Ne aflam in plina desfasurare a TESZT (Festivalul Euroregional de teatru Timisoara) iar asta se traduce printr-un program zilnic de spectacole intr-o limba nefamiliara mie (sarba, germana sau maghiara). Pana acum organizarea mi s-a parut exemplara, promovarea eficienta (zona centrala e plina de afise si mash-uri cu TESZT), caietul program mi-a fost un ghid util in alegerea spectacolelor la care sa-mi iau bilet iar orarul pana acum s-a respectat asa ca n-am avut parte de surprize neplacute.
Prima piesa vazuta a fost Tinuturile Joase, un spectacol al Teatrului German de Stat din Timisoara dupa un text adaptat din colectia de povestiri cu acelasi nume scrisa de Hertha Muller. Montat de Niky Wolcz si cu o scenografie semnata de apreciatul Helmut Sturmer (responsabil atat pentru elaborata scenografie din Faustul lui Silviu Purcarete dar si pentru cea din filmele lui Dan Pita si Mircea Veroiu, Nunta de Piatra si Duhul Aurului) Tinuturile Joase apare ca un spectacol putin cam prea incarcat. Pe o scena fixa menita sa reconstituie atat saracia si lipsurile din timpul razboiului si apoi din comunism cat si decrepitudinea memoriei, 23 de actori aduc la viata chipurile cele mai importante din amintirile autoarei. Caci Tinuturile Joase in asta consta: o calatorie nostalgica prin cotloanele memoriei catre locurile natale ale autoarei: satul Nitchidorf si oamenii lui. Naratoarea (Isa Berger) priveste de la varsta maturitatii rememorand pentru noi momente definitorii din copilaria sa: orele de scoala, slujba de biserica, barfele babelor din sat, infidelitatile capilor de familie, jocurile copilariei, primele iubiri dar si suferintele produse de decesul bunicului si al parintilor, amintirile razboiului si sechelele deportatilor in Siberia.
Printre cele mai evocative momente ale spectacolului se numara secventele onirice in care e bantuita de fantoma unui baiat sau scena plina de umor cu baia saptamanala a familiei svabe. Pentru un nevorbitor de limba germana spectacolul insa poate fi experienta frustranta. Subtitrarea textului deasupra scenei m-a facut sa pierd mult din ce se intampla acolo iar faptul ca spectacolul continea destul de multe secvente video (regizate de Bogdan George Apetri) proiectate in fundal si care dublau intr-un mod poetic actiunea de pe scena n-a facut decat sa-mi sporeasca confuzia. Distribuirea atentiei m-a facut sa pierd importante portiuni din text si din interpretarile actorilor situatie comparabila cu incercarea de a urmari in paralel doua episoade diferite din Game of Thrones.
Al doilea spectacol vazut in TESZT a fost unul de limba maghiara jucat de actorii de la Teatrul Szkene din Budapesta. Intitulat Evreul spectacolul se baza pe un text al polonezului Artur Palyga si explora aceleasi “taramuri joase” ale memoriei, in speta mostenierea evreiasca a Poloniei si stigmatul Holocaustului (de care nu au fost responsabili doar nazistii) propagate in amintirea celor care le-au trait sau le cerceteaza in mod “turistico-istoric” prin vizite la Auchwitz. In cancelaria unei scoli de provincie directorul, preotul, profesorul de sport si profesoarele de engleza, respectiv, limba poloneza -toti de varsta, provenienta si inteligenta diferite- participa la o sedinta aparent nevinovata care pe final se tranforma intr-o conversatie plina de reprosuri si invective privind vina colectiva a comunitatii.
Pornind de la o scrisoare primita din Israel de la un fost elev care isi cauta lucrarea de diploma piesa devine o explorare a anti-semitismului si a celor mai grotesti stereotipuri rasiale cand intentia directorului de a-l folosi pe Evreu ca “finantator” al scolii (aflata intr-o stare de deteriorare) se loveste de prejudecatile si temerile colegilor sai. Tratata cand cu sarcasm cand cu cinism si dispret, persoana absenta a evreului devine ecoul unei natiuni aproape exterminate in urma cu 50 de ani, iar noii sai “judecatori” se dovedesc din nou incapabili sa-si suprime pornirile xenofobe. Mai mult, amintirile lor despre trecut oscileaza de la convenabil de selective pana la impardonabil de crude si detasate.
Am receptat acest spectacol cu mai multa simpatie decat Tinuturile Joase, probabil si datorita faptului ca subtitrarea era la casca si in felul asta puteam urmari neintrerupt scena. E o piesa controversata la care s-a ras mult in prima parte dar s-a tacut malc in a doua, probabil si pentru ca odata la Timisoara (in perioada interbelica) exista o comunitate de 13.000 de evrei. Subiectul delicat si natura ireverentioasa a textului intra in conflict direct in creierul spectatorului nascand intrebari de genul cat de potrivit e sa mergi in vizita la Auschwitz ca sa simti ceva, sa fii afectat, si apoi sa mergi la hotel, sa mananci bine, sa dormi si sa te intorci acasa cu sute de poze de parca ai fost la mare? Hmm..
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?