28 mai 2011

Don’t you know people write songs about girls like you?

Cred ca pentru moment singurul refugiu pentru "discursul romantic" a ramas poezia si muzica. Si ne putem imagina cati oameni mai citesc poezie. Asa incat singurul loc general acceptat pentru creativitate siropos-amoroasa e partitura unei melodii. N-avem nici o problema sa ascultam declaratii si tanguieri patetice atata vreme cat riff-ul unei chitari electrice ne gadila firele de par de pe cefe. Asta-i ok. Nu-i ok insa aducerea lor in cotidian, in forma de randuri scrise sau complimente improvizate stangaci, pentru ca in ziua de azi suntem atat de destupati la minte incat nu intelegem rostul unei ture prin tufisuri verbale. Am pierdut gustul pentru limbajul mai complex, mai ingrijit al 'curtarii' traditionale si-am adoptat unul mai practic si mai plin de abrevieri invatate la oras. Cuvintele au fost inlocuite de simboluri si gesturi sociale. O prajitura nu mai e doar o prajitura, un film nu mai e doar un film, o plimbare nu mai e ceea ce pare iar toate pot fi excelent substituite de o invitatie la bere al carei singur aspect ramas de clarificat va fi pe-a cui canapea vom finaliza. Fara batai de cap, fara emotii sau situatii penibile. Iar in caz de nefinalizare, ramane intotdeauna varianta eX. E ok, sexul din compasiune e cea mai buna inventie a secolului. Nu sunt impotriva noilor realitati, nu caut pudoarea vechilor vremuri, nu ma dezic de revolutia sexuala insa jocul pe care-l jucam a devenit foarte schematic. Iar in eventualitatea unei "morti premature", daca tot facem analogii, nu se incurajeaza deloc schimbarea strategiei sau chiar augmentarea valorii personale ci scaparea ofticata in meniu si schimbarea direct a personajului cheie ori a misiunii. Iar mie imi place ca jocul sa aibe un story bogat, asa ca atribui o importanta uneori mai deosebita acelor momente, intamplari sau persoane care-mi produc reactii bizare de romantism desuet. Ma gandesc ca nu cumva sa am grija mai mult de trup si mai putin de suflet si nevoile sale. Pentru ca sufletul meu se rasfata cu  amintiri nu cu orgasme. Iar amintirile au cateodata aerul unei dulcegarii ieftine.. probabil numai asa rezista.
De aceea cred ca muzica va ramane ultimul bastion, sau de ce nu templu, al romanticilor incurabili, bolnavilor de amor, iubitorilor de femei fatale, ideale ori nemerituoase, iubitoarelor de barbati orbi sau inselatori, al tristelor, euforicilor si tuturor frustratilor cu slova poeziei in ritmul unei melodii. Pentru ca in celelalte locuri romanticul va continua sa fie tratat drept arhaic sau, destul de bizar, infantil.

5 comentarii:

  1. Si in proza, cinematografie(care inca se mai consuma, cat de cat), daca nu te refereai la poezia generala a operelor de arta sub orice forma sau la cea a vietii(din ce in ce mai rar intalnita). Pacat ca romantismul a ramas suspendat in aceste presupuse imitatii ale vietii, care si-au cam pierdut insa modelul pe care vor sa-l infatiseze.
    Cred ca inca este prezent prin sufletele unor oameni, insa reprimat, din cauza aspectului sau astazi prafuit, dupa cum ai spus si tu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Asta a picat la țanc după o discuție în „real life” din weekend care se învârtea mai mult sau mai puțin în jurul aceluiași subiect. Încă nu am lămurit complet problema - dacă ne-am simplificat sau din contră, complicat extrem de mult viața.

    RăspundețiȘtergere
  3. ce frumos ai zis... asa e, sufletul se rasfata cu amintiri, nu cu orgasme. tare frumos...

    RăspundețiȘtergere
  4. Intreb pentru ca in general astia mai singuri devin asa profunzi ...

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?