Oh dammit, de ce nu sunt acel tip arogant si sigur pe el si pe propria lui suficienta, care se complace intr-o multumire de sine gresit evaluata ca fericire. Stiu sigur ca exista si acel tip pe undeva dar eu nu sunt el. Ceea ce e chiar neplacut intrucat, uneori, ignoranta ii binecuvanteaza pe ignoranti. Si-i face demni de adorat prin insasi natura lor egocentrica si arhisuficienta care frustreaza si atrage deopotriva. Din pacate nu e cazul meu. Ar fi misto sa fii adorat din cand in cand, magulit asa cu vorbe de apreciere, rasfatat, chestii muieresti la care sa replici "hai termina!" dar de fapt sa gandesti "ce norocos sunt". Cred ca voi sfarsi de partea gresita a altarului divinatiei urbane, cu aia care dau in loc sa primeasca, ceea ce-i ingrozitor. Mi-a luat ceva timp sa realizez, dar cred ca ingredientele mele moleculare sunt nepotrivite. Stiti voi, la fel cum pompierul e alcatuit din cenusa si foc iar militianul din nisip si rahat, probabil pe mine divinitatea m-a facut din apa si sapun. Nestatornic, permanent involburat si destinat sa lanseze acele baloane amuzante dar de scurta durata la fiecare moment semnificativ din viata. Asta fiind situatia cred ca am sa ajung sa caut neincetat lucruri si persoane care sa-mi valideze existenta. Cred ca de la o vreme eu mie nu-mi mai sunt suficient asa ca apelez la prieteni, familie, femei sau obiecte, "lucruri" o idee mai consistente decat baloanele de sapun, pe care nu le posezi dar le admiri-adori-divinizezi intr-o oarecare masura. O vreme, cel putin. Asta-i fatalismul insuficientei personale. Gasind satisfactie in adorarea altor "chestii" la fel de imperfecte ca noi ne expunem riscului profundei dezamagiri atunci cand "obiectul divinatiei" nu mai corespunde cu imaginea pe care ne-am format-o singuri. Caci parintii se despart sau se dovedesc a nu fi modele demne de urmat, prietenii te lasa balta sau mai rau, te uita, femeia se schimba, te inseala sau te paraseste, lucruri normale intr-o viata normala, dar cu efect deprimant in fiinta acelui "dependent social" ce-si ignora propria valoare fiind mai recunoscator fata de lumea exterioara decat fata de cea interioara. E ca si cum ti-ai inventa propria "religie" si apoi ti s-ar prabusi biserica sub greutatea unor sperante total nerealiste. Tipul asta de adoratio nu aduce nimic palpabil in final doar un calup mai mare de tristete. Eu zic ca m-am trezit la timp. Voi?
inca mahmur
RăspundețiȘtergereEu zic că trezirea asta la care tu ai sperat pentru cinci minute e iluzorie. Been there, done that, ca să spun aşa. Sunt la fel de dependentă de alteritate ca şi tine şi eu deja mă complac de o vreme în situaţia de a da tot şi de a primi uneori puţin, alteori deloc.
RăspundețiȘtergereNici eu nu sunt tocmai mândră de asta, dar aşa cum spuneai şi tu atât de frumos, cred că ăsta e materialul din care sunt făcută. Şi nu cred că aş putea să simt vreodată suficienţă de sine, indiferent cât mi-aş propune, încerca şi persevera. Dar dacă-ţi iese ţie, aştept reţeta! :)
Ma alatur si eu clubului, daca ma primiti. Eu stiam de la bun inceput, de ceva vreme ca- omu care da de toate si in toate formele, fara sa ceara nimic inapoi... Partea cu suficienta de sine mi se pare si mie de multe ori "out of reach", suficient incat sa realizez ca asa ceva nu ar avea cum sa ma caracterizeze, nu m-as descurca asa. Din cand in cand, ce-i drept, mai fac si eu cu complezanta si suficienta de sine asa cum fac fetele cu orgasmele cate-odata : le mimez...
RăspundețiȘtergereDixit...
Si ce-ai de gand sa faci? Sa renunti la oameni?
RăspundețiȘtergere"Caci parintii se despart sau se dovedesc a nu fi exemple demne de urmat, prietenii te lasa balta sau mai rau, te uita, femeia se schimba, te inseala sau te paraseste"