16 ianuarie 2012

Reducere la elefant

Am zis-o si pe twitter o mai spun si aici. Din 15 ianuarie libraria elefant.ro are o reducere mamut la raftul de fictiune: 40%. Acu-i momentul sa va comandati titlurile alea pe care le-ati notat in carnetel. Eu mi-am pus deoparte volumul 2 din Rastignirea Trandafirie a lui Henry Miller. Cu tot cu taxele postale mi-a iesit cu aproape un sfert mai ieftin decat intr-o librarie Humanitas. Asta inseamna pentru mine reducere intr-o librarie virtuala. 

15 ianuarie 2012

Judecata lui Hausvater


Judecata de Barry Collins pusa in scena de Alexander Hausvater la TGST e genul de spectacol care taie pofta de mancare. Sau, daca vreti, de la care iesi “satul”. Nu satul de teatru sau de arta ci satul de senzatii tari, cu stomacul un pic stramtorat si gandurile indopate cu carne de om, sange, piele, oase si alte morbiditati. Asta pentru ca piesa trateaza nici mai mult decat canibalismul ca metoda de supravietuire. Daca tema mi-era cunoscuta in toate formele sale (amuzante sau oribile) prezente in cinema ma vad obligat sa recunosc ca accentele horror nu sunt deloc diminuate pe scena in ciuda unei recuzite (mai) modeste. Canibalismul e insa doar un mijloc de atragere a spectatorului intr-o discutie despre ororile si absurdul razboiului sau despre futilitatea unui proces intr-un stat totalitar.

Textul descrie pornind de la o intamplare, fara indoiala reala, o situatie bizara din al doilea razboi mondial cand 7 ofiteri rusi capturati de nemti sunt inchisi in pivnita unei biserici si uitati acolo. Fara cale de iesire (usa de fier, o fereastra cu gratii in tavan) cei sapte oameni, goi si lipsiti de hrana si apa, recurg la anormal si abominabil pentru a supravietui manacandu-se unii pe altii. Piesa este construita in jurul monologului unuia din cei doi supravietuitori, maiorul Vukov (Georg Peetz), care, sincer si lucid, marturiseste in fata unui “tribunal al poporului” - publicul - a judecatoarei sovietice (Silvia Torok) si a portretului lui Stalin, grozaviile petrecute pe durata celor 60 de zile de sechestru.

Vukov reconstituie filmul evenimentelor (moartea si consumarea celor 5 tovarasi de celula) profitand de luxul unor detalii inconfortabile (loteria mortii, uciderea camarazilor, sfasierea cadavrelor, gustul carnii de om) fortandu-te sa i te alaturi in efortul imaginativ de redare a scenele si cerand raspunsul la o intrebare esentiala: cui ii apartine normalitatea? Lui, ca a supravietuit, sau tovarasului Rubiov, al doilea supravietuitor, care-si pierduse mintile, fiind in prezent o leguma cu rol de contrast pentru ‘normal’. Cine e mai uman dintre cei doi? 

Violenta narativa a piesei e secondata si de un bombardament al simturilor, prin muzica puternica si sugestiva, lumini, ceata ori prin racnetul autoritar al judecatoarei sau gardienilor. Nu doar Vukov e in proces ci insasi calitatea de erou supravietuitor cu pretul propriei umanitati. Esti somat sa decizi. Care-i verdictul? Vinovat ca a ucis sau nevinovat pe motiv de circumstante exceptionale. Era mai bine sa moara decat sa aduca la lumina asemenea poveste, sa ne dezvaluie cat de fragila si de complexa e fiinta umana? Asta cred ca e intrebarea... 

Ps: spectacol jucat in limba germana si tradus la casca. Se recomada celor cu stomacuri tari sau imaginatie controlabila.

13 ianuarie 2012

Dansati fratilor altfel suntem pierduti...

Am vazut intr-un final Pina. Superb. Cred ca cel mai frumos epitaf pe care il puteau face acelei femei. Nu ma pricep io prea tare la dansuri dar ochiul meu s-a rasfatat cu niste miscari coregrafiate fantastic. Nu mai zic de creativitatea scenelor, de muzica si de atmosfera de respect si regret care-l domina de la un cap la altul.




Daca vrea cineva sa-l vada exista si aici.

12 ianuarie 2012

Prima lege a termodinamicii sociale

"Cand temperatura mediului tinde spre zero cantitatea de caldura schimbata cu exteriorul devine ireversibila iar echilibrul social se prabuseste."




de ce unii divorteaza de ceilalti in perioada asta a anului? sa fie doar o coincidenta faptul ca cele mai multe ‘divorturi’ (fara referire la sensul strict juridic al termenului) se intampla prin decembrie sau inceput de ianuarie? sa aibe vreo legatura cu sezonul rece? se intampla o racire si in relatiile umane care produce ruptura? poate ca, intr-adevar, si sufletul e termodinamic si trece prin contractii de sezon care-l fac sa se ascunda mai bine in adancul unui trup ocrotitor si mai putin sensibil. 

ori poate are legatura cu tendinta generala de schimbare, de transformare sau innoire, ca o materializare in propria persona a succesiunii vechi-nou pusa in actiune de o nevoie de sincronicitate cu lumea din jur. cine stie.

de ce divorteaza oamenii de semenii lor cand tocmai specificul festiv al perioadei ar trebui sa-i aduca mai aproape. oare excedentul de timp liber petrecut impreuna ii sperie? se sufoca, se panicheaza si dispar in cautarea unei altfel de libertati, una pentru care sa nu simta ca raman datori? ori ajung la acea claritate care le lipsea in timpul anului si care-i face sa vada gaurile din panza propriilor vieti.

dar nu ne mintim oare cand ne definim drept animale sociale in restul anului pentru ca atunci cand chiar avem timp sa socializam, ne refugiem in microclimate impartite doar cu cativa indivizi pe care, daca nu-s sange din sangele nostru, mai mult ii toleram decat ii vrem cu adevarat langa noi. pesemne ca, in definitiv, suntem doar paianjeni nevoiti sa-si teasa panze nu pentru a captura pe cineva ci pentru a-si face rute de scapare.

divorturi sau rupturi. poduri arse sau simple ziduri translucide. uneori apar chiar fara veste. alteori sunt ultima solutie, un compromis. nu ma cauta dar putem fi prieteni. nu, nu putem. a fost frumos hai sa nu ne uram intre noi. semneaza. trecem pasageri unii prin vietile celorlalti si uneori admiram aceleasi apusuri. nimic nu dureaza la nesfarsit iar pragul dintre ani e acel obstacol peste care vrei sa treci usor, fara prea mult bagaj. chiloti curati si bani de buzunar. de restul de poti lipsi... sau?

am impresia ca intr-un fel sau altul toti ne inchinam la un deadline. te zbati, inghiti, salivezi tot restul anului si apoi iti numeri orele ramase reflectand: oare merita sa-mi car nefericirea, confuzia sau pasivitatea dincolo? nu mai bine las sacul asta aici si iau altul nou? asa sa fie? e totul doar ... fizica elementara? 

09 ianuarie 2012

Dreptul la Topor


Daca Romania va urma si mai indeaproape modelul Statelor Unite, tara ale carei valori le cauta si replica cu obstinatie (indiferent daca-i vorba de analfabetism, Mos Craciun sau retele sociale, crize politico-economice sau consum excesiv de seriale TV) probabil ca nu va dura prea mult pana cand se va procopsi cu o Asociatie a Proprietarilor de Topoare si vreo cateva ONG-uri enervante care sa militeze pentru scoaterea Toporului din magazinele de bricolaj, introducerea de autorizatii si permise sau nelasarea lui in mana copilului, nebunului, sau, doamne feri, betivului.

Pentru ca in ultimii 20 de ani am inceput sa remarc un trend mai mult mort decat viu. In vreme ce Pusca are o semnificatie adanca doar in cultura de peste ocean, dainuind din timpuri vest-salbatice cand lipsa uneia insemna pierderea scalpului, la noi, Pusca nu a fost niciodata mai mult decat un motiv intr-o balada despre o anume curea lata. Prieten de nadejde, judecator, calau si sceptru legiuitor in batatura romanului este, fara indoiala, Toporul. Fara topor, romanul e gol. Chel. Fiul ploii. E lucru stiut ca fiecare roman, nu doar cei de pe la sate, are cate un topor undeva prin garaj, in debara sau pe balcon. Ca nu se stie niciodata cand se duce sa taie un copac. Sau un vecin, daca-i pan-aci.

Ma gandesc daca n-ar fi acum momentul, daca tot se revizuie Constitutia, sa plasam un amendament acolo, pentru nepotii nostri, sa nu ne trezim peste 2 generatii ca vor face unii mitinguri sa nu mai aruncam cu topoare cand ni se pune pata. Ceva simplu, de genul “statul garanteaza dreptul la topor fiecarui roman.” Ca e cam tarziu sa completam poruncile biblice cu “cinsteste-ti toporul tau si nu ravni la toporul altuia!” Intreb si eu nu dau cu... parul...

Ps: daca pare ca glumesc reflectati la importanta macetei in America subecuatoriala sau a katanei japoneze si-apoi ascultati versurile Adei Milea:

Hai sa dam topoare la popoare/
Sa sculpteze fiecare-n fiecare.


Astia suntem.

08 ianuarie 2012

O firava demarcatie

Atunci cand joci "20 de intrebari" descoperi cat de firava e demarcatia intre a nu avea destula cultura generala si a avea prea multa cultura generala. In ambele cazuri 20 de intrebari iti sunt insuficiente.

altfel, e un joc distractiv (pt nestiutori e jocul ala in care ai un personaj lipit in frunte si tre sa-l ghicesti punand intrebari la care sa ti se raspunda cu da sau nu, raspunsurile pozitive dandu-ti dreptul sa mai intrebi). Am fost pe rand Sf. Petru, Decebal si Casper. De departe Casper a fost cel mai dificil...

Pare un joc de pensionari dar e mult mai captivant decat o partida de catan sau un joc de remi. In plus angajeaza un nr mare de participanti si da ocazia unor nesfarsite contradictii asupra relevantei unei intrebari. Nu mai vorbesc de tachinarea celui care sufera de-un lapsus... as in "vrajitor la curtea Regelui Arthur? Ceva cu M... Metin?"

07 ianuarie 2012

The better nature

the only angels that I need in my life are those of our better nature. and, sometimes, the better nature can mean a simple thing as revealing the fact that You have a really cute tail... dear.


05 ianuarie 2012

Umor gri

- Nenea, imi dati un leu?
- N-am.
- Adunci imi spuneti cat e ora?
- Sapte.
- Seara sau dimineata?
- ... ha, buna gluma.
- ... nu, vorbesc serios...
- E seara.
- Multumesc.
- ... bai, ia-ti leul...

Chapeau bas madame professeur!

Acum cateva zile mi-au cazut ochii pe-o stire surprinzatoare despre 'profa de franceza' din liceu. Sau, mai corect, doamna diriginta Bejan Marina. In cei 15 ani de cand n-am mai vorbit cu dansa pare ca a trecut printr-o reconversie profesionala. Eu cel putin n-am stiut ca era atat de pasionata de pictura. Aflu acum cu destul de multa incantare ca a castigat un premiu la un concurs international: mentiunea speciala a juriului la Bienala Internationala de arta Contemporana din Florenta. Cu tablourile de mai jos, care, tre sa recunosc, imi plac. Primul imi aduce aminte de holurile liceului Loga asa cum erau ele in anii '90. Nu erau ele asa de spatioase dar cenusiul e autentic. Al doilea ma face sa cred ca asa le-ar fi dorit dansa sa fie. In fine, seria se cheama Norii si nu pot decat sa spun chapeau bas madame professeur! Sper c-am zis bine... mi-a cam ruginit franceza de cand nu am mai fost scos la tabla.




sursa foto

02 ianuarie 2012

O schimbare de dispozitie

prima oara in multi ani cand am avut un concediu atat de lung si nici un plan pentru el. l-am irosit aproape in intregime. timp pierdut sau castigat? habar n-am. practic n-am stiut in nici una din zile ce voi face in urmatoarea. fie c-am zacut in casa si m-am indopat cu filme fie ca m-am deplasat pana in prima cafenea deschisa ori primul pub, unde m-am indopat cu licori dulci-amare si din cale-afara de aromate, nici o actiune n-a fost altceva decat materializarea unui impuls de moment. am abandonat controlul. m-am lasat dus de ritmul vietii. n-a fost nici rau nici bine dar a fost mai putin stresant. mi-a schimbat dispozitia.

am mers mult pe jos. in special noaptea cand ma intorceam acasa si strazile erau pustii. multe momente de reflectie... zeci de articole bunicele s-au irosit cale de 1850 de pasi. multe baterii consumate.

incet, incet devin om de stiinta. mai corect, cercetator. cultiv relatii speciale si le urmaresc evolutia. le hranesc cu mine si le protejez de intemperii dar las sa se dezvolte cum doresc. unele cresc frumos, altele sunt pline de noduri si carcei si probabil ma vor sugruma intr-o buna zi. altele pur si simplu mor. dar asta-i viata. poate una din ele va inflori intr-un anume fel ca s-o pot aduce acasa.

lumea-i plina de minciuni albe, de neputinta si lipsa de intelegere. eu sunt primul din spatele ei care va spun ca prea multa polemizare nu aduce decat o si mai clara polarizare. calea de mijloc se dilueaza. nu cer schimbare. eu sunt primul care strig ca nu ma pot schimba. cer constientizare, acceptare si abandon confruntational. sa ne relaxam anul asta... problemele vor fi acolo si la anu’.



sweet disposition
never too soon
oh, reckless abandon
like no one’s watching you