Weekendul trecut am dat o raita prin Oradea si ca o concluzie generala va zic ca cel mai bun anotimp de vizitat Oradea e toamna. Si nu doar pentru ca atunci se intampla
Toamna Oradeana, festival la debutul caruia am avut placerea sa asist, ci pentru ca atunci soarele are privirea aia piezisa care pune mai bine lumina pe cladirile renovate fara ca sa-ti orbeasca “ochiul” fotografic. O fi sunand a exagerare insa adevarul e ca mie imi cam place sa plec aiurea in diminetile petrecute prin orase straine si, inarmat cu o harta si sapuniera mea fotografica, sa pescuiesc amintiri si stari. Cu alte cuvinte in expeditia asta am luat pulsul festivalului si am cutreierat un pic orasul bihorean, suficient cat sa plantez samanta regretului care ma-ncearca acum cand vad ca dupa ce-am plecat au inceput lucrurile “cu adevarat” faine (folk, jazz, Alexandrina Hrisov etc).
Nu ma plang prea tare insa caci in cele doua zile am avut si concerte de vazut dar si solutii alternative, cum a fost spectacolul de teatru
Scripcarul pe Acoperis sau
Gala Traficantului de Cultura, o miscare atat de originala si de experimentala ca ma tem ca cele cateva ore petrecute in Palatul Sonnenfeld mi-au fost insuficiente pentru a-i cuprinde adevarata dimensiune. Era acolo expozitie de pictura, de fotografie, teatru, muzica, arte vizuale, film, toate rasfirate in interiorul unei cladiri istorice cu multe etaje dispuse in jurul unei scari circulare avand rol de ascensor spre Paradis. Tot acolo am descoperit si-un birt “total” -
Moszkwa - care parea sa se intinda peste tot etajul in buna traditie comunista. Practic greu faceai distinctie intre zona de bar si zona de spatiu cultural. In fine, barul-cafenea e f misto si boem iar faptul ca o cladire cam dezafectata a fost ingenios ‘recuperata’ si redata ‘publicului’ in doar o saptamana prin efortul mai multor tineri e ceva extraordinar.
Revenind la oras trebuie sa mentionez ca am descoperit si o
cetate destul de impresionanta si care tocmai a fost supusa unui plan complex de reabilitare cu termen de finalizare in 2015. N-am avut nici cea mai vaga idee ca in mijlocul Oradiei se afla o fortificatie stelara pentagonala cu 5 bastioane solide, ziduri inalte de 10 m si in interiorul careia pana mai ieri functiona Facultatea de Arte Vizuale. Inconjurata de un sant de aparare transformat acum in parc dendrologic modern, cu alei pietruite noi, cosuri de gunoi si chiar un lac cu nuferi, Cetatea asta poate deveni o atractie de vis pentru turistul strain. Arhitectura finala dateaza de pe la 1770 dar inceputurile ii sunt plasate undeva prin secolul XI, avand ctitorirea invaluita intr-o legenda crestina.
Teatrul
Primaria si Turnul cu ceas
Mihai Viteazul
o librarie :)
Inima orasului e Piata Unirii, un loc larg strajuit de 3 biserici (una din ele se numeste Biserica cu Luna pentru ca in turn e un mecanism care arata fazele lunii), Primarie, Palatul Episcopiei, Palatul Vulturul Negru si malul Crisului Repede. In centrul Pietei se ridica statuia ecvestra a lui Mihai Viteazul care s-ar fi oprit la Oradea in drumul sau spre Viena abandonandu-si tunul lui preferat - “tunul de 5 funzi”. La fel ca multe primarii vestice vechi si cea din Oradea are turn cu ceas iar pe turnul ala s-a pus tricolorul la 12 octombrie 1944 cand s-a eliberat orasul. N-am reusit sa urc in el din pacate ca sa panoramez orasul dar am fost insa pe dealul cu Ciuperca in varful caruia inca mai exista un restaurant fosta cooperativa (acum renovat) in care se fac nunti. Privelistea de-acolo e poate chiar mai buna si pare un loc bun de catarat cu bitza.
Biserica cu Luna
Pasajul Vulturul Negru
Viata de zi in Oradea se desfasoara mai ales pe Republicii, o zona pietonala destul de lunga si plina de magazine si terase intre care la loc de cinste e Lactobarul (jos), o creatie nebuneasca intre cafenea de zi, fast-food si muzeu al comunismului. In mijlocul lui troneaza o Dacie reconditionata in loja de gustari iar peretii sunt plini de amintiri, stickere sau sticle de bere. Daca stai o vreme in Lactobar uiti sa mai bagi in gura. Viata de noapte are un loc special: Pasajul Vulturul Negru (sus) e tixit de cafenele si pub-uri, cabinete de avocati si chiar un nightclub. Zona are o valoare de patrimoniu istoric, fiind cam cel mai important ansamblu secession din Oradea. E, cum ar veni, pe harta reperelor vizuale.
O treaba pe care am constatat-o cu regret a fost numarul redus de biciclisti. Poate nu s-au trezit in weekend sa pedaleze...Nasol. Am inteles ca malurile Crisului se amenjeaza din greu si vor fi “prietenoase” cu pietonii si ciclistii. S-o vedem si pe asta. Pana atunci un sfat: daca mereti la Oradea luati-va undita. Am vazut niste pesti pe-acolo cat bratul.
Dar ajunge cu palavrageala turistica si sa revin la ideea de baza. Se intampla chestii faine prin Oradea. Iar Toamna Oradeana nu e doar un alt nume pentru un festival cu mici, bere si concerte (de care are nevoie si norodul obisnuit) ci e o umbrela maricica sub care se aduna un spectru colorat de manifestari socio-culturale.. Daca zilele astea s-a dat muzica fina (jazz, blues, folk) iar weekendul trecut s-a facut cover cu rock adevarat, urmeaza
inca o saptamana cu teatru (H. Malaiele, Florin Piersic Jr), stand-up comedy apoi iar concerte zgomotoase (Suie, Trupa Veche, VH2, Zdob si Zdub etc) plus niste muzica de camera. Daca-mi e permisa o comparatia cu Timisoara, Toamna Oradeana e un fel de Mica Viena mai condensata si cu programul mai bine structurat si mai vizibil. Sper ca oradenii se simt bine.
