10 februarie 2010

In captivitate

povestea Fluturelui continua


- Ti-e foame?
Nu mi-a raspuns asa ca am ignorat tacerea ei si i-am oferit un biscuit Petit Beurre, cam singurii biscuti pe care-i aveam eu prin casa. As fi vrut sa am ceva mai rasarit, niste biscuiti cu crema sau ceva fistic dinala fitos de cumpara snobii si-l pun pe masa din sufragerie la vedere, asa ca pentru musafiri, de vreme ce tot aveam o prezenta feminina dupa atata vreme in casa. Dar prins in aceasta obsesie pe care mi-o declansase Fluturele am ignorat complet partea care urma capturarii sale. Adica, nu m-am gandit nici o clipa ce voi face daca voi pune mana pe ea, si mai mult, nu mi-as fi imaginat in veci ca atunci cand se va intampla voi avea parte de forma cea mai senzuala pe care o putea imbraca o fiinta pe acest pamant, aceea de femeie.

- Mananca, i-am zis. E bun. Ma privea fix cu ochii sai negri ca taciunii stinsi de ploaie in vreme ce in mana tinea absenta biscuitele neinceput. Am luat si eu unul si am muscat din el: - Uite asa! incercand sa-i demonstrez ca unui cazut din luna mecanismul rontaitului. Nu era impresionata.. De fapt nici nu o interesa. Parea docila, chiar inerta intr-un fel, doar ochii o dadeau de gol prin felul in care ma fixau, asemeni ochilor unei feline incoltite care stie ca nu poate scapa dar inca nu se simte suficient de amenintata ca sa-si scoata ghearele. Daca ii era foame sau nu, asta nu puteam sti, iar ea nu avea cum sa ma lase sa aflu din moment ce nu scotea nici un cuvant. Sau poate nu stia cum.. Amagit de aspectul sau uman, uitasem ca pana aseara era doar o prezenta eterica, o zbatere de aripi colorat prafuite sub forma unui fluture fermecat care ma paralizase de 3 ori pana sa-l prind.

Apa insa a baut-o toata; imediat ce i-am intins paharul a si sorbit din el, relaxata, cu inghituri lungi, cu ochii inchisi, doar cateva siroaie subtiri scapandu-i prin coltul buzelor perfecte si scurgandu-se pe barbie, gat, pana deasupra sanilor unde s-au oprit in marginea paturii care o invelea. Mi l-a intins inapoi hotarata si n-am citit vreun gram de recunostinta in privirea ei. Nu exista nimic acolo care sa sugereze incredere. Lipsea orice emotie, era doar negrul placid si calculat al unei fiinte din alt plan senzorial. Aveam ciudatul sentiment ca desi era captiva si-n puterea mea, cumva, cheile erau tot in mana ei iar cel testat eram tot eu. Aveam prea multa incredere in firele din plasa mosului cu care-i legasem picioarele si in catusele alea imblanite cu care ii legasem o mana de caloriferul din garaj. Daca prietenii ar fi stiut ce ocazie gasisem pentru a le utiliza..

- Cum te numesti? am intrebat hotarat sa stabilesc o conversatie.
Ignore...
- Hei, intelegi ce spun?
Femeia studia plictisita decorul garajului meu, niste postere din primele numere Playboy, apoi se intoarse din nou si ma strapunse cu un zambet... Sau era doar un suras arogant menit sa adanceasca misterul.
- Cine esti? Ai vreun nume? De unde vii? am izbucnit. Incepea sa ma calce pe nervi. Crezusem ca odata ce voi pune mana pe ea voi avea satisfactia unor explicatii multumitoare, dar in situatia actuala eram dezarmat...

- Spune-mi cum vrei... am auzit dintr-odata. Eu nu am ce numesti tu "nume". Eu... sunt.
Acum era randul meu sa fac pe mutul. Recunosc, nu prea ma asteptasem sa-mi raspunda atat de clar si simplu. "Eu nu am nume!" wtf? isi bate joc de mine...auzi la ea: "Spune-mi cum vrei tu!" Vorbeste ca o escorta... ce naiba, mai putin si-mi zice ca pot sa-i fac ce vreau si-atunci sunt terminat pentru ca, sincer, chiar ma tenteaza ideea.. la dracu.
- Cum adica... esti?
- Nu poti intelege. Sunt. Exist. Apar atunci cand e nevoie de mine...
Asta m-a lasat perplex. Ma simteam un fel de subiect al unei glume proaste si asteptam sa se deschida poarta garajului in aplauze si cu oameni necunoscuti strigand "Surpriza!". Nu s-a intamplat desi mi-as fi dorit-o. Era mai simplu. Acum insa aveam de digerat o situatie mult mai complexa.
- Ok, sa spunem ca accept absurdul ideii...dar numai de dragul conversatiei, ce inseamna "atunci cand e nevoie de tine"?
- Exact ce inseamna: ca tu ai nevoie de mine!

- Ha, si de ce ma rog? i-am aruncat in sila.
- Chiar ma intrebi? O stim amandoi doar...
- Lumineaza-ma...
- Bine...fie. Cand ai facut dragoste ultima oara?!

Touche. Creatura asta cu piele laptoasa, corp zvelt pe care i-as fi numarat coastele daca nu m-ar fi impins mila s-o invelesc in patura cand am adus-o, si cu ochii aia fermi si intunecati ce ma pandeau din claia de par infocat vedea lucrurile asa cum erau. Asa cum au fost cu 3 ani in urma.
- O sa-ti spun... Mira... ca pe ultima femeie
- Cum vrei tu...dar nu sunt ea.
- Dar ce esti?
- O sa-ti dai seama singur...

2 comentarii:

  1. Absolut superb.

    (Stii, cred ca puteai sa ii dai niste piine cu unt si cu gem...)

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte misto....De-abia astept articolul cand o sa-si dea seama cine e...

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?