23 octombrie 2009

Crampeie de realitate


Am avut o realitate in care m-am trezit intr-un pat cu baldachin drapat cu franjuri rosu-nchis si asternuturi de matase neagra, intr-o camera straina dar ce-mi parea familiara si langa o femeie cu trasaturi necunoscute dar pe care eram convins ca o iubesc nespus. Era inca intuneric, caci zorile nu se ridicasera, iar obloanele casei vechi stateau inchise. Femeia din pat imi era nespus de draga, intocmai cum e o sotie sau amanta la inceputul comuniunii. Dormea ca o zeita fara griji, cu un zambet blind si linistit abia distins prin pletele imprastiate lungi pe perna si peste obrajii fini de lapte. Privindu-i sanii ca de fildes razbind voiosi din crapatura voalului de noapte, catre lumina palida a diminetii, gandeam ce mult noroc are in viata un barbat cand poate sa iubeasca asemenea minune de femeie. Chiar daca numele-i era o amintire indepartata, chipul strain si intim totodata iar locul parca rupt dintr-un roman de vitejie, imaginea era in sinea ei o realitate ce ma coplesea. Magia momentului si puterea sentimentelor erau atat de convingatoare incat nici ceea ce urma sa vina nu-mi spulbera credinta.

Un zgomot infundat se precipita spre usa camerei noastre si-un freamat mestecat de voci si cisme tropaite strapunse linistea acelei dimineti. Companioana mea nici ca-si putea imagina un mod mai groaznic de a fi trezita atunci cand ochii mari facu si speriata ma privi de parca se trezea intr-un cosmar. Lovita, usa se plesni puternic de perete lasand sa se reverse prin cadrul ei o gloata agitata si pestrita de chipuri aspre de soldati si slujnice crispate. Pana sa ne dezmeticim atat eu cat si frumoasa noptii mele furam insfacati si fara mila trantiti la podea. Ni se strigau cuvinte grele si primeam scuipati, urechile ne erau bombardate de tot felul de ocari printre care am distins "curvar" si "tarfa adultera". Ma asteptam la ce-i mai rau, iar loviturile din coaste imi pareau doar blande mangaieri cand ma gandeam ce soarta o asteapta pe frumoasa mea stapana. Lacrimile fierbinti ii curgeau ca seva dulce de salcam din ochii ei cei verzi atunci cand isi recunoscu barbatul sub chipul tortionarului cel mai cumplit.

Si uite asa m-am condamnat la ultimul supliciu pentru pacatul de a fi ravnit femeia altuia. Pe jumatate goi si cu pielea zdrelita de loviturile-ncasate, gloata furioasa in frunte cu stapanul ei incornorat ne tarara fortat pe scarile abrupte luminate de faclii, departe de lumina soarelui, in maruntaiele conacului. Acolo, in fundul cel de mai de jos al casei, era intrarea catre rezervorul subteran de apa. Un ciubar mare si solid de lemn roscat ne astepta in dreptul gaurii de stanca, legat de-o funie pe scripeti, un leagan sinistru gata sa ne poarte in pestera intunecatului sfarsit. Pe ea au pus-o prima, ca pe-un copil in scranciob cand vrei sa-l dai huta, si cu smuciri puternice de funie trupul i l-au coborat adancului, numai un planset cu sughituri ramanand ca ultima dovada a unui chip mult preaiubit. Ingenunchiat priveam calaii cum trag funia si-mi imaginam sfortarea zadarnica a fetei de la capatul ei. O plescaiala sumbra si apoi doar tipete de disperare mi-au strapuns mintea. Cinci minute a durat supliciul, desi mie mi-a parut cu mult mai lunga asteptarea, si-apoi linistea s-a asternut in beciul condamantilor. M-am ridicat pe urma resemnat, m-am suit in ciubar si le-am scuipat trei vorbe doar judecatorilor mei: "Sa terminam odata!" Apoi, in scartaitul ritmic al funiei cu scripeti, m-am coborat in hau, orb ca un nou nascut dar pacatos ca un bunic, si m-am rasturant in apa rece si intunecoasa ca intr-un Styx. Socul termic imi paraliza orice miscare si amortit m-am scufundat in bezna uda ca sa-l intalnesc pe Charon, luntrasul prieten celor inecati. Astfel m-am stins.

Odata am avut o realitate in care am murit. Altii ar spune ca a fost numai un vis, dar eu tind sa cred c-a fost o viata ce-am trait odata si in care am iubit. Si-acum abia mi-am amintit de ea.

photo source

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentezi?