Ora de Teatru

Salutare voua dragi teatrofili. V-ati saturat de stat in public? Aveti impresia ca joaca de pe scena e floare la ureche? Vreti sa depasiti nodul ala care va sta in gad cand trebuie sa "performati" in vazul cuiva? Teatrul Naţional Timişoara lansează din 2 aprilie 2011 o serie cursuri de teatru pentru amatori. Ora de Teatru va introduce in fiecare sambata, pe cale practica, in tehnicile specifie artei scenice: improvizaţie, vorbire scenică şi mişcare scenică. Va face actori de weekend, mai exact.

Programul deschide trei clase:

Să jucăm, să ne jucăm – cursuri pentru copii / sîmbătă, orele 11-13

Ne redescoperim prin teatru – cursuri pentru adulţi / sîmbătă, orele 13-15

Facem teatru împreună – cursuri pentru pensionari / sîmbătă, orele 17-19

Înscrierile se fac zilnic la Secretariatul Teatrului Naţional Timişoara, între orele 8-16, la tel. 0256 499 908, 0256 201 288, 0745 508 595 sau printr-un mail cu subiectul: ORA DE TEATRU, care să conţină numele, prenumele şi vîrsta.contact .
Data limită a înscrierilor este 31 martie 2011.

Cursurile sunt gratuite.

Pygmalion

...a fost si el un simplu visator.




‘As you are woman, so be lovely:
Fine hair afloat and eyes irradiate,
Long crafty fingers, fearless carriage,
And body lissom, neither small nor tall;
So be lovely!

‘As you are lovely, so be merciful:
Yet must your mercy abstain from pity:
Prize your self-honour, leaving me with mine:
Love if you will: or stay stone-frozen.
So be merciful!

‘As you are merciful, so be constant:
I ask not you should mask your comeliness,
Yet keep our love aloof and strange,
Keep it from gluttonous eyes, from stairway gossip.
So be constant!

‘As you are constant, so be various:
Love comes to slot without variety.
Within the limits of our fair-paved garden
Let fancy like a Proteus range and change.
So be various!

‘As you are various, so be woman:
Graceful in going as well armed in doing.
Be witty, kind, enduring, unsubjected:
Without you I keep heavy house.
So be woman!

‘As you are woman, so be lovely:
As you are lovely, so be various,
Merciful as constant, constant as various.
So be mine, as I yours for ever.’

Robert Graves, Pygmalion to Galateea

4 ani

Tempus fugit, nu-i asa blogule? Cine-ar fi crezut c-o sa traiesti atata? Bine, in afara de mine, care te-a sustinut in fiecare zi.. Dintre ai tai, prieteni de spatiu virtual, frati binari si html-isti...Cati? Cateva zeci? O suta? Dar, restul? Zecile de mii ce-or aparut dupa tine, ia zi ma, ti-or multumit careva pentru magnifica ta existenta? Sau s-or rugat in sinele lor digital sa-ti crape serverul si sa-ti fure locul in zalist? Lasa-i ma ca nu conteaza, noi suntem aici, ne simtem bine, ne distram, facem microtrafic, iubim tovarasii si fetele, intr-un cuvant, facem sa fie bine. Am io grija de tine.. numa, dai si tu o bere ceva? Ca-i ziua ta ma blogule!! Hai, LMA, ca tre sa-ti fac retrospectiva.

Doua chestii mi-au adus satisfactii nemasurate in anul blogosferic ce-a trecut: articolul in urma caruia am castigat o bicicleta (io rar castig chestii moka) si plimbarea prin Timisoara mea. In spate, la mica distanta, ar fi campania de Craciun in care am fost unul dintre mosi. Memorabil.

Cel mai memorabil a fost insa episodul Muse la Szigetfest... despre care o sa pastrez tacerea ca sa nu mai zgandar regretele celor ce l-au ratat.

Din colectia citadine sunt demne de amintit articolele despre Piata Unirii, despre etimologia cartierelor timisorene sau capitala europeana.

Evident ca seria articolelor-eseu a continuat, inchinand unul ţâţelor, unul femeilor frumoase, unul curvelor, unul fetelor bune si rele si unul sarutului.

La capitolul revelatii personale ar fi de notat: boala cititului, internetul ne face superficiali, multiversul si cam atat.

Un singur motivational: alege-ti viata. Imi era adresat mie, evident.

Reflectii personale despre instinctul animalic, imaginarium, oftici privind voluntariatul online si "jocul" de amor.
Niste articole instructive despre cum sa fii acolo fara sa fii de fapt sau  Decalogul blogosferic.

O serie epistolara inceputa cu Draga, nu suntem prieteni si continuata cu trei scrisori imaginare: unu, doi si trei.

Doua articole "muncite" despre comics si nuvele grafice.

Cel mai mult efort intelectual l-am depus insa ca sa scot din mine niste ganduri legate de cartile pe care le citesc si facand trecerea asta in revista vad ca au fost cel putin 15... cand oi fi gasit timp. Nu stiu de ce aveam impresia ca am scris mai putin in ultimul an.

Dare de carte

Adriana are prea multe carti in biblioteca. Eu am intotdeauna prea putine dar cum deja mi-am primit partea "regelui" (niste horror de la master King) imi rup de la gura flamanda si dau cui doreste astea doua carti: Lolita lui Vladimir Nabokov si Magicienii lui Christopher Priest. Prima nu cred ca are nevoie de explicatii, poate doar de un mic patrat rosu, nefiind indicata sufletelor puritane, iar despre a doua pot sa va transmit ca a fost ecranizata de Christopher Nolan in filmul The Prestige. Deci, daca stati bine cu imaginatia, putem spune ca-i un thriller cu Christian Bale...

In fine, cartile sunt in stare excelenta si sunt oferite fara obligatii de Adizzy prin intermediul meu ca cica as fi mai vizibil. Regula e primul venit primul servit. Precizati in comentariu pe care o vreti. Una la fiecare zic ca ajunge ;).

Advice for young mothers to be

Mamelor din lumea-ntreaga, mersi ca nu ne-ati sufocat imediat dupa nastere...

Comics and movies

Ce alta zi mai potrivita pentru a finaliza articolul despre comics decat 6 martie, aniversarea nasterii marelui cartoonist si publicist, Will Eisner. Daca n-ati auzit de el nu-i bai mare, probabil nu va plac comics-urile asa mult. Ideea e ca i datoreaza multe lui Eisner, atat pentru munca sa ca realizator de benzi desenate, cat si pentru rolul jucat in afirmarea nuvelei grafice ca o forma de literatura si, nu in ultimul rand, pentru teoretizarea acestei arte secventiale. Eisner a scris o carte interesanta pe acest subiect, Comics and Sequential Art (download here), in care examineaza estetica acestei modalitati de exprimare artistica. Curios e ca fiind o forma de naratiune vizuala la fel ca filmul, banda desenata s-a impus mai greu ca o disciplina distincta cu toate ca precede arta cinematografica si chiar o ajuta (etapa de storyboarding in productia de film). Adevarul e ca prin felul in care intrepatrund ilustratiile si proza, comics-urile au devenit un tip nou de limbaj, care necesita aptitudini de interpretare atat vizuale cat si verbale. In fine, cartea are vreo 150 de pagini si n-am apucat s-o citesc in intregime dar mi s-a parut demn de reflectat asupra aspectului referitor la “citit”:

A Contract with God n-o fi chiar primul roman grafic, dar e cel al carui succes a contribuit la popularizarea termenului si a acestei forme de ‘literatura’. Cartea lui Eisner nu mai ataca cliseul super eroilor ci ramane cu picioarele pe pamant aplecandu-se asupra relatiei omului cu divinitatea si cum rezista ea in fata vicisitudinilor vietii. Eisner s-a inspirat din propria copilarie, din vietile oamenilor din Bronx, integrand in roman teme ca saracia, imigrantii, viziunea asupra vietii si mortii sau chestiunea esecului.

Si, asa cum ne-am obisnuit in ultimii ani, si aceasta nuvela grafica va fi ecranizata. Sau cel putin exista intentia. Iar daca tot vorbim de comics in filme trec la motivul pentru care scriu acest articol. Am fost invadati de tot felul de stiri care anuntau proiectele celor de la Hollywood cu privire la cateva benzi desenate de succes variabil.

Prima din ele e pe cale sa intra in cinema sub forma unui blockbuster exploziv cu Daniel Craig si Harrison Ford in pole-position. E vorba de Cowboys and Aliens in regia lui Jon Favreau, un film de vara bugetat pe la 100 mil $. Materialul sursa il reprezinta un roman grafic scris de Scott Rosemberg, Fred La Vente si mai un tip in care are loc una din cele mai improbabile alaturari de personaje: vacari, indieni si extraterestri. Desi ideea nu-i intrutotul rea, promitand un nivel ridicat de awesomness, romanul sursa e atat de prost si plin de replici cheesy incat devine chiar amuzant. Dar are doua lucruri pozitive: introducerea si grafica. Iar ca bonus: sex interrasial. Un minus mare ar fi insa aspectul extraterestrilor ce par adusi din desenele animate ale anilor ‘80. Sper ca filmul da dovada de mai multe imaginatie atat in dialog cat si in gadgeturi.

zombie vs robots

Daca tot suntem la rubrica de alaturari neverosimile am fost surprins (dar nu foarte tare) de intentia anuntata de Michael Bay privind ecranizarea altei benzi desenate celebre: Zombie vs Robots. Contrar oricarei prejudecati, materialul sursa - seria creata de Chris Ryall si ilustrata de Ashley Wood - e original si promite rasfat vizual. Adevarul e ca nu poti da gres cu zombie si roboti in acelasi film. Seria grafica e intr-o forma triptica, cu 3 fire narative separate si deci 3 povesti independente: Kampf in care o trupa de mercenari si roboti guvernamentali lupta urban cu hoardele dezlantuite de zombie, Masques in care obisnuitul cleaning guy gaseste un costum robotizat care-l face teoretic invincibil in fata zombilor si Zuvembies vs Robots in care niste localnici haitieni participa la un ritual voodoo trezind un king zombie pe care sa-l controleze in lupta impotriva celorlalti zombie. Ok, don’t laugh yet. It’s quite refreshing! Iar artwork-ul e bestial, singurul minus e scurtimea seriei.

Una din cele mai interesante idei am gasit-o insa in Nemesis, o serie grafica creata de Mark Millar (autorul comics-urilor Kick-Ass), care propune o formula proaspata in care ii baga pe Batman si Joker in aceeasi persoana: un miliardar instabil si diabolic, pus pe razbunari nemiloase impotriva politiei si care se prezinta drept Nemesis. Cu alte cuvinte tipul ii vaneaza cu succes pe luptatorii dreptatii, un fel de dark avenger cu propriul sau cod al binelui si-al raului. Seria e destul de reusita zic, cu ploturi si twisturi succesive care ma fac sa privesc nerabdator spre Tony Scott, cel care si-a anuntat intentia de a-l aduce pe Nemesis pe marile ecrane.

Am lasat pentru final o ciudatenie din domeniu, o contra in stil indie data industriei si anume adaptarea unui film sub forma de benzi desenate. I Sell The Dead e o poveste intunecata si trasnita despre doi hoti de cadavre a caror cariera ajunge intr-un impas: unul e decapitat iar celalat reflecteaza asupra vietii sale marturisindu-se unui preot. Filmul e genul de comedie neagra (categoria B) cu o cantitate deloc neglijabila de gore & fun pe care regizorul s-a gandit s-o treaca si pe hartie intr-un roman grafic destul de izbutit. 

Ce inseamna pana la urma Capitala Europeana a Culturii?

De fiecare data cand se deschide acest subiect, si in ultima vreme se intampla cam des, lumea se imparte in 2 tabere: suporterii, care freamata la gandul ca orasul lor ar putea sa fie 'capitala' si contestatarii, care simt ca nu merita nicicare, ca nu se face nimic, ca arata jalnic, nici macar nu poate sa emita pretentii etc... Ei bine, Romania a avut o Capitala Culturala Europeana in 2007, Sibiu, care alaturi de Luxembourg a gazduit o multime de manifestari cu caracter cultural si s-a schimbat la fata prin investitii masive ulterioare nominalizarii! Acum Romania mai are o sansa prin 2020 sa promoveze inca o "capitala culturala europeana" si daca ii inteleg si-i aprob pe cei care-si sustin fiecare orasul in care locuieste nu-i inteleg de nici un fel pe cei care sunt neincrezatori si contesta superficial si absurd. Presupun ca nu e vorba de stupizenie sau rea-vointa ci doar proasta informare. As vrea sa schimb un pic asta.

In primul rand e nevoie sa ne punem de acord cu ce intelegem prin Capitala Europeana a Culturii. Presimt ca unii au impresia ca e un fel de medalie de onoare pe care o capata un oras pentru "activitati culturale deosebite", un fel de bataie prieteneasca pe umeri din partea comunitatii europene, un "Bravo ba! Asa da!" E fals. Titlul asta nu e un premiu care se inmaneaza pentru afisarea unei stari de fapt ci un gir de incredere in potentialul unei comunitati de a se schimba, imbunatati, innoi. E vorba de oferirea unei oportunitati pentru ca acel oras sa produca considerabile beneficii dpdv cultural, turistic, socio-economic, sa se regenereze, sa-si construiasca o imagine. E rebranding in cel mai sincer mod! Nu se reduce totul la o gramada de drumuri asfaltate si monumente tencuite! E vorba de potentialul uman, de comunitate, de ambitiile ei. N-are nici o legatura cu ce vedem acum in jurul nostru pentru ca in 10 ani multe se pot schimba. 

Citeam acum cateva luni din pura curiozitate o carte de branding.. Imi ajunsese in mana si am zis ca ar fi timpul sa studiez fenomenul. Si tipul asta, Wally Olins, scria pe la finalul manualului sau "Despre Brand" niste lucruri care se legau tocmai de frustrarea mea vis-a-vis de chestiunea Capitalei:

"tehnicile de branding intra acum in lumea necomerciala si ne puteam astepta ca ele sa se raspandeasca rapid, fiindca brandingul functioneaza. Ganditi-va la orase. Lumea e acum plina de concursuri pentru capitale ale culturii si capitale ale arhitecturii si designului. Din 1985, concursul pentru Capitala Europeana a Culturii s-a perindat dintr-o tara in alta, evitand cu grija sa ofenseze sensibilitatile nationale.[...] Pentru Glasgow, capitala britanica a culturii europene in 1990, din acea vreme dateaza inceputurile transformarii sale dintr-un cimitir al industriei grele decrepite intr-un centru creativ plin de viata, cu o cultura locala impresionanta si o industrie turistica prospera.[...] Inainte sa se deschida Muzeul Guggenheim, in 1997, singurii oameni care vizitau Bilbao erau marinarii de pe vasele care ancorau acolo si nu aveau altundeva sa se duca. Din 1997 (si pana in 2003, anul de publicare al cartii, n.r.) Museul Guggenheim a atras 5 milioane de vizitatori." 

Punctul sau de vedere e destul de clar: prosperitatea unui oras depinde de schimbarea unor perceptii, de prefigurarea unor directii de dezvoltare si de o buna "reclama". Ideea de Capitala Europeana a Culturii e pe langa un soi de marketing orasenesc care functioneaza ca un catalizator pentru transformarea orasului prin dezvoltarea culturii si o celebrare a diversitatii si bogatiei culturale europene ori a valorilor istorice comune.

Acum noi avem niste orase care-si depun candidaturile: Cluj, Iasi, Timisoara, probabil Alba Iulia sau Brasov. Pe ce baza sa spui ca unul din ele n-ar merita titlul!?! Cine n-ar merita? O gramada de blocuri si sosele desfundate? Sau o comunitate de sute de mii de oameni cu potential sa se "reinventeze" social daca au sustinerea necesara? Cu ce e mai vrednic Pecs din Ungaria (CCE in 2010) fata de Brasov? Nu uitati ca:

 - Un oras este desemnat CCE în baza valorii unui program de evenimente culturale speciale pe care îsi propune să le organizeze în anul respectiv - an de exceptie – program special conceput, încoronând o evolutie de ordin cultural. 

 - Orasul este chemat să maximizeze valorile sale dar să si demonstreze creativitate. 

 - Nominalizarea trebuie să ofere oportunităti de cooperare si parteneriat durabil la nivel european. Trebuie să sublinieze atât trăsăturile comune dar si diversitatea culturală europeană. Această diversitate se referă inclusiv la ce au adus atât populatiile indigene cât si imigrantii. Unul dintre obiectivele cheie este acela de a întări constiinta cetătenilor europeni despre ei însisi, vecini si comunitatea europeană ca un întreg. (raport asupra insituirii, pregatirii, finantarii si desfasurarii programului prioritar national Sibiul Capitala Culturala Europeana 2007)

In care univers n-ar trebui sustinuta, spre exemplu, Timisoara... ma intreb..

Vicii si delicii, la modul personal

“Omul este suma actiunilor sale.” Gandhi, parintele independentei Indiei.
“Omul este suma nenorocirilor sale.” Faulkner, scriitor laureat al premiului Nobel.
“Omul este suma virtutilor si produsul viciilor sale!” Richie, licentiat in bloging amator...

Ok, si-acum ca mi-am exprimat cei 2 centi filozofici, e vremea sa vorbim de “viciile” mele. Ca e leapsa de la Crivat. Pai e simplu: n-am. Cel putin nu in sensul figurat de:
 

Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare.(DEX)

Prin urmare nu beau (consum), nu fumez (intentionat), nu bag droguri, nu ma duc la curve, nu-mi sparg banii la ruleta, nu piratez muzica si filme in scop comercial, nu hackeresc situri guvernamentale just for fun si nu particip la seminarii motivationale sau religioase si nici la petrecerile hustler! Cu alte cuvinte nu am apucaturi nestapanite si statornice spre rau care sa ma conduca pe cea mai scurta cale in iadul desfatarilor (i)materiale ori in fata justitiei, fie ea in cer sau pe pamant.

Dar, nu sunt nici abstinent:

Consum bere, tequila, absint, jagger, mojito, cuba libre si ce fras mai imi vine pofta, dar nu deodata ci in cantitati moderate, cat sa ajung acasa pe picioarele mele! Oh, demonul alcool ruleaza prea fin, ce ma fac? Consum fastfood in ritm de minim un sandvis pe zi, o pizza pe saptamana si o shaorma la luna si da cred ca asta e viciul omului modern. Sau, daca vreti, “destrabalarea” papilelor gustative in ritm de pasul strengarului.

Consum tutun in ritm de cateva pachete saptamanal si sunt catalogat ca fumator pasiv cu spirit de sacrificiu...

Consum cafea si ceaiuri cu patima omului care-si iubeste tabieturile. iar tabieturile ma iubesc si ele si au grija sa-mi ofere un rasfat deplin.

Consum seriale tv ca un adolescent cu prea mult timp liber dar incerc sa ma las, promit. 

Consum literatura vulgara si violenta, consum pr0n amator, consum cinema facil in templul capitalismului - mall-ul - si consum banda de internet poluand blogosfera cu partea mea de linkuri (in)utile si glume tembele. just for fun.

Da, le fac pe toate astea intr-o masura pe care mi-o hotarasc singur. Consider ca am diligenta necesara. Sunt deci plin de vicii, delicii, patimi, metehne, pasiuni, naravuri, defecte sau mici placeri ale vietii...

Totusi, pentru ca era o leapsa care zicea sa-mi divulg marcile preferate in care se imbraca cele patru vicii prestabilite, ma conformez pe final:
Berea - nu cred ca exista vreuna pe care sa n-o fi agreat (cu exceptia Ursusului) dar cel mai mult consum Becks si Timi-nefi.
Tigari - tot ce se fumeaza in birt, plamanii mei nu se pot opune.
Cafea - nu beau cafea la filtru decat in vizita iar espresso-urile se impart in doua: alea de nevoie (la lucru, Lavazza) si alea de pofta (in Mokum unde au vreo cinci feluri de Arabica si o Robusta).
Tarie - tequila, absint, jagger in shot, vodka si rom-ul in coctailuri, iar de whiskey si tuica nu ma ating ca iese urat. Acum insa o sa-mi iau un deget din coniacul primit de la Andrei (marfa buna, de import, saru’ mana boieru’). Sa ne fie de bine.

Leapsa vicioasa se duce la Boss, Diana, Elza si Boghi.

5 centimetri pe secunda

...e viteza cu care florile de cires isi dau duhul, din clipa desprinderii si pana in momentul in care ating pamantul. Filozofie japoneza. De vazut filmul. Coloana sonora e sublima.. nu degeaba am stat 4 ore sa fac montajul cu care voi candida la oscar anul viitor...

Un Martisor ... negru!

Deci nu se face sa uiti de cititoarele blogului tocmai pe 1 martie, mai ales ca ponderea lor pe acest blog e de 2 treimi si deci in ipoteza in care io as trai mancand doar painea blogului fericirea lor ar fi, zic, imperios necesara. Prin urmare facem cadou un martisor. Dar cum rosu e asa de 2010 schimbam culoarea oficiala a zilei si-l vopsim negru. Negru e noul rosu iar martisorul e muzical si consta intr-un album gratuit de la o trupa nou-nouta: Ballerina Black. Ca gen se inscriu in post-punk/grunge revival iar cineva ii descria ca si cum Nirvana ar face coveruri dupa The Cure. Habar n-am ce inseamna asta in afara de blasfemie. Anyway, albumul e legal oferit, nu facem piraterie, a fost scos la iveala chiar de trupa prin decembrie, io recent l-am gasit si-l impartasesc. Se poate descarca exact de aici. In caz ca aveti dubii ascultati mai jos Microphones in the matress.