Orasul demonilor
Pana sa merg la Orasul demonilor habar n-aveam unde-i Subotica. Dupa ce-am vazut piesa celor de la Teatrul „Kosztolányi Dezső” din Subotica in care autorii denuntau o corectitudine politica care devenise cumva insuportabila intr-un oras care se pretinde multietnic, multicultural si european (un pic cam ca Timisoara, nu-i asa?) am revenit acasa destul de confuz si cu gandul sa caut pe harta unde-i Subotica si de ce-s asa de sictiriti oamenii astia. Orasul se afla in nordul Serbiei, langa granita cu Ungaria (40 de km de Szeget) si e populat de 4 comunitati majore: unguri, sirbi, croati si bunjevci, care, cel putin la vedere, traiesc in pace si armonie. Ceea ce vrea sa spuna insa Orasul demonilor e ca totul e o mare ipocrizie.
Oraş în care suntem mândri de multiculturalitate, dar aruncăm cu pietre unii în alţii. Suntem europeni, dar nu trăim în Europa. Nu știm cine suntem. Cetățeni în apropierea unei frontiere de stat. Conflictul local și cel statal. Identitatea naţională și omul. Minciunile cetăţeanului. Maghiari, sârbi, croaţi, bunjevci, ruteni, ce vreţi voi… Paradisul multicultural. Interculturalitatea. Multiculti=Nuliculti. Înţelegem limba celuilalt, dar habar nu avem ce zice. Nu înţelegem nimic. Trăim paşnic în căsătorii şi sărim la gâtul celuilalt în piaţa centrală a oraşului. Piaţa Victimelor Fascismului. Unitate şi separatism. Cum îţi închipui viitorul dacă nu înveţi limba celuilalt şi nu îţi înveţi copilul să ştie limba celuilalt? Aştepţi ca o parte să dispară? Să trăiască turismul! Să trăiacă protoculul! Să trăiască minciuna!”
Toate cele de mai sus sunt exemplificate artistic mai mult sau mai putin explicit intr-o piesa-manifest compusa din secvente alegorice cu sens destul de obscur. Am inteles foarte putin din textul vorbit in sirba si maghiara (traducerea mi-am reglat-o abia pe la jumatatea piesei) dar presimt ca tocmai neintelegerea era idee. Printre cele mai puternice imagini au fost cele in care erau folosite drept recuzita doua limbi de vita reale, atarnate in carlige de macelarie. Senzatia de dezgust a fost cu atat mai autentica cu cat din ele se prelingeau picaturi de apa. Tot atat de sugestiva a fost si scena in care cineva a pus un rahat intr-un ochi de apa si apoi 2 personaje/turisti englezi au decis sa se tavaleasca in el. In mod evident o piesa nu pentru oricine si care parea sa anunte finalul in care un barbat/erou complet despuiat era uns cu paprica si, presupun, sacrificat. Ca sa fiu delicat n-as vedea-o a doua oara insa cred ca un film ar permite mai multa libertate stilistica si ar evidentia mai clar lucrurile care se vroiau a fi spuse.
Orasul tatilor pierduti
Programul TESZT de ieri a continuat cu inca o piesa tot din Subotica, adusa insa de Trupa Maghiara a Teatrului Popular. Moartea nu e bicicleta (ca sa ti se fure) e un spectacol mai conventional, despre tatii absenti, in care 3 povesti separate se unifica in final in sala de asteptare a unui spital. Cea mai interesanta si mai bine relatata dintre ele implica un tata bolnav si fiica lui, Nadezda, care-l interneaza in spital si ii vegheaza ultimele zile cu taria omului care incearca sa-si ascunda chipul durerii sub masca strictetii. Relatia celor doi e afectuoasa, actorii sunt credibili si simpatici, exista atat umor cat si drama iar finalul, desi trist si emotionant, are totusi parte si de o cheie simbolica.
Celelalte fire care se incolacesc pe tulpina auto-biografica a piesei scrisa de Biljana Srbljanovic descriu situatii tematic asemanatoare (absenta tatalui). Astfel o politiciana divortata incearca sa urce inapoi in scena dar intalneste piedici din cauza unui mal-praxis al fiului ei, medic psihiatru, iar o profesoara particulara e complet depasita de tupeul si lipsa de educatie a unei fete razgaiate al carei tata n-are timp de ea. Destinele personajelor celor 3 povesti se incruciseaza intamplator pe holul spitalului fara sa stie ca sunt, in fapt, unite in aceeasi drama a sufletelor pierdute si lipsite de figura unei autoritati paterne.
O piesa mai accesibila si sensibil mai placuta decat Orasul demonilor insa al carei titlu mi s-a parut inoportun avand in vedere ca apare intr-o singura fraza: discutia tatalui Nadezdei pe patul de spital cu vecinul de salon, Jokic, militar cu probleme psihice tratat de fiul politicianei. Imaterialitatea si inevitabilitatea mortii puteau fi metaforizate mai interesante, cred.
Teszt-ul sau Festivalul Euroregional de Teatru de la Timisoara continua inca 2 zile -azi si maine - iar impresia mea, uitandu-ma in program, e ca n-am ales deloc titlurile cele mai interesante.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?