11 iulie 2009

O siguranta arsa

* addendum la Triptic

De obicei primavara oamenii se-ndragostesc. De fapt, nu stiu daca e chiar dragoste, ideea e ca li se aprind calcaiele pentru o scurta perioada iar pana e gata anotimpul picioarele ii ustura deja. De la alergatura, evident. Distanta dintre Buna si La revedere e uneori mai scurta decat linia moarta dintre doua batai de inima. Raman cu impresia ca tot ce-a fost intre cele doua momente a fost un timp mort. Oricat de trist ar parea acest fapt, in realitatea, starea de dupa e si mai urata. Fara a conta cine a zis primul La revedere, pentru unii, perioada dintre a doua zi si ultima zi de recuperare e o semi-agonie patetica. Un simulacru de sevraj sentimental in care ai scurte momente de trezie cand ai chef sa-ti iei doza de emotie si faci un minim de efort intalnind-o. Pe ea, emotia. Pret de-o vorba sau privire te simti viu din nou. Dar apoi te stingi repede si cazi in intunericul propriei tristeti. Esti stricat. Defect. Imi place sa-mi imaginez ca pieptul unui om e un panou electric in care cineva si-a infipt mainile si-a smuls o siguranta. Complete shut down. Bezna propriului suflet pe ici pe colo intrerupta de mici scantei scurtcircuitate. O fotografie - o scanteie, un mesaj cu "ce mai faci?" - alta scanteie, o intalnire inedita - o mini jerba de scantei. E doar propriul tau sistem emotional incercand sa rebuteze un circuit ars. Nu va reusi niciodata, e nevoie de o noua siguranta. Acelasi vis ma conduce spre o alta analogie. Ma vad ca un imens angrenaj de roti dintate si pistoane, un vestigiu al epocii masinilor cu aburi in centrul caruia se afla o clepsidra goala. Probabil o data era plina, acum e goala si nu mai tin minte ce continea in vremurile bune. De ea insa depinde functionarea intregului sistem de parghii si buloane, ceea ce face ca, intr-un moment de maxima presiune externa, clepsidra sa cedeze, intregul angrenaj prabusindu-se in sine. Mentalul distruge materialul. Fara inima de sticla rotile dintate sunt intepenite si din nou intreaga masinarie umana asteapta ca mana binevoitoare a inginerului sa-i aduca o alta clepsidra. Uneori asta se intampla vara, toamna in nici un caz, poate iarna in cazuri speciale cand e tare frig, insa in mod sigur la primavara urmatoare totul renaste.

3 comentarii:

  1. Nici n-am respirat cat am citit! Foarte frumos scris...;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine ca nu m-am intins mai mult :p. Mersi.

    RăspundețiȘtergere
  3. crezi ca va mai veni primavara? si eu imi doresc... dar nu mai cred in ea.

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?