27 aprilie 2010

Etimologia cartierelor timisorene

Mi-a placut articolul citit acum cateva zile despre numele cartierelor bucurestene, originea lor adica, si mi-am zis cum de nu m-am gandit sa caut si eu asa ceva despre Timisoara. Bun, cam asta am facut io ieri, am randuit cateva informatii gasite pe interneti si am scos o lista incompleta cu numele cartierelor timisorene.

Cetate. Denumirea cartierului vine de la existenţa Ce­tăţilor pe care Timişoara le-a avut în decursul secolelor. Denumirea defineşte existenţa cetăţii cu ceea ce se află în interiorul ei şi ce se află în exterior. Timişoara a avut o ce­tate veche (Medievală) şi o ce­tate nouă modernă din care se mai văd şi azi părţi. Prima cetate ve­che, puternică, a Timişoarei, era dorită de toţi sultanii. Circula şi zicala: „Cine cucereşte Buda cu­cereşte un oraş, cine cu­ce­reş­te Timişoara, cucereşte o ţară”. A doua cetate a Timişoarei, cetatea nouă, modernă, mult mai mare, s-a construit între anii 1723-1765. Întreaga construcţie a forti­fi­caţiilor a costat 20 milioane florini austrieci fiind cea mai mă­reaţă lucrare a se­colului XVIII-lea.

Elisabetin, format prin unirea a două cartiere mai vechi, unul român şi unul german, vine de la numele Elisabetei, împărăteasa Austriei şi regina Ungariei, cunoscută mai ales sub numele de „Sissi, împărăteasa rătăcitoare”, soţia împăratului rege Franz Joseph.

Iosefin era un cartier locuit de germani şi se numea Suburbia Germană sau Noile Maiere Germane. În 1773 primeşte numele de Iosefin în cinstea împăratului Iosif II, fiul Mariei Tereza.

Fabric este un cartier istoric al Timişoarei al cărui nume vine de la fabricile care s-au construit aici încă de la apariţia sa. Fabricul a fost recunoscut pentru manufacturile sale, bresle şi meşteşugari, aici înfiinţându-se în 1718, prima Fabrică de Bere, care mai există şi azi (hehe). Râul Bega avea numeroase ramificaţii de mici canale navigabile care împânzeau Fabricul, erau pline de mori şi poduri. Acestea au facilitat transportul mărfurilor direct pe Canalul Bega şi au permis apariţia unei industrii puternice şi variate. Aici existau opt mori cu nume de sfinţi ce măcinau anual peste 2500 de tone de grâu. (ce vremuri..)

Mehala e un alt cartier foarte vechi al Timişoarei, vechimea derivând din numele său care în turcă însemna mahala, suburbie. Cum stăpânirea turcă s-a sfarşit acum 300 de ani, rezultă originea veche a cartierului. Acolo şedeau călătorii ce veneau în oraş din vest după ce se închideau porţile cetăţii fiind obligaţi să înnopteze la hanurile sau în grajdurile din zonă.

Fratelia ar putea fi considerat pe moment cel mai vechi 'cartier' al Timişoarei deoarece aici au fost descoperite până acum vestigii ale aşezărilor omeneşti din zonă datate cu mai bine de 6.000 de ani în urmă. Fratelia de azi a apărut prin 1900 ca o colonie muncitorească, populată de muncitorii din fabrici şi de cei mai săraci locuitori. Probabil de aici vine denumirea...frateliei.

Circumvalaţiunii işi datorează numele Căii Circumvalaţiunii, una dintre cele mai importante artere de transport din Timişoara, denumită astfel pentru că ocoleşte actualul centru vechi - fosta cetate şi întăriturile ei.

Freidorf a fost iniţial o comună germană, înfiinţată în 1723 şi scutită de impozite, ceea ce i-a dat şi numele de Freidorf (satul liber). Primii locuitori ai Freidorfului au venit din provincia Alsacia, dintr-un sat care a purtat tot numele de Freidorf.

Calea Şagului a fost primul cartier muncitoresc al oraşului, construit în anii 60 pe drumul care duce spre localitatea Şag. Blocurile înalte de 10 etaje aveau rol propagandistic sugerând măreţia comunismului.

Soarelui e printre ultimele cartiere muncitoreşti construite în Timişoara. Numele presupun că vine de la amplasare: sudul oraşului. Sau de la faptul ca era primul cartier din tara care folosea pentru incalzirea apei  energia solara.

Ciarda Roşie este un cartier recent constituit prin alipirea unui sat de maghiari format în perioada interbelică în jurul hanului «Vörös Csárda», (Hanul cărămiziu) al cărui nume a fost preluat şi aşa a fost botezat cartierul.

Blaşcovici şi Ronaţ vin de la două foste colonii care existau în apropierea Mehalei. În Ronaţ locuiau muncitorii de la căile ferate.

Torontal era numele unui "comitat" din Regatul Ungariei care dupa ce a fost cucerit, eliberat si disputat de turci, sirbi, unguri si romani s-a impartit intre ultimii 3, o mica parte intrand in judeţul Timiş - Torontal, unitate administrativă în România interbelică. Denumirea s-a perpetuat intr-un cartier al Timisoarei de azi.

Girocului şi Aradului vin de la ieşirile din oraş spre aceste localităţi.

Kuncz vine de la marele industrias Joszef Kuncz care a construit sumedenie de fabrici acolo; in jurul lor s-au construit baracile muncitorilor.

Ps: daca aveti cunostinte despre alte cartiere timisorene nu va jenati sa adaugati.

19 comentarii:

  1. mai e, daca nu ma insel Steaua si inca una, revin cu comentariu :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Tare-mi place cum zici, tin minte cand eram mica o intrebam pe mama, noi de ce stam in fabric, ce-i aia? Si ea imi explica mereu partea asta cu Fabrica de bere...

    RăspundețiȘtergere
  3. Kuncz vine de la marele industrias Joszef Kuncz (un mogul si el) care a construit sumedenie de fabrici; in jurul lor s-au construit baracile muncitorilor, iar apoi intreaga zona a luat numele patronului. Individul are un mormant corespunzator (ca marime) in cimitirul de pe Buziasului. Poate cineva stie povestea mai in detaliu...

    RăspundețiȘtergere
  4. bv, bv! cred ca era nevoie de asa ceva. ma bat curiozitati din astea de pe cand am venit in timisoara.

    RăspundețiȘtergere
  5. balta verde, ronat, umt, buziasului.
    balcescu si maria cred ca intra in elisabetin, nu sunt sigur totusi cat din cele 2 e in fiecare

    RăspundețiȘtergere
  6. @bogga: multam fain, am adaugat.

    @Petre: De Ronat am vb, UMT nu e cartier, Buziasului de la giratoriu incolo e Ciarda Rosie. Balcescu e in Elisabetin iar Maria e in Zona Odobescu.

    Sunt 25 de cartiere si zone cica, nu le-am pus pe toate

    RăspundețiȘtergere
  7. multumesc de informare :) cateva cartiere nu le stiam :d deci am aflat ca stau in ciarda rosie nu buziasului ha ha

    RăspundețiȘtergere
  8. liviu un bucurestean28 aprilie 2010, 08:28

    Super.... ca si complectare pentru Cartierul Soarelui ...Este un cartier nou, iar denumirea provine de la sistemul de incalzire al apei menajere prin folosirea energiei solare...Dupa stiinta mea se pare ca era primul sistem de acest gen din Romania...

    RăspundețiȘtergere
  9. Foarte interesant articol. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  10. @Liviu: multam tare de informatie!! am gasit o sursa aici: http://www.comstal.ro/sisteme-panouri-solare/

    RăspundețiȘtergere
  11. In completare la Circumvalatiunii, eu stiam ca numele vine de la Circumvolutiunea, adica zona defrisata din exteriorul zidurilor cetatii, libera de orice constructie, cu rol in apararea cetatii.

    Mai multe detalii si poze romantice in articolul asta: http://metropotravel.ro/Locuri/2009/01/art6440789922-Tiimisoara-Mica-Viena-putina-istorie/

    Oricum, ma bucura ca ai deschis subiectul. Una din nemultumirile mele e renuntarea la numele vechi de strazi. De exemplu, unde era strada Maresal Joffre acum e Ion Mihalache. Piata Kuttel e acuma Sinaia, parca. Pai ce treaba avem noi cu Sinaia? Mai multa treaba avem cu Kuttel, unul din primarii cu o contributie decisiva la cum arata Timisoara acum.

    Eu cred ca, la 20 de ani dupa comunism, putem sa nu ne mai mintim singuri, si sa recunoastem ca orasul asta, doar de 91 de ani oras romanesc, il datoram in principal altor natii, si sa le cinstim personalitatile cum trebuie.


    N-o sa fim niciodata liberi pana cand nu invatam sa privim adevarul in fata. Nu putem (re)cladi o natiune pe mistificari.

    RăspundețiȘtergere
  12. Piata Kuttl se numeste Alexandru Mocioni, in numele unui alt gagiu care a ajutat orasul la vremea lui. Denumirea de Sinaia este cea populara doar.

    Richie : Poate ar fi ok sa adaugi ca Torontal a fost comitat de anvergura Timisului, mi se pare ca intr-o vreme chiar asa era delimitarea, comitatul Timis si comitatul Torontal. Double check :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Mai este si Soarelui :)

    RăspundețiȘtergere
  14. hai sa fie si Lunei atunci :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Ar mai fi cartierul Vii din vecinataea caii Lipovei

    RăspundețiȘtergere
  16. Ar mai fi cartierul Vii

    RăspundețiȘtergere
  17. http://www.primariatm.ro/m/2-Monitorul_Primariei_Timisoara/6-Democra%C5%A3ie_participativ%C4%83/2207-Noi_consilii_consultative_de_cartier.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sau http://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:Cartiere_din_Timi%C8%99oara

      Ștergere

Comentezi?