Bula misoginului (13)

"Indragostitii obisnuiesc sa inconjoare capul femeilor cu un nimb de sfanta, dar ele stiu ceea ce le sade bine si de aceea nu-l poarta niciodata."

Jules Noriac

Cheia de butelie

Cheia de butelie e tot un vestigiu ruginit din comunism, o amintire rece si grea din timpurile cand gazul venea la pachet rationalizat, ca untul, uleiul, zaharul si sifonul, deci dupa un stat la coada. Nici macar eu nu-mi amintesc prea multe despre cheia asta, eram destul de tanar in vremea ceea, iar oricum slujba de administrator al gospodariei era apanajul tatalui meu. Totusi, la 20 de ani de-atunci, vestigiile astea comuniste tot rasar la suprafata, iar eu cred sincer ca numai in romania cheia de butelie isi disputa importanta in gospodarie cu cheia franceza :).

Ii spun vestigiu venit dintr-o alta epoca pentru ca in nici un caz nu-mi imaginam sa mai am de-aface cu asa ceva, acum, cand gazul sufla din tevi la (aproape) fiecare usa de roman. Deci, cand am fost interpelat telefonic de o d'ra in stare de necesitate, cu butelia sigilata si fara cheie, reactia mea fireasca a fost: Qoui? Ma si vedeam dand pe twitter disperat: are cineva o cheie de butelie? si primind numai raspunsuri destepte (Kaboom!! sau 1234#).

Ca intotdeauna rezolvarea vine de la ai batrani, astfel ca si in cazul asta, tata m-a indrumat spre "cutia cu scule" de unde m-am intors cu cea mai mare cheie existenta. Asta tre sa fie. Am invesmantat-o-n punga, ca pe-un artefact ce trebuia ferit de coroziune (doar ca cel care se ferea eram eu de rugina dansei) si am plecat cu ea in traista la domiciliul clientei. Pe drum am mai cules niste prieteni si niste sticle de vin, sa udam butelia, gen.

No, partea buna a fost ca era cheia potrivita. Partea faina a fost ca a iesit cu râşi ca-n Amintiri din Epoca de Aur cand vor sa parleasca aia porcu. Noi vroiam sa facem cafea. N-a existat nici o parte rea. Bonusul a fost ca am instalat UPC-ul si am dat peste-un canal porno dar, nefiind ceva interesant ne-am uitat la SouthPark. Cam atat.

Ps. in 2009 cheia de butelie are numarul 27, in caz ca va intrebati..

Mininova s-a curatat

Stire de maxim impact pentru internauti: Mininova s-a curatat de torrenti ilegali, adica de 99% din ce era urcat pentru binele nostru acolo:seriale, filme si muzica buna. Acum mai sunt doar vreo 10.000 de torrente valide. This sucks. Saracii de ei au fost judecati intr-un proces anti-piraterie in Olanda, si, chiar daca n-au fost scosi vinovati pentru ce urca pe site utilizatorii, li s-a pus in vedere stergerea continutului care incalca drepturile legale sub amenintarea unei amenzi de 5 mil Euro. Nu te joci cu legea. M-am pus de curiozitate sa caut ceva pe mininova.org. Nimic din seriale, filme, muzica cu care eram deja obisnuit. Thank God for btjunkie.

sursa stirii

I love my Soul

Mi-am luat telefon nou. Dupa trei ani in pat cu Motorola m-am plictisit si am trecut la Samsung. Mai exact, Samsung U800 Soul. Asta are suflet, ca sa zic asa. A fost dragoste la prima vedere cand l-am vazut pe-un afis din centru la oferta Vodafone. Intotdeauna am vrut sa-mi iau un telefon cu stil, nu doar util, ceva placut ochiului, nu conta marca sau renumele, ci sa-mi dea incredere ca nu vine cu bagaj in noua noatra relatie. Si cel mai important, sa nu coste cat un laptop sau o masina second. U800-le a picat la tanc, m-a prins cu destui bani in buzunar ca sa-l pot cumpara si intr-o nevoie de schimbare, fiind tot mai satul de vechiul moto v360 care obisnuia sa se inchida cand il bagam in buzunar.

Samsung U800 Soul e un telefon super compact si slim, un continuator al seriei Ultra a producatorului coreean, remarcabila la capitolul design si grosime. Pare delicat la cei 9,9mm grosime si 89g cat cantareste dar, credeti-ma, cand il tii in mana te surprinde prin robustete si greutate. Asta se datoreaza carcasei integrale din otel inoxidabil (nu aluminiu) care-l imbraca foarte frumos, lasand doar pe laturi si in capeti o dunga de plastic cauciucat, pentru o nu-ti aluneca din maini, presupun. Ecranul e un TFT de 2" cu 16 mil de culori. Nu glumesc, asa zic specificatiile.

Ce-mi place la el? Agenda are 1000 de contacte, cu posibilitatea de a-i face fiecaruia un adevarat profil, smart dialing-ul care-ti cauta prin agenda in functie de cifrele scrise pe ecran. Temele default, doua din ele sunt superbe: Monolithic Purity e argintie si minimalista, in ton cu telefonul iar Elegance Noir e neagra cu reflectii verzui in stil electro amintind de Matrix. Plus ca are editor de teme complex in care poti crea orice combinatie de culori, backgrounduri si elemente de stil. Camera foto e de 3.15 Mp, ceea ce pt mine e un salt, face poze bunicele (2048x1536 ), are blitz si cateva setari destepte + editor de imagine, dar ii lipseste un autofocus. Filmeaza insa slab la o rezolutie jenanta 176x144 pixeli si 15fps.

Un lucru util e Mp3 playerul, cu posibilitate de filtrare dupa artisti, albume, liste etc numai bun sa-ti folosesti acel 1GB de memorie interna, care la nevoie o poti urca cu microSD pana la 8. Poate fi minimizat daca ai altceva de facut intre timp si muzica nu vrei s-o opresti. Are si radio FM si voice recorder. Castile insa m-au enervat ca-s de tip cauciuc moale care trebe bagat adanc in ureche. Nu-s obisnuit cu asa ceva. De auzit insa se aude ok.

N-are Wlan, ceea ce mi-as fi dorit, doar 3G HSDPA, dar cum n-am abonament cu net mai tre' sa astept pana ii pot testa browserul si emailu. Dar nu ma oftic eu din asta. Am vrut telefon in primul rand pentru apeluri, iar asta merge brici, se aude foarte bine in difuzor, lumea ma aude la fel pe mine (sper) iar cand ma plictisesc pot sa ma joc prin meniuri, ca-s al naibii de faine animatiile alea.

Un ultim amanunt destul de semnificativ, pretul lui la liber e cam intre 450 si 590 de lei, depinde de magazine. Eu l-am luat cu 100 de lei si abonament Vodafone pe 2 ani de 7 euro cu 500 min in retea si 50 nationale. Asta in ideea in care in ultimii 7 ani am stat pe un Ore Favorite cu 5 euro in care aveam 60 de min plus cele de vechime si niste extraoptiuni pe bani. Zic ca am ales bine.

Mai devoram publicitate?

Sambata seara la Capitol se desfasoara inca o editie a Noptii Devoratorilor de Publicitate, spectacolul adus de Chisu in Romania, in care ni se proiecteaza cateva sute de spoturi publicitare la miez de noapte. Desi suntem satui de reclame la tv si ne impartasim cele mai misto spoturi de pe youtube, totusi, in fiecare an ne apuca frenezia cu NDV-ul. Chiar si dupa ce anul anterior am fost amarati de organizare si selectia oferita. Noi tot speram. Are, presupun, legatura cu placerea de a urmari in grup un clip amuzant, emotionant, frustrant sau enervant si a ne studia apoi reactia in comparatie cu a celor din jurul nostru. Sau a ne manifesta opiniile mai mult sau mai putin avizate privind calitatea lucraturii sau efectul starnit. Cine stie...

Daca n-ar fi existat experienta anului anterior, probabil ca as fi fost mai extatic in anuntarea evenimentului, incercand sa va mobilizez, dar acum ma vad in situatia de a cantari bine optiunile. Sa risc din nou statul la coada alaturi de alte 500 de persoane pentru o cafea sau o apa in pauza? Nu stiu ce sa zic. Nici nu mai vorbesc de tariful de intrare (30 lei), e drept, mai mic decat anul trecut (40lei), dar totusi superior Bucurestiului (25 lei). Am sentimentul ca sunt jecmanit asa ca raman in standby deocamdata.

Fluturele [reprise]

continuare de aici

Trecusera doua luni de la ultima mea intalnire cu Fluturele, soldata cu un esec si platita cu aceeasi vizita inopinanta la sectia de ATI a spitalului judetean urmata apoi de cateva zile de convalescenta. Recuperarea mi-a fost ceva mai scurta decat dupa primul contact, pare-se ca trupul meu se mai obisnuise cu socul. Oricum, mi-am petrecut acele zile de veghe fortata meditand la tot felul de teorii ca imersiunea fantasticului in real, visul constient, insolatia si halucinatiile provocate de ea si chiar am rasfoit cateva pliante despre schizofrenie dupa vizita medicala. N-am gasit nici o explicatia pentru "acea fiinta cauzatoare de colapsuri si stari catatonice", fie ca era o creatie a imaginatiei mele fie una a Marelui Arhitect, astfel incat mi-am pus in gand sa orchestrez o noua intalnire. Dar de data asta trebuia sa fiu pregatit. Doi-zero era un usor avans recuperabil.

Primul lucru a fost sa renunt la costumul de neopren. Sufocant, inestetic si, dupa cum s-a vazut, complet inutil. Al doilea a fost sa-mi caut in pagini aurii un prinzator de fluturi. L-am gasit destul de anevoios, nu sunt prea multi oameni care sa se priceapa la asta dar, insistand, l-am descoperit uitat intre doi prestidigitatori si un programator web. La inceput a fost suspicios, mai ales cand i-am explicat ca am de gand sa capturez un fluture polimorf, posibila fantezie ori halucinatie. I-am castigat interesul insa si i-am devenit chiar simpatic in timp ce-i relatam intalnirile mele inedite. A devenit si el profund curios de fantastica creatura ce-si facea de cap in parcul meu. I-am pus insa in vedere din start ca vreau sa-l capturez viu, ca sa nu fie discutii, si m-am incredintat stiintei lui. Batranul a tesut cu mana lui dintr-un fir aproape invizibil de matase chinezeasca rara, o plasa cu ochiuri mici de forma unui patrat cu latura de cinci metri si usoara ca un fulg de nea. Dar rezistenta! I-am testat amandoi taria stand atarnati cu ea de-un scripet in atelier, ca doi pesti nerozi prinsi intr-un fir de undita. Si ne-a tinut. Se stia mosu'..

Ne-am dus apoi in parc intr-o miercuri pe-nserat, cand crepusculul isi intindea bratele intunecoase si imbratisa tandru cerul violet, iar frunzele nu mai starneu nici un pic de umbra ci doar isi pierdeau tacute forma in noaptea care amurgea. Am cautat un loc mai dosnic, in mijlocul a 3 copaci de ai caror crengi am suspendat capcana s-apoi, eu intins pe iarba iar mosul "vanator" ascuns intr-un tufis, am asteptat. Ciudat, de data asta nu mai aveam pic de frica, doar curiozitatea de a-mi intalni din nou fantasma. Ma jucam absent cu lanterna, luminand crengi si frunze de deasupra-mi si meditand in prag de revelatie intarziata la cat de ciudat poate parea acest portret unui trecator nestiutor. Furat de firul propriei mele introspectii aproape ca eram gata sa trec cu vederea Fluturele asezat pe pietul meu care ma studia subtil si sa-l alung ca pe o gaza enervanta. Finetea simtului deja cunoscator m-a oprit din gestul meu nesabuit si, pentru o vreme, cat sa-mi trag rasuflarea si sa pun la cale pasul urmator, timpul a stat in loc. Fluturele si-a intins aceleasi aripi roscate care parca ma sfidau distrat si, increzator in lipsa mea totala de reactie, si-a dat drumul la magie.

Cand i-am simtit atingerea mainii nu era decat o noua furnicatura intre sutele de furnicaturi care-mi cuprinsera intregul trup intins pe iarba. Amorteala era deplina. Vederea insa m-a convins ca langa mine e un trup culcat de femeie goala si roscata, cu parul bogat ravasit pe umeri si pe piept si care-si tinea mana pe pieptul meu la fel cum face o femeie cand doarme alaturi de iubitul ei. Si ea ma privea, dar nu ca o iubita ci ca o felina savurandu-si captura si afisand un suras usor arogant pe buze. Era atat de sigura de ea incat nici n-a simtit cand plasa mosului a cazut peste noi. Eram prada si pradator in aceeasi capcana. Am urmarit-o cum se schimba la fata si cum stapanirea de mai devreme i se transforma in frica, i-am gustat mirosul si i-am adulmecat pielea cu pofta, apoi, imediat ce farmecele ei s-au risipit si m-am putut misca in voie, am strans-o in brate si i-am soptit "Te-am prins!"

-partea a treia-

Leaving Las Vegas

Cumpar o multime de carti. Cred ca doar anul asta am cumparat vreo 50. Asta ma face un client preferat al librariilor presupun. Mi se intampla des sa plec fara vreo tinta anume in oras, sa petrec cateva minute intr-o librarie si sa plec cu o carte in mana din care sa incep sa citesc la o cafea in Funky. Leaving Las Vegas insa n-am luat-o dintr-o librarie ci de la o tipa care anunta pe blogul ei (i-am uitat numele) ca vinde 10 carti cu 5 lei bucata. Puteam sa refuz asemena chilipir :)? Am luat si eu una.

Stiam demult filmul Leaving Las Vegas pentru care Nicholas Cage a luat un Oscar. Pe vremea aia insa nu ma gandeam ca ar putea fi ecranizarea unei carti, si oricum, cartea s-a editat la noi abia in 2007. Mai bine mai tarziu decat niciodata pentru ca romanul lui John O'Brien e foarte reusit. Tipul asta (pe care domnisoara asta il face obsedat sexual cu un nume de libidinos) reuseste sa scrie o poveste de iubire atat de autentica si trista incat incep sa-mi pun problema daca nu cumva e putin autobiografica. Vreau sa spun, cartea e dedicata nevestei sale iar autorul s-a sinucis in '94 la 2 saptamani dupa ce a aflat ca va fi ecranziata. Avea 34 de ani.

Romanul e destul de complex, e alcatuit din doua fire narative, al prostituatei Sera si al betivului Ben, care abia in ultima treime se unesc devenind o singura poveste. Cel al Serei e plin de flashback-uri asupra vietii sale sordide iar cel al lui Ben e infipt in prezentul zilnic, marcat de neobositul drum de acasa la birt si inapoi acasa, si stropit cu litri de alcool. Imaginile sugerate de O'Brien in paginile cartii sunt violente, dure, fara menajamente pentru cititor. E relatata lumea de jos, a prostitutiei si alcoolicilor notorii, cu detalii destul de pornografice pe alocuri: Sera sufera violuri, batai si tot felul de abrutizari constienta ca e de prea mult timp in viata asta pentru a mai schimba ceva asa ca tot ce-i ramane e sa supravietuiasca rutinei zilnice cu un fals optimism. Ben e pe alta directie, pe o cale a autodistrugerii. Bea pana adoarme, vomita, se prabuseste pe strada, e o ruina. Un alcoolic suicidal din LA cu o singura grija: sa nu ramana fara bautura peste noapte. In aceasta ipostaza mi-a amintit de Bukowski, un adevarat "barfly" american. Singurul regret e ca nu am gasit o explicatie clara care sa-i justifice alcoolismul, probabil faptul ca si-a pierdut nevasta, sau poate tocmai din cauza alcoolismului a pierdut-o, nu-s lamurit.

Cele doua personaje au insa parte de o reala surpriza atunci cand se intalnesc in Las Vegas, una de proportii sa deregleze ceva in sistemul lor interior. Sera descopera ceva ce credea a fi murit inauntrul ei si totodata puterea de a se rupe de pestele care o tinuse legata de el prin teroare, iar Ben constata ca planul lui de merge cu sticla in mormant e in pericol de a fi distrus de sincera afectiune a Serei. Cronica degradarii umane a lui O'Brien insa e atat de realista incat nu sufera de cliseul happy-end-ului si duce povestea celor doi la finalul intuit inca de la inceput. Leaving Las Vegas este o trista si emotionanta poveste de dragoste nerecomandata insa celor "delicati" sau "pudibonzi".

Filarmonica will rock you up

Maine seara, adica joi, la Filarmonica Banatul se intampla iar o chestie inedita si cu mari sanse sa placa la multa lume. Se tine un concert vocal-simfonic numai cu piese din repertoriul formatiei Queen cantate de orchestra si de corul filarmonicii. Dirijor al recitalului va fi a fi Horst-Hans Bäcker, omul cu ideea, cel caruia tre' sa-i multumim pentru ca ne da ocazia sa degustam niste rock simfonic. Eventul organizat imprena cu clubul Lions incepe de la 19 si e gratuit. Deci mergeti din timp. Eu probabil o sa ratez prezenta ca am treaba cu Scoala de Blog.

Deci se poate

Trei femei au răpit un bărbat și l-au violat într-o biserică! Nu, nu la noi, prieteni, Doamne-ajuta, femeile noastre nu-s asa disperate. In Zimbabwe s-a petrecut grozavia. Totusi stirea asta a ajuns si la noi pe filiera zimdiaspora.com - ziua.net - banateanul.ro. Remarcabil efortul jurnalistic de a ne aduce cat mai aproape de suflet mondenitatile africane. Si in plus eu am dubii ca o fost chiar viol acolo. Adica barbatul ala avea 18 ani, flacau in putere, iar ele nu erau chiar 3 babute intr-o Toyota Corolla. Erau niste fatuci in calduri si s-au folosit pe baiatu ala nevinovat. Poate l-au si platit, cine stie. Ideea e ca dansul e posibil sa fi ramas insarcinat daca n-au folosit protectie si prin urmare le-a denuntat pe nenorocitele alea. Ma intreb ce se intampla cu violatoarele in inchisoare :)).

The Worst Day Since Yesterday

Well I know, I miss more than hit
With a face that was launched to sink
An' I seldom feel, the bright relief
It's been the Worst Day Since Yesterday

If there's one thing I have said
Is that the dreams I once had, now lay in bed
As the four winds blow, my wits through the door
It's been the Worst Day Since Yesterday

Fallin' down to you sweet ground
Where the flowers they bloom
Well it's there I'll be found
Hurry back to me, my wild calling
It's been the Worst Day Since Yesterday

Though these wounds have seen no wars
Except for the scars I have ignored
And this endless crutch, well it's never enough
It's been the Worst Day Since Yesterday

Hell says hello, well it's time I should go
To pastures green, that I've yet to see
Hurry back to me, my wild calling
It's been the Worst Day Since Yesterday
It's been the Worst Day Since Yesterday
It's been the Worst Day Since Yesterday

Quiz17 [Leapsa Cartureasca]

1. La ce e buna arta?
Arta nu e buna sau rea ci pur si simplu este. In ea se materializeaza sufletul uman asa cum este el.

2. Cand ai murit ultima data?
Mor putin cate putin in fiecare zi cand ma gandesc la tine, tu femeie din viitorul meu ce parca fugi mereu de mine.

3. Crezi ca ai o soarta de invidiat?
Nu-mi cunosc soarta deci nu pot sti daca e demna de invidiat decat dupa ce se va fi implinit. Dar viata mea pana acum nu e cu nimic mai deosebita.

4. Ce urasc cel mai mult?
Superficialitatea, duplicitatea, marlania, tzepeshopingul si politica romaneasca. Pe toate. Cel mai mult.

5. Ce te deosebeste de ceilalti?
Geniul pustiu. Rabdarea poate. Abilitatea de a face haz de necaz.

6. Unde sunt visele din copilarie?
S-au spulberat pe rand cu fiecare diploma de an scolar.

7. De ce te mai trezesti dimineata?
Imi suna ceasul. Sau mi-e foame.

8. Fericirea pe care mi-o visez?
Pai casuta cu gardut alb, nevasta si doi copii, un caine latos si nici un vecin pe o raza de 2 km. Si da, obligatoriu un rau in spatele casei si niste brazi. Cliseu, stiu, dar insasi visele de fericire sunt clisee.

9. Calitatea pe care as vrea s-o am din nastere?
Diplomatie.

10. Eroii mei preferati din viata reala?
Charlie Chaplin. Galileo Galilei. Arhimede, Aristotel, Alexandru cel Mare.

11. Eroinele mele preferate din literatura?
Jessica Atreides (Dune) sau Moiraine Damodred (Roata Timpului). Ciudat cum astea sunt singurele nume ce-mi vin in minte desi am citit tot felul de carti care probabil aveau si femei in ele.

12. Care este partea ta cea mai fragila?
N-ar fi mai interesant sa spun care-i cea mai tare? Nu? Ok, cred ca incheieturile sunt cele mai fragile. Am calcat stramb de cateva ori.

13. Ce ti-ar placea sa primesti de ziua ta?
Carti, ceas, telefon, netbook, si multe altele dar cred ca o sa mi le iau singur pana atunci.

14. Ce sunet iti place cel mai mult?
Marea cum saruta plaja in plina vara sau un oftat in miez de noapte.

15. Care este cuvantul favorit?
"Cute" in gura unei anume persoane.

16. De unde vii?
De unde am fost dat afara :).

17. Cum ai vrea sa te intorci?
Cu zambetul pe buze.

Leapsa pentru Ily (atat iti trebe sa refuzi dupa ce ca te duc la film), Anda(ca am menajat-o destul cu rez-ul) si Dorei (ca ei ii plac quiz-urile la fel de mult ca listele). Si lu Ceciliu, ca-i sunt dator. Eu am primit-o de la Todo care a sterpelit intrebarile din Carturesti.

Heaven can wait

Nu ma mai satur de piesa asta a lu Charlotte Gainsbourg (da, tipa din Antichrist, nu va mirati) cantata cu Beck. O ascult de 20 de minute incontinu si tot mai misto e. Iar videoclipul realizat de Keith Schofield e trippy si funny in acelasi timp. Nice fresh stuff.

via bloguldefilme

Destinatii: Valea Mortii

Cand eram mic aveam ideea asta nebuna cu mai doi prieteni ca atunci cand vom fi mari si cu bani sa purcedem intr-o expeditie pana in Triunghiul Bermudelor, sa vedem cu ochii nostri ce naiba se petrece acolo. Eram atat de incantati incat am fi acceptat chiar sa nu ne mai intoarcem, numai sa primim explicatia suprema. Douazeci de ani mai tarziu am vise o idee mai cuminti, dar continui sa ma excit la destinatii dificile si imbracate intr-o doza de mister. Urmatorul vis: Valea Mortii (Death Valley, CA).

 Red Cathedral

Care-i faza cu valea asta? Simplu, e cea mai joasa zona din America de Nord (-85.5m), situata in desertul Mojave undeva la sud de muntii Sierra Nevada (nume faimoase pentru fanii filmelor westen, un loc de trecere in Goana dupa Aur), o depresiune uscata si fierbinte de 120km. Un cuptor inospitalier si chiar periculos pentru oameni fara experienta ca mine, devenit insa parc national si, deci, obiectiv turistic. Poti vedea acolo dune de nisip, vai de sare, tot felul de formatiuni geologice bogat colorate si ciudat alcatuite, cu nume ca si Red Cathedral, Bridge Canyon, izvoare si mlastini, lacuri si oaze. Tot acolo e si faimosul Zabriskie Point, care a dat numele unui film de Antonioni.

Zabriskie Point

Un lucru misto e ca acolo inca mai pot fi gasiti indieni: tribul Timbisha are o istorie continua de 1000 de ani in zona si pot fi intalniti in oaza Furnace Creek (vestita pentru temperaturile record masurate) unde ai la dispozitie si facilitati de cazare. La Furnace Creek Resort au un han si o ferma insa preturile sunt destul de piperate (minim 130$ pe noapte). Oare cu cortul se merge? In fine motivul pentru care mi-a fost suscitat interesul in directia Vaii Mortii sunt "misterioasele" pietre miscatoare. Bolovani de 100 de kile care de la un an la altul pleaca la plimbare calatorind chiar si 200 de metri. Deocamdata inexplicabil, se banuieste ca un cumul de factori influenteaza deplasarile pietrelor, intre care: vantul, temperatura si constitutia solului. Oricum, o explicatie fara loc de interpretari ar strica tot farmecul fenomenului, asa ca sper sa ramana asa. Macar pana ajung si eu acolo. Faceti o cheta pentru biletul de avion?

photo source

Vot in alb? Inca nu.

Auzim prin presa din 2008 incoace vorbindu-se de votul in alb, acel procedeu democratic care intr-un stat de drept legitimeaza protestul electoral. Si ca daca recurgem la acest "artificiu" dam o palma binemeritata candidatilor care ne-au dezamagit pe parcursul guvernarii sau in campania electorala. Ei bine, palma asta nu e decat o mica adiere pe care politicienii o vor incasa pleostiti, cu o mina serioasa si reprosand-o proastei guvernari de pana-acum sau opozitiei care n-a facut decat sa puna bete-n roate: "Dupa cum vedeti poporul a taxat nesimtire lor!" Si in afara camerelor de filmat vor zambi pe sub mustata stiind ca mica cruciada a "albilor" nu i-a amenintat nici un pic intrucat legea e de partea lor. De ce? Pai:

Legea 35/2008 art.45 al. 13 stabileste ca “Sunt voturi albe buletinele care nu au aplicată ştampila „VOTAT”. Aceste buletine nu intră în calculul voturilor valabil exprimate.” chiar daca ele sunt contorizate pentru a avea o imagine clara asupra prezentei la vot. Nici macar n-am sa insist pe riscul de fraudare a unor buletine albe ca neaua fiind probabil sa fie patate dupa perdea cu cerneala murdara a unui Geoana, Base, Vadim sau Crin. E la mintea oricui ca nu poti avea incredere in nici un presedinte de sectie de votare sau observatori intrucat toti care merg acolo o fac pentru bani.

Ineficienta procedeului actual iti este insa relevata daca studiezi un pic aplicarea votului de protest in tari mai civilizate. Logic: exprimarea unui consimtamant valabil se poate face doar in masura in care iti este permisa si exprimarea unei abtineri, iar asta in mod expres nu tacit. Neprezentarea la vot nu e o abtinere expresa, poate ai avut ceva mai bun de facut si ai ramas acasa, poate ai uitat, se mai intampla. E ca si cand lipsesti din sala la vot, nu te-ai abtinut, ci ai lipsit (bine exista si varianta de protest prin retragere din sala dar asta e doar o abtinere teatrala). Deci te prezinti la urne iar pe buletinul de vot e nevoie sa se specifice si optiunea de protest: ma abtin, nu votez nici unul, sunt impotriva tuturor celor de mai sus! Franta, Spania, Ucraina au casute dedicate acestei optiuni. Si da, atunci abtinerea mea este expresa, valabila si conteaza procentual, acolo unde-i doare pe candidati. Nu e doar statistica. Votul in alb are o forta acolo. La noi e risipa de hartie care transmite la fel de multa nemultumire ca un sondaj electoral.

Surse: wiki, apd

Lanterna buclucasa

Ceea ce o sa va povestesc ar fi putut ramane catalogat drept o tampenie sau nazbatie (in ton cu leapsa lui Ceciliu Strontz) daca n-ar fi putut sa ma coste viata. Am fost insa norocos si iata-ma 16 ani mai tarziu in situatia de a rade pe seama tampitului care eram odata.

Nu stiu cati va amintiti dar acu multi ani, cand eram prin clasa a sasea se incepea frumoasa materie numita Fizica, cea mai interesanta si fascinanta studiere a fenomenelor inconjuratoare. Eram mare amator de fizica, carti de fizica si laboratoare de fizica. Unul din capitole se refera, cum e si normal, la curentul electric. Bineinteles ca partea practica era cea mai interesanta si distractiva. Joaca in laboratoare unde faceam circuite inchise cu beculete si intrerupatoare. Nimic periculos acolo, supraveghere profesorala tot timpul. Daaar... Ca sa ne testeze inventivitatea, dubioasa profesoara (o creatura micuta si diabolica), ne-a dat o tema de casa: sa construim o lanterna folosind un bec si-o baterie plus ce ne duce capu pt intrerupator.

Ok, deci eu singur acasa, parintii la servici, gasesc un bec de la instalatia de brad, curat vopseaua de pe el, iau si o baterie de 1,5V, pun mana pe un tub de plastic (dinala pt cornete) il tai cu traforajul pana la dimensiuni corespunzatoare si ii fac o gaura pentru a introduce intrerupatorul - un capat de creion rupt. Mai lipseau conexiunile. Am luat doua sirme, cabluri dinalea izolate, le-am rupt plasticul din capeti si, ce m-am gandit io: ia hai sa le testez conductivitatea :)). Si mintea mea necoapta m-a dus pana in dormitorul alor mei, la priza ;). Stiti voi, nu bagati degetele, cuiele si mai ales sirmele(!) in priza? Deci stiam si eu asta, ca nu mi-s prost, dar tot am facut-o. Cu doua sirme subtiri de 1 mm si lungi de vreo 10 cm, dezizolate la capeti, m-am asezat in fata prizei si mi-am dat. Le-am bagat in priza, tinandu-le de partea izolata desigur, si cum stateam eu asa, nush ce asteptam sa vad, dar am zis ca daca tot nu se intampla nimic ia hai sa le ating!! Well kaboom...

O flama imensa m-a orbit, priza a plesnit, peretele deasupra ei s-a inegrit iar eu am fugit ingrozit. Au picat toate sigurantele, inclusiv la vecinu de langa mine, si cateva ore pana au ajuns ai mei am stat fara curent. M-au intrebat ce s-a intamplat de nu-i curent, ca doar se dezghetase frigiderul, dar am tacut malc. Dovada era insa in camera lor, pe perete. Am mancat o mama de bataie ca deh, era sa ma sinucid in prostia mea si-o meritam, dar mi-a intrat in cap sa nu ma mai joc cu prizele si pana la urma mi-am facut lanterna buclucasa fara sa mai testez nimic. Si a functionat cat sa-mi iau o nota bunicica.

Sper ca boghi sau corina sa fi facut tampenii care nu le-au pus viata in pericol. Care to share?

Nebunia unei zile obisnuite

O zi obisnuita pentru mine incepe odata cu terminarea zilei anterioare, mai neobisnuite. Ca de exemplu asnoapte cand m-am intors pe la 1 acasa de la cinema si tot ce-am facut a fost sa ma arunc in pijamale si sa execut o barbiereala in viteza. Ah, cat de tare detest momentul asta dinainte de culcare cand trebuie sa execut, eu chior de somn fiind, o manevra delicata cu ajutorul unui aparat jmecher cu 3 lame fine. Abia astept momentul in care voi gasi femeia in mana careia sa pun lama cu incredere oferindu-mi gatul si obrajii aspri de barbat. Ar fi atat de intim. Si de convenabil desigur. Let her do all the work. N-ar fi neaparat din cauza ca lamele si bisturiile imi dau uneori fiori de transpiratie doar ca momentul ales pentru curatat obrajii - miez de noapte - e total neporivit. Dar numai asa pot sa-mi asigur o fata de bebelus neiritat dimineata la prima ora. Pentru ca dupa cum v-am spus asa incepe o zi obisnuita pentru mine.

Ziua continua cu un somn frugal de maxim 6 ore, minim doua, ca altfel sunt leguma, din care ma trezesc invariabil blestemand pe ala care o stabilit ca tre sa ne sculam devreme ca sa izbutim ceva. Ei bine, ce-ar fi daca-am izbuti sa dormim macar omeneste... In fine, din clipa in care m-am trezit buimac si pana am intrat pe usa la lucru s-au scurs maxim 25 de minute. Din acel moment urmeaza o lunga perioada de timp cam dezorganizata daca stau bine sa ma gandesc, in care incerc sa fac cat mai multe chestii deodata adica, vorbit la telefon, facturat clienti, trimis faxuri, citit twituri, deschis reader, inchis reader ingrozit, pornit mess, blocat comp, futut picioare-n comp until he quits unexpectedly (unexpectedly my ass, i've seen it commin') restart computer si invatat functionarea in regim single-tasking. Printre picaturi beau un ceai, manc o chifla sau un corn, cafa o servesc inainte de pranz, si odata scapat de clienti ma dedic cu obstinatie blogingului.

Incep sa fiu coplesit de volumul de informatie sharuit de lume pe toate canalele si, saptamanal, revizuiesc lista de bloguri si twiteri urmariti, stergand in carne vie, doar ca in cateva zile sa-i adaug din nou pe cei atat de usor abandonati. Simultan arunc un ochi asupra unuia din filmele sau serialele descarcate cu atata grija, pentru a incropi si eu vreun articol mai de doamne-ajuta. Articol care evident nu va pupa vreun pixel in aceasta zi obisnuita, ramand undeva in spatele mintii, in sertarul cu drafturi neurale.De-a dreptul frustrant.

Nebunia zilei ma curpinde dupa-amiaza. Tot mai des imi uit cafeau si mi se raceste, mancarea la fel, gandurile mi se invalmasesc facand planuri pentru zilele urmatoare, ma informez din toate sursele aflata la dispozitie inclusiv ziarele gratuite inainte de a fi sterpelite de vecini. Cu destula greutate reusesc sa dau un sens la tot ce ma inconjoara si incearca sa ma acapareze, stiind ca sunt atat de usor de convins intr-o directie, fie ea de amanare sau de salt cu capu' inainte. Uneroi im gasesc balansul intr-o carte, dar tragedia este ca si cartile ma plictisesc dupa un numar de pagini citite, spiritul meu initial excitat de interes devine in scurt timp imun la asmenea uniformism cautand alte metode de suscitare a trairilor afective. Droguri pentru spirit.

Sfarsitul zilei ma gaseste undeva intr-un limbo atemporal decorat cu un fotoliu jerpelit, un scaun directorial si acelasi birou negru mat cu calculator din deceniul trecut. Orele parca curg ceva mai repede decat sunt obisnuit si cat ai zice "noapte buna" lucrurile se aseaza in causul lor si nebunia se disipa intr-o placuta amorteala. Oboseala trupului se resimte odata cu reactiile incetinite la fiecare tentativa de reconectare cu prezentul initiata de chipurile insipide care se perinda prin campul meu vizual. Singurul lucru care mai conteaza e finalul acelei zile, intoarcerea la sursa, abandonarea oricaror planuri pentru ziua urmatoare inainte de o absolut necesara reconfigurare a functiilor vitale precum somnul si mancarea. Abia apoi sunt pregatit sa-mi pun la cale cum doresc zilele libere facandu-le cat mai neobisnuite. Asa ca, daca las impresia ca fac sau am timp sa fac mai multe lucruri in unele zile ar fi bine de stiut ca imi sunt absolut necesare pentru contracararea efectelor unei zile absolut obisnuite. Firea mea o cere. Sanatatea mea mentala o impune.

Clubul de joc - prima editie

Cine ar fi intrat vineri seara in Funky ar fi avut o surpriza sa vada aproape 30 de adulti jucand jocuri de societate si nu prea. La ce harmalaie s-a facut ziceai c-au dat in mintea copiilor. Nu, nu suferea nicicare de vreo gripa noua, nu ne imbataseram, ci doar ne-am adunat in Clubul de Joc sa vedem ce iese. Idee a Tomatei, powerd by TM99BLOG, care ne-o pus sa scoatem jocurile din dulapuri si sa le caram in Funky. Daca ar fi sa intrebam pe oricare din cei prezenti am primi un raspuns de genul ca "atat de mult n-am mai ras de mult."

Eu am ajuns un pic intarziat fata de ora stabilita astfel ca unii erau deja incinsi intr-un Yahtzee - n-am absolut nici o idee cu ce se mananca jocu ala - iar altii frecau zarurile la o tabla - Raka si Andra - asa ca scos Remi-ul la iveala ca sa adun niste jucatori langa mine. S-au desfasurat astfel niste etalate de toata frumusetea in compania lui Paul, Solarian si Alice la care s-au mai incumetat pe parcurs si Todo, Dede si Ionesta. Regulile ni le-am amintit pe parcurs si am avut niste buguri referitoare la furtul jokerului. Eu m-am remarcat mai deosebit ramanand de cele mai multe dati cu tabla plina. Bine ca in dragoste am noroc.

Am jucat o partida de Nu te supara frate cu Deme pe o tabla atat de mica de-mi intrau piesele sub unghie. Noroc ca erau magnetice. Evident ca nu m-am suparat cand am pierdut. Langa mine unii multi jucau scrable, ia alte doua grupuri infipsera niste cruci. Nu puteam interveni. Doua fete cucuiete jucau insa sudoku, si au tot jucat sudoku mult si bine. Antisociale, ce sa le faci. M-am gandit sa le ajut, m-am concentrat vreo jumate de ora impreuna cu Paul si degeaba. Am luat-o la noroc apoi am daramat toate piesele si am stins jocu.

In timp ce un grup numeros jucau Uno si tipau ca pruncii-n leagan, noi cativa mai cuminti ne-am dat Sus-Jos. Ceva joc din Epoca de Aur a lui SirG. Mare distractie pe seama jocului. Momentul de maxima hahaiala a fost cand domnu G. a pus pe masa un fel de Piticot facut de el pe cand era scolar si pe care il botezase Treasure Island. Pe acelasi principiu de zar + pion am reusit sa-l jucam cu succes facandu-i reguli din mers. Varianta Beta am testat-o astfel cu succes, depistand buguri la pozitiile 15 si 17, sub forma "cum dracu sa stai doua ture in codru si dupa ce dai doi sa pici in groapa cu smoala murind eroic". L-am patchuit pe moment introducand ideea de rsspawn. Autorul insa promite revizuirea liniilor de cod si un add-on pe verso. Aveti poza mai jos cu plansa de joc.

Am mai jucat si-o tabla cu Cartitoiu care bate tot si m-am batut si pe mine. Dar am fost aproape, imi trebuia un 6-6 ca sa-i fur caciula si mi-am dat numa un jalnic 6-5. As fi vrut sa joc niste rentz sau wist dar astea-s lungi si n-am reusit sa adun sustinatori destui. La monopolio nu m-am bagat ca se juca pe spaniola si n-am incredere in Raka cu tradusu' :p. Am plecat pe la 1 din Club insa am pierdut cea mai misto parte dupa cum spun ceilalti ramasi: mima. Las ca o sa mai fie zic eu. Nu-i asa?

S-au jucat: eu (d’oh!), Deme, Dede, Tomata, Alice, Ily, Dora, Horia, Cristi, Rob, Sirb, Corina, Andra, Dan, Nuzzu, Dani, Cătă, Camytzi, Clawd, Solarian, George, Todo, Daciana, Sirg, Marius, Paul, Mircea Popescu cu prietena. (lista furata de la un hobit, el(ea?) e de vina pentru eventualele greseli care oricum n-o sa le gasiti).

Poze cu japca de la Daciana:

 

 

Marele Ecran - Un an

Post aniversar adica.

Si totusi merg la Mall

Oricat de refractar m-as declara atunci cand imi manifest cu voce tare dezgustul pentru cultura consumerista de tip mall, insistand sa trag de Mototola meu v360i vechi de 4 ani sau rezistand tentatiei de a cumpara vreo plasma chilipir cat timp am doua tv-uri clasice in casa si eu nu privesc nici unul, totusi, sunt chestii pentru care vizitez mall-ul. Nu, nu pentru servicile administrative locale mutate in incina Julius-ului, Pasapoarte, Inmatriculari, Casatorii, care nu fac altceva decat sa mascheze cat de incapabili sunt edilii nostri in a realiza sedii in care sa-si desfasoare activitatile apeland la "mila" patronilor de spatii comerciale si stand cu chirii platite de la buget. Asta-i alta discutie care are sansa sa ma enerveze in loc sa ma amuze.

Eu ma duc la mall pentru o doua chestii: Cinema City, care nu-i nici greu de ghicit data fiind obsesia mea pentru filme, chipsuri (nachos rulz) sau popcorn si Food Court-ul care tine tot de mancare, evident. Ah mancarea asta :), te baga-n boala. Dupa cum am dezvaluit si pe twitter am vizitat ieri Julius Mall Extended Edition for Business 2.0 si am inspectat Auchanu (recte Oshon) care mi-a parut un fel Real mai haotic si negasind raionul cu leptoape sa-mi belesc ochii la netbook-uri (btw inca astept aprobarea ratelor de la Altex, o zi doua inseamna pt ei 1 saptamana sau doua) am purces spre nivelurile superioare.

[paranteza] Am impresia ca mult trambitata parcare subterana e de fapt cam la acelasi nivel cu demisolul vechii constructii. Ma insel?

La ultimul etaj am ramas insa perplex in fata grandiosului Food Court. Deci e atat de mare locul ala, de 3-4 ori cat ala vechi, cred ca intra un teren de fotbal acolo. Am dat doua ture salivand in fata fiecarui restaurant petite, de la nostalgicele 3F si Napoleon, pe la Grill Sirbesc, Kartoffel (bai aveau 50% dicount) si KFC am zabovit la chinezesc si la ala cu deserturi, am fost gata sa cumpar o pleskavita si o shaorma la cat imi era de foame, dar pana la urma am oprit la pizzeria aia Pasta e Basta ca aveau niste felii mari de pizza care-mi aminteau de Sziget Fest. Ah, binecuvantate fie papille gustative si cine o inventat mancarurile gandindu-se la ele. Cel mai mult m-a impresionat Grill Bison-ul, ceva specialitate din Elvetia, cu multe fripturi delicioase. Data viitoare niste coaste carnoase vor avea numele meu scris pe ele!!

De asta ma duc eu la mall, pentru ca-mi place sa mananc si imi place sa am de unde alege. Food court-ul asta e cea mai misto chestie din mall. E mare, ceva mai aerisit si are inclusiv cat-walk pentru o mai buna digestie. (fun fact: Ieri dansau pe boxe niste fatuci minore imbracate mai sumar decat in visele mele, totul sub ochii unor interlopi - singurii care nu mancau, priveau. Probabil asteptau sa le pice hrana-n brate).

Votezi televizorul?

Cum bine zice si Radu, in sfarsit o replica. Imi place. A nu se intelege ca o sa votez cu Basescu sau ca ii sustin campania, din punctul meud e vedere, prezenta lui la putere a facut mult rau, dar nici nu pot trece cu vederea ca mult mai usor e sa fii manipulat prin televizor. Chiar daca ideea din spot (ca pana si ploia i se poate imputa d-lui presedinte) e cam fortata, nimeni nu i-a imputat lu Base faptul ca fortele naturii isi fac de cap, ci faptul ca guvernantii nostri nu-s in stare sa le astepte pregatiti, metafora e binevenita si starneste un zambet. De mult n-am mai ras cu Mircea Badea. Ei acum rad, dar nici macar nu-i el de vina, ci sosia lui. Nice one. Si subtil sloganul.

Ce-ar fi fost daca?

Au fost odata, mai demult, un calator si-o fata...

S-au cunoscut la intoarcerea sa dintr-o calatorie extrem de solicitanta pe care o intreprinsese aproape de unul singur. "Dupa 14 zile la mare eram uscat si epuizat, ars de soare si anchilozat de la dormitul in cort" isi aminteste. Petrecuse doua saptamani in compania unor prieteni vechi (eu fiind unul dintre ei) iar acum se intorcea singur acasa. Nu se lamenta insa pentru ca avea acea multumire sufleteasca rara, imi spunea, ca a unui om care trecuse printr-o experienta ravasitoare si iesea o masura mai bogat in interior. Cu toate astea si in ciuda oboselii, calatorul meu avea aceeasi privire curioasa si dorinta de socializare. Era singur intr-o gara straina dintr-un oras strain avand in fata sa un drum pe care nu stia cum il va sfarsi. Si atunci a vazut-o. Ea isi alesese un loc din usa garii, mai intr-o parte, la umbra si sedea pe-un izopren. "Era atat de tinara si radia de buna dispozitie" mi-a zis. "Avea castile in urechi si citea ceva, asa, mai mult sa treaca vremea". Si atunci el a facut ceva ce nu-i statea in fire: s-a dus la ea asa incarcat cu rucsacii cum era si a intrebat-o cat se poate de firesc daca poate sa se tranteasca si el in colt la umbra. Si ea i-a zambit facandu-i imediat loc, fara sa se arate vreun pic surpinsa de indrazneala sa.

El n-avea nici o alta intentie, mi-a spus ani mai tarziu cand ne-am reintalnit, afara de a schimba o vorba cu cineva interesant. Nu era cica omul care sa agate tipe pe tren. Coincidenta sau poate intuitie, ea se intorcea din acelasi loc ca si el fapt care i-a legat instantaneu. Fusesera la acelasi festival de film, deci aveau un punct comun - cinematograful. Fata nu era de una singura insa, mai avea vreo 2 prieteni pe care nu i-am retinut.. El era singur si tocmai din celalalt capat al tarii, ceea ce intotdeauna starneste curiozitate si dezleaga limba. Fata vroia sa il descoase asa ca el i-a povestit. Zilele din Vama, fuga intempestiva spre Delta, sejurul de la festivalul de film, aproape tot ce vazuse. Era fascinata, sau, cel putin, asta mi-a spus el. Si el se simtea bine: era prima persoana careia ii derula sirul intamplarilor din ultimele saptamani. Cele doua ore pana la sosirea trenului au trecut repejor si s-au bucurat sa afle ca mergeau cu acelasi tren chiar daca pentru o scurta durata. S-a mutat in compartimentul lor si a petrecut niste ore alaturi de acea creatura care il intriga din ce in ce mai mult. "Era atat de copilaroasa si amuzanta ca te cucerea instant" povestea amicul meu. I-a confiscat camera foto si l-a blitat non-stop, apoi mp3-ul cu muzica lui "furata" dintr-un club de pe plaja, ochelarii smecheri de soare...era intr-o continua expansiune si el simtea cum inima i se incalzea. Oboseala si regretul intoarcerii acasa parca dispareau dintr-o data facand loc la ceva nedeslusit. Cand ea spusese ca se gandea sa devina actrita lui i se paru ceva extraordinar. O fata cu un vis si cu energia si charisma necesara pentru a si-l realiza. Se simteam eclipsat un pic. El nu indraznise niciodata sa viseze prea sus, si, mai mult, sa creada ca ar putea sa-si atinga acel vis. Un timid.

Inainte sa-si piarda cumpatul si sa se dea de gol, fata din gara si-a atins destinatia. Trenul opri in orasul ei natal si au coborat. "Era o noapte rece" isi aminteste. "Urma sa schimb trenul pentru restul drumului, asa ca, fara formalitati ne-am strans mainile, schimbat mailuri si telefoane si apoi dusa a fost". Era singur in gara, din nou, si pret de juma' de ora s-a gandit cum era daca destinatia lui n-ar fi fost sute de km mai departe. "Daca in loc sa astept un nou tren, mi-as fi continuat seara cu noua mea cunostinta" imi povestea el nostalgic. "Undeva in intimitatea unei cafenele si departe de ochii lumii". Cu gandul asta s-a urcat in noul tren si s-a cufundat intr-un somn chinuit si fara vise. "Dupa zece ore eram insa acasa. Iar dupa alte 2 zile vorbeam cu ea la telefon." zice amicul meu zambind. In sase luni a ajuns s-o cunoasca destul de bine iar intr-o zi ea s-a trezit cu el in oras. Fara veste, fara vise iluzorii, doar doi prieteni la un pahar de vin. "Arata atat de diferita de cum o stiam insa avea aceiasi ochi jucausi si pofta de viata". O fiinta care vrea sa cunoasca si sa experimenteze totul. Dar limitele fusesera de mai demult stabilite, amandoi aveau vieti usor complicate si nu doreau sa le complice mai mult. Doar se bucurau de compania celuilalt ca doi prieteni vechi de-o viata. In aceeasi seara el a plecat inapoi.

Dupa 4 luni a primit un telefon: "Daca vin la tine ai timp de mine?" Asa era ea, spontana, impulsiva, o scanteie aprinsa-n noapte care arde repede si dispare daca nu gaseste ceva care sa-i alimenteze flacarile mai departe. I-a raspuns "Normal" si a asteptat sa vada daca de data asta ea va avea curajul sa se suie in tren. "Nu era prima oara cand incerca insa a fost prima data cand a mers pana la capat" imi explica el. A doua zi dimineata el era in gara asteptand-o si, la fel, abia daca a recunoscut-o cand a coborat din tren. "Era de o prezenta cameleonica, se schimba radical de la o luna la alta, de parca isi dorea sa se reinventeze neincetat". Sau poate folosea acele masti pentru a se ascunde de cei din jur si, implicit, de el. Nu i-a spus niciodata iar el nici n-a intrebat.

A ramas 2 zile cu dansul, mai mult decat ii oferise el cu 4 luni mai devreme. Sau poate ca el s-a revansat acordandu-i acum mai mult timp decat atunci. Nu e treaba mea... In orice caz, el si-a schimbat programul pentru ea si nu a regretat nici o clipa. Au avut doua zile minunate. Dar sutele de km nu dispar prea usor, cel putin nu din mintea lui, caci in loc sa traiasca clipa si sa-si asculte inima, amicul meu a lasat mintea sa-l conduca spre decizii inexplicabile menite sa-i ascunda teama de esec. S-a convins ca ea il vede doar ca pe un prieten foarte bun si nu a vrut sa strice iluzia, asa ca a ales solutia deloc onorabila de joc sigur fara riscuri. Iar cand ea a plecat el a ramas cu gustul amar al neimplinirii... E adevarat ce se spune ca "daca nu incerci te vei intreba toata viata cum ar fi fost daca..." Acum fata aia din gara e cine stie unde, in varful unui munte sau intr-o vale cu flori, undeva departe de el, probabil urmarindu-si setea de viata ca o flacara jucausa si scanteind frenetic in cautarea aventurii in vreme ce el, de fiecare data cand iesim la bere, dar nu foarte des, imi aminteste distrat "Oare ce mai face fata aia din gara?" Iar eu il bat pe umar parinteste: "Ai fost fraier, hai sa bem!  Viata-i plina de surprize.."

photo source

Dansul frunzelor

Am aflat de la o "sursa" din UVT ca duminica, 15 noiembrie, se intampla ceva misto pe-acolo: un festival cu specific japonez. Se numeste Ochiba no Odori (Dansul Frunzelor) si nu te costa absolut nimic sa-ti imbogatesti cultura cu niste cunostinte despre arta japoneza. Vor fi multe ateliere in care eu chiar imi doresc sa intru.As vrea cel putin sa incerc caligrafia japoneza (shodo), niste origami (la astea nu-s chiar nestiutor) si evident ceremonialul ceaiului. Poate voi vreti sa jucati Go sau sa preparati sushi. Le puteti face la UVT incepand cu 10 jumate, duminica asta. Programul e pe afis. N-am gasit site sau ceva mai detaliat dar nici nu am nevoie neaparat. Sper sa imi permita timpul sa ma scol devreme duminica. Mai vine cineva?

N-a murit, a devenit nemuritor

Imi pare rau dar trebuie sa va contrazic pentru a doua oara in ce priveste starea maestrului. Domnul Gheorghe Dinica n-a trecut in nefiinta astazi la amiaza ci a depasit pragul care-l separa de imortalitate. Acum e pretutindeni: atat deasupra noastra, intr-un loc frumos unde nu ploua niciodata si e numai primavara, cat si in inima noastra unde ne starneste nostalgii cand sedem la un pahar de vin sau in fata televizorului dupa ce-am muncit nopti, dar am muncit si zile. Intotdeauna numele sau va fi primul pe limba cand ne vom gandi la cei mai dragi actori romani (nu cel mai mare, nu cel mai bun, pentru ca talentul e greu sa-l masori) si mi-as dori sa-l vad ocrotind destinele tinerilor actori de pe frontispiciul unui teatru cat de mic. Asa ca sa nu-l mai plangem pe maestrul care probabil a facut o ultima scamatorie ca sa ne usuce de lacrimi si acum isi rade in barba din dosul cortinei. Tineti minte vorbele lui nea Pepe: Viata e complicata si are multe aspecte. Intamplarea de azi e doar un alt aspect al ei. Sa cante muzica, maestre!

Efect Paranormal

Istoricul filmului Paranormal Activity e un exemplu clar de "vis american" dar si de stupiditate corporatista si iti da o idee despre cat de incalcit e drumul catre succes in cinema, dar si cat de mult ai de castigat daca posezi un dram de noroc. Oren Peli era un anonim pentru industrie, un debutant in regia de film care avea o idee: sa faca un film horror despre fantome, o chestie care-l inspaimanta din cale-afara. A vrut sa-l faca insa altfel, intr-un mod mai personal, cu camera de amator, filmand in propria casa, fara scenariu, stric improvizatie pe teme discutate inainte, cu actori amatori care in film sunt si cameramani. Un proiect de 15 000 $ tratand subiectul aproape epuizat al caselor bantuite si a posedarii demonice.

Desi filmul a fost terminat din 2007 a durat 2 ani ca sa cunoasca recunoastere si succes international. Lansat la un festival horror (ce n-as da sa avem si noi un Screamfest), Peli a oferit DVD-uri tuturor celor care-l puteau ajuta cu distributia. O copie a ajuns la bosii de la Miramax care erau incantati dar n-au reusit sa-l bage in reteaua de cinematografe. Abia in 2008 a picat in mana celor de la Dreamworks, si de-acolo, dupa ce a fost vizionat pe rand de producatorul executiv, producatorul sef si apoi seful de studio, toti impresionati de idee, a ajuns si la Spielberg. Acesta l-a returnat spunand ca e bantuit din cauza ca, la cateva ore dupa vizionare, a ramas incuiat in casa, usa fiind blocata, dar i-a dat unda verde.

Ok, deci tuturor le-a placut filmul, l-au cumparat (Paramount cu 300 000 $) si ... s-au gandit sa-l refaca! Tipic! Norocul a fost ca s-au gandit sa-l testeze mai intai pe un public real, asa cum era. La vizionare publicul a inceput sa paraseasca sala, dar nu pentru ca filmul ar fi fost prost, ci pt ca erau speriati. Asta i-a convins de impactul pe care il are si au pastrat varianta originala cu un final retusat la sugestia lui Spielberg. Cearta dintre Dreamworks si Paramount au amanat si mai mult lansarea lui PA. Totusi Oren Peli si producatorul de la Miramax au mai facut o proiectie cu o sala plina de pusti care a fost un asa hit ca au vandut drepturile de difuzare in 52 de tari. Abia apoi cei de la Paramount s-au hotarat sa-l lanseze cum trebuie si au inceput un marketing foarte agresiv. Publicul era indemnat sa intre pe site-ul oficial si sa ceara proiectia filmului in orasul lor. In 10 zile au numarat 1.000.000 de cereri. Efectul era clar, au dat de aur. Pana acum Paranormal Activity a incasat aproape 100 de milioane de dolari numai in America de Nord si va depasi Blair Witch Project la capitolul cele mai mari incasari cu cea mai mica investitie devenind cel mai profitabil film indie facut vreodata.

Ce credeti ca fac cei de la Paramount? Pregatesc sequel-ul normal, ca sa mai castige niste bani din drepturile internationale pe care le-au pierdut initial cu ezitarea lor de fata mare. Opinia mea e ca va iesi un fiasco ca la sequel-ul BWP - Book of Shadow, care incerca sa explice inexplicabilul cand tocmai teama de inexplicabil e cea care tine spectatorul in scaun oferindu-i fiorii pentru care a platit. Dupa cum vedeti, n-a lipsit mult ca Oren Peli sa ramana anonim, dar in acelasi timp tot ce a avut nevoie a fost o yala blocata in casa lui Steven Spielberg ca sa ajunga milionar. Coincidenta sau ajutor spiritual?

Ciocolata pentru ne-copii

Inca n-am mancat-o. Mi-e ca are ceva excitante de-alea de le zice afrodiziace si cum mi-s singur acasa nush ce s-o intampla! Mai poate astepta...

Cu ce-mi umpleti voi ziua :)

moar funny pictures

Arta samantarului

Il vezi cum se plimba in piata, printre mese, cu-n aer lipsit de orice griji, c-o aroganta deloc simulata si acea impresia caracteristic-nationala de umbilicus mundi. Poarta pantaloni de stofa neagra, largi ca niste shalvari c-asa is ei mancatash', camasa alba, bleu sau inflorata si sacou negru. Ori visiniu inchis. Obligatoriu deschis la nasturi ca sa aibe loc burta sa iasa inainte. Cureaua cu catarama aurita, pantofii de lac negru cu bot ultra-ascutit si palaria neagra de dimensiuni generoase ii completeaza imaginea de comis-voiajor. Aproape intotdeauna are in mana stanga un ceas chinezesc sau un telefon stricat (dar care merge frate dar n-are aicea semnal ca bateria tine 2 saptamani). Mana dreapta e insa arma samantarului. Acea mana poarta in ea un antrenament de ani de zile, numai astfel s-a putut realiza fluidizarea miscarii profund reflexe care poarta mana dinspre buzunar spre gura. E un test aprig de rabdare si concentrare ca sa scoti tainica samanta de dovleac din buzunar doar cu unghia aratatoare si buricul degetului mare. Dar e un risc asumat pe care doar experienta indelungata il poate percepe ca un "obicei". Samanta bine ancorata se indreapta astfel vijelios spre gura samantarului si se fixeaza fara gres in zona dintre incisivii centrali de sus si de jos, asa numita "strunga" in grai popular. Iar acolo intr-o miscare simultana de apasa-trage-sufla este deposedata de miezul ei sarat-amar in decursul unei fractiuni de secunda. Mana dreapta, abandonand prada satioasa cu un zgomot sec de crapatura, purcede agale spre buzunarul ce atarna doldora de alte bunatati ce merita scuipate. In fata ei, plutesc doar niste bucati albe de coaja rasuflata, intr-un zbor scurt care anticipeaza o aterizare umed-lina pe haine, par, posete sau umbrele, toate apartinand vecinilor de trafic ai samantarului. Fascinanta pierdere de vreme :).

Pensionarii si Adevarul

Cum as putea sa le explic unor pensionari ca Adevarul de Seara nu apare dimineata, ci, evident, seara. Dar asa intr-un mod care incat sa si inteleaga din prima si poate sa nu ma mai intrebe in fiecare zi pe la 11 daca a venit ziarul. Saracii pensionari. Si pe ei i-a atins criza. In anul de gratie 2009 cand presa se tipareste cu sughituri si mai toate cotidianele se muta in online, acolo unde chiriile sunt ceva mai ieftine, batranii inca mai cauta acele ziare care poarta in ele mirosul proaspat de cerneala si caldura tiparului. Dar pensia e mica iar ziaru s-a scumpit in ritmul inflatiei. Pensionarul care obisnuia sa citeasca "din scoarta-n scoarta" alea cateva ziare aparute din cenusa revolutiei cauta acum zgribulit fituicile gratuite: Timis Expres, Focus Vest (acu o vreme) sau Adevarul de Seara.

Vizavi de locul de munca am un nene pensionar. Un vecin. Si cum sunt vecinii fara treaba, asta al meu vine dupa ziare. Vine saracu' din vremea Agendei zilei, odihneasca-se in pace, cand eram abonati si din cinci ziare primite el ne sterpelea cate unul zilnic. Ne ofticam noi pe chestia asta, ba ii trageam si tzepe, puneam un numar vechi de-o saptamana pe pult si el se intorcea dupa 5 minute, sau il minteam ca azi n-o venit ziarele ca e greva, chestii infantile. Da el tot insista, era omu' curios ce se mai intampla in tara. Foarte socat o fost cand s-a desfiintat Agenda zilei. Nu-i venea sa creada. Cum sa dea faliment asa un ziar citit? Cum sa-i explic eu ca ziarele acum se citesc pe internet.

A incercat o vreme Timis Expres-ul da nu i-a placut. Acum ii place Adevarul de Seara. Asta e si gratuit si daca nu-l gaseste la noi il cauta prin vreo statie de troleu. A durat o vreme pana sa inteleaga ca nu mai e nevoie sa se scoale cu prima geana de lumina ca sa prinda ziarul dar in final s-a convins ca vine degeaba si acum asteapta intunericul. Totusi, azi a venit un al doilea pensionar vecin de-al nostru dupa ziare. Si iar ne-a trebui cateva minute sa-l facem sa priceapa ca ziarul de seara chiar apare seara, deci nu la ora 12 cand isi face el plimbarea.

First sexual predator!

Astia de la Onion News aduc cele mai faine stiri. Cred ca pentru ei chiar as deschide televizorul :)) Numai lor le-a putut trece prin cap ca cel mai vechi pradatpr sexual ar putea fi un dinozaur.

Setup rulz

Prieteni sfarsitul de saptamana aduce niste evenimente muzicale deosebite la Timisoara. Dupa ce saptamana trecuta ne-au vizitat Byron, chestie de care eu am uitat fiind prins cu pregatirile de Halloween, de maine avem trei concerte grozave. Toate in Setup.

- joi seara canta KUMM cu ocazia lansarii ultimului album - "Far from telescopes". De ascultat neaparat piesa "Pop song" care-i data intens la radio. Vineri baietii canta in Cluj. Intrare 15 lei de la 20:00

- vineri seara lansare Implant pentru Refuz album nou - Otherooth - cu doua trupe in deschidere (The Void si Emaleth). Taxa 10 lei. S-ar putea sa merg sa vad niste hardcore :).

- sambata seara e hard DnB cu Black Sun Empire. Tipii astia care multa vreme s-au dat cu techno, breaks si darkstep, au inceput recent sa cocheteze si cu dubstep-ul, so it's gonna be thrillin... Taxa: 15 lei pana la ora 0.

Bula misoginului (12)

“The best way to get over a woman is to turn her into literature.”

Henry Miller

Ne meritam locul?

Din nou Timisoara apare intr-un top al oraselor din Romania pe primul loc dupa capitala, ca loc in care merita sa traiesti. Ok, asta e un lucru cu care ma mandresc. Dar nu pot sa trec peste gandul ca de anul trecut pana acum nu s-a schimbat nimic, absolut nimic nu s-a imbunatatatit. Iar asta e deprimant, daca tot suntem in frunte inseamna ca celelalte orase o duc si mai rau, nici acolo nu s-a schimbat mai nimic. Evident ca ne asteptam cu totii ca orasele din Transilvania sa duca trena alaturi de Bucuresti, dar asta ar trebui sa se simta de la un an la altul. Aici insa parca timpul a stat in loc. Avem aceleasi strazi groaznice in oras care n-au cunoscut asfaltul dupa 89, avem acelasi oras lipsit de centura si autostrada, aceeasi birocratie stufoasa la primarie si aceleasi Finante situate la mama naibii. Portile de intrare in oras sunt la fel de pline de gunoaie, economia se zbate sa scape din ghearele crizei iar o multime de lume sta pe siturile de oferte cu slujbe prost platite. Nu e locul ideal in care sa-ti doresti sa vii dar daca "specialistii: il recomanda inseamna ca restul oraselor o duc mult mai rau. Nush ce sa zic, nici sa ma bucur n-am chef...

Sondaj

H1N1

Ca fiecare om responsabil si muncitor am inceput si eu lunea amara cu un drum la servici. Unde, dupa ce mi-am dezmortit pleoapele si mainile, am facut cel mai firesc lucru posibil la ore asa matinale, adica mi-am luat cafeaua si-am pornit teve-ul ca sa ma "documentez". Deci fratilor, murim. Vine Pandemia de gripa noua porco-aviara sau ce-o fi dansa ca deja o imbolnavit multi oameni de treaba. Domnul ala Cercel de la Minister o bagat frica-n mine cand o zis ceva de 20.000 de morti "probabili" in cazul lovirii celui de-al treilea val epidemic. Ca virusul e nou, nimeni n-are imunitate la el, ca vaccinul exista dar mai trebuie testat un pic, ca vine sezonul rece cand virusii sunt mai activi etc. Plus ca la Sinaia s-o inchis un hotel de la o tipa portugheza ce i-o infectat pe toti studentii reuniti acolo. E jale.. Cred ca o sa ma inchid in casa, numa eu si internetul. Si-mi trec antivirusul pe protectie maxima cu firewall.

Antirasism

o mie de cuvinte, gen.

Halloween Teamdrinking

A iesit bine petrecerea noastra costumata de asnoapte lucru de mirare daca stau si-mi amintesc ce dezbateri s-au dus pe TM99Blog. N-a fost perfecta dar a fost foarte reusita si eu cel putin m-am distrat fain. Cred ca si ceilalti s-au simtit la fel, mai ales ca au venit toti costumati cat mai haios. Bine, Jimmy n-a venit costumat da l-am iertat ca era ziua lui. Noi restul insa am respectat dresscod-ul si ne-am intolit in diverse vesminte menite sa ne deghizeze.

• Am avut insa doua scolarite sexoase dar cuminti - Tomata, Ily - dar si una nebunatica gen Britney cu codite - Dora/Pocahontas - care au dansat prin Dublin de li s-au incins pingelele sub ochii profesoarei Crina. 
• Am avut doi travestiti: Horia (femeie "usoara") si Cami (barbat in negru) si un snob in persoana lui Raul. Horia cred ca avut probleme cu mersul la toaleta, era indecis, si ca sa nu faca pe hol mai lua niste baieti cu el. Sau noua ni se parea asa ca nu iesea niciodata singur din baie. Awkward. :))
• Am avut si jumate din Village People, adica un indian (subsemnatu) un cowboy (Dece) si un electrician sau ceva muncitor cu cascheta galbena (Tudor). N-am fost obligati sa fredonam ymca. Din fericire. Oricum pusesem ochii pe o politista dinaia stil american, road patrol, in caz ca se cerea.
  
• Apoi doua cowgirl: Corina si Alina, o buburuza - Bloodie - si un student la arte sau pictor la inceput de drum, nu sunt sigur exact, oricum om sarac cu halat, pensula si ochelari aka Ovi. Plus un karateka bodigard (Cata), un suporter infierbantat (Cezar) si o razboincica vikinga cu coarne de argint lucrate manual (Todo). 
• Adi a fost in dublu rol, cand medic cand zombie, probabil ca sa-l suplineasca pe colegu Petre mai necostumat. 
  
• Si sa nu-i uitam pe Rob Colombo cu parpalac, palarie si trabuc sau pe Sora imbracata in vaduva neagra sau pe Daciana gypsy stile cu banuti la posterior. Nici pe Camytzi ingerul decazut in bratele carcolacului netransformat Clawd pe final de spectacol.

Toata adunatura asta de oameni si fuste s-a unit in birtu/pubu/discoteca din P-ta 700 ce poarta titulatura de Dublin, la un chef Anonim. Da, anonim, dar cu bratari pe maini si cu dovleac pe masa plus niste italieni la bar. Te lo giuro! Oricum noi am fost in centrul atentiei pentru ca acolo in mijlocu barurlui nu erau scaune si noi nu am rezervat scaune sau mese deci am stat in picioare. Dar in Centru! N-am mult, ca suntem ageri de ochi su pe ce punem mana e al nostru. Inclusiv chelnerita.. ps draga, te rog sa ne scuzi daca te-am stresat mult, mai ales io care niciodata n-am bani ficsi. Oricum de dansat am dansat, de baut am baut, dar in echipa cu ciocnit si cantat la multi ani, de pozat am pozat, deci in consecinta ne-am distrat. Un minus insa pentru fumat celor care au fumat si pentru aerisire (da,da stiu iara eu comentez, dar jur ca am vazut oameni plangand de la fum cu lacrimi reale).

trupa vesela

Dora, eu, Corina

Dora, eu , Anca

Cori si Ovi

Dan si Sora

Rob si Tudor

Todo

 Adi si Horia

 Cami

Jumate din noapte am petrecut-o apoi in Beer and Bricks la discutii, exact ca la un blogmeet normal, si tre sa spun ca birtul ala imi devine tot mai drag la suflet ca ne-or tolerat pana la 5 dimineata desi trebuiau sa inchida demult. Si mi-o placut tare mult ca avea o multime de frunze uscate pe jos, ziceai ca esti in padure, nu altceva. Imi venea sa dorm acolo. Deci preteni, inca o petrecere marca TM99Blog s-a dus, reusita zic eu, chiar daca am ceva regrete fata de unii care n-or putut sa vina sau care au ales sa nu vina.

*pozele sterpelite de la Ovi si Tomata.