pic cam 'trista'. O sa va zic o chestie auzita la workshop-ul lui Ara Dinkjian. Artisul relata cum a reactionat la invitatia organizatorilor intreband "Dar publicul asculta?" adica in ideea ca "intelege" si cum si-a confirmat ca intr-adevar publicul a ascultat cu atentie... asta v-o pot confirma.
Vineri seara au prestat pentru al doilea an consecutiv austriecii lui Christoph Pepe Auer, cvartetul de jazz din Viena, care suna foarte bine asa ascultat in surdina, o muzica mai de cafenea, dar care realmente captiveaza cand baietii isi scot toate instrumentele la iveala si baga cover-ul dupa Nirvana. Nu zci ca e o muzica dupa care as fi innebunit dar, ca orice act live, pentru acel moment devine ceva ce ma poate fascina. Iar cand a intrat tipul din Londra, Mannu, cu o 'chestie' agatat de gat de forma unui lighean (am aflat ulterior ca-i zice hang-drum) si care scotea niste sunete atat de diferite in functie de locul unde era lovita, chiar am fost impresionat.
Tot vineri, Trilok Gurtu, indianul ce-a castigat de 5 ori titlul de cel mai bun percutionist din lume, nu s-a dezmintit si a scos untul din tobitele sale, acompaniat de trupa desigur. Imagineaza-l cu dreapta la baterie si cu stanga la tobite, rapaind cu o viteza incredibila pe ritmuri orientale, africane si facand un melanj ambiental demn de pus pe un disc cu budha bar.
Sambata seara Ara Dinkjian a oferit Timisoarei acordurile armenesti ale oud-ului, un instrument cu adevarat fabulos pentru cei capabili sa inteleaga bogatia de tonuri si microtonuri pe care le poti scoate din coardele sale. Cel putin la workshop-ul de care vorbeam mai sus, tipul a explicat punctual in cate moduri poate canta cu el, cum se impaca acustic cu restul trupei si cum isi adapteaza fiecare stilul de a canta pentru a da o armonie placuta muzicii, a raspuns cu bucurie intrebarilor din public si a cantat cateva melodii la rece. In concert a fost "altceva" cand a cantat alaturi de 3 greci intre care unul cu lira. Din nou, repet, muzica de ascultat cu gura un pic cascata... daca te prinde desigur.
Publicul cel mai numeros l-a strans Misia, o faimoasa voce a fado-ului portughez, si cred ca ar trebui sa-i multumeasca Marizei pentru ca acum 2 ani a facut cunoscut acest stil muzical timisorenilor. Mie personal mi s-a parut mai impresionanta Mariza, si vizual si vocal daca ar fi sa compar, dar oricum Misia a fost cumva diferita, mai boema in primul rand, cu gesturi teatrale, schimband tinute si spunand povesti, si cel mai important, trecand granita muzicii traditionale portugheze si cantand si in franceza. A onorat 4 bis-uri, conform presei.
Cam atat legat de muzica, ca oricum cuvintele sunt de prisos cand incerci sa expui o experienta muzicala. Intrucat ziceam mai sus ca elementul de "fun" a cam lipsit de pe scena 1, fiind aproape in intregime inghitit de latura artistica a performerilor pe care i-am ascultat, am fost bucuros sa-l descopar pe parcursul zilei de sambata pe aleile culturale. Organziatorii au facut o treaba misto amenajandu-le printre copaci, defrisand locul de iarba aia inestetica si adunand participantii intr-un mic satuc de corturi albe unde se intamplau activitati culturale. La Prusik se catarau unii pe coarda, la Salvati Copii si Shadow Art te pictau pe fata, un alt grup de pictori faceau tablouri dupa fotografii cu podurile Timisorii, erau si ateliere de fotografie, origami, ikebana, decupat servetele etc. Ceva lume s-a strans la trainingul de bloging de la cortul blogulu.. Dan o facut o prezentare interesanta de la care eu am chiulit pentru ca langa se desfasura o proiectie de ShortsUp si am prins niste scurt-metraje geniale (asta e unul). Am petrecut vreo 5 ore pe-acolo si nu am simtit ca mi-am irosit timpul dinainte de concerte. Iar vremea s-a dovedit ingaduitoare si nu ne-a stropit decat spre sfarsitul zilei. Se spune ca au trecut pragul Muzeului Satului vreo 5000 de oameni. Presupun ca asa o fi fost insa impresia mea a fost de mai putina lume decat in editia precedenta.
mersi Tomatei pentru pozele din concert.
mai jos e slide cu cu ce-am pozat eu:
Așa e, au fost mai puțini decât anul trecut. :)
RăspundețiȘtergere