02 februarie 2010

Comunicare franta


E o amara dezamagire sentimentul care te cuprinde in momentele in care descoperi ca intre tine si o alta persoana, cu care in vremuri nu chiar indepartate obisnuiai sa arzi nopti de veghe in conversatii efemere, nu mai exista comunicare facila. De parca un zid de sticla antifonic s-a interpus intre voi si oricare vorba adresata se izbeste fara folos ramanand apoi suspendata in aer. Si cu atat mai frustrant e cand iti amintesti ca intr-un timp ai experimentat la modul cel mai personal un tip de conexiune ultrarapida, un limbaj fizic, intuitiv, cu fraze completate reciproc, idei nascute simultan in doua minti complet diferite sau puncte de vedere diametral opuse dar care demonstrau aspecte comune aceleiasi situatii. Era o comunicare aproape perfecta, manata de o curiozitate interioara greu de ignorat si sustinuta de un anume fel de confort senzorial. Nimic nu parea prea banal pentru a fi adus in discutie, nimic prea simplu pentru a nu fi rascolit si despicat.

Din varii motive insa comunicarea aceea s-a frant. O iubire destramata, o amicitie abandonata, nu conteaza, ceva s-a ivit sau a pierit si intre voi s-a nascut un zid al detasarii. Ati pierdut contactul unul cu celalalt, celula lumii voastre s-a divizat in alte doua celule, cu voi in centrul fiecareia si cu un vid absurd intre ele. Si cu toate ca uneori va mai ciocniti, comunicarea nu mai poate fi reluata la un nivel superior unui simplu "ce mai zici tu?" Pentru ca sunteti in lumi diferite. Nu mai inotati in aceleasi ape, si, daca initial acest lucru nu era decat un motiv pentru descoperirea unului de catre celalalt si satisfacere a curiozitatii, acum e scuza pentru evitare reciproca. Si dezamagirea e si mai perfida cand numai unul e raspunzator de ridicarea zidului, de pastrarea bulei proprii si stabilirea zonei "friendly" in care ti se sugereaza tacit ca nu esti binevenit. Reteta e valabila si in sens invers, cand tu esti cel care a ridicat bariere invizibile, care evita sau ignora, caci rolurile sunt interschimbabile.

In astfel de cazuri deliciul il fac momentele "awkward" de intimitate fortata de imprejurari, cand fata in fata cu un fost partener de discutii nu reusiti sa incropiti un discurs elegant ci doar o conversatie insipita, anemica, derulata mecanic in asteptarea unui coechipier care sa va salveze de faza stanjenitoare. De ce? Pentru ca nestiind nimic nou despre un om vechi te intorci la subiecte prafuite si incerci sa spargi zidurile cu arme familiare dar desuete, ceea ce numai rareori functioneaza. Cand insa nu functioneaza te trezesti singur si te simti ridicol, stand asa demn in picioare si amestecand frustrare si dezamagire in paharul de martini pe care regreti ca nu i l-ai turnat in fata... macar ai fi patat zidul.

24 de comentarii:

  1. comunicarea se frânge doar dacă noi îi permitem. "zidul antifonic" noi îl construim, încet prin egocentrismul propriu şi prin indiferenţă. Sentimente care odată ne uneau acum sunt cenuşă şi aici apare problema în comunicare . Adusă de rutină, de obişnuinţă, adusă de NOI...

    RăspundețiȘtergere
  2. Da... din pacate dupa o anumit aperioada intervine monotonia intr-o relatie si parca indiferenta fata de persoana de langa tine. Ceea ce e trist...

    RăspundețiȘtergere
  3. E dureros cand treci de la intelesul din priviri la neintelesul nici macar din vorbe. Da, zidurile le ridicam noi, dar intrebarea este: de ce? Cum este posibil ca o mare dragoste sau o mare prietenie sa nasca un zid emotion-proof? Sa fie de vina egoismul nostru? Sa fie de vina nepasarea? Sa fie de vina frica? Sa fie de vina toate astea, amestecate in diferite proportii si asezonate cu dezamagiri si iluzii pierdute?

    Cert este ca indiferent cine ridica zidul, de ambele parti, pe langa stanjeneala unei discutii sterpe si fortate exista un regret mai mare sau mai mic si consolarea (tampita dupa parerea mea!) ca nu a fost sa fie. E mai convenabil sa acuzi o forta externa, care se opune vointei tale decat sa iti asumi responsabilitatea pentru faptele care te-au adus in locul in care esti... Si astfel intrebari ca "ce mai zici?", "ce mai faci?", "cum te simti?" sau "cum mai esti?" se transforma intr-un refugiu, intr-o diversiune care sa ne indeparteze de la adevaratele intrebari: "de ce?", "cum am ajuns aici?" "ce putem face ca sa iesim din starea asta?"

    Se spune ca cel mai dureros mod de a-ti fi dor de cineva este sa stai langa el/ea si sa nu i-o poti spune. Eu unul sunt perfect de acord si-as putea spune mai multe despre asta, dar nu azi. Pentru ca se pare ca azi... pur si simplu nu a fost sa fie!

    RăspundețiȘtergere
  4. Liberté, égalité, naïveté
    --
    Un om căra în spate
    Un dram de naivitate.
    http://www.ivcelnaiv.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  5. How familiar... Cred că toţi trecem la un moment dat prin aşa ceva. De cele mai multe ori ridicăm zidurile acelea inconştient sau dăm o mână/cărămidă de ajutor fără să ne dăm seama. Când o facem, e prea târziu. Nu m-am legănat niciodată în iluzia că şi dacă prin absurd zidul s-ar prăbuşi, s-ar putea reveni la "ce a fost odată"...

    RăspundețiȘtergere
  6. @Moroi: pai noi singuri ne complicam si descurcam existentele...numai ca unii celorlalti :)

    @Casandra: sper ca experientele tale sa fi fost limitate. gustul unei singure indiferente dureaza uneori mult, prea mult.

    @Oita roz: "nu a fost sa fie" e un safety switch. te impiedica sa adormi in tranzitii nesfarsite si iti da rebootul necesar. Stiu ca ai ceva de spus pe tema asta asa ca.. asteptam sa fie.

    @Ivcelnaiv: Touche!

    @Arashi: cred ca zidaria ne e in sange, inca de la primele colectivitati umane tot construim.. oficial relationam dar incosntient ne izolam :))

    RăspundețiȘtergere
  7. desi, uneori intelegem decizia celuilalt, e mai usor sa aratam cu degetul, si sa lasam sa 'creasca' zidul - pt. ca asa a vrut el sau ea
    uneori, unele relatii sau legaturi se incheie, pentru ca este momentul sa se incheie...

    cati dintre voi au o relatie 'din priviri' de ani de zile, fara a fi impreuna cu persoana respectiva?

    cati dintre voi, dupa o relatie 'din priviri', ati pastrat legatura? indiferent a cui a fost 'vina' incheierii?

    pt. linistea fiecaruia cred ca este bine de spus ce este pe suflet, pentru a nu avea regrete ulterior ca nu i-ai turnat paharul de martini....

    RăspundețiȘtergere
  8. Trist... As fi vrut sa nu inteleg despre ce ai scris tu aici... Din pacate, inteleg prea bine :( Raman amintirile...

    RăspundețiȘtergere
  9. Speachless ... Postul vorbeste despre Calcaiul lui Ahile al multora dintre noi. Atat de trist si atat de adevarat ..

    RăspundețiȘtergere
  10. @gaza: deci practic ce spui e sa lasam trecutul in urma si zidul sa cresca pentru ca e spre binele nostru..

    @Ank si Travel Frog: scuzele mele daca v-am deprimat :) meditam doar cu voce tare..

    RăspundețiȘtergere
  11. @ Riciule: i-mi place. Meditezi tu cu voce tare, dar adanc . Pe bune .

    RăspundețiȘtergere
  12. Nene Doru eu ma bucur si va mai poftesc pe-aici.

    RăspundețiȘtergere
  13. Da, "foarte trist şi foarte dramatic", dar totuşi, foarte real. Pentru că se întâmplă în fiecare zi şi fiecare trece prin asta mai devreme sau mai târziu.
    Iar zidul acela este de cele mai multe ori, un zid de protecţie. Ştiu asta pentru că m-am aflat de ambele părţi ale lui. Nu-l ridici pentru că aşa ai visat noaptea sau aşa ţi-a prezis horoscopul. Îl clădeşti pentru că ai nevoie de o pauză pentru a analiza la rece cum s-a ajuns la el. Prin urmare, zidul se dărâmă singur după un timp.
    Bineînţeles că există şi excepţii. Dar nu despre ele e vorba acum, nu?

    RăspundețiȘtergere
  14. @Dora: Parerea mea este urmatoarea: faptul ca se intampla in fiecare zi si ca toti trecem prin asta la un moment dat, nu e neaparat un lucru normal. Poate fi considerat un lucru obisnuit, familiar sau des intalnit, dar nu unul normal. Refuz sa cred ca e NORMAL ca intr-o relatie, la un moment dat, sa se ridice un zid!

    Daca uneori simti nevoia de o pauza cred ca mai nimerit ar fi sa spui "Piua!", sa iti iei un timp de rearanjare a ta sau a gandurilor tale in tiparele care te caracterizeaza, sa iei un "concediu de gandire", sa te retragi in munti su in Congo... Daca vrei un timp de reflexie, te dai doi pasi in spate, te tragi intr-o parte sau te retragi cu totul pentru o perioada, dar in momentul in care inalti un zid e semn clar de ruptura. Zidul deja inseamna o racire a unuia fata de celalalt. Este ceva insurmontabil sau greu de trecut. E adevarat, a cazut el si zidul Berlinului, dar cu ce efort, cate sacrificii au fost facute intre timp si cate lucruri au avut de pierdut ambele parti...

    RăspundețiȘtergere
  15. @Oita : experienta mea spune ca si zidul, si pauza, tot acolo duc. Rar mi-a fost dat sa aud de cineva care "a avut nevoie de o pauza" si pe urma a reluat lucrurile de unde au ramas.
    Din pacate, uneori esti atat de ocupat sau rupt de realitate incat nu vezi zidul decat dupa ce ai dat cu capul de el... si nici nu iti dai seama cand ai inceput sa il construiesti.

    RăspundețiȘtergere
  16. @Dora: inteleg nevoia unora de ziduri, presupun ca face parte din noi pan la urma, dar nu incurajez aceasta chestie si chiar o dezaprob. iar treaba cu zidul se darama singur nu-mi pare realista. Poate ca zidul dispare, dar stii cum e, existenta lui s-a materializat in creier.. lumea s-a adaptat, fiecare isi vede de viata lui, nu e ca si cum ai pune un banner luminos MAGAZINU S-A REDESCHIS DUPA COLT. Mi se pare ma logic ca zidul sa crape tocmai datorita comunicarii mature intre doi oameni care odata au fost inseparabili - pornind tocmai de la ceea ce a fost, in ideea de a pastra "relatii amicale normale".

    @Oita: chiar ca nu pare Normal..dar pana la urma ce naiba e normalul.. Eu cred ca zidul doar E si gata. Apare si uneori dispare...

    @Crina: exact..nici nu-it dai seama ca l-ai construit..erai preocupat de tine :p

    RăspundețiȘtergere
  17. @Richie : stii care e partea cea mai naspa? uneori il ridici si cand esti singur... si sa vezi atunci cat e de greu sa il spargi...

    RăspundețiȘtergere
  18. @Richie: Multumesc! Ceea ce ai spus tu Dorei mai sus este ceea ce incercam si eu sa ii zic. Ai exprimat-o mai bine ca mine.

    @Crina: Eu nu vad lucrurile asa. O pauza e un loc gol in continuitatea relatiei, un loc care poate fi umplut mai repede decat poate fi sarit sau daramat un zid... Da, exista si ziduri ridicate din neatentie si lipsa de timp, dar alea sunt mai degraba gardulete (adica mai usor de trecut). Zidurile "adevarate", cele trainice le ridici din proprie vointa, cu buna stiinta si dintr-un motiv anume.

    RăspundețiȘtergere
  19. @Oiţa & Richie: Întrebare de 1000 de puncte - aţi spus vreodată cuiva că aveţi nevoie de o pauză? Şi dacă da, care a fost replica persoanei respective? Nu a plouat peste voi cu "de ce-uri" şi "unde am greşit"? Iar acum răspundeţi sincer - cu toată dragostea pe care să presupunem că aţi purtat-o acesteia, i-aţi fi spus întocmai adevărul, indiferent cât de dureros? Nu spun că în toate cazurile e musai să fie un asemenea nivel de dramatism, dar ca exemplu...
    Mi s-a întâmplat, şi nu o dată, să nu-mi pot ţine gura şi să insist în a primi acele răspunsuri. Cu toate că nu era sfârşitul lumii, nu mi-a picat bine ce-am auzit. Şi nu pentru că ar fi scos la iveală cine ştie ce lucruri groaznice despre/făcute de mine, ci pentru că n-am fost în stare să-mi văd singură bârna din ochi (vorba vine). Zău aş fi preferat să mă lase cu ochii-n soare, să pot medita sub razele UV la tot ce-a fost până atunci.

    @Richie only: din experienţă proprie - n-am luat niciodată picamerul în braţe pentru a sparge zidul (metaforic vorbind). Pur şi simplu comunicarea s-a reluat de la sine în momentul în care m-am trezit iar faţă în faţă cu "constructorul".

    @Oiţa Roz only: fără alte detalii, la ce fel de relaţie te referi?

    RăspundețiȘtergere
  20. A, da, şi încă o chestie. Suntem noi oare suficient de maturi încât să prevenim apariţia acestui zid?

    RăspundețiȘtergere
  21. @Dora: Nu, n-am spus cuiva ca vreau pauza. Da, cred ca as fi facut-o cu delicatete. Si da cred ca suntem suficient de maturi :)

    RăspundețiȘtergere
  22. @Dora: Nu am spus nimanui ca am nevoie de pauza. Intr-o prima faza am incercat sa inteleg ce se intampla si sa fac lucrurile sa mearga in continuare. Am incercat sa le rezolv intr-o maniera logica. Ok, poate uneori a fost doar o logica a mea... Dar dupa o perioada, daca situatia nu s-a schimbat cu nimic in bine, am abandonat relatia respectiva. O singura data am inventat un motiv, ca sa nu ranesc prea tare, dar dupa mai multe "de ce"-uri insistente am recunoscut adevarul... Si da, m-a mancat si pe mine sa intreb "de ce" si sa nu imi placa ce aud. Este o vorba: daca nu iti place raspunsul, atunci nu trebuia sa pui intrebarea! Faptul ca cineva a putut sa ma vada asa, intr-un mod mult diferit fata de cum ma percepeam eu, mi-a dat un subiect interesant de gandire si introspectie.

    Poate ca nu suntem inca suficient de maturi incat sa prevenim aparitia zidului. Dar oare vrem sa ne maturizam? Sau in loc sa facem un pas inainte spre maturizare, acceptam ca e normal sa devenim constructori, zidari?

    Imi place sa cred ca astfel de discutii, purtate pe blog sau nas in nas, ne ajuta sa ne maturizam...

    RăspundețiȘtergere
  23. chiar vorbeam cu Horica lately de treaba asta, atat de tare ma intrsiteaza sa ma intalnesc cu oameni cu care credeam ca o sa fiu close toata viata si sa apara acea penibila intrebare:Ce faci?
    Stau ca o tampa si ma gandesc, ce fac cam de cand incoaci? de la ultiam relatie prost incheiata, de la ultimul concert reusit la care am fost si nu te-am sunat sa vii? de cand mi-am schimbat iar jobul( a, nu stiai nici de cel dinainte :().
    De fiecare data cand mai pierd asa un prieten cu care am stat cum zici noptile sa depuricam viata pe toate fetele sale si asta cu anii de zile, nu o data, ma intristez nespus.Simt de fiecare data ca am pierdut o bucata din mine.Nu stiu cum o fi cu relatiile sentimentale care se reiau dupa cativa ani, dar stiu cu prietenii.Uneori merge, dar stanjenala nu dispare de tot niciodata.Am o prietena care a vrut o pauza, acum e in State, e insarcinata, am aflat asta accidental cand deja era in luna a 3-a...

    RăspundețiȘtergere
  24. Prsupun ca nestatornicia e una din cele mai re(a)le atribute ale firii umane :(.

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?